Page 3 - 1961-03
P. 3
wr. vm??, . DRUMUL SOCI AMSMU IAU nao 3
CANDIDAJI Al F.D.P. De la propuneri, B rigada la i K ristaly
la fapte
r yW W A^j
La Uzina de reparat utilaj mas în urmă. La acea oră, săr cap, nu lucrează de mlntuia-
lă. Şi in ceea ce priveşte ca
Veteranul uzinei Cu ocazia re rarea materialu minier din Petroşani lucrează bătoreau îndeplinirea planului litatea producţiei, vrednicii
turnători şi-au făcut datoria.
centelor întîlniri M1RCEA BIRIŞ lui lemnos, grin intr-un loc deosebit de impor lunar şi primul pas pe care-l In luna decembrie, au lucrat
care au avut zilor şi nisipului, cu 1,5 la sută procent de re
loc între candi preşedintele Comitetului executiv iar acum se lu tant pentru fluxul tehnologic făceau in lv,na martie. Peste but in loc de 3 la sută cit a-
daţii de depu crează intens veau admis. In ianuarie, rea
Cină. este vorba de Combi cutarea lucrării intr-un timp al Sfatului popular raional Sebeş al producţiei — la secţia de puţin timp, Kristaly a rapor lizările au fost şi jnai frumoa
natul siderurgic din Hune-* scurt. In cele din urmă con se. Faţă de 120 de Kilograme
loara, se aminteşte în special ducerea combinatului a ho- turnătorie a metalelor nefe tat îndeplinirea planului. To
de jurnalişti, oţelari, lumină tărît ca lucrarea să fie exe metal neferos admis ca rebut,
tori. Pe lingă secţiile de ba cutată de secţia construcţii taţi în alege pentru turnarea roase — brigada comunistului varăşul Vasile Căpraru (mai brigada n-a rebutat dectt 1?
gă există însă aici şi unele metalice. Hotărîrea fusese Kg. Pentru luna februarie, du
secţii auxiliare fără de care luată, dar realizarea ei de rile de la 5 martie şi cetăţenii stîlpilor. Au început de aseme Ludovic Kristaly. „Brigada nu stru şef la turnătorie), l-a as pă cum este şi firesc, scrip
n-ar fi posibilă buna funcţio pindea de colectivul secţiei. tele n-au fost incă încheiate,
nare a marilor agregate. Au fost consultaţi in această din raionul Sebeş, s-au tăcut o nea şi lucrările pentru construc e numeroasă, iacă o mină de cultat atent.
Printre acestea se numără şi problemă tov. Ioan Păpai, dar Kristaly are pronosticul
secţia construcţii metalice. care este şi secretarul orga seamă de propuneri. Datorită ţia magazinului universal din oameni; eu — spune tov. Kris — In cinstea alegerilor de lui: sub 17 Kg.
Aici, la această secţie, l-am nizaţiei de bază al secţiei şi
intilniţ pe şeful echipei de tov. Gheorghe Vulgu, şeful preocupării organelor locale de comuna Şpring, tot la o propu taly — comunistul Pavel Dun- la 5 martie am îndeplinit pla Vorbind despre realizările
lăcătuşi, tov. Ioan Păpai, li secţiei. Celor doi li s-au dat
nul din veteranii uzinei. schiţe ale pieselor pentru a ca, candidatul de partid Pe nul lunii februarie — spunea acestei brigăzi, tovarăşul Ke
rezsi a adăugat :
....Munca des le studia. partid şi a sfaturilor populare, nere a cetăţenilor. tru Popa şi utemistul Nicolae cu emoţie în glas şeful brigă
făşurată de e- — Nu e grea _ E greu să caracterizezi
chipa condusă lucrarea — şi-a. o mare parte din aceste propu O mare parte din propuneri Trifu. Atiţia sîntem". zii. un om cum este Kristaly, in
de Ioan Pă- dat cu părerea neri au şi început să prindă s-au referit şi Ia sprijinirea gos ctteva cuvinte. Poate spun tot
pqi. rezultate Ioan Păpai. O viaţă. podăriilor agricole colective în Acest mănunchi de oameni Zîmbindu-şi unul altuia, cei ceea ce trebuie spus despre el,
le bune obţi ceea ce priveşte construirea de dacă amintesc în citeva cu
nute de-a lun putem executa. Propunerea cetăţenilor din grajduri, silozuri, maternităţi despre care la U.R.U.M.P. se doi şi-au strins viguros mii- vinte că este candidat de de
gul anilor, au In două săptă- raza comunelor Draşov, Şpring, ete. In acest scop s-au luat mă putat In alegerile din 5 martie,
cţus la creşte suri, distribuindu-se gospodării vorbeşte numai cu cuvinte de nile. In circumscripţia electorală
rea prestigiului mîni dăm gata Doştat, Ungurei, Vingard, cu lor agncole colective din raion nr. 56 a oraşului de subordo
partea noastră privire Ia îmbunătăţirea aprovi 1.550 m.c. material de construc laudă, este prezent, prin a- Vestea izbînzii ăobîndite de nare regională Petroşani.
fiecărui mem zionării acestor comune cu lem ţii, şi în special material lem
de lucrări. ne de ioc s-a şi înfăptuit. In nos. Sînt în curs de înfăptui portul ce-l duce, la realizările brigada condusă de Kristaly C. MORARU
bru al echipei. acest sens s-au luat măsuri şi re şi alte propuneri ca deschi
La executa depozitul de combustibil din derea unei circumscripţii sani întregului colectiv al uzinei. s-a râspindit repede in întrea
Ei se pot min comuna Miercurea a fost mutat tare în comuna Vingard, con
rea lucrărilor în gara Cunţa. Pînă în prezent, struirea de poduri, amenajarea Brigada toarnă cuzineţi, lagă ga uzină. Tovarăşul Ladtslau
ări cu faptul că prin acest nou depozit din Cun- şi întreţinerea drumurilor etc.
au participat şi ţa s-au şi distribuit cetăţenilor De menţionat că la toate aceste re, rotoare pentru pompe cen Kerezsi, secretarul comitetului
au adus o con din comunele amintite circa 40 lucrări, cetăţenii din raion par
echipele condu tone lemne. ticipă cu însufleţire prin mun trifugale şi alte piese din de partid, n-a părut însă sur
tribuţie de sea
mă la reparaţia capitală a se de tov. Ni- De asemenea, pe drumul din ca lor voluntară, fiind convinşi bronz, aluminiu, compoziţii. prins de această ştire.
furnalelor 1 şi 2, a cuptoare colae Moise şi tre comunele Apoldul de Sus şi
lor Martin 2 şi 3 şi a altor Ioan Voina. înainte de înce Ludoş, se simţea nevoia unui Dacă numai ctteva zile ar — De la oameni ca acei din
agregate. perea lucrărilor, Ioan Păpai pod, lucru propus şi de alegă
a strins oamenii şi a discu şchiopăta munca brigăzii, a- brigada lui Kristaly, trebuie
Cea mai mare satisfacţie a tat cu el.
tuturor membrilor echipei in După 10 zile, secretarul or cest lucru s-ar face resimţit să te aştepţi oriclnd la sur
frunte cu şeful lor, a fost in ganizaţiei ăc bază anunţa
luna noiembrie a anului tre conducerea combinatului că la strungarii din uzină, In prize plăcute.
cut. Trebuia executat urgent lucrarea este gata.
un concasor pentru aglome- secţiile uzinei, ba chiar şi la In lupta pentru îndeplinirea
rator. La Hunedoara nu se -fc
exploatările miniere. Despre înainte de termen a planului,
mai făcuse aşa ceva. Era ne Despre hărnicia comunis
tului Ioan Păpai. au aflat şi aşa ceva insă nu poate fi vor brigada nu dă piesele peste
cesar ca acest concasor să cetăţenii din circumscripţia
electorală orăşenească nr. 38 ba la brigada comunistului a m PB08BAMULDE
fie comandat la o întreprin Hunedoara. Iată pentru ce Kristaly. Faptele ne-o dove
l-au propus drept candidat tori. Pentru aceasta, sfatul popu- că tot ceea ce fac, este spre bi- desc. 2 MARTIE 1961
d ere din ţară. Or, necesi în alegerile de la 5 martie.
lar a trecut mai întîi la procu- nele lor. ...21 februarie 1961 ora 12. Programul I : 6,30 Emisiunea pen Programul I I : 14,08 Din comoara
tăţile uzinei cereau exe V. ALBU La U.R.U.M.P., in hala turnă
toriei, membrii brigăzii lui
Kristaly se felicitau reciproc.
Pentru ei, luna februarie a ră
tru sa te ; Sfatul zootehnicianului: In folclorului nostru; 16,15 Din muzica
grăşarea porcilor; 7,45 Jocuri popu popoarelor din Africa ; 17,30 Statul me
lare romîneşti; 8,00 Din presa de as dicului ; 18,25 Gîntece de alegeri şi
înainte de termen să se planteze peste 51)1} ha. terenuri [ia prin muncă voluntară, contribuţia tăzi; 9,30 Vreau să ştiu ; 11,30 Mu jocuri populare 18,45 Sâ învăţăm
degradate. bănească şi prin materiale, se ridică la limba rusă cîntînd: „Gîntecul studen
Muncitorii secţiei de preparare a căr suma de 22.475 lei. zică populară interpretată de solişti ţilor din Moscova“ de Novikov; 19,30
nii şi conservelor din cadrul I.R.I.C. Prin hărnicia muncitorilor, satele de Carnet de reporter; 20,20 Noapte bu
Deva, au îndeplinit cu 4 zile înainte de pe Valea Ampoiului vor fi ferite de lu- Un aport însemnat la terminarea a- şi formaţii artistice de amatori; 13,05 nă, cop ii: „Miţa cu clopoţei“, povesti
termen sarcinile de plan prevăzute pe ria apelor, suprafeţe întinse se vor re cestei construcţii au adus Ioan Lăză- Teatre muzicale create în anii puterii re de Ştefan Tita ; 20,30 Emisiune li?
luna februarie. Se evidenţiază colecti- da agriculturii. rescu, preşedintele comitetului de con populare; 16,15 Vorbeşte Moscova 1j ter^ră; 21,45 Părinţi şi copii: Edu
vele de muncitori conduse de maiştrii strucţie, cit şi meşterii zidari Avram caţia morală a copiilor m ici: 22,30
Molnar Arcadie şi Melbrot Mihai. CLEMENT BODEA 17,15 Jurnal electoral; 19,20 Muzică Emisiune pentru petroliştii roniîni A-
&a&a pentru campanie populară rusă ; 19,45 Transmisie din flaţi în India şi Afganistan.
Succesul obţinut de muncitorii aces Studioul de concerte a concertului or
tei secţii este închinat alegerilor de de Colectiviştii din leiuş sînt gata să chestrei simfonice a Radioteleviziunii.
putaţi de la 5 martie. iniimpine campania agricolă de pri
măvară. [n perioada zilelor de iarnă, Totoi, losif Bodea şi alţii.
F. NEDELCID ei au pregăti! şi selecţionat întreaga
sămînţă necesară, au transportat la IOAN BUCUREŞTEAN 8 J i l a i î h «atezara—a»
Pentru refacerea cîrnp peste -2.500 tone îngrăşăminte Acţiuni gospodăreşti \
naturale, iar atelierul de fierărie al
pădurilor gospodăriei a reparat uneltele agrico Pe raza comunei Burjuc din raionul
le.
Ocolul silvic din Alba .lulia, împre Uia, s^au transportat 1.167 m.c. pie Ş tia a la n d i
ună cu grupul de şantiere Alba lulia Echipa legumicolă a amenajat pînă triş pentru repararea drumului şi s-au
din cadrul I.C.F. Cluj, duce, de ciţiva acum 200 m.p. răsadniţe calde, dm săpat 4.000 in. şanţ.
ani, o susţinută-muncă pentru-reface care 80 m.p. ău şi fosl îns'ămînţăţi
rea pădurilor şi a terenurilor degradate cu roşii, ardei, vinete şi gulioare. In aceste acţiuni gospodăreşti, s-au Oumpăratj ou încredere produsele oferite de
din perimetrele de ameliorare Valea evidenţiat tovarăşii Zenovie Buza, A-
Ampoiului şi din raza comunei Vm- A. OŢOIU
ful de Jos. Mii de hectare au {ost pînă Magazine noi dam Moisiu, Moise Lugojan, Vaier magazinele 0.C.L. produse industriale Hunedoara
acum împădurite şi consolidate. Fărău, Sabin Dragoş şi Partenie Ne-
In raionul Orăştie, au început să se
Pentru noile lucrări de împădurire, construiască prin contribuţia şi mun gru. V E Ţ I P U T E A G Ă S I :
Ocolul silvic din Alba lulia, sub con- ca voluntară a cooperatorilor din ra
ducerea ing. Vasile Stanciu, este pre ion, încă 7 magazine. Din acestea, VICTOR HANEŞ
gătit de pe acum cu sute de munci majoritatea sînt deja ridicate în roşu,
tori, care vor începe în curînd planta iar magazinul cooperativei din Orăşti- Form aţii artistice sortimentevariate deimprimeuri, mătase,
rea a peste 5 milioane puieţi, crescuţi oara de Sus, a fost dat în folosinţă.
în pepinierele ocolului silvic. Se pre La construcţia acestui magazin ş-au la Băieşti stofe calităţi superioare de producţie
conizează ca in primăvara acestui an prestat 366 zi le-muncă, iar contribu-
„ !:......vJ M f i m m ILCA NISTORESCU, încă de la începutul lunii ianuarie indigenăşi import, lenjerie pentrufemei,
este colectivistă în comuna Riu a.c., pe lingă căminul cultural din Bă tricotaje, articole demarochinărie, încăl
FLORIOA MATAŞAREAN Bărbat şi candidată în alegerile ieşti, raionul Haţeg, au luat fiinţă cî- ţăminte şi diferite confecţii precum şi
este muncitoare la Filatura din de deputaţi pentru Sfatul popu teva formaţii artistice. Astfel 60 de co pachete cu cadouri, pentru cei dragi,
Lupeni şi candidează în alege lar regional din partea F.D.P. lectivişti din localitate alcătuiesc un cor, pregătite din timp.
rile de la 5 martie din partea în repertoriul căruia slnt cuprinse mai
F.D.P. in circumscripţia regio în circumscripţia regională multe cîntece patriotice şi populare.
nr. 23. Ţot aici, brigada artistică de agitaţie
nală nr. 84. pregăteşte un program închinat alege
rilor de la 5 martie, iar formaţia de
n întreprinderile forestiere există dansuri a pregătit deja cîteva jocuri S Ă T E N I! ifc !u
populare romîneşti. D o rifi să p rim ifi la
încă rezerve interne dom iciliu cărfile ’si&kmnl
Artiştii amatori din Băieşti au pre
zentat în aceste zile. un reuşit pro
gram pe scena căminului cultural din
localitate şi se pregătesc Intens pentru
ziua alegerilor.
I. CRASCA
In .prima jumătate a lunii fe losire a masei lemnoase pe fie tarea complectă a accidentelor Aceste brigăzi crează condiţiile SP®MŢ preferate ?
bruarie a avut loc la întreprin care parchet in parte. în muncă, dovedesc că aici s-a necesare inventarierii la cioată
pornit pe un drum bun. a lemnului fasonat şi stabilirii PO PICE TRIMITEŢI COMANDA
derea forestieră Haţeg, un Ce s-a constatat la parchetul corecte a pierderilor in fazele Dv. în plic sau pe o carte CARTEA prin P0ŞTA
schimb de experienţă intre între Bărişor ? Manipulantul Martin Schimbul de experienţă a scos următoare. In cursul zilei de duminică, colecti
prinderile forestiere din regiu Manicea, şeful acestui parchet, in evidenţă şi metodele buna fo vul sportiv Metalurgistul Cugir a or poştală, pe adresa :
nea noastră, organizat de Di cu ajutorul şefului de sector a losite de unele întreprinderi din In vederea ridicării continue ganizat un concurs de popice dotat cu UNIUNEA REGIONALA
recţia regională a economiei fo reuşit să organizeze o brigadă regiunea Hunedoara ca I. F. Hu a indicilor de utilizare a masai cupa „5 martie“. La acest concurs au
restiere. Au participat inginerii complexă, în care a asigurat pe nedoara, I. F. Sebeş şi I. F. O- lemnoase se fac instructaje pe participat echipele Metalurgistul Cu A COOPERATIVELOR
şeii, şefii serviciilor producţie de deplin corelarea între muncitori răştie. riodice cu sortatorii, manipu- gir, Minerul Deva, Dacia Orăştie şi DE CONSUM
ia întreprinderi, şefii sectoare şi mijloacele de scos-aprop.iat. Işnţii şi mecanicii de la fierăs- Vidra Orăştie, I.C.l. DEVA
lor de exploatare şi manipulanţi Datorită faptului că cei 15 mun I. F. Orăştie, întreprindere traiele mecanice, se extind meto
fruntaşi. Schimbul de experien citori ai brigăzii sînt deserviţi fruntaşă pe regiune, a realizat dele de muncă avansate ca de Echipa cîştigătoare a cupei a tost • Secţia
ţă a avut loc la sectorul de ex de 6 atelaje, care scot şi apro in 1960 planul anual de produc pildă, munca în brigăzi comple Metalurgistul Cugir care a realizat „Cartea prin poştă"
ploatare Baru Mare şi pe teren, pie lemnul rotund la rampa par ţie in numai 11 luni. Totodată xe. De asemenea, a fost organizat 1,264 popice doborîte. Pe locul II s-a Str. George Enescu nr. 40
la parchetul. Bărişor. chetului, brigada a reuşit să de a obţinut o economie suplimen clasat echipa Minerul Deva cu 1.208 Cărţile comandate se ex
tară la preţul de cost de 1.100.000 un concurs pentru obţinerea tit popice doborîte, iar pe locul Uf, echi pediază contra ramburs
I.F. Haţeg a avut in 1960 o păşească productivitatea planifi lei. Pentru ca in anul 1961 suc lului de parchet de calitate, la pa Dacia Orăştie cu t.178 popice dobo
activitate nesatisfăcătoare. Pla cată cu 8 la sută. Printr-o sor cesul să fie reeditat, această în cara s-au înscris 11, din cele 18 rîte. La individual, cele mai multe
nul de producţie nu a fost rea tare judicioasă a lemnului la treprindere şi-a corelat faza de parchete existente. lem.ne doborîte le-a realizat jucătorul
lizat. mai ales la sortimentele cioată şi la rampa de încărcare producţie cu fazele premergătoa Nicolae Suciu, de Ia Minerul Deva. Pe
re (fasonat, scos, apropiat), ast Schimbul de experienţă a ară locul II- Ia individual s-a clasat jucă
superioare (lemn de lucru). In în camioane, tăierea la rînd şi fel incit stocurile necesare să se tat că există încă multe rezerve torul Mihaj Nicolae, de la echipa Me
creeze ritmic şi să se epuizeze interne pentru creşterea benefi talurgistul Cugir.
plus, s-au constatat declasări în respectarea regulamentului de stocul de buşteni fag la sfîrşitul ciilor şi rentabilizarea unităţi
parchetele Pravăţ şi Leucuş. fapt exploatare a pădurilor, a obţinut semestrului I. Ca linie generală lor noastre. Şi în acest scop, este IOAN IANCU
un indice de utilizare de 55 la s-a stabilit a se scoate din par necesară în primul rînd realiza
care a condus la realizarea unui sută numai la buşteni de gater chetele de fag circa 70 la sută rea ritmică a planurilor de pro corespondent
indice mic de utilizare a masei şi derulaj, la care, dacă se a- din masa lemnoasă sub formă de ducţie şi îmbunătăţirea calităţii
lemnoase. Nu s-a realizat nici daugă şi celelalte sortimente de trunchiuri lungi, urmind ca din ei. Tenis de m asă
productivitatea planificată a me lemn de lucru, indicele ajunge ele să rezulte în faza de apro
.la 65 la sută. Creşterea indicelui de utilizare Zilele trecute, la Cugir s-a
canismelor din exploatări. Pla piat circa 20 la sută lemn despi a masei lemnoase de fag la 65 la desfăşurat faza orăşenească a
nul de mecanizare a fost reali Acest indice superior este şi cat (care, in bună parte, va fi sută şi creşterea productivităţii campionatului republican indi
zat abia în proporţie de 40 la o consecinţă a preocupării bri sortat pentru întrebuinţări in muncii, sînt posibile prin orga vidual de tenis de masă pe a-
sută la doborit şi secţionat me găzii pentru obţinerea de cit mai dustriale : lobde, celuloză, disti nizarea de cit mai multe bri nul 1961. Competiţia a trezit un
canic şi 59 la sută la seps-apro- mulţi buşteni pentru derulaj lare, doage etc.) S-au rezervat găzi complexe mici şi mari, cu viu interes în rtndul sportivi
piaf. de lungimi mici (1,40 m., 2,20 m. parchete cu tăierea I-a succesi plata in acord global, prin ridi lor, la întreceri participînd 32
carea continuă a nivelului teh de concurenţi.
Slaba activitate de producţie etc.). El dovedeşte că buna or vă pentru trimestrul III, precum nic al producţiei.
a dus ia creşterea preţului de ganizare a muncii conduce la re şi cu masa lemnoasă necesară In urma rezultatelor obţinu
cost a sortimentelor, depăşindu- zultate bune în cele mai grele realizării planului pe trim. IV. De asemenea, pentru a se ob te, s-au calificat pentru faza ur
?e dotaţia cu cca. 600.000 lei. condiţii de lucru. ţine rezultate cit mai bune, este mătoare concurenţii Ion Cri-
in plus, se va extinde mecaniza necesară o preocupare mai in şan, Ion Stoenescu şi Aurel
Rezultatele nesatisfăcătoare Rezultatele obţinute de I. F. rea la operaţiunile de doborit — tensă pentru ridicarea continuă Focşa la seniori, Maria Popa,
obţinute de această întreprinde Haţeg în luna ianuarie 1961 : secţionat, prin folosirea fierăs- a nivelului profesional al cadre
re forestieră în anul 1960 se da realizarea planului la produc traielor mecanice din dotaţie. lor la toate întreprinderile fo Paraschiva Zaharia şi Agneta
torase unei slabe organizări a restiere. Dornici la senioare.
Pentru a asigura o mai bună or
muncii şi nivelului tehnic scăzut ţia globală în proporţie de 151 ganizare a muncii, fierăstraiele Ing. TRAIAN IACOB M. VÎLCEANU
sînt folosite de brigăzi volante.
la majoritatea parchetelor şi la sută, la producţia marfă in şeful serviciului producţie al corespondent
sectoarelor de exploatare. Nu s-a proporţie de 142 la sută, ridica
I. F. Orăştie
urmărit în suficientă măsură ob rea indicelui de utilizare al lem „AZI ULTIMA ZI, CIND MAI PUTEŢI CUMPĂRA BILETE LOTO
CENTRAL, PENTRU MAREA TRAGERE A MĂRŢIŞORULUI“.
ţinerea de indici superiori de fo nului de fag la 57 la sută, evi