Page 1 - 1964-05
P. 1
> R O m A R I DIS TOATE TARILE, U S IŢI-V Â I
Jrăiască unitatea clasei muncitoare
din lumea întreagă în lupta pentru
pace, democraţie şi socialism
Marea sărbătoare a celor ce muncesc!
MITIML Şl DEMONSTRAŢIA OAMENILOR MUNCII 02N CAPITALA Mitingul oamenilor muncii
din oraşul Deva
Anul acesta, dc 1 Mai, Bucurcştiul cu luinclc sale rul încercat al poporului, inspiratorul şi organizato In tribune sînt prezenţi numeroşi invitaţi : con
sărbătoreşti, cu clădirile sale noi şi bulevardele proas rul victoriilor noastre !“ , „Trăiască unitatea mani ducători ai organizaţiilor dc masă şi ai instituţiilor
păt croite, sc înfăţişează nui primăvăratec ca orieînd. comunităţi frăţeşti a ţârilor socialiste !“, „Trăiască centrale dc stat, reprezentanţi ai întreprinderilor şi Oraşul Deva a întâmpinat ziua dc 1 torul fericic a! patriei. Purtătorii crava mitetului regional de partid, Elena Bor
i'iaţa Aviatorilor, tradiţionalul lac unde sc desfă pacea şi prietenia între popoare !'\ instituţiilor Capitalei, fruntaşi în întrecerea socia Mai — sărbătoarea primăverii — în- telor roşii, minerul, ceferistul, colecti za, preşedinta Comitetului regional al
şoară marile demonstraţii ale oamenilor muncii din Este ora 9. Miile de bucureşteni, prezenţi în piaţă listă, academicieni şi alţi oameni de ştiinţă şi cul tr-o atmosferă tinerească, plină dc en vistul, intelectualul, înfrăţiţi în entu femeilor, Mircca Lucaciu, prim-secretar
Capitală, este împodobită festiv' Deasupra tribunei pentru a participa la mitingul consacrat zilei de 1 tură, generali şi ofiţeri superiori, ziarişti. Sînt pre tuziasm. întregul oraş a îmbrăcat hai ziasmul acestei sărbători, au dat zilei dc al Comitetului regional U.’J'M.
principale sc afla un marc glob pâmîntcsc, încon Mai, întîmpină cu aplauze îndelungi şi uralc pc con zenţi, dc asemenea, numeroşi oaspeţi dc peste ho nă dc sărbătoare; clădirile şi-au împo 1 Mai strălucirea primăverii însorite, o In tribună sînt prezenţi dc ase
jurat de un brîu purpuriu, pc caic este înscrisă ducătorii partidului şi statului, in tribuna oficială iau tare. dobit faţadele; peste tot te întîmpină atmosferă mereu înnoitoare. menea conducători ai instituţiilor regio
chemarea — ,,Proletari din to.uc ţările, uniţi-vă !". loc tovarăşii : Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe In tribuna rezervata corpului diplomatic se află tablouri ale marilor dascăli ai proleta nale şi ai organizaţiilor dc masă, con
Dedesubt, sc află urarea „Trăiască 1 Mai, Ziua so Apostol. Entil Bodnăraş, Petic Borilă, Nicolac Ccau- şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi în R.P. Ro- riatului, ale membrilor Biroului Politic ...Ora 9,30. In aplauzele sutelor dc ducători dc întreprinderi, fruntaşi iu în
lidarităţii internaţionale a celor ce muncesc, ziua şescu, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici, Ion Gheor mînă şi alţi membri ai corpului diplomatic. oameni ai muncii, în tribuna oficială, trecerea socialistă.
frăţiei muncitorilor dc pretutindeni !“ . Portretele ghe Maurcr, Alexandru Moghioroj, Alexandru Bîr- Fanfara militară aflată în piaţă intonează Imnul de al C.C. al P.M.R., lozinci care cheamă instalată în Piaţa Unirii, iau loc tovară
genialilor învăţători ai proletariatului mondial — lâdeanu, Dumitru Coliu, Leonte Răulu, Lcontin Să- stat al Republicii Populare Romînc. oamenii muncii la luptă pentru tradu şii Dumitru Popa, prim-sccrctar al Co Fanfara intonează Inmul dc stat at
Marx. Engcls, Lenin — domină piaţa, însoţite tic lăjan, Ştefan Voitec, Mihai Dalca, Gh. Gaston Marin, Mitingul este deschis de tovarăşul Florian Dănă- cerea în viaţă a sarcinilor de dcsăvîrşi- mitetului regional Hunedoara al P.M.R , R.P.K. Tovarăşul Ladislau Fcdoranici,
urarea : „Trăiască unitatea şi coeziunea mişcării mun Gogu Rădulcscu, Constantin Tuzu, membri ai Co lachc, membru al C.C. al P.M R„ prim-sccrctar ol rc a construirii socialismului, pentru Andrei Cervencovici, Gheorghe Vuşdca, prim secretar al Comitetului orăşenesc
citoreşti şi comuniste internaţionale !“ . Deasupra tri mitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn, Comitetului orăşenesc Bucureşti al P.M.R. pace şi frăţie innc popoare. Steaguri, Nicolac Constantin şi Aurel Nistor, se Deva al P.M.R., deschide mitingul oa
bunelor străjuite dc steaguri roşii şi tricolore, ai Consiliului dc Stat şi ai guvernului. In tribuna Ia cuvîntul tovarăşul Gheorghe Apostol, membru sute dc steaguri îşi unduiesc faldurile, cretari ai Comitetului regional dc partid, menilor muncii. Se dă apoi cuvîntul
sînt înscrise chemările : „Trăiască şi înflorească oficială, împreună cu conducătorii de partid şi de al Biroului Politic al C.C. al P.M.R , prim-vicepre în adierea vîntultii primă văratic. Dumitru Dejeu, preşedintele Comitetu tovarăşului Nicolac Constantin, secre
scumpa noastră patrie, Republica Populară Romină!", stat sc află şi secretarul general al Federaţiei Sin şedinte al Consiliului de Miniştri al R.P. Romînc. Cu Pc străzi miile dc oameni ai muncii lui executiv al Statului popular regio tar al Comitetului regional Hunedoara
;,Trăiască Partidul Muncitoresc Romîn, conducăto dicale Mondiale, Louis Saillant. vântarea este subliniată dc uralc şi ovaţii puternice. au venit la sărbătoarea de 1 Mai adu- nal, loachim Mo ga şi loan Pipoş, mem al P.M.R., care a vorbit despre ziua dc
cîud cu ci bogatele realizări obţinute în bri ai Biroului Comitetului regional vie 1 Mai, Ziua internaţională a oamenilor
uzine şi pc ogoare, la toate locurile dc partid, Vichcntc Bălan, preşedintele muncii. Cuvîntarca a fost subliniată în
repetate rînduri de aplauze şi uralc pu
Ciidîntarea tovarăşului Gheorghe Apostol muncă, manifcstîndu-şi bucuria zilelor Consiliului regional al sindicatelor, Emil ternice — semn al ataşamentului oa
Plcşa, membru supleant al Biroului Co
menilor muncii faţă de partid şi guvern.
de azi, optimismul şi încrederea în vii
Dragi tovarăşi şi prieteni, realizarea hotirîrilor Congresului al un îndemn la lupta împotriva exploa calea tratativelor, înfăptuirea dezarmă
lil-lca al Partidului. tării şi asupririi pentru eliberare so rii generale, dezvoltarea relaţiilor nor Cuvîntarea tovarăşului Nicolae Constantin
Stimaţi oaspeţi de peste hotare, Avem satisfacţia tic a putea anunţa cială şi naţională, pentru democraţie, male tic prietenie şi colaborare cu toa-
Poporul iotnin cinsteşte astăzi o că planul dc stat pc trimestrul I al
sărbătoare scumpă inimii oamenilor acestui an a fost îndeplinit in propor pace şi socialism. clasa muncitoare, to statele şi popoarele. Dragi tovarăşi, construite |i date în foloiinţă noi Succesele obţinute dc oamenii muncii
Poporul romîn,
Sînlem gata să acordăm întregul nos
muncii el in întreaga lume — Ziua so ţie dc 103 la sută, realizîndu-sc o pro Partidul Muncitoresc Romîn transmit tru sprijin oricăror iniţiative care con Oamenii muncii din regiunea Hune blocuri de locuinţe, so lărgeşte continuu din regiunea Hunedoara, sub conduce
lidarităţii internaţionale a celor cc ducţie industrială cu peste 16 la sulă un călduros salut frăţesc popoarelor tribuie la destindere şi la înlăturarea a doara, împreună cu întregul nostru po baza materiala a învăţământului, cultu rea şi îndrumarea organizaţiilor de
muncesc, a luptei unite a clasei mun mai marc dccît în trimestrul I al anului prietene, clasei muncitojrc, partidelor por, sărbătoresc astăzi Ziua tic 1 Mai rii şi ocrotirii sănătăţii.^ partid, reflectă dragostea şi ataşamentul
citoare dc pretutindeni, pentru pace, trecut. comuniste şi muncitoreşti din toate ţă lot ce poate crea încordare în diferite — Ziua solidarităţii internaţionale a ce Aşa cum a arătat tovarăşul Gheor lor faţă dc partid, îi însufleţesc la noi
zone ale lumii.
democraţie şi socialism. Ţărănimea noastră, lucrătorii din rile socialiste, din Uniunea Sovietică, Principala chezăşie a victoriei în lor cc muncesc. ghe Gheorghiu-Dej „In anul celei de realizări în toate domeniile dc activi
Cu prilejul zilei de 1 Mai, Comite gospodăriile de stat şi staţiunile dc ma China, Cehoslovacia, Polonia, R. D. lupla pentru apărarea păcii, pentru de Cu prilejul tradiţionalei sărbători, a XX-a aniversări a eliberării, RomYnia tate.
tul Centrai al Partidului Muncitoresc şini şi tractoare muncesc cu însufle Germană, Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia, mocraţie şi socialism este unitatea ţâ Comitelui regional dc partid transmite socialistă se înfăţişează ca o ţara în con Felicităm cu căldură colectivele de
Romîn, Consiliul dc Stat şi guvernul ţire pentru obţinerea unor recolte tot Albania, R. P. D Coreeană, Mongolia, rilor socialiste, a partidelor comuniste minerilor, siderurgicilor, constructori- tinuu progres, cu o economic complexă muncitori, Ingineri şi tehnicieni dc U
Republicii Populare Romine adresea mai bogate, sporirea producţiei vegeta R.D. Vietnam, Cuba, dorindu-le din şi muncitoreşti. lor, ţăranilor colectivişti, intelectualilor, şi cu o cultură înfloritoare, puse pe exploatarea minieră şi preparaţia dc mi
ză clasei muncitoare, ţărănimii colecti le şi animale, asigurînd astfel aprovi toată inima să dobândească noi şi în Comunitatea dc ţeluri, ideologia co tuturor oamenilor muncii din regiunea dc-a-ntrcgul în slujba creşterii bunăstă nereuri Deva, Atelierele dc reparat
viste, intelectualităţii, întregului nostru zionarea industriei cu materii prime şi semnate succese în dezvoltarea econo mună marxist-lcninistă, solidaritatea in- Hunedoara un călduros salut şi felici rii celor ce muncesc". material rulant şi complexul C.F.R. Si-
popor un călduros salut şi felicitări pen satisfacerea necesităţilor de consum me mici şi culturii, în construirea socialis ternaţionaiistă, răspunderea în faţa pro tări pentru succesele dobindite în în O dată cu dezvoltarea economică şi meria, Marmura, întreprinderea indus
tru succesele dobindite în opera dc reu crcscindc ale populaţiei. mului şi comunismului. letariatului internaţional, a oamenilor făptuirea sarcinilor trasate de cel de al culturală a întregii ţări, înfloreşte şi sc trială de transporturi auto şi alte co
desâvîrşire a construcţiei socialismului. Oamenii dc cultură, artă, ştiinţă aduc Oamenii muncii din ţara noastră muncii, a popoarelor lumii unesc parti Ill-lca Congres al partidului, în vede dezvoltă continuu şi regiunea Hune lective dc muncă din oraşul Deva care
Aducem salutul nostru cordial, prie o preţioasă contribuţie la dezvoltarea transmit un fierbinte salut de solidarita dele comuniste şi muncitoreşti într-o rea desăvârşirii construcţiei socialismu doara. Peisajul ei, mereu înnoitor, com au iniimpmat ziua dc l Mai cu reali
tenesc, tuturor oaspeţilor din alte ţări economiei naţionale, la avântul ştiinţei te şi simpatia lor frăţeasca clasei munci marc familie dc partide frăţeşti, for: lui în patria noastră. pletează tabloul minunat al înfăptuiri zări dc scamă în îndeplinirea şi depăşi
care participă împreună cu noi la a- şi culturii. toare şi maselor populare din ţările ca mează baza trainică a coeziunii miş Tovarăşi, lor măreţe realizate dc poporul nostru rea planului de producţie.
ccasta mare sărbătoare a omenirii mun Oamenii muncii dc la oraşe şi sate pitalului, eroicelor partide comuniste cării comuniste internaţionale, a comu Anul acesta, sărbătorim ziua dc 1 Mai în anu puterii populare. Dragi tovarăşi,
citoare. sînt conştienţi că toate victoriile re şi muncitoreşti din aceste ţări, care nităţii ţărilor socialiste. în condiţiile puternicului avînt cu care Dezvoltarea puternicului centru side Oamenii muncii din întreaga lume
Clasa muncitoare şi poporul nostru purtate în opera măreaţă de construire luptă pentru interesele lor vitale, pen Dragi tovarăşi şi prieteni, întregul nostru popor întîmpină cea de rurgic de la Hunedoara, prin construi sărbătoresc ziua dc 1 Mai în condiţiile
sărbătoresc în acest an două decenii a socialismului sc datorcsc politicii în tru pace şi socialism. Muncind cu hărnicie, abnegaţie, şi a XX-a aniversare a eliberării patriei dc rea noilor agregate la nivelul tehnicii creşterii continue a, forţelor păcii şi
de la eliberarea patriei de sub jugul ţelepte a partidului. Poporul romîn adresează un salut pricepere, poporul romîn obţine succe sub jugul fascist. mondiale, cum sînt noile furnale, cup progresului social, in condiţiile cînd sis
fascist. întregul nostru popor urmează cu călduros dc simpatic şi solidaritate tu se remarcabile în lupta pentru realiza Datorită aplicării în viaţă a politicii toare Martin, linii dc laminoare, temul mondial al socialismului, forţele
nemărginită încredere, dragoste <1 de rea măreţelor obiective ale planului de cocseria şi aglomcratorul; av'întul in caic luptă împotriva imperialismului,
Acum 20 dc ani Partidul Comunist turor popoarelor caic lupta pentru do- leniniste a partidului de industrializare
Romîn şi Partidul Social-Dcmocrat au votament încercatul Partid Muncito hîndirca şi consolidarea libertăţii na 6 ani, pentru înfăptuirea politicii parti socialistă, economia naţională cunoaşte dustriei extractive în Valea Jiului prin smt factorul determinant al dezvoltării
resc Romîn şî Comitetul săi* Central.
creat Frontul Unic Muncitoresc, ceea ce Tovarăşi, prieteni, ţionale, sprijină eforturile ţărilor Asiei, dului dc dezvoltare a economici naţio o dezvoltare rapidă, multilaterală şi deschiderea dc noi mine şi înzestrarea societăţii contemporane. Astăzi, presti
a avut o marc însemnătate pentru uni Au trecut trei sferturi de veac dc Africii şi Amcricii Latine îndreptate nale, pentru bunăstarea şi fericirea echilibra^. lor cu mijloace tehnice avansate, con giul socialismului, succesele S2lc remarca
rea tuturor forţelor patriotice antihit cînd I Mai a fost proclamat Ziua so spre înlăturarea tuturor formelor de sa. In anii care au trecut dc la eliberarea strucţia prcparaţici de la Corocşii, a bile în toate domeniile dc activitate, au
leriste şi mobilizarea maselor populare lidarităţii internaţionale a celor cc mun dominaţie imperialistă spre deplina lor Totodată, prin realizările sale, po ţârn, pe întinsul patriei s-au înălţat sute termocentralei dc Ia Paroşeni şi altele; o marc putere de înrâurire asupra tutu
pentru înfăptuirea insurecţiei armate dc cesc. independenţă economică. porul nostru contribuie la întărirea sis-. de obiective industriale. Planurile dc lărgirea tuturor ramurilor economiei, ror popoarelor lumii. Acest lucru sc da-
ia 23 August 1944, care a însemnat o In acest răstimp în lume s-su pro Apărarea păcii este cauza vitala a în ternului mondial socialist, a forţelor so stat sc înfăptuiesc cu succes Caracte au făcut din regiunea Hunedoara o im toreşte relaţiilor dintre statele socialiste,
cotitură istorică în destinele poporului dus nuri schimbări înnoitoare. tregii omeniri, a tuturor popoarelor cialismului şi păcii în întreaga lume. ristica generală a dezvoltării industriei portantă regiune industrială, cu o în care sc bazează pc respectarea cgolitâţii
romîn, trecerea la adinei transformări Pc a patra parte a pămîntului po lumii. Sub conducerea partidului, a Comi noastre este ritmul ci susţinut de creş semnată pondere în dezvoltarea între în drepturi şi a suveranităţii naţionale, n
revoluţionare în patria noastră. tetului său Central, înainte spre noi gii economii naţionale. avantajului reciproc şi a întrajutorării
poarele a 14 ţări şi-au luar soarta în Ziua dc 1 Mai prilejuieşte o noua şi tere. In primii trei ani, producţia in O înflorire continua cunoaşte şi agri frăţeşti.
Victoriile grandioase dobindite în propriile mîrni făurind o orânduire so viguroasa demonstraţie a voinţei arză victorii în construirea socialismului, în dustrială a sporit într-un ritm mediu cultura regiunii.
anii vieţii sale libere insuflă poporului cială nouă. toare a oamenilor muncii, a maselor întărirea şi înflorirea scumpei noastre anual de 15 (a sută, faţă dc 13 la sută I’encru masele populare din ţările ca
romîn o îndreptăţită bucurie şi încre Datorită considerabilei sole forţe eco populare celor mai largi dc a apăra patrii — Republica Populară Romînă ! cit s-a prevăzut pentru perioada şcsc- Ţărănimea colectivistă, bucurîndu-sc pitaliste, în frunte cu clasa muncitoare,
dere deplină în viitor. nomico. politice, şi sociale, sistemul pacea, de a face ca începutul de des Trăiască 1 Mai — Ziua solidarităţii naluluî. Ca urmare a acestui fapt, pro de sprijinul permanent al partidului şi succesele ţărilor socialiste sine un exem
Economia naţională sc dezvoltă pc o mondial socialist exercită o Snriurirc tindere ce s-a conturat în viaţa inter internaţionale a celor cc muncesc ! ducţia industrială pc ansamblu a fose guvernului, desfăşoară cu însufleţire o plu insufleţitor în lupta împotriva ex
linie continuu ascendentă, ca rezultat al determinantă asupra dezvoltării isto naţionala să fie consolidat şi dezvol Trăiască unitatea ji coeziunea ţărilor în 1963 cu 74 la sută mai marc dccît munci rodnică pentru întărirea şi dez ploatăm, pentru un trai mai bun, pen
aplicării consecvente a politicii leniniste rice. tat. socialiste, a mişcării comuniste mon In 1959. Rezultate deosebite au fost voltarea gospodăriilor colective, pentru tru democraţie şi pace. In aceste ţări
a partidului de industrializare socialis Succesele obţinute de Uniunea So Republica Populară Română promo diale, sub steagul marxism-lcninîsnuilui ! obţinute în creşterea producţiei metalur sporirea producţiei agricole vegetale şi creşte neîncetat lupta oamenilor mun
tă a ţării, vietică în construcţia desfăşurată a co vează o politică consecventă de apă Trăiască harnicul şi talentatul popor giei feroase şi a construcţiilor de ma animale. Pc ogoarele regiunii lucrează cii pentru apărarea intereselor lor vi
Dcsfăşurînd larg întrecerea socialis munismului, realizările celorlalte ţari rare a păcii, militează pentru triumful romîn şi patria sa socialistă 1 şini, în valorificarea toc mai complexă un număr tot mai marc de tractoare şi tale, pentru drepturi democratice, pen
maşini agricole caic contribuie Ia ob
tă pentru a da viaţa angajamentelor socialiste in construirea socialismului, principiilor coexistenţei paşnice în re Trăiască Partidul Muncitoresc Ro- a bogăţiilor naturale ale patriei, în dez ţinerea unor recolte toc mai bogate tru o viaţă fericită.
luate la începutul anului în cinstea lui perspectivele spre care ele se îndreaptă laţiile dintre ţările cu sisteme sociai- mîn, Comitetul său Central şi Guver voltarea industriei chimice.
23 August, oamenii muncii sărbătoresc însufleţesc masele oamenilor muncii din politicc diferite, pentru rezolvarea pro nul Republicii Populare Romînc î Ag ricultura noastră socialistă se dez Roadele activităţii însufleţite depuse
1 Mai cu noi şi însemnate succese în lumea capitalista, constituie pentru ele blemelor internaţionale litigioase pc Trăiască pacea în întreaga lume 1 voltă cu succes prin folosirea celor mai de oamenii muncii din regiunea Hune
doara sine însoţite dc creşterea conti
★ * * perfecţionate maşini agricole, a îngră nuă a nivelului lor de trai material şi
şămintelor naturale şi chimice şi extin na mpta k ţ u cucerirea şi
începe apoi marea demonstraţie. Mii viatului internaţional: Marx-Engcls-Le- uz casnic, Capitala dăruieşte ţării o im can, Combinatul Casa Sein teii, fabrica derea metodelor avansate de cultivare cultural. Oraşele regiunii s-au îmbogă rărirea independenţei naţionale, pentru
de copii, dc pionieri pătrund în piaţă nin. Alre .grupuri poartă portretele to presionantă diversitate de produse. Şi dc confecţii şi tricotaje „Bucureşti" şi a pământului. ţit in ultimii ani cu noi cartiere tic dezvoltarea lor pc calea făuririi unei
intr-un şuvoi al voioşiei şi voici bune, varăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej şi ale gama noilor sortimente se îmbogăţeşte Ca urmare a sporirii producţiei in locuinţe şi obiective social-culturale, iar vieţi prospere şi fericite
scandî’nd din piepturile lor tinere, nu celorlalţi membri ai Biroului Politic al continuu. Numai în ultimii doi am au multe altele, cunoscute în întreaga ţară dustriale şi agricole, a crescut venitul la sare s-au ridicat numeroase construc Întărirea continuă a alianţei frăţeşti
ţii de folos obştesc şi locuinţe indivi
mele partidului drag. Uniţi într-un sin C.C al P.M R. fost asimilate în diverse faze de fabrica naţional şi nivelul dc trai al oamenilor duale. ------
gur glas, cî îşi exprimă nestăvilit bucu Şase mari grafice oglindesc succesele ţie peste l.OOO tipuri dc produse noi. (Continuare in pag, 2 -a) muncii. In toate regiunile tării au fost (Conllnnoie in pag. 2-a)
ria de a trăi sub soarele socialismului. obţinute dc oamenii muncii din între Ziua dc 1 Mai a constituie pentru co
Ajuns în faţa tribunelor oficiale un stol prinderile Capitale». Planul producţiei lectivele dc muncă din întreprinderile şi
de copii, cu braţele încărcate de garoafe globali^ pc anii 1962-1963 a fost înde instituţiile bucurcşicnc un nou prilej de
albe şi roşii, urcă pe scări, înconjurînd plinit in industria Capiralci în propor trecere în revistă a înfăptuirii angaja
cu dragoste pe conducătorii dc partid ţie dc 102,4 la sută. Tot în ultimii doi mentelor luate în întrecerea care sc des
şi de stat, ofcrindu-le buchete de flori. ani s-au obţinut economii suplimentare făşoară în întâmpinarea celei de a XX-a
înaintează apoi în piaţă p’ ima coloa la preţul de cost în valoare dc circa aniversări a eliberării patriei Oamenii
nă a oamenilor muncii din Capitală. In 920 milioane lei şi aproape 330 milioa muncii raportează partidului că, în cin
frunte se află un mare car alegorie, în ne lei beneficii peste plan. Oamenii stea zilei de 1 Mai, au depăşit planul pe
conjurat de sute dc oameni purtînd muncii din Capitală sc mândresc cu fap primul trimestru al acestui an.
mari steaguri roşii şt drapele tricolore. tul că industria bucurcşrcnnâ realizează In primele rînduri ale coloanelor pă
Cu litere mari este scrisa data de 1 Mai. acum în numai 35 dc zile întreaga pro şesc colectivele celor mai mari între
Grupuri de muncitori poartă mari ducţie a anului 1938 Dc la uriaşe cister prinderi din Capitală. 23 August, Grivi-
portrete ale genialilor dascăli ai proleta- ne, dc Ia autobuze şi pină la obiecte de ţa Roşi6, Republica, Semănătoarea, Vul-
Ebaţe puternice, tinere, poartă alee gurile lOjti fi iriculurc ale căror tatduri unduit*. in ttlicre* viatului* Demonstrează harnicii lucrători ai ogoarelor. Măiestrie, graţie.