Page 89 - 1959-04
P. 89
I Biblioteca ^ ÎU' U'-
RsgîonVă
j i ! , - 1' '-, w ”
PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE. UNIŢI-VA I
Trăiască eroica noastră clasă
m uncitoare, forţa conducătoare
a poporului în m ăreaţa operă de
construire a socialism
Anul XI Nr. 1352 Duminică 26 aprilie 1959 4 pagini 20 bani
« «¦MBaBMaMMmaaBaBMBgamBragigg !ahM^aaiaMBBaatsags^^ flffigaga
InsăminţăiilB din companii
ppim M să fie grabnic terminate!
m u rn im
In ultima săptămînă, lucrătorii de pe raionul Orăşlie. Ei au terminat planta
ogoarele regiunii noastre, îndrumaţi de rea cartofilor pe cele 1.750 ha. plani
Toi mai mull cărbune palriei către organizaţiile de partid şi sfatu ficate şi au semănat porumb pe o su
rile populare, au efectuat un salt sim prafaţă de 10.245 ha. faţă de 10.570
ţitor in privinţa însămînţărilor. Ei au ha. cit s-a planificat. De altfel, semă
natul porumbului se apropie de sfîr-
Pe zi ce trece minerii Văii portant este faptul că în perioa realizări continuă să fie cele însămînţat pînă la 24 aprilie 105.785 şit şi în raioanele Ilia şi Alba. Numai
¦fiului obţin noi succese în lupta da actuală, nici un sector de la conduse, de Ioan Compodi, Mi- ha. din totalul suprafeţei de 120.959 în raionul Sebeş de pildă, s-au însă-
pentru sporirea producţiei de mina Lupeni nu se află sub minţat pînă în prezent 16.115 ha. cu
cărbune. După ce au încheiat plan. hai Bucinschi, Gheorghe Timar, ha. prevăzută a se însămînţa în pri porumb din cele 16.700 ha. planificate.
două decade din luna aprilie cu
0 cantitate apreciabilă de căr Cele mai frumoase depăşiri Simion Petric şi Aurel Berin- Maistrul montor de macarale Alexandru Dirman de la măvara aceasta. Cele mai bune rezul Nu la fel se prezintă situaţia însă
bune extrasă peste plan, au a- le-au obţinut sectoarele I B, III dei. CI.C.S. Hunedoara, grupul de şantiere montaj-instalaţii nr. 2, j tate s-au obţinut de către colectiviştii mînţărilor In raioanele Hunedoara, Ha
juns ca la data de 24 inclusiv, şi IV A, care au înregistrat cî- din raionul Sebeş care au terminat se ţeg şi Brad. In raionul Hunedoara, de
să înregistreze un plus de 23.224 te un plus de 2.018, 1959 şi res Cărbune peste plan [ împreună cu Alexandru Stroe, cel mai bun montor din brigada ţ pildă, din cele 4.600 ha. planificate a
tone. Ei dovedesc in Jelui aces pectiv 1.001 tone. la mina Petrila mănatul porumbului şi plantarea carto se însămînţa cu porumb nu s-au însă-
ta că ¦sînt hotărîţi să întîmpine [ sa. Lucrincl la montarea macaralelor, brigada din care jac } filor. Numai la G.A.C. din satul Daia, mînţat decît 2.626 ha. iar din 1.800
ziua de 1 Mai, aşa cum se cu întrecere însufleţită Minerii de la Petrila se bucu s-au însămînţat cu porumb cca. 800 ha. pe care irebuiau plantaţi cartofi,
vine. la Lonea ră de Un mare prestigiu în Va ha. Rezultate bune au obţinut şi co nu s-a plantat decît pe 1.560 ha. Ra
lea Jiului. Pe zi ce trece, din ionul Hunedoara, deşi în săptămînă
Peste 7.000 tone de Nu ’de mult colectivul de mi trecută se situa la însămînţări prin
cărbune cocsificabil neri de la Lonea a primit dra abatajele lor ies la suprafaţă t parte îşi depăşeşte lunar norma în medie cu 30—35 ta sută. ^ lectiviştii, întovărăşiţi-! şi ţăranii mun tre raioanele de mijloc din regiune, a-
pelul de fruntaş pe ramură, pen cum se situează ultimul, in acest ra
în afara planului tru realizările din semestrul II cantităţi sporite de cărbune. ' f \ t \ / c__/ ' I > ! \ l ' t i / \__/ \—J \—/ < / i / | /« h 1% / I / • Zi / / »—1 » , citori cu gospodării individuale din ion nu s-a însămînţat pînă în prezent
al anului trecut. Astfel, în 24 de zile ale lunii decît 68,15 la sută din totalul supra
Harnicii mineri de la Lupeni, ------------------------------------------- ’(scsasi- feţelor planificate. Situaţii asemănătoare
care au înfruntat la' începutul Şirul succeselor înregistrate aprilie, petrilenii .au extras în sînt şi în raioanele Haţeg şi Brad unde
acestui an o serie de greutăţi în în perioada amintită, l-au con însămînţările s-au efectuat numai în
muncă, cauzate de condiţiile tinuat şi în anul acesta. Astfel, afara sarcinilor de plan, peste întrecerea din hala gaterelor proporţie de 68,70 şi respectiv 80,41
grele de zăcămînt, au reuşit să după ce în primul trimestru 4.300 tone -. cărbune. ia sută din totalul planificat. Din cau
încheie primul trimestru cu o şi-au depăşit sarcinile de plan za rămînerii în urmă a acestor raioane,
depăşire apreciabilă a sarcinilor cu peste 8.300 tone de cărbune, Sectorul II, care cu cca. doi pe regiune nu s-a realizat din planul
de plan. au ajuns ca pînă la 24 aprilie total al însămînţărilor de primăvară
să realizeze o depăşire a planu ani în urmă era un sector codaş decît 87,37 la sulă.
Aduncind în continuare cu a- lui lunar la zi de 4.831 tone căr
ceeiaşi însufleţire, pentru tra bune. pe exploatare; acum se situea Şedinţa s-a ţinut in sala canti Primul şi-a spus cuviniul comu trebuia făcut pentru traducerea în Este necesar ca organizaţiile de par
ducerea în fapte a angajamen nei in prima zi a lunii " aprilie. tid şi sfaturile populare să intensifice
telor luate în cinstea zilei de In fruntea întrecerii socialis ză în fruntea întrecerii 'socia De-abia se 'sfirşise schimbul de di nistul Ştefan Prosenciuc de la gate viaţă a angajamentelor. Spălaseră munca politică în rîndurile lucrăto
mineaţă. Aşezaţi' de-a lungul mese rilor de pe ogoarele regiunii. Insămîn-
1 Mai, ei au reuşit să extragă te se află sectoarele I, IV şi V, liste dintre sectoarele minei. El lor, gaierişiii’ de la U.I.L. Orăşlie rul nr. 2: bine şi pe cel din brigada lui Du- ţările din campania de primăvară pot
se’ sfătuiau asupra măsurilor ce'tre şi trebuie să fie terminate grabnic, j
tn primele 24 de zile ale lunii sectoare care se menţin în si a înregistrat pîtiă la data amin buiau luate pentru ca succesul în — Eu cred că prin mărirea pro . milru Guia, şi nu i-au slăbit cu
trecerii pornite in cinstea zilei de Situaţia însămînţărilor
aprilie, 7.125 tone cărbune, coc tuaţia de fruntaşe încă din a- tită o depăşire" a- 'planului lunar 1 Mai să fie asigurat. Sarcinile pe ductivităţii muncii, la gaterul nos dăscălitul pînă nu s-au angajat şi pe raioane, la data
nul trecut. Întreprindere erau defa stabilite. -Ga-
sificabil peste planul la zi. Im- la zi de peste -3.300- tone' de căr teriştii insă aşteptau nerăbdători de- tru se pot depăşi sarcinile de plan ei, să nu mai facă nemotivate.
Brigăzile cu cele mai bune falcarea lor pe brigăzi. Aici era
bune. ' 5 •— cheia întrecerii. Să se vadă care pe luna aceasta cu peste 30 la sută. ...De atunci au trecut două decade.
brigadă, de la care gater, îşi va
In fruntea' întrecerii socialis lua angajamentele cele mai mobili — Prea mult / — se auziră citeva In fruntea întrecerii brigada de tine
te între brigăzile' sectorului II zatoare, căci condiţiile de lucru erau
se situează aceea condusă de aproape identice la toate locurile de glasuri. ret, condusă de candidatul de partid
tînărul Gheorghe Michiev, care muncă.
nu de mult a primit drapelul de — Nu e mult deloc — sări şeful Dumitru Domuţa care şi-a depăşit
brigăzii de litierei de la celălalt ga planul de producţie cu 34 la sută,
brigadă de tineret •fruntaşă pe ter, Petru Zagoni. Eu, împreună cu urmată de cealaltă brigadă de tine
raion.
băieţii mei mă angajez ca în cinstea ret, a lui Petre Zagoni, ia o dife
¦ Rezultate bune a obţinut şi zilei de 1 Mai să depăşesc sarci renţă de numai un procent. Cei mai
colectivul sectorului II, care în
aceeaşi perioadă şi-a depăşit nile de plan cu pesie 30 la sulă buni din aceste brigăzi sînt comu
planul cu peste 2.700 tone de
cărbune. dină tn acelaşi iimp produse de niştii Ştefan Prosenciuc, Maria Po-
Suceese la „Digitalis'4 prima calitate. penciuc şi Curtean Samoilă, ute-
— Şi eu cred că vom da 30 de mişlii Pamfil Olaru, Elena Ghe-
Muncind, ou avînt pentru rea-' In această perioadă, ei au ob procente peste planul lunar. Mă a- rasim, Rusa Nicolae şi alţii. Munca
lizarea angajamentelor luate în ţinut o creştere a productivităţii
cinstea zilei de 1 Mai, colectivul muncii de 2 la sută. De aseme :S9? sociez deci angajamentului luat de lor plină de avînt a făcut ca anga
galeristul nostru tov. Prosenciuc — jamentul pe care întreprinderea şi
vorbi la Yuidiil Ş'ăii Dumitru Dornuţa, l-a luai in cinstea zilei de 1 Mai
de muncă de la întreprinderea nea, economiile realizate prin şeful celeilalte brigăzi de tineret de să fie realizai în numai 20 de zile. de 24 aprilie
de plante medicinale „Digitalis" reducerea preţului de cost sînt
din Orăştie a reuşit ca pe prime de peste 15.000 lei. la gaterul 2. De altfel, noi am dis In acest răstimp s-a dat peste plan
le două decade ale lunii să depă
şească sarcinile.de plan cu peste In mod deosebit au muncit to cutat şi înaintea şedinţei asupra po 244 m.c. cherestea de primă calitate ORĂŞTIE 96,97 % !
2 0 la sută. varăşii Aurel Ştefan, Ilie Olaru SEBEŞ
Viliam Redtic şi alţii. sibilităţilor noastre pentru îndeplini şi mai mult de 230 bucăţi traverse j94,86 %
Lăcătuşul Emil rea acestui angajament. Eu aş vrea din aceeaşi categorie. Acest lucru a
Pop de la uzina
metalúrgico - chimi însă să-i aud şi pe cei din brigada fost posibil printr-o mai bună orga
că Zlatna, este şe
ful unei brigăzi de ’ui Guia, căci văd că nu prea se nizare a locului de muncă, prin fo
tineret pentru strin-
gerea fierului ve înghesuie să-şi ia şi ei un angaja losirea raţională a materiei prime ILIA 93,76 % |
chi. Brigada sa ALBA 90,41 % |
Şi-aii realizat planul siringe lunar o ment. De ce în această brigadă se şi, lucru cel mai de căpetenie, da BRAD 80,41 %
canlitale de fier
vechi In valoare mai fac încă nemoiivate? De ce torită muncii entuziaste a celor de
de cca. 6.000 lei.
Muncitorii, inginerii şi tehnici fost obţinute de secţia tîmplărie Im locul de muncă gaterisiul Vasile Lechi, de exemplu, la gatere. In aceste zile, ei
enii întreprinderii de industrie şi fabrica de cărămidă din Orăş el îşi depăşeşte
locală „I. C. Frimu" Orăştie, în tie care şi-au depăşit sarcinile lipseşte atît de des de la lucru 2 continuă în ritm susţinut întrecerea
întrecerea socialistă ce se des
făşoară în cinstea zilei de 1 Mai de producţie cu 10 la sută. F.u cred că noi toţi trebuie să... şt, mai mult ca sigur, numărul bri
au reuşit să-şi îndeplinească în
întregime sarcinile de plan pe S-au evidenţiat tovarăşii An Aşa au început discuţiile. Inir-un găzilor fruntaşe din cele două deca
primele două decade.
drei Oniga, Vasile Grosu, Ion tirziu gaierişiii au plecat la odihnă de. pînă la sftrşllul lunii se va HAŢEG 68,70 % |
Zaharia, Marin Popa, Cornel Ro-
mulţumiţi. Reuşiseră să stabilească dubla.
pină in cele mai mici amănunte ce GH. STOICOVICI
HUNEDOARA <58,15%
Cele mai bune rezultate au tnoşan, Nicolae Tudoran şi alţii. lunar norma în
Secţie fruntaşă pe întreprindere medie cu 15—20 la Citiţi tn pag. IV-a Brigadă de turnători fruntaşă
sută.
De curind a avut loc la întreprinde tate, deşi în acest timp a avut mulle ® In preajma Conferinţei Era ora 6 . Glasul răguşit al frumoase. De ’fapt în întrecerea
rea „Sebeşul“ din Sebeş, o consfătui greutăţi de întîmpinat. IN FOTO: Ti- de la Geneva. sirenei nu încetase încă, cind socialistă organizată la turnăto
re de producţie pe întreprindere în ca nărul Emil Pop şeful de brigadă Ludovic Kris- ria de oţel a URUMP în decurs
drul căreia s-au analizat rezultatele Printre muncitoarele care au con lucrind la rabo- © Acţiuni greviste ale oa taly de Ia secţia turnătorie a de cîteva luni, această brigadă
obţinute pe primul trimestru al anu tribuit Ia cîştigarea drapelului au fost: teză. menilor muncii din Franţa, U.R.U.M, Petroşani, începu re a obţinut de două ori drapelul de
lui 1959. Cu acest prilej s-a decernat Herta Thiess, Letiţia Bian, Maria Italia, Anglia, Jamaica. partizarea ortacilor la muncă. fruntaşă.
drapelul de „Secţie fruntaşă pe între- Probsdrofer, Maria Lenghea şi Ana
Pitini, care au obţinut depăşiri de © Apelul de 1 Mai al Con Candidaţii de partid Mircea In cinstea zilei de 1 Mai, bri
prindere" secţiei depănat-preparaţie normă intre 90 şi 19 la sută. federaţiei oamenilor muncii gada tovarăşului Ludovic Kris
din America Latină. / Pavel şi Iulian Ştefan au fost re
DORIN LADARU
partizaţi la format. Kristaly cu
care a obtinut cele mai bune rezul corespondent un alt tînăr au început să scoa taly obţine zilnic depăşiri de
tă formele din uscător şi să Ie normă de 25 Ia sută, dînd mine
, AAAA/S STUDENTUL închidă pentru turnat. In citeva rilor din Valea Jiului piese tot
Manifestare închinată păcii Proba fusese adusă încă de mulţii elevi. Dar lui i a plăcut că şi rezistenţă pentru a le ore, marea hală a turnătoriei a mai multe şi de bună calitate.
dimineaţă. Era un praf albi- mai mult strungăria. Prin anul da in sesiunea din vară. fost împînzită de forme. Apoi, a Acest lucru îl oglindeşte şi fap
Intr-un cadru festiv, ieri a avut loc rea păcii din Republica Populară Ro- cios care, aşa din vedere, nu 1947 s-a înscris la concursul Sînt citeva amănunte des început turnarea. Oţelul fluid tul că în prezent, rebutul a fost
In oraşul Deva, în sala mare a Sfa mînă. S-au înmînat insigne jubiliare mai chimiştii ştiu ce poate fi. de admitere la şcoala profesio pre felul cum a ajuns Umărul lua pe rînd formă de flanşe, Ine redus la 4,38 la sută, faţă de
tului popular regional, o adunare con unui număr de tovarăşi. Participanţii Abel Schweighoffer luă praful nală de ucenici. Cînd a termi Abel student în anul 11. El nu le şi roţi pentru vagonet. Treaba procentul de 7 la sută cît e ad
sacrată împlinirii a 10 ani de la crea la adunare au adoptat o moţiune a- şi-l introduse în nişte baloane nat şcoala, după 4 ani de zile, se limitează numai la munca a mers bine pînă Ia sfîrşitul zi mis. <
rea mişcării mondiale a partizanilor dresată Comitetului naţional pentru de sticlă. Sub ele ardea fla Abel mînuia strungul de ziceai de laborator şi la pregătirea lei de muncă. Rezultatele, ca în
păcii. A vorbit tov, I. Nistor, membru apărarea păcii din R.P.R. căra. Făcea analiza sulfatului că merge singur. Vedea el în examenelor. Este candidat de totdeauna, au fost dintre cele mai R. BAI.ŞAN
al Comitetului naţional pentru apăra de amoniu pentru a-i da dru să că poate face şi mai mult, partid şi caută să se achite
mul cit mai repede spre gos că ar fi bine să înveţe lucruri cu cinste de sarcinile care-i corespondent
¦?ăi-
podăriile agricole colective din noi, să devină un om cu mai sînt trasate. Făcind parte din
ţară. Abel Schweighoffer, un multă pregătire. biroul organizaţiei de bază
băiat tînăr şi liniştit, cerceta Fiind un muncitor harnic şi U.T.M., din cadrul laborato
cu atenţie reacţiile chimice din disciplinat, partidul l-a trimis rului central al uzinei cocso-
balon. Dar cine-i acest tînăr? la facultatea muncitorească din chimice are în vedere ridica
Cum şi-a format o înaltă cali Cluj pe care a absolvit-o cu rea nivelului politic al tinere
ficare? Uşor de aflat...
note bune. Nu făcuse însă to tului la cursurile de învăţă-
...N-a venit din cine ştie ce tul. Ţinea cu tot dinadinsul să mint politic.
colţ al ţării ca să lucreze la urmeze un institut de învci- — N' u** sînt singurulj care ur
Hunedoara. S-a născut şi a ţămînt superior. Acum este mez un institut de învăţămint
copilărit aici, In cetatea oţelu student în anul 11 la faculta superior la cursurile fără frec
lui şi a văzut cu ochii lui cum tea de chimie industrială din venţă — a ţinut să precizeze
creşte combinatul şi oraşul. Bucureşti, cursuri fără frec tov. Abel Schweighoffer. La
Tatăl său, .oţelar vestit, îl toi venţă. In laborator aplică in noi îrv combinat sînt zeci de
îndemna, după ce a terminat practică ceea ce învaţă seara tineri care studiază la diferite
cele 7 clase primare, să ini-e din manualele da chimie. In institute de învăţămint supe
la uzinele de fier, să înveţe o anul acesta a dat examenele rior. Mulţi dintre ei sînt în
meserie şi, dacă se poate, să ani mai mari şi peste puţin
Străzile largi, construite printre blocurile muncitorilor din devină chiar oţelar. Abel avea la matematică, chimie anali timp vor deveni ingineri. Eu Harnicii colectivişti şi ceiidUi ţărani muncitori din comuna
Cugir şi pe care circulaţia autovehiculelor este interzisă, oferă Vinerea, raionul Orăştie, şi-au ridicat nu de mult un impună
copiilor muncitorilor de aici un bun teren de destindere. încredere în puterea lui de tică cantitativă, desen indus mai am pînă atunci. Sînt a- tor cămin cultural, menit să satisfacă cerinţele de cultură toi
muncă. La absolvirea şcolii trial, geometrie descriptivă... bia in anul 11... mai mari ale oamenilor muncii din această localitate.
IN CLIŞEU : Un grup de copii organizînd din proprie
iniţiativă un concurs de trotinete şi triciclete. primare fusese al doilea dintre Acum se pregăteşte ta mecani V. ALBU IN CLIŞEU : Noul cămin cultural din comuna Vinerea.
( y \ A A A /V-*--* ^ N A A A A A A A A / . a