Page 69 - 1957-07

Pag. 2
O poveste obişnuită
In tabără e linişte.
Scutită de vîrtejurile învolburate ale mulţimea celorlalte perechi.
viscolului de peste zi, noaptea se
desfăşoară învăluită într-o linişte ca­
tifelată; De cîteva ore ninge fără în­
trerupere. Parcă s-au rupt, aşa deo­
dată',. zăgazurile cerului slobozind, în
numai, cîteva ore, zăpada sortită în­
tregului anotimp de iarnă. Din cînd
în cînd, crîmpeie orchestrale, rîsete
şi veselie, vin din direcţia sălii de
mese, pierzîndu-se apoi fără ecou de-a
lungul şi de-a latul taberei.
Noaptea de revelion. Sub pangli-
eele multicolore — ce coboară în şer-
puiri scurte din plafon către pereţii
marginali — perechile, înlănţuite, de-,
scriu largi piruiete, într-o molipsi­
toare uitare de. sine. La mese erau
încă destui din cei. ce renunţaseră, la
acest vals. Printre ei se găsea şi
Duţu, cufundat într-o adîncă contem­
plare. Obrajii îi erau învăluiţi în pur­
pura liceanului îndrăgostit. Urmărea
fix o pereche. Cînd dansatorii s-au a-
propiat şi privirile fetei s-au scăldat
în ochii lui, Duţu a plecat ruşinos o-
chii, îmbujorîndu-se şi mai tare la
faţă. „Dracu să ipă ia — se mustra
el în gînd. Parcă aş fi de 15 anii
Dar lasă, la primul dans, nu mai îmi
scapă. Fie ce-o fi.!",
Q cunoscuse cu două ore mai îna­
inte. Se cunoscuseră incidental, la
intrarea în sală şi doar atîta aflase,
că o cheamă Octavia şi fusese trans­
ferată de la Uricani, pe şantierul
naţional din Hunedoara. Grupurile de
tineri ce pătrundeau în sală, îi se­
parase. N-a mai avut curajul să se
apropie de ea. Simţea că-i foarte stîn-
gaci în seara aceasta. In schimb, c
urmărise tot timpul cu privirea. Obser­
vă că nici făptura lui nu-i era indife­
rentă fetei. O surprinsese de cîteva ori,
cu. ochii spre el. De aceea.se- hotărî de
mai multe ori să, înfrângă zidul timi­
dităţii care-i despărţea şi s-o invite
la dans. Dar, parcă erai un făcu t;
de-, fiecare dată i-o lua altul înainte.
Se apropia miezul nopţii. Duţu era
cuprins de frămîntări. Adunîndu-şi cu
tărie întregul curaj de care dispunea,
schiţă în minte un plan de atac; mai
erau cîteva minute pînă să se stingă
lumina. înseamnă că, întunericul va
sosi chiar în timpul dansului urmă­
tor. „Deci ancora sus... şi la drum,
Duţule. Dansul următor trebuie să-l
obţii cu orice preţ“.
Orchestra începu un tango. Reze­
mată de spătarul unui scaun, Octa­
via discuta cu o fată. Minutele se
scurgeau cu iuţeală. Au mai rămas
4... 3... 2... Duţu se ridică, îşi con-
trolă grăbit ţinuta şi înainta cu paşi
repezi spre fată. O invită scurt şi...
lumina se stinse. Muzica părăsi tan-
goul şi intonă tradiţionalul „Mulţi
a n i. trăiască“. Duţu rămase ţintuit
locului. Cînd se făcu din nou lumi­
nă, o. zări pe Octavia la numai un
pas de el. Ii zîmbea. Fără să mai
stea pe gînduri, se răsuci pe călcâie,
prinse la: întîmplare două pahare de
pe masa de alături şi întinse unul
Octaviei.
— In sănătatea dumitale 1
— De ce ? In sănătatea noastră...
In timp ce goliră paharele. Duţu
căuta zadarnic firul conversaţiei. Ii
pierise parcă graiul. Mintea, sufletul,
îi erau pline de făptura acestei fete.
In cele din urmă, apelă la obişnui­
tele introduceri:
— (Sum te simţi în mijlocul, nos­
tru?
— Prea bine pentru început 1 Nu­
mai că... nu prea am cunoştinţe.
— Dar eu... ? îndrăzni Duţu.
— In adevăr, pe dumneata te cu­
nosc de-acum 1
— Şi... nu ajunge atît?
— Sincer vorbind... nu 1 Prin dum­
neata nu-i cunosc pe toţi.
Răspunsul fetei nu prea îi fu pe
plac. Să fie oare atît de neînsemnată,
persoana lui ? Nu, nu se poate asta I
Doar i se păruse pînă acum că se
bucura de trecere în rîndul fetelor.
Trebuie să fie altceva. Ori ea este
închipuită, ori de, mai ştii...
O privi mai atent în ochii mari,
albaştri. Atît nevinovăţia lor, cît şi
făptura-i degajată, prietenoasă, erau
departe de a exprima ceva rău. A-
tunci, cum să-i tălmăcească răspun­
sul ?
— Dansezi cu mine? îndrăzni Du­
ţu, părăsindu-şi gîndurile îndoielnice.
'—7 Ah... credeam că nu ştii să
dansezi — răspunse Octavia, cu pu­
ţină ironie, în timp ce porniră val-
sînd în lungul sălii.
— Dar cum, se poate?!
— Se poate! De vreme ce ţi-a tre­
buit un „an“ pînă: să mă inviţi la
dans...
ÜTERaTHRft
despre oameni obişnuiţi
Rîseră ou poftă amîndoi, pierzîri-
du-se în legănări armonioase, printre
Toată seara revelionului au pe­
trecut-o împreună, în dans, discuţii
tinereşti şi veselie. Dimineaţa, Duţu
a condus-o acasă. Octavia locuia cu
încă două brigadiere.
După ce se despărţiră, el mai ză­
bovi. încă mult timp în faţa casei,
pînă ce fereastra camerei se cu­
fundă în beznă. „Probabil şi-au tot
povestit pînă acum. Dar nu-i nimic,
mă duc să-i povestesc şi eu lui Şte­
fan“. Şi plecă,, cu inima încălzită de
o bucurie nouă, aşa cum nu mai
simţise el pînă acum.
Ştefan — prietenul lui cel mai a-
propiat şi curtezanul uneia, din cole­
gele de cameră ale Octaviei — sfo­
răia de mult. Lipsit de plăcerea de
a,-şi povesti bucuria ce îi: inundase
întreaga fiinţă, Duţu adormi cu greu.
A doua zi s-au revăzut. Au urmat
apoi obişnuitele întîlniri, minunatele
s e ri. petrecute împreună. Aşa au reu­
şit să se cunoască bine, să-şi cu­
noască unul altuia viaţa de pînă aci.
Şi aşa, încet, încet, tinereţea şi-a spus
cuvîntul: s-au îndrăgostit.
...Sosea primăvara. Munca pe şan­
tier se învioră, iar veselia oamenilor
spori. E mai plăcut să lucrezi sub ra­
zele soarelui, chiar şi acum, cînd căl­
dura lor este încă plăpîndă, sfioasă.
Cu atît mai plăcut cînd vezi; că sub
ochii tăi şi prin truda mîinilor tale
se înalţă semeţe şi dure, minunatele
construcţii ale noului laminor Blu-
ming. Iar dacă şi maşina cu care
lucrezi — prietenul cel mai apropiat,
care îţi furnizează bucuria muncii,
bucuria vieţii şi a traiului îndestulat
— te ascultă, atunci plăcerea muncii
e desăvîrşită.
Pe Duţu, betoniera îl ascultă cu
smerenie. Nu i-ar ieşi din voie pen­
tru nimic în lume. Cînd începe să
tuşească sau să gîfîie din greu, Duţu
o „doftoriceşte" pe la toate încheie­
turile, redîndu-i din nou sănătatea.
In schimb, betoniera se supără pe a-
malgamu! pietros, cimentos, ce-i lîn-
cezeşte în pîntec şi îl mestecă- mai
cu furie, fără pic de răgaz.
Intr-o pauză de prînz, Duţu stătea:
sprijinit de maşina sa. Trecuseră do­
uă zile de cînd se reîntorsese de a-
casă şi gîndurile încercau o irezisti­
bilă reverie. I se părea chiar că,-!,
aude pe taică-său grăindu-i: „Uite
ce e, măi băiete, eu... nu zic ba. Dacă
fata-ţi place... dacă vă înţelegeţi,
n-am să fiu eu cel care să mă pun
curmeziş. Numai, ai grijă 1 Fii om de
omenie... Nu care cumva să ne faci
ruşine 1“.
Nici o grijă tată... Nici o grijă I
Gîndi el cu voce tare. Şi în acelaşi
timp se uită ruşinat în jur. Dar nu-1
auzise nimeni. Se lăsă din nou pradă
gîndurilor. „Hm, vîndul şi eu pielea
ursului din pădure. Cu părinţii am a-
ranja.t, dar cum rămîne cu Octavia ?
Ea nu ştie nimic şi tocmai cu ea
trebuia să mă înţeleg mai întîi. De
ce nu i-am vorbit oare azi dimineaţă?“.
In trecere, o zărise la săpături. Cu
trupu-i zvelt şi mereu surîzătoare,
mînuia lopata cu o forţă renăscută.
Nici nu-ţi vine să crezi că are Şcoala
medie textilă, cînd o vezi cum sapă,
bărbăteşte. Dar lasă... diseară' îi va
spune neapărat şi... totul se va a-
ranja.
Scara a găsit-o lucrând. r':: I ... 1I.Ş
DRUMUL SOCIALISMULUI
te rufe, printre care şi cîteva cămăşi
de-ale lui. Discutară despre diferite
lucruri şi din vorbele ei, Duţu observă
o oarecare răceală. Cînd colega Oc­
taviei ieşi afară după treburi, răma­
seră singuri. Octavia încercă să spu­
nă ceva, dar apoi se păru că renun­
ţă. Aşa se aşternu o tăcere stînjeni-
toare. Totuşi: pînă la urmă se sparse
liniştea.
— Ştii, Duţule... Eu... mă gîndesc
să termin. Putem rămîne prieteni,
dacă vrei, dar... să nu mai vii
pe-aici.
— 1?
— Da... aşa cum îţi spun 1
— Dar, ce-ţi veni, Octavia ? Aşa
din senin ? Glumeşti 1
Nu, nu glumesc, — răspunse ea,
ferindu-şi faţa de privirile lui.
— Bine, darpentru ce motiv, nu
înţeleg ?
— Dacă nuînţelegi, du-te şi în­
treabă lumea.
Cu toate insistenţele, Duţu nu putu
să afle nimic, mai
mult. 11 prinse
doar o bănuială că
cineva s-a ameste­
cat în prietenia lor,
cu gînduri nu toc­
mai bune. încăpăţâ­
narea cu care fata
vefuza însă ca să-i
dea lămuriri, îl
înfurie, şi se trezi
că iese afară, trîn-
tind uşa în urma
Ini.
N-a dormit toată
noaptea. îşi făcea
fel şi fel de închi­
puiri. Şi cuvintele
tatălui său îl cio­
căneau, îl zgîriau
parcă în suflet.
„...Să fii om de o-
menie“. Dar ce fă­
cuse ? Nu înţelegea văluindu-1 într-o privire încărcată de
-nimic.
gţg: Dimineaţa, sub
un pretext oareca­
vl-v i re, căută s-o întîl-
nească din nou pe
Octavia. îşi dădură bineţe cu stângă­
cie, apoi şi unu! şi altul se porniră
să motiveze cum că s-au întîlnit din
întîmplare. Nici unul, nici altul însă,
nu credea. Privirile li se încrucişară
şi atunci îşi văzură reciproc ochii ro­
şii de nesomn. Acesta era cel mai
bun indiciu al împăcării. Şi, împăca­
rea într-adevăr, veni. Aşa după cum
bănuise şi Duţu, fusese la mijloc o
scornitură a unor guri rele, care
spuneau cum că el se lăudase cu
-Tv
CĂRŢILE HUNEDOAREI
„Scrisul meu e o contribuţie la efortul de eli­
berare a maselor muncitoreşti. Idealul lor este şi
idealul meu".
AL. SAHIA
Instrument de cunoaştere a lumii
uneori cu implicaţii mai largi decît
celelalte mijloace de investigare ale
vieţii, literatura nu poate fi străină
de fenomenele economice şi politice
care agită totdeauna masele. Nu-i
poate fi. străină literaturii nici ten­
dinţa, aşa cum umbra este inerentă
luminii, şi indiferent de teína sau
modul în care personalitatea sciito-
rului se reflectă în această temă, li­
teratura zilelor noastre trebuie să
aibă în vedere sarcina primordială a
tuturor.
Implicit deci literatura trebuie să
aibă un m esaj: „prin rădăcinile ei
cele mai adînci, ea trebuie să pă­
trundă în însuşi grosul maselor largi
muncitoare. Ea trebuie să unească
simţirea, gîndirea şi voinţa acestor
mase, să le ridice" (Lenin).
Acest mesaj se desprinde şi din
cele două cărţi apărute în ultimii
ani. şi ále căror rădăcini sînt înfipte
în viaţa plină de tumult a oraşului
Hunedoara.
Literatura dintre cele două războaie
— bogată de altfel în opere de va­
loare — nu a dat, cu excepţia lui
Alexandru Sahia-, o deosebită Impor­
tanţă, •muncitorimii şi vieţii ei, scrii­
torii noştri, apleeîndu-se cu predilec­
ţie, fie asupra ţăranului, fie asupra
burgheziei, lucru parţial explicabil şi
prin: greutatea specifică mică a in­
dustriei noastre.
Odată cu 1944 peisajul ţării este
modificat şi industrializarea aduce cu
ea, probleme noi de viaţă, care che­
mau spre ele pana scriitorilor, invi-
privire la ea, în fel şi chip. Lucru­
rile se limpeziră şi ei se despărţiră
fericiţi, fără însă ca Duţu să fi po­
menit ceva de căsătorie.
Seara, el îi făcu o nouă vizită Oc­
taviei, de rîndul acesta însoţit de
Ştefan. După ce stătură un timp,
vorbind despre diferite nimicuri, Duţu
se scuză sub „motiv“ că. e de ser­
viciu şi plecă,. Ştefan, rămase să-şi
ducă Ia îndeplinire o misiune nu toc­
mai uşoară, dar se dovedi destul de
dibaci.
Din vorbă în vorbă el aduse lu­
crurile pe făgaşul ce-1 interesa şi
după ce sfătui pe Octavia să nu mai
plece urechea la toate fleacurile, în­
cepu a se referi la Duţu, la calită­
ţile lui şi apoi îi făcu cunoscută in­
tenţia prietenului său de a se căsă­
tori cu ea. Octavia tresări şi cu greu
îşi reţinu bucuria ce-o copleşea. Nu
dădu totuşi un răspuns precis, dar
Ştefan îi citi totul pe faţă.
A doua zi era duminică. Duţu, du­
pă ce se sculă cu noaptea-n cap şi
se puse la „şpiţ“, se înfăţişă Octa­
viei. Fu primit cu obucurie deose­
bită. Schimbară cîteva cuvinte, după
care el o întrebă, nerăbdător:
— Ai vorbit cu Ştefan aseară;?
— Da.
— Şi?
— Şi ? Iacă am vorbit, că doar
nu-mi lipseşte graiul.
— Ţi-a spus totul.?
—- Da... Totul.
—- Şi tu - Tu ce-ai zis?
— ...Ce să zic? O să mă mai gîn­
desc...
— Nici un „o să“. Se repezi Duţu.
Mie îmi spui acum. Ori e laie, ori
bălaie. Asta e.
— Păi... ce să zic? Şi după un
timp de prefăcută şovăială, rosti, în-
gingăşie: „N-am încotro liricios'ule“.
Străfulgeraţi de fericirea visului
scump împlinit, se aruncară unul în
braţele altuia.
* A
1 Mai 1957. In sala de mese din
tabăra brigadierilor de pe şantierul
naţional din Hunedoara, e nuntă
mare. Miri ? Duţu şi Octavia. Nă-
naşi. ? Familia tovarăşului Velea —•
secretarul organizaţiei U.T.M. de pe
şantier. „Păgubaşul“ ? Trustul 4 con­
strucţii, ca**ef s-a oferit să suporte
toate cheltuielile primei nunţi de pe
şantier.
SABIN IONESCU
tîndu-i la crearea unor opere care să
fie mărturii ale trudei noastre, dar şi
îndemn pentru înfrângerea' greutăţi­
lor.
Pîrghie a acestor transformări mi­
cul orăşel dominat odinioară de cas­
telul Huniazilor, devine un şantier
u riaş; vechile tipare ale unei vieţi
molcome sînt sfărâmate; peste liniş­
tea băştinaşilor se revarsă o gloată
pestriţă din care nu lipsesc nici „der­
bedeii", nici „carieriştii“, nici1 „pun­ trecere a şarjelor.
gaşii"; din toate colţurile ţării se
revărsau spre furnalele Hunedoarei,,
odată cu fierul vechi; şi puzderie de
suflete, vechi,
Dar focul ardea totul şi Hunedoara
va începe să dea odată cu albastrul
curat al oţelului şi un alt om cu su­
flet nou.
Aşa s-a întâmplat cu „Derbedeii“
lui Nicuţă Tănase şi tot: aşa cu unii
dintre flăcăiandrii din . Moldova, ve­
niţi aici „pîn-o trece prăpădul sece­
tei" din caftea lui Ion Călugăru
„Oţel şi Pîine“.
Este evident că toată această trans­
formare nu Sra făcut prin decrete, ci
printr-o necurmată luptă între nou şi
vechi.
O frescă a acestor transformări
este cartea lui Ion Călugăru şi dacă
nu am avea alte documente asupra
acelor învălmăşite vremi, cartea ar
putea să fie utilizată de un istoric
pentru, cunoaşterea, primilor paşi spre
noul destin al oraşului Hunedoara.
Sîntem exact în momentul cînd
partidul comunist declanşează lupta
pentru redresarea economică, cînd
Nr. 814
J_$__$__$_$__s_S_í_$__«_m___^ ¦í «>*í í ^ ^ Wfţ: V v. Vd_>S_>
V E R S¦
?¦
a ORAŞUL
a
¦
a
¦ MUNCITORESC M-a atras măreţia acestui colos
Cu toată viitoarea din pîntece.
a Cu respiraţia puternică de om sănătos,
? Şi zumzetul metalic de cînlece.
a
A Pe aici, nu. de mult,
îşi vălurea pletele aurii griul.
AA
¦A Pe aici, nu de- mult, De mă. întreb : S-au dezlănţuit fulgere •>
A
iAr. îşi scutura metalic porumbul săbiile, Ori curg flăcările din soare ? ?
A Răspuns îmi dau braţele tule iscusite <?A>
pînă toamna tir-ziu. ?
A?A Oraşul îşi culca tîmpla obosită şi. agere; O
<ţ
pe brazdă neagră, lucie. Care transmit metalului pasiune şi dogoare. ¦O
A. ¦
A ¦
? ¦ r; W • ->*' ' • ••••* T' •V
A ' O, cît mi-aş simţi sufletul de sărac
A . • •- . •• • jw, . v ; i»; ¦•*•¦**•*
Nu,
?¦ n-a fost nici o baghetă magică Cîntind fluturii ,ş,i florile, ,
O¦ de poveste, Se haşte-un furiunatec veac *
M-au copleşit de-a.cum comorile I •>
?A ca noaptea să ivească puzderii «>
Mă cheamă Hunedoara cu minunile, •>
A de stele !în blocurile roşii. Aici erou e orice om de rînd. *
Nici pasărea phoenix Mai presus decît toate luminiţe -•>>
A¦ o
¦
¦A nu şi-a rotit filjiirea aripelor.,.
¦
¦ Măreţ,, prin însăşi sclipâtul de- gînd. *¦
*¦ Pe aici, •a.
nu de mult, TRĂIM SUB RAZA ¦
A a fost vîlvătaie şi tumult. *
A A
ir
Azi, ACELEIAŞI STELE... ?
A panglici cenuşii de asfalt Cîţi au văzut, dintre voi O
ir Cum aleargă fonta în roşu şuvoi, O
ir se întreţes printre \blocuri. Mlădiindu-şi trupul fierbinte
A ?
¦
A La fereastra veacului o
¦
* *
A stă zimbind ?
A *
A Omul. Ca spre-o chemare-nainte ? ?
ir ¦
Eu ti cunosc zbuciumarea, ?¦
A Cînd omul îi taie cărarea, *
?¦s»
A
ir
ORAŞUL MEU
ir
ir
iirr
Şi ia parte cu-ntreaga-i fiinţă ¦•<f>r
A La această nouă biruinţă. A
i> In joc
A A
de forme şi linii,
A A
¦ *A>•.
¦ ce se întretaie şi se prelungesc Cunosc şi clipa aspră de veghere,
A
în spaţii, Cînd noaptea-şi ţese mreje prin unghere, A*
?
A ca nişte stranii nervuri, Iar omul aplecat ca pe-o carte
A
ir asemeni unei uriaşe sculpturi Cu fiecare şarjă dragostea şi-o-mparle.
A
ir
ir şi: care
A apropie un orizont de sensuri De el m-am simţit adine legată,
Prin sudoarea frunţii, curată,
¦ Poate, că trăim sub raza aceleiaşi stele
A- Care îndrumă munca lui şi-nalţă
¦A şi culoare,
¦ creşte o altă aşezare cîntecele mele.
A? a veacului meu.
îmi simt sîngele
A
¦
A¦ pulsînd în nevăzutele artere
¦ ce urcă din adîncuri Poate ne-am simţit egali în faţa vieţii,
Ştiu că se scoală-n faptul dimineţii ’
A spre infinitul nou. Şi se bucură la ţel ca şi mine
De viaţa, care răzbeşte mereu
?
¦ spre mai b in e !
A
A
¦
A. SCULPTURĂ
ir
A
ir DOUĂ TINERET!
A
?O Ca o altă
¦ „Coloană infinită"
A ce şuie liniar, (Brigăzilor de tineret'—Blum in,g—) X
cioplită
¦A Dar chipul lor în soare se răsfaţă •>
Ca o mladă nouă ce dă-n foi, »>
O Şi m-alrage-ncrederea în viaţă
Cea, furată cîridva de la n o i! A
ir de dalta
de aur a veacului două zeci, AA
AA măiastru, AA
îh nesfîrşitul albastru,
ir se înalţă
zvelt, suplu,
<r coşul termocentralei.
ir n~rim* ti
ir
ir
A M-aş opri aşa să spun oricui:
— Ei, copiii patriei se cheamă" —
ir Pe cînd noi, n-am fost ai nimănui
Tinereţea ne-a rămas la vamă...
A Parcă vîntul m-ar izbi plingîncl
¦ I.ncercînd de vis să mă despoaie,
¦ Şi-o altă tinereţe-mi vine-n gînd:
¦ Cu braţe schilodite în. războaie-.
ir Alături A
ir •>
ir AA
ir altul şi altul. *>
•>
A Materiale şi împlinite *> 4
i>
A coloane
¦
i> pe care îmi sprijin saltul
a
a lîngă umărul gol al cerului.
a •*>> I.
«ir Pradă înmoi iarăşi pana-n proaspete cernuli
bogată, Văd tineretul sus, pe-o altă treaptă,
A sudoare şi parfum, Voi, forţa noastră alină de-ndrăzneli,
pentru versul aburind de agată. Cu braţe largi, viaţa vă aşteaptă >
¦
ANA, ŞOIT
O
¦
¦
¦
¦¦ V. MARTINOVICI
A
i
medenie de „colaboratori“, care folo- dată pluteşte între posibilităţi, vaga­
sindu-se de orice mijloc — de la di­ bondând, fără' meserie sau cu una
versiune la şperţ — încearcă să în­ „furată“, putînd să devină sub influ­
frângă sau- cel puţin să întîrzie a d re ­ enţa unor cauze favoriza nte, fie un
¦. -«A».-!3». sarea combinatului. oaspete al închisorii ca llie Chelie;
fie un erou, ca Ploeşteanul. Problema
industria de stat, părăginită, este a- S-a reproşat cărţii „Oţel şi pline“, derbedeilor nu este nouă, ea a preo­
meninţa.tă de jocul duşmănos al unei o oarecare, inegalitate între „aspectele cupat între alţii pe Macarenco, care
întregi galerii de „foşti", care pă- vechilor relaţii sociale, cu meschină­ a utilizat metoda' reeducării întîluită
trunşi — ei sau interpuşii lor — în ria şi contradicţia lor, puternic lumi­ şi în cartea lui Nicuţă Tănase. Ele­
posturile cheie ale uzinei, îro sindicate nate“ şi „latura activă, transforma- mentele acestei metode sîn t;, încrede­
şi economate, contribuie la accentua­ toarea vieţii strangulată de un sche­ rea* şi mtînca. Este atitudinea pe care
rea paraginei şi neorînduielii. matism vizibil“. , o adoptă furnalistul Marin Toacă. Es­
te aceea a- Cortiitetului de partid, care
In faţa lor se ridică noii conducă­ Autorul — scrie criticul Crohmăl- prin Pătrău porneşte ofensiva împo­
tori ai uzinei, ajutaţi de grupul de niceanu — îşi pierde parcă forţa de triva obiceiurilor reprimabile ale der­
activişti trimis aici de C-C. Romanul a crea oameni vii cu personalitate bedeilor, nu prin şedinţe şi lozinci,
povesteşte cum Pavel Ilie, noul di­ distinctă, de a da trăsăturilor pozi­ ci prin fapte, prin apropieri sufleteşti,
rector şi tovarăşii săi, reuşesc să în­ tive ale eroilor un relief puternic, de prin utilizarea acelei pîrghii, care are
frângă atît vitregia vremurilor, cît a prezenta răscolitor, cu mare putere o putere imensă, asupra n o astră: rer
iriai ales pe- cea a oamenilor,' uzina de convingere, acţiunile revoluţionare cunoaşterea valorii umane a fiecă­
reluîndu-şi viaţa ei; într-o harnică; în­ din fabrică. ruia.
Cu toate acestea cartea are în pri­ Transformarea derbedeilor în mun­
Inafara acestei intrigi schiţată mai mul rînd mertiul pionieratului într-o citori conştienţi, unii dintre ei riseîn.-
sus, romanul aduce cel puţin pentru temă plină d'e dificultăţi. Şi de ase­ du-şi viaţa pentru apărarea uzinei,
perioada apariţiei lui, o serie- de ele­ menea valoarea unui document. începe sub influenţa acestor două e-
mente -noi caracteristice literaturii zi­ lemente, la care se adaugă entuziasm
lelor noastre. Şi în primul rînd trans­ Valoarea pe care nu o putem re­ mul juvenil exaltat de dragoste, sen­
formările operate în. mentalitatea şi fuza nici celei de-a 2-a cărţi inspi­ timentul născînd al demnităţii, sau
sufletul oamenilor: ingineri*, ca Ciur­ rată de „cetatea oţelului“. Credem că, elemente cu caracter mai particular,
dă, obsedaţi mai. mult de ritmul fur­ reuşita aproape integrală a romanului ca teama pentru Răduş,
nalelor şi prin aceasta păşind pe „Derbedeii“, se datoreşte în primul
un drum n o u ; apariţia, din înfrunta­ rînd, că spre deosebire de Ion Călu­ Şi din derbedeii care dispreţuiau
rea cu viaţa, a noilor conducători; găru, Nicuţă Tănase a impus conde­ munca — „că dacă era bună, o, luau.
procesul de sfărâmare a influenţelor iului anumite limite, oarecum mai boierii“ ; din cei care arborau un soi
foştilor exploatatori, asupra unor ele­ modeste. de şmecherie golănească,, faţă de toţi,
mente neproletare; remanierea sufle­ şi to a te ; din aceşti tineri caracte-,
tească a ţăranilor veniţi aici mai Este povestea scrisă — trebuie s-o rizaţi prin nepăsare şi dezinteres, a-
mult goniţi. ,dc foamete, decît din dra­ spunem de la început — cu farmecul par oameni adevăraţi cu altă concep­
goste pentru uzină. pe care Nicuţă: Tănase l-a exercitat ţie despre muncă — acceplînd' şăi lu­
asupra cititorului încă de la apariţia creze peste schimb numai C3 furnalul
Pe de altă parte — .şl aceasta este acelei delicioase cărţi „M-am făcut să nu stea — şi care în locul i'ppâ-
partea cea mai realizată a cărţii, Ion băiat mare“ — a unui grup de der­ sării încep să- cultive eroismul.
Călugăru excelează în prezentarea bedei, care împinşi de diverse neca­
faunei burgheziei,, fie că e reprezen­ zuri, unele mai uşor, altele mai greu Demonstrând cu evidente mi:l v» e
tată de chiaburi aciuiaţi aici în ve­ de: mărturisit, se aciuiază la Hune­ artistice, influenţa transform,'!•toar > •»
derea extinderii pământului de acasă, doara. muncii asupra unui tineret r ă lT '‘,
fie de financiari c-.i Jose Simon. sau Nicuţă Tănase a realizat cu ,r- .t L,,
domnul Bancea. Situat la periferia vieţii sociale, carte, nu numai prilej de lectură p a
împins acolo nu de conştrucţia sa cută, dar şi un document asupra w'»
Uzina este dominată de o întreaga psihică deosebită, ci de contradicţiile
organizaţie î al căiţei centru, se află vieţii, „derbedeul“ nu poate fi situat ţii noi, forjată în oraşul nţcla-f ••
inginerul Xitel Smeu, ajutai de o su.- nici în lumea delicvenţilor, nici în a- DORU MICIIAi'".
ceea a oamenilor de treabă. Poten­
ţial, poate fi şi una şi a lta ; deocam-