Page 97 - 1963-11
P. 97
Pag. 4 Drumul socialismului Nr. 2774
Lucrările sesiunii
F.
R O M A 27 (Agerpres). — despre rezultatele obţinute In agri
cultura ţării noastre. El a subliniat
La 26 noiembrie au început la
că experienţa doblndită de agricul-
Roma dezbaterile pe comisii In ca tura ţării noastre şi locul pe care-1
rlni) celei de-a 12-a sesiuni a Orga ocupă acest sector In cadrul dez
voltării generale a Întregii econo
nizaţiei N aţiunilor Unite pentru a li
m ii naţionale ar pulea li utilă efor
mentaţie ş» agricultură (F.AO.). turilor pe care le Iac şi alte ţări In
întrevederile O cuvîntare Luind cuvintul In oadrul comisiei crearea unei agriculturi moderne.
pentru problemele economice si so
lui AJ. Mikoian a lui R. Butler ciale, care examinează problema si La 26 noiembrie conducătorul de
NEW YORK 27 (Agerpres). — vocea raţiunii în relaţiile interna de tragice, vor fi continuate şi aici tuaţiei alimentare actuale şi sarcinile legaţiei R P. Romine la lucrările
M arţi după-amiază Adunarea Ge- ţionale. De aceea, moartea tragică la O.N.U, şi in afara incintei or la Washington LONDRA 27 (Ageipres). — cc decurg pentru această organizaţie celei de-a 12-a sesiuni a Organiza
ţiei Naţiunilor Unite pentru alimen
ganizaţiei noastre. Acesta va (i cel
nerală a O.N.U. s a Întrunii lntr-o a preşedintelui Kennedy a fost o mai bun monument închinat preşedin Luind cuvintul la Asociaţia ziariş In v iilo rii ani, directorul general a1 taţie si agricultură (F.A.O.) a orrja-«
şedinţă specială consacrată memoriei grea pierdere nu numai pentru po lelui John F. Kennedy. W A S H IN G TO N 27 (Agerpresl. — tilor străini de la Londra, m inistrul nizat o dequslare de vinuri roml<
(oslu)ui preşedinte al S U.A., John porul american, dar şi pentru în Au luat, de asemenea, ouvinlul, După o Întrevedere cu Dean Rusk, afacerilor externe at Angliei, R. FA.O., B.R Sen, a lăcul un scurt ncşli. Au Iost prezentate cu aceas
F. Kcnnedy. In cursul şedinţei au treaga lume. Salali Ed-Din Tarazi (Siria), Adnan secretarul de Stat al S.U.A., A. I. Butler, a declarat că Anglia inten bilanţ al actualei dezvoltări generale tă ocazie 16 sorturi din cele mai
Guvernul şi poporul romin. a spus Mikoian, prim-vicepreşedinte al Con ţionează să-şi menţină armamentul
luat cuvintul preşedintele Adunării Kural (Turcia), Zenon Rossides (Ci a agriculturii, scoţind In evidenţă renumite vinuri rominesti premiate
Generale, Rodriguez. secretarul ge M ihail Haşeganu, lmpărtăşeso dure pru), Hassan Nur Elmi (Somalia), siliului de M in işlri al U.R.S.S, a de nuclear. El a arătat că ţara sa este progresele obţinute de ţările dezvol la diferite concursuri internaţiona
rea şi indignarea generală pro vo Mongi Slim, ministrul de externe al clarat ziariştilor — după cum re gala să participe la tratative privind
neral al O.N.U., U Thont, vicepreşe tate 1 n comparaţie cu cele In curs le. La deguslare au p a rtic ip a t: d i
cată de asasinarea preşedinlelui Ken Tunisiei, M ilk o Tarabanov (R.P. Bul latează TASS — că au fost discu Corlele nucleare m ultilaterale ale
dinţii A dunării Generale, precum şl garia), Palrick Dean (Marea Bri- rectorul general al F.A.O., B. R, Sen,
nedy şi aduc un solemn omagiu tate probleme care au făcut In re N.A.T.O., Insă Îşi rezervă dreptul de dezvollare. unde producţia pe
preşedinţii celor şaple comilele ale tanie). Benoit Blindzi (Gameiun), delegaţi prezenli la cea dc-a 12-a
memoriei sale In calitate de pre petate rînduri obieclul convorbirilor de a decide In această problemă la cap de locuitor se menţine Încă la
Adunării. Aclikar Narof (Guineea) sesiune a F.AO., reprezentanţi ai
şedinte al Comitetului Politic Spe Adlai Slevenson, reprezentantul dintre reprezentanţii U.R.S.S. şi încheierea definitivă a tratativelor. un nivel scăzut. Referindn se la
Reprezentantul permanent al Repu Biroului Internaţional al vinurilor şi
cial. a Încheiat vorbitorul, exprim S.U A., o mulţumit pentru condo- S.U.A. „A m discutat probleme ale In acest discurs, Butler a men
blicii Populare Rominc la O N U. şi sincere conrloleanle delegaţiei Sta leantefe exprimate şi omagiile adu situaţiei internaţionale, in special ţionai „trei domenii de acorduri po această problemă, directorul genera! alle personalităţi.
preşedinte al Comitetului Politic Spe al F.A.O. a cerut guvernelor ţărilor
telor Unite ale Americii, rugind o se memoriei defunctului preşedinte. problema dezarmării. Am Încercat sibile cu Uniunea Sovietică". In
cial, M ihail Haşeganu, a declarat:
să transmită doamnei Kennedy şi El a declarat că preşedintele John să găsim căi de a obţine un pro primul rînd. amplasarea posturilor In curs de dezvoltare să acorde toa
„Pe toate meridianele globului, po familiei lovite de doliu sentimentul son va urmări In domeniul politicii gres In problema dezarmării. Am de observatori pe teritoriile ţărilor tă atenţia cuvenită ;>rin alocarea de
poarele au luat parle la durerea şi externe aceleaşi obiective ca cele Alegeri sub semnul
noslru de profundă simpatie". găsit lorme pentru continuarea tra N.A.T.O. şi ale ţărilor participante (onduri si mijloace, tn cadrul planu
doliu care au lovit poporul ameri ale preşedintelui Kennedy, In vede
* rea soluţionării paşnice a probleme tativelor In domeniul dezarmării". la Tratatul de la Varşovia,- In al
can. Acţiunea criminală care a pus La întrebarea dacă In timpul în doilea rind, acordul cu privire la rilor naţionale, necesare accelerării politicii de apartheid
NEW YORK 26 (Agerpres). — lor prin tratative desfăşurate cu per
capăt vieţii preşedintelui Kcnnedy, lilm u lu i dezvoltării agricole.
In continuarea şedinţei de marţi severentă şi răbdare El a arătat că trevederii cu Rusk au fost discutate oprirea răspindirii armei nucleare,
vizind In acelaşi timp opera Înce şi probleme europene A. I M iko- Din partea R P. Romfne la aceste U M 1 A T A (Transkci) 27 (Agerpres).
după-amiază a Adunării Generale a noul preşedinte i-a dat instrucţiuni în al treilea rind, acordul cu privire
pută de el, a provocat o indignare O.N.U., consacrată memoriei fostu să proclame sprijinul său „în favoa tan a răspuns afirmativ. la neagresiune Intre ţări. dezbateri a luai cuvintul Eugen Ale- In Republica Sud-Africană a avut
unanimă, Aflindu-se In (runlea unui lui preşedinte al S.U A., John K cn rea oricărei acţiuni practice de na Butler a declarat. In continuare, xe. vicepreşedinte al Consiliului loc primul act al farsei regimului ra
stat ca/e poartă o răspundere doo nedy. au mai luat cuvintul repre tură să sporească capacitatea O.N.U. că Anglia nu intenţionează să adere Superior al Agriculturii, conducăto
sebilă pentru pacea In lume. preşe zentanţii a numeroase ţări. de a apăra pacea şi de ajutorare a W A S H IN G TO N 27 (Agerpres). - pentru moment la Piaţa comună. rul delegaţiei, care a vorbit pe larg sist în planul dc izolare a populaţiei
dintele Kennedy a manifestat pre Oamenii sovietici, a declarat re ţărilor noi pentru a ajunge lntr-o africane şi concentrarea ei tn regiuni
prezenlanlul Uniunii Sovietice, N. T. elapă de dezvollare In care să se După cum anunţă agenţia TASS.
ocuparea de a face să prevaleze locuite numai de negri, aşa numitele
Pedorenko. Împărtăşesc durerea po poată Întreţine singure. Preşedintele A I. Mikoian, prim vicepreşedinte
' porului american in legătură cu Johnson, a continuat deleqatul ante al Consiliului de M iniştri al U.R.S.S., 63 de state au rupt toate legăturile „bantustane". Primul „bantustan"
pierderea giea suferită. Delegaţia rican. este hotărlt să nu lase să se a avut la Washington o Întrevedere
O comisie senatorială sovietică, „îşi exprimă speranţa că irosească atmosfera mai bună crea cu Douglas Home. primul ministru este provincia Transkei. unde au lost
eforturile spre reglementarea paşni tă in ultimele citeva luni Această cu Republica Sud-Africanâ organizate „alegeri generale'1 pentru
va ancheta îm prejurările că a problemelor, spre slăbirea în atmosferă trebuie, dimpotrivă, să se al Angliei. In timpul convorbirii, desemnarea ‘.dunării legislative a te
care a durat peste o oră şi ju m ă
asasinării lui J. Kennedy cordării internaţionale şi slalornicl- îmbunătăţească lu continuare. In tate, au fost abordate probleme de NEW YORK 27 (Agerpresl. — Cele 63 de ţări, plus alic 27, au ritoriului. Corespondenţii de presă
rii colaborării sovielo americane, a acest spirit, a spus Slevenson. nu Secretariatul O.N.U. a difuzai tn impus şl restricţii asupra vinzării de
căror expresie. Intre altele, a fost vom şovăi pe calea aspră spre pace* interes comun. şi agenţiile dc presă subliniază în şti-
W A S H IN G TO N 27 (Agerpres). — rindul delegaţiilor o listă cuprinzînd arme A fricii de sud. Citeva slatc,
încheierea Tratatului de la Moscova
Everelt Dirksen, senalor din par Nu s-a fixat Încă dala reluării măsurile pe care un număr de 90 printre care S.U.A şl Marca Drita- lilc şi reportajele lor că, in vederea
cu privire la interzicerea expericn lucrărilor sesiunii Adunării Gene de ţări Ic-au luai cu sancţiune îm
tea stalului Illinois, a anunţai că lelor cn arma nucleară pe care il cale a O N U. O şedinţă omagială a nie, au menţinut, tnsă, unele rezer aceslor alegeri, In Transkei ou losl
comisia judiciară a senatului va în aprecia la înalt nivel preşedintele Şedinja Comitetului potriva continuării politicii de apar
Consiliului de Securitate este pre ve in legătură cu vinzarca de arme, aduse importante forţe poliţieneşti.
treprinde „de îndată- o anchetă se Kennedy dispărut In Împrejurări alil văzută să aibă loc jo i dimineaţa. theid de către guvernul RS. A lrl-
parată şi completă asupra îm preju consultativ sindical cane. Lisla arală căr conlorm rezo ¥ Ţoale parlidcle şi organizaţiile patri
rărilor asasinării preşedintelui Ken luţiei Adunării Generale din 1901, NAIROBI 27 (Agerpres) — otice, cum ar li Congresul naţional
nedy. Senatorul Dirksen, care este internaţional un număr de G3 de ţări au rupt Guvernul Kenyei a dat publicităţii african, sau Congresul panalrican se
lider al m inorităţii republicane. a Declaraţiile Departamentului de Sfat loalc relaţiile cu R S A . ; această o declaraţie In care se spune că. tn- află ţn ilegalitate.
precizai că această comisie va an BERLIN 27 (Agerpres). — măsură Include retragerea reprezen cepţiul de la 12 decembrie. Kenya Corespondenţii ziarelor „C om bat-
cheta, de asemenea, asasinarea lui al S. U. A. După cum anunţă agenţia A.D.N., tanţelor diplomatice, interzicerea in»
Lee Oswald. ucigaşul prezumtiv al portului dc mărfuri din Africa do va boicota comerţul cu Portugalia şi „Le Monde" anunţă că 70 Ja sută
la Leipzig au început lucrările primei şi Republica Sud-Africană. In semn
lui John Kcnnedy. W A S H IN G TO N 27 (Agerpres). — (cimentului de Stal In legălură ou sud. închiderea porturilor şt acro din cei circa 300 000 de alegălori s-au
şedinţe plenare a Comitetului consul poriuriSor pentru vasele şi avioanelo de protest împotriva politicii colo
Senatorul a adăugat că comisia Purtătorul de cuvlnt nl Departa
recepba oferitâ la 25 noiembrie de prezentat Ja vot, alegind 45 membri
va căuta (n special să stabilească mentului de Stat. Richard Phillips, a tativ sindical internaţional la care siirt-alricanc $1 refuzul dc a exporta nialiste pc care acestea o promovea
Lynilon Johnson in cinstea repre cuârluri in Africa de sud. In Adunarea Legislativă. Acestora II
dacă asasinul a avut complici. j (Ij I citire unei declaraţii a Depar- participă organizaţiile sindicate afili ză tn Africa,
zentanţilor oficiali ai statelor străine s-au alăturat 64 de şeii de triburi,
ate la Federal ia Sindicalo Mondială
sosiţi la funeraliile lui J. Kennedy. care sînt, dc asemenea, membri ai
şi la Confederaţia Internaţională a
cuvintare care i d u st gnai In declaraţie so spune ţnlre allele: Sindicatelor Libere. Mari pierderi suferite de trupele Adunării legislative. Ei relatează, însă,
9 V „Preşedintele Lynrlon Johnson a că niaî bine dc 60 la sulă din alegă
Raportul la şedinţă a fost prezen portugheze în Guineea Portugheză
avut prilejul să se tntilnească cu tori sini analfabeţi, iar operaţiunea
r o s t l S t i a * * tat dc Lnuis Saillunl, secretar gene
mulţi şefi de guverne şi cu alli l i dc votare „s-a desfăşurat sub supra
ral al F.S M. El a subliniat necesita CONAKRY 27 (Agerpres). — loană de autocamioane şl je e p u ri
NEW YORK 27 (Agerpres). — parenţă rapide şi simple — pentru deri proeminenţi ai statelor străine După terminarea sezonului ploios, veghere" şi în condiţiile „stării e x
Sub titlul „O cuvintorc care nu fiecare problemă mondială". tea unirii clasei muncitoare şi a altor liorlughezc a lost atacată de parti
a inai fost rostită'’, ziarul „N ew York „Recenta propunere a senatorului şi să le exprime In numele guvernu pături ale populaţiei înlr-un Ironl colonia I i şt i i portughezi şi-au reluat zani pc şoseaua dinlre Bambadinţa cepţionale" instituită practic Încă din
Herald Tribune" j>ublică o relatare Goldwalcr de a se conferi coinau lui american recunoşlinţă pentru acţiunile militare împotriva palrin Sl Ilole. suferind ma.-l pierderi. anul 1960.
a corespondentului său din Dallas. daniilor americani auloritalea pri Înaltul respect arătat predecesorului care să permită trecerea la ofensivă Iilor din Guineea portugheză. Pri Patru nave portugheze, care au De>i guvernul rasist sud-alr(con
In care acesta inserează conţinutul vind folosirea armelor nucleare din său, venind la Washington pentru a şi Îngrădirea puterii monopolurilor, mind întăriri, trupele coloniale con încercat să debarce trupe in lr o sa-
cuvlntării pe care John Kennedy propria lor iniţiativă a provocat critici pailicgiu la funeralii". centrate în principalul centru ad (ace paradă în ju ru l aşazisei auto
urma să o rostească In Texas, dar vehemente din purica liderilor admi zădărnicirea politicii lor reacţionaic. inînislrattv, Dixsaii. încearcă să res rle de puncte de pc fluviul Corubal. nomii pe care o acordă bantustane
care, datorită asasinării fostului pre nistraţiei". Comitetul consultativ sindical inter tabilească legătura cu alle garni au lost nevoile să sc retragă din
cauza atacurilor insurgenţilor. lor, după cum afirma $1 ziarul „C om
şedinte al S.U.A., nu a mai fost ros Kennedy Intenţiona, de asemenea, naţional, a spus Louis Saillanl, şi-ar zoane înconjurate de detaşamente
Un alt detaşament portughez de bat", „Crearea lor, considerată ca
tită. să sublinieze — scrie „New York pulea aduce contribuţia Ia înfăptuirea de Insurgenţi Potrivit unui comuni
Herald Tribune* — că In cazul iu desant, debarcat de pe nave în re- piatră unghiulară In politica prim u
Textul cuvlntării lui Kcnnedy, pre acestui front cai dat publicităţii de conducerea qiunea Fulakunrta, a lost alacat do
gătii şi difuzat înainte de asasioia- care Ignoranţei „i se va permite să O scrisoare privitoare Partidului african de luptă pentru lui ministru sud-african, este de fapt
prevaleze In politica externă, ea va partizani. Din cauza marilor pier
rea lui, cuprinde critici serioase Io Sarcina concretă a Comitetului, a inoependenta Guineei portugheze
pune In primejdie securitatea tării*. la atmosfera din Dallas deri (n oameni, detaşamentul a lost o formă de aplicare a politicii de a-
adresa senatorului republican Bariy arătat el, este convocarea In viito ru l şi a Insulelor Capului Verde, loalo
Cuvîntarea — continuă ziarul — nevoit să se înapoieze la Bissau. parlheid".
G oldwalcr (Anzona), şi a ailor re era îndreptată şi împotriva „Socie înainte de asasinarea apropiat a unei conferinţe sindical' acţiunile trupelor portugheze întiiu-
publicani. tăţii John liirch" deşi numele aces fus John Kennedy mondiale in problema dezvoltării re pină rezistenţa îndîrjitâ a patrioţi
tuia nu era amintii. „In ţară se vor lor.
„In textul cuvlntării — scrie „New In Congo se menţine starea de instabilitate
lace auzite totdeauna voci diziden NEW YORK 27 (Agerpres). — laţiilor comerciale între state. fn comunicat se arală că o co
York Herald Tribune" — nu este
le care Sşi vor exprima dezacordul, Agenţia Associated P/ess relalea*
ci,tat numele senatorului Goldwalcr fără a propune alternative, care vor v,ă că Eugene Lee. fost maior In ar LEOPOLDVILLE 27 (Agerpres). — de adepţii lui Chombc. Foslul „mi-,
Insă, nu încape Îndoială că preşedin- releva greşeli, lără a găsi nimic mata americană, in prezent pensio Ziarul „Combat" a publicat un a r nistru" al afacerilor externe katan-
lele Intenţionase să se refere toc pozitiv, caic vor găsi lipsuri In po- nar, a primit din Dallas o scrisoare ticol In oare sc subliniază starea de yhez. Everiste Kiinba. care a sosit
mai la senatorul din Arizona In ur îilică şi vor următi să obţină in scrisă inalnle de asasinared preşedin Instabilitate economică si politică zilele trecute la Paris, a cerul în
lelui ICer.nerlv, iu care se cxpri'ma existentă In prezent In Congo In locuirea actualului guvern de la
mătorul pasaj : „ln tr-o lume cu pro fluenţă. fără a-şi asuma răspunde
neliniştea pentru atmosfera creată ciuda discursurilor liniştitoare ah* Le.opoldville cu un altul „capabil să
bleme complicate şi care se dez rea", declara foslul preşcdinle Ken I ii acest oraş Şi faţă de soarta care prim ului ministru C. Adoula, „ca l salveze Congoul", Inţeleglnd pr.n
voltă necontenit, lntr-o lume plină nedy. P olrivil agenţiei Associated II aşteaptă pc Kcnnedy. „El este urii mul nu a fost nici j>e departe resla aceasta un regim devotat intereselor
de Încordări şi contradicţii, condu Press, preşedintele Kennedy, arăta de o serie de extremişti care slut bilil In Congo", scrie ziarul. A rii societăţii „Union Miniere du Haut
cerea americană trebuie să sc ghi In cuvinlarea sa că glasurile care ţn stare de orice", sc spune in scri colul citează activitatea deslăşurală Kotanga".
deze duj)ă lumina Învăţăturii şi ra propovăduiesc doctrine neîegatc dc soare. „Peste tot In oraş sini ali-
ţicnii. In caz contrar, cei care con realitate „presupun piobabi! că slut şale plararde care il califică pe pre
fundă retorica cu realitatea şi do suficiente doar cuvintele, că c riIiciIe şedinte drept Irădălor. Consider că
rinţcle cu posibilul vor obţine as sini o victorie Şi că pacea este un Kennedy se află intr-un pericol mai t v
cendenţa venind ou soluţii — In o- indiciu de slăbiciune". mare aici decit atunci cind a vizitat
Europa*. Evenimentele sc precipită in atotputernică şi oare a recurs ade
Orientul Apropiat şi M ijlociu intr-un sea la provocări directe împotriva
L^e a refuzai să dea numele am o
chip uim itor de rejrede. Nu au tre armatei Dar nouţ regim este el
rului scrisorii, declarind că dcesta
Părerile unor specialişti despre focurile s-ar alta lu pericol dacă el face a cut nici zece luni de cind regimul oare anlibaasist ?
lui IC.ssem era răsturnat In Irak Prima constatare care se Impune
cest luoru. Lee a subliniat Insă că prinlr-o lovitură dc stat militară
trase asupra lui Kennedy a considerat necesar să dea publi- (care antrenase o lună mai tirziu o este prezenta In noul guvern a unor
baasişti
(observatorii
nu
miniştri
citălii conţinutul scrisorii, „deoareeo răsturnare simildră si In Siria ve pol stabili ou precizie dacă numă
N E W YORK 27 (Agerpres). — fie atinsă o persoană care sc nllă in cină) şi noi furtuni au răscolit rul lor este de 8. 10 sau cluar II).
Agenţia Associated Press transmite tr-un vehicul deplasindu-sc cu o vi este important ca oamenii din a- Demonstraţie de prolcst in faţa misiunii S.U.A. la O.N.U. Partici această ţară. In decurs dc citeva Oricum este vădit că baasişlii care
teză de 1U-15 km pc oră. la o distantă ceaslă ţară să Înţeleagă caracterul panţii la demonstraţie au cerut sistarea ajutorului S.U.A. pentru V ie t
că o oficialitate a Asociaţiei naţio zile frlnele puterii au trecui dc la apar in posturi importante ale gu
nale a puşcaşilor din S.U.A.. Leonard dc 180 mclri. de trei gloanţe de urii care există In acele părţi ale namul dc sud. retragerea trupelor americane şi in general, încetarea o grupare la alta a partidului Baos vernului sini recrutaţi din rindul
puşcă cu lunetă intr-un răstimp de Intervenţiei Statelor Unite în treburile interne ale acestei lari. penlru a ajunge in cete din urmă in fracţiunii potrivnice lui El Saadi. st
Davis. a arălal că, deşi, după părerea Statelor Unite".
sa, In aproximativ cinci secunde se cinci secunde? Hammcrer a răspuns: m linilc armatei. mulţi dintre ei slnt, potrivit obser
Lupta dintre diversele fracţiuni ale
pot trage trei focuri cu tipul dc puşcă LsLe puţin piobabil ca cele trei gloan acestui partid naţionalist arab. au vatorilor, „înainte de toate m ilitari",
ţe trase de o puşcă cu lunetă — ca calificare care vrea să semnifice că
cu care se pretinde că a losl ucis lo intitulal „socialist", deşi nu ascun ei au legături incidentale cu acest
cea lolosilă de asasinul prezumtiv ol
preşedintele Kennedy, asemenea de că este unul din cei mai mari partid.
focuri rapide şi precise pai să li avut preşedinlelui Kennedy — să-şi atingă Istoria antică a E giptului, va li n a lită ţii in la iă, şi-a 1 n lrc n ip t duşmani ai foiţelor cu adevărat so Totuşi, caracteristica principală a
nevoie de „un trăgător cu adevărat ţinta in miei va) de cmci secunde, IMPORTANTE DESCOPERIRI jxisu In scenă in decorul natural brusc cuvinlarea, striqînd : „M-a.r cialistc din lumea arabă, reprezintă noii conduceri irakiene este faptul
expert, coca ce Oswald nu părea a mai ales alunei cind este vorba de o ARHEOLOGICE al piram idelor. jc/uif Patiam cnlurul englez foc- un fapt cunoscut de multă vreme că ea nu mai este eminamente ba-
fi” din cele cunoscute din1 activitatea puşca a cârci rcincărcnre presupune BEIRUT 27 (Agctpres). — Proiectul va li realizat de către ma/ tăcea reproşuri popu lalici lon Tind insă ele au (ncepul să-şi dis asislă. „Consiliul naţional al Co
sa in infanteria marină Se subliniază, 0 pierdere de tim p i iu plus, luuela In aptof)icrcu oraşului Sitlon In cunoscutul regizor englez PMchaci doneze că nu dă concursul p o li pute puterea, lucrurile au luat o în mandamentului revoluţiei" care de
torsătură dramatică. După ce con
adaugă Associaled Press, că asasinul lib a n , c e rc c lă lo iij uu descoperii un Benlold. tic i in descoperirea in tru cfiu n ilo t. ţine puterea supremă este compus
antrenează o pierdere dc limp supli ducerea Baasului irakian l-a elim i numai din militari şi condus de
a losl nevoit să tragă dc sus în jos. im portant document arheologic Teatrul In ucr liber care sc con cind a p rim ii o n o ii fă pc cure cia nat pe principalul ei lider, vicepre-
mentară la ccu de-a doua şi a Ircia mareşalul Aref, ncbaasist, care
ceea ce este mai greu decit o tragere De sub stra iu l dc nisip uu losl struieşte va avea o capacitate de scris: „Sunaţi vă rog acasă, căc) niiernl El Saad». expediindu I Îm deşi preşedinte. In trecutul regim nu
tragere, jrentru că Irebuic să se o- scoase la lum ina zilei mai In tii
orizontală 1000 de locuri şi va lolosi p ira se parc că ofi lost je lu it". Cei de preună cu clţiva partizani ai săi t se Încredinţase nici un atribut al
cheascâ din nou. După părcrea lui m orm inte con lin in d sarcolagii de midele drept decor nalural. acasă au conlirm at că persoane ne tn Spania „garda naţională" baasis-
puterii. Guvernul Însuşi se conipunu
1 lcmmercr. un trăgător plasat in con marmură din epoca bizantină şi io- cunoscute au pătruns ln lr-a d c\ ăt lă care (I sprijinea pc El Saadi, a In majoritate din elemezile „n a ţio
diţiile indicate mai sus ar putea a- niană După ridicarea acestor sar- LANSAREA UNEI RACHETE In locuinţa lu i Coock, lu rin d lu ocupat ameninţătoare prinoipalele naliste independente" ş» aluziile in
YJENA 27 (Agerpres). — tinge ţiula maximum dc două ori. c o h rjti, arheologii, con lin uind u-şi .DELTA" LA CAPE CANAVERAL cruri dc pic/. In schimb, cuvîm a puncte strategice ale Bagdadului A sistente ale noului regim la necesi
■ cercetările, au dai dc o conslruc
Agenţia France Presse relatează, Dacă însă cele trei gioanlc ating tca lu i Coock s-a im bogalit cu un avut loc chiar un bombardament asu- tatea Îmbunătăţirii relaţidor cu
| ic sub/cranr» im p ărlită in doua W A S H IN G TO N 27 (Agerpres). —
că un grup de ziarişti austrieci s-au ţinta lor in inlcrval dc cmci secunde, nou argument. pia unor clădiri guvernamentale. S a R.A.U., precum şi contactele deja
sccliuni, una coborînd pină lu o La 26 noiem brie a lost lansală recurs atunci la conducerea „n a
adresai lui llu b c rl Hammcrer. cam a declarat Hammcrer, trebuie să se ia Ca))c Canavcral o rachetă dc stabilite cu Cairo indică o orienta
adincime dc douăzeci de m clri, ClNTAREATA ţională" (adică pentru întreaga lume
pion olimpic de tir al Austriei, cu admită că ele au fost trase dc doi sau lip „D e lta " cu trei etaje, purtă re dilcrită dc cea a precedentului
cealaltă la trei m clri adincime. arabă) a partidului. In frunte cu regim. Comentatorii sini, de aseme
următoarea întrebare : este posibil să mai mulţi trăgători. toare a unei p la tlo rine dc sondaje AMEUTA GALLI-CURCI M id ie i Adak. secretarul general, şi
In in te rio ru l acestei con stluciii A ÎNCETAT DIN VIATA nea. de acord asupra faptului că
s-a găsit un m orm inl regal. Des interplanetare In greutate dc 62 generalul Halez, conducătorul regi planurile dc unire a Irakului cu
kg. P rincipalul obiectiv al acestei NEW YORK 27 (Agerpres). —
chizi ndu-l, arheologii ou găsit aici mului sirian, care „în interesul re Siria, elaborate cu asiduitate in
platform e este de a stabili dacă un A m clila G alli-C urci, cunoscuta concilierii" a dizolvat conducerea timpul regimului baasist, vor li sus
scheletul unei tem ei a \ii\d pc cap cintareală dc operă italiană, a mu
Greva feroviarilor francezi ia amploare o coroană dc aur incrustată cu pie laborator cosmic este In măsură sd „regională" din Irak, a expulzai In pendate cel puţin temporar.
prezică m arile p c rlu tb a lii solare rit la La Jolla, C alilorn ia, In virsta Liban pe principalii oponenţi ai
tre ptcliaosc. A la iu ri dc schelei au Este Încă prea devreme penlru a
care răspi tulesc In al moşieră par de 81 de ani. G alli-C urci. devenită lui El Saadi şi a preluat direct gu putea desluşi toate implicaţiile eve
PARIS 27. — Corespondentul Ager f.yon, Anslerlilz şi Monparnasse — losl găsite numeroase a lic obiec vernarea Irakului. Dar, armata Ira
pres Iransmilc : a losl practic paralizată. In provin te : inele şi coliere, o oglindă dc ticule prim ejdioase penlru călăto celebră In lumea întreagă, şi-a în nimentelor din Irak Indiferent Insă
riile in spatiile interplanetare. Plat ceput cariera el muzicală lără să kiană nu a acceptat acestă soluţie de evoluţia Jor ulterioară, aceste
Greva inuncilorilor de la căile Ic cie, greva a cuprins 80-100 la sulă brony, ţoale provenind din epoca forma, oare este un satelit oc/o- II luat o singură Iccfic dc canto. Si a preluat ea însăşi puterea în cvcnimonle evidenţiază In mod cit
rate din Franţa, declarată în după iîn numărul m uncitorilor feroviari. Icniciană. qonnl s a plasat pc orbilâ. tară. se poate de clar neputinţa unui
Ea a cin lu l mai ales, la opeia Mc-
Nu Inoape îndoială că la baza ac
amiaza zile» de 26 noiembrie in spri Tot la 27 noiembrie, la chemarea ..AIDA" IN DECORUL NATURAL UN ARGUMENT IN PLUS... iro po lilană din New York şi lu o- ţiunii armatei a stat nemulţumirea partid, lipsit dc sprijinul maselor ş»
potrivnic năzuinţelor acestora, de a
jinul revendicărilor economice, a C-GM. şi a C.F.T.C., minerii din ba AL PIRAMIDELOR LONDRA 27 (Ac/crpres). — pera din Chicago. Cuhnea măies profundă manifestată iui o dată in se menţine la putere chiar dacă pen
luat miercuri amploare. zinul carbonifer Nord-Pas dc Calais trie i sale u rlislicc a ahns-o In pe lindu rile ei faţă de guvernarea ba- tru a supravieţui el instituie cca
CAIRO 27 (Agerpres). — Deputatul conservator Coock. care
In dimineaţa zilei dc 27 noiembrie, şi funcţionarii din sectorul de stat şi Cunoscuta operă a lu i V e n ii vorbea la 26 noiem brie in Camera rioada anilor 1020— 1030, cind dă asislâ şi Îndeosebi faţă de „garda mai cruntă teroare împotriva forţe
activitatea (raiicului feroviar din particular din Paris au început o „ A id a ", care redă un moment din Comunelor despre creşterea c rim i dea 80— 100 concerte in liccare an. naţională", această formaţie parami lor patriotice.
litară care s-a erijat ln lr o grupare N. RATE$
principalele gări ale Franţei — Nord. grevă de 24 ore.
Redacţia şl administraţia ziarului slr. 6 M aitle ni. «, telefon 15B8, 12 /5, 15 85. 20 /8 laxa plătită 1d numerar conlonu aprobării Direcţiei Generale P I T R or. 263 328 din 8 nolcrobr le 1949. — Tiparul i Întreprinderea Poligrafică Hunedoara-Deva. 40.06;