Page 49 - 1957-07

Pag. 2
Se ma
Acţiuneă se petrece
la o instituţie diti Ora­
şul Deva.
S-a a n u n ţa t după m asă şe­
dinţă. Vestea era oarecum
n e a şte p ta tă , şi spiritele m ai cu­
r io a s e în c e p u r ă a se în tr e b a şi
a iscodi:
— Ş e d in ţă ? D a r ce fel de şe­
dinţă, frate?
*— N u ş t i u , dai* d a c ă s - a a-
nuntat că este extraordinară,
înseam nă că Vom avea de v ă­
zut şi de auzit,
Apoi, au început presupune­
rile :
— Să ştii că e în chestiunea
cu„,
— Nu cred, eu socotesc mai
degrabă că e vorba despre...
— Da de unde. P ăi nu ştii
că ăla se are bine cu şeful. Mie
îmî m iroase cu totul altceva.
— lonescu trebuie să ştie.
— Precis, dar crezi că ră ­
suflă ? E vigilent al dracului.
D e fapt... lo n e s c u n u ş-tia n i­
ciodată nimic, alît doar că se
pricepea de m inune să facă pe
m isteriosul, să-şi dea aere de
im portantă.
k el ? La u ite , i p o c r i t u l .
M ai era un sfert de oră pînă
la începerea şedinţei, dar
cei convocaţi erau cu toţii p re­
zenţi. M ă rog, curiozitatea s-a
dovedit întotdeauna un straş­
nic m obilizator.
Totuşi, cineva a întîrziat, a
întîrziat directorul. Oam enii se
foiau pe scaune, spunînd b an a­
lităţi şi g în d in d fiecare cu înfri­
g u rare la obiectul şedinţei. Ce-o
fi ? I r ttîr z ie r e a d i r e c t o r u l u i e ra ţiei n o astre. Şi, ce-i m ai g rav ,
Un m o t i v în p l u s d e p r e s u p u ­
neri’. P riv irile se în d r e p ta u m e ­
reu către lonescu, dar acesta se
m ărginea să răspundă prin-
tr-un zîrnbet enigm atic, m efis­
tofelic.
In sfîrşit. U şa s-a deschis u-
şurel, cu băgare de seam ă, ştiu­
to are p a rc ă şi ea de g ra v ita te a
m om entului, şi directorul a p ă ­
ru. Mic, pirpiriu, cu un nas a s­
cu ţit ce se a ru n c a în a in te , ca şi
c în d a r fi v r u t s ă d e a l u m e a în
lături pentru a face loc celui
c a r e -1 p u r t a , e l s e a ş e z ă la m a ­
să. Avea în rnînă un dosar,
Privi cuprinzător peste oameni,
probabil pentru a se convinge
cum stă cu prezenta. E rau toţi
în p ă f, şi P o p e s c u şi lo n e s c u şi
A sm a ra n d e i şi Z am firescu, în-
sfîrşit, nu lipsea nici unul.
R ăsfo i p u ţin p rin d o sa ru l ce-i
stă te a în fată, apoi, ca şi cînd
ş i- a r fi a d u s a m in te de u n lu ­
cru, ce era cît pe-aci să-l u i t e :
CO R IO LAN BAR BAT sem ­
nează poezia „Surîsul prim ă­
verii", dedicată Zilei copilului.
Ni se p a r e a fi u n p a ste l cu
im agini uneori sugestive. Au­
torul dovedeşte o sim ţire des­
tul de b o g a tă şi v ib ra n tă . Nu
întotdeauna reuşeşte însă o
c r e io n a r e e x a c tă a ta b lo u lu i şi
a c e a sta din oauzia unor a so c ie ­
ri forţate, care d isto n ează în
a n s a m b l u l stro fe i. „IŞi toată
zarea-i cîrjă, doar de sprijini
latîtor inimioare de prunci cres­
cuţi în soare/ “ .
C hiar dacă ara ad m ite că
„zarea-i ca o cîrjă“ , tot nu p u ­
tem să ne-o închipuim „sprijin
inimioarelor de prunci“.
Un alt mijloc, puţin m eşte­
şugit, constă în în g răm ăd irea
unor cuvinte cu acelaşi înţe­
les, în 2 — 3 v ersuri dintr-o
strofă. O rg a n iz a te aşa, ele îşi
pierd puterea evocatoare şi s lă ­
besc imaginea.
O vigoare puţin convingă­
toare exprim ă poezia lui ION
ALM AŞAN, intitulată „Al pri­
măverii ecou“.
Cînd acest elan tineresc, este
exprim at prin versuri ca : JIn­
venţii şi inovaţii cît mai con­
cret/, Idă patriei în tehnică tot
ce tu a ii', în o a re d o m i n ă e l e ­
m entele de proces tehnic, sti­
lul este conturat în dim ensiuni
de lozincă, a r id şi el nu c o ­
m u n ic ă citito ru lu i nici un fel
de emoţie.
O pusă acesteia este poezia
lui T R A IA N D RĂ G A N , in titu ­
lată „Pe boltă“ . Intr-un vers
scurt, echilibrat, autorul con­
centrează o im agine sugestivă
şi colorată.
U n suflu proaspăt se simte
BS
— Procesul verbal, cinë scrie
procesul ?
Se an u n ţară vreo trei. R ăm a­
se ca să-l scrie Firuta, ea avea
un scris Cilet.
A şa d a r, Se lă s a cu p ro c e s
verbal. Se vede treaba că ches­
tiunea era serioasă rău.
Din nou directorul privi p es­
te oam eni şi, deşi văzu prea bi­
ne că nu lipsea nici unul, to­
tuşi întrebă :
— Nu mai e nimeni de ve
nit ?
I se dădură asigurările nece­
sare, apoi, nem aifiind nici o for­
m alitate de îndeplinit, şedinţa
îşi începu lu crările,
încet, directorul se ridică,
răsfoi citeva clipe prin dosar
şi-apoi începu :
— Tovarăşi î
Aceste cuvinte fură urm ate
de o tăcere adîncă, în care nu
mai bateau decît respiraţii reţi­
nute.
— L a ord in ea de zi, to v arăşi,
este urm ătorul punct...
D irectorul făcu din nou o
pauză intenţionată. Sim ţise at­
mosfera de nelinişte, şi-acum
îi făcea p lă c e re să se jo a c e cu
nervii înco rd aţi ai o am en ilo r.
T ă c e rea d e v e n ise şi m a i a d în ­
că, se m a te ria liz a s e p arcă şi a-
păsa pe de-asupra ca o pîclă
fumurie, înecăcioasă.
— Este vorba, tovarăşi, des­
pre o abatere a tovarăşului Po-
p e s c u I. V a s ile .
Vestea fu urm ată de o a g ita ­
ţie sp o n ta n ă , de e x c la m a ţii şi
m urm ure. Se părea că pe neaş­
teptate s a pornit, de undeva,
un vînt vestitor de furtună.
Toate plivirile se ag ăţară de
cel vizat. Cum adică, tocmai
P o p escu I. V asile, pocnit p a r­
că în m oalele capului, stă te a a-
dunat în scaun, năuc, îm pietrit
într-un zîrnbet prostesc, fără
sens.
— Da tovarăşi, reluă cu g ra ­
vitate directorul. Mi-e neplăcut
să vă spun că, tovarăşul P o ­
pescu I. V a s ile s-a d e d a t la a ti­
tudini ce nu fac cinste institu­
tovarăşi, că noi nici n-am ştiut.
Gazul a fost desooperit de că­
tre un to v a ră ş inspector de la
„ c e n tru “ , to v arăşi. P riv iţi ici pe
m a s ă , s c r i s o a r e a t r i m i s ă d e el.
Şi se apucă să citească. Ena
vorba despre un oaz de cruntă
ebrietate.
S t u p o a r e a e r a Cu a t î t m a i
m a re , cu cît P o p e s c u I. V a sile
m ereu se plîngea că nü poate
să consum e băuturi alcoolice,
deoarece suferă de ficat.
— Iată dar cum, începu di­
rectorul din nou (avea discu­
ţiile g ata p reg ătite), în loc ca
tov. P o p escu I. V a sile să vină
la noi, în m od cin stit şi să-şi
recunoască patim a, a încercat
să însele v ig ilen ta n o a stră , as-
în poezia Iui G H E O R G IIE
C O R N E S C U i n t i t u l a t ă „Urăsc
războiul". In c u v i n t e s i m p l e şi
clare, în această poezie ne este
dezvăluită, povestea duioasă a
unui oopil care abiia începe să
g în d e a sc ă la g re u tă ţile şi n e c a ­
zurile vieţii.
Tovarăşul ALEX. MICU a
trim is redacţiei un „Cîntec pen­
tru copii“, Luorarea posedă
reale calităţi muzicale, totuşi
nu corespunde cerinţelor noas­
tre. A şteptăm să ne trim ită cîn-
tece cu un conţinut m ai m atur,
mai pretenţios din punct de ve­
dere al interpretării. Cel pri­
mit, poate m erge eventual la
o publicaţie pentru copii, sau
chiar în ziarul nostru la o p a ­
gină literară închinată acestui
gen de cititori. In mod deose­
bit ne interesează cîntecele cu­
lese din folclorul nostru.
Demne de reţinut sînt versu­
rile trim ise de tovarăşa M ARIA
CURUŢUJ. A dresîndu-se prin
ele fem eii, c în tîn d h ă r n i c i a şi
calităţile acesteia, ea reuşeşte
să realizeze unele strofe deo­
sebit de vii şi su g estiv e, ca de
p i l d ă : JEa-i flacăra nestinsă
a vieţiil, Işi e paharnicul iubi­
rii/, le aurora dimineţii/, Işi
toată gingăşia firiil".
D esigur că-n versuri ca a-
cestea se întrevăd posibilităţi
DRUMUL SOCIALISMULUI
cunzîndu-se în dosul unei pre­
făcute îm bolnăviri. De altfel,
tovarăşi, mie, tovarăşul P o p es­
cu î. V asile, m i-a dat cam de
m ult de gîndit. In cîteva rîn-
d u r i 1-iam v ă z u t cu o c h ii roşi.
E drept însă că asta nu trebuia
să m ă m ulţum ească. Eu însă
t o v a r ă ş i , îm i fiac o a s p ră , a u ­
tocritică şi-mi iau an g ajam en ­
tul, să-m i întăresc spiritul de
c o m b a tiv ita te şi v ig ile n ţă , to ­
varăşi.
D irectorul se opri o clipă,
copleşit parcă de greutatea an ­
gajam entului exprimat, apoi
continuă.
— D um neavoastră, mă ştiţi,
că am fost şi sîn t omul m ă s u ­
rilor tari. Pentru aceasta ra-am
g în d it to v arăşi, oa cel în cauză,
să fie san cţio n at cu re tro g ra ­
darea pe trei luni.
Fusese im presionant. Se aşeză
jos, co n v in s de acest lucru şi,
d u p ă oe se reculese un m o m en t,
întrebă :
— D o reşte cineva să ia ou-
v în tu l ? G în d iţi-v ă to v a ră ş i şi
apoi, spuneti vă părerea, cu cu­
raj, cu tot curajul.
D esigur că toţi se gîndeau,
fiecare gîndea în felul său. In
g e n e ra l îl c u n o şte a u pe P o p e s ­
cu I. V a s ile ca pe o fire de om
aşezat, despre care nu se auzise
nim ic rău. Ei, dar directorul
ştie el ce zice. Şi-apoi, ab aterea
lui e sem n alată chiar de „cen­
tru “ .
D e fapt, la a c e a stă in stitu ţie
se în scriau la cu v în t d u p ă o a-
num ită ordine. întotdeauna pri­
mul era lonescu. U rm au apoi
A sm arandei, Z am firescu etc.
etc. Şi de rîndul ac e sta , se
aştepta să se audă p ărerea lui
l o n e s c u . E l a v e a „’p a p a g a l “ b u n Consem nează tovarăşă Firuta :
şi era socotit drept un dibaci
„diplom at“.
lo n escu se g în d e a şi el. Ce
încurcătură blestem ată. Popescu
îi e ra d o a r p rie te n . Şi-n a f a r ă
de asta, nu-i văzuse niciodată
beat. I se părea însă că direc­
torul n u p re a îl a v ea la in im ă
pe Popescu, după cum avea im ­
p re sia că nici p e el n u p r e a îl
a re . U ite , a c u m , e r a Un b u n p r i ­
lej p e n tru a-şi dovedi „princi-'
p ialitatea“. P oate directorul îşi
va schim ba părerea. Se sculă.
— T ovarăşi! Aşa după cum
ştiţi, P o p e s c u I. V a s ile m i-e
prieten. Cînd e vorba însă de
prestigiul instituţiei noastre, nu
există prietenii. Eu sînt de a-
cord cu ce-a spus tovarăşul d i­
rector. De altfel, tovarăşi, tre­
buie să m ă rtu rise sc că şi eu
ra-ara întîlnit cu tovarăşul P o­
pescu I. V asile, de vreo două
ori, cînd mi s-a părut s u s p e c t;
era palid si se clătin a. Acum
şt'u de ce.
. P\
i— / I i i }
ce se cer cu stăru in ţă şl ră b d a ­
re cultivate. Elim inînd rînd pe
rînd unele stîngăcii ce încă se
mai fac sim tite în lucrările sa­
le, t o v a r ă ş a C u ru ţiu va reuşi
să realizeze lucruri cu a d e v ă ­ rile pe care ni le trim ite, to v a­
rat folositoare.
L. V. DORLI, p rin poezia sub titlul sem n ificativ „ O m a ­
„ S in g u r“, dem onstrează a p titu ­ g iu “ . D in sig u ra n ţa cu oare-şi
dini evidente înspre domeniu! construieşte formele de expre­
versificaţiei. Din păoate se a-
pleacă prea m ult înspre teme
de n u an ţă cenuşie, condam nate j în care respectă regulile versi­
de lite ra tu ra n o a s tră nouă. El ficaţiei, el d o vedeşte că nu e
îşi p lîn g e s in g u r ă ta te a şi îşi
term ină m editaţia în chip de­
prim ant, demobilizator. E ne­
cesar să-şi învioreze poeziile
cu o mai m are doză de opti­
m ism şi în deosebi să c a u te a
reflecta prin ele realităţile vieţii. tov. M. IO N E S C U , deşi cu li­
P r o m iţă to a r e s în t şi cele d o ­ nele oali'tăti de versificaţie, este
uă poezii ale elevei SALVINA de o valoare literară scăzută.
URSA, de la Şcoala p e d a g o ­ Autorul se încurcă într-o sea­
gică din Deva. Pentru a a ju n ­
ge la lucruri cu ad ev ărat v a ­
loroase, au to area mai are de
luptat împotriva schem atism u­
lui şi a g e n e ra lită ţilo r lipsite
de im portantă. Tocmai faptului
că a trecut cu uşurinţă peste
acest considerent, i se d ato ­
rase u nele v e rsu ri, ce a p a r lo-
zinoar, lipsite de sensibilitate
poetică. O m ai atentă grijă tre­
buie să aco rd e şi re sp e c tă rii
m ăsurilor de silabe din vers.
V ersuri străbătute de o sim ­
aşa
O dată tonul dat, şi încă de
uli om ce p re tin d e a că-] c u n o a ş ­
te cel m ai bine, discuţiile u r­
m ată uniform :
— Eu, to v a ră şi, sîn t de a-
eord ca to v a r ă ş u l P o p e s c u I.
Vasile să fie sancţionat, pentru
c ă t o v a r ă ş u l P o p e s c u I. V a s ile ,
tovarăşi, etc. etc. etc.
F iecare îşi am intea de cîte
ceva ce i se p ă ru se su sp ect, şi
a cărei semnificaţie doar acum
o dibuise.
P o p e s c u I. V a s ile p r iv e a , a u ­
zea şi î se p ărea că v isează.
E ra d re p t că d irecto ru l îl întîl-
nise cu ochii roşii, dar era din
c a u z a f a p t u l u i c ă -1 p r i n s e s e u n n a i b a o fi s o s i t i a r ? D e ce n u
c u r e n t. II î n t î l n î s e şi lo n e s c u
g alb en şi clătinîndu-se, d a r to c ­
m ai avusese o criză de ficat. In
ce priveşte băutura, n-o mai
g u stase de ani de zile. Avea
sim făm întul că-i prada unui
coşmar. Cuvintele directorului
îl d e z m e t i c i r ă o a r e c u m .
“ Ei, to v a r ă ş e P o p e s c u I.
Vasile, ce părere ai ?
Ce părere putea să aibă ?
încercă să îngaîm e ceva. dar
în gît i se opri un nod am ar,
ce nu-i lăsa grai.
— Tăcerea e destul de grăi­
toare, tovarăşe director, conclu­
ziona cu un aer de înţelepciune,
lonescu.
Ai dreptate. Şi acum to­
varăşi, pentru că eu ţin întot­
deauna seam a de părerea m a­
selor, vă rog să vă exprim aţi
părerea prin vot. Cine-i pentru
sancţiune ?
M îinile se ridicară în sus,
una după alta.
— Bun tovarăşi, m ulţum esc.
în u n a n i m i t a t e . >(-¦\ *.
EPIGRAME
?NUI OSPĂTAR
La friptura comandată
Mi-ai răspuns îndată: vine!
Mulţumesc. Dar altă dată
S-aduci carne fără... vine.
MALAGAMBISTULUI
RTde strada de-oameni plină ;
Pantalonii sînt de vină.
— Să-înfelegi, e foarte lesne —
Ai rămas desculţ... la glezne,
UNUI ŞOFER
ce obişnuieşte să se oprească pe
la toate restaurantele.
Că s-a oprit din nou maşina
Nu,' pentru nimeni nu-i mister.
Toţi ştiu de-acum care-i pricina:
E iarăş pană de... şofer.
ION MARINESCU
ţită căldură, în care respiră
plăcut frum useţea cîmpului, a
holdelor şi a drag o stei discre­
te, ne-a trim is to v a ră şu l . C.
S T O E N E S C U în poezia „D ra­
gostea ţăran cei“. M ergînd pe
a c e a stă linie şi cău tîn d m ai
ales să-şi lim pezească stărui­
to r pînă' şi cea m ai din urm ă
idee asupra căreia s-a oprit,
autorul prom ite lucrări pe ca­
re v o m fi b u c u r o ş i d a c ă n i le
vă trimite.
Tot femeii, îşi închină versu ­
răşul NICOLAE FURTUNA,
sie, cît şi din felul neabătut
la prim ele începuturi în .acest
domeniu. Aşteptăm noi versu­
ri, a s u p r a c ă ro ra să in s is te şi
mai m ult, pentru a le da a d in ­
eime.
Poezia „în ain te“, trim isă de
m ă de g e n e ra lită ţi, pe oare le
com unică pe un ton rigid. F ac­
tura poeziei nu corespunde
noilor cerinţe pe care v iaţa le
pune în faţa literaturii noastre.
Indreptîndu-şi atenţia înspre
problem ele concrete ale vieţii,
sezisînd din n o ian u l lor tot ce
este im p o rtan t, to v a ră şu l Io-
nescu va reuşi să-şi îm bunătă­
ţească sim ţitor m unca în acest
dom eniu.
CRONICAR
Chestiunea părea de-acum pe­
cetluită, cînd uşa se deschise U
omul de serviciu. streCurîndu-si
capul, întrebă :
^ Pot să vă dau o scrisoare,
tovarăşe director ? Mi s-a spus
că e urgentă.
— De unde e ?
— D e la „ C e n tra lă “.
— D ă-o aici.
N erăbdător, directorul nu
mai avu pacienta să încheie
şed in ţa. D esfăcu plicul şi în ce­
pu să citească. D eodată, se roşi
pînă în albul ochilor, în g ălb en i,
apoi se păru că bate în verde.
Observîndu-i schim barea, spi­
ritele se agitară din nou. Ce
ne spune odată ?
Insfîrşit, directorul îşi ridică
privirea.
— Tovarăşi, şedinţa noastră
n u s-a t e r m i n a i . E a d e -a b ia a-
cum începe. Nu era vorba des­
p re to v a r ă ş u l P o p e s c u I. V a ­
sile, ci d e s p r e t o v a r ă ş u l P o p e s ­
cu T. V asile.
?
S-au înscris iarăşi la cuvînt.
Mai întîi lonescu, apoi
A sm arandei, apoi Zamfirescu
etc. etc. şi to{i au s p u s cam
aşa :
— Tovarăşi 1 îmi pare bine
că nu mai e vorba de tovară­
şul P o p e s c u I. V a sile . E u to c ­
mai mă m iram , deoarece tova
r ă ş u l P o p e s c u 1. V a s i l e e u n
om serio s şi la locul lui şi cum
o să se apuce de asem enea tre­
b u ri to c m a i a c u m ?! E d r e p t că
odată mi s-a părut mie nu ştiu
cum, dar cine nu poate greşi,
tovarăşi. In mod sigur că m-am
înşelat. P entru acest fapt, eu,
tovarăşi, îmi fac o serioasă a u ­
tocritică. Ce să faci însă, tova­
răşi* fiecare din noi avem lip­
suri.
Cît despre tovarăşul Popescu
T. V asile, eu to v a ră şi sîn t de
acord că etc. etc.
...Şi, cele spuse se repetară
ca în prim a p arte a şedinţei.
ir-!* r-1' t V. AFLOAREI
CARTEA SAPTAM IN II
Eugen Barbe: GROAPA (roman)
E. S. P. L. A. m i
Povestea, recent. Eugen Bar-
bu, că ro m a n u l a p ă ru t în a-
ceasta prim ăvară este rodul
u n e i m u n c i î n c o r d a t e , d e 10
ani, şi, că în aceşti zece ani
„ G r o a p a " a fost r e s c r i s ă d e 13
ori, în în treg im e, şi că sîn t pa*
sagii relu ate de peste 30 de ori.
înainte de a evalua rezulta­
tele acestei trude vom aminti
că întîm plările acestei cărţi
sînt frînturi din viaţa unuia din
cartierele bucureştene, în p ag i­
n ile ei re tră in d su ferin ţele, b u ­
curiile, lacrim ile şi cîntecele o a ­
m enilor care, în p ragul m arilor
oraşe, nu sînt nici urbani, nici
rurali. V iaţa lor are ceva din
satele din care au venit.
Nu este, în literatu ra n o a ­
stră, primul rom an care tinde
să surprindă periferia m arelui
o r a ş . P o t fi a m i n t i ţ i cel p u ţ i n
doi precursori, dintre cei m ai
cu n o sc u ţi : M atei C a r a g ia le şi
George M ihail Zamfirescu.
Dar, în tim p ce G. M. Z am ­
firescu se lasă furat de un a-
num it rom antism , renunţînd u-
neori la realism ul care-i c a ­
racterizează creaţia, în c ă u ta ­
rea unui senzaţional cu nimic
specific acestei lumi, iar M atei
C aragiale culege doar din su ­
burbie unele din tipurile C rai­
lor de C urte-V eche, fără să e-
voce com plexitatea lumii din
care a p ă ru se ră P irg u şi P e n a
C orcoduşa, în „G ro ap a", docu­
mentul stă deasupra rom anes­
cului, şi totul este scris cu g ri­
ja pentru adevăr a unui isto­
ric.
E ste ad e v ă ra t că p entru cei
care nu au oarecare cunoştinţe
asupra acestei lunii, m ulte din
întîm plările cărţii pot părea de
domeniul fantasticului. Este su­
ficientă însă o inform are m ini­
m ă, şi această im p resie se ş te r ­
ge.
In schimb, cititorul va răm î­
ne zile de-a rîndul urm ărit de
evocările scriitorului, m ărturi­
sind odată cu aceasta despre
v a lo a re a cărţii şi justificîrid
truda scriitorului.
Pentru că sînt în acest ro­
m an pagini care vor intra în
antologii, ca uluitoarea poveste
a „pom enii lui M ielu “ sau
„ g h e te le “ ; şl nu ştiu ai cui
ochi nu s-ar înroura ascultîn-
du-1 pe M ielu, că ru ia su ferin ţa
şi n ed rep tatea i-au fărîm at v ia­
jSjote hupedorene
ST AP I NUL
Cum soarele privea din cer pieziş,
Furnalele se proiectau pe zare,
Ciclopi imenşi din vremuri legendare.
Cu uriaşe umbre in nis ip.
Un om mărunt mişca la poala lor,
Văzîndu-l, nici n-ai crede cum că doar,
Acesta-i neîntrecutul fău rar
De-asemeni uriaşi făuri tor.
li ştiu de frică monştri-aceştia şui
La semnul lui sînt gata a porni,
$i tot la al lui semn a se opri.
Deşi nici cît o turlă de a lor nu-i:
Ei gem şi urlă la comanda lui.
O, omule, cît de măreţ poţi fi.
CA STELUL
Cu multe turnuri răsfira te-n soare,
Castelul Huniazilor pri veşte,
Spre Hunedoara nouă, care creşte,
Mereu mai mîndră, mai înfloritoare.
Stingher şi anacronic dăinuieşte,
In idreşul de fapte înnoitoare;
Mausoleu al veacului ce moare,
Deşi e mut, tăcerea lui vorbeşte.
Trecutul şi prezentul, faţâ-n faţă,
Sub ochii tăi, vorbesc fără cuvinte.
Statornicind nescrisa lor povaţă:
„Istoria nu-nşeală t la aminte
Şi, dacă nu ai învăţat, învaţă
Că veacul nostru merge înainte" 1
Au trecut 2.000 de an i şi a-
vem insfîrşit o traducere in­
tegrală a celui dinţii poet care
a cîn tat oam enii şi p ăm în tu rile
n o a stre şi din a cărui su ferin ­
ţă s-au născut scrisorile din
exil „ T riste le “ şi „ P o n tic e le “ .
Poetului oare ne-a dăruit
prim ele versuri ale ţării dobro­
g e n e , îi d a t o r ă m c in s tir e a c u ­
n o aşterii şi în d ră g irii operei
sale. Acest lucru este astăzi
posibil, datorită traducerii in­
tegrale, publioată în colecţia
„Clasicii literaturii universale“,
de către E .S .P .L .A .
•k
Fnancisc M untaanu a adu­
nat într-un volum intitulat „H o­
tel T ris te ţe " cîteva sc h iţe şi
povestiri. M ărturie a talentului
acelui ce ne-a dat „O raşu l de
pe M ureş", această carte mica
se citeşte pe nerăsuflate.
ta :
„Nu rîdeţi, că D um nezeu pe
cei buni îi face vîilt, p e n tru că
dacă eşti pasăre, tot te vînează
vînătorul, dacă eşti broască te
m ănîncă şarpele, pe cînd vîn-
tul, ehe, lui nu-i nici cald, nici
re c e , p ă t r u n d e o r i u n d e , n u -1
poate opri nim eni... şi eu vînt
o să fiu, şi pisica, iar d u şm an u l
m eu b ro a sc ă şi şoarece, să-l
chinui cum m -a ch in u it el pe
m i n e “ ...
Ir. u ltim ii doi ani, lite ra tu ra
noastră s-a îm bogăţit cu două
m onografii de o deosebită v a­
loare : aceea a satului din „ve­
chiul regat", pe care M arin
Preda ne-a adus-o cu „M oro-
m e ţii“ şi a c e a stă ca rte a lui
Eugen Barbu, mijloc de cu­
noaştere a uneia dintre gropile
ce, pînă nu de m ult, alcătuiau
ghirlanda mocirloasă a Bucu-
reştiului.
D ar mai presus de valoarea
docum entară a cărţii, de pre­
ţiosul folclor utilizat, — ro m a­
nul dem onstrează posibilităţile
realism ului socialist, atunci
cînd se re n u n ţă la şa b lo a n e şi
lozinci. Poate că, fără intenţia
a u t o r u l u i , c a r t e a a r p u t e a fi u- groapă, nu num ai geografică,
tilizată şi ca o dem onstraţie,
din acest punct de vedere, în ­
tregul rom an este o ilustrare a
racilelor societăţii capitaliste :
de la m oartea lui M arin Pisică
pînă la tocm irea căsătoriei d in ­
tre S tere şi Lina, de la Nea
Fane, autopsierul, pînă la
Gheorghe, codoşul, care visase
o viaţă mai bună, toţi, dar ab­
solut toţi, acuză sistem ul so­
cial ale cărui victime, uneori
inconştiente sînt.
Nea F an e îşi găsea sin g u ra
b u cu rie în am eţeala pe care i-o
d ăd ea d ro jd ia ; el bea p e n tru că
„i s-a fă c u t sc îrb ă de lu m e a
a s t a " . Şi a r fi d o rit ca „ d r e p t a ­
tea să fie o sîrm ă pe care s-o
îndrepte".
P entru copiii gropii, bucuriile
sîn t p u ţin e şi în tre b ă rile c h in u ­
iesc m inţile tin e re :
— M am ă, adică m oşul ăla
care dă pe la alţii, de are b a r­
bă de cîlţi, e-adevărat ?
— Care ?
— M oş C răciun, de e şi-n
cartea de citire...
M uierea se încruntă :
— Fugi d-acilea. N um ai la
ăi bogaţi nim ereşte. Ce să cau ­
Nî, 808
ANDREI ŞTEFANA
C. STELIAN
Intre cele două războaie a
tră it şi m a i a le s a su fe rit u n u l
din tre cei m ai dotaţi scriitori
romîni, al cărui talent poliva­
lent i-a perm is să strălucească
în m ulte dom enii ale artei. D ra ­
m aturg, regizor, romancier,
critic, G eorge M ihail Zam fi­
rescu a lăsat o inter sântă ope­
ră literară a cărei publicare a
început ou piesele de teatru.
De cîteva zile în vitrinele li­
brăriilor se găseşte rom anul
său „M aidanul cu d rag o ste“
prim a parte din ciclul sugestiv
intitulat „B ariera“.
Viziune m ultilaterală a vie­
ţii n e f e r ic ite d e la p e r if e r ia o-
n a ş u l u i „ M a i d a n u l c.u d r a g o s ­
te“ răm îne una din lucrările
sem nificative pentrtl literatura
'progresistă dintre cele două’
• r ă z b o a i e . ••
te la noi. Şi-ar pierde cizmele
prin noroaie.
— Copiii spufi că dacă laşi
gh etele la uşă, d im in e a ţa le g ă ­
seşti pline de jucării.
Fem eia oftă. Se răsti la b ă ­
iat : — P u n e-le şi tu şi du-te
la culcare.
Dar... „prin m ahalaua Cuţa-
ridei, M oş C răciun nu trecuse
niciodată. Nu trecu nici de d a ­
ta asta...
Copilul, cu inim a la g u ră,
deschise uşa şi luă o g h eată în
rnînă.
O zvîrli. Nu venise moşul ăl
bun. T recuse cîinele şi se u şu ­
rase pe şireturi“.
D e ce pentru Paraschiv, sta­
rostele cel tîn ăr al m an g lito ri­
lor „lum ea asta-i o h a z n a “ ?
C e l-a făcut să vadă în om „un
d u şm an ?“ D ar cine i-a îm pins
pe aceşti oam eni ale căror sen­
sib ilită ţi su fle te şti v o r fi s fă rî-
m ate în întîlnirea cu o viaţă c a ­
re le refuză bucuriile elem en­
tare, cine i-a adus în această
d ar şi m o rală ? E u g en B arb u
nu o spune. D ar pentru fiecare
cititor vinovaţii sînt evidenţi.
Romanul „G roapa“ trebuie
citit cu atenţie, aşi spune cu
condeiul în rnînă, p e n tru a-i
surprinde — alături de sensu­
rile politice — toate frum useţile
pe care cei zece ani de m ig ă ­
lite a textului j le-a dat.
P agini de umor, alături de
cele în care poeziei tu rb u ră ­
toare i se ad au g ă ironia în d u ­
rerată ; utilizarea cu suficientă
juisteţă a argoului' şi cuvintelor
„tari“ ; suprînzătoaire portrete
ale eroilor tipici m ahalalei, —
frizerul, cîrcium arul, tăietorul
de lem ne etc., toate fac din a-
c eastă ca rte o m ă rtu rie şi un
angajam ent.
M ărturia unei deosebite cu­
noaşteri a obiectului tratat, cu­
noaştere fecundată de un m are
talen t, d a r şi a n g a ja m e n tu l că
îl v o m r e î n t î l n i p e E u g e n B a r ­
bu, în alte cărţi, în care să pul­
seze optim ism ul vieţii noastre,
cel p u fin tot a tît de f r u m o a s e şi
v alo ro ase oa a c e a stă licăre
crescută, — ca altăd ată nuferii
— din mocirla groapei C u tă­
ri da.
DORU M1CHAIL