Page 66 - 1959-01
P. 66
BSNBSnrRn.5am318îa2fIG781S8S9EBma2$59BE222P3t ¦Beau***-«««xwvusaos rdwmüe s m iA m m w r Pa& 3
Sporirea producţiei de metal Mai multă atenţie TELECBBAM E EXTEBM F
preocupare a organizaţiei de partid N. S. HRUŞCIOV
(Urmare din pag. l-a) bilirea măsurilor ce trebuie luate şl a ducţie şi la măsuri practice pentru în CALITĂŢII PilNIM a primit pe savan
dr. W. Dubois
sarcinilor ce revin fiecăruia pentru re lăturarea lipsurilor constatate. MOSCOVA (Agerpreş). — In cursuil convorbirii, oare a
cele 3.600 kg. pîine ce ieşiseră TASS transmite: La 20 ianua decurs într-o atmosferă de deo
organizaţia de partid a luat măsuri zolvarea ei, timp de o săptămînă (de O mare atenţie se acordă şi ridi In cadrul întreprinderii „1 din procesul de fabricaţie. Pîi rie, N. S. Hruşciov, preşedin sebită Cordialitate, au fost dis
pentru extinderea ei la toate cuptoa aci îi vine şi denumirea de problema cării calificării muncitorilor pentru că Mai“ din Deva, funcţionează o
rele. Ca urmare a discuţiilor purtate tehnică a săptăm înii), s-au cît se de aceasta depinde nu numai creşte fabrică de pline. Ea alimentea nea a ajuns la consumatori. tele Consiliului de Miniştri al cutate problemele arzătoare ale
în grupele de partid, sindicale şi or consideră că e necesar, se urmăreşte rea randamentului muncii, ci şi cali ză oraşul Deva, comunele Fili- Aşa a aflat de acest lucru şi U.R.S.S., a primit pe dr. Wil- luptei 'pentru pace, împotriva
ganizaţiile U .T.M . pe schimburi, acea pe teren felul cum muncitorii au în tatea producţiei. In acest scop comi mon Sirbu şi Buruiene, şantie tov. Vasile Solinski, inginer şef liam Dubois, reprezentant de primejdiei unui război atomic.
stă Iniţiativă s-a extins la toate cup ţeles şi aplică indicaţiile date în sco tetul sindical a fost îndrumat să stu rele T.R.G.b.H. din raionul Ilia, al întreprinderii „1 M ai; de seamă al vieţii publice din A avut loc de asemenea un
toarele, iar echipele de oţelari şi-au pul respectării întocmai a procesului dieze locurile de muncă unde se simte întreprinderi şi şcoli. Este o fa la vecinii săi, de la soţia sa S.U.A;, membru al Consiliului schimb de păreri ou privire la
luat angajamente concrete pentru a da tehnologic şi a punerii în valoare a mai accentuat necesitatea ridicării ca brică dată in folosinţă in pri care adusese pîinea de la piaţă. Mondial al Păcii şi pe cunos necesitatea de a se extinde le*
cuta scriitoare americană Shir gâturile de prietenie intre poJ
cantităţi cît mai mari de oţel peste rezervelor interne ale secţiei în vede lificării muncitorilor şi împreună cu măvara anului trecut şi are o Fabricarea pîinii din făina ley Graham, care se află în porul american şi cel sovietic in
respectivă a fost oprită, dar cele interesul întăririi păcii in în
plan. rea creşterii necontenite a producţiei conducerea secţiei să treacă Ia organi capacitate de 18 tone pline pe aproape 4.000 kg. pline trecu U.R.S.S. la invitaţia Comitetu treaga lume.
Angajamentul întregului colectiv este de oţel. zarea unor cursuri de ridicare a cali zi. Întregul proces tehnologic seră populaţiei, la consum.
ficării pe meserii. este mecanizat. lui sovietic pentru apărarea pă
de a da peste sarcinile anuale de plan îndrum at de organizaţia de partid Stînd de vorbă cu tov. Sever cii.
Petruică, responsabilul fabricii,
10.500 tone oţel, de a elabora 2.000 comitetul sindical de secţie şi-a pre Ca urmare a creşterii preocupării Prin urmărirea perfectă a pro am întrebat de ce a lăsat să se
distribuie plinea cu miros de
şarje rapide şi de a reduce preţul de văzut în planul său de muncă orga organizaţiei de partid faţă de proble cesului tehnologic s-a reuşit o =533:
cost pe tona de oţel cu 10 lei. Pentru nizarea unor schimburi de experienţă mele producţiei, a mobilizării şi edu reducere a consumului specific, Vizita Iui ILL Plihoian In S.IU.
popularizarea largă a angajamentelor între echipele de oţelari şi turnători, cării muncitorilor, a antrenării în a- economisindu-se 23 tone făină, mucegai. Am primit următorul WASHINGTON (Agerpresj. de afaceri, ai culturii şi vieţii
şi urmărirea realizării lor, organizaţia de consfătuiri pe secţie la care să fie ceastă muncă a organizaţiilor sindicale s-a realizat in întregime planul răspuns. Citez textual: „trebuie TASS transmite: In după-amia-
de partid a Indicat comitetului sin invitaţi şi tovarăşi de la secţiile fur şi de U .T.M ., organizaţia de partid a de producţie etc. să ne gîndim şi la economia na za zilei de luni, A. I. Mikoian a publice din capitala S.U.A., am
ţională“. avut o întrevedere cu Strauss,
dical de secţie să ia măsuri pentru nale şi alimentarea oţelăriel cu ma reuşit să dezvolte conştiinţa şl răspun In acest an fabrica produce ministrul Comerţului al S.U.A. basadori şi alţi reprezentanţi ai
Părerea noastră e că tovară
confecţionarea de panouri, lozinci, gra teriale. Succesele ce se obţin în pro derea muncitorilor faţă de sarcinile noi sortimente c a : chifle, co şul Petruică ar trebui să se gîn- Apoi, la ambasada U.R.S.S. corpului diplomatic din Washing-i
dească la economia naţională de la Washington, în cinstea lui
fice etc. ducţie sînt popularizate imediat prin încredinţate de partid, antrenîndu-i să vrigi împletiţi, cornuri aperiti înainte de a da făina impură la A. I. Mikoian a fost oferită o ton, precum şi corespondenţi a-
fabricaţie. Justificarea e de-a mare recepţie la care au partici
Pe un asemenea grafic sînt înscri panouri, indicîndu-se echipele de oţe lupte în mod hotărît pentru înfăptui ve şi colaci moldoveneşti. S-a dreptul ridicolă şi comentariile pat numeroşi oaspeţi, inclusiv mericani şi străini. Recepţia a
sînt de prisos. membri ai Congresului S.U.A.,
se angajamentele echipelor, schimburi lari, de la montarea căldărilor şi a rea lor. Că lucrurile stau aşa, o do proiectat o reducere a preţului funcţionari superiori ai Departa decurs într-o atmosferă de oalw
lor şi cel al secţiei, grafic care se trenurilor de turnare, a turnătorilor, vedesc cele peste 1.600 tone oţel date de cost cu 1,5 la sută. Princi In al doilea rind, în fabrică mentului de Stat şi ai altor in
complectează în fiecare zi cu realiză care au lucrat cel mai corect, res- peste plan în primele 14 zile ale lunii pala preocupare a întreprinderii mai sînt multe de făcut pentru dă prietenie. !
rile obţinute. Aceasta dă posibilitate pectînd întocmai procesul tehnologic. ianuarie. Lupta pentru creşterea pro este însă continua îmbunătăţi evitarea posibilităţilor de înrău stituţii guvernamentale, repre
muncitorilor să ştie zilnic cit au rea ducţiei de metal a început, şi rezulta re a calităţii plinii. tăţire a calităţii pîinii. Iată cî- zentanţi de seamă ai cercurilor După recepţie a avut loc S
Organizaţia de partid, exercitînd un teva. La vatra a patra a cupto întîlnire extrem de cladă şi prie
lizat şl care echipă are cele mai mari control permanent asupra modului cum tele ce se obţin sînt îmbucurătoare. Pentru aceasta s-au organizat tenească a lui A. I. Mikoian oii
depăşiri, ceea ce îi mobilizează pentru se desfăşoară procesul de producţie, Continuînd să desfăşoare pe mal de schimburi de experienţă cu fa personalul ambasadei şi altor,
a depune eforturi de a ajunge din ur prin membrii săi, repartizaţi la toate parte o susţinută muncă de lămurire bricile de pîine din Cluj şi Tur instituţii sovietice din Washing
mă pe cel care se situează în frunte. locurile de muncă, şi prin grupele de şi antrenare a maselor largi de mun da, s-au făcut dese şedinţe de ton.
Au fost luate măsuri pentru a se partid pe schimburi, cunoaşte defi citori la lupta pentru creşterea pro instructaj cu muncitorii şi s-a
populariza cît mai larg metodele şi ex
perienţa pozitivă a fruntaşilor, prin cienţele ce se ivesc şi cere prin bi ducţiei şi economisirea fiecărui kilo înfiinţat un schimb al tineretu rului nr. 2, pe o parte a supra
agitatori şi gazeta de perete. Agitato
r ii au fost instruiţi de către ing. Mi- roul său, în şedinţele operative, con gram de metal, organizaţia de partid, lui. In acelaşi timp, de calitate O centrală electricăfeţei de coacere (cea dinspre termonucleară
hai Grigore, membru de partid, cu
problemele tehnice privind căile de mă ducerii secţiei să ia măsuri pentru în comuniştii de aci, vor putea raporta se mai îngrijeşte şi laboratorul cuptorul nr. 3), temperatura
rire a indicilor de utilizare a cuptoa
relor, după care aceştia au trecut la lăturarea deficienţelor care împiedică că şi-au îndeplinit cu cinste sarcinile j fabricii. Aci munceşte utemista este prea mare, plinea ieşind cu dincolo de cercul polar
discutarea problemelor respective în ca o coajă prea arsă. In acelaşi 5
drul echipelor de oţelari. De asemenea, desfăşurarea normală a procesului de pc care partidul le-a pus în faţa lor 1 Pica Szasz, o tovarăşă conştiin
cu aceste probleme a fost instruit şi
colectivul de redacţie al gazetei de producţie. Periodic, în adunările ge şi angajamentele pe care ei şi le-au cioasă cu calificare corespunză timp deasupra malaxoarelor şi MOSCOVA (Agerpres). încălzite de energia" oalorică a
perete care a şi trecut Ia populariza la cuptorul 3, plafonul şi zidu TASS transmite: Profesorul
rea lor. nerale, organizaţia de partid discută luat, dînd patriei peste plan însem toare. Laboratorul dispune de a- rile sînt scorojite, prezentînd Gheorghi Babat consideră că reactorului, vor da recolte fabu
pericolul de a lăsa să cadă in prima centrală electrică termo
diferite aspecte ale procesului de pro nate cantităţi de metal. paratele de analiză cele mai cocă anumite impurităţi. nucleară sovietică cu o putere loase de fructe şi legume.
de 11 milioane kw. va fi con
-gas= moderne şi probele se iau regu O ultimă chestiune, căreia struită probabil în tundra po Prof. Babat crede că reacto
trebuie să i se dea deosebită a- lară.
lat, din fiecare lot de materie tenţie, este problema transpor rul acestei centrale a viitorului
tului pîinii de la fabrică la ma Descriind această centrală e-
primă şi pe fiecare fază a pro gazinele de desfacere. Cele două lectrică a viitorului, în numărul va avea forma unei sfere, în
căruţe ale întreprinderii nu sînt din ianuarie al revistei „Tehni-
Organizarea mai buna cesului de fabricaţie. destul de adecvate pentru tran ka Molodioji“, prof. Babat ex conjurată de straturi de beton şi'
După cum se vede, se pare că sportul pîinii. Im controlul făcut plică : Construirea unei centrale
căruţei nr. 86 a întreprinderii electrice dincolo de cercul polar oţel. Un mănunchi de ţevi a-
s-au luat toate măsurile nece „1 Mai“ care şe întorcea cu este raţională întrucît uriaşa
a întrecerii socialiste! sare asigurării unei calităţi co pîinea rămasă la centrul de des cantitate de energie calorică de dăpostit în aceste straturi va' an-i
facere nr. 71, s-a constatat că gajată de reactorul ei va permi
Organizaţia de bază U .T.M . a fost respunzătoare a pîinii produse te să se amenajeze în gheţurile trena apa fierbinte şi aburul în
scindura pe care stă pîinea este
îndrumată pentru a trece la organiza (Urmare din pag. l-a). duce la îmbogăţirea cunoştin aci. Se naşte atunci întrebarea: veşnice ale tundrei, livezi şi gră sistemul de încălzire şi spre tur«
rea de brigăzi de muncă patriotică ţelor muncitdHlor, la ridicarea cum se întîmplă totuşi că în u‘ murdară. De asemenea, mai
care să se ocupe de Colectarea fieru muncitorilor pentru realizarea măiestriei lor profesionale. nele cazuri se mai trimite la dini de zarzavat "în seră. Serele, bine. Aceste ţevi vor fi fabrica'«
lui vechi, să participe la descărcarea angajamentelor luate de ei, să consumatori pîine de calitate multe plini erau complect ude.
vagoanelor cu materiale pentru ca facă o largă publicitate în jurul Analizarea cu răspundere, în slabă? Înseamnă că undeva în care temperatura necesară va te probabil din mase plastice
secţia să nu plătească locaţii şi ast întrecerii, folosind in acest scop fiecare lună, împreună cu con Tov. 'Artur Sedlovschi, care
fel, să nu crească preţul de cost al diverse mijloace. Aşa, de pildă, ducerea secţiei, a rezultatelor mai persistă unele deficienţe, fi menţinută cu ajutorul apei rezistente la acţiunea radiaţiilor.
oţelului, să se ocupe de curăţenia ha- au fost afişate în locurile cele obţinute de către muncitori în care, în anumite condiţiuni, in răspunde de transportul pîinii
'4:>-(Stec, Au fost luate măsuri pentru , mai vizibile din secţie, grafice întrecere, va permite comitetului fluenţează negativ calitatea pîi TurbogPneratoarele centralei'
reorganizarea brigăzilor de tineret de de producţie prin care se ur sindical de secţie să -cunoască nii. Spre exemplu, la analiza de la fabrică, trebuie să fie meu
metodele de lucru..înaintate, ex vor produce numai un milion;
kw. energie electrică, scrie auto«
rul. Celelalte 10 milioane kw*
de energie vor fi produse prin«
tr-o metodă principial nouă —.•
la cuptoare (acolo unde ele au fost măreşte realizarea zilnică a perienţa fruntaşilor şi deci să ce s-a făcut in ziua de 27 de prin transformarea directă a'
descomplectale) şi ca ele să-şi desfă planului la fiecare furnal, pa ia măsuri de organizarea unor cembrie 1958 asupra calităţii
şoare activitatea pe baza unui plan nouri cu lozinci mobilizatoare, schimburi de experienţă pentru făinii introdusă in procesul de energiei termonucleare în ener
de muncă concret, a cărui realizare care cheamă pe toţi furnaliştii răspîndirea lor, să facă din ele fabricaţie, s-au obţinut rezulta
să fie analizată periodic în cadrul să lupte pentru a da patriei fon un bun comun al tuturor mun te bune. Totuşi, după fabrica gie electrică. -1
consfătuirilor pe brigăzi. tă mai multă, de bună calitate citorilor din secţie. re, s-a observat că pîinea mi
şi mai ieftină. La gazeta de pe rosea puternic a mucegai. O a- exigent în controlul pe care-l e- In parlamenlul grec vor fi reluafe
L a recomandarea organizaţiei de rete se vor scrie articole în care După cum a reieşit din dez naliză sumară a dovedit că făi xercită. Totodată trebuie inter dezbaterile în problema persecutării
partid, comitetul sindical de secţie a să se popularizeze succesele ce baterile cifrelor de plan, orga na conţinea elemente străine ca zis categoric încărcarea pîinii
organizat împreună cu conducerea teh se obţin în producţie, experien nizate în cadrul grupelor sin re însă numai după contactul cu
nică : „problema tehnică a săptămînii" ţa înaintată şi metodele de apa sau la cuptor îşi făceau în căruţele şi săniile întreprin cetăjenilor democraţi
care se ţine de obicei joia şi în ca muncă ale fruntaşilor, în sco dicale şi pe secţie, cu care pri simţite mirosul şi gustul. In re derilor şi cantinelor ce se apro
drul căreia se discută cu şefii de echi pul obţinerii unui avint gene vizionează direct de la fabrică, ATENA 21 (Agerpres). — tualei sesiuni a parlamentului.'
pă, m aiştrii, şefii de schimb, ingineri lej muncitorii, inginerii şi teh atunci cînd acestea sînt mur TASS anunţă : La 20 ianuarie In timpul vacanţei parlamen-
şi muncitori din sectoarele auxiliare, ral in producţie. dare sau nu prezintă destulă
nicienii şi-au exprimat hotări- la Atena şi-a reluat lucrările tare, scrie ziarul, s-a intensifi-1
parlamentul grec. Va fi dezbă- cat samavolnicia şi persecuta-
rea lor de a munci fără preget
garanţie pentru transportarea ei tută in continuare interpelarea rea cetăţenilor pentru vederile
diferite probleme de ordin tehnic, A- Măsurile care urmează a fi pentru îndeplinirea planului la gistrul laboratorului stă scris în bune condiţiuni. partidului Uniunii democrate de lor politice. Guvernul a decla-
stînga (EDA) în legătură cu rat război presei din opoziţie,
cestea au drept scop creşterea califi încă luate, pentru organizarea toţi indicii şi a da peste sarci — negru pe alb — sub rubrica Conducerea întreprinderii va persecutarea democraţilor şi cu se amestecă în treburile sindi«
trebui să analizeze din nou po normalizarea situaţiei politice catelor, a arestat zeci de fruntaşi
cării şi găsirea căilor de rezolvare a unor conferinţe privind diferite nile de plan 10.000 tone fontă, „Rezultatul analizei" : miros de sibilităţile de îmbunătăţire a ca din Grecia, interpelare a cărei şi membri ai EDA.
unor deficienţe de ordin tehnic ivite probleme ca : creşterea produc se poate spune că colectivul mucegai. De ce munca labora lităţii pîinii şi să ia măsurile discutare a fost întreruptă dato-
în procesul de producţie. De pildă, tivităţii muncii, reducerea pre secţiei a l-a furnale îşi va res torului s-a oprit aci ? Ce mă ce se impun, astfel ca exigen rită vacanţei parlamentare cu Cu toate acestea lupta pentru
în ziua de 8 ianuarie s-a discutat pro ţului de cost, reducerea consu pecta angajamentele pe care şi suri a luat tov. Sever Petruică, ţele consumatorilor să fie pe prilejul sărbătorilor crăciunului.
blema dozării cuptoarelor Martin, iar murilor specifice, îmbunătăţirea le-a luat. Pentru aceasta ei des responsabilul fabricii ? Cu toate deplin satisfăcute. democraţie se intensifică in Gre
în ziua de 15 ianuarie, problema pier Ziarul „Avghi“ scrie că nu cia. Ziarele anunţă noi manifes
GH. S. intîmplător această problemă a
derilor de oţel în hala de turnare. Du calităţii producţiei cît şi cursu făşoară încă de la începutul a- că a cunoscut rezultatul anali devenit problema centrală a ac- tări ale opiniei publice din Gre-;
cia pentru eliberarea lui Mano-
pă discutarea fiecărei probleme, sta- J rile de ridicarea calificării vor nului o vie întrecere. zelor, a pus totuşi în vînzare lis Glezos, în apărarea demo
craţiei. Cunoscutul scriitor grec
M. Ludemis a declarat intr-un
Cooperativele de consum în satele din raza de activitate Faţă de posibilităţile ra-'onu- O altă cauză care stagnează interviu acordat ziarului „Avghi“
a cooperativei Ilia, s-au for lui Ilia, aceste cantităţi sînt însă că 'guvernul „poate numi spion
mat echipe din lucrătorii coope mult prea mici. întrucitva munca de contractări pe Glezos numai pierzînd sim
este şi faptul că nu toţi gestio ţul realităţii şi patriotismului“.
Principala cauză a rămînerii
ocxxioocsxxxjaoacoeQotxxxxxjGooccocxxxxxsooooQooocooccosxx,»ocooocscoooa rativei, membri de partid şi de în urmă la contractările de cere narii magazinelor de desfacere Un grup-de. 36 de concetăţeni
putaţi ai sfaturilor populare, ca ale a cooperativelor din raionul au fost antrenaţi ca agitatori şi ai lui Manolis Glezos, care lo
Ilia o constituie nerespectarea cuiesc în Atena, au adresat par
t r e b u ie s ă - ş i îm b u n ă t ă ţ e a s c ă re s-au deplasat la domiciliul întocmai a indicaţiilor date de achizitori în această muncă. lamentului o scrisoare în care
producătorilor. către organele de partid şi de cer eliberarea eroului poporului
stat, precum şi neaplicarea în Nici comitetul de conducere al grec.
tocmai a hotărîrilor comitetului
O astfel de acţiune a avut loc de conducere al U.R.G.G. U.R.G.G. Ilia nu a făcut totul In ultimele zile, din partea
multor organizaţii obşteşti, po
munca de contractare a cerealelo r Ia Bretea Mureşană unde, cu Aşa se face că la unele co* în problema contractărilor de litice şi a altor organizaţii din
sprijinul comitetului comunal de operative, cum sînt cele din Bu cereale, mulţumindu-se deseori numeroase ţări ale lumii, au so
partid şi a deputaţilor Ioan Is- ruiene, Veţel şi Zam, nu se duce sit noi scrisori şi telegrame de
o muncă organizată în vederea a trimite instructori pe teren, protest împotriva persecutării e-
teru, Emilia Dan şi Ianoş Hui, contractărilor de cereale. Consi roului poporului grec Manolis
Cooperativele de consum din salariaţi care se ocupă cu prio rut organelor cooperativei să în cooperativa din Ilia a încheiat liile de conducere ale acestor co fără a le controla minuţios acti Glezos.
raionul Ilia au adus în anul ritate de problema contractări cheie contracte. Ţăranul munci contracte în citeva ore cu 18 operative nu solicită în sufici vitatea şi a trage la răspundere
trecut o contribuţie de seamă lor şi îşi desfăşoară activitatea tor Ernest Mărenţan a încheiat ţărani muncitori pentru 1.200 entă măsură ajutorul organelor pe acei instructori şi membri —O -
la constituirea fondului central pe lîngă sfaturile populare. De_ pe loc contract pentru a livra în kg. 'grîu şi 1.180 kg. porumb. din comitet care nu s-au achitat
de cereale al statului, prin con asemenea, membrii comitetului toamna acestui an 200 kg. grîu Printre contractanţi se numără de partid şi de stat îtf desfăşura conştiincios de sarcini. Exfiîiderea luptei
tractări şi achiziţii. Ele au pre de conducere al Uniunii raio şi 200 kg. porumb, Elemer Ciu* Aurel Bazar şi Tănase Filipescu rea unei insistente munci poli
dat statului în anul 1958 însem nale au fost repartizaţi pe co că a contractat şi el 200 kg. cu cîte 150 kg. griu, Hui Voin De lipsurile ce persistă încă anticolonialiste în Congo
nate cantităţi de cereale, care au operative şi sate de care răs grîu şi 200 kg. porumb. După cu 50 kg. griu şi 100 kg. po tice. De aceea rezultatele obţi
fost preluate pe baza contractă pund în problema contractărilor ei în aceeaşi adunare au înche rumb, Ioan Ursa cu 250 kg. griu în munca de contractare a cere LE O P O LD V ILLE (Agerpres). —
rilor efectuate de ţăranii munci de cereale. iat contracte cu cooperativa şi 200 kg. porumb, Gheorghe nute sînt încă nesatisfăcătoare. alelor, nu este străin nici comi
tori cu cooperativele. Practica a peste 50 de ţărani muncitori, Deac cu 200 kg. griu şi alţii. Sînt însă şi unele consilii de tetul de conducere al Uniunii re Lupta patrioţilor congolezi împotriva
dovedit că există posibilităţi Acolo unde s-au ţinut cont de contractînd în total 8.000 kg. gionale a cooperativelor de con
pentru a fi sporite cantităţile de îndrumările date de comitetul grîu şi 8.400 kg. porumb. La fel s-a procedat şi în sa conducere ale cooperativelor care sum, care nu a luat încă sufi dominaţiei coloniale s-a extins şi în
produse agricole contractate şi de conducere al U.R.C.C. şi s-a tul Bacea, unde ţărani muncitori
achiziţionate de cooperative. aplicat întocmai linia arătată O adunare asemănătoare a lasă munca de contractări pe ciente măsuri pentru înlătura alte localităţi ale ţă rii. In localitatea
de comitetul raional de partid fost organizată şi la Bîisău, ca Maria I. Negrită, Ioan Toma, rea lipsurilor existente în mun
De aceea, în lumina rezolu şi comitetul executiv al sfatu unde cu acest prilej s-a contrac seama sfatului popular şi nu Stanleyville, aflată la o depărtare de
ţiei cleui de-al IIHea Congres lui popular raional, rezultatele tat 1.900 kg. griu şi 2.100 kg.' Petru Popa, Iuliu Hărăguş, Sa caută să răspundă la timp ini ca de contractare a cerealelor şi
bune nu s-au lăsat aşteptate. porumb, alta la Bampotoc, unde bin Mica şi alţii, au contractat 200 kilometri de Leopoldville, atmos
al cooperaţiei de consum, s-a contractat 3.000 kg. grîu şi ţiativelor comitetelor comunale pentru îndeplinirea planului de fera este de asemenea încordată.
La Hărău, bunăoară, s-a or 3.400 kg. porumb. cu cooperativa Ilia cite 100— contractări pe anul în curs.
U.R.C.C. Ilia, cu sprijinul efec ganizat de către comitetul co de partid şi sfaturilor populare Muncitorii din această localitate au
munal de partid şi sfatul popu In acest fel într-o scurtă pe 150 kg. cereale. Pentru a cuprinde în sistemul organizat numeroase greve. Autorită
tiv al comitetului raional de lar comunal, în colaborare cu rioadă de timp, cooperativa din Muncindu-se în acest fel şi la comunale. De pildă, cooperativa de contractări un număr tot mai
conducerea cooperativei, o adn Hărău a încheiat contracte cu din Veţel (preşedinte tov. I. ţile coloniale belgiene au adus aici
partid şi a sfatului popular ra nare obştească la care au parti 239 ţărani muncitori cu gospo cooperativa din Ilia s-au con mare de producători, organele trupe şi au întărit unităţile poliţie
cipat toţi membrii cooperatori dărie individuală, pentru 40.140 Barbu), nu a trimis la timp achi
ional, a luat unele măsuri me din sat. La această adunare s-a kg. grîu şi cu 241 ţărani mun tractat cca. 16.800 kg. cereale. regionale, raionale şi comunale neşti. Au fost semnalate ciocniri între
arătat cooperatorilor importanţa citori pentru 38.730 kg. porumb. zitor în comuna Gîrjiţi, deşi a-
nite să ducă la îmbunătăţirea constituirii fondului central de Pînă în prezent cooperativele ale cooperaţiei de consum, tre muncitori şi poliţie.
muncii de contractări. cereale al statului. Chiar in a- Acţiunile de contractări s-au cesta a fost solicitat de sfatul
dunare, ţăranii muncitori au ce- desfăşurat şi sub alte forme, du din raionul Ilia au încheiat con buie să popularizeze larg în rîn- După o ciocnire între poliţie şi mun
Astfel, in afara organelor de pă specificul loc'al. De exemplu, popular comunal, pentru a în
tracte cu 366 ţărani muncitori dul maselor de ţărani muncitori citorii de pe un şantier de construc
teren trimise pentru îndrumarea pentru 61.971 kg. grîu şi cu alţi cheia contracte.
avantajele şi importanţa siste ţii din Leopoldville, care a avut loc la
lucrătorilor din cooperative, 362, cantitatea de 57.778 kg. 17 ianuarie, autorităţile au concentrat
mului de contractări, să ceară
U.R.C.C. a trimis pe teren 15 porumb. în această parte a oraşului un mare
cu hotărîre în acest sens spriji
Pum ăr de poliţişti. Un număr de 50
nul organelor, de partid şi de
muncitori africani au fost arestaţi.
stst EU G EN BERGH IAN
' '•