Page 58 - 1964-05
P. 58
Pag. 2 Drumul socialismului Nr. 2920
L a o r d i n e a LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE Â CULTURILOR
z i l e i
Ne allăm Intr-o perioadă cînd In agricu/lură se lucrările de îngrijire a culturilor, In cadrul complexu
execută un volum sporit de lucrări. Alen(ia principală lui de măsuri agrotehnice, determină In mare parte
a colectiviştilor şi mecanizatorilor este îndreptată spre soarta producţiei, In pagina de lată ne-am propus să
îngrijirea culturilor. Mobilizind toate tortele şi mij redăm unele metode de lucru aplicate in cîteva unităft
loacele la executarea lucrărilor de alinare a terenului, agricole din regiunea noastră, care au dobindit o bună
la menfinerca culturilor curate de buruieni şi comb6- experienţă In direcţia creşterii producţiei agricole la
tlnd la timp dăunătorii, in numeroase un//d/j agricole ha. Este bine ca asemenea măsuri să se aplice dife
s-au creat condiţii noimale pentru creşterea şi dez renţiat In toate gospodăriile colective şi de stat tl-
voltarea plantelor, aslgurindu-se ostiei o bază trainică
nindu-se seama de specificul condicilor de climă şi
recoltei din acest an.
Cunoscind laptul că timpul şi modul cum se aplică de sol ale fiecărei unităţi agricole.
PRAŞILE APLICATE
l\ NUMĂR CORESPUNZĂTOR
fn cadrul gospodăriei noastre de rezolvarea căreia ne-am preocupat lele manuale pe rînd s-au efectuat
stat, porumbul este planta care în cu multă atenţie. Astfel, la un in la 1-2 zile după cele mecanice,
structura culturilor cerealiere ocu terval de 6-7 zile după semănat ceea ce ne-a permis să observăm
pă ponderea cea mai mare. De la am aplicat o grâpare pe întreaga şi să distrugem toate buruienile râ
233 ha. cîte au fost cultivate cu po suprafaţă, lucrare efectuată cu sco mase netâiate de cultivator.
rumb în anul trecut, suprafaţa s-a pul de a asigura o răsărire unifor Şi în acest an lucrârilor de îngri
extins în acest an la aproape 800 mă a plantelor şi a uşura executa jire a porumbului li se va acorda o
ha. Paralel cu creşterea suprafe rea mecanizată a praşilelor. După mare atenţie. De altfel în această
ţei, atenţia noastră principală este grâpare a urmat o lucrare cu sapa direcţie s-au şi obţinut unele rea
îndreptată spre mărirea producţiei rotativă, care s-a efectuat pe timp lizări, Pe mai mult de 500 ha. s-a
pe unitatea de suprafaţă. Practica frumos, mergind cu viteza maximă aplicat o lucrare cu grapa cu
ne-a dovedit că realizarea de pro de înaintare a tractorului. Această colţi reglabili, iar acum s-a trecut
ducţii sporite la porumb este influ lucrare nu s-a aplicat pe toatâ su la efectuarea lucrării cu grapa ste
enţată in mare măsură, in afară de prafaţa cînd plantele au avut 4-5 lată. Cu mijloacele mecanice de
alţi factori, şi de modul cum se frunze sau 15-20 cm. înălţime, din care dispunem vom realiza o vite
aplică lucrările de îngrijire. care cauză pe parcelele lucrate ză zilnică la prăşit de circa 60 ha.
mai din vreme plantele tinere au
Faptul că în anul trecut am apli Ca şi în anul trecut, pe întreaga
fost acoperite cu pâmînt, ceea ce
cat întregul complex de măsuri suprafaţă vom efectua un număr
a necesitat efectuarea unei lucrări
agrotehnice diferenţiat de la o tarla corespunzător de praşile, astfel in
la alta, în funcţie de hibrizii culti manuale suplimentare cu sapa pen cit terenul să fie menţinut în per
vaţi, de gradul de fertilizare şi de tru a îndepărta pâmîntul şi a le manenţă afinat şi curat de buru PI ivi tul chimic la culturile cerealiere păioase este o lucrare deosebit de importantă, aplicarea ei asigurind realizarea unor sporuri
umiditate a solului, ne-a permis să crea condiţii normale de dezvolta ieni. In felul acesta, prin lucrârile insemnate de recoltă.
obţinem o producţie de peste 3.200 re. Din această greşeală am tras în de afinare şi mobilizare a terenu La staţiunea experimentală din Ceoagiu această lucrare se execută pe 154 ha, folosindu-se apara lele M.S.P.P. 8. Plivitul se face ctt
kg. porumb boabe la ha. Pe acea
văţămintele necesare, şi vom ur Diclordon sodic (2. 4. D).
stă cale am depăşit producţia pla lui asigurăm distrugerea buruieni
mări ca ea să nu se mai repete. IN FOTOGRAFIE: mecanizatorii Nicolae Popa şi Vasile Paul lucrind la plivitul chimic la cultura griului. \ Foto : A. VOTS
nificată, realizind totodată însem lor, păstrarea unei rezerve cit mai
nate beneficii peste prevederile Pentru a menţine terenul în perma mari de umiditate în sol, favorizînd
planului. Care au fost factorii ce au nenţă curat de buruieni şi afinat, în acelaşi timp o activitate micro
asigurat obţinerea unor asemenea Ia cultura porumbului am aplicat biologică normală şi o bună nutri L a t i m p Datorită veniturilor mari pe care patra s-a aplicat numai pe parce peraturilor mai ridicate şi a preci
rezultate pozitive ? pe întreaga suprafaţă 3 praşile ţie a plantelor. ni le aduce, cultura sfeclei de za lele pe care s-a simţit nevoia. pitaţiilor reduse din ultimii ani s-au
hăr a ocupat de la un an la altul
Recenta
Hotarîre a Consiliului
Fără a minimaliza însemnătatea mecanice şi două manuale pe rînd. Pentru realizarea unei producţii ş i d e c a l i t a t e în gospodăria colectivă din Teiuş de Miniştri cu privire la stimularea creat condiţii prielnice apariţiei
unor dăunători ca gărgăriţa şi răţi-
pe care o prezintă lucrările de fer Pe unele tarlale, ocupind peste 100 sporite de porumb vom căuta să Folosind timpul prielnic din ulti suprafeţe tot mai mari. In acest cultivatorilor sfeclei de zahăr ne-a şoara. Pentru a depista orice atac
tilizare şi de pregătire a terenului, ha., am executat 4 praşile mecani evităm unele deficienţe manifesta ma vreme, colectiviştii din Ludoş, an am cultivai cu această plantă determinat ca în acest an să tre şi a evita astfel pierderile am or
folosirea unor hibrizi de mare pro ce. Adîncimea praşilelor a fost de te în anul trecut cu privire la asi raionul Sebeş au reuşit ca pînă acum 66 hectare. In anul trecut prin va- cem la aplicarea cu si mai mare ganizat un control riguros al ve
ductivitate, trebuie să remarcăm 6-8 cm., la prima lucrare mergin- gurarea unei densităţi normale de să obţină rezultate bune la execu lorificarea producţiei de sfeclă de atenţie a lucrărilor de întreţinere getaţiei culturii. Pînă acum aceşti
tarea lucrărilor de întreţinere a cul pe cele 50 ha am realizat un ve dăunători au apărut pe circa 5 ha
rolul deosebit de important pe care du-se cu viteza l-a a tractorului plante la ha. Această operaţiune se nit de peste 325 000 lei. Pe lingă pentru obţinerea unor producţii unde s-a şi făcut stropirea cu Hec-
l-a avut asupra producţiei aplica pentru a nu acoperi cu pâmînt va efectua o dată cu executarea turilor. Astfel, ei au terminat de aceste venituri am beneficiat şi de mari. Astfel, imediat după însă- lotox în cantitate dc 30 kg la hec
rea la timp şi la un nivel agrotehnic plantele tinere. La celelalte praşile primei praşile, ţtnindu-se seama de prăşit 10 hectare însămînţate cu alte avantaje Astfel, am primit din mînţat s-a executat tăvălugitul în tar, lucrare care s-a aplicat şi pe
superior a lucrărilor de îngrijire a s-a lucrat cu vitezele a lll-a şi a hibridul cultivat, de gradul de fer sfeclă furajeră, au executat sapa partea fabricii prelucrătoare din tregii suprafeţe, iar o dată cu apa- suprafeţele din împrejurimi pentru
culturii de porumb. Din experienţa IV-a ale tractorului. Datorită fap tilitate şi de umiditatea existentă mare pe o suprafaţă de 35 hecta Luduş 4 300 kg zahăr şi 430 tone tiţia plantelor, pe o suprafaţă de 15 a evita extinderea dăunătorilor.
anilor precedenţi am tras concluzia tului că cele mai bune rezultate in sol. re din cele 41 hectare ocupate cu de borhot Tot-________________ _______________Alături de celelal-
vie pe rod şi au plivit de buruieni odată, prin insilo- le lucrări agro
că neaplicarea la timp şi în număr le-am obţinut prin folosirea culti Aplicînd la timp şî fa un nivel zarea frunzelor şi tehnice recoman
corespunzător a praşilelor poate vatoarelor de spate, am adaptat şi agrotehnic corespunzător lucrârile o suprafaţă de 260 hectare însămîn- a coletelor am ASfiGiJRAM date pentru cultu
aduce pierderi de 500-1000 kg. po cultivatoarele de faţă pentru a le de îngrijire, vom asigura şi în acest ţată cu grîu. obţinut peste 300 ra sfeclei de za
In fruntea acestor acţiuni s-au tone nutreţ mu O DENSITATE NORMALĂ hăr, acordăm o
rumb boabe la ha. lată de ce în putea utiliza purtate în urma trac an realizarea unei producţii spori situat colectiviştii din brigăzile a rat. înregistrarea atenţie deosebită
anul trecut îngrijirea acestei cul torului. te de porumb cu cheltuieli cit mai şi asigurării unei
lll-a şi a IV-a conduse de llie Luca unor asemenea re
turi a fost una din problemele de De remarcat este faptul că praşi- economicoase. zultate se datoreş- DE PLANTE LA HECTAR densităţi cores
şi respectiv loan Popa. te în bună mă punzătoare de
VJRG1L MATEr 10ANSAUCHEA sură faptului că - ------ plante la ha. A-
ing. şef la G.A S. Alba preşedintele G.A.G. din Ludoş
pe Ungă pregăti vînd în vedere con
rea terenului şi executarea însamîn- hectare mai îmburuienate s-a făcut diţiile pedoclimatice existente în
ţatului la timp şi de calitate, am o praşiiă oarbă. gospodăria noastră, am constatat că
Plivitul păroaselor-o acţiune însemnată acordat o mare atenţie şi lucrărilor Acum se lucrează intens la exe densitatea de 80 000—90.000 plan
de întreţinere. Cum era şi normal, cutarea primei praşile cu care pri te la hectar este cea mai potrivită
lej se lace şi răritul parţial Para pentru acest an. Asigurarea acestei
In această perioadă, una din prin tul de buruieni (pălămidă şi neghi pe terenurile mai îmburuienaie, lel cu această lucrare aplicăm şi densităţi a început o dată cu exe
cipalele lucrări de întreţinere la cul nă), acestea au înăbuşit plantele şi prima lucrare aplicată a fost pra îngrăşăminte suplimentare, con- cutarea praşilei întîia şi se va de
turile păioase este plivitul. El se nu le-au dat posibilitatea să se dez şila oarbă. Apoi, cu ocazia primei ţtînd din cîte 80 kg azotat de amo finitiva fa praşila a doua. Pentru
face în scopul distrugerii buruieni volte în condiţii normale. Dacă fa praşile s-a făcut atît răritul parţial niu şi 100 kg sulfat de potasiu la aceasta brigadierii şi şefii de echi
lor care împiedică dezvoltarea nor cem un calcul vom vedea că prin ingrăşămînt hectar. Ingrăşarea suplimentară va pe au fost temeinic instruiţi, iar
mală a plantelor şi pentru a obţine neglijarea plivitului noi am pierdut cît si aplicarea unui
o recoltă de boabe fără impurităţi. cîteva sute de kg grîu la hectar. suplimentar constînd din sare po- continua şi în timpul executări/ cînd s-a trecut la răritul plantelor
Cu privire la importanţa deosebită Pentru a evita lipsurile avute în tasica şi azotat de amoniu Dato celei de a doua praşile cînd din s-a făcut şi o demonstraţie practica
a acestei lucrări am tras învăţămin anul trecut acum am început din rită faptului că după praşila întîia nou vom administra cîte 80 kg cu colectiviştii. O dată cu asigura
te preţioase din experienţa anului vreme plivitul întregii suprafeţe de au apărut anumiţi dăunător/ am azotat de amoniu ia hectar. Va ur rea densităţii se acordă multă aten
trecut, cînd de la răsărire şi pînă 100 hectare cultivate cu grîu, lucra
la plivit grîul de pe cele 100 hec re care a fost terminală în scurt trecut la distrugerea acestora cu ma apoi praşila a treia, iar a patra ţie repartizării cît mai uniforme a
tare s-a dezvoltat uniform şi vigu timp. Zilnic la această acţiune au Hcdotox în cantitate de 30 kg la praşila se va aplica numai în func plantelor pe unitatea de suprafaţă,
ros. Plivitul însă, la timp, l-am exe participat între 20-30 de colectivişti, hectar. In continuare s-a executat ţie de timp şi de stadiul de îmbu- lată de ce pentru realizarea unei
cutat numai pe o suprafaţă de 14 care, sub îndrumarea şefilor de echi praşila a doua cu care prilej s-a ruienare. Aş vrea să insist însă mai densităţi normale, în timpul lucru
hectare. Drept urmare şi rezultatele pă au executat numai lucrări de bu definitivat şi răritul, lăsînd o den mult asupra lucrărilor de comba lui calitatea răritului va fi urmărită
au fost diferite Astfel, de pe cele 14 nă calitate. Printre cei care se evi
ha plivite la timp am obţinut o denţiază în această acţiune se nu sitate de 80 000—90.000 plante la tere a dăunătorilor şi asigurarea în permanenţă.
producţie de peste 2.500 kg. grîu la mără colectivistele Maria R. Muntea- hectar. Praşila a treia a fost exe unei densităţi corespunzătoare de ing. VICTORIA' HRUŞCA
hectar, iar de pe restul suprafeţei nu, Sofia Munteanu, Lucreţia Nădăş- cutată pe întreaga suprafaţă, iar a plante la hectar. Din cauza tem G.A.C. Teiuş, raionul Alba
de 86 hectare s-au obţinut cîte 1630 lean şi Ghinea S. Numa.
kg. Cauza diferenţelor constă în OLIMPIA CRĂCIUN
aceea că neexeculînd la timp plivi brîgndîcr de cîmp la G.A.C. Spini
Acordăm atenţie sporită combaterii dăunătorilor
învăţămintele acumulate la cerc Pe lingă celelalte lucrări din ca tăvălugului s-au ataşat grape uşoa iilor, dar mai ales a gîndacului din
re. Cînd cartofii au răsărit am efec
se aplică în practică drul complexului de măsuri agro tuat prima praşilă mecanică apoi cea Colorado. Pe întreaga suprafaţă am
cu
tehnice ce se aplică la cartofi, în
efectuat două stropiri
Detox
grijirea culturii are o mare însem manuală. In continuare s-au mai emulsionabîl în concentraţie de 1-1,5
Viticultura reprezintă una din sur necesare care vor li introduse în la sula şi două prafuiri cu Detox
sele importante de venituri pentru soluţia de stropit si Jm instruit te nătate în sporirea producţiei la hec executat două praşile mecanice şi oulbere în cantitate de 30—35 de
colectiviştii din $ard. Dar experien meinic colectiviştii care vor lucra la tar. De acest lucru s-au convins şi alte două manuale. Prima lucrare de kg. (a ha.
ţa acumulată ne-a dovedit că obţi prepararea ei. Pentru o bună reuşi colectiviştii noştri. In cursul anului întreţinere s-a făcut la adîncime mai Tratamentele le-am aplicat cu aju
In vederea realizării unor producţii sporite dc porumb, Ia gospodăria nerea unor producţii mari de stru tă a lucrărilor de stropire, aceasta precedent am cultivat 59 de hectare mare, iar următoarele praşile au torul aparatelor M.S.P.P. 8 care e>.is-
colectiva din Vaidei, raionul Orăştic, Ia interval dc 4—6 zile după semauat guri este condiţionată în măsură ho operaţiune se va efectua de către cu cartofi. Imediat după plantarea fost făcute mai la suprafaţă pentru
s-a aplicat o lucrare dc grâpare a culturii. Cu un agregat format din 7 tărâtoare de lucrările de îngrijire care echipe speciale, formate din colec tau în dotarea brigăzii fitosanitare a
grape reglabile, mecanizatorul Nicolac Bota a realizat -zilnic o viteză dc se efectuează la această cultură. Că tiviştii care cunosc bine această lu acestora am trecut la tăvălugirea în a nu deranja tuberculii care erau S.M.T. din Orăştie Am urmărit în
lucru dc 4C ha. aşa stau lucrurile ne-o dovedeşte şi crare. tregii suprafeţe. Pentru a distruge în creştere. permanenţă ca aceste stropiri sau
următorul exemplu. In anul trecut, I. BICA capilaritatea care duce la pierderea O atenţie sporită am acordat com prafuiri să le realizăm conform aver
tizărilor făcute şi ţinînd seama
ca
de pe parcelele pe care am aplicat ing Ia G.A.C. — Şard apei din sol prin evaporare, în urma baterii (a timp a bolilor şî dăunăto- substanţele sa fie cît mai uniform
M e n ţ i n e m t e r e n u l o praşilă în plus am realizat cu 2.700 distribuite. Ca urmare a aplicării la
kg struguri Ia ha mai mult decît
timp şi în bune condiţiuni a tuturor
a f î n a t ş i c u r a t d e b u r u ie n i producţia medie obţinută pe gos lucrărilor, cu toate condiţiile de se
podărie Făcînd un simplu calcul re cetă ale anului trecut, producţia
Gospodăria noastră colectiva a acu alţi ani nu s-a nui făcut muşuroirca te zultă că prin neefectuarea numărului realizată la hectar a fost de peste
mulat o bună experienţă în ceea ce pri renului în jurul plantelor cu ocazia pra corespunzător de praşile pe întrea 9.000 de kg.
veşte realizarea dc producţii sporite de şilelor. Aceasta, deoarece am constatat ga suprafaţă ocupată cu vie am în
floarea-soarclui. In anul trecut, produc că aplicîiul procedeul amintit rădăcini registrat o pierdere de peste 200 In acest an cultivăm 74 ha cu car
ţia medic realizată pe gospodărie la acea le nu pătrundeau adîitc în sol, ci se dez tone struguri. Din lipsurile existente tofi. In scopul obţinerii unor rezul
stă cultură a fost de 1.890 kg. sămînţă voltau la suprafaţă, suferind astfel în în anul trecut am tras învăţămin tate mai bune decît în anul trecut
la ha. Ga şi la celelalte culturi, am re dezvoltare din cauza lipsei de umidi tele cuvenite. Prinlr-o mai bună or am stabilit ca pe lingă celelalte mă
marcat faptul că recolta dc floarca-soa- tate. ganizare a muncii şi aplicînd în prac suri agrotehnice lucrările de între
rclui este influenţată dc timpul şi mo Cunoscind faptul că floarea-soarclui tica cele însuşite la cercul viticol, ţinere să le efectuăm la timp şi de
dul cum se aplică lucrările dc îngrijire. este una din culturile care arc nevoie dc colectiviştii au reuşit să termine la buna calitate. Avem în acest sens o
Dar, iată cum am procedat noi în anul multă umiditate vom urmări ca în per bogată experienţă acumulată din
trecut la efectuarea lucrărilor dc între manenţa terenul să fie menţinut curat timp prima praşilă, iar aracitul şi anii precedenţi pe care o vom fo
ţinere. Imediat după semănat s-a făcut dc buruieni şî afînac, aplicînd praşilclc tăierile s-au făcut cu mai multă
grăpatu] culturii, iar cînd plantele au la timp şi în număr corespunzător. In gtijă. De aceeaşi atenţie se vor bu losi în scopul sporirii producţiei dc
avut două frunze s-a aplicat prima pra- acest scop, după lucrarea terenului cu cura şi plivitul, stropirile şi praşilele cartofi la hectar.
şilă, cu care ocazie s-a făcut şi răritul, grapa, am trecut, cînd plantele au avut viitoare. Pe lingă măsurile amintite am asi
lăsindu-sc 40.000-45.000 plante la ha In 2 frunze, la aplicarea primei praşile. Cu In ceea ce priveşte stropirile, a- gurat o densitate corespunzătoare
funcţie dc gradul dc îmburuicnare şi dc această ocazie s-a făcut şi răritul. cestea se vor efectua de cîte ori este
momentul apariţiei crustei, am aplicat Ca şi în anii precedenţi, în acest an nevoie, după avertizările pe care le de cuiburi la unitatea de suprafaţă.
in total 4 praşile mecanice şi 3 manuale ne-am propus să utilizăm sistemul re vom primi. In acest scop s-au orga Toate acestea ne vor permite ca în
pe rînd. Prima praşilă s-a făcut la adîn tribuţiei suplimentare, deoarece am acest an să obţinem rezultate mai
cimea de 9-10 cm., iar praşilelc urmă constatat că pe această calc se asigură nizat centrele de stropit, s-au ve
toare s-au efectuat la 6-8 cm. pentru a cointeresai ea materială a colectiviştilor rificat pompele şi s-au stabilit co bune decît în anii precedenţi ceea
nu distruge sistemul radicular al plan în aplicarea cu stricteţe a complexului lectiviştii care vor lucra la prepara ce va contribui la întărirea şi dez
telor în curs dc dezvoltare, ’fîn *3 men de măsuri agrotehnice, în vederea reali rea soluţiei. Dovedindu-se a li foar voltarea continuă a gospodăriei
ţionez că în anul trecut am reuşit să zării dc producţii mari şi constante de te avantajoasa, şi în acest an vom
înlăturăm o practică greşită caic îşi fă floarea-soarclui la ha. aplica metoda de îngrăşare exlra- noastre.
cuse loc în activitatea noastră. Este vor M. DOGARU radiculaiă a viţei de vie Pentru a- La gospodăria colectivă din Turdaş, una din lucrările căreia colectiviştii îi acordă multă atenţie este aplicarea ing. ION POPA
ba despre faptul că spre deosebire dc inginer agronom la G.A.C. Pricaz ceasta am procurat îngrăşămintele praşilelor la cartofi. Pînă în prezent această lucrare s-a efectuat pe întreaga suprafaţă ocupată cu cartofi timpurii. G.A.C. Deva