Page 22 - 1960-05

Pag. <&
ia ai in! si asalti
n dimineaţa zilei de 30 aprilie,
Dcomandantul batalionului, căpi­
— fragmente —tanul Neustroev, m-a chemat la din-
sul împreună cu toată compania. Am
coborît cu toţii in subsol. Ostaşii
— 60 de oameni — au umplut
două camere alăturate, in titnp ce
eu m-am îndreptat spre căpitan.
N-aveam de ce să mă pling de
băieţi. Nimeni din ei nu-şi cruţa
viaţa, făceau tot ce puteau pentru
victorie. De cind luasem comanda
companiei, inlocuindu-l pe coman­
dantul rănit, nu-mi înşelaseră nici­
odată aşteptările. Eram pe deplin
mulţumit de ei. La asaltul Berli­
nului luau,,parie şi soldaţi vechi, ca­
re parcurseră drumul de la Sta­
lingrad pină aici, şi tineri pe care
ii eliberasem din robia germană a-
bia de cîteva zile.
Căpitanul Neustroev m-a chemat
la fereastră. Prin fereastra subso­
lului am văzut piaţa in flăcări. Pre­
tutindeni izbucneau explozii. Din cau­
za bubuiturilor şi a zgomotului era
aproape imposibil de vorbit. Căpi­
tanul îmi arătă cu mina o clădire
imensă şi mă întrebă: — Ö vezi ?
Vedeam o clădite cu coloane înal­ minute de gîndire.
te şi cu o scară largă. Sus de tot
se zărea o cupolă.
— Asta-i Reichstagul — adăugă Grupul de recunoaştere mi-a dat de negri de funingine. încercai să-mi
căpitanul. Compania dumneatale are ştire că in partea stingă a Reich­ şterg faţa cu poala mantalei. Man­
misiunea de a-l. cuceri.
In timp ce căpitanul vorbea, in nemţeşti însoţite de infanterie. Toc­ toată era arsă.
zidurile casei unde ne aflam, lo­ mai atunci un neamţ s-a repezit din Se făcuse linişte. Comandantul ba­
veau mereu gloanţe duşmane. Pe subsol şi a strigat:
întinsul pieţii se spărgeau şrapnele,
iar clădirea Reichstagului fumega.
„Şi totuşi am răzbit pină la locul l-am împuşcat.
acesta blestemat" — îmi ziceam eu.
In total aveam pină la Reichstag
300 de metri. Agitatorul secţiei po­
litice a diviziei, căpitanul Maiveev,
îmi şopti: „ Sianov, eşti un om no­
rocos, mergi printre primii la a-
Saltul Reichstagului". Eu aveam do­
rinţa să mă reped imediat pină la
di mei. N-am putut să mă abţin
şi am scos capul prin fereastra sub­
solului, ca să văd mai bine Reich­
stagul.
ii:>. Ss 5v3! :
S ă iasă la suprafaţă zisei eu.
— Hände hochI — strigă os­
taşul Subkin.
ZIUA
Ziua dorită ne-a găsit mai puţini.
Se risipiseră mulţi prin rădăcini
întinşi pe răscrucile lumii şi anilor.
Le-a rămas urma pe sîrma ghimpată
a anilor.
Noi, cei vii, învingătorii,
trecuţi prin nesfîrşite purgatorii,
aveam şi pentru cei căzuţi de spus
ceva, Ziua dorită ne-a găsit mai puţini.
cînd toată ţara se mişca şi vorbea
Eu vorbeam şi pentru cei ce n-au
mai venit,
pentru cei ce-au vrut să vină şi
n-au mai venit.
Vorbesc pentru cei rămaşi în iarbă,
cu furnicile neştiutoare migălind
în barbă,
vorbesc pentru tatăl neîntors la sapă,
pentru însetatul ce nu va mai bea
R-O GARA
Aşteptam mai bine de-o oră,
in faţa cancelariei, să-mi
iau foile de drum, apoi să trec pe
la aprovizionare să iau cei trei
ţibaci şi salama de bivol, să
plec în delegaţie la Sibiu, du­
pă nişte bocanci tip „special“,
adică din cei cu talpă de lemn.
Mă umpluse frigul aşteptînd,
dar greu m-aş fi despărţit de
posibilitatea de a vedea Sibiul.
Şi-apoi trei zile de delegaţie
într-un oraş mare nu era un
lucru la care să renunţi uşor.
De aceea am continuat să aş­
tept cu încăpăţînare, iar cînd
formele au fost făcute am tre­
cut în fugă pe la aproviziona­
re şi de acolo, ca glonţul, la
gară. Mai aveam vreo două
ceasuri pină la plecarea tre­
nului. Intrai în sala de aştep­
tare şi mă aşezai pe o bancă.
Alături stătea un ostaş mai
virstnic, cu faţa încreţită ca
o prună şi cu mustaţa pleoş­
tită, înroşită de tutun. Intra­
răm în vorbă.
— No, cum îi feciorule ?
— Cum să fie...?!
— La vînători ?
— La vînători.
•— Şi eu, de râgută, tăt la
vînători am făcut.
După ce tuşi, mă măsură
cu ochi de om experimentat,
să vadă cîte piţule fac şi cam
ce s-ar putea vorbi cu mine.
Apoi continuă:
— In treizeci şi nouă m-or
vărsat la ifanterie la Cluj şi
de-atunci — tot acolo. Numai
de-o 'săptămână am sosit de
Noi stăteam pe platforma scărilor,
cind din subsol ieşiră trei nemţi
in căşti şi cu feţele acoperite de
nişte voaluri. Pe piept le aliniau
puştile automate şi în itiiini ţineau
pistoale.
— Nu prea pare că au de glnd
să se predea. Dar să nu tragem în­
că, — spusei eu ¦— să vedem ce
vor.
— Sintem parlamentari, declarară
ei, vrem să stăm de vorbă cu un
ofiţer.
Am chemat pe locotenentul Berest.
Cum l-au văzut pe Berest, nemţii
au lăsat miihile jos. Apăru şi o
„Frai", îmbrăcată intr-o jachetă de
catifea galbenă. Era translatoarea
lor. In urma ei venea şi uh ofiţer
german, care-şi dădea mare impor­
tanţă. Berest ii spuse scurt:
— Predaţi-vă imediatI Orice re­
zistenţă e inutilă.
Ofiţerul german ceru douăzeci de noaptea. Pină atunci am reuşit să
Şi toate acestea s-au dovedit a fi iot zăceau cadavre nemţeşti.
o simplă stratagemă nemţească. Noi arătam îngrozitor. Eram toţi
stagului apăruseră două tancuri taua însă era numai zdrenţe, mai
— Predaţi-vă, sinfeţi încercuiţi t — Tovarăşe Sianov, lăsaţi acum
N-a apucat să mai zică nimic — Reichstagul pe seama lui Gribov
Nemţii aveau de gînd să atace.
Toată comedia aceasta cu parlamen­
tarii fusese urzită pentru a sustra­
ge atenţia. Intr-un colţ al Reichsta­
gului era un morman de pietriş şi
cărămizi. Sub mormanul acesta nem­
ţii îşi pregătiseră din timp o ieşire
de rezervă. Astfel ei au putut ieşi
din subsol, începind să dea foc odăi­
lor. Voiau să ne scoată în felul a-
cesta din Reichstag. In sala unde
mă aflam eu, izbucniră flăcări. Se
aprinseră cărţile, hîrţoagele, luară
foc lăzile pe care şedeam. Mie mi
se aprinsese mantaua, altuia bluza,,
lui Scerbina i se pirli părut.
VICT
nici un strop de apă,
pentru iubitul necununat,
pentru amărăciunea de soldat,
pentru-a aduce tuturor aminte
că-n fiece fir de iarbă sînt zeci
de morminte.
pentru ca niciodată
să nu mai fie bucurie îndurerată,
vorbesc, mă întreb şi-mi dau răspuns 1
A fost deajunsî Cu mult prea de-ajuns!
Se risipiseră mulţi între mărăcini
şi prin ploi.
Dar lumea-ntreagă a venit lîngă noi
şi-am împărţit victoria, ca apă
şi hrană.
Şi-a început istoria contemporană.
(Din volumul „întoarcerea ar­
melor“ de AflHU DRAG'OMIR).
pe front şi acum mă duc o ţî-
rucă acasă.
Trase încă o dată din ţigară,
apoi o aruncă şi mi se adresă
din nou :
— Ai fost pe frânt ?
— Nu!
— Eşti încă mînz, nu ştii
ce-i răul.
— Nu ştiu.
— Mare prăpăd ! Dar se gată
el, nu mai ţine mult. Eu am
stat pe front trei ani şi pină
acum vreo lună am scăpat
neatins. Eram la teme de luptă,
SCHIŢĂ
conductor la un cal. Da'acum
am pă ţit-o : un şrapnel ţipat
din aieroplan m-o săgetat o-
blu-n spate; a intrat prin ra­
niţă şi prin gamelă, că altfel...
Oamenii începuseră să pă­
răsească sala de aşteptare;
trăsese trenul la „linia-ntîi“.
Aşa că ne urcarăm în tren,
unde continuarăm discuţia pi­
nă după miezul nopţii cînd a-
junserăm la gara cea mare,
unde trebuia să-l schimbăm.
Moţul meu — că leatul, pe
nume baci Augustin, era moţ
din Albac — îmi povestise în­
tre timp cu lux de amănunte
cum îi războiul, cit îi de rău
pe front, cum îi căptălesc ru­
şii pe nemţi şi multe alte lu­
cruri pe care le ascultam cu
luare aminte. îmi plăcea înţe­
lepciunea moţului şi darul lui
de a povesti.
ar au plătit scump nemţii a-
ceste incendii. De speriat n-au
reuşit să ne sperie, ¦dar ne-au în-
tărîtat şi mai mult. \Afn, văzut. cum
Ivanov^ lupta cu şase helrtţi., Şi i-a‘
răpus pe toţi'.’ Tot .peretele locului
unde se petrecuse lupta acestuia era
plin de singe. Eu am pătruns la
etaj. Nemţii se baricadaseră intr-o
cameră din colţul aripei. Am arun­
cat în cameră butelii. cu substanţe
incendiare. înnebuniţi de groază,
nemţii au sărit şi s-au aruncat asu­
pra noastră. Unul nimeri la mine.
Eu mă găseam pe o scară spriji­
nită de o coloană. Cind neamţul se
apropie, îl lovii cu piciorul în piept.
Neamţul mă prinse de picior. II lo­
vii atunci cu stîngul în faţă şi îl
văzui prăbu'şindu-se. A căzut la o
mare adîncime in jos şi mă în­
doiesc dacă s-o mai fi ridicat. Să­
rind afară din camera incendiată,
unii dintre nemţi nu-şi mai dădeau
seama că in faţa lor peretele şi
o parte din podea silit prăbuşite şi
se prăbuşeau şi ei. Lupta a conti­
nuat aproape pină la ord trei
curăţăm toate etajele clădirii. Peste
talionului m-a chemat şi mi-a spus:
şi Antonov, iar tu du-te şi te o-
dihneşte.
L e-am arătat lui Gribov şi Anto­
nov toate colţurile primefdipa-
se. Ni se aduse masa de seară.
Cinarăm şi apoi, împreună cu osta­
şii mei, ne-am retras înspre intra­
rea Reichstagului, am întins o foaie
de cort pe blocurile de piatră şi,
culcîndu-mă, am adormit intr-o se­
cundă.
I. SIANOV
Erou al Uniunii Sovietice
CXXXXJO0O090O00OQOKXXX»O0ö0CO?X>0COCCfX^OÖOTOÜODSil' JCOCSX®GÓCC00SX30000ÓÓ0000G(XÍQOaOOOÓOQCOOOS200aOOOOOt
Ne dădurăm jos din tren şi,
bîjbîind prin gara întunecoasă,
ne îndreptarăm spre sala de
aşteptare. Aici era un singur
bec vopsit albastru, care nu te
prea ajuta să te orientezi.
înconjurarăm sala, încercină
să găsim loc de odihnă, că pină
la sosirea trenului mai erau
vreo trei ceasuri. Abia am gă­
sit, pe o bancă, la intrare. A-
lături şedea o bătrînică ce mo­
ţăia în aşteptarea trenului.
Ne-am aşezat. Moţul îşi aprin­
se o ţigară. Abia atunci ob­
servai că-i încălţat cu opinci.
— Nu ţi-e frig cu opinci ?
îl întrebai, ca să continuăm
vorba.
—- Nu. Că-s marcă Anto-
nescu, de porc. Or belit porcii
să încalce cătanele, beli-iar
Scaraoţchi înainte de a-i aşe­
za în furci.
— De pe front vii cu ele ?
— Nu I La spital ne-au luat
bocancii şi ne-au dat opinci.
Zicea un plotoner că-s mai
„praftice“.
In timp ce discutam, o pa­
trulă germană şi un plutonier
major de la comenduire, înce­
puseră să controleze actele m i­
litarilor. Veniră şi la noi, ne
luminară cu lanternele, ne vă­
zură actele şi apoi plecară.
_ Ce mai cizme au, ardă-i
focul să-i arclă I zise moţul,
cu amărăciune în glas. Ce-ar
fi să schimbăm ?
— Schimbaţi, zic eu, numai
că mă tem că ăştia n-or vrea.
— Nu pe ăracu1. Numai să-
mi pice unul în mină, să vezi
Ce ţi l-aş mai „motoriza“.
DRUMUL SOCIALISMULUI
Din dramul spre MENIURI • DESERVIRE •
victorie
Era sfîrşiful lunii, aprilie 1945. In­ . cului, subunităţile noastre au înain­
tr-o noapte, compania noastră de ra­
dio, împreună cu alte subunităţi fu­
sese dislocată într-un sector principal.
Seara începuse să cadă o ploaie dea­
să, caldă. Ostaşii nu mai dormiseră
de cîtevâ nopţk : 1rr scurtele ¦noastre
popasuri, nici nu mai căiitam un
loc uscat — care de altfel nici nu
exista — ci cădeam pur şi simplu a-
colo, unde comanda de repaus ne sur­
prindea. Aşa dormeau ostaşii, în no­
roaie, pe drum, în şanţuri sau în cel
mai fericit caz sub o coroană de pom,
Luptătorii aveau obiceiul în timpul de
repaus, fie zi ori noapte, să-şi aco­
pere arma cu poala mantalei, să-şi
o aranjeze casca sub cap şi apoi să aţi­
pească puţin. Doar cîteva minute.
Lupta rtu le dădea răgaz şi din nou
— la post, aşteptînd ordine şi mi­
siuni.
Toată noaptea am stat aşa, poves­
tind despre lupte, despre zilele ce ne
aşteptau şi întotdeauna discuţiile se
încheiau cu nelipsitele cuvinte ale os^
taşilor: cînd s-o termina războiul...
Toate le ţin minte şi le-aş putea
povesti cuvînt cu cuvînt, parcă cele
întîmplate ar fi fost săpate In inima
mea cu dalta şi ciocanul...
Ora 04,00. Pe front: totul in ordine în aceeaşi munţi din Cehoslovacia.
comenzile sînt asigurate.
„Steaua 1 Steaua I Aici privighetoa­ relui, ce scăpătaţi spre apus, nu mai
rea 1 Menţineţi legătura, râmînefi pe
recepţie" — transmitea caporalul Teo­
dor Tuca, radiotelegrafist Ia staţia pe ajungeau în viroagă, ci doar alune­
care o conduceam.
Cîteva clipe mai tîrzlu se dă me­
sajul : „Luceafărul a asfinţit, lăsaţi
mantalele".
Era ordinul de luptă.
Jos, la poalele dealului, tunurile
noastre şl cele sovietice începuseră
să tragă, se auzea huruitul motoare­
lor, maşinilor şi tancurilor; infante­
riştii părăsiseră Iocaşele. începuse a-
taci.il.
— 'Ai face-o ?i 'Adică ai în­
drăzni ?
— Să pleznească fierea în
mine de nu ţi-l încalţ ca de pa­
radă, numai să se ivească pu­
tinţa.
Am rîs cu plăcere gîndinău-
mă cum ar arăta „friţ“ cel
ţanţoş încălţat cu opinci. Ne-am
rezemat unul de celălalt şi am
adormit.
? pe sforăit de parcă era un
D e-abia aţipisem şi furăm
treziţi. Auzeam cuvinte ne­
înţelese şi lumina puternică a
unei lanterne şmi se oprise In ochi.
Dusei mina la ochi să mă a-
păr, să pot privi. Desluşii în
faţa mea un nemţoi mătăhă­
los, care ne comanda: „Halt“.
Din cînd în cînd ne lovea cu
cizma peste picioare, să ne tre­
zim.
— Ce-o fi vrînd ? mă întrebă
baci Augustin.
— Spaţiu vital I zic eu. Nu
vezi că-i cu revolverul în mină?
— Adică ce zici că vrea ?,
— Loc să se tolănească.
— Hai să-l lăsăm. Cu bo-
lunzii nu-i bine să-ţi prinzi
mintea.
II ascultai pe baci Augustin,
socotind că fiind mai în vlrstâ,
multe a văzut şi multe ştie.
Ne-am retras într-un colţ şi
ne-am aşezat pe sacii de m e­
rinde să ne continuăm somnul.
Neamţul se aşeză pe bancă,
apoi se tolăni cu capul în poa­
lă la o bătrină. Aceasta se
trase în colţul băncii şi-l alduia
de mama focului. Dar neamţul
nu se linişti. Se apropie din
nou de bătrină şi începu să
bombăne : „Tumnişoara ! Eu iu­
beşti la tine. Grosaf iubeşti“.
— Să iubeşti pe măta, neru-
şinaiule — îi răspunse bătrină
indignată şi se ridică de pe
bancă.
tat cu viteză tot mai mare spre bîr-
logul duşmanului. Acum era şi loca-
' litatea Modrji Kamcn a noastră şi
şoseaua şl mtinţli.
Se făcuse ziuă. O dimineaţă de
primăvară cu cer senin şl belşug de
lumină. Coamele munţilor erau verzi
şi străluceau. In bătaia soarelui, bra­
zii căpătau o mai înaltă strălucire.
Pirîiaşele înroşite de singe, venite
dinspre munte, alergau jucăuşe prin­
tre ierburile abia încolţite.
Războiul se terminase. Salvele de
tun vestind victoria, încetaseră să mai
bubuie. Gorniştil ' regimentelor sunau
fericiţi spre c e r: „Victorie 1“. Noi ne
aflam tot în munţi. Coboram pe văi...
Ne întorceam îrt patrie. Eram bucu­
roşi şi mîndri că ne-am îndeplinit
misiunea. Ne sărutam cu oamenii me­
leagurilor eliberate de pecinginea fas­
cistă. Ei rămîncau să-şi clădească c
viaţă nouă, fericită.
...In tot timpul războiului am plîns
de 3 ori. Prima dată de durere, atunci
cînd am primit ştirea de acasă că mu­
rise tata. A doua oară am plîns de
bucurie, de bucuria victoriei, iar a
treia dată, la un crîng de mesteceni
Era acolo o viroagă adîncă. Aici
domnea o linişte deplină. Razele soa­
cau pe marginile ei, Dormind somnul
de veci, aici odihneau în morminte
mulţi ostaşi sovietici şi romîni, care
şi-au jertfit viaţa pe altarul libertăţii
popoarelor, pentru binele şi fericirea
urmaşilor lor. Le-am pus pe morinin-
te ghirlande de frunze de stejar, de
brad şi cetină. CU lacrimi le-am stro­
pit. am intirea.. Printre ei am pierdut
atîjia prieteni.
I-am lăsat de strajă pămîntuîui e-
liberat şi sfinţit prin jerlfa lor.
TA!TA LUPEA el cere clienţilor să plătească
Părinţii celor 40
de copii.de la gră­
diniţa gospodăriei
agricole colecti­
ve „înfrăţirea" din
Leşnic, pot să-şi
vadă liniştiţi şi
cu spor de trebu­
rile timpului. Ei
ştiu că sub su­
pravegherea educa­
toarei Agnesa Ar-
senie, copiii sînt
cuminţi şi învaţă
multe lucruri noi,
interesante şi fo­
lositoare.
— I-Iai aci, leliţă, stai lîngă
noi. De nu-ţi dă pace, îi fac
eu de petrecanie îi zise cu
blîndeţe moţul.
Bătrină veni şi se aşeză pe
desagă, blestemind într-una Regretam că moţul nu era
lipsa de cuviinţă a spurcatului.
Neamţul se întinsese cit era
de lung pe bancă. Oftă odată
şi începu să m orm ăie: „Mein
got, mein got“. Apoi se puse
Diesel ce nu-şi face arderea
în bune condiţiuni.
Aţipirăm şi noi, din nou, că
oboseala nu te-ntreabă cit îi
de moale patul.
S ă fi tot dormit un ceas de
vreme, cînd ne tpezi o
împuşcătură de pistol. Mă ui­
tai in dreapta mea. Moţul nu
mai era lîngă mine. Mă frecai
la ochi, mă uitai în stingă şi
în dreapta; moţul nicâeri. Nici
bătrînică nu mai era lingă mi­
ne. Pe ea o zării, căci se fă ­
cuse ăe-acum ziuă in învălmă­
şeala din gară.
Lumea se îndrepta alarma­
tă spre ieşire, femeile ţipau,
lo.r neamţul cu pricina, căci
el trăsese focul de pistol, aler­
ga ca turbat, uitîndu-se la
picioarele trecătorilor.
„Ce ăracu l-o fi apucat, îmi
zisei eu în gînd ? O fi înnebu­
nit de-atita alcool ?“
Se îndreptă spre mine cu
pistolul în mină şi începu să
mormăie, ăracu ştie ce pe lim ­
ba lui. Cînd mă uitai mai bine
la el, îmi veni să pufnesc în
r îs ; cu greu mă abţinui. Neam­
ţul era încălţat in opinci.
Făcuse spume la gură şi-şi
agita pistolul prin aer, făcînă
semne disperate.
— Kamerat ?! gemu neam­
ţul, întrebîndu-mâ din ochi da­
că nu ştiu cine l-a încălţat cu
opinci.
IGIENĂ
(Urmare din pag. l-a)
pentru o bună aprovizionare á
unităţilor, în lipsa' spiritului
gospodăresc al gestionarilor.
Deşi în condicile de sugestii şl
reclamaţii, cetăţenii fac propu­
neri menite să ducă la Îmbună­
tăţirea deservirii, ele rărnîn sim­
ple însemnări pe hîrtie. De mul­
te ori meniurile se întocmesc nu­
mai de către gestionar fără a
se consulta cu personalul de la
bucătărie. Alteori din lipsa de
preocupare pentru o aprovizio­
nare bună si la timp, meniurile
se întocmesc la întîmplaro.
Preparatele proprii care pot du­
ce la rentabilizarea unităţilor,
lipsesc şi ele în unele părţi. Fap­
tul că unele mîncăruri sînt ne­
consistente se datoreşte şi mo­
dului superficial în care ele sînt
pregătite. Unii lucrători nu au
calificarea corespunzătoare şi
nici nu se străduiesc să pregă­
tească mîncărurile solicitate de
către cetăţeni.
Pretenţii justificate
Gînd intri într-un local de a-
limentaţie publică, ai justifica­
ta pretenţie de a fi servit con­
ştiincios. M ulţi. ospătari fac o
deservire bună. Gu toate aces­
te a /sîn t încă unii ospătari ca­
re deservesc consumatorii prost,
au unele obiceiuri învechite. Ia­
tă cîteva exemple.
La unitatea nr. 23 din Re-
trila lucrează şi ospătarul
Gheorghe . Fiilop. Aproape' do
fiecare dată, consumatorii aş­
teaptă mult timp pînâ acest os-,
pătar vine Sa ia' comanda. ¦De­
seori se întîmpiă ea ospătarul
Gheorghe Fii [op să schimbe co­
manda, înlocuind un fel de min­
eare cu altul, fără a consulta
clientul. Ospătarul amintit o-
bişnuieşte să consume băuturi
în timpul serviciului. Uneori,
băuturile pe care Ie consumă el.
De asemenea, s-a întîmplat că sonalul nu are o calificare co­
el să includă în nota de plată
o anumită sumă pentru... mu­
zică
Asemenea comportare repro-
şabifă are şi Pavel Dobrotă, os­
pătar la unitatea nr. 2 a coo­
perativei „Sebeşana“ din Sebeş.
Acesta şi-a făcut un obicei de
a nu da rest şi a încasa uneori
mai mult, motivînd cum că a
uitat preţul.
La bufetul „Expres“ din Hu­
nedoara, casieriţa Suzana Bo-
biş are o atitudine necuviincioa­
să faţă de clienţi, nefiind atentă
la cerinţele acestora. Au fost
cazuri cînd casieriţa nu a eli­
berat bonuri pentru bere în ca­
Mişcai din umăr, a neştiinţă.
Se întoarse şi începu să pă­
şească atît de caraghios, incit
nu-mi putui stăpîni rîsut. Par­
că ar fi călcat pe ghiaţă.
lîngă mine să vadă şi el cum
arăta friţ încălţat „de paradă“.
Veniră doi nemţi de la co-
manăatura gării — un ofiţer
şi un subofiţer — şi-l strigară
pe nume : ,,Herman!“
Şi Herman al nostru 'se în­
toarse milităreşte şi bătu opin­
cile deolaltă, care însă nu su­
nau ca cizmele, ci ca două
cîrpe.
Ii dădură direcţia şl Herman
bătu trei paşi de defilare:
sciars, setars, sciars. Apoi o lă­
să mai ieftin, în pas de ma­
nevră şi ieşi afară plouat.
Se uitau oamenii la el ca
la un urs şi, zău, n-am citit
regrete pe nici un obraz.
Ce i s-a întîmplat lui Her­
man nu mai ştiu, că a sosit
trenul şi abia am ajuns să mă
urc.
* cite atribuţiile cu mai multă ho-
G ăsisem loc in vagon. Stăm
şi mă gîndeam la păţania
lui Herman. Zîmbeam. Ba uneori
îmi venea să rid de-a binelea.
Cineva mă bătu pe u m ă r:
— No, cum îi, ficiorule ?,
— Cum să fie ? Bine I
Mă uit la baci Augustin, căci
el era. Ii privesc cişmele,
apoi mă uit la el în ochi. El
îmi clipi din pleoape şi mă în­
trebă
— Zihăr,?
— Zihăr I îi răspund eu.
Azi sintem în 25 februarie 1944.
Cred că niciodată n-am să
uit nici ziua aceasta şi nici
gara cu pricina.
PETRU TlRAU
Nr. 1670
gBSBWBBBfflPMgaiBgE
zul oînd consumatorul nu voia
să servească şi mîncare.
La ora prînzului, dacă intri
în restaurantul „Cina“ din Lu-
peni, n-ai să vezi nici un ospă­
tar, şi pentru un moment ai să
crezi că te afli într-un local cil
autodeservire. Curînd însă con­
staţi că situaţia este alta. Os­
pătarii stau ia taifas în bucă­
tărie. Asemenea atitudini se ma­
nifestă şi la unii ospătari de la
restaurantele din Brad,. Cugir,
Alba iudia etc.
Igiena în localuri
Restaurantul ,(Cerna“ din Hu­
nedoara se bucură de o mare
afluenţă de consumatori. Sorti­
mentul mîncărurilor şi prepara­
telor este variat şi gustos. Ce
păcat de toate acestea, dacă as­
pectul localului şi deservirea la­
să de dorit. Pereţii localului sînt
înnegriţi de fum, feţele de mese
murdare, în tot localul nu gă­
seşti o scrumieră, iar pe jos sînt
numai mucufi de ţigări. Berea
se serveşte aici numai la halbă,
deoarece ţapii sînt ţinuţi în...
magazie.
O situaţie similară se găseş­
te şi la restaurantul din Brad.
Aici feţele de masă sînt folosite
numai cu ocazia anumitor zile
festive; în bucătărie sînt ţinute
găleţi cu diferite resturi de mîn­
căruri care emană un miros ne­
plăcut. La aşa'-zisul bufet „Ex­
pres“ din Găian, paharele pentru
servitul berei nu sînt spălate.
Aite fapte demonstrează că nici
la restaurantele „Metalul“ din
Hunedoara, „Parîngul" şi „A'îi-
nerul“ din Petroşani, „Minerul“
din Gurabarza etc., nu sînt res­
pectate regulile de igienă. Ges­
tionarii, cît şi unităţile sanitare,
controlează prea puţin modul
cum se pregătesc meniurile în
bucătării, unde', în general, per­
respunzătoare şi nici nu este
dotat cu echipamentul necesar.;
Concluzii
Acestea sînt cîteva din cele ce
se petrec în unele unităţi de a-
limentaţie publică din regiunea
noastră. Ele arată că exlslă pu­
ţină preocupare din partea ges­
tionarilor şl a lucrătorilor uni­
tăţilor respective, pentru ca oa­
menii muncii să fie deserviţi
prompt, igienic şl cu mîncăruri
consistente. înlăturarea acestor
lipsuri cade în primul rînd în
sarcina gestionarilor care tre­
buie să ia măsuri urgente în
vederea întocmirii unor meniuri
variate şi consistente şl pentru
o bună deservire a consumatori­
lor.
In aceste unităţi este necesar
să se intensifice munca de edu­
care a lucrătorilor, pentru a a-
vea o atitudine plină de res­
pect faţă de consumatori. La
rîndul lor, consumatorii sînt
chemaţi să păstreze curăţenia
în localuri şl să demaşte la
timp pe cei care sub diferite
forme necinstite, încarcă nejus­
tificat notele de plată, vînd cu
lipsă la gramaj etc., caută să-şi
creeze venituri suplimentare.
Organele sanitare au datoria să
exercite un control sistematic
asupra modului cum se pregă­
tesc mîncărurile în unităţile de
alimentaţie publică şl să nu ad­
mită sub nici o formă introdu­
cerea în reţeaua de desfacere,
de produse necorespunzătoare.
Un mare rol în această privin­
ţă îl au echipele de control obş­
tesc care vor trebui să-şi exer­
tărîre.
De la Muzeul
regional Deva
® Cu ocazia unor săpătur
în împrejurimile localităţii Bii
tur, raionul Hunedoara, a fo
descoperit un tezaur, datînd d
epoca bronzului. Tezaurul cons
din cîteva topoare de bron
frumos lucrate, şi din fragrnei
te ale unor obiecte de podoat
din aur.
® Printre documentele de ai
hivă ale Muzeului regional di
Deva, a Fost găsit un text f
note muzicale, reprezentînd u
vechi cîntcc de nuntă din tin
pul orînduirii feudale. El es'
una dintre cele mai vechi n<
taţii muzicale din Ardeal.
BEN. STREIAN