Page 25 - 1964-07
P. 25
Nr. 2963
Pag.’ 4 Dramul socialismului
CAIRO
DE PES TE m i APE In Subcomitetul O J.II.
pentru Âden
Reprezentantul Asociaţiei studenţilor
CAIRO 8 (Agerpres). —
Subcomitetul pentru Aden al Comi din Arabia de sud, Omar Bahsun, a de
tetului special al O.N.U. pentru exami clarat că analfabetismul aproape total
narea aplicării declaraţiei cu privire la
din aceasta regiune constituie unul din
acordarea independenţei ţărilor şi po
poarelor coloniale îşi continuă lucrări rezultatele nefaste ale dominaţiei colo
niale.
le la. Cairo.
VIZITA TOVARĂŞULUI încheierea Conferinţa generala a O.I.M. Fadhli a luat cuvîntul a doua oară, dc- independent al Consiliului legislativ din
După ce sultanul Ahmed Abdallah din
Umăr Shihab, membru al grupului
Conferinţei mesei Adoptarea convenfiei internaţionale privind nunţînd acţiunile trupelor britanice îm Aden, a declarat că înaltul comisar din,
potriva triburilor şi şcicatelor din federa
GHEORGHE APOSTOL ÎN AUSTRIA rotunde Esf-Vest folosirea forfei de muncă ţia Arabici de sud, a fost audiată Radhia Aden i-a cerut să plece la New York,
în fruntea unei delegaţii federale, pen
GENEVA 8 (Agcrpres). — tare, la protecţia mamei şi la progra Ihsanula, secretara Asociaţiei femeilor tru a apăra ideea federalizării în faţa
VIENA 8. — Corespondentul Ager- La intrare şi dc-a lungul coridorului FLORENŢA 8 (Agcrpres). — Conferinţa generală a Organizaţiei mul de muncă al femeilor. arabe din Aden, care a acuzat autorită Comitetului O.N.U. pentru aplicarea
prcs St. Deju transmite : spre sala festivă se aflau muncitori în La 7 iulie, s-au încheiat la Florenţa Internaţionale a Muncii (OJM) a adop Au mai fost adoptate în unanimitate ţile coloniale de persecutarea organiza Declaraţiei cu privire la acordarea in
La 8 iulie prim-vîcepreşcdintcle Con pitorescul costum al siderurgiştilor din lucrările celei de-a 9-a Conferinţe a tat marţi o convenţie internaţională pri rapoartele în legătură cu „despăgubiri ţiilo r democratice ale femeilor. Ea a dependenţei ţărilor şi popoarelor colo
siliului de M iniştri al R. P. Romîne Stiria. Directorul general tehnic al în mesei rotunde Est-Vest la care au par vind folosirea forţei de muncă. In fa le cc trebuie acordate în cazurile acci declarat că femeile din Aden resping
Gheorghe Apostol, împreună cu Con treprinderii, dr. Franz Narbeshuber, a ticipat reprezentanţi ai vieţii publice şi voarea ei au votat 170 de delegaţii, 44 dentelor dc munci în industrie şi a bo niale. „Am refuzat această propunere
stantin Tuzu, vicepreşedinte al Consi dat explicaţii privind istoricul, aşezarea oameni de ştiinţă din 17 ţări europene, lilor profesionale" şi „raportul privind rezoluţiile conferinţei de la Londra şi pentru că îmi dau scama că federaliza
liului de Miniştri, şi alte persoane ofi şi producţia combinatului. printre care şi R.P. Romîni. au votat împotrivă şi 40 s-au abţinut. vor continua lupta pentru obţinerea rea este împotriva intereselor poporului
ciale care îl însoţesc, a vizitat Combi In continuare au fost vizitate secţia Participanţii la conferinţă au discutai Convenţia prevede că, în vederea sti politica de angajări, în special problema unei adevărate independenţe. arab*4.
natul siderurgic „A lpin Montan Union*4 vechiului laminor, cuptoarele L. D. — probleme privind atenuarea încordării mulării dezvoltării economice, a ridică angajărilor în ţările dezvoltate®.
din Donauwitz. La sosire, în faţa clădi cu procedeul modern pentru produce internaţionale, dezarmarea, precum şi rii nivelului de viaţa, pentru a răspun
rii principale, unde au fost arborate rea oţelului prin suflare cu oxigen, probleme ale relaţiilor economice Est-
drapelele de stat ale R. P. Romîne şi procedeu elaborat la această întreprin Vest. de nevoilor forţei de muncă şi pentru
Republicii Austria, oaspeţii romîni au dere în colaborare cu Combinatul me In cadrul şedinţei de închidere, con soluţionarea problemei şomajului, „ţă ri
fost întîmpinaţi de consiliul de condu talurgic Voest din Linz şi noul laminor ferinţa a adoptat două documente : re le vor formula şi aplica, ca un obiectiv
cere al acestei întreprinderi etatizate. intrat recent în funcţiune. zoluţia în problemele politice şi m ili
Directorul general, dr. Josef Obercggcr, La prînz, conducerea combinatului a tare şi memorandumul Comisiei econo esenţial, o politică activă, tinzind spre
a rostit cuvîntul de bun sosit. promovarea folosirii depline a forţelor
oferit o masă în cinstea oaspeţilor ro mice a celei de-a 9-a Conferinţe a me
productive®.
mîni, la care directorul general, dr. sei rotunde Est-Vest. Participanţii la
Josef Oberegger, şi Constantin Tuzu, conferinţă, se arată în rezoluţie, averti De asemenea, conferinţa a adoptat
i t a l i a Tratativele vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, zează împotriva creării forţelor nucle patru rezoluţii referitoare la situaţia fe
au rostit toasturi. are multilaterale. Crearea acestor forţe meii muncitoare. Concret, «le se refe
Oaspeţii au fost salutaţi de asemenea, ar împiedica realizarea unui progres pe
în vederea formării de locţiitorul şefului guvernului landu calea dezarmării şi slăbirii încordării ră la promovarea economică şi sociali
lui Stiria, prof. dr. Hans Koren. internaţionale. a femeilor din ţările în curs de dezvol
noului guvern
ROMA 8 (Agcrpres). —
Miercuri seara a avut loc la Roma — IN PROBLEMA CIPRULUI
după cum anunţă agenţia ANSA — o
nouă reuniune a reprezentanţilor celor
patru partide din coaliţia guvernamen la Geneva @ D eclaraţiile
tală precedentă, democrat-creştini, re @ Guvernul ciprio f nu va participa la tratativele de
publicani, social-democraţi şi socialişti, lui M akarios ® In insulă viafa re in tră în normal
pe baza cărora intenţionează premierul
desemnat Aldo Moro să alcătuiască noul NICOSIA 8 (Agerpres). — (ară direct interesată în negocierile asu în locul generalului Gyani, al cărui
guvern. Observatorii din capitala Italici lntr-o declaraţie pentru presă făcută pra Ciprului. mandat expiră la 9 iulie, a avut între
consideră ca este vorba nu de o nouă marţi la Nicosia, preşedintele Ciprului, Associated Press reaminteşte că recent vederi separate cu preşedintele Maka
lista, ci mai de grabă de remanierea Makarios, a arătat că guvernul cipriot Makarios a declarat că o soluţie în pro rios şi cu vicepreşedintele Ciprului,
celei precedente. Agenţia France Prcsse nu va trim ite un reprezentant la trata blema cipriotă trebuie să fie elaborată Fadil Kuciuk. Potrivit agenţiei Reuter,
relatează că „cei mai optimişti4* consi tivele de la Geneva iniţiate de mediato cu deplina aprobare a poporului cipriot generalul Thimaya a trecut apoi în re
deră că tratativele între participanţii rul O.N.U. în Cipru, Sakari Tuomioja. vistă forţele internaţionale O.N.U. din
la viitorul guvern de centru-stînga vor „N u credem ulii, a declarat Makarios, şt că nimeni nu are dreptul să negocie Cipru şi a continuat consultările cu co
mai necesită două, trei zile. „Rcspingînd să trimitem un reprezentant al guver ze în lipsa reprezentanţilor acestuia. mandanţii acestor trupe şi cu generalul
orice colaborare cu dreapta, inclusiv cu In legătură cu situaţia din insulă, Gyani.
liberalii, transmite aceeaşi agenţie, de- nului cipriot la Geneva, deoarece trata agenţia France Presse subliniază că nu S.U.A. La New York a avut loc recent o mare demonstraţie de protest împotriva politicii dc apartheid a gu
mocrat-creştinii susţinuţi de social-de tivele de la Geneva cu participarea di au fost semnalate noi incidente. La N i Noul comandant al forţelor interna vernului din R. S. Africană. După demonstraţie a urmat un miting. Această manifestaţie a avut loc în timp ce Con
mocraţi şi de republicani nu pot să se feritelor părţi, ar putea scoate chestiu cosia şi în alte oraşe importante ale ţionale O.N.U. din Cipru îşi preia func siliul de Securitate al O.N.U. discuta politica de apartheid din R.S.A. *
lipsească de aportul voturilor socialiste nea cipriotă din cadrul O.N.U.® ţia la 9 iulie. IN FOŢO: Aspect de la demonstraţia de protest care a avut loc în faţa Misiunii africane din New York.
pentru a dobîndi majoritatea în Ca Agenţia Associated Press, referindu-se insulei viaţa a început si reintre în nor-
meră. Iar o ruptură definitivă a coali la surse din apropierea guvernului ci
ţiei nu ar putea avea alte consecinţe priot, subliniază că refuzul Ciprului de
decît recurgerea la noi alegeri, ceea ce a participa la tratativele de la Geneva NICUSIA 8 (Agerpres). — SAN FRANCISCO LUCRĂRILE COMITETULUI Ordinea de zi a viitoarei
nici unul din cele patru partide nu do se datoreşte prezenţei la aceste tratati
reşte la ora actuală*. ve a fostului secretar de stat american, La 8 iulie generalul indian Subayya
Dean Acheson. Potrivit agenţiei, s-a Thimaya, noul comandant al forţelor PARTIDULUI REPUBLICAN Conferinţe a şefilor de state
exprimat părerea că S.U.A. nu este o internaţionale O.N.U. din Cipru, numit
loare, dr. Martin Luther Ring, care a
Chombe a prezentat SAN FRANCISCO 8 (Agcrpres). — depus de asemenea în faţa comitetului, şi («terne africane
La San Francisco şi-a început lucră
rile comitetul partidului republican, a insistat pentru un program electoral
lista guvernului CONFERINŢA DE PRESA A LUI U THANT care elaborează platforma electorală a care să proclame respectarea strictă a CAIRO 8 (Agerpres). — ral african şi sugestiile Senegalului pri
partidului. Nelson Rockefeller, guver legii drepturilor civile. Roy Wilkins, se La Cairo a fost dată publicităţii or vind stabilirea sediului secretariatului
provizoriu NEW YORK 8 (Agerpres). — masa conferinţei de la Geneva, deşi tar natorul statului New York, primul care cretar executiv al Asociaţiei naţionale dinea de zi a Conferinţei şefilor de permanent al O.N.U.
Secretarul general al O.N.U., U Thant, divă, ar putea aduce rezultate utile®. a fost audiat de comitet, a sprijinit pro pentru propăşirea populaţiei de culoare, state şi guverne africane, ale cărei lu
LEOPOLDVILLE 8 (Agcrpres). - a ţinut miercuri o conferinţă de pre U Thant a adresat un nou apel Gre punerile lui William Scranton, guverna a declarat comitetului că 90 la sută din
Miercuri după-amiază Moise Chombe să, în cursul căreia a răspuns la între ciei şi Turciei să colaboreze sincer cu torul statului Pennsylvania, referitoare alegătorii negri vor vota împotriva se crări vor începe la 17 iulie. Ea cuprin
a prezentat spre aprobare preşedintelui bările ziariştilor privind diferite proble forţa O.N.U. şi cu Organizaţia Naţiu la includerea în programul electoral a natorului Goldwatcr, dacă va fi desem de, printre altele, raportul secretarului
Kasavubu lista noului guvern congolez me internaţionale. U Thant şi-a expri nilor Unite în vederea unei soluţionări angajamentului de respectare a noii legi nat candidat prezidenţial, din cauza ati general al Organizaţiei unităţii africane, Incidente la frontiera
de tranziţie. mat speranţa că o soluţie de compromis, paşnice a problemei cipriote. Pe de altă a drepturilor civile. tudinii sale potrivnice legii drepturilor clasificarea rezoluţiilor şi recomandări
Intr-o declaraţie făcută presei, Chom acceptabilă tuturor părţilor, va fi găsită parte el a declarat ca a luat cunoştinţă Cunoscutul lider al populaţiei de cu civile. lor sesiunilor ordinare ale Consiliului
be a subliniat că în constituirea guver în problema malayeză. In legătură cu de memorandumul sovietic cu privire indo-pakistaneză
nului provizoriu a întîmpinat „dificul aceasta el a subliniat că o propunere â la unele măsuri în vederea intensifică ministerial precum şi ale celor două se
tăţi pînă în ultimul moment. Anumiţi preşedintelui Filipînelor, Macapagal, cu rii eficacităţii O.N.U. în asigurarea pă siuni extraordinare. Va fi discutată, de DELHI 8 (Agerpres). —
membri ai fostului guvern a arătat el, privire la crearea unei comisii de con cii şi securităţii internaţionale pe care asemenea, problema declarării comite La frontiera dintre India şi Pakistan
au încercat prin toate mijloacele să în- îl consideră „de bun augur". După vizita în Germania occidentală tului juriştilor drept organism speciali au avut loc în ultimele zile noi schim
tîrzie formarea cabinetului*4. El a afir ciliere alro-asiatică a fost acceptată atit
mat că guvernul său se compune din de Indonezia cit şi de Malaye/.ia. întrebat în legătură cu o propunere a zat, vor fi ascultate rapoartele unor m i buri de focuri. Incidentele s-au produs
oameni care nu au făcut parte din fos Rclerindu-se la situaţia din Vietnamul primului ministru al Cubei, Fidel Cas- a preşedintelui de GauEle niştri de externe în problema lichidării duminică şi luni în regiunile Pmonch
tul guvern central precum şi din cîţiva de sud, secretarul general al O.N.U. a tro, de reluare a relaţiilor comerciale colonialismului în Africa, în problema Mendhar, Chamb, Bctar Nullah, precum
tehnicieni. declarat că apare tot mai evident că dintre Cuba şi Statele Unite, secretarul PARIS 8 (Agcrpres). — nimentelor internaţionale, a spus el, rezolvării disputelor de frontiera între şi într-un sat de frontieră din apropie
Sarcina principală a guvernului de măsurile militare nu vor aduce o solu general al O.N.U. a spus că „orice gest In cadrul şedinţei din 7 iulie a Con există deosebiri între cele două ţări, iar Somalia şi Etiopia, Somalia şi Kenya. rea oraşului Poonch. Au fost înregis
tranziţie este de a obţine pacificarea ţionare paşnică a problemei. Singura al din partea unei părţi în favoarea unei siliului de Miniştri al Franţei au fost în unele probleme există chiar diver
ţării şi de a pregăti alegerile legislative ternativă rezonabilă constă în tratative apropieri trebuie să fie bine prim it în- trecute în revistă rezultatele vizitei fă Pe ordinea dc zi, figurează, dc aseme traţi morţi şi răniţi de ambele părţi. In
care în principiu urmează să aibă politice şi diplomatice care, chiar la irucît tratativele şi compromisurile con cute în Germania occidentală de pre genţe, care nu pot fi înlăturate în două nea, discutarea propunerii ghaneze pri cidentele au fost aduse imediat la cu
Ioc în februarie 1965, adică la şase luni şedintele de Gaullc şi de membri ai ca zile de tratative". vitoare la stabilirea unui guvern fede noştinţa observatorilor O.N.U.
după adoptarea definitivă a noii consti această oră tardivi poi oferi unele şan stituie cele mai bune mijloace de rezol binetului francez, care l-au însoţit.
tuţii. se de soluţie. Condder ci o înapoiere la vare a problemelor internaţionale". Ministrul inform aţiilor al Franţei,
Alain Peyrefitte, a declarat ia o confe
rinţă de presă că în urma vizitei făcute
la Bonn, membrii delegaţiei franceze au
Conferinţa primilor miniştri ai Commonweafthului observat „o oarecare încetineală şi une
le oscilaţii" manifestate de autorităţile
vest-germanc în dezvoltarea relaţiilor cu ♦ FESTIVALUL FILMULUI Ametioa, larul din Baltimore. a de este foarte ne&labll. Durata existen
Franţa. „In cc priveşte aprecierea eve
LONDRA 8 (Agcrpres). — probleme privind coloniile şi teritoriile bui să dea un răspuns la cererile sute DIN BERLINUL OCCIDENTAL venit primul semnalizator maritim ţei sale se numără In minute. încon
La 8 iulie au început la Londra lu britanice, cooperarea tehnică, financiari lor africane ca Anglia să impună guver din lume alimentai cu energie nu jurat de albumină sub forma priiţi-
crările celei dc-2 13-a Conferinţe a pri şi economică în cadrul Commonwealt- nului rasist al Rhodesici de sud o con Vuita premierului BERLINUL OCCIDENTAL 8 (A- cleară. Sursa sa de energie o con culelor — inlormosomt, acidul riOo-
milor miniştri din ţările membre ale hului precum şi probleme ale comerţu stituţie care să garanteze tuturor africa gerptes). — stituie un reactor nuclear alimentul nuc/eic are o viută dc ci te va orc
Commonwcahhului. De la conferinţă lui internaţional. Participanţii la con- nilor drepiul la vot. La Feslivolul Ulmului care a avut cu stronţlu-90. Acest reactor, cu o
lipsesc preşedintele Ciprului, Makarios, ierinţă au invitat pe primul ministru Referindu-sc la lucrările actualei con- Pomp/dou m Suedia loc in Berlinul Occidental, (ările O- putere de 90 de vva/i, poate livra ♦ FRIGIDER NATURAL
primul ministru ai Jamaicăi, Alexandcr al noului stat independent, Malawi, Hus- Icrinţe, ziarul cercurilor de afaceri bri ricnlului Apropiat şi ale Extremului tără întrerupere curent electric pe
Bustamante şi primul ministru al In tings Banda, să participe la lucrări. tanice „Financial Times" subliniază că STOCKHOLM 8 (Agerpres). — Orient au oblinui un mare succes, o perioadă de zece uni. MOSCOVA 8 Corespondentul A-
diei, Bahadur Shastri, care sînt repre După cum subliniază agenţia France „ca va trebui să găsească sensul real al In prima zi a vizitei pc care o între Murele premiu a fost acordat filmu qerpte$. S. Pndină transmite :
zentaţi de miniştri ai guvernelor res Presse, problema sancţiunilor economice scopurilor sale dacă Commonwealthul prind în Suedia, primul ministru al lui turcesc „Vară Iară opri", care a ♦ INSTALATA DE RONTGEN- La extremitatea nordică a munţi
pective. împotriva Republicii Sud-Africane, ce intenţionează să supravieţuiască. Dacă Franţei Georgcs Pompidou, şi Couve dc participat la concurs fn pofida inter TELEVIZIUNE lor Urali a lost amenajat un uriaş
Cuvîntul de deschidere a fost rostit rută de mai mulţi participanţi, nu fi conlerinţa nu va fi decît o repetare a Murvillc, ministrul afacerilor externe, dicţiei guvernului de la Ankura. Iriqider natuial. In care sc pot păs
tra 3.000 tone dc peşte
proaspăt
de primul ministru al Marii Britanii, gurează pe ordinea de zi a conferinţei, celei din 1962, cînd au fost pronunţate au avut o convorbire cu Tage Erlander, Filmul zugrăveşte realităţile din DRESDA 8 (Agerpres). — Mnrea sală Irlqorilică se allă la o
primul ministru al guvernului suedez şi
Alee Douglas-Home. Potrivit agenţiei dar, s-ar putea ca ea să fie ridicata în numai discursurile de pe ordinea de zi, Tuicia, prezentinrl viola unei regiuni Sanatoriul de la l.ost-au- Mag dc- adlncime de 30 metri, iar tempera
Reuter, participanţii la conferinţă vor cadrul dezbaterilor. Delegaţia Marii Bri scrie ziarul, ea va constitui un cşcc". Tortstcn Nilsson, ministrul afacerilor deosebit de înapoiate. Premiul pen burg (R D.G.) q lost înzestrat cu
Pe de altă parte, ziarul „Daily Tcle- externe. Ei au făcut un schimb dc pă prima instalaţie dc rontgen-televi- tura din interiorul ei se menţine in
examina unele probleme ale situaţiei in tanii — scrie agenţia — va trebui sa graph" este de părere ci problemele reri asupra principalelor probleme in tru cea moi bună regie a Iost de ziune. Imaginea rdnlqen este trans permanentă la minus 20 de qrade.
ternaţionale, relaţiile Est-Vest inclusiv Iacă faţă frontului comun al acestor care se vor ridica la conferinţă, prin ternaţionale, ocupîndu-sc, dc asemenea, cernat Ulmului indian „Marele Hind asigurată dc ingul natural'
problema dezarmării, situaţia cian înd ţări care cer Angliei să sprijine acţiu tre care cea a Rhodesiei de sud, „ar pu de relaţiile dintre Piaţa comună şi Aso oraşn, iar pentru cea mai bună in misă printr-un sistem de televiziune frigiderul se atlă in zona îngheţului
ma,
In
de la pacient concomitent
estul Asiei, din Cipru, Orientul M ijlo nile economice îndreptate împotriva tea duce la o confruntare de asemenea ciaţia Europeană a Liberului Schimb terpretare actriţei japoneze Sahiko multe cabinete medicale, Rontqen-te veşnic.
ciu şi Europa. Pe agenda conferinţei R.S.A. Totodată, delegaţia Marii Brita proporţii îneît să creeze o rupturi sau (AELS) şi tratativele din cadrul „Run Hidari, pentru rolul pe care l-a avui leviziunea ol eră medicului multiple
figurează, de asemenea, examinarea unor nii, arată agenţia France Presse, va tre chiar un eşec". dei Kennedy4'. in Ulmul „ Femeia insectă". posibilităţi şi înlesneşte diagnosti ♦ CONTRA INSOMNIEI
Tot pentru interpretare a obţinut cările.
un premiu şi actorul Rod Steiger, LONDRA 8 (Agerpres). —
BRASILIA. — Ministerul de justi prezentat comisiei mixte dc armistiţiu tntr-un film demascind ororile co ♦ IN GARAJUL UNUI POŞTAŞ Industria eledro-mecanlcă britani
ţie din Brazilia a adresat organizaţiei P e s c u r t o plîngere împotriva atacului izraclian mise de hlllerişti in ultimul război NEW YORK 8 (Agerpres). — că a construit un mic aparat care
internaţionale a poliţiei — Interpol — şi a cerut deschiderea unei anchete. mondial. Politia din W oier M i//, stolul New promite celor ce şuieră de insomnie
cererea de a face o investigaţie asupra PRAGA. — Maurîce Brasscur, minis York, a descoperii in garajul lui să Inlălure neplăcutele stmplomc.
presupusei prezenţe pe teritoriul bra trul comerţului exterior al Belgiei, care ♦ ACJIUNEA DE CURĂŢENIE Shiper, un poştaş de 75 dc am, ieşi! Aparatul arc 8 cm înălţime, o greu
zilian a doctorului Mcngclc, călăul na s-a aflat într-o vizită în Cehoslovacia, A MUNTELUI FUJIYAMA la pensie, două tone de corespon tate de 200 gr şl emite un şunci
surd, dar ritmic care
seamănă cu
zist de la Auschwitz. Iniţiativa minis Argentina au declarat grevă rcvendicînd acum 824 dc cazuri, dintre care 76 a avut o scrie de întrevederi cu miniştri dentă nclivrată destinatarilor. Cores
terului de justiţie se datoreşte cererii majorarea salariilor. Zeci dc fabrici de mortale. ai guvernului cehoslovac. In încheierea TOKIO 8 (Agerpres). — pondenta nedeschlsă datează din anii ccf al unei picături de apă căz.tnd
ritmic. Sunetul durează 25 de minu
primite din partea comitetului interna zahăr şi-au încetat activitatea. Greva LONDRA. — Camera Comunelor a vizitei a fost semnat un acord economic Peste 17.000 de sportivi $i membri 1953— 1954. Intrucil termenul inten te după care sc slinqe automat
ţional al foştilor deţinuţi dc la Aus se desfăşoară sub conducerea Federaţiei aprobat la 7 iulie, la cea de a doua pc termen lung între R.S. Cehoslovacă a> asociaţiilor alpiniste jatxineze tării unei actiunj judiciare s-a pres
chwitz, sprijinită dc m ini-'^rul brazilian naţionale a oamenilor muncii din in citire, proiectul de lege cu privire la şi ţările Benelux. participă la ,,acţiunea de curăţenie" cris nu a tosi luată nlcf o măsură Cel care se expune acestui sunet rit
mic adoarme. Aparatul se bazează
al afacerilor externe, de 1 aresta pe dustria zahărului din Argentina. acordarea independenţei Zambici. BRUXELLES. — Agenţia U.P.I. a- a muntelui Fujiyama, cel mai inalt lm/x)triva lui Shiper, care nu a dat
Mengcle. QUITO. — Junta m ilitari din Ecua Proiectul dc lege prevede că jurisdic nunţă că marţi, Consiliul ministerial al nici o explicaţie in legătură cu com pe principiile hipnotismului.
dor a demis miercuri pc ministrul apă ţia Angliei în Rhodesia de nord expiră Pieţei comune a ajuns la un acord în pisc din Japonia. In cursul acestei portarea sa.
SALISBURY. - In capitala Rhode la 24 octombrie a. c. cînd această ţară legătură cu problema unificării executi operaţiuni alpiniştii şi-au umplut sa* ♦ DESCOPERIRI ARHEOLOGICE
sici de sud au început la 8 iulie trata rării generalul Aurelio Naranjo. Nu au va deveni independentă, sub numele dt velor celor trei organisme vest-curopc- ♦ O NOUA PARTICULA
tivele în vederea încheierii unui nou fost anunţate motivele acestei măsuri Republica Zamhia. ne CEE, CECO şi Euratom. După cum cli cu cutiile de conserve şi sticlele KATMANDU 8 (Aqcrprcs), —
acord comercial între Rhodcsia de sud După cum transmite agenţia Reuter, precizează U.P.I., detaliile rămase în goale care marchează poiecile mult MOSCOVA 8 (Agcrpres/. — Cu ocazia unor cercetări arheolo
TOKIO. — La Tokio a avut loc un
şi Republica Sud-Africană. Ştirea demiterii generalului Naranjo a miting la care au participat mii de ţă suspensie în legătură cu transpunerea în vizitatului Fujiyama. Anul trecut Biochimiştil sovietici au descope gice, pe coasta munţilor Himalnvn.
W ASHINGTON.—Robert Kennedy a constituit o surpriză întrucît el era rani japonezi sosiţi din diferite regiuni fapt a acordului vor fi discutare la se alpiniştii uu strins peste două tone rit o nouă particulă. Aceasta este din nord-vestnl Ncixilului. o lost
declarat marţi că „singura hotărîre care considerat drept unul din cci mai im ale ţării. Participanţii la miting au ce siunea din 29 iulie a consiliului, care de resturi. La Tokio se apreciază că alcătuită din acid ribonudeic descoperită o peşteră,. In care s-au
a luat-o pînă acum este dc a rămîne in portanţi membri ai guvernului ecuado- sc va întruni din nou pentru a dezbate (R.N.C.) şl din atbumlna s})eci/icd găsit numeroase schelete omeneşti.
continuare ministru al justiţiei S.U.A., rian. Agenţia menţionează că la rut guvernului sporirea preţurilor de această chestiune. anul acesta circa 500000 de oameni care o înconjoară. S-o apreciat că aceste schelete au o
pînă ce preşedintele Johnson va forma achiziţie la orezul din v recolta acestui NEW YORK. - In ziua de 8 iulie vor tace ascensiunea muntelui, 16- Intrucit acidul ribonudeic consti vechime de peste o mie dc ani. cu
Quito au circulat unele zvonuri din an. Ţăranii au cerut, dc asemenea, gu
noul său guvern". In legătură cu pro peste 1 000 de membri ai sindicatului slnd ca „amintire" Deşte un milion tuie baza sintezei albuminei In or toate acestea Insă unele s-au con
punerea menţionată de un săptămînal care reiese că ministrul ar fi fost ames vernului să adopte masuri concrete pen şoferilor dc pe autocamioane au înce de cutii de conserve şi sticle. ganismul plantelor, animalelor şi servat foarte bine împreună cu îm
tecat în uncie activităţi politice în ca tru apărarea lor împotriva calamităţi tat lucrul la construcţia centrului de
american de a primi postul dc ministru lor. omului, şi conline date In legătură brăcămintea.
al apărării într-un viilo r guvern de drul forţelor armate. AMMAN. — Agenţiile dc presă a- rachete de la Cane Kennedy. Cauza ♦ SEMNALIZATOR MARITIM cu proprietăţile albuminei, particula Peştera se allă in apropierea sa
mocrat, Robert Kennedy a declarat că KUALA LUMPUR. — Ministerul Să uunţă că trupele îzraeliene au deschis grevei o constituie conflictul dintre ALIMENTAT CU a prim it denumirea dc in/ormosom.
aceasta nu reflectă dorinţa sa. nătăţii ai Federaţiei Malayeze a anunţat focul marţi după-amiază asupra unei sindicat şi o scrie de companii care a- ENERGIE NUCLEARA Deocamdată, rolul albuminei spe tului Tukcr, la numai şase mile nord
de frontiera cu India. Această re
provîzioncază cu beton construcţia ba
BUENOS AIRES. — Aproximativ că epidemia dc holeră, care a izbucnii patrule militare iordaniene. Schimburi zelor de lansare a rachetelor. Este vorba cifice care înconjoară acidul ribonu- giune a fost centrul civilizaţiei si-
100.000 de muncitori de la fabricile de de cîtva timp în Malaya continuă să de focuri sporadice au urmat apoi vre de cea de-a 4-a mare greva din anid NEW YORK 8 (Agerpres). - c/e/c n-a lost precizat. Experimenta
zahăr şi 20.000 de oameni ai muncii de se extindă. In statele Kedah, Kelanlan. me de 15 minute. Un purtător de cu- acesta a muncitorilor de la centrul de Unul din cele mal vechi larurl din torii presupun că albumina apără mikolc, care a dăinuit pfno fn se
pe plantaţiile de trestie dc zahăr din Trengganu şi Pahang s-au semnalat pînă vînt militar iordanian a anunţat că a rachete Cape Kennedy. R.N C. de distrugeri, Intrucit acesta colul al V-Icq c.n.
Redecţts 51 administraţia ilarului «U. 0 Marile or. 9, lelelon 1501, 12 71, 1505, 2970. Taxe plâllia la oumeiar cor.foun apiobârU Direcţiei Seoerale P.T.T.R. or. 263.320 din 6 ooieu.l>He imul - Tiparul i întreprinderea Poligrafica HunedoaraDeva