Page 40 - 1964-08
P. 40
Pag. 4 Drumul socialismului Nr. 2 9 9 2
Declaraţia guvernului U.R.S.S.
DE PESTE HOTARE în legătură cu rezoluţia conferinţei O.S.A.
MOSCOVA 11 (Agerpres). —
Adoptînd această rezoluţie, se spune
După cum transmite TASS, în legă
în declaraţie, Organizaţia Statelor Ame
tură cu adoptarea de către cea de-a IX-a rilor maritime dintre ţările lor şi Cuba- .
Conferinţă consultativă a miniştrilor ricane şi-a însuşit, prin încălcarea fla
afacerilor externe ai ţărilor membre ale granta a Cartei O.N.U., atribuţiile şi
Organizaţiei Statelor Americane a re Uniunea Sovietică nu a îngăduit nicio
răspunderea Consiliului de Securitate.
zoluţiei şi declaraţiei, îndreptate împo
Funeraliile GENEVA: Manifestări consacrate celei de-a 20-a transmiterea textului rezoluţiei către Carta O.N.U. „Guvernul sovietic con-
dată şi nu va îngădui să fie încălcată
triva Republicii Cuba, precum şi cu
Tratativele aniversări a eliberării Romîniei Consiliul dc Securitate, guvernul sovie , sideră necesar să sublinieze câ întreacă
răspundere pentru adoptarea de către
flleksander Zawadzki de sub jugul fascist tic a dat publicităţii o declaraţie. O S-A. a unei rezoluţii nejuste, îndrep
tată împotriva unui membru al O.N.U.
Rezoluţia O.S.A., se arata în decla
pentru dezarmare raţie, propune statelor membre ale a- — Republica Cuba — şi caic constituie
PKAGA 11 (Agerpres). — Vida. Festivitatea a fost precedată de ccstci organizaţii să „nu întreţină re o primejdie pentru pacea şi securitatea
VARŞOVIA 11. — Corespondentul citoreşti poloneze, cunoscut conducă La ambasada Republicii Populare Ro o conferinţă de presă, în care pictorul generală, revine dc-a-ntrcgul SU.A <i
Agerpres, Gh. Gheorghiţă transmite : tor de partid şi de stat. GENEVA 11 (Agerpres). — mînc din Praga a avut loc o conferin Alexandru Cîucurcncu a răspuns între laţii diplomatice sau consulare cu gu
I a )1 august, oamenii muncii din Po Au luat apoi Cuvîntnl C/.cslaw Wy- Marţi dimineaţa, la Palatul Naţiuni ţă de presă în cinstea celei de-a 20-a bărilor puse de redactorii ziarelor cen vernul Cubei", „să înceteze orice co guvernelor acelor state membre ale
lonia l-nu condus pe ultimul drum pe cccb, mareşal al Seimului R.P. Polone, lor din Geneva a avut loc cea de-a 206-a aniversări a eliberării patriei noastre. trale cehoslovace cu privire la dezvol merţ — direct sau indirect — cu Cuba" O.S.A., care au votat pentru adoptarea
Aleksandcr Zawadzki, membru al b i preşedinte al Partidului Ţărănesc Unit. şedinţă a Comitetului celor ÎS state Au participat numeroşi ziarişti ceho tarea artelor plastice în R.P. Romînă. şi „să pună capăt tuturor transportu acestei rezoluţii.
roului Politic nl C.C. nl P.M.U.P., pre şi Stanislaw Culcz.ynski, locţiitor al pentru dezarmare. Şedinţa, care a durat slovaci, corespondenţi de presa acre La vernisaj a luat cuvîntul dr. Cest-
şedintele Consiliului de Stat nl R. P. preşedintelui Consiliului de Stat, pre m im ai'o oră, a fost prezidată de Karlo ditaţi în R.S. Cehoslovacă şi ataşaţi mir Cisar, ministrul învăţământului şi
Polone, preşedintele Comitetului Fron şedintele Partidului Democrat, care au Lukanov, reprezentantul Bulgariei. Dis de presă ai unor ambasade. Prof. Gh. culturii al R.S. Cehoslovace, caic a evo
tului Unităţii Poporului. vorbit despre pierderea grea suferită cuţiile în cadrul şedinţei s-au referit la Niţcscu, ambasadorul extraordinar şi cat tradiţia relaţiilor de prietenie ro-
de partidul comuniştilor polonezi, de aportul In Asturia au izbucnit din nou greve
La ora 15, în acordurile unei melodii problema lichidării mijloacelor de trans plenipotenţiar al R.P. Romîne a vor mîno-cchoslovacc, subliniind
funebre, sicriul a fost scos pe umeri din clasa muncitoare poloneză. portare a armei nucleare la ţintă. bit despre succesele obţinute dc ţara adus de armata romînă în eliberarea
clădirea Consiliului de Sini şi aşezat pe In continuare a vorbit A. I. Mikoian. noastră în ultimele două decenii. Cehoslovaciei. „După eliberare — a
\m afet de tim. Cortegiul a străbătut preşedintele Sovietului Suprem al Reprezentantul Angliei, J. 11. Tahotir- Conferinţa de presă s-a desfăşurat în- spus vorbitorul — în Romînia s-au pro M ADRID 11 (Agerpres). — Cîtcva sute de mineri, relatează co
străzile Varşoviei spre Piaţa Teatrului, U.R.S.S., conducătorul delegaţiei guver din, s-a pronunţat în favoarea creării tr-o atmosferă prietenească. dus transformări revoluţionare pe toa După cum relatează corespondentul respondentul, au declarat o grevă în
unde a avut loc mitingul de doliu al namentale sovietice la funeralii. aşa-numitului grup de lucru în proble ★ te planurile, ca şi pe plan cultural-,ir- de la Madrid al ziarului englez „Times", semn de solidaritate cu muncitorii care
oamenilor muncii. La tribună au luat La mitingul de doliu au mai luat ma lichidării mijloacelor dc transporta H AV A N A 11 (Agerpres). — tistic, expoziţia dc faţă fiind o mărtu la sfârşitul săptămînii trecute în partea cer îmbunătăţirea sistemului de asigurări
loc conducătorii partidului şi guvernu cuvinte.] Bobuslav Lastovicka, preşedin Universitatea din Havana a organi rie a acestor transformări". sociale. Această grevă a început la nu
lui R.P. Polone, familia defunctului, tele Adunării Naţionale a R.S. Ceho re a armei nucleare la ţinta, a expus zat o seară culturală închinată celei de A răspuns prof. Gheorghe Niţcscu, de nord-vest a Asturici au izbucnit din mai două luni după terminarea valului
conducători aî partidelor politice si or slovace, membru în Prezidiul C.C. al din nou concepţiile delegaţiilor occiden a XX-a aniversări a eliberării Rontî- ambasadorul extraordinar şi plenipoten nou greve. de greve cc au avut loc în Asturia.
ganizaţiilor obşteşti, membri ai delega P.C. din Cehoslovacia şi Fricdrich Ebert, tale în această problensă. După cum se niei de sub jugul fascist. ţiar a! R.P. Romîne în R.S. Cehoslova
ţiilo r străine sosite la funeraliile lui A. membru în Biroul Politic al C.C. al Ambasadorul R.P. Romînc în Cuba, că, care a relevat că expoziţia celor doi
'Zawadzki. La tribună au luai loc, de P.S.U.G. ştie, delegaţiile occidentale vor ca gru Miliai Magheru, a vorbit despre însem artişti romîni se deschide în preajma
asemenea, membrii delegaţiei ţării noas După terminarea mitingului de do pul de lucru să discute aş.vnumita „re nătatea zilei dc 23 August 1944 şi succe celei de-a 20-a aniversări a evenimen Coreea de sud
tre, condusă de tovarăşul Gheorghe liu din Piaţa Teatrului, s-a format un ducere procentuală" a mijloacelor dc sele obţinute in domeniul învăţămîn- telor din August 1944. Vorbitorul a
cortegiu de maşini care s-a îndreptat
Apostol, membru al biroului Politic al transportare, proiect care prevede ca tului. arătat că în anii care s-au scurs de la
C.C. al P.M.R., pvim-viccpreşedinte al spic cim itirul militar. Aci, în sunetele Despre muzica cultă $i populară ro- eliberarea celor două ţări, prietenia ro- Campanie împotriva legii anti-presâ
Consiliului de Miniştri. Internaţionalei, sicriul cu rămăşiţele potenţialul rnchcto-nuclcar de marc am mîncascî a vorbit profesor dr. Pilar mîno-cchoslovacâ a cunoscut o conti
nămînteşti ale lui Al. Zawadzki a fost ploare să rămână neatins pînă în ulti
Luiml cuvîntnl la mitingul de doliu. depus în cripta de piatră de pe aleea Lines. Conferinţa a fost ilustrată cu nuă dezvoltare şi adîncire în spiritul SEUL 11 (Agerpres). — manilcjt in care acuză guvernul de „în
W. Gomulka, în numele C. C. al „Zashr/.onych". mul moment al dezarmării. Delegatul muzică înregistrată pe discuri. iutei naţionalismului socialist. Adunarea ziariştilor sud-corceni or cercare de innăbuşire a libertăţii pre
P.M U.P., Consiliului de Stat şi Consi Au fost- trase 3 salve de onoare, apoi englez, sprijinind acest punct de vede In cadrul Universităţii s-a inaugurat La deschiderea expoziţiei au partici ganizată luni la Scul dc Comitetul dc sei" şi subliniază holărîrca ziariştilor de
liului de Miniştri al R P. Polone, a ex o expoziţie fotografică a realizărilor pat Antonii) Gregor, prim -locţiiior al luptă împotriva legii care instituie res a începe o acţiune de boicotare în pre
conducătorii polonezi şi şefii delegaţii re, a afirmat, totuşi, că răspunderea
primat profunda durere a oamenilor lor străine, printre care şi şeful dele R.P. Romîne. ministrului afacerilor externe, funcţio tricţii presei, a hotârît începerea unei să a propagandei guvernamentale. Ei au
muncii în legătură cu încetarea din gaţiei R.P. Romînc, tovarăşul Gheor pentru faptul că grupul de lucru nu a -k nari superiori din Ministerul Afaceri campanii de luptă pe scară naţională adoptat, dc asemenea, o rezoluţie pe
viaţă a lui A. Zawad/.ki, unul din cei ghe Apotiol, au prezentat condoleanţe Iost încă înfiinţai., revine celorlalţi re PRAGA 11. — Corespondentul Aget- lor Externe şi Ministerul lnvăţămîntu- pentru a determina guvernul sud-co- caic au adresat-o preşedintelui I’ak Ci-
mai de seamă m ilitanţi ai mişcării mun familiei defunctului. prezentanţi din comitet. pres transmite : luî şi Culturii, membri ai corpului di rcenn să anuleze această lege. jan Hi şi in caic cei1 anularea r.ja-numi-
plomatic, artişti şi critici plastici, zia
La 11 august, la Praga a avut loc ver
Reprezentantul bulgariei, K. Lukanov, nisajul expoziţiei artiştilor plastici ro rişti. Picturile şi sculpturile expuse s-au Participanţii la adunare au adoptat un tci „legi a presei".
a afirmat că ţările occidentale manifestă iului Alexandru Ciucurcncu şi Geza bucurat de o unanimă apreciere.
întrevedere intre tovarăşii grijă îmi pentru căutarea căilor spre în
lăturarea divergenţelor, ei pentru a-şi Reuniune a fruntaşilor partidului
eh. Apostol şi w. Gomnika declina răspunderea şi a o arunca asu Vizita delegaţiei femeilor romîne
pra acelora care tind in mod sincer şî
electiv să se iasă din impas. Occidentul în R. P. D. Coreeană republican din S.U.A.
VARŞOVIA 11. — Corespondentul P.M.R., al Consiliului dc Stat şi al gu trebuie să manifeste o abordare cons
Agerpres, G. Gheorghiţă transmite : vernului R P. Romînc. din partea PHENIAN 11 (Agerpres). — Soon, prim-viccprcşcdintă a C.C al republicani pentru postul de preşedinte
In scara zilei de 11 august, în Pala tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej, tructivă şi atunci Comitetul celor 18 Cu prilejul vizitei dc prietenie pe caic Uniunii democrate a femeilor coreene, WASHINGTON 11 (Agerpres). ~
tul Consiliului de Miniştri al R.P. Po personal, cele mai sincere condoleanţe va progresa în activitatea sa, a spus el. delegaţia Consiliului Naţional «al Femei care ,i adresat un cuvîm dc salut dele La Hershcy, statul Pennsylvania, va şi vicepreşedinte, printre participanţi se
lone a avut loc o întîlnire a delegaţii pentru pierderea grea suferită de po In şedinţa de marţi s-a păstrat un lor din R. P. Romînă o face în R. P. D. gaţiei femeilor romînc şi a urat poporu avea loc miercuri o reuniune a frunta menţionează a fi William Scranton, gu
lor dc peste hotare, participante la fu porul polonez, nrătind în acelaşi timp, moment de reculegere în memoria lui Coreeană, la invitaţia C.C. al Uniunii lui, femeilor din Romînia succese în şilor partidului republican, care va exa vernatorul statului Pennsylvania, fostul
neraliile lui Aleksander Zawadzki. că poporul romîn şi conducerea de Democrate a femeilor coreene, la Phe construcţia socialistă. mina — după cum a declarat D, Eisen- preşedinte D. Eiscnhawcr, fostul vice
Cu acest prilej, conducătorul dele partid şî dc stat a R.P Romînc este A. Zawadzki, preşedintele Consiliului de nian a avut loc o adunare. Răspunzând, Marin Ciocan, secretară hower junior (nepotul fostului pre preşedinte Richard Nixon, guvernato
gaţiei R.P. Ronvîne, tovarăşul Gheorghe alături de poporul frate polonez în a- Stai al K. P. Polone, La adunare a luat cuvîntul Kînok a Consiliului Naţional al Femeilor din şedinte) — strategia ce urmează să fie rul statului New York, Nclson Rockcfe-
Apostol, membru al biroului Politic al ceste clipe grele. R. P. Romînă, conducătoarea delegaţiei, adoptată de partid în campania electo llcr, precum şi 12 dîn cei 14 guverna
C C nl P.M.R., pi im-vicepreşedinte al Mulţumind, tovarăşul Whdislnv Go- rală pentru alegerile prezidenţiale din tori republicani şi 14 din cei 17 candi
Consiliului de Miniştri, s-a întreţinut nmlka a transmis urări de bine şi să a transmis femeilor coreene urări de toamna aceasta. daţi republicani pentru postul dc gu
cu tovarăşul Wladislaw Gomulka, print- nătate tovarăşului Gheorghe Gheorghiu- Activitatea diplomatică succes în lupta pentru construcţia so Potrivit aceleiaşi surse, la această re vernatori.
secrelar al C C. al P.M.U.P., şi a trans Dej. personal, şi noi succese poporului cialistă şi unificarea paşnică a ţării. uniune, ce se va desfăşura cu uşile în
mis din partea Comitetului Central al romîn. La adunare au luat parte Manole Bod- chise, vor participa numai aproximativ
privind criza di sa Cipru năraş ambasadorul R. P. Romînc in 40 de persoane. In afară dc Barry Gold- Descoperirea unei reţele
R.P.D. Coreeană, şi membri ai Amba
sadei romîne. wnter şi William E Millcr, candidaţii
NEW YORK || (Agerpres). — rile depuse de acesta în sprijinul solu de terorişti
Rezoluţia Consiliului de Securitate ţionării crizei din Cipru şi declara că
Evoluţia evenimentelor din Congo prin caic se cere tuturor părţilor im „a ordonat, încă dc Ia 8 august, ciprio în Guyana Britanică
plicate în criza din Cipru să se abţină ţilor greci să înceteze orice atac îndrep SJn discurs ol lui Itobert Kcniiedy
LEUPULDVILLE 1) (Agerpres). - punere laţă de comandanţi. O mie dr de la orice amestec sau atac împotriva tat împotriva ciprioţilor turci". GEORGETOWN II (Agerpres). —
La Georgetown s-a anunţat câ for
Comandamentul armatei congoleze a jandarmi încadraţi în armata centrală insulei, se bucură de sprijinul părţilor NEW YURK l i (Agerpres).' — New York-ului, Robea Wagner. El ‘ a
anunţat că unităţile de partizani au au refuzat marţi să se îmbarce în avi- interesate în rezolvarea acestei proble Intr-un discurs rostit la reuniunea adăugat că a luat această hotărîrc „de ţele de ordine au descoperii o reţea
de terorişti care au organizat numeroa
ocupat centrul minier Kigulubc, situat la oancle tu care urmau să plece pentru a me. NEW YURK 11 (Agerpres). — Asociaţiei barourîlor americane, ce se oarece nu doreşte să tulbure armonia se asasinate şî acte de sabotaj pe în
100 mile de oraşul Bukavii, capitala întări forţele armate în vederea unei Jntr-o scrisoare adresată preşedintelui La sediul Organizaţiei Naţiunilor U ni desfăşoară la New York, ministrul de partidului democrat în statul New
provinciei Ivivu. Trupele guvernamen încercări de a recuceri oraşul Stanley- Consiliului de Securitate, premierul turc te s-a anunţat că secretarul general al justiţie al S.U.A., Robert Kcnnedy, fra York". tregul teritoriu al ţării, după declan
şarea grevei lucrătorilor din industria
tale au început să arunce în aer podu ville, ocupat de foiţele conduse de Isntet Inonii a anunţat că „Turcia va O.N.U., U Thani, a făcut cunoscut că tele fostului preşedinte, a declarat că el Wagner, care a luat de asemenea cu- zahărului. Numărul persoanelor asasi
rile din această regiune pentru a opri Gaston Soumialot, Totodată, o nouă respecta întocmai apelul de încetare a a dat instrucţiuni comandantului su nu se va prezenta la alegerile senatoria vintul, a alirmnt că în principiu nu ar nate de aceşti bandiţi se ridică la 170,
înaintarea partizanilor. încercare a trupelor guvernamentale dc locului în Cipru atît timp cît situaţia prem al forţei O.N.U. în Cipru, gene le din statul New York ilecît după ce avea nimic împotrivă, însă a ţinut să iar pagubele provocate dc actele tero
La Lcopoldville bande de huligani au a recuceri importanta localitate minie va rămâne calmă în insulă". La rindul ralul Tltimaya, „să coopereze fără re va obţine acordul formal, în vederea menţioneze că „există un număr sufi riste se evaluează la cîtcva milioane de
atacat sediu) ambasadei statului bunut- ră Manono s-n soldat cu un eşec. In său, premierul grec, Papandreu, a rea zervă cu toate părţile interesate în res candidaturii sale, din partea primarului cient de candidaţi locali". lire sterline.
pectarea încetării focului în insulă". El
luptele care au avut loc în localitatea firmat hoiărire.i Greciei de a respecta
di, dcvnstîndu-l. Aceste acţiuni au drept încetarea locului în Cipru subliniind că a adresat un apel guvernelor Greciei,
scop să intimideze autorităţile din Bu- Miiwab.a, la 90 de kilometri de Mano „guvernul grec este hotârît să apere pa Turciei şi Ciprului, precum şi celor
ruiuli care au acordat azil unor patrioţi no, forţele armate guvernamentale au cea şi să contribuie Ia soluţionarea pro două comunităţi din insulă, să acorde
congolezi. fost nevoite să se retragă Suferind pier blemei cipriote pe cale paşnică". sprijin deplin misiunii comandantului
deri importante. Surse autorizate con
Organizaţia dc tineret a partidului In ce priveşte poziţia guvernului C i forţei O.N.U. în Cipru în eforturile
„Mişcarea naţională congolcză-Lumum- goleze relatează că la Manono, autorită prului, ea a fost definită în scrisoarea sale de menţinere a păcii.
ba“ a dat publicităţii un comunicat în ţile instalate de forţele răsculate au adresată de preşedintele Republicii Ma- Secretarul general al O.N.U. a cerut, ♦ COPAC IN VIRSTĂ 'Parauio, in jurul locului unde a
care condamnă devastarea ambasadei transformat toate localurile de lux în karios, secretarului general al U.N.U., de asemenea, reprezentantului său per DE 2.000 DE ANI * ALUNECARE DE TERENURI
unui stat african vecin. In comunicat se ospătării populare, pentru a asigura U Thnnt, şi preşedintelui Consiliului de sonal în Cipru, Galo Piaza, să se reîn ]ost găsilă nava şi unde s-au des UE UN A 11 (Agerpres). —
spune că organizaţia „nu se asociază hrana populaţiei locale. Securitate. In scrisoare se arată că gu toarcă imediat la Nicosia. U Thnnt a La poalele munţilor Hiena, la coperit. şi alte resturi ale unor am Agenţia lieuter anunţă că in un■
acestor manifestaţii care violează spiri Şi încercările trupelor guvernantei)la vernul cipriot va respecta întocmai ape anunţat că in momentul de faţa rezolu aproximativ 240 km de Los Au ga barcaţiuni antice greceşti. prcjitrimile lacului Lucerna din
tul Gaiţei de )a Addis Aboba". ie de a cuceri localitatea Kapona, im lul de încetare a focului în Cipru. Pre ţia Consiliului de Securitate adoptată leş, California, a luat foc un marc Llveţia, a avut loc o mare alune
portant centru rutier spre Katanga dc şedintele Ciprului mulţumeşte secreta duminică, privind încetarea operaţiuni copac in virstă de 2.000 de ani, de Arheologii studiază posibilităţile care de terenuri in urma căreia a-
sud au eşuat. rului general al O.N.U. pentru efortu lor militare, este respectată. numit de localnici „copacul mamă". de scoatere la suprafaţă a navei proximativ un. milion de metri
Ziaristul belgian Philippc Toussaint, LI are o înălţime de 60 m şi a le Actualele descoperiri vor sta la cubi de rocă s-an prăbuşit, de. la
de la săptămânalul „Pouquoi Pas", a o varietate dc lemn roşu de Hiena bttza unor studii asupra relaţiilor o înălţime de aproape 200 m iu u-
fost expulzat din Congo Toussaint şi (Hcquoia Gigautea). care au avut loc acum peste 2 000 pele lacului. He reiateaza ca pră
un fotoreporter vcst-gei inan au fost Copacul este considerat de spe buşirea uriaşei cantităţi dc roca a
singurii ziarişti occidentali care au vi Scur&e ştiri cialişti ca fiind la originea mai de ani intre Grecia şi Orientul Mij provocat in apele lacului i aluri, a
zitat regiunile ocupate dc partizani şi multor specii de. pomi cu lemn ruşii lociu. căror înălţime a trecui de ni.
au luat interviuri conducătorilor parti din această regiune.
zanilor.
COPENHAGA. - Intre 20 şî 28 au Malawi. Ea va expune oficialităţilor din Comisia va discuta căile dc realizare ♦ INUNDAŢII IN PAKISTAN
gust a.e. va avea loc la Copenhaga cea aceste ţări punctul (le vedere al comi a acordului preliminar referitor la retra
de-a 53-a Conferinţă a Uniunii inter siei în legătură cu rcaliz.area a o seric gerea trupelor engleze din această ţară. hi Pakistanul de est continuă
Agenţia France Presse transmite din parlamentare. La lucrările conferinţei de proiecte ale ECA pe continentul inundaţiile dc pe urma cărora au P u j g
Washington, citind surse oficiale ame care se vor desfăşura în clădirea parla african. BUENOS A1RF.S. — Un deputat din de suferit 7 milioane de oameni
ricane, că la recentele convorbiri de la mentului danez, vor lua parte repre SOFIA. — Agenţia B l A anunţă câ la partea Partidului democrat progresist a Autorităţile au declarat că situaţia
Bruxelles, SU.A. şi Belgia au căzut de zentanţii a peste 60 de ţări. Cu această 11 august o delegaţie agricolă bulgară, propus luni în parlamentul argentinian esle foarte critică Apele cresc,
acord să sporească ajutorul lor econo ocazie se va sărbători a 75-a aniversare condusă de Marin Vacikov, (ministrul un proiect de lege prevăzând pedeapsa iunndind noi suprafeţe, In unele
mic şi militar acordat guvernului con- a creării Uniunii. producţiei agricole), a plecat in vizită cu închisoare pe diverse termene, pută regiuni, transportul feroviar a fost
golez. Se precizează în aceleaşi certuri Conferinţa va dezbate o seric de pro în S.U.A. la patru ani, pentru persoanele care se oprii. Şcolile sint închise. Opt ora
că cele două ţâri vor trata în mod se bleme privind pacea lumii şi dezarma CAIRO. — Ziarul „A l Ahram" rela fac vinovate de discriminare rasială, re şe, printre care capitala Pakista
parat cu guvernul congolcz problema rea generală, educaţia şi lupta îm potri tează că preşedintele Indoneziei, Sukar- ligioasă sau politică. nului de est, Dacca, sint iun udate,
acestui ajutor.
va analfabetismului, apărarea drepturi no, va face o vizită oficială in Repu SANTIAGO DE CHILE, — Frontul apa ridieîndu-se la jumătate de
lor omului şi realizarea declaraţiei Na blica Arabă Unită la invitaţia preşedin de acţiune populară din Chile a dat pu metru. Mii de case au fost luate de
LEUPULDVILLE 11 (Agerpres). — ţiunilor Unite in vederea lichidării co telui Gantal Abdcl Nasser. Vizita va blicităţii o declaraţie în care condamnă ajie şi iui mare număr de vite s-ait
înecat, Oamenii se adăpostesc
în
amestecul străin în treburile interne ale
Agenţia UPl relatează că în rândurile lonialismului. avea loc îa începutul lunii octombrie, copaci şi pe acoperişurile caselor
Republicii Chîlc, care urmăreşte să îm
armatei centrale congoleze s-au înregis ZANZ1BAK. — Prim-vicepreşcdinte- înainte de deschiderea Conferinţei ţări piedice forţele democratice să-şi Spu mai înalte. Nn cu fost publicate
trai pentru prima oară de la venirea lc Republicii Unite Tanganica şi Zanzi- lor neangajate. nă cuvîntul în alegerile prezidenţiale dale cu privite la numărul victi
la putere a Ini Chombe semne de nesu- bar, Karume, a numit o comisie de stat TUNIS. — Fosta bază militară fran melor.
pentru controlul asupra problemelor fi ceză de la Bizerta va deveni li din septembrie. Foiţele imperialiste şi
nanciare ale Zan/.ib.u ului. Comisia tre nul din centrele principale ale reacţiunca, se spune în declaraţie, ne
buie să elaboreze şi să prezinte pînă în industriei tunisiene. După cum a liniştite dc dezvoltarea mişcării popu ♦ CREŞTEREA NUMĂRULUI
luna octombrie, recomandări în legătu declarai Ahnted Ben Salah, secre lare caută să aplice în Chile metodele DE DECESE
Acţiunile dijniaşilor ră cu crearea unui sistem centralizat de tar de stat pentru problemele planifică vecbî ale „com ploturilor şi loviturilor PROVOCATE DE CANCER
control financiar în Zanzibar. rii şi finanţelor, în cadrul planului de de stat". La Portofino (Genova), au fost
SAN PKANCISCU. _
Desemnarea
italieni lui Pierre Snlingcr ca senator de Califor patru ani de industrializaie a ţării, la NEW YORK. — La Jacksonville, Flo organizate ,,zilele medicale“ in ca
Bizerta se va construi o uzină dc utilaj
nia în locul lui Clair Emgle, care a de electric, o uzină dc piese de- schimb pen rida, poliţia a arestat trei albi acuzaţi drul cărora s-a discutat problema
Roma II (Agerpres). — cedat, a fost aprobată luni de către de asasinarea unei femei negre. Femeia
]ntr-o declaraţie dată publicităţii la Curtea Supremă a acestui stat. tru automobile, precum şi o uzină si fusese ucisă în luna mai tic. în timp ce tumorilor cancerigene. Din mate
Roma dc Federaţia naţională a dijma- MOSCOVA. — La 10 august i s-a în- derurgică. Uz.ina siderurgică va prelu îşi căuta portofelul, pe care îl pierduse rialele „zilelor medicale" reiese că
şilor se arată că dijmaşii italieni au mînat la Moscova cunoscutului pictor da anual I50 0CO tone de minereu de nu departe de locuinţa ci. Unul din ares- dacă acum zece ani se înregistrau
hotârit să stabilească independent de şi caricaturist danez, Herlup Bidstrup, lici extras în ţară, elaborând 70.000 tone laţia a recunoscut că a tr~s asupra femeii in Italia 17.000 de cazuri morlulc
legile existente în ţară, proporţia arca Premiul internaţional Lenin „Pentru în de fontă. dintr-un automobil.
dei pe caic trebuie să o plătească. (Dij- tărirea păcii între popoare". LONDRA, — La Londra s-a deschis Pe de altă parte, se anunţă că Curtea pe an, in anul 196.1 ele au crescut
maşii italieni — ţărani fără părului care SANAA — Postul de radio Sanaa a cea de-a X-a conferinţă a Institutului supremă a S.U.A. a refuzat să suspende la 77 000. In fiecare an se înregis
arendează terenurile de l.a moşieri — anunţai că patrioţii din Federaţia Ara- european pentru prevenirea şi tratarea aplicarea unor prevederi ale noii legi a trează la italieni de virstă mijlo
plătesc ca arendă jumătate din recolta h.ei de sud, aflată sub dominaţia colo alcoolismului. Potrivit dalelor prezenta drepturilor civile, care cere ca în restau cie peste 300 OC0 de cazuri de tu
obţinută). nială a Angliei au desfăşurat acţiuni te la conferinţă, în anul 1962-1963 în rantele din stand Georgia Să fie serviţi mori cancerigene
In timp ce în Parlament continuă ofensive în regiunile Kadfan. Dathine, Anglia s-a înregistrat cel mai.marc con şi negri. Cererea de suspendare fusese
discutarea proiectului de lege care si» sum de băuturi spirtoase din ultim ii 40 adresată Curţii de doi proprietari de res Materialele subliniază ca prin
sporească partea din recoltă ce revine Dbali, pricinuind pagube liniilor de co de ani. taurante din Atlanta. cipale elemente cancerigene — co
d jmaşilor In 58 la sută, se spune in de municaţie cu Adenul. ROMA. — In primele şase luni ale lo ra n ţii şi conscrvanţii folosiţi in
claraţie, peste jumătate din oamenii DAR FS SA I. A AM. — Organizaţia anului curent, balanţa comercială a Ita BAGDAD. — Prin botărîri preziden industria alimentară, fumul indus
muncii aparţinând acestei categorii au unităţii africane a anunţat câ intenţio lici a înregistrat un deficit de 760.600.000 ţiale. Iu Irak au fost făcute marţi cîtc
nează să trimită în zilele următoare o lire. ntai marc cu 2,7 la sută faţă de va modificări în guvern. Generalul trial şi tutunul.
«i nccut la înfăptuirea practică a aces
misiune pe teritoriul Somaliei franceze aceeaşi perioadă a anului 1963. latb i Siqili, fost guvernator militar al
tei legi. pentru a studia1 măsurile luate dc auto TRIPOLI. — Postul de radio Libia regiunii de nord, a fost numit ministru ♦ NAVA DIN ANTICHITATE
O jumătate de milion de dijmaşî, con rităţile franceze în vederea acordării a anunţat că joi îşi va începe activita adjunct pentru probleme municipale,
tinuă declaraţia, a participat la lupta autonomiei acestui teritoriu. tea la Tripoli, Contîsia tehnică mixtă Ahdel Kariin Kanonne. care fusese mi In l\larea Ionică s-a descoperit In R. S. Cehoslovacă a fost dat de curînd în comerţ un nou model de an
pentru sporirea părţii ce li se cuvine ADDIS AHEBA. — O misiune a Co libiano-engleză. Această comisie a fost nistru al industriei pînă la remanierea la o adincime de aproximativ 20 tenă pentru maşini care poate fi prinsă pe orîcc suprafaţă neteda (dc preferat
misiei O.N.U. pentru Africa (ECA) .a creată în urma tratativelor caic s-au guvernului din luna iunie, a fost acum in sub apă o navă greacă antică.
din recoltă. Peste jumătate din aceştia geamul dc la fereastră) cu ajutorul unei capsule de cauciuc cu vacuum.
plecat de la Addis Abeb.a într-o vizită desfăşurat recent între ministrul aface numit director al Băncii financiare de In prezent, arheologii subacvatici
au reuşit să îi determine pe latifundiar! in m.ai multe ţâri din Africa răsăritea rilor externe al Libiei, Hussein Maazak stat, iar generalul Madliad Sirri, care Această antenă este telescopică, cuprinzând 8 secţiuni şi măsoară 1,140 m.
să accepte ca partea dîn recoltă ce re nă. Misiunea va vizita Kenya, Uganda, şi ambasadorul Marii Britanii, Rodcrick a fost director al turismului a fost pus fac o serie dc cercetări în golful cîiul este întinsă.
vine dijniaşilor să reprezinte 58 la sută. Tanganica, Somalia, Rbodesîa de nord şi Sarell. in retragere.
Redacţia şi adm inistraţia zia ru lu i: str Dr Petru Gioza nr 25, telefon J 5 88, 12 75, 15 85, 20 78 Taxa plătită în num eior conform apiobarn Diiecţiei Genei iii* P T T 1? nr 2G3 320 din G noiembrie 1949 - Ţipai ul :ln lt ept iudei ca P oli^iatică llunedoara-Dcva 4l>.Uoh