Page 67 - 1958-04
P. 67
Nr. 1041 v mrJMur. socialismulv< _Pdg 3
0 ZI
Categoria A
Două din rezultatele întflni-
Liderul şi-a luat revanşa rilor de fotbal dintre echipele
categoriei A, mulţi dintre iubi
j-L (Urmare din pag. ba) tie, planul' arăturilor de primă cartofi, nu poate fi găsită decit îndrumate de organizaţiile de Peste 1.000 de spectatori pre o alură mai rapidă, ambele e- torii acestui sport le-au cunos
vară a. fost îndeplinit pînă a- în aceea că conducerile acestor bază, s-au îngrijit ca fiecare zi zenţi duminică pe stadionul din chipe au practicat un fotbal cut din relatările de pe stadion
'(secretar Anton Dragotă) a mo cum în proporţie de aproxima unităţi s-au mulţumit să aştep bună de lucru să fie folo oraşul Sebeş au asistat la în- spectaculos şi cu multe faze ale postului de radio. C.C.A. a'
bilizat organizaţiile de bază tiv 75 la sută, la cea din Alba te ca timpul să se îndrepte sită la maximum, s-au ob tîlnirea dintre echipele Şurianul frumoase. Deşi a jucat cu vîntul repurtat o frumoasă victorie a-
pentru desfăşurarea unei munci aproximativ 60 la sută, la A- pentru, a putea , începe lucrările ţinut realizări însemnate, cu Sebeş şi Victoria Călan. Meciul în faţă, echipa Şurianul Sebeş supra echipei Dinamo Cluj la’
/ olitice de lămurire în rânduri poldu .aproximativ 70 la sută, în cî'mp. Conducerile gospodă toate condiţiile nefavorabile. a început sub semnul întrebării: a reuşit să mărească scorul în un scor sever: 6-0 (4-0).
le ţăranilor muncitori, arătînd iar la Petreşti aproximativ 30 riilor de stat de la¦Sîntămăria- scriind încă de două ori prin
acestora necesitatea şi avanta la sută. ¦ ‘ • Orlea, Călan, Lăpuşnic, Boz să De asemenea, în comu cine va cîştiga, va reuşi oare e- Vintilă şi Bogdan. Cu rezulta Alt rezultat cunoscut tot prin
jele executării lucrărilor agricole ia măsurile necesare in vederea nele unde organizaţiile de tul de 3-0 pentru gazde ia sfîr- radio, este cel dintre Petrolul
la timpul indicat de ştiinţa a- Faptul că a fost însămînţată recuperării urgente a răiniînerii bază şi sfaturile populare, se chipa gazdă să-şi ia revanşa din şit meciul. Ploeşti şi Dinamo Bucureşti.
grotehnică înaintată. Comitetul în urmă. preocupă îndeaproape de mersul tur ? Insă după 25 de minute de Ploeştenii au cucerit două punc
comunal de partid a îndrumat mare parte din culturile de ovăz lucrărilor, din campania de pri Echipa din Sebeş a fost mai te preţioase de la bucureşteni
sfatul popular să coordoneze şi mazăre, -şi au fost pregătite Urmări ale lipsei de măvară, mobilizînd ţăranii mun dominare echipa Şurianul reu bună şi a meritat pe deplin vic la ei acasă, învingînd cu scorul
desfăşurarea campaniei de pri terenurile pentru culturile de preocupare citori să folosească din plin zi şeşte să deschidă scorul. Şuria toria, revanşîndu-se astfel pentru de 1-0 (0-0), menţinfndu-se in
măvară în cele mai bune condi- porumb şi cartofi, dovedeşte că lele bune de lucru, însămînţă meciul pierdut în tur la Călan. fruntea clasamentului la un
ţiuni. Pentru stimularea frun în gospodăriile amintite au fost In comuna Călan sfatul popu rile din epoca l-a au fost termi nul Sebeş >profită de o lovitură De remarcat arbitrajul corect al punct diferenţă de Ştiinţa TimP
taşilor, precum şi pentrii îndrep obţinute rezultate mulţumitoare lar nu pare a fi preocupat de nate şi s-au făcut arături pe de 11 metri şi Lungaru înscrie: lui Suciu (Cugir). şoara şi Jiul Petroşani.
tarea celor codaşi, a fost folo pînă în prezent. rezolvarea paralelă a sarcinilor suprafeţe însemnate de teren
sită cu efect gazeta de perete, care-i stau în faţă, adică de a- pentru însămînţările din epoca 1-0. Cu acest scor ia sfirşit pri G H E O R G H E M IH A LC EA Iată celelalte rezultate
unde Ia intervale scurte au fost In gospodăriile acestea au fost ceea a campaniei de primăvară înregistrate
publicate şi articole de analiză făcute şi alte lucrări importante pe deoparte şi aceea a desfăşu a II-a. ma repriză. w corespondent
privind desfăşurarea campaniei. in ce priveşte viticultura. In di rării muncii pentru atragerea de Exemplele arătate mai sus La reluare meciul a căpătat Steagul roşu Oraşul Stalin-*
recţia aceasta s-a făcut dezgro noi membri înspre unităţile so Jiul Petroşani 0-0.
Insămînţările de ovăz şi car patul viţei, legatul, schimbarea cialiste, pe de altă parte. In spri sînt dovada cea mai grăitoare Corvioui Deva a cîştigat meciul di o
tofi au fost terminate la înto jinul afirmaţiei noastre vine fap că, în ciuda condiţiilor atmos prima repriză C.S. Tg. Mureş — Rapid
vărăşirile agricole, iar pe comu aracilor şi alte lucrări de primă tul .că însămînţările de primă ferice nefavorabile, lucrările din Bucureşti 1-0.
nă, la însămînţările de cartofi, vară sînt mult rămase în urmă. această campanie puteau îi mult Jocul dintre Corvinul Deva şi Rîşniţă şi Floruţa din lovitură
procentajul arată peste 75 la su vară. Din suprafaţa totală de 410 ha. mai avansate în regiunea noa Minerul Aninoasa a satisfăcut liberă de la 18 metri. C.S. Oradea — Progresul Bu
tă. In problema arăturilor o si planificată pentru arături şi în- stră. Avem suprafeţe mari de doar în prima repriză. In aceas cureşti 1-3.
tuaţie grafică ar indica peste Rămîneri în urmă sămînţări au fost realizate doar terenuri nisipoase sau aşezate tă parte a meciului se joacă fru Repriza II-a însă a scăzut
85 la sută lucrări terminate. arăturile pe 251 lia. deşi condiţii pe pantă, care sînt scurse. Pe mos, cu faze spectaculoase. Cor mult din valoare. Ea s-a caracte Ştiinţa Timişoara — U.T. A-
Nici în problema strîngerii la nejustificate au existat pentru lichidarea în aceste suprafeţe pot fi execu vinul Deva, mai bine organizat rizat printr-un joc dur, nervos, rad 2-2.
un loc a seminţei şi schimbarea tregii sarcini de plan. In pro tate în condiţiuni bune lucrări lipsit de spectaculozitate. In a-
acesteia la baza de recepţie nu Fără a se face o separaţie to blema strîngerii sămînţei în în de arături şi însămînţări în zi în atac şi apărare, reuşeşte să ceastă repriză Aninoasa benefi CATEGORIA C
s-a rămas în urmă. Întreaga tală, la anele din gospodăriile tovărăşiri şi preschimbarea ei lele cu timp frumos. Şi trebuie ciază de . un penalti reuşind să
cantitate de porumb necesară de stat — Sintămăria-0rlea, Că- la baza de recepţie, de aseme arătat că pe lingă multe zile cu pună stăpînire pe joc şi în ace reducă din handicap. Scorul fi Aurul Brad a cîştigat fără e-
însămînţărilor a fost schimbată lan, Lăpuşnic şi Boz — reali nea s-a rămas în urmă. timp nefavorabil, au fost şi nu nal de 3-1 în favoarea Corvinu- moţii meciul cu Flacăra Orăş-*
cu porumb hibrid U -22 genera zările de pînă acum sînt nesatis meroase zile cu timp frumos. A- laşi timp să fructifice trei din luî Deva exprimă just aspectul fie cu 3-0. Cauza ? Echipa din
ţia 11-a. Activitatea desfăşurată făcătoare. Această situaţie se da- Comitetul comunal de partid ceste zile nu au fost folosite jocului. Orăştie este suspendată pe o
în această campanie a fost o- toreşte lipsei de preocupare pen este chemat să dea un sprijin însă peste tot. Nimeni nu spu ocaziile avute. Au înscris astfel etapă.
glindită în cele peste 50 de ar tru realizarea sarcinilor la timp. mai temeinic sfatului popular, ne să se are sau sa se semene
ticole publicate Ia gazetele de Faptul că procentajul suprafeţe să-l ajute pentru a rezolva la în teren ud. Aceasta ar însem pentru Corvinul Deva Popa, *
perete, acestea avînd un carac lor arate pînă acum la aceste timp sarcinile ce-i stau în faţă. na să se strice structura solului.
ter mobilizator pentru ţărăni gospodării nu reprezintă nici 20 Dar pe de altă parte nu putem La Vulcan-meci spectaculos In schimb Aurul Brad a fo
mea muncitoare. la sută la Călan, 10 la sută la Concluzii aştepta cu terenurile zvîntate losit acest repaus organizind un
Boz, 1 la sută la Lăpuşnic, 50 nearate şi neînsămînţate pînă Meciul dintre Minerul Vulcan Atît apărarea cît şi atacul e- meci de antrenament şi verificare
Realizările obţinute pînă a- la sută la Sîntămăria-Orlea, de Din cele constatate pe teren cînd se zvîntă şi cele apătoase. şi Aurul Zlatna disputat la Vul chipei gazde au jucat bine, a echipei, jucînd duminică în
cum dovedesc că acolo unde monstrează clar afirmaţia de se poate vedea limpede că în Or, tocmai acest lucru nu se can, a plăcut mult spectatori practicînd un fotbal de caii taie. compania echipei locale Minerul
munca politică stă Ia baza ac mai. sus. In aceste unităţi nu a regiunea noastră există posibi are în vedere în acele comune lor. Ambele echipe au avut o Nici echipa oaspe nu a avut o Brad, din campionatul raional.
ţiunilor nu întîrzie să apară fost folosit din plin timpul bun lităţi ca lucrările din campania şi unităţi socialiste în care si comportare bună pe teren, au comportare mai slabă, clar im Intilnirea s-a terminat cu scorul
cele mai bune rezultate, ele de lucru, după cum nici maşi agricolă de primăvară să poa tuaţia lucrărilor din această dat dovadă de disciplină şi spor precizia la poartă, şuturi defec de 7-1 (3-0) pentru Aurul Brad.
constituind garanţia obţinerii nile nu au dat randam.en.tul ca- la îi terminate la vreme şi în campanie se prezintă slab. In tivitate. Gazdele jucînd mai bine tuoase şi nesigure, au făcut ca Au marcat .Manea (min. 1 şi 52)
ce-l pot da. Explicaţia faptului multe locuri este deajuns să nu au -reuşit să cîştige meciul cu mingea să treacă pe lingă şi Halhoş (min. 26 şi 40) Şlet
că în gospodăriile de mai sus, scorul de 2-0, rezultat care este peste bară. (miri. 47) Rădiţă (min. 76) şi
în total au fost însăminţate abia pe deplin meritat, ţinînd seama Bulboacă (min. 77) pentru Au
11 ha. ovăz, 5 lia. mazăre, 2 ha. d-e faptul că Minerul a avut mai Arbitrajul lui V. Iliereu (Cra- rul Brad şi Marina (min. 62)
mult timp iniţiativa. Au marcat iova), excelent, a stîrn it.aplau pentru Minerul Brad. In general
zele publicului spectator.
Pali şi Moldovan de la Minerul
Vulcan. L U iZ A LU CA
c o re sp o n d e n t
unor recolte mari. C îfe unii mai practică bune condiţiuni agrotehnice. se poată ara într-un teren care La Ghelar-scoru! etapei jocul a plăcut, dacă ţinem sea
prin felul său este mai apătos ma de valoarea celor două echi
Muncă organizată, asemenea obicei uri In gospodăriile de stat, gos ca să se spună: „mai aştep După meciul de duminică e- Echipa din Lonea a prestat pe.
rezultate bune podăriile colective şi întovără tăm, e ud, nu se poate lucra". chipa Minerul din Ghelar şi-a un joc bun şi a avut tot timpul
şirile unde conducerile acestora, , Este ştiut că în fiecare comună consolidat oarecum „poziţiş“ în iniţiativa fiind superiori şi tac Dintre jucătorii de la Minerul
Rolul important al gospodă există terenuri care se scurg re coada clasamentului. Jucînd pe tic şi tehnic. Din multele ocazii Brad au jucat bine Marina (care
riilor de stat în asigurarea fon pede. E deajuns să nu plouă o teren propriu în compania echi avute oaspeţii au reuşit să în a fost motorul echipei), Bîrna I,
dului central este bine cunoscut zi pentru ca să se poată lucra pei Parîngul Lonea, Minerul Bîrna II, Mihailovici, Dobîrcău
şi el iese mai accentuat în condiţiuni bune. scrie de patru ori. Scorul nu ne Irimie .şi Petrean.
în evidenţă în urma cons Ghelar a pierdut fără drept de dreptăţeşte cu nimic echipa
fătuirii de fa Constanţa. In condiţiile unui an ploios apel cu categoricul scor de 0-4. gazdă. Categoria B
Printr-o muncă organizată in nu se poate aştepta la maximum
gospodăriile de stat, procesul după timp frumos. Aceasta ar La Teiuş- “•surpriză Echipele din categoria B din
producţiei trebuie să fie îmbu însemna să se întîrzie prea regiunea noastră au fost nevoite
nătăţit continuu, asigurând ob mult însămînţările şi pe de altă In ultimele etape, cititorii care frumoasă şi meritată victorie în să aplece „steagul“ in faţa gaz
ţinerea unor recolte bogate. Pre parte să rămînă suprafeţe mari au urmărit rezultatele echipelor faţa echipei Constructorul Hu delor.
ocupate de rezolvarea acestei de teren neînsămînţate. din campionatul regional, se o- nedoara cu scorul de 4-1.
sarcini importante, mare parte bişnuiseră să vadă echipa cefe Corvinul Hunedoara a pier
din gospodăriile de stat ale re De aceea, este necesar să se riştilor din Teiuş suferind în- Victoria teiuşeniior oglindeşte dut la Baia Mare cu scorul dfc
caute toate posibilităţile, să se frîngere după înfrîngere. Şi iată forma bună în care s-au com 1-3, iar AMnerul Lupeni a pier
folosească fiecare ceas bun de portat ceferiştii în faţa unei e- dut Ia Cimpia Turzii cu 0-3.
giunii noastre, au obţinut une lucru pentru ca însămînţările să că de data aceasta teiuşenii au chipe care dispune de jucători Campionatul de juniori
le rezultate. In gospodării de nu întîrzie. răsturnat aceste idei preconce buni şi talentaţi — Constructo
stat ca cele din Orăştie (direc Se constată că unii ingineri pute. Duminică ei au repurtat o rul Hunedoara. Jiul Petroşani
tor Roman Radu), Alba Iulia a întrecut Aurul Brad
(director Victor Matei), Apoldu K i l a l C f e - ţ r -------- _ _ şi tehnicieni agronomi se ocupă Lupta s-a dat împotriva vrutului
slab d e . îndrumarea ţăranilor
de Sus (director Viorel Şandru), muncitori să folosească regulile
Petreşti (director Avram Cazan), !?(- ‘b ik7 ® D i « im iîT agrotehnice. Ca urmare, mai Meciul dintre Metalul Cugir cauză că tot timpul jocului, ju La propunerea echipei Jiul din
au fost luate măsuri pentru buna sînt multe cazuri cînd ţăranii şi Unirea Alba Iulia disputat cătorii au avut de înfruntat vîn Petroşani, meciul contind pentru
muncitori mai practică obiceiuri duminică dimineaţa la Orăştie tul, care a bătut puternic. Scorul campionatul de juniori dintre
desfăşurare a campaniei, şi ca — C e faci vecine, te-ap u caşi de p r ă ş it?
atare, creîndu-se premisele favo — D a, m ăi Ioane, d ar tu u n d e m ergi aşa g răb it cu sacul ? învechite de lucrarea pămîntului. nu a avut darul să se ridice la alb de 0-0 oglindeşte just des Aurul Brad şi Jiul Petroşani
rabile desfăşurării muncii pe o- — La însăm înţat. Inginerii şi tehnicienii agronomi un niVel înalt. Aceasta şi din făşurarea jocului. ce trebuia să se desfăşoare la
goare, primele rezultate sînt sa — Ei, acu -s lă m u rit de ce te piî n g i în fie c a re to a m n ă că porum bul trebuie să înţeleagă că sarcina Simeriemi au învins în deplasare Petroşani s-a disputat la Brad.
tisfăcătoare. tău e slab. lor nu este de a sta în birou, Astfel că publicul brădean pre
La gospodăria de stat Orăş ci de a fi în permanenţă în mij Duminică echipa C.F.R. Sime- reprize prin înscrierea unui nou zent a urmărit desfăşurarea u-
locul colectiviştilor, întovărăşi ria a obţinut o victorie meritată g o l : 2-1. nui meci în care ambele echipe
-•9 9 9 - rilor şi ţăranilor muncitori indi în deplasare în compania echi au dominat cu schimbul. Nu se
viduali pentru a le da îndru pei Dinamo Orăştie. In acest joc După înscrierea acestui gol di- poate spune că a fost o diferen
De vorba cu mări practice. echipa C.F.R. Simeria a arătat ţă între echipe, lucru pe care îl
o revenire la posibilităţile sale namoviştii slăbesc alura lăsînd arată însăşi evoluţia scorului.
artist emerit, prim—dirijor al Cu ocazia acestui raid s-a reale.
constatat că în multe comune, jocul la discreţia oaspeţilor. Si- Scorul este deschis în minutul
organizaţiile de partid desfăşoa Desfăşurarea jocului începe în- 20 de Buzu (Jiul) care intercep-
sonii i i i ră o slabă muncă politică de tr-o notă de dominare din par merienii nu reuşesc să mai în tînd o minge de la interul stin
masă. Şi tocmai în acele locuri tea gazdelor. Aceasta perioadă gă trage puternic şi plasat: 1-0.
ra a ajuns la peste 65.000, este sînt slabe şi rezultatele la însă- de dominare a gazdelor este con scrie decit un singur gol pînă
concludent. mînţări. Organizaţiile de partid cretizată în primele 15 minute In minutul 37 se produce o în
sînt chemate să intensifice mun prin înscrierea unui gol. Ime la sfîrşitul jocului. Cu scorul de vălmăşeală la poarta Jiului, lu
— Ce ne puteţi spune despre ca politică în rîndul ţăranilor diat după acest gol ceferiştii au cru de care profită extrema
nivelul artistic şi tehnic la care muncitori pentru a-i mobiliza trecut la atac şi reuşesc să ega 3-1 (2-1) ia de altfel sfirşit a- dreaptă a Aurului Brad,
se găseşte ansamblul coral al să facă la vreme fiecare lucrare leze. Superioritatea teritorială a Rusu. Acesta trimite lui Bicu,
După concertul dat de Puica de corul Combinatului din Hu combinatului (nu ca o circum din această campanie. ceferiştilor simerieni se concreti cest meci. care înscrie aducînd egalarea.
stanţă atenuantă, menţionăm că zează pînă la sfîrşitul primei
Alexandrescu, solistă la T ea-: nedoara, în care urma să se cîn- în majoritate sînt muncitori) şi — O— De la Dinamo am reţinut jo După pauză tot Jiul înscrie in
ce indicaţii le-aii. sugerai ? minutul 52 prin Oltan. Cinci mi
trul de operetă din Bucureşti, te şi cîteva din bucăţile mele. cul bun al apărării, iar de la nute mai tîrziu Aurul egalează
cu acompaniamentul orchestrei Cerîndu-mi-se să dirijez, eu am Simeria au plăcut Marian, Bre-
simfonice a Combinatului side primit cu multă plăcere şi dra toi, Vladislav şi Crăciuneac. E-
rurgic din Hunedoara, ansam goste. In activitatea mea diri chipa oaspe ar fi putut înscrie
blul coral C.S.H. a invitat pe jorală sînt peste 30 de ani de mai multe goluri însă impreci
compozitorul Gh. Danga în o- lucru şi cu formaţii de amatori, zia suturilor nu le-a permis a-
raşul nostru. în afară de profesionişti. Să cest lucru. s. munteanu
Dat fiind faptul că în ulti ştiţi că de multe ori amatorii — Corul este bun. dar foarte Clasamentul campionatului regional de fotbal după din nou prin Drăgan._ Punctul
mul timp viaţa artistică în Hu sînt foarte buni artişti şi poate tînăr. Sînt voci bune şi talente victoriei este înscris abia în mi
nedoara a început să prindă împrejurările i-au văduvit, mai multe şi într-un viitor, pe care-1 etapa a XVII-a nutul 87 de către Foca.
forme care , merg spre împlini ales în trecut, de a-şi apropia doresc cît mai apropiat, se va L a term o cen trala electrică nr. 1 a 1. Şurianul Sebeş 17 11 3 3 34:14 25 Deşi meciul a fost bogat din
o educaţie muzicală. Eu preţu mări şi va creşte. Aceasta mă 2. Parîngul Lonea 17 10 3 4 52:31 23 punct de vedere at golurilor, to
rea unor cerinţe fireşti ale oa iesc faptul că amatorii siaerur- îndreptăţeşte să spun, văzînd C om binatului siderurgic a început să 40:20 22 tuşi a fost lipsit de faze specta*
gişti îşi dăruiesc fără să precu cu cită dragoste şi sîrguinţă se fie fo lo sit p e n tru p r im a o a r ă g a z u l 40:31 21 culoase şi şuturi la poartă. Apă
menilor muncii, vizita maestru peţească timpul lor liber pentru repetă, că la Hunedoara se mun m etan din co n d u cta m a g istra lă de 3. Minerul Aninoasa 17 10 2 5. 44:27 20 rarea Aurului a reuşit în nenu
a face artă. ceşte mult şi că arta de aici vest, în curs de construcţie. P rin in 31:30 20 mărate rînduri să rezolve cu
lui Gh. Danga a constituit un trebuie să ajungă din urmă a- tr o d u c e re a g a z u lu i m e ta n p e n tru corr,- 4. Aurul Zlatna 17 10 1 6 37:23 19 succes unele situaţii dificile
— Ce impresii v-a produs pri vîntul de construire şi de mun p le c ta re a co m b u stib ilu lu i la u n u l din 34:32 19 create de înaintarea Jiului. Aici
bun prilej pentru a afla păre mul contact cu oraşul nostru şi că al siderurgiştilor. Dar, ea cazan e se econom isesc lu n a r peste 5. C.F.R. Simeria , 17 9 9 6 26:33 15 au contribuit cu multă putere de
apoi ce alte impresii vi s-au trebuie ajutată, încuraj tă. 213 to n e p ă c u r ă . A c u m c o n tin u ă Iu 22:31 15 luptă jucătorii Golcea şi Rusu
rile sale despre ceea ce s-a rea cristalizat ? crăriie de in s ta la re a ra c o rd u rilo r im 6. Corvinul Deva 17 9 2 6 22:33 15 Dobîrcău.
-k terioare de g az m etan pen tru folosi 19:43 9
lizat pînă acum în acest sens — Nu ştiu dacă exagerez sau rea acestui com bustibil ia celelalte ca 7. Minerul Vulcan 17 6 7 4 14:42 Intîlniri internaţionale
dacă greşesc, dar eu i-aş spu Am mulţumit maestrului Dan 18:43 8
la Hunedoara. ; ne Hunedoarei „Capitala mun- ga pentru sinceritatea cu care z a n e a l e t e r m o c e n t r a l e i n r . 1, p r e c u m 8. Victoria Călan 17 8 3 6 7 La Budapesta, s-a 'disputat du
cii“, fiind sigur că viitorul va şi-a destăinuit impresiile. minică meciul de fotbal dintre
Creator, cu multă sensibilitate face din acest oraş, construit şi la alte a g re g a te din co m b in a t ca : 9. Constructorul Hunedoara 17 7 19 echipele A ale R. P. Ungare şi
şi înţelegere, căruia nu i-a tre de comunişti, unul din cele mai La despărţire am primii con 10. Dinamo Orăştie 17 6 3 ,8 . R. P. F. Jugoslave. Echipa un
buit prea mult timp pentru a importante oraşe ale R.P.R. şi t e r m o c e n t r a l a e l e c t r i c ă n r . 2, o ţ e t ă r i a 11. Unirea Alba Iulia 17 7 19 gară a repurtat o frumoasă vic
sezisa o anumită stare de fapt, care va fi splendid. Atenţia şi firmarea că în zilele de 26 şi 27 12. Metalul Cugir 17 torie cîştigînd cu scorul de 2-0.
grija partidului şi guvernului M artin, lam in o arele vechi, fab rica de 3 3 11 Echipa B a Ungariei a învins
Gh. Danga a răspuns cu multă este evidentă şi puternic susţi aprilie a.c. corul radio va con var, etc. echipa B. a Jugoslaviei cu sco
nută. Faptul că în 10 ani, de 13. Minerul Ghelar 17 3 2 12 rul de 3-2.
bunăvoinţă la întrebările noas la 5.000 de locuitori, Hunedoa certa la Hunedoara, sub baghe D e asem enea, au început probele de
tre. ta sa. p re siu n e la c o n d u c ta c are v a alimen-- 14. C.F.R. Teiuş. 17 2 3 12
ta cu g a z m e ta n m arele la m in o r B lu-
— Cum aţi. primit propunerea IV. MARTINOV1GI m ing, p rev ăzu t să intre în f im ţiu n e ETAPA VIITOARE
de a dirija la Hunedoara o for anul acesta.
maţie o ra lă de amatori ? Unirea Alba Iulia Minerul Ghelar
— Iniţial nu mi s-a făcut o Parîngul Lonea ¦— Minerul Vulcan
Aurul Zlatna =— Corvinul Deva
propunere de a dirija un con iMinerul Aninoasa — C.F.R. Teiuş
cert, ci de a asista şi îndruma
repetiţiile unui concert coral dat Constructorul Hunedoara — Şurianul Sebeş
C.F.R. Simeria — Victoria C'ălan
Dinamo Orăştie — Metalul Cugir