Page 79 - 1964-05
P. 79
Nr. 2925 Drumul socialismului !?ag. 3
Să pregătim temeinic
Al VII-lea concurs ANU-NŢ IMPORTANT
al artiştilor amatori F a z a p e g v ia ra a E ă utilajele pentru
campania de recoltare! Ministerul industriei
d® la H a ţe g (Urmate, din pag. Ha) Petrolului şi Chimiei O.G.A.D.
recoltat, este necesar să se acorde o a-
tcnţie sporita utilizării unui număr cît anu iţă următoarele examene pentru
nui marc de piese recondiţionate, cu
Este demn de relevat faptul că a prezentarea degajată pe scenă şi condiţia însă ca acestea sâ prezinte ga INSTALATORI AUTORIZAŢI în aragaz:
crescut exigenţa faţă. de conţinutul calitatea acompaniamentului. ranţia unei funcţionari perfecte pc în
şi calitatea programelor. Colectivele Mi-a plăcut, de asemenea, cum treaga perioadă de recoltat. Socotim 8 — 10 iunie 198 4 :
dc creaţie s-au străduit şi au reuşit „doineşte” Mert Maria de la cămi neîntemeiata idcca cu privire la înve
în bună parte să realizeze texte va nul cultural din Rapolt, vocea de chirea unor utilaje şi scăderea randa
loroase. iar instructorii au imprimat bariton a lui Munleanu Sigismund, mentului lor, idee pe care o susţin unc EXAMEN PENTRU INSTALATORI NOI
interpretării mai mult realism, mai precum şi a solistelor petrescu Cris- ie cadre din conducerea S.M.T., sub
mult firesc. Am vizionat cu plăcere tina şi Petrucea.pu dp la. cooperativa acest motiv căutîndu-sc justificări pen (categoria limitaţi şi nelimitaţi)
spectacolul brigăzii artistice de agi meşteşugărească „Solidar.itat.ea” din tru slăbirea atenţiei faţă dc calitatea
reparaţiilor. In cadrul; fiecărei unităţi,
taţie a cooperativei „Solidaritatea” Deva. sînt numeroase exemple <ţa,rc dp^iedcsc 10. — 13 iwiie 1964:
din Deva, care s-a pregătit cu se In legătură cu echipele de dan că dacă maşinile dc recoltat sînt repa-
riozitate pentru concurs şi a prezen satori, tov. prof. Petru Ardeu, di racc bine, acestea pot funcţiona fără în
tat un program viu şi antrenant rectorul casei regionale a creaţiei trerupere la întreaga lor capacitate pc EXAMEN PENTRU REEXAMINAREA
(poate că, totuşi, tendinţa de „es- populare, ne-a declarat : tot timpul campaniei. Pentru succesul:
tradizare" nu dă totdeauna rezul — La spectacolul fazei regionale campaniei de recoltare dc marc însem INSTALATORILOR REUŞIŢI ÎN ANII
tatele scontate !). La. brigada artis ce s-a desfăşurat în oraşul Haţeg, nătate este şi faptul ca toate mijloacele
tica de agitaţie a căminului cultu dansul popular a fost reprezentat în dc transport <ă funcţioneze din plin, 1955,1956 şi 1957 (categoria limitaţi)
ral din Rapoltul Mare, oraşul re toată varietatea şi frumuseţea lui ascfel asigurîndu-se cviearea pierderilor
gional Deva, am apreciat nu numai Cele opt echipe din raza oraşului dc produ.se. Apoi, în vederea eliberării CEI CARE NU SE VOR PREZENTA LA
bogăţia textului dar şi niyelu) de Haţeg şi a oraşului regional Deva la timp a terenurilor, pentru a putea REEXAM INARE VOR PIERD E AU TO RIZAŢIILE
efectua imediat araturi dc vară, pre
interpretare, vigoarea şi mobilitatea au îmbinat armonios vigurosul dans sele dc balotac trebuie să fie bine re
spectacolelor, iar la cea a spitalului ardelenesc cu cel specific zonei parare Se constată însă că la S.M.T. R ESPEC TIVE P R IN ANULARE.
din Pîclişa. cîteva cuplete pe care folclorice respective, realizînd suite din Haţeg şi Ţ>obi\i, aceste lucrări sîpc
progres. Aiacind un repertoriu pre aş îndrăzni sa le numesc foarte mult aplaudate de public. rămase în urmă, fapt ce trebuie să de Examenele se vor line la sediul* Bazei l-a Bu
cotegralică „Marina tenţios şi variat, a plăcut în mod bune. termine conducerile acestor unităţi să
rii , Interpretată dc un grup do deosebit interpretarea cîntecului Pronosticuri nu îndrăznesc să fac. A impresionat în mod deosebit ia măsuri pentru urgentarea lor. Lucră cureşti — str. G rai. Budîşfeanu nr, 11 bis, unde se
artişti amatori ai clubului sin „Glorios partid.” de Mircea Neagu. Mai avem de vizionat un mare nu echipa cooperativei „Retezatul" din rile dc reparaţii este necesar sa fie exe vor face şi înscrierile respective, începind de la
dicatelor din Deva. măr de brigăzi artistice de agitaţie, Haţeg. cutate cu multă atenţie şi la batozele
Corect şi cu un repertoriu adec aflate în proprietatea gospodăriilor co data de 5 iunie 1964.
vat s-a prezentat corul căminului şi, cum este şi firesc, toate se pregă Căminul cultural djn Păcuineşti a lective.
tesc temeinic pentru a cîştiga între prezentat pe scenă o echipa de dan inform aţii suplim entaro se vor obfme de la
Duminica a continuat faza regio cultural din Sînlandrei, oraşul re cerea. Pentru ca reparaţiile să fie efectuate
nala a celui de-a! VII-lea concurs gional Deva, dirijat de tov. Gheor- Solicitîodu-i părerea despre evo suri din cinci generaţii — peste 50 la un nivel corespunzător se cerc mai D.G.A.D., Baza V lil-a Timişoara Serv. Tehnic
âl artiştilor amatori. Sala fQstivă a ghe Crişan. Menţionez şi prezenţa luţia soliştilor vocali, tov. prof. Dersoane — care a fost călduros multă răspundere şi din partea condu str. Ceahlâu 2 A, telefon 18016, 18017 şi inter. 61
cerii întreprinderi» dc aprovizionare nr.
Şcolii medii din Haţeg a găzduit in la concurs a corului căminului cul Nicolae Jîrlea, ne-a spus : aplaudată de participanţii la spec 12 Simeni», care arc datoria să asigure
doua spectacole — unul Înainte de tural din Băieşti, raionul Haţeg, şi — Numărul destul de mare de . tacol, atît pentru interesantul dans o mai bună aprovizionare a G.A.S. şi
masă şi unul dupa-masă — înirece- aş recomanda dirijorului reîmpros solişti vocali de la Haţeg au lă cît şi pentru frumuseţea portului S.M.T. cu piesele dc schimb şi materia
tea amatorilor de pe raza oraşului pătarea repertoriului, mai multă pre sat o plăcută impresie atît în pri lele necesare. In acest scop, trebuie să
tegional Deva şi cei din oraşul şi ocupare pentru acordaj. vinţa interpretării cît şi a repertoriu local. fie rispcctacc întocmai graficele de a-
raionul Haţeg. S-au Întrecut in con lui ales. Orchestra casei raionale de Atenţia publicului a fost reţinută provizionare a punctelor din cadrul
curs aproximativ 700 de artişti ama- In ce priveşte formaţiile instru cultură din Haţeg a acompaniat 5 so de dansul realizat de grupul solistic S.M.T., onorînd comenzile acestora cu TRUSTUL MINIER DEVA
lori, cuprinşi in trei formaţii de cor, mentale, şi dc această dala fanfara lişti buni : pe Sidonia Şulea, Ana de Ia clubul sindicatelor dm Deva, cantităţile de materiale şi reperele so
7 brigăzi artistice de agitaţie, 8 echi clubului C.F.R. din Simeria s-a pre Voîcu, Boureci Dorin, Faţan Ana şi care dovedeşte reale calităţi core licitate dc către fiecare unitaee. EX P LO A TA EA M INIERA H U N ED O AR A
Concoiuitcnt cu desfăşurarea repara
pe de dansuri, 4 formaţii instrumen zentat la un înalt nivel artistic în Murgoi Lenuţa. Sidonia Şulea, s-a grafice. ţiilor. pentru folosirea la maximum a
t e , 2 grupuri solistice şi un apre interpretare. Mai puţin numeroasă remarcat cu o voce caldă, plină, posibilităţilor dc organizare raţională a
ciabil număr de ci măreţi vocali şi decît unele formaţii de acest gen bine timbrală şi emisie coiectă. A In ansamblul lor, dansurile pre exploatării mijloacelor mccaitizaie uti str. Zlaşii nr. 121 i
instrumentişti. dezavantajat-o însă cîntecul ales zentate la această, fază de concurs
din regiunea noastră, avînd în ge lizate la recoltat, precum şi pentru re
Concursul s-a caracterizat printr-o neral un acordaj bun, a reuşit să ob care nu i-a dat posibilitatea să-şi s-au ridicat la nivel corespunzător ducerea continuă a cheltuielilor directe ANGAJEAZĂ UR G EN T:
bună pregătire a tuturor formaţiilor, ţină o calitate sonoră foarte frumoa valorifice calităţile vocale. depăşind monotonia, proprie spec la culturile dc cereale păioasc, este ne
printr-un nivel de interpretare, in să, impunîndu-se de Ia început prin Bine s-au prezentat şi soliştii clu tacolelor primei etape a celui de-al cesar să se acorde o deosebita atenţie 1 contabil principal
marea majoritate a formaţiilor, ri bului sindicalelor din Deva. Şuvaina instruirii mecanizatorilor, creşteri»* ni
velului lor dc cunoştinţe profesionale.
dicat, retjefind saltul calitativ pe omogenitatea sa. Am apreciat com Emilia a cîntat cu multă sensibilitate V!!-)ea concurs. Rămîne ca pe mai Trebuie urmărit îndeosebi faptul, ca fie 1 merceolog principal
care Pa făcut in această direcţie miş poziţia originală intitulată „Doina „Ţarina de la Găina”, Crăciuneac a departe instructorii să se ocupe de care mecanizator să cunoască pîi)ă in 3 maiştri mineri
carea artistică de amatori din re şi joc” a dirijorului formaţiei, tov. îneîntat auditorii prin interpretarea îmbogăţirea figurilor pentru a da cele maj mici amănunte modul de func
giunea noastră. F. Bugariu. Nu mi s-a părut inspi melodiilor de muzică uşoară, iar expresie dinamismului ce caracteri ţionare, de îngrijire şi reglare corectă 2 maiştri preparatori
Oamenii muncii din Haţeg, in nu rată includerea în repertoriu a uver Rădoi Dumitru a cules mulîe aplau zează dansul nostru popular. a mecanismelor, precum şi remedierea 20 mineri
măr mare, care au vizionat cele două turii de Stolz — cu toate ca a fost de cu cîntecul „Mocăncuta”. Cred I. CJOBOTÂ operativă a eventualelor defecţiuni ce se
ivesc în timpul lucrului, astfel îneît a-
spectacole, au aplaudat cu căldură bine interpretată. însă că vocea frumoasă de bariton Foto: A. VOTS gicgaccle să poată fi utilizate la întrea
evoluţia tuturor artiştilor amatori. Cu multă atenţie au fost urmărite a lui Rădoi ar primi mai multă stră ga lor capacieatc. O dată cu picgăcirca Angajarea m aiştrilor se tace pe bază de con
Repertoriul formaţiilor, al solişti orchestrele de muzică populară. Pu lucire şi expresivitate dacă ar cînla mijloacelor mecanizate care vor f» fo curs conform H.C.M. 1061 1959, iar contabilul şi
lor vocali şi instrumentişti (cu mici blicul spectator este dornic să facă melodia într-o tonalitate mai înaltă. losite la recoltat dc marc importanţă m erceologul conform H.C.M. 1053/60.
excepţii la cei din urmă) a fost cu cunoştinţă cu noi lucrări din creaţia Ceea ce a plăcut atît la soliştii Despre păucineni este faptul ca unităţile agricole sa asi
gure din timp saci» necesari pentru de
grijă alcătuit, el reflectlnd bucuria folclorică. De aici revine sarcina de vocali de la clubul sindicalelor din servirea combinelor şi a batozelor. Tot In} or m aţii — la telefon. 2216 — 2805 Hune
şi optimismul, succesele cu care oa seamă a formaţiilor de instrumente Deva, cît şi la cei de la casa ra Despre formaţia de dansuri dm odată trebuie reparate şi amenajate cu doara sau la Serviciul Personal din Exploatare.
populare de a descoperi noi crea grijă spaţiile destinate pentru înmaga-
menii muncii intimpină marea săr ională de cultură din Haţeg a fost Păucineşh, raionul Haţeg, s-a moi zinarca şi păstrarea corespunzătoare a
bătoare naţională a poporului nostru ţii folclorice locale, de a le aduna, scris. O amintim insă şi de dala a- recolrci. Organizaţiilor dc partid din
de a le valorifica, dîndu-le o circu ceasla pentru că eforturile şi mun
— 23 August. ca oamenilor din acest sat de munte S,M.T. şi G.A.S. ic revine sarcina să se
laţie mai mare De la aceste forma ocupe cu toată răspunderea dc rezolva
. Merită să fie menţionate in mod le merită cu prisosinţă.
ţii se cer nu atît imitaţii sau reedi rea acestor probleme, de cai*c depinde de animale!
deosebit cileva aspecte care s-au Pentru ei participarea la laza re în ultimă instanţă cxccutaica lucrărilor C F - e s c ă t o r i
tări ale unor cîntece binecunoscute, gională a concursului al V//-/ca
desprins din desfăşurarea acestei ci mai ales lucrări noi. este o mate realizate, o mindrie de recoltare a cerealelor Ia un înalt
faze de concurs In primul rind bo Orchestra de estradă este o for bucurie, o sărbătoare — cum spu nivel calitativ şi la timpul oprim. Iară r v - , PRIN CONTRACTAREA DE ANI,-
de ce încă de pe acum trebuie să, fîc
\ £ > ' C j MALE CU: STATUL. VA PUTEţl, SRO,
găţia conţinutului tuturor, brjgâzilor maţie care se adresează unor mase nea Iov. Coiculcscu de la Comite luate măsuri pentru întocmirea unor Rl,VENITURILE CA URMARE A PRE-
artistice de agitaţie, tendinţa reuşită foaite mari de auditori. Prin însăşi lui pentru cultură Şl arlă al taio- planuri operative dc lucru în care să / JURILOR MARI SI. A ALTOR AVAN-
repertoriul lor aceste formaţii sînt I nu/ui. Dansul celor cinci generaţii se stabilească în mod judicios utiliza-
a amatorilor de a ieşi din tiparele rea din plin a forţelor şî mijloacelor, TAJE ACORDATE.
de mare actualitate şi aduc o con a lăcut ca scena concursului să OFICIILE RAIONALE I.R.I.C.,
învechite şi neeficace ale interpre devină neincăpătoatc. Fiecare ge pentru srrîngcrca recoltei într-un timp
tribuţie serioasă la educarea audi cît mai scurt. PRIN ACHIZITORII COMUNALI. ÎNCHEIE CONTRACTE PENTRU TOA
tării textelor, — sistem semicerc, cu neraţie a adus cu ea optimismul şi
torilor. Aceasta cu condiţia să cu TE SPECIILE Şi. CATEGORIILE DE ANIMALS, LA PRETURI. DIFERENŢIA-
puţină mişcare ; sporirea formaţiilor voioşia, lai aplauzele publicului
prindă cîntece inspirate, frumoase, ; TE IN RAPORT DE GREUTATEA Şl CALITATEA ANIMALELOR PREDATE
instrumentale şi în mod deoşebit a accesibile, care să emoţioneze şi să spectator, la scenă deschisă, le-au AGENIM
celor de muzică uşoară şi populară educe pe ascultători. răsplătit din plin eforturile. Pentru tineretul bovin
şi — la fel ca la 8rad — participa Aranjarea pieselor este o proble In llnal, cînd ţoale cele cinci ge
rea activă a casei raionale de cultură mă foarte dificilă şi de mare impor neraţii s-au angajat lntr-un sin RADIO
Grşut.otQ.a animalelor Calitatea Preţ lei
la concurs. tanţă. Aici trebuie să intervină mîna gur dans, aveai Impresia că joacă 27 MAI 1964 la predgre. Io predare per kg. viu
O remarcă se cerc a ti făcuta pri specialistului, care prin priceperea întregul saţ. Dar, de fapt, impresia PROGRAMUL I: 5,06 Melodii
vind- comportarea deosebit dc bună sa să, scoată la lumină, aranjamente este aproape de adevăr, căci numă populare; 5,30 Emisiunea pentru sate; 1 9 ,8 0
5,40 Muzică uşoară; 6,10 Cîntece des
le speciale făcute pentru aceste for rul dansatorilor din Puucineşli a- a — peste 4 0 0 kg. viu
a formaţiilor artistice ale clubului pic tractorişti; 6,35 Jocuri populare; u 9.3Q
maţii. proape că depăşeşte fumătale din
sindicatelor din Deva, care, pe me 6,45 Salut voios dc pionier; 7,30 Sfa 1 9 ,3 0
Au plăcut publicului orchestra de populaţie şutului.
rit, au smuls publicului spectator ro muzică populară (dirijată de I. Stoi tul medicului; 7,45 Cîntă orchestra b — între 32*1—4 0 0 kg, viu II 8,30
„Mioriţa"
din
de muzică populară
pote de aplauze Pentru munca lor ei merită lelici-
ca) şi cea de muzică, uşoară ale clu tări. Braşov; 8,16 Dansuri dc estrada; 10,03 1 9
formaţiile artistice ale cooperati Teatru la microfon „Madame Sans- c — între 221- 320l kg. v iji
bului muncitoresc din Deva. Men II 8,40
velor meşteşugăreşti, de dala aceas ţionăm şi orchestra de muzică uşoa Gcnc"; 12,03 Prelucrări corale; 12,30
ta, fă/ă excepţie, s-au ridicat la un ră a spitalului din Pîclişa, dirijată Muzică populară; 14,30 Roza vinturi- d — între 151 — 220 kg. viu 1 8
lor; 15,00 Melodii populaix intcrpi'c-
nivel de interpretare care a plăcut, Ana Vo/cu — solistă a Ca II 7,50
de dr Repinschi şi orchestra de mu sei raionale de cultură din Ha tatc dc Floiea Nctcu şi Siuiion Pop;
dovedind răspunderea cu. care au zică populară a casei de cultură din ţeg — a fost călduros aplauda 16,10 Muzică uşoară; 17,00 Muzică
muncit, alit interpreţii cit şi instruc Ha.ţeg tă pentru vocea ei calda, plă dc estradă interpretata dc solişti» noş Pentru porcine
tori. cută. tri; 18,15 Fapte din întrecere; 18,30
Punind: întrebarea : cum apreciaţi Program muzical pentru fruntaşi şi
Casa raională de cultură din Ha comportarea brigăzilor artistice de evidenţiaţi în întrecerea socialista;
ţeg s-a impus in cadrul acestei laze Titluri semnificative po rci de carne 9 le i kg y ly
agitaţie, tov. prof. Constantin Cle 19,00 Jurnalul satelor; 20,10 Melodii
de concurs, în mod deosebit, prin mente ne-a răspuns : populare cerute dc ascultători; 20,30( porci d$ gţăsim e 9 ,5 0 <«
soliştii vocali şi prin formaţia de cor — De la început merită evidenţia.t Noapte bună copii: „TeduL şi Aritme
cu care, natura/, va trebui sJ se mai După cum s-a amintii, la con tica"; 21,15 La microfon satira şi Pentru Qi
faptul că la acest spectacol, brigăzile umorul (reluare); 23,00 Muzica de
muncească artistice de agi.taţie au fost bogat re cursul de Iu Haţeg au participai 7 dans.
Dar, pentru a ne da mai bine sea prezentare. ptnă în prezent, la laza brigă/i artistice de agitaţie. Sini calitatea l-a 5.50 lei kg viu
ma de comportarea diferitelor for deosebit de semnificative linurile CINEMA
din Haţeg, au fost vizionate cele temelor interpretate de acesta bri calitatea ll-a 4.50 „ „
maţii, a soliştii or, să dăm cuvîntul n
mai multe brigăzi artistice de agi găzi. Sic vorbesc de la sine, re- 27 MAI 1964
unor membri ai iuriului cu care, la taţie. llcctă preocunarca principală a oa LA ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR PRODUCĂTORII PRIMESC PRIN
DEVA : Douăsprezece scaune — ci
sfirşitul fazei, am avut o scurta con Sub raportul conţinutului tematic menilor de la fiecare loc de mun nematograful „ Paltiau; O zi ca leii BANCA DE STAI AVANSURI FARA DOBINDA, PINA LA 45'V0 DIN
vorbire. că, orientarea bună a activităţii tu VALOAREA ANIMALULUI CONTRACTAT.
al programelor, trebuie să spunem turor brigăzilor. Iută iloar cile\ a — cinematograful „A rio"; PETRO
întrebat care dintre formaţiile de că acesta este în linii generale su din aceste titlu ri: „ Viaţă nouă in ŞANI : Dezrădăcinaţi7 — cinc- PENTRU TINERETUL BOVIN PREDAT IN GREUTATE DE PESTE
cor şi. formaţiile instrumentale s-au sal la noi" (căminul cultural Ra- matogralul „Republica"; Cele trei 150 KG. Ibl PERIOADA 1 IANUARI E - 30 APRILIE, PRODUCĂTORII
perior întrecerilor anterioare. Nota lumi ale lui Gulivcr — cinemato
comportat mai bine, iov. prof. Ion dominantă a spectacolelor brigăzilor poll); „Asta-i munca noastră“ BENEţCC IAZ A DE O MAJORARE DE PREŢ (CITE 0,50 LEFKG. VIU).
Munte a nu ne-a răspuns .* artistice de agitaţie care au evoluat (B.R.P.R. Deva); „înfloreşte satul graful „1 Noiembrie" ; ALBA lU- PENTRU PORCII PREDAŢI LA GREUTATEA MINIMA DE 90 KG.
LIA : Ei cuceresc cerut — cinema
meu* (Riu dc M ori); „Pe
plaiuri
— In primul rind ţin să remarc duminică a fost optimismul, încre însorite' (Casa raională de cultură tograful „Victoria" : Doamna Tu Şl PESTE ACEASTA GREUTATE, IN PERIOADA 1 MARTIE - 30 APRI
coiul casei de cultură din Haţeg, Hau — clnematogralul „23 August“ ; LIE, PRODUCĂTORII BENEFICIAZĂ DE O MAJORARE DE RREJ DE
derea în viaţă, dragostea fierbinte Haţeg); „Calitatea-i linia nnaslră"
dirijat de prof. V. Botrîncea, ca pe pentru partid şi patria noastră so (Cooperativa „ Retezatul" Ha{eg); SEBEŞ: Domnişoara Barbă Albastră CITE 1 LEI/KG. VIU.
— cinematograful „ P ro g re s u lîm
un colectiv entuziast, în continuu cialistă. părăţia oglinzilor slrlmbe — cine PENTRU LĂMURIRI IN LEGA-
matograful „Sebeşul*; ORAŞTIE: » r -------------‘ i TURA CU CONTRACTAREA, ADRE-
Medicamentul care ucide scria l şi / I T JAJI-VA ACHIZITORILOR COMU-
H — cinematograful „P atria"; Aşn t: . W NALI SAU OFICIILOR RAIONALE
a lost — cinematograful „Flacăra"; WQ» - T E DE CONTRACTARE Şl ACHIZIŢII
HAŢEG: Rcporlaj cu ştreangul de DE ANIMALE.
git — cinematograful „Popular" ;
BRAD: Nu eşti singur — cinemato
graful „St. roşie“ ; IU A : Bandiţii
Solisla vocală Meri Maria, de din Orgosollo — cinematograful „ Lu
la căminul cultural din Rapolt, mina",
oraşul regional Dcvu, a Inter
pretul cinlccul „Cind treci bade BU LETIN
pe la mine". Ba a fost apreciată
METEOROLOGIC
de publicul spectator.
PENTRU 24 DE ORE
Vremea se menţine nestabilă cu ce
rul mai mult noros dupa-amiazâ, cind • .-•••' •
vor cădea averse de ploaie, însoţite
Formaţia de dansuri a cămi local dc dcscâicări electrice. m r
nului cultural „ Petoli Şandnr" Vîntul va sufla moderat cu inten
din Deva, care a prezentat h sificări tcmpoi*arc din sectorul nord- * J o r iţ m e n t v a r i s t
vest şî vest. Tcmpc»*atura staţionară,
concurs un dans maghiar. Dan
z.iua va fi cuprinsă între 20—26 grade, I ţ i ţ i ia m a j& i
sul a fost bine eşecului, fiind
iar noaptea înţrc 4—10 grade.
viu aplaudat dc publicul nu
PF.N7RU URMĂTOARELE 3 ZILF ■ m P c R A Y fV E L O R
meros care a asistat la întrece
Vreme favorabilă ploilor locale şi
rea de la Haţeg.
cu temperatura staţionara.