Page 97 - 1957-10
P. 97
Pag. 4 HE »T-aiOT7fiif)irff?ii. DRUMUL SOCIALISMULUI TVr F94
Dezvoltarea relaţiilor comerciale
în discuţia Comitetului nr. 2 O.N.U.
- Intervenţia delegatului Bazil Şerban
NEW YORK 29. — Trimisul liniat faptul că dublarea volu puse unei continue discriminări
special agerpres anunţă: Intre mului schimburilor comerciale ori de cîte ori este vorba de o
problemele care fac obiectul dintre Europa de răsărit şi cea eventuală admitere a lor. Numai
dezbaterilor din Comitetul nr. de apus în ultimii cinci ani, se o organizaţie cu adevărat uni
2 al O.N.U. se află şi problema datoreşte fără îndoială, într-o versală care să elimine orice fel
dezvoltării relaţiilor comerciale însemnată măsură şi întîlniri- de discriminare ar corespunde Mifingul funcţionarilor
internaţionale. In acest sens e- lor care au avut loc între ex
xistă o serie de recomandări ale perţii comerciali, întîlniri or necesităţii îmbunătăţirii relaţii publici din Haga
Consiliului economic şi social ganizate de comisia economică
al O.N.U. cu privire la măsurile O.N.U. pentru Europa. Bazil Tratativelesovieto-amerlcaneInproblemadezvoltări!lor comerciale. In acest sens, HAGA 29 (Agerpres). —
ce pot fi luate în domeniul ex Şerban a arătat că o înlîlnire a TASS anunţă : La Haga a avut
tinderii legăturilor dintre sta experţilor comerciali din ţările dacă statele membre ale actua loc un mare miting al funcţio
te pe calea dezvoltării comer Interesate ar putea îmbogăţi narilor publici care cer majora
ţului. Exprimînd dorinţa a nu raportul secretarului general cu contactelor $i legăturilor dintre II.B.S.S. şi S.B.A.lei organizaţii G.A.T.T. doresc rea salariilor. La miting au par
meroase delegaţii de a vedea numeroase sugestii asupra me ticipat aproximativ 10.000 de
sporind rolul Organizaţiei Na todelor şi căilor de urmat în re transformarea ei într-o agenţie WASHINGTON 29 (Ager s-a ajuns anterior în legătură organe legislative din cele două oameni din toate colţurile ţării.
ţiunilor Unite în rezolvarea co zolvarea unor probleme cum specială a O.N.U., atunci este pres) TASS apunţă : La 28 oc cu dorinţa de a discuta măsu ţări. Propunerile sovietice pre Participanţii La miting au adop
respunzătoare a acestei proble sînt relaţiile comerciale dintre necesar să se renunţe la orice tombrie ia Washington au în rile concrete îndreptate spre tat o rezoluţie de protest împo
me, delegaţia bulgară a prezen est şi vest, sau cu privire Ia fel de discriminare şi să se a- dezvoltarea schimbului şi con văd stabilirea unui schimb vast triva înrăutăţirii continue a si
tat un proiect de rezoluţie care, comerţul exterior al ţărilor slab sigure respectarea caracterului ceput tratativele sovieto-ameri- tactelor dintre cele două ţări. şi organizarea de călătorii ale tuaţiei materiale în care se cer
bazîndu-se pe recunoaşterea ne dezvoltate. Acest fapt a fost sub său universal. reprezentanţilor artelor, organi măsuri urgente pentru asigura
cesităţii unei organizaţii inter liniat pe larg, în cursul dezba cane în problema dezvoltării Delegaţia sovietică este con zarea unui schimb de filme şi rea unui nivel de trai suporta
naţionale pentru comerţ, reco terilor, de o serie întreagă de Lucrările comitetului nr. 2 al contactelor şi legăturilor dintre dusă de G. N. Zarubin, amba programe muzicale radiotelevi bil.
mandă convocarea în anul vii ţări printre care şi Brazilia. O.N.U. continuă cu dezbaterea sadorul U.R.S.S. în S.U.A. Din zate. Delegaţia sovietică a pro
tor a unej conferinţe a exper Este sigur că o conferinţă a ex diferitelor proiecte de rezoluţie U.R.S.S. şi S.U.A. Actualele partea americană la tratative pus de asemenea să se organi Delegaţiile ţărilor NATf
ţilor din ţările interesate în ve perţilor comerciali ar putea con depuse. iau parte W. Lacy, secretar de zeze schimbul de delegaţii nie la conferinţa de fa Paris
derea examinării posibilităţilor tribui la găsirea unor soluţii tratative se desfăşoară în con stat adjunct special pentru vor fi conduse de şefii
practice privind dezvoltarea co constructive în acest domeniu. formitate cu înţelegerea la care schimburile est-vest ale S.U.A. lucrătorilor din comerţul celor guvernelor respective
merţului pe bază de egalitate, şi alţi reprezentanţi americani. două ţări, ale reprezentanţilor
avantaj reciproc şi suprimarea Reprezentantul R.P.R. Bazil La B e rlin s-a deschis confersnfa F e d e r a le i presei şi stabilirea unei comu WASHINGTON 29 (Ager
obstacolelor artificiale. Conclu Şerban s-a referit în continuarea pres). — Departamentul de Stat
ziile unei asemenea conferinţe intervenţiei sale la lipsurile şi m ondiale a foştilor combatanţi Fiind iniţiatoarea stabilirii nicaţii aeriene directe intre a dat publicităţii o declaraţie în
ar putea fi examinate la viitoa neajunsurile unei alte propuneri unui schimb vast oare să con U.R.S.S. şi S.U.A. oare se spune că ambasadorul
rea sesiune a Consiliului econo ce se află în dezbaterea comi S.U.A. La Paris a informat pe
mic şi social al O.N.U., Ia cea tetului şi prin care se recomandă BERLIN 29 (Agerpres). fostul preşedinte al Franţei Vi- tribuie la apropierea şi înţele Luîn’d cuvîntul la şedinţă, ministrul de Afaceri Externe :al
de a 13-a sesiune a Adunării alăturarea tuturor ţărilor mem TASS anunţă : La 28 octombrie cent Auriol, preşedinte de onoa gerea reciprocă dintre popoa G. N. Zarubin, şeful delegaţiei
bre ale O.N.U. la aşa numitul s-a deschis în Berlinul occiden re ai federaţiei. rele american şi sovietic, dele sovietice a sp u s : Considerăm
tal conferinţa Federaţiei Mon gaţia sovietică a prezentat la că extinderea legăturilor şi
diale a foştilor combatanţi. Ca Albert Morel (Franţa), pre tratative un plan concret de co contactelor dintre ţările noas
observatori la conferinţă asis şedintele comitetului executiv al laborare culturală între U.R.S.S. tre trebuie să contribuie la îm
tă veterani de război din U- Federaţiei mondiale a foştilor şi S;U.A. pe anii 1958—1959. bunătăţirea relaţiilor sovieto-a-
niunea Sovietică, Polonia, Ceho combatanţi a chemat la lărgirea Acest plan prevede schimbul mericane şi la slăbirea încor
slovacia, Bulgaria şi Albania. federaţiei prin afilierea de rioi
organizaţii naţionale ale vete reciproc de delegaţii, specialişti dării internaţionale, spre ceea
Conferinţa a fost deschisă de ranilor de război.
în diferite ramuri ale industriei ce a tins întotdeauna şi tinde
Generale a O.N.U. acord al Organizaţiei comercia şi agriculturii, învăţămîhtului şi guvernul sovietic. Franţei Pineau de faptul că se
Luînd cuvîntul în sprijinul a- le de cooperare internaţională Popoarele arabe sprijină cauza ocrotirii sănătăţii. Delegaţia so Şeful delegaţiei americane, cretarul general al N.A.T.O.,
cestui proiect de rezoluţie bul — (G.A.T.T.). Bazil Şerban a dreaptă a Siriei— vietică propune să se stabileas Lacy a declarat la şedinţa că Sipaak, a propus preşedintelui
gar, reprezentantul R. P. Romî- arătat că aceasta nu poate să că legături strânse între oamenii guvernul său acordă o mare în Eisenhower şi premierului brita
ne Bazil Şerban a scos în relief constituie o soluţie satisfăcătoa
nic MiacMilLan oa delegaţiile ţă
experienţa pozitivă dobîndită de re, mai ales dacă se ţine sea declaraţia secretarului general al Uniunii sindicatelor de ştiinţă sovietici şi americani semnătate actualelor tratative. rilor N.A.T.O. La apropiata con
numeroase ţări europene în e- ma că în organizaţia amintită din Sudan şi să se organizeze un schimb Totuşi el nu a prezentat în cu- ferinţă a blocului Atlantic de la
forturile pentru îmbunătăţirea nu participă decît 35 de state de păreri în diferite domenii vîntarea sa nici un fel de pro Piaris să .fie conduse de şefii gu
relaţiilor comerciale. El- a sub iar alte numeroase ţări sînt su- CAIRO 29 (Agerpres). — nuarea -agresiunii imperialiste ale ştiinţei. In scopul stabilirii puneri concrete, cu excepţia vernelor respective.
CHINA NOUA a n u n ţă: Ziarul din 1956 împotriva Egiptului. de contacte intre deputaţii So propunerii de a se proceda la
După eşecul Sul 6 uy Mollet, FISSx Batard vietului Suprem al U.R.S.S. şi un schimb de programe radio şi -A —
„Al Guimihuria" publică declama Ahmed El Sheik, care se află membrii Congresului S.U.A., televiziune.
a fost însărcinat să formeze noul guvern ţia făcută la 27 octombrie de se în Egipt pentru discutarea pla partea sovietică propune să se Sn Coreea de sud se
cretarul general al Uniunii sin nului de apărare a Siriei, a fă organizeze un schimb de dele Următoarea întâlnire între de rechiziţionează suprafeţe
PARIS 29 (Aigeaipres.). — In de Finanţe în guvernul Bourges dicatelor oamenilor muncii dm cut un apel către toate popoare gaţii de reprezentanţi ai acestor legaţii va avea loc 1 .luxem-
urma refuzului Adunării Naţio Miaunoury, căruia i-a cerut să Sudan, Ahimed Bl Sheik în oare le arabe de a colabora în vede brie. întinse de pămlnt
nale Franceze de a acorda vo formeze noul guvern. acesta arată hotărîrea membri rea zdrobirii conspiraţiei impe
tul 'de învestitură fruntaşului so lor sindicatelor din Sudan de a rialiste. Mitinguri şi adunări ale tinerilor comunişti din Italia PHENIAN 29 (Agerpres). —
cialist Guy Mollet, preşedintele Gaillard ia declarat că va da se înscrie ca voluntari şi de a Ziarul „Minciju Ciosan" repro
republicii, Coty, l-ia convocat pe răspunsul său marţi după amia sprijini poporul sirian împotriva Ziarul „Al Gumhuria" infor ROMA 29 (Agerpres)) TASS zo Trivelli, secretar general al duce o ştire ia 'agenţiei sudeo-
Felix Gaillard radical ministru ză după como!' ni partenerii oricărei agresmni. Ahimed El an u n ţă: Din iniţiativa Federa Federaţiei Tineretului Comunist reene Babton Thonsm în care
politici. Sheik a declarat că poporul su mează de asemenea că 6.000 de ţiei Tineretului Comunist Ita Italian. se arată că comandamentul mi
danez a demascat conspiraţia litar american şi autorităţile
imperialistă împotriva Siriei, studenţi de la universitatea din sudeoreene rechiziţionează de
Alexandria au remis la 28 oc
tombrie consulului Siriei din
Declaraţia secretarului general care folosindu-se de Turcia a- Alexandria declamaţii semnate lian, la 27 octombrie în diferite Un mare miting al tinerilor la ţărani suprafeţe întinse de
al Federaţiei arabe a muncii meninţă securitatea şi libertatea oraşe ale ţării au avut loc mi comunişti din Italia centrală a pămînit pentru construcţia de o-
ţărilor araberAceastă conspira de studenţii, în care naceştia- spri tinguri şi adunări ale tinerilor avut loc la Livorno. biective militare.
ţie -nu este de fapt decît conti jină Siria împotriva"'-‘¦conspira comunişti care luptă pentru a-
OOc
ţiilor imperialiste. i pararea păcii, la care au rbstit
CAIRO 29 (Agerpres). — Fa- răspuns arunoînd în aer conduc
thi K-amel, secretar general al te petrolifere, disirugînd baze ' cuvîntări fruntaşi ai Partidului
Federaţiei arabe a muncii, în militare străine şi boicotând
tr-o declaraţie făoută la 28 oc transporturile aeriene, maritime A utorifăfiie franceze au interzis ziaru Comunist Italian şi ai Federa
tombrie a chemat pe cei 6 mili ale 'agresorilor. In felul acesta ţiei Tineretului Comunist Italian.
oane de membri ai federaţiei să am contribuit la victorie.
fie gata pentru apărarea Siriei. „Tziaocijun ' care se editează în branfa La mitingul tinerilor comu
Secretarul general al Federa nişti din regiunile Piemont,
„Un atac împotriva Siriei — ţiei arabe a muncii a declarat
a spus Kamel — va fi un atac că sute de milioane de oameni PEKIN 29 (Agerpres). — durile cercurilor conducătoare Lombardia şi Liguriia, organi
împotriva noastră". La agresiu ai muncii din Asia şi Africa iau ale Franţei, oare nutresc ură zată la Torino, a luat cuvîntul
nea împotriva Egiptului noi am atitudine în favoarea Siriei. După cum transmite China No faţă de China nouă şi încearcă Gian Carlo Pajetta, membru al
uă, la 28 octombrie ziarul „Jen- prin toate mijloacele să împie secretariatului Partidului Comu
Tineretul d in P o r t Saief s p r i j i n ă S i r i a minjibao" ia publicat un articol dice prietenia mereu oreseîndă nist Italian.
în care se arată că în ultimul
CAIRO 29 (Agerpres). — Ti din Port Said a fost înfiinţată dintre popoarele chinez' şi fran La adunarea tinerilor comu
neretul din organizaţia de rezis în timpul agresiunii anglo-fnan- timp 'autorităţile franceze au dat
dispoziţia să se interzică ziarul cez, să înăbuşe cererile tot mai nişti din trei provincii din re
„Tziiaocijun" care se editează în
Fnanţia. Autorităţile persecută insistente în Franţa de a se re giunea Veneţia, care a avut loc
personalul redacţiei acestui ziar cunoaşte China populară.
La Padovia, a luat cuvîntul Ren-
tenţă populară din Port Said a co-israeliene din anul trecut. şi supun unor interogatorii pe iste § comentarii I
anunţat că sprijină pe deplin ? chinezii oare locuiesc în Fran
Siria. Ziarul „Al Gumhuriia" a- ţa. Toate acestea, arată ziarul, Şi totuşi în declin ţie i: măciuci, ţevi de plumb, La uzina metalurgică din Leningrad colectivul turbinelor de abur a
nunţă că această organizaţie a Muncitorii iordanieni declară dovedesc poziţia ostilă a guver terminat încărcarea unei turbine cu o capacitate de 100.000 kw.
adresat ambasadei siriene la într-un mesaj adresat Federaţiei nului francez, ceea ce nu poate cîrlige de fier, sticle de sifoa-
Cairo un mesaj în _care arată Sindicatelor arabe că concomi să nu provoace indignarea po uGuvernul engleza făcui mul- ng umplute cu nisip etc. IN FOTO: In hala turbinelor.
că sînt pe de-a întregul alături tent cu rezistenţa împotriva asu porului chinez. tă vîlvă în jurul sporirii taxei g d m aL- SpUnă cineva că tine-
de Siria în lupta sa eroică împo pririi în propria lor patrie, ei nu MAGAZIN
triva comploturilor străine. Or vor ezita să-şi facă datoria faţă Aotivitatea ziarului „Tziao- de scont. Organele oficiale de retu[ american nu-i „inventiv"
ganizaţia de rezistenţă populară de poporul sirian dacă Siria va cijun" se spune în articol nu în Presă, care sprijină guvernul ?i extrem de „studios". Din ce- JOI 31 OCTOMBRIE 1957
fi atacată. calcă de loc legile Franţei. Zia s-au întrecut să ridice osanale jg de ma^ sus sg vede treaba
rul se editează de patru ani. El
Cea de a 19-a conferinţa anunţă succesele în construcţie măsurilor guvernului, care, du- cd mulţi tineri americani stu- SPECTACOLE va; 16,45 Muzică uşoară; 17,25 Vrea.
internaţionala a Crucii Roşii ale R. P. Chineze, relatează des CINEMATOGRAFICE să ştiu; 18,30 Muzică uşoară de Radu
pre viiaţia cetăţenilor chinezi din pă cum spuneau comentatorii, djazd şi aplică cu preseverenţă | Şerban şi Puiu Rubinştein ; 19,25 Ma
Franţa şi nu se referă niciodată DEVA : O vară neobişnuită ; ALBA- eştrii cîntecului popular romînesc;
la problemele vieţii interne şi la vor duce la ridicarea prestigiu- metodeie [ui Al. Cavone. N-ar IULIA : Ghimpele ; BRAD : Thil Buh- 22,30 Concert de noapte; 23,15 Din
cglindă; BARU MARE: Trandafirii lui prelucrările de foloior ale compozitori
iui lirei sterline, la stabilizarea ^ mare lucru să auzim că ti- , Alah ; HAŢEG : Inima cîntă ; APOL- lor noştri.
DU DE SUS : Roşu şi negru ; SIME-
finanţelor ţării. Iată 'însă că în ner[j americani i-au şi întrecut j RIA : Ţar şi dulgher; ILIA: Stan şi PROGRAA1UL II: 14,03 Cintece şi
Bran studenţi la Oxford; ORAŞTIE : jocuri populare romîneşti; 14,40 Mu
DELHI 29 (corespondenţă şi dr. Ootavian Belea, preşedin politica externă a Franţei. Dis unele publicaţii răzbat tot mai perspicacitatea gangsterească. t Noapte de carnaval; SEBEŞ : Pasărea zică uşoară; 16,20 Pentru vînătorii
specială Agerpres). — După tele Cruoii Roşii a R.P.R. şi şe poziţia autorităţilor franceze cu furtunii; TEIUŞ : Odată în viaţă : sportivi; 17,00 Jocuri populare romî
oum s-ia mai anunţat, la 28 oc ful delegaţiei romîne. Dr. Oota privire La interzicerea acestui des semne de nelinişte. Cores- ... t PETROŞANI: Vultur 101 ; LONEA : neşti; 17,15 Să învăţăm limba rusă
tombrie s-a deschis la Delhi vian Belea a fost de asemenea ziar este cu totul nejustifioată. t Inima cîntă ; ZLATNA : Asasinatul din cîntînd; 17,30 Cîntă orchestra Manto-
cea de-a 19-a conferinţă inter pondentul lui „Tribune des C iv iliz a ţie ,,m a d e strada Dante. v a n i; 19,15 Muzică de estradă; 19,45
naţională ia Crucii Roşii. La ales vicepreşedinte al comisiei „Jenminjihao" subliniază că De la corespondenţii noştri voluntari;
lucrările conferinţei participă medico-sociale şi membru în co campania împotriva ziarului chi Nations" relevă faptul că defi- în S .U .A ." SELECŢIUNI DIN 19,55 Noapte bună, cop ii; 20,00 Tri
reprezentanţi a 84 de ţări, prin misia de alegeri a consiliului nez se desfăşoară în Franţa cu PROGRAMUL DE RADIO buna R adio; 20,45 Muzică populară
tre oare şi o delegaţie a Crucii guvernatorilor. sprijinul unor oameni din rân citul balanţei de plăţi a An- j; din regiunea Autonomă M aghiară:
PROGRAMUL 1 : 6,45 Album şco 21,15 Concert de estradă ; 22,10 Muzică
gliei este uriaş. Numai datoriile Intr-unui din discursurile ţ la r ; 7,10 Concert de dimineaţă ; 8,00 corală rom înească; 22,30 Cărţi şi
Materiale din presă; 8,30 Aăuzică; er o i; 22,45 Program de doine.
către statele care fac parte din sale, d-l Dulles, demonstra cu * 9.00 Pagini de mare popularitate din
opere; 10,00 Concert popul a-r; 11,03 BULETINE DE ŞTIRI :
Uniunea Europeană de plăţi se propria-i vogă avocăţească mi- ; Orchestre de muzică populară romî- 5,00; 6,00; 7,00; 11.00; 13,00;
nească; 12,21 Muzică de estradă; 15,00; 17,00; 19,00; 22,00; 23,52 (pro
cifrează ta 900.000.000 dolari, siunea civilizatoare a trupelor 14.00 Muzică distractivă ; 15,05 Aăelo- gramul I); 14,00; 16,00'; l&.OO;
dii populare; 16,15 Vorbeşte Mosco 20,00 ; 21,00; 23,00 (programul II)'.
Roşii a R.P.R. PE SCURT iar rezervele de dolari au scă- americane răspîndite pe glo-
In prima şedinţă a conferinţei zut numai în luna septembrie btd pământesc, rolul lor de
d-na Raj Kumari a fost aleasă
a. c. cu 225.000.000 ameninţînd transplantori ai „celei mai îna-
preşedinte al conferinţei. Prin PR’AGA. — Cehoslovacia va fi a gleze au săvîrşil un atac armat îm cu epuizarea dacă vor continua intate civilizaţii" occidentale,
tre vicepreşedinţii aleşi se află patra ţară după Uniunea Sovietică, potriva oraşului yemenit Djebenhcg- să scadă în acelaşi ritm. Pentru a avea o imagine veri-
Anglia şi Statele Unite care va avea nyuwa la care au participat artilerie „Disputa“ aceasta din presa dică asupra „misiunii civiliza-
o centrală atomceleclrică de mare pu- şi tancuri. engleză oglindeşte cum nu se toare" a soldaţilor americani
lere. Puterea primei centrale atomo-
10.000 de mineri din electrice va fi de 150.000 kw. BUDAPESTA. — După cum trans poate mai bine că totuşi pro- enumerăm doar ăleva fapte
mite MT1 la 27 octombrie s-au încheiat
Sicilia au declarat grevă LENINGRAD. — Delegaţia Repu la Budapesta lucrările primei conferin blema sporirii taxei de scont e spicuite din informaţiile vest-
blicii Populare Romîne condusă de
ROMA 29 (Agerpres). — A. Joja, ministrul învăţămîntului şi ţe pe întreaga Ungarie a Uniunii Ti o problemă cu... âintec. germane. Iată-le : La Hanau,
TASS anunţă : Presa italiană culturii al R.P.R., a vizitat timp de neretului Comunist. Participanţii Ia cetăţeanul Udo Maier a fost o-
anunţă că la 28 octombrie trei zile Leningradul. Oaspeţii ro conferinţă au adoptat o hotărîre pe „Ocupaţii" tinereşti morît de o motocicletă în care
10.000 de mineri de la minele mini au vizitat monumente istorice ş marginea raportului Comitetului orga
de sulf din Sicilia au deolanat o culturale din Leningrad şi monumen Cu o săptâmînă în urmă po se aflau doi soldaţi americani,
grevă de 24 de ore. Greviştii te legate de istoria revoluţiei, came nizatoric al Uniunii Tinerelului Comu liţia din New York a făcut o la Manheim an ¦ autocamion
cer majorarea salariilor şi îmbu ra lui V. 1. Lenin şi sala de festivi nist din Ungaria şi au aprobat pro
nătăţirea organizării tehnicii taţi de Ia Stnolnîi. Delegaţii romîn iectul de statut al U.T.C.U. Conferin percheziţie la sediul unei ban condus de un american în sta
securităţii în mine. au făcut o excursie la Casa monumen re de ebrietate s-a ciocnit de
a lui V. I. Lenin din Razliv. La 27 ţa a ales organele de conducere ale de de tineri care „operau" în un automobil german; la Bra- Azi şi mîi-
Sub presiunea salariaţilor di octombrie delegaţia romînă a plecat U.T.C.U. In şedinţa de închidere con cartierul Brooklyn. In urma a- unschweig au fost atacaţi de I ne ultimele
recţiei societăţii textile „Cuciri- Ia Mosco va. ferinţa a adoptat un mesaj de salut cestei descinderi, care a avui zile în care
ni“ — Gantoni“ a suspendat lo- adresat C.C. al Comsoniolului. se mai pot
ckoutul declarat anterior la fa loc în ajunul unui mare „raid" militari americani 8 şoferi de i
bricile ei. Patronii s-au obligat TOKIO. — In urma marei greve a cumpăra bi
proiectat de membrii ^ bandei, taxiuri, din care unul a fost i lete pentru
tragerea de
22 băieţi şi tete, toţi în etate omorţt ja r 7 răniţi. Şi lista a- t vineri.
de mai puţin de 20 de ani, au cestora ar putea continua.
fost arestaţi. După cum rela
tează agenţia France Presse la O ' misiune atît de civiliza
să înceapă tratative cu repre CAIRO. — Purtătorul de cuvînt al marinarilor din Japonia, un număr de sediul bandei s-au găsit dife toare înâît popoarele s-ar lipsi
zentanţii salariaţilor in vederea misiunii yemeiiite la Cairo a comu 253 nave comerciale au fost imo rite ustensile adecvate ocupa- bucuroase de ea.
majorării salariilor. nicat că ta 26 octombrie trupe en bilizate în 35 porturi ale Japoniei. e4e >
Redacţia şi aiUnumUaţţu ziarului str. 6 Martie nr. 9, Telefon / ‘18-189. Laxa plălilă in numeral conjoim aprobării Direcţiunii Generale P.T.T.R. nr.236.320 din 6 noiembrie 1919 Tiparul întreprinderea Poligrafică „l Mai“ — DEVA.