Page 8 - 1964-09
P. 8
p»g. * Drumul socialismului Nr. 3010
Vizita delegaţiei de partid şi de stat
a Republicii Cuba la expoziţia
„20 de ani de la eliberarea patriei"
Marţi dimineaţa, tovarăşul Secundi- membru al C.C. al P.M.R., au vizitat
no Guerra, membru al Secretariatului expoziţia istorici „20 de ani de la eli
organizatoric al Partidului Unit a) berarea patriei", organizată de Institu
Revoluţiei Socialiste din Cuba, condu tul şi Muzeul de istorie a P.M.R.
cătorul delegaţiei de partid şî dc stat Oaspeţii au fost întîmpinaţi de to
a Republicii Cuba şi Manuel Ycpc Me- varăşul Nicolae Goldberger, director
nendez, ambasadorul Republicii Cuba adjunct al Institutului de istorie a
în R.P. Romînă, membru al delegaţiei, partidului de pe lînga C.C. al P.M.R.
însoţiţi dc tovarăşul Valcriu Novacu, (Agerpres) mtlngul dc la Varşovia Evoluţia evenimentelor din Congo
A VARŞOVIA 1 (Agerpres). — In timpul operaţiunilor de război
După cum transmite agenţia PAP, şi apoi în anii întunecaţi ai ocupa un apel în care îi ccrc sa acorde spri
înapoierea delegaţiei Grupului naţional cu prilejul împlinirii a 25 de ani de ţiei hitlenste au pierit peste 6 mi @ G uvernul congolez a ordonat începerea jin trupelor guvernamentale. Corespon
la agresiunea Germaniei hitleristc lioane de cetăţeni polonezi. In tim dentul agenţiei Associated Press rela
romîn al Uniunii interparlamentare împotriva Poloniei şi izbucnirea ce pul celui de-al doilea război mon ofensivei îm potriva răsculaţilor ® Nelinişte creală tează că la Bukavu, capitala provinciei
dial Ia fiecare mie de locuitori au
lui de-al doilea război mondial, la
Kivu, şi în împrejurimile acestui oraş
1 septembrie, a avut loc la Varşovia murit : în Belgia — 7. în Franţa — în rîndul popoarelor africane în legătură cu sifuafia are loc o regrupare serioasă a detaşa
Luni scara s-a înapoiat în Capitali de La sosirea pe aeroportul Rineasa de un mare miting la care a luat cu- 15. în Polonia — 220 de oameni. mentelor de răsculaţi care se pregătesc
legaţia Grupului naţional romin al U- vîntul J. Cyrankiewicz. preşedintele Astăzi, Polonia populară are vecini din Congo iă opună rezistenţă ofensivei trupelor
imniii Interparlamentare, care a parti legaţia a fost întîmpinată de deputaţi Consiliului de Miniştri al R. P. care ii sînt prieteni împreună cu LEOPOLDVILLE 1 (Agerpres). — guvernamentale care vin dinspre Al-
cipat la cea dc-a 53-a conferinţă a U- ai Marii Adunări Naţionale, funcţio Polone. toate ţările comunităţii socialiste, LEOPOLDVILLE 1 (Agerpres). — Moisc Chombc, primul ministru al bert viile.
niunii Interparlamentare dc la Copen nari superiori ai Ministerului Aface Vorbitorul a arătat că la 1 sep Polonia promovează o politică de Guvernul central congolez a ordo guvernului central congolez, a anunţat
haga. rilor Externe şi ai Marii Adunării Na tembrie 1939 Polonia a devenit vic coexistenţă paşnică, de apărare a pă nat trupelor sale să înceapă ofensiva că miercuri pleacă la Albcrtvillc pen
Din delegaţie au făcut parte deputaţii ţionale. tima unei agresiuni gi-osolane din cii, o politică care constituie pre împotriva localităţilor Uvira şi Fizi» tru a constata la faţa locului situaţia
Rarbu Solomon, Stanciu Stoian şi Tra- partea unui inamic incomparabil mai misa împiedicării repetării evenimen două puncte cheie ale detaşamentelor din oraş, după cc timp dc trei luni a- CAIRO 1 (Agcrpres). —
Situaţia grea care s-a creat în Con
ian Ionaşcu. (Agerprcs) puternic. telor tragice care au avut loc în de răsculaţi pe drumul dc la Albert- cesta s-a aflat sub ocupaţia detaşamen
Astfel a început cel de-al doilea septembrie 1939. ville spre Bukavu, aflat sub controlul go, amestecul străin făţiş sub pretextul
război mondial. El a cuprins trep răsculaţilor. La Fizi şl Uvira se găsesc telor de răsculaţi. Intr-un comunicat trimiterii de mercenari în sprijinul gu
dat publicităţii
dimineaţa
marţi
la
tat 61 de state cu o populaţie de un însemnate depozite de alimente ale răs Leopoldville, s-a anunţat că trupele vernului Chombc, scrie ziarul „Al Ah-
Lucrările Congresului internaţional miliard şi 700 milioane de oameni. Tratativele culaţilor şi puncte dc trecere peste la guvernamentale au început ofensiva spre ram" provoacă neliniştea serioasă a
110 milioane de oameni au fost mo
cul Tanganica spre Burundi.
localitatea Fizi, cunoscut punct întă
bilizaţi în armata, 32 milioane au
Corespondentul agenţiei France Pre-
fost ucişi, in afară de cei exterminaţi pentru dezarmare cse la Johanncsburg anunţă că biroul rit al răsculaţilor. O operaţiune de popoarelor ţărilor africane. ca
Este necesar, subliniază ziarul,
de stiinta solului în lagărele de concentrare. GENEVA 1 (Agcrpres). — de recrutări dc mercenari pentru Con marc anvergură este în curs dc pregă problema congoleză să fie examinată
tire la baza aeriană de la Kaminn. In
go din acest oraş continuă să funcţio
La 1 septembrie, la Palatul Naţiu
pentru a sc găsi calea rezolvării ci în
nilor din Geneva a avut loc cea dc-a neze nestinglierit. Din surse bine infor cercurile oficiale dc la Leopoldville s-a cadrul Africii şi pentru a sc pune ca
aflat că această operaţiune este minu
Lucrările celui de-al Vlll-lca Congres Problemele privind elaborarea unor Situaţia din 212-a şedinţă a Comitetului celor 18 mate, el a aflat că in următoarele ţios pregătită întrucît din partea răs
internaţional dc ştiinţa solului s-au des metode chimice mai eficiente de dozare state pentru dezarmare. Şedinţa, consa două săptămîni vor fi angajaţi alţi 400 culaţilor sc aşteaptă o rezistenţă pu păt amestecului străin. Intre ţările a-
făşurat marţi pc comisii dc specialitate a elementelor nutritive din sol şi in crata problemei dezarmării generale şi dc mercenari. In ultimele două zile, ternică. Intr-o încercare de a evita si-‘ fricauc, scrie „Al Altrain", au început
şi în şedinţă plenara în sălile Palatului fluenţa diferitelor tipuri de îngrăşăminte Vietnamul totale, a fost prezidată de Franccsco biroul a recrutat în medie 100 de „vo tuaţia de pînă acum cînd majoritatea deja consultările în vederea pregătirii
R P. Romînc şi ale Marii Adunări Na organice şi minerale asupra principalelor Cavaletti (Italia). luntari" pc zi, iar duminică, un avion triburilor şi populaţiei africane au a- conferinţei miniştrilor afacerilor ex
ţionale. plante dc cultură, au făcut obiectul co In cursul şedinţei au luat cuvîntul terne ai Organizaţiei Unităţii Africane,
în de sud
Au fost prezentate comunicări ştiin municărilor ştiinţifice prezentate reprezentanţii U.R.S.S., S.U.A., Marii cu un nou grup de mercenari a ple cordat sprijin totil răsculaţilor, guver
ţifice şi au avut loc discuţii cu privire COMISIA A IV-A — fertilitatea solu SAIGON 1 (Agerpres). — Britanii, Canadei, Indiei şi Bulgariei. cat spre Leopoldville. nul central congolez a adresat popu care va fi convocată în curînd pentru
Li probleme actuale teoretice şi practice lui şi nutriţia plantelor. Potrivit relatărilor agenţiilor occi laţiei din regiunea de est a Congoului a examina problema congoleza.
ale cunoaşterii solurilor şi stabilirii mij In cadrul COMISIEI A V-A — ge dentale de presă, la Saigon se pregă
loacelor de sporire a fertilităţii şi ca neza, clasificarea şi cartografierea so Nguycn Khanh, care a fost nevoit săp- In legătură eu alegerile
teşte revenirea la putere a generalului
pacităţii lor dc producţie. lului — comunicările au tratat proble
Participanţii la şedinţa COMISIEI I-A me în legătură cu principiile de clasi lămîna trecută, sub presiunea marilor
— fizica solului — au audiat comuni ficare a solurilor şi au fost prezentate demonstraţii antiguvernamentale, să prezidenţiale din Chile împotriva existenţei bazelor militare
cări despre relaţiile dintre potenţialul hărţi pedologicc din diferite ţări ale lu demisioneze din funcţia de preşedinte.
de umiditate şi constantele hidrofizicc mii. După cum se ştie, cl s-a retras „pen
ale solului în legătură cu aplicarea co La COMISIA A VI-A — tehnologia tru tratament" iu staţiunea Dalat. Luni, SANTIAGO DE CHILE l (Agerpres). rea eventualelor demonstraţii, care ar străine pe teritoriul ţărilor arabe
Agenţia Associated Press anunţa din
rectă a lucrărilor de hidroamelioraţii. solurilor — comunicările ştiinţifice au generalul Khanh a fost vizitat de am Santiago de CliHc că forţe ale poliţiei putea avea loc cu prilejul alegerilor pre
COMISIA II-A — chimia solului — înfăţişat rezultatele cercetărilor cu pri basadorul S U.A. la Saigon, Maxwell şi unităţi speciale armate au fos‘ puse zidcnţiale din Chile. Comentatorul a- CAIRO 1 (Agerpres). — Mohscn Al Serry, ministrul dc ex
şi-a consacrat prima şedinţă unor lucrări vire la factorii fizico-hidrici care favori Taylor, cu care a avut o convorbire luni în stare de alarmă gata 8ă inter genţiei Associated Press, Jose Orlando, Miniştrii Afacerilor Externe ai ţări terne al Yemenului, a cerut, în inter
privind stabilirea de metode expeditive zează eroziunea solului, metodele dc sta îndelungată consacrată situaţiei actuale vină în orice moment pentru înăbuşi- apreciază că lupta electorală se va da lor arabe, participanţi la actuala confe viul acordat aceluiaşi ziar desfiinţarea
pentru determinarea macro şi inicroe- bilire a acestui proces şi mijloacele dc din Vietnamul dc sud. După întreve de fapt între senatorul Salvador Al- rinţă de pregătire a întîlnirii arabe la bazelor britanice din Federaţia Arabiet
lementclor din sol. combatere a eroziunii. dere, ambasada S.U.A. a dat publici nivel înalt dc la Cairo, sc pronunţă îm dc sud şi acordarea independenţei te
In COMISIA A IÎI-A — biologia so Intr-o şedinţă plenară a fost expusă tăţii un comunicat în care sc afirma lende, candidatul frontului de acţiu potriva existenţei bazelor militare străi
lului — au fost prezentate comunicări comunicarea cu nrivire la relaţiile din că generalul Khanh se va reîntoarce în Declaraţiile ne populară, şi Eduardo Fret, candida ne pe teritoriul ţărilor arabe. Minis ritoriilor incluse cu forţa în această
cu privire la răspîndirea şi dezvoltarea tre apă. sol şi plantă. decurs dc cîtcva zile la Saigon, pentru tul coaliţiei guvernamentale, cel de-al trul afacerilor externe irakian, A. Ha- federaţie. El a cerut ca pc ordinea de
micro şi macroorganismclor din diferi Lucrările Congresului continuă a prelua funcţia de prinv-ministru ocu preşedintelui treilea candidat Julio Duran, avînd cele mid, a acordat un interviu ziarului c- zi a cclci dc-a doua conferinţe arabe la
te tipuri de soluri precum şi metodele pată în mod provizoriu de către Ngu- giptean „Al Ahram", în care a cerut nivel înalt să fie inclusă problema pre
yen Xuan Oanh.
de punere a lor în evidenţa. (Agcrpres) Mexicului mai puţine şanse în cursa pentru preşe înlăturarea bazelor militare străine din
Generalul Khanh a organizat marţi o dinţie care se va încheia la 4 septem zenţei bazelor militare engleze în Ara-
conferinţă dc presă, în cursul căreia Libia şi alte ţări arabe, întrucît „ele bia de sud şi pericolul pe care acestea
a afirmat că reîntoarcerea sa la Sai CIL'DAD Dc MEXICO 1 (Agcrpres). brie. Salvador Allende, relatează comen constituie o ameninţare pentru securi îl reprezintă pentru ţările arabe.
tatea tuturor ţărilor arabe**.
„Mcnţimnd relaţiile sale diplomatice
R eluarea itctfiviiăfii gon nu poate fi aşteptată mai devreme cu Cuba în ciuda votului Organizaţiei tatorul, s-a declarat împotriva manevre
de două săptămîni.
lor aripei de dreapta, care în cazul ne-
Totodată, marţi s-a anunţat că dr. Statelor Americane, Mexicul a acţionat obţinerii unei majorităţi absolute de că
politice în Blalia Nguyen Tan Hoon şi-a prezentat de cu deplină bună credinţă", a declarat tre unul din cei doi candidaţi urmăreş Congresul muncitorilor petrolişti din Venezuela
marţi în Congresul mexican preşedinte
misia din postul tîc prim-viccpremier
al guvernului provizoriu sud-vîctnamcz. le Mexicului Adolfo Lopcz Mateos. El te ca prin congres să-l aleagă pe Edu
ROMA 1 Corespondentul Agerpres, RC*MA t (Agcrpres), — Conducătorii studenţilor saigonezi au a arătat de asemenea, că măsurile dc re ardo Frei. Potrivit constituţiei chiliene CARACAS 1 (Agcrpres). — dc capital făcute în ţară dc aceste so
Octavian Paler transmite : După cum anunţă ataşatul de presă anunţat constituirea unui consiliu şi a presiune prevăzute dc tratatul dc asis La Caracas şî-a încheiat lucrările cietăţi.
Consiliul de Miniştri al Italiei şi-a al palatului Quirinalc, starea sănătăţii unui comitet de acţiune pentru coor tenţă mutuală de la Rio de Janeiro nu atunci cînd nici un candidat nu obţine Congresul muncitorilor petrolişti din Congresul s-a pronunţat pentru in
reluat activitatea la Roma după o va preşedintelui Republicii Italiene, Anto donarea luptei lor pentru democrati trebuie aplicate, în situaţii dc felul ace majoritatea absolută, congresul se va în Venezuela. In hotărîrilc adoptate la stituirea impozitelor asupra profiluri
canţa de peste trei săntămîni. După nio Segni, s-a ameliorat. Preşedintele re zarea vieţii politice in Vietnamul de leia care a lost prezentată prin plînge- truni la 50 dc zile după data alegerilor congres sc arată că în ultimii cinci ani lor realizate dc societăţile petroliere
cum sc ştie, ultima şedinţă a guvernu publicii a avut o noapte liniştită Tem sud. Agenţia Rcutcr relevă că, potri re.i Venezuclei împotriva Cubei. In în şi va alege ca preşedinte pe unul din societăţile petroliere străine au reali itraine şi a protestat cu hotărîre îm
lui, din 7 august a fost întreruptă vit observatorilor aceasta ar putea fi cheiere, referindu-se (a necesitatea men zat în Venezuela profituri în valoare potriva încălcărilor permanente ale
datorită bolii preşedintelui republicii, peratura a scăzut sub 37,5 grade, pulsul o măsură menita să pregătească noi ţinerii legăturilor ce trebuie să existe tre cei doi candidaţi care au obţinut cd de 2.100 milioane de dolari, o sumă contractelor colective de către socie
Antonio Segni. şi respiraţia sînt normale. demonstraţii antiguvernamentale. între ţările latino-americanc, preşedinte mai mare număr de voturi. care depăşeşte de cîtcva ori investiţiile tăţile străine.
In şedinţa de luni guvernul a apro le Mexicului a declarat : „Tot ceea ce
bat o scrie de proiecte dc lege în legă uneşte în mod permanent popoarele
tură cu unele masuri economice desti întreruperea tratativelor de Ba Geneva noastre — istoria, rasa, obiceiurile, i-
nate să aducă modificări într-un sens
dcalurile — nu trebuie să piară nici
pozitiv actualei stări conjuncturale. odată". p r e ţ "uit
După ce unele dintre hotărîrilc gu în problema Ciprului
vernului au fost semnate dc Cesarc
Mcrzagora, preşedintele interimar al GENEVA 1 (Agcrpres). — mentului de Stat a declarat, potrivit
republicii, ele vor fi prezentate Parla Reprezentanţii speciali ai Turciei, agenţiei Associated Press, ci „atît Gre Conferinţa miniştrilor ♦ FOTOGRAFIE INSTANTANEE cum şi la diferite experienţe cu + CREŞTEREA DIMENSIUNILOR
mentului, pentru a căpăta putere de Greciei, Angliei şi S.U.A., care au par cia cît şi Turcia au făcut paşi spre gă A RESPIRAŢIEI animale. CREIERULUI UMAN
lege. ticipat la tratativele de la Geneva ^ri- sirea unor soluţii negociate în proble
Majoritatea măsurilor preconizate dc vitoarc la Cipru au anunţat întrerupe ma cipriotă... Dar nu a fost posibil să de finanţe din 18 ţări Fiziologul sovietic prof Dmitri ♦ STUDIEREA PROCESULUI In decurs de două milioane de
guvern au caracter fiscal. Printre aces rea acestor tratative. flc găsită o formulă reciproc accepta Ghedevani a construit un aparat DE IMBĂTRINIRE ani, creierul omului s-a mărit de
tea se numără majorarea taxelor co bili-. ale Commonwealthului special pentru dozarea respiraţiei. 3-4 ori. datorită dezvoltării graiu
Agenţia Reuter transmite că o sursă
merciale la unele mărfuri de import, oficială a precizat însă că „tratativele După cum sc Ştie, guvernele Cipru Cu ajutorul acestuia el stabileşte Recentele experienţe efectuate dc lui şi gindirii După o asemenea
precum şî la mărfurile dc lux de fa s-au încheiat". Fostul secretar de stat lui şi Greciei au anunţat că vor pre KUALA LUMPUR 1 (Agerpres), - in mai puţin de un minut şi cu savanţii britanici L. Frabks şi F. dezvoltare impetuoasă, creşterea
bricaţie autohtonă sau străină, care să al S.U.A., Dean Acheson, care a înde zenta problema cipriotă în faţa Adună La Kuala Lumpur s-a întrunit confe mare precizie cum se face schim Chesterman duc la concluzia că la ulterioară a creierului uman s-a
creeze statului un beneficiu anual de plinit misiunea dc reprezentant special rii Generate a O.N.U De asemenea, se rinţa miniştrilor de finanţe din 18 ţări bul de oxigen şl biozrizi de carbon şoareci procesul de imbătrlnirc este încetinit. După cum dovedesc cer
240 miliarde lire. al preşedintelui Johnson la tratativele cretarul general al O.N.U., U Thant, *le Commonwcalth-ului. Potrivit agen in organismul omului şi animale provocat, in ultimă instanţă, de cetările efectuate, in ultimul mile
Şi-a reluat activitatea şi Camera de dc la Geneva, este aşteptat si sosească nu a desemnat un mediator în locul ţiei Associated Press, miniştrii de finanţe lor. niu. dimensiunile creierului au ră
putaţilor. In prima şedinţă a început la Washington pentru a prezenta un lui S. Tuomioîa, care a condus trata vor acorda atenţie recomandării făcute Doztnd respiraţia persoanei exa modificările care au loc atlt in me mas neschimbate.
dezbaterea proiectului de lege asupra tivele de la Geneva pînă cînd s-a îm dc conferinţa primilor miniştri ai Com- minate. in raport cu sexul, virsta. diul chimic înconjurător al celu Creierul uman — afirmă oameni
contractelor agricole după care urmea raport la Casa Albă. bolnăvit. monwealth-ului care a avut loc în iulie, lelor, cit şi in interiorul celulelor. dc ştiinţă, se dezvoltă in conti
ză să aibă loc discutarea măsurilor eco Un purtător de cuvînt al Departa cu privire la crearea unor noi instituţii înălţimea şl greutatea, omul de Intr-un articol apărut in revista nuare, dar creşterea lui va putea
nomice propuse de guvern pentru com ale comunităţii britanice, mai ales în ştiinţă observă piuă şi cele mai „Nature", cei doi oameni de ştiinţă fi observată abia peste citeva mi
baterea dificultăţilor în care sc află cc priveşte relaţiile economice. Miniş mici schimbări In componenţa ae subliniază că. folosind transplantări lioane de ani.
economia ţării. trii dc finanţe din cele 18 ţări vor exa rului expirat.
Senatul italian a anunţat prima şe Preşedintele Makarios mina „în special probleme privind dez Fiziologul sovietic foloseşte me de ţesuturi de la şoareci de virstă
dinţă a sa după vacanţa parlamentară voltarea economica a ţărilor africane". toda „fotografici instantanee", adi diferită, el au studiat efectul pre <t> A ABANDONAT a
lungit al mediului chimic asupra
înotătorul Ted Flrikson care
de măsurile economice propuse de gu s-a înapoiat la Nicosia Intr-o declaraţie făcută coresponden că a stabilirii rapide a schimbului structurii si funcţiilor prostatei. încercat să traverseze in dublu
pentru 4 leptembrie, cînd se va ocupa
vern. ţilor tic presă, ministrul de finanţe al de gaze In diferite perioade, de Aceste transplantări işi menţin sens Canalul Minecii. a abandonat
Kcnyci, James Gichuru, a spus ci acea
„Reluarea activităţii politice — scrie NICOSIA 1 (Agerpres). — întrebări în legătură cu atitudinea Ci* pildă. înaintea unui efort fizic sau structura normală şi sint similare cursa după ce a părăsit coasta
ziarul „II Corriere della Sera", are loc Preşedintele Ciprului, Makarios, s-a prului faţă dc N.A.T.O. — că poporul sta conferinţă va reflecta cererea state intelectual şi după aceasta. Apara cu ţesuturite prostatei şoarecelui franceză pentru a se inapoia in
într-un moment deosebit de dificil al înapoiat Ia Nicosia după tratativele cipriot nu va accepta niciodată insta lor africane de a obţine ajutor econo tul permite să se reglementeze primitor dacă slut luate de la şoa Anglia. „M-am temut că nu i>oi fi
situaţiei economice". Acelaşi ziar arată duse la Alexandria cu preşedintele larea de baze străine pc insulă. Tot mic fără condiţii politice. El a spus că schimbul de inspiraţii şi expiraţii reci tineri sau mai virstnici. Rezul in stare să termin cursa in 30 de
ca „masurile care sc află în discuţia gu R.A.U., Nasser. odată, e! a anunţat că va participa la „adeseori ţările dezvoltate oferă ajutor de aer şl numărul respiraţiilor tatele obţinute dovedesc să atrofia orc aşa cum mi-am propus si 5-a
vernului nu pot fi considerate decît ca Intr-o conferinţă de presă ţinută la conferinţa şefilor statelor neangajate ţarilor africane pentru a-şi instaura dic Aparatul pentru dozarea respira ivit primejdia să îngheţ", a de
un prim pas necesar spre restabilirea Alexandria, după încheierea tratativelor, care va avea loc la Cairo în luna oc tatul economic şi politic asupra acestor membranei celulelor epiteliale clarat el cind s-a urcat la bor
situaţiei". Makarios a declarat — răspunzînd unei tombrie. ţări". ţiei sc foloseşte nu numai pentru poate fi reversibilă, ceea ce duce dul ambarcaţiunii care l-a supra
cercetări fiziologice, ci şi pentru Ia concluzia că ea este provocată vegheat in timpul cursei.
dozarea artificială a respiraţiei şi de mecanismul hormonal, poate, In felul acesta, recordul traver
ALGER. — La Alger a fost anunţa dezvoltarea economică şi a unei com panici recent înfiinţate „Liberian Na DAR-ES-SALAAM. — In cadrul li măsurarea schimbului general de din cauza insuficienţei androge- sării in dublu sens a Canalului
Minecii rămine cel stabilit in urmă
tă oficial compoziţia delegaţiei alge panii arabe pentru transporturi mari tional Sporting Lines", în care guver nei conferinţe de presă, preşedintele gaze la operaţii chirurgicale, pre nale. cu trei ani — 43 de orc înot.
riene la conferinţa arabă la nivel înalt time. Consiliu! economic a! Ligii Arabe nul ţării deţine 5G la sută din capital. Republicii Unite Tanganica şi Zanzi-
ce se deschide la 5 septembrie la A- a cerut statelor arabe să urgenteze ra Deşi sub pavilion liberian navi bar, Julius Nycrcrc, l-a învinuit pe
lexandria. In fruntea delegaţiei sc va tificarea acestor acorduri în vederea ghează una dintre cele mai puternice primul ministru Cltombe că acţionea
creării unităţii economice arabe. flote comerciale, iar flota de remor ză împotriva intereselor poporului
afla preşedintele Bcn Bclla. Un purtă chere sc situează pc primui loc din congolez şi în favoarea unor interese
tor dc cuvînt al Ministerului Afaceri COLOMBO. — Cu prilejul împli lume, pînă în prezent Liberia nu di străine. „Hotarirca dc a-l pune pc
lor Externe algerian a făcut cunoscut nirii a 25 de ani dc la izbucnirea ce spunea de nici o navă proprie. Cltombe în fruntea guvernului a fost
că la conferinţa de la Alexandria, de lui de-al doilea război mondial, secre IZMIR. — In urma incidentelor luată în afara Congo-ului", a spus cl.
lega ţia algeriană va propune un plan tarul general al Consiliului păcii din care au avut loc la Tîrgul internaţio „Conştiinţa africanilor nu sc poate
de luptă împotriva analfabetismului, Ceylon, Saranankara Thcro, laureat a) nai din Izmir, 16 din cele 60 de per împăca cu faptul că Cltombe, care se
finanţat din veniturile obţinute de ţă Premiului Internaţional Lenin „Pen soane reţinute dc către poliţie au fost pronunţa cîndva pentru sciziune în
rile arabe dîn exploatarea bogăţiilor tru întărirea păcii între popoare", a puse în stare de arest. Arestaţii ur Congo şi carc a participat la asasi
lor petrolifere. făcut o declaraţie în care subliniază mează să compară în faţa tribunalului narea lui Lumumba se află în prezent
GEORGETOWN. — La George în fruntea guvernului congolez", a
town a fost dată publicităţii, luni, o subliniat Nycrcrc.
declaraţie a Partidului popular pro NEW YORK. — Potrivit unui ra
gresist — partidul primului ministru P e s c u r t port al Administraţiei pentru tran
a! Guvaneî britanice, Chcdtli Japan — sporturile auto, în statul New York,
în care aşa numitele „forţe volunta
re guyaneze" sînt acuzate de a fi în primele şapte luni ale acestui an
numărul cazurilor mortale provocate
participat la incidentele rasiale petre dc accidentele dc automobil s-a ridi
cute la sfîrşîtul săptămînii trecute în cat la 1.470. In perioada corespunză
regiunea Mahaicony. Partidul guverna necesitatea de a se pune capăt pentru din Izmir la 8 septembrie. In proiec toare a anului trecut numărul victi
mental, se arată în declaraţie, cerc totdeauna războiului. tul de rechizitoriu procurorul cerc
guvernatorului britanic, Richard Luyt. SALISBURY. — La Salisbury s-a a- pentru acuzaţi pedepse între şase luni melor provocate dc accidentele de au
să dizolve acest grup şi să fie des nuuţat că în Rhodcsia dc sud a luai şi un an închisoare. tomobil a fost cu 204 mai mic.
RIO DE IANEIRO. - Unităţi ma
chisă o anchetă asupra activităţii aces fiinţă un nou partid, denumit Uniu NEW YORK. - Ziarul republican
tuia. care arc legături cu reţeaua tero nea democratică africană Zimbabwc. „The Star", care apare la Kansas-City, ritime militare ale Statelor Unite,
ristă a partidului dc opoziţie „Congre Noul partid va urmări realizarea uni s-a pronunţat pentru prima oară în Braziliei, Argentinei şi Urv.guayului,
sul naţional al poporului" lăţii africane în vederea asigurări) u- ultimii 72 dc ani în favoarea unui can cuprinzînd un efectiv de 7.500 mili
nui guvern dc majoritate africană în tari si aproximativ 50 de nave şi sub
DAMASC. — Siria a ratificat D.iliu didat democrat la funcţia dc preşe marine vor efectua în următoarele 10
acorduri aprobate anterior dc Consi această ţara. dinte al S.U.A. Indemnînd pe alegă zile manevre comune în Oceanul A-
liul economic al Ligii Arabe. Este vor MONROV1A. — In portul Monro torii americani sâ voteze în alegerile tlantîc.
ba de acordurile privind crearea unei via a sosit primul şi, deocamdată, uni din noiembrie pentru preşedintele Amiralul brazilian Mario dc Albu-
organizaţii arabe dc transporturi aerie cul vas liberian „Preşedintele Wilîiam Johnson, ziarul motivează că lui Gold- ouicrîouc a declarat că scopul acestor GUADELUPA. Puternicul uragan „Clco", care a lăsat in urma sa 122 de victime in Haiti şi 70 in An-
ne internaţionale, a unei companii a- Tubrnan". Nava, caic arc un deplasa water nu trebuie să i sc acorde împu manevre este dc a se „verifica folosi Me Ş* a provocat importante pagube materiale in aceste insule, a atins şi Guadelupa. 14 morţi, cca. 100
rahe pentru tancuri petroliere, a unei ment dc 30.000 dc tone, a fost con terniciri majore în probleme extrem rea tuturor mijloacelor moderne în răniţi, 1000 de oameni rămaşi fără adăpost, sute de casc ruinate, plantaţiile de banane complet distruse
— iată bilanţul uraganului „Cieo", care a făcut ravagii in partea dc sud a Guadelupei.
organizaţii financiare arabe pentru struită la Rottcrdam şî aparţine com- dc importante privind soarta păcii. războiul arti-submarin". IN FOTO : Salvatorii şi pompierii evacuează lucrurile din casele distruse pe o stradă inundată a
capitalei Bosse Terre.
Redacţia şi administraţia ziarului: str Dr. Petru Groz.a nr. 25. telefon 15 88. J2 75, 13 85. 20 78. Taxa plătită In numeiur conform aprobări! Direcţie» Generale P T.T R n r 263.328 din 6 noiembrie J940. - Tipanil t întreprinderea Poligrafica Hunedoara-Deva
I . I ! i