Page 59 - 1958-08
P. 59
N r. 1140 DRUMUL SOCIALISMULUI Pag. 3
L A CAPĂTUL A CÎŢIVA ANI La comisia
îşi asigură belşugul de împăciuire
...Martie, 1953. \n satul Ţelna timp. Comunistul Gligor Mihăilă
au apărut două prim ăveri: pe şj foati Hada se preocupă în- şi bunăstarea Înfiinţată aproape de un an de zile, După ce lingoul de oţel a
lîngă cea obişnuită, a naturii, deaproape de îngrijirea' atentă a comisia de împăciuire de pe lîngă Sfa fost scos din cuptorul adînc,
s-a arătat încă una nouă, pri- animalelor, de hrănirea lor sub- Recolta pe care au obţinut-o tul popular al comunei Vălişoara, des prin intermediul răsturnăto
măvara unei vieţi fericite. S-a stantiaîă. Ţinând seama de fap- colectiviştii din Ţeffia în acest făşoară o activitate rodnică. Astfel, de rului şi a mesei turnante ia
tul că animalele aduc venituri an întrece cu mult pe cea ob- la începutul anului şi pînă în prezent drumul spre caja de lucru a
spart nu numai gheaţa unei ierni mari gospodăriei s-au luat ma- din cele 38 de plîngeri înregistrate au laminorului, unde va fi lami
ce a durat vreo 3 luni ci şi a- guri şi pentru marirea numaru- dg tăranlimuncitori cu fost rezolvate în mod favorabil pentru nat la dimensiunea necesară.
ceea a unei ierni îndelungate lui acestora. • dăf. *individua.lă. Lagriu, ambele părţi un număr de 31 plîngeri.
care a trecut peste multe gene In fo to : caja de lucru a la
raţii. Au răsărit mugurii unui Spre deosebire de primul an exemplUj colectiviştii au Un deosebit aport în rezolvarea la minorului.
fel nou de a munci şi de a" trăi: cind în proprietatea obştească timp a acestor plîngeri l-a adus depu
gospodăria agricolă colectivă. a gospodăriei, se găsea un nu obţinut cu aproape 700 kg. griu tatul Ion Luca care este preşedintele
măr mic de animale, acum .gos la hectar mai mult decît ţăra comisiei şi învăţătorul- Florea losif.
Fapte semnificative podăria are 2t)0 de oi, 4 boi, 9 nii cu gospodărie individuală. Printre cei oare s-au împăcat în faţa
bucăţi tineret bovin, cai etc. Ve Şi, după cum se poate uşor con comisiei sînt şi cetăţenii Muntean Ma
Candin Docolina e un om nitul realizat în sectorul zooteh stata, şi porumbul colectivişti xim, Muntean Lazăr, Ruxanda Iliuţ,
mărunt de statură, vioi' şi plin nic in anul 1957 s-a ridicat la lor va da roade mai mari decît Loghin Iliuţ şi alţii. EUGENIA POPA
de viaţă. Nu are decît 29 de ani peste 50.000 lei. Colectiviştii au al ţăranilor individuali. Acelaşi
dar e ta re . activ şi numai ini construit pentru adăpostirea oi lucru s-ar putea spune şi des corespondentă
ţiativă. E comunist şi secretar lor un saivan şi sînt în curs de pre via colectiviştilor şi, în ge
al organizaţiei de bază P.M.R. a construi şi un grajd pentru neral, despre toate celelalte sec
— Tot chibzuiesc împreună vite. toare de producţie.
cu preşedintele colectivei cum
să fie mai bine administrate te Veniturile colectiviştilor Toate aceste realizări iju sînt PROSPECT
renurile colectivei, — ne spune
secretarul organizaţiei de bază. sînt tot mai mari La Cristur se construieşteîntâmplătoare. Ele se datoresc
faptului că membrii de partid
Din vorbă în vorbă am ajuns Aşa cum am văzut, în anul din gospodăria colectivă se o- un cămin cultural In oadrul Departamentului Poştelor a candidatului şl a părinţilor sau sus;
să discutăm despre începuturi 1957 gospodăria a realizat o cupă atent de sarcinile ce le şi Telecomunicaţiilor din Ministerul ţinătorii legali, eliberată de Secţia fi*'
in gospodărie. Tresărit ca din producţie frumoasă în toate ra Transporturilor şi Telecomunicaţiilor nanciară.
somn. In ochii lui ageri a apă murile de producţie pe care sînt trasate, mobilizează pe co Oamenii din Cristur se înde din 2 martie oamenii de aici au funcţionează 2 şcoli tehnice, una la
rut lupta îndârjită cu greutăţile le-au avut. O parte din produse lectivişti să facă la timp toate letnicesc cu diferite meserii. cerut cu toată hotărirea termi Bucureşti şi alta în Timişoara. Cererea împreună ou toate actele
începutului şi cu uneltirile duş au fost contractate cu statul şi lucrările şi de o calitate cit Unii lucrează la marele combi narea grabnică a acestui lăcaş menţionate mai sus se depun la cen
mănoase ale chiaburilor din sat, valorificate, obţinîndu-se suma mai bună. Se mai poate adăuga nat din Hunedoara, alţii sînt de cultură. Pentru aceasta au A. - ŞCOALA TEHNICA DE POŞTA trele de înscriere de la Direcţiunea
care căutau sub orice chip să de peste 20.000 lei la care se a- şi faptul că organizaţia de bază ceferişti la Simeria, iar o mare format mai întîi un comitet de ŞI TELECOMUNICAŢII BUCUREŞTI, regională P.T.T.R., pe raza căreia can
ţină sub influenţa lor pe unii daugă şi cei 160.000 lei reali urmăreşte îndeaproape felul parte se ocupă cu munca pă construcţie in fruntea căruia a didatul îşi are domiciliul (recrutarea
ţărani muncitori cu nivel politic zaţi din vînzarea viţei de vie. cum membrii de partid îşi duc . mântului in cele 3 întovărăşiri fost ales ca preşedinte cetăţea are 2 secţii în care se pregătesc ca se face numai de pe raza teritorială
scăzut, să-i abată de la drumul Colectiviştii au adăugat in a- la îndeplinire sarcinile, iar peri agricole, sau în mod individual. nul Alexandru Bar care s-a do dre de calificare superioară în ramu a acestora),
arătat de partid. nul 1957 la fondul de bază încă odic acest lucru este analizat în In raport de posibilităţi, fiecare vedit a fi un bun gospodar şi rile : poştă, telegraf şi telefon.
aproape 60.000 lei.- Mărirea fon adunările generale. Aceasta a îşi aranjează anumite lucruri în hotărit in ducerea la îndeplinire înscrierile în anul I se fac între
Organizaţia de bază a avut dului de bază asigură în acest făcut să crească şi mai mult familie. Dar, marele merit al a- a tuturor sarcinilor. Cu ajuto I. — Secţia Exploatare P.T.T.R., cu 1—20 septembrie a.c.
un cuvînt greu de spus în a- an perspectiva creşterii valorii simţul de răspundere al mem cestor oameni constă şi in fap rul sfatului popular, al deputaţi durata de 1 an pregăteşte:
ceastă direcţie. Prin munca po zilei de muncă de la 54 lei cit brilor de partid incit la locurile tul că ej s-au gîndit şi la buna lor şi cetăţenilor, noul comitet Nu se consideră înscris şi riu va
litică desfăşurată de la om la a fost în anul 1957 la peste 60 de muncă unde muncesc ei să gospodărire a comunei. Radio- de construcţie a trecut la pro — oficianţi P.T.T.R.; putea participa la concurs candidatul
om, prin munca de agitaţie cu de,lei în acest an. se obţină rezultate dintre cele ficarea şi electrificarea comu curarea materialelor necesare — telefoniste interurbane; care nu a depus în termen toate ac
sprijinul căreia erau combătute mai bune. Pînă acum s-a ter care în majoritatea lor au fost — telefoniste morsiste şi teleimpri- tele menţionate mai sus.
zvonurile chiaburilor, organiza Faţă de alţi ani, în 1957, ve minat treierişul, s-au recoltat nei, repararea drumurilor şi po transportate la locul destinat matoriste.
ţia de bază a reuşit să lămu niturile colectiviştilor au fost durilor, construirea unui nou lo construcţiei prin muncă volun In această secţie sînt admişi absol In cererea de înscriere candidaţii
rească o serie de probleme le şi ele cu mult mai mari. Colec complect furajele de pe cele 17 cal pentru sfatul popular etc., tară. Cînd s-au început lucră venţi ai cursului mediu teoretic cu di vor specifica şcoala, secţia şi specia
gate de bunul mers al muncii tivistul Victor Hada a primit ha., pe o mare suprafaţă s-au toate reprezintă rezultatul unor rile, deputaţii au antrenat cetă plomă de maturitate. litatea pe care doresc s-o urmeze.
politice. De asemenea, organi pentru zilele-muncă efectuate făcut arăturile de vară, s-au e- acţiuni comune. ţenii la săpatul fundaţiei, la II. — Secţia Teletehnică, cu durata
zaţia de bază a mobilizat pe co 3.685 kg. grîu, 3.939 kg. po fectuat lucrările de întreţinere transportul pământului şi la alte de 2 ani pregăteşte : _ Admiterea se face pe bază de con
muniştii din consiliul de con rumb, 350 kg. vin, însemnate Nu întâmplător deputatul Ioan munci. Cei mai activi în aceste — tehnicieni pentru echipament te curs care se ţine la sediul fiecărei
ducere şi pe ceilalţi membri şi cantităţi de brînză, lină şi alte a viei, etc. Horvath ne informează că la acţiuni s-au dovedit a fi cetă lefonic interurban (radio, relee); şcoli şi anume pentru şcoala din Bu
candidaţi de partid, pe colecti produse agricole precum şi. su Mobilizaţi de comunişti, co Cristur se construieşte un nou ţenii din circumscripţia deputa — tehnicieni pentru echipament te cureşti, în Galea Victoriei nr. 12, ra
viştii cei mai buni, să studieze ma de 7.005 lei. Gheorghe Mă- local al căminului cultural care tului Gheorghe Furca. Trebuie lefonic urban; ionul Tudor Vladimires'cu, 'iar la Ti
condiţiile economice ale locu gureanu a primit şi el 3.350 kg. lectiviştii din Ţelna sînt hotărâţi arătat că numai pentru umplu — tehnicieni pentru telegraf. mişoara în strada 23 August nr. 2, în
lui şi să facă propuneri în di grîu, 3.686 kg. porumb, 335 kg. să pregătească cit mai bine turi oamenii de aici au trans In această secţie sînt admişi ab tre 25—30 septembrie a.c.
recţia întăririi economico-orga- vin, 6.730 lei, etc. Astfel de can campania agricolă de toamnă constituie mândria cristurenilor. portat peste cinci sute metri solvenţi ai cursului mediu teoretic cu
nizatorice. In acelaşi timp învă tităţi au mai primit colectiviştii Construirea lui a început prin cubi pămint. Cetăţeni ca Ladis- diplomă de maturitate. MATERIILE LA GARE SE DAU
ţământul de partid, care a cu Dionisie Moguţa, Candin Doco întrucât experienţa anilor trecuţi lau KepeţT, Furca Gheorghe Dio- EXAMENE SINT:
prins in afară de membri şi can lina. Vasile Marica şi alţii. le-a demonstrat că aceasta con anul 1955. E adevărat că la în nu, Furca Ion lui Ignat şi alţii, B. ŞCOALA TEHNICA DE RADIO-
didaţi de partid şi un număr în au contribuit efectiv la constru RADIOFICARE TIMIŞOARA, Pentru secţiile de un an oficiante,
semnat de colectivişti, a fost Obiective preţioase stituie unul din factorii care face ceput lucrările au fost cam tără irea noului local pentru cămi ţelegrafiste şi telefoniste, limba romî-
orientat înspre cunoaşterea te are 2 secţii în care se pregătesc ca nă, scris şi oral, geografie şi matema
meinică a problemelor economi Consiliul de conducere al gos să crească belşugul şi bunăsta gănate iar echipa artistică din dre de calificare superioară, în ramu tică oral (materiile ol. VIII—XI).
ce ale gospodăriei colective, a podăriei, la propunerea organi rile radio-radioficare.
vieţii de partid pe care o duc zaţiei de bază, a atras la alcă rea colectiviştilor, să se întă localitate îşi desfăşura activita Pentru secţiile de doi ani şi secţia
comuniştii în gospodărie. tuirea planului de producţie pen tea prin diferite localuri neco I. — Secţia Exploatare radioficare, exploatare de un an operatori radio
tru acest an, oameni cu expe rească necontenit gospodăria co respunzătoare. Dar, la alegerile cu durata de 1 an pregăteşte opera ficare, matematică scris şi oral' şi fi
Organizaţia de bază a propus rienţă, tehnicieni, şefi de echipe tori pentru staţiile centrelor de radio zică oral (materiile cl. VIII—XI).
consiliului de conducere al gos şi colectivişti fruntaşi în pro lectivă. V. PITAN ficare.
podăriei să aplice cele mai bune ducţie. Apoi, în toată perioada DREPTURILE ELEVILGR
propuneri făcute de colectivişti. în care a fost alcătuit planul, Căr(i apărute In perioada 14-19 iulie 1958 nul cultural. 1 II. — Secţia Radio-tehnică, cu du
întregul colectiv care a lucrat rata de 2 ani pregăteşte tehnicieni Elevii admişi în şcolile tehnice ale
Astfel, pe lingă sectorul ce la înfăptuirea lui fiind format Se preconizează ca inaugura pentru staţii de radio-radioficare. Departamentului Poştelor şi Telecomu
realelor a apărut şi s-a dezvol din membri de partid şi tova nicaţiilor din Ministerul Transporturi
tat sectorul zootehnic, a luat răşi din activul fără de partid LITERATURA POLITICA că a duodenului patologic rea căminului cultural din Cris In arnîndouă secţiile se primesc ab lor şi Telecomunicaţiilor beneficiază de
fiinţă o pepinieră de viţă de vie. al organizaţiei de bază, au popu 176 pag. — 31 lei. Ed. med. tur să se facă în preajma zilei solvenţi ai cursului teoretic cu diplo bursă, asigurîndu-li-se cazarea şi masa
Aşa se face că an de an, faţa larizat prevederile planului de MATERIAL SINDICAL ADELINA DEREVIC1 : Gripa de 7 Noiembrie. Cît priveşte ca mă de maturitate. la internatele şcolilor în condiţiunile
gospodăriei s-a schimbat deve producţie, au consultat părerile aspecte din problemă. Cu o pacitatea acestuia trebuie arătat prevăzute de H. G. M. în vigoare.
nind un puternic centru de a- colectiviştilor. Aceasta a făcut *** Bilanţul lucrărilor celui de-al prefaţă de acad. Şt. S. Nico- că el dispune de o sală de spec Candidaţii vor avea vîrsta de !7—- Nebursierilor li se asigură cazarea şi
tracţie pentru restul de ţărani posibil să se alcătuiască un plan iV-lea Congres Mondial al lau. — Colecţia „Biblioteca tacole cu 400 locuri, o sală pen 25 ani. masa contra cost.
muncitori din sat. de producţie real. La propune Sindicatelor — Analiza Ho- medicală“ — 472 pag. — 33 tru club, una pentru bibliotecă,
rea colectiviştilor s-au trecut ca tărîrilor şi Rezoluţiilor sale lei — Ed. Acad. R.P.R. cabină pentru proiecţie cinema CONDIŢIILE DE ÎNSCRIERE; După absolvire elevii sînt reparti
Anul trecut de pildă, s-a ob obiective în planul de producţie (Leipzig, 4-15 octombrie 1957) tografică şi alte dependinţe. zaţi în producţie să lucreze în specia
ţinut 2.170 kg. grîu la ha., peste mărirea numărului de oi, de ti 52 pag. — 1 leu. Ed. C.C.S. GEOGRAFIE \ Datorită muncii intense a ce Candidaţii care vor să urmeze una litatea în care au fost pregătiţi pe
3.000 kg. porumb la ha. iar din neret bovin, mărirea pepinierei tăţenilor de aici lucrările de con din aceste şcoli vor depune o cerere raza Direcţiei regionale P.T.T.R., de
vînzarea viţei de vie ce a fost de viţă de vie la 200.000 bucăţi Texte şi documente ale celui de A. MOLAN, I. KÖVES: Federa struire a căminului cultural din însoţită de următoarele acte; unde au fost recrutaţi.
cultivată în pepinieră s-au rea fire etc., obiective care au şi al IV-lea Congres Mondial ţia Rhodezia—Nyasa — Co Cristur au intrat deja în faza
lizat peste 160.000 lei. al Sindicatelor (Leipzig, 4-15 lecţia „Pe harta lumii“ — de finisaj. — certificat de naştere (copie lega Candidaţii admişi vor depune la în
octombrie 1957). 128 pag. — 2,25 lei — Ed. lizată); scriere o cerere împreună cu uri an-
Şi creşterea sectorului zooteh ştiinţifică. gajament-lip legalizat ’ de Notariatul
*** Intervenţii ale delegaţilor —¦diploma de maturitate în original; de Stat.
din Germania. — 32 pag. — — certificat de sănătate cu analiza
Wasserman şi radiografia pulmonară; Cursurile încep Ia 1 octombrie 1958,
0,50 lei Ed. C.C.S. *¦*¦¦¦o — dovada satisfacerii serviciului mi dată la care cei admişi trebuie să fie
litar pentru cei care au vîrsta p:s!e prezenţi la şcoli în localităţile res
*** Intervenţii ale delegaţilor 20 ani; pective.
— declaraţie tip de stare materială1*
din Marea Britanie — 28 A NU N I
pag. — 0,50 lei Ed. C.C.S
LITERATURA ŞTIINŢIFICA
MEDICINA Centrul şcolar horticol Geo agiu anunţă pe cei ce doresc a*
CLAUDE BERNARD: Introdu t se specializa în horticultură că pot urma cursurile şcolii pro»
cerea în studiul medicinii ex ¦ fesionale horticole. Cei ce doresc să devină maiştri horticultori*
perimentale — 368 pag. — ¦ pot urma , cursurile şcolii tehnice de maiştri horticultori. *
13,50 lei Ed. ştiinţifică ¦ Se pot înscrie la şcoala profesională, absolvenţi a 7 clase*
I. BIRZU, M. VULCĂNESCU, « elementare. Primirea in şcoala profesională se face fără examenj Trustul de alimentaţie pubSIoă fecală ßeva
nic s-a făcut simtită în ultimul fost realizate în întregime. V. NECULA: Radiologia clini- ¦ de admitere pe baza unei cereri, însoţită de următoarele a cte : Piaţa Unirii nr. 8
1. Certificat de naştere (copie legalizată). ¦
Rodeică activitate A» V. S. A. P. 2. Certificat de studii (în original). * Aduce la cunoştinţa celor in rinţilor sau a susţinătorilor le
3. Adeverinţă de starea materială a părinţilor. « teresaţi, că în oraşul Cluj, func gali.
lauzina ţionează ŞCOALA PROFESIO
înscrierile se fac la şcoală pînă la data de 10 sept. 1958. » NALĂ COMERCIALĂ. Examenul de admitere va fi
precedat de o vizită medicală.
„ Victoria“din CălanPentru şcoala medie tehnică de maiştri înscrierile se fac * Se pregătesc cadre operative-
J pînă la data de 1 septembrie 1958. Intre 1 septembrie şi 101 muncitoreşti pentru comerţul de Examenul de admitere se va
Stat, in specialităţile: ţine in jurul datei de 8-13 sep
(Urmare din pag. l-a). partid a fost întocmit un plan comun carea gradului de pregătire a membri | septembrie 1958 se va ţine examenul de admitere. $ tembrie 1958, şi constă din ur
de acţiune, pe toate organizaţiile de lor A.V.S.A.P. de la uzina „Victoria" — vînzători produse alimen mătoarele probe :
organizaţiilor de masă şi mai ales de masă, organizîndu-se diferite conferin Călan, trebuie să menţionăm că el a 2 Se primesc la examenul de admitere, muncitori calificaţi * tare
la comitetul sindical de întreprindere, ţe, recenzii asupra cărţilor cu subiecte constituit o pildă vie de perfectă or o din unităţile agricole, absolvenţi ai şcolilor profesionale, ai 5 — limba romînă, scris şi oral
a acordat atenţia cuvenită muncii or patriotice, două excursii pentru cunoa ganizare şi desfăşurare, un exemplu vgimnaziilor industriale şi ai şcolilor inferioarede agricultură,* — cofetari-patiseri — matematică, scris şi oral.
ganizatorice şi mal ales primirii de concret de disciplină şi dîrzenie în — bucătari.
noi membri în rîndurile asociaţiei. Nu şterea frumuseţilor şi bogăţiilor regiu lupia pentru primul loc, dovedit de «cu practică în meserie de cel puţin 3 ani, care n-au depăşit« Se primesc absolvenţi ai şco Înainte de începerea cursuri
mai aşa se explică faptul că în cursul nii noastre şi una la Sibiu. Cu spri componenţii echipelor reprezentative lilor elementare de 7 ani, în lor, părinţii sau susţinătorii, vor
jinul conducerii uzinei s?au făcut 940 ale secţiilor. La sfîrşitul concursului ¦ vîrsta’ de 35 ani şi care au satisfăcut serviciul militar. I vîrstă de 14-16 ani împliniţi la semna un angajament, prin care
acestui an au fost primiţi pe uzină de abonamente la publicaţiile AVSAP., a fost obţinut următorul rezultat pe 1 septembrie 1958, în ordinea se obligă ca după absolvirea
peste 550 de membri noi, ca rezultat în timp ce membrii asociaţiei au pres secţii: administrativ 917 puncte, semi- înscrierea se face pe baza unei cereri însoţită de urmă- * rezultatelor obţinute la exame
al unei intense munci de lămurire şi tat peste 2.000 de ore muncă volun cocs, 820, mecanică 809, electrică 773, nul de admitere şi în limitele şcolii de ucenici să lucreze la
a unei bune agitaţii vizuale organizată tară la înfrumuseţarea uzinei. transport 768, turnătorie 750; indivi toarele acte: « locurilor de şcolarizare şi- cu
dual ; Grama Nicolae 212 puncte, condiţia ca mai înainte de exa locul de muncă unde vor fi re
în acest scop. Cine străbate frumoasa Este demnă de remarcat preocupa Barbu Viorel 180, Farcaş Octavian 1. Certificat de naştere (copie legalizată). $ menul de admitere să fi fost an
curte şi secţiile uzinei din Călan, va rea conducerii uzinei şi a comitetului 179, Păun Marin 176, Ciornei Nicolae gajat de organizaţiile sau între partizaţi, cel puţin 3 ani.
constata că lozincile, panourile, foto de întreprindere faţă de punerea la 169, Bodescu Ioan 166. 2. Certificat de studii (în original). * prinderile comerciale de stat,' in
dispoziţia cercurilor de specialitate a vederea şcolarizării. Informaţii suplimentare se
montajele, vitrinele speciale, articolele bazei materiale necesară bunei lor -Jr 3. Certificat de sănătate eliberat dedispensar, spital sau« înscrierile la examenul de ad
la gazetele de perete cheamă pe toţi funcţionări, cît şi stimularea materială mitere se fad la secretariatul primesc la resortul Muncă şi Sa
muncitorii să se înscrie şi să se pre a celor mai buni activişti voluntari şi Făcîndu-se bilanţul întregii activităţi policlinică. O* şcolii pe baza unei cereri înso
gătească în asociaţie. Astăzi, peste 50 instructori A.V.S.A.P. din uzina „Vic A.V.S.A.P. de la uzina „Victoria“ Că larii din T.A.P.L. Deva, Piaţa
toria“ Călan. Aşa de pildă, cercul de lan, a reieşit că prin rezultatele obţi 4. Declaraţie tip din care să reiasă starea materială a o*¦
la sută din salariaţii uzinei „Victo conductori auto a avut la dispoziţie nute pînă acum, ea se situează prin candidatului. Unirii nr. 8.
ria“ sînt membri A.V.S.A.P. şi se pre tre organizaţiile A.V.S.A.P. fruntaşe
gătesc în diferitele cercuri de specia — în timpul orelor de pregătire, un pe regiune, că la baza succeselor de 5. Adeverinţă de practică în meserie eliberată de între- *
litate. camion, un turism şi o motocicletă. aici stă îndrumarea şi sprijinul con
Bine a fost înzestrat şi cercul de ra- cret al comitetului de partid pe între prinderea la care lucrează. *
Conştienţi fiind de rolul şi importan diotelegrafişti. Cu ocazia schimbului prindere şi al organizaţiilor de bază
ţa organizaţiei din care fac parte, de experienţă organizat aici, următo P.M.R., colaborarea strînsă cu cele 6. Dovadă de satisfacerea serviciului militar. *
membrii A.V.S.A.P. din Căian nu uită rii tovarăşi, activişti de frunte lalte organizaţii de masă cît şi unui
de obligaţia pe care o au de a-şl a- A.V.S.A.P., au fost premiaţi cu bani: sănătos spirit critic şi autocritic ce Examenul de admitere va consta din următoarele probe:
cbita la timp cotizaţia. Procentajul de există în conducerea asociaţiei pe
95 la sută, realizat pînă în prezent la Ovidiu Clinciu, loan Berevoescu, Ga- uzină. Matematici — scris şi ora!
vril Moldovan, luliua Bradea şi Ma
cotizaţii, este elocvent. Evidenţele rin Păun. Tot cu această ocazie, din Urmînd linia ce le este trasată şi Pomicultura — oral.
membrilor asociaţiei — minuţios şi în fondurile comitetului de întreprindere metodele de muncă folosite pînă în
grijit întocmite, 'denotă atenţia birouri prezent, conducerea A.V.S.A.P. din Botanică — oral. ţită de următoarele a c te :
lor organizaţiilor pe secţii şi munca al uzinei au fost premiaţi, cu valo uzina „Victoria“ Călan şi membrii ei
dusă de acestea în colectiv. roase materiale sportive, cîştigătorii vor obţine şi pe viilor rezultate îm — adeverinţă din care să re
concursului A.V.S.A.P. bucurătoare. iasă că tinerii candidaţi au fost
O atenţie susţinută se dă aici şi e-
ducaliei palriotice a membrilor asocia Vorbind despre concursul de !verifi ANUNŢ angajaţi în vederea şcolarizării
ţiei. Sub îndrumarea comitetului de de către T.A.P.L. Deva.
In cadrul Staţiunii experim entale Miniş funcţionează Cen
trul şcolar agricol cu două şcoli, în specialitatea „Viticultură“ ; — certificat de naştere (copie
una profesională şi una tehnică de maiştri.
legalizată). i
Pentru şcoala profesională se primesc absolvenţi a 7 cl.
elementare dela 14-17 ani. — certificat de studii,
Pentru şcoala tehnică de maiştri se primesc absolvenţi ai — certificat de sănătate eli
şcolilor profesionale sau echiva lenţe cu 2-3 ani în producţie, cu
stagiul militar satisfăcut avînd vîrsta de maximum 35 ani. berat de dispensar, spital sau
înscrierile se fac dela 1 — 29 august. policlinică, in care se va speci
Informaţii suplimentare se pot primi la Sediul Staţiunii în
fiecare zi. fica rezultatul analizei singelui
şi a radioscopiei pulmonare,
— declaraţia tip din care să
rezulte starea materială a pă-