Page 19 - 1964-11
P. 19
Nr, 304$ Dramul socialismului pag. 3
IN INTIMPINAREA CENTENARULUI C._E._C. In s p e iţin
D e z v o l t a r e a a c ţ i u n i i d e In perioada care s-a scurs de Ia în
ceputul anului, la E.M. Lonca activita
tea pc linie dc inovaţii a fost bună. Pînă
e c o n o m i s i r e în r e g i u n e a H u n e d o a r a în prezent la cabinetul tehnic al ex
ploatării au fost prezentate 41 de ino
vaţii. Dintre acestea 22 au fost accep
Anul acesta la 24 noiembrie se vor Remarcabilele realizări obţinute de al depunerilor — care reflectă direct tate pentru aplicare, 8 sc găsesc în faza
sărbători 100 dc ani dc la înfiinţarea poporul nostru sub conducerea parti creşterea veniturilor băneşti disponi dc experimentare, iar restul în studiu.
Casei dc economii şi conscmnaţiuni din dului în toate ramurile producţiei ma bile ale populaţiei regiunii — la 30 sep Economiile post calculate ohtinutc pc
ţara noastră. La 24 noiembrie 1864, teriale şi pc ansamblul întregii economii tembrie a.c. prezintă o creştere dc 5.5 baza aplicării inovaţiilor sînt dc 69.805
domnitorul Ioan Cuza a aprobat pro naţionale, in cei 20 de ani dc la elibe ori faţă de 31 decembrie 1959. Pc li Ici. iar recompensele plătite celor care
iectul dc lege privind înfiinţarea Casei rare, au creat condiţii deosebite pen nia creşterii soldului general comparabil le-au conccnut sînt dc 9704 Ici.
dc depuneri şi conscmnaţiuni ca unitate tru creşterea venitului naţional şi a ni cu anul 1959, cele mai bune rezultate Pentru îmbunătăţirea activităţii pe
financiara, cu scopul dc a centraliza velului dc trai al poporului. Acest lucru au fost înregistrate dc unităţile opera linie dc inovaţii în cadrul exoloatărji
mijloacele băneşti disponibile ale popu Se reflectă direct şi în creşterea fondu tive Haţeg, Orăştie, Alba lulia, Sebeş. s-au ţinut conferinţe tehnice. Inginerii
laţiei şi a Ic utiliza pentru finanţarea rilor băneşti disponibile ale populaţiei In mediul sătesc, comparabil cu anul şi tehnicienii cabinetului tehnic au snrî-
acţiunilor economice ale statului. care se economisesc la C.E.C. Astfel, 1959 soldul general al depunerilor [init inovatorii în căutarea şi aplica
In condiţiile existenţei modului de pc întreaga ţară soldul general al de pe regiune la 30 septembrie a.c. a cres rea noului în producţie. Inovatorilor
producţie capitalist şi această instituţie punerilor la C.E.C. existent la 31 au cut dc 11,2 ori, cele mai mari creşteri li s-au indicat ce cărţi şi reviste tehnice
constituia un mijloc de exploatare. gust a.c. faţă de finele anului 1959, a inrcgistrîndu-sc în raioanele Hunedoara, să studieze pentru uşurarea conceperii
crescut de 5 ori. Orăştie şi Brad. Aceasta reflectă in mod şi aplicării unor inovaţii eficiente.
După eliberarea patriei noastre dc Dezvoltarea într-un ritm rapid a c- convingător creşterea veniturilor bă S. N A G Y
Colectivul secţiei tîmplărie a în sub jugul fascist şi instaurarea puterii conomiei regiunii Hunedoara, a condi neşti disponibile ale populaţiei din corespondent
Răspundere treprinderii raionale de industrie lo caracterul acestei instituţii. La Confe ţionat direct creşterea veniturilor popu mediul sătesc. Ponderea în totalul sol
populare, s-a schimbat fundamental şi
cală din Brad sc străduieşte să rea
laţiei şi respectiv dezvoltarea acţiunii
Hunedoara la 30 septembrie a.c. o deţine Exploatind raţiona!
lizeze o mobilă de bună calitate, rinţa Naţională a P.C.R. din octom de economisire. Dintr-o analiza sumară dului general al depunerilor pc regiunea
brie 1945, s-au prevăzut şi măsurile
fa$ă de rezolvarea sesizărilor apreciată de cumpărători. necesare pentru mobilizarea mijloace a principalilor indicatori sintetici care Casa orăşenească dc economii Petro utilajele
In fotografic: Aspect de la lus
şani 22,4 la sută şi Hunedoara 20,8 la
caracterizează activitatea C.E.C. în re
şi
orientarea
lor băneşti disponihile
truire) mobilei.
lor în scopuri productive. giunea Hunedoara, rezultă câ la sfîrşi- sută. Muncitorii, inginerii şt tehnicienii de
tul trimestrului HI a.c. numărul depu
Creşterea continuă a numărului de
oamenilor muncii nătorilor era de 217.386, faţă dc 127.776 impus dezvoltarea continuă a reţelei de la Preparaţia cărbunelui din Pctrila au
punătorilor în regiunea Hunedoara a
cîţi erau la 31 decembrie 1959. Aceasta
înseamnă că 33 la sută din totalul lo deservire. Fată dc anul 1959 cîml exis încheiat cele 10 luni ale anului cu un
Planul de producţie a
bilanţ rodnic
A intrat în obişnuinţa cetăţenilor ca fost discutat îutr-o şedinţă a grupei sin cuitorilor regiunii sînt depunători la tau 19 unităţi de deservire C.E .C., ac fost depăşit, iar calitatea cărbunelui
atunci cînd au dc rezolvat diferite pro dicale unde s-a luat poziţie faţă de ati C.E.C. Cele mai mari creşteri faţa dc tualmente există 50 unităţi din caic 9 preparat s-a îmbunătăţit cu două puncte.
bleme să se adreseze organelor locale tudinea necorespunzătoare manifestata € . A. S. anul 1959, s-au înregistrat în oraşele case orăşeneşti şi raionale şi 41 agenţii. La preţui de cost s-au obţinut pc
a!e puterii de stat, cu încrederea că ce în timpul serviciului. La fel. în urma Hunedoara, (27.918 depunători), Petro In afară de acestea există 136 de glu*ee trei trimestre peste 600.000 Ici eco
rerile lor vor fi rezolvate cu răspunde unei sesizări privind modul defectuos în şani (19.S81 depunători) şi Brad (10.064 C.E.C. cu gestiune organizată în în nomii.
rea cuvenită. Pe lingă cererile prin care vesc depozitul de combustibil, secţia fi la imn naivei tfot maS SnaEi depunători). In mediul sătesc numărul treprinderi, instituţii si G .A .C . şi 61 La aceste succese au contribuit mai
care îşi fac datoria cărăuşii care deser
se solicită unele servicii dc interes per depunătorilor a crescut în acest an de mandatari comunali cu gestiune în mulţi factori. In primul rînd majori
sonal, sfaturile populare primesc o sea nanciară, verificînd situaţia, a găsit că feţă dc anul 1959 cu 38.916. Creşteri mediul sătesc. tatea muncitorilor au fost antrenaţi în
mă dc reclamaţii şi sesizări din partea Ştefan Balog folosea muncă salariată, (Urmare din pag. I) experienţa lor înaintată. In acelaşi timp mai importante s-au realizat în raioa Colectivele de lucrători ale unităţilor întrecerea socialistă pe bază dc obiec
oamenilor muncii, referitoare la atitudi (fără a anunţa organele în drept) pen ţinem să arătăm că ni s-ar părea util nele Sebeş, Alba, Haţeg, Orăştie şi Ilia. C.E.C, din regiunea Hunedoara, îutîm- tive concrete. Maşinile şi utilajele au
nea unor cetăţeni, comportarea necu tru care a fost amendat cu 300 lei. ducţia medie realizată pe gospodărie. faptul ca din activitatea gospodăriilor Numai în perioada 30 septembrie 1963 pină sărbătorirea Centenarului C.E.C. fost exploatate raţional. Ele au fost re
— 30 septembrie 1964, numărul depună
viincioasă a unor salariaţi de la diferite Din Simeria, cetăţeanul Moise Mîhu Dc asemenea, la brigada viticolă din dc stat să sc publice şi unele pagini spe cu hotârirca dc a munci tot mai bine, parate $i întreţinute bine. Muncitorii
unităţi comerciale, cooperatiste, sau dc solicita o anchetă pentru a pune capăt Cricau, producţia de struguri întrece ciale semnate dc specialiştii din G.A.S., torilor a crescut în mediul sătesc cu de a lua toate măsurile pentru orga şi-au ridicat continuu nivelul profe
L alte întreprinderi şi instituţii locxlc. neînţelegerilor provocate între doi chi cu peste 2.500 kg )a ha media înregi privind metodele folosite şi rezultatele H.195. nizarea unei deserviri exemplare a de sional. In acest sens ci au fost spriji
Numărul rcclamaţiilor şi sesizărilor riaşi din cauza unei cămări. Parc un strată pe total gospodărie. Asemenea di obţinute pc ramuri dc producţie în ur Volumul valoric al depunerilor în% punătorilor. niţi îndeaproape dc inginerii şi tehni
njrcsatc anul acesta Comitetului execu fapt mărunt, însă şi acesta trebuia re ferenţe sc constată şi în sectorul zoo ma masurilor luate pentru creşterea cele trei trimestre din anul curent a IOAN BUCA cienii dc la prcparaţic.
P. GAlN A
tiv a) Sfatului popular al oraşului regio zolvat. Delegam! Sfatului popular a! o- tehnic, unde la unele loturi dc animale gradului de rentabilizare a liecarei uni crescut de 3 ori faţă dc aceeaşi pe directorul Direcţiei regionale C.E.C corespondent
tăţi.
nal Deva. este de aproape 200. Din a- raşului regional Deva, împreună cu to sporul de creştere în greutate sau pro rioadă a anului 1959. iar soldul general Hunedoara
ccstca, 182 au fost rezolvate, iar restul varăşii de ta Sfatul popular din Simeria, ducţia dc lapte sînt cu mult sporite -
sînt în curs dc rezolvare, fără ca vre avi găsit câ cetăţeanul avea dreptate. In faţă de mediile producţiilor realizate pe
una să depăşească termenele stabilite consecinţă s-a stabilit să se facă intrări gospodărie. In vederea valorificării mai
sprijinul REALIZAREA PLANULUI DE INVESTIŢII
prin hotărîrile în vigoare. Este un fapt separate pentru ambii chiriaşi, rczolvîn- depline a rezervelor de creştere a pro
care vorbeşte dc răspunderea cu care dj-se astfel şi această sesizare. ducţiei agricole şi reducerii preţului de
se ocupă tovarăşii dc la sfatul popular Demn de remarcat este faptul că în cost al produselor, avînd şi
orăşenesc dc această problemă, lată rezolvarea sesizărilor sc studiază fiecare îndrumarea organizaţiei dc partid, vom
pe scurt cum se procedează aici pentru caz în parte şi sc folosesc formele cele milita în continuare pentru aplicarea
rezolvarea sesizărilor. Unul din mem nui potrivite. Dc exemplu, comitetul de pe scară tot mai largă a cuceririlor
ştiinţei şi experienţei înaintate. In acest
brii comitetului executiv, de obicei pre blou dc la imobilul dc pe strada Pro scop vom urmări, ca pe un obiectiv dc ÎN ATENŢIA SFATULUI POPULAR
şedintele, după ce citeşte atent fiecare gresului nr. 1 reclama comportarea jig-
scrisoare o repartizează secţiilor compe nitoarc a tov. David Maxim faţă de ve seamă, ridicarea continuă a gradului dc
tente. indicind şi termenul de rezolvare. cini şi faptul că acesta refuza să parti calificare a lucrătorilor, precum şi mo Planul de investiţii social-culturalc al rea lucrărilor la spitalul cu 700 pa stadiul fizic, calitatea lucrărilor, respec cursul acestui an i-au fost predate con
Aceste scrisori sînt înregistrate de tova cipe la şedinţele şi acţiunile organizate dul cum se realizează bugetele lunare Sfatului popular al oraşului regional turi ctc. tarea devizului de execuţie şi încadra structorului o bună parte din documen
răşul care se ocupă cu evidenţa recla de comitetul de bloc. de venituri si cheltuieli pe fiecare bri Hunedoara a cuprins în fiecare an un Atenţia noastră a fost îndreptată spre rea în normele în vigoare. De fiecare taţii. Aceasta a permis să înceapă dc pe
maţilor şi sesizărilor şi apoi înmînaie Comitetul executiv al sfatului popular gadă, cunoscînd că pe aceste cai sc poale marc volum de lucrări. Ţinînd scama asigurarea din timp a lucrărilor cu do dată cînd s-au ivit deficienţe s-au in acum lucrările, astfel îneît ele să ailSi
şefilor de secţii care trebuie să se ocupe a recomandat conducerii şi comitetului asigura creşterea continuă a producţiei dc faptul că lucrările social-culturalc cumentaţii şi realizarea planului. Pentru dicat măsuri imediate. Acest sistem de o continuitate. Plinire acest.j amintim
de rezolvarea lor. Periodic, comitetul de sindicat dc la Trustul minier Deva vegetale şi animaliere. prezintă o importanţă deosebită, comi urmărirea operativă a acestor probleme, urmărire continuă a lucrărilor a condus proiectul dc canalizare a oraşului Hu
executiv analizează felul în care sînt unde lucrează inginerul David Maxim, Vrem să subliniem că în direcţia îm tetul executiv a căutat să urmărească îi\ la indicaţia Comitetului orăşenesc Hu Ia executarea dc lucrări de calitate din nedoara, proiectele dc execuţie a locuin
respectate termenele şi modul în care sa discute cu acesta problema respecti bunătăţirii activităţii cconomîco-finan- permanenţă îndeplinirea tuturor obiec nedoara al P.M.R., s-au organizat săp- care cauză la recepţia lor au existat pu ţelor din mîcrornionul II, Bună parte
diferitele sesizări sau reclamaţii sînt re vă. Pus în discuţia grupei sindicale tov. ciare a G.A.S. am primit un sprijin pre tivelor. De Ia un an la altul, pc baza tămînal şedinţe dc coordonare. Aici par ţine observaţii Sau aproape deloc. din documentaţii sînt în posesia benefi
zolvate. Aceasta a făcut să crească răs David Mî.xim s-a angajat să-şi schimbe ţios şi din partea presei. Unele articole ticipă reprezentanţi ai I.C.S.H. (con Organîzîndu-nc astfel munca noî am ciarului şi urmează să fie transmise con
punderea salariaţilor sfatului popular atitudinea. publicate în ziarul ..Drumul socialismu experienţei acumulate s-au luat măsuri structorul), ai sfatului popular ca be reuşit să impulsionăm ritmul dc lucru, structorului, Pînă în prezent s-a asigurat
faţă dc verificarea temeinică a sesiză Se mai întîmplă ca la sfatul popular lui" s-au referit şi la unitatea noastră, tot mai eficiente pentru asigurarea cu neficiar, ai I.G.O ., I.R.E.H. şi alţi fac să asigurăm încadrarea lor în termenele S5 la sută din documentaţia lucrărilor
rilor oamenilor muncii şi să ia măsuri să fie adresate -şi reclamaţii privind ne popularizînd rezultatele pozitive sau cri documentaţii şi executarea ritmică a tori. Şedinţele respective dezbat proble stabilite. Ca urmare planul valoric pc
pentru remedierea neajunsurilor semna înţelegerile dintre cetăţeni, fiecare crc- ticând uncie deficienţe manifestate în construcţiilor. me legate de execuţia şi stadiul lucră pentru anul 1965. Datorită contractelor
late. Cîteva exemple sînt edificatoare. zîndu-sc îndreptăţit să rcolamc pe ce procesul de producţie. Referitor la ren rilor. Deseori la şedinţe au fost invitaţi 9 luni a fost realizat şi depăşit iar la încheiate şi a garanţiei dată de proiec
Bunăoară, prin scrisoarea care poartă lălalt. In asemenea cazuri, cetăţenii res tabilizarea producţiei agricole, specia Pentru anul 1964 s-au alocat fonduri să participe şi proiectanţii pentru a da majoritatea obiectivelor s-au realizat şi tanţi, pînă la sfîrşitul anului 1964, vom
sarcinile fizice. Printre altele s-au ter
numărul dc înregistrare SS, comitetul e- pectivi sînt îndrumaţi spre comisia de liştii de la gospodăria noastră de stat au în valoare de peste 86 milioane lei. Ele unele detalii dc execuţie sau a rezolva fi în posesia întregului volum dc pro
xccutiv a) sfatului popular orăşenesc a împâc:uire care dc ce'c mai multe ori publicat un arr>col în care au scos în au fost destinate pentru noi construc minat numai in oraşul Hunedoara 624 iecte pentru anul viitor.
fost sesizat de comportarea necuviin a reuşit să împace ambele părţi. evidenţă căile de creştere a producţiei ţii dc locuinţe, extinderi de reţele dc unele deficienţe ivite. In cadrul aces apartamente, 9 l<m de canal colector, Apropierea sfirşituhiî anului 1964 si
tor şedinţe operative
s-au rezolvat o
cioasă pc care o arc faţă dc cumpără Acestea sînt doar cîteva exemple, vegetale şi animaliere. Urmărind îndea apă şi canalizare, pavări de străzi, con 1 km reţea de tcrmoficare, 2,4 km re începerea unui nou an impun luarea
tori tov. Cristca, lucrător la unitatea care dovedesc însă cu prisosinţă răspun proape înfăptuirea măsurilor pc care ni scrie de probleme cum sînt stabilirea cu ţea dc canalizare, o şcoală cu 16 săli dc încă dc pc acum a unor măsuri efici
JISIltTu desfacerea cârmi d'0 Piaţa Uni derea ce o manifesta Comitetul executiv strucţii de şcoli, unităţi sanitare ji al lorilor la Faţadele blocurilor, unele de clasă şi altele. Lucrări importante au
rii. Scrisoarea respectivă a fost dată spre al Sfatului popula*- al ora'ului regional le-am propus şi le-am evidenţiat în ar tele. Numai volumul construcţiilor de talii de execuţie la spitalul de 700 pa fost date în folosinţă şi în celelalte lo ente. Astfel noi am preconizat să tre
rezolvare secţiei comcrcia’c. Constatînd Deva faţă dc rezolvarea c*t mai opera ticolul respectiv am reuşit să obţinem locuinţe sc ridică la peste 1.000 aparta turi şi altele. calităţi din raza oraşului regional Hune cem la eliberarea cit mai urgentă a am
că cele sesizate corespund adevărului, tivă a rcclamaţiilor şi sesizărilor oame rezultate pozitive în aceasta direcţie. mente. De asemenea, s-au alocat fon O dată cu predarea documentaţiilor doara : şcoala cu 16 clase din Călan, plasamentelor blocurilor V 5. V 6 si
secţia comercială a sancţionai ne lucră nilor muncii. Dc asemenea, învăţăminte preţioase am de execuţie unităţii constructoare, co 60 apartamente la Călan şl altele. V 7 cu un total dc 240 apartamente.
torul în cauză cu mustrare scrisă. Tot tras şi dîn articolele scrise din alte u- duri pentru două şcoli dc 16 clase (la mitetul executiv al sfatului popu Dacă în activitatea proiectanţilor, a Dc asemenea s-a indicat constructorului
odată, la propunerea secţiei, acesta a n. BUD1N nităţi agricole în care s-a popularizat Hunedoara şi Călan), pentru continua-
lar a căutat să asigure amplasa constructorului şi chiar a noastră ca be să organizeze mai bine forţele de mun
neficiari nu ar fi existat şi unele defi
mentul, prin eliberarea lui. Ast cienţe, desigur că realizările puteau fi că existente pc şantiere pentru a deschi
fel constructorul o dată intrai în pose mai substanţiale. încă nici acum, dc de un front de lucru corespunzător pen
RADOfULE A ENERGIEI sia documentaţiei a putut începe lucră pildă, nu am reuşit să convingem unii tru anul 1965, cit şi pentru urgentarea
rile. In acelaşi timp însă comitetul exe proiectanţi dc la I.P.A.C.H . îndeosebi, lucrărilor !n alimentarea cu apă la spa
cutiv a căutat să deschidă finanţarea dc necesitatea ţinerii unei legături mai ţiile comerciale din microraiouil IU şi
lucrărilor cuprinse în plan, astfel incit strînse cu constructorul. Drept urmare altele
constructorul să aibă fondurile nece ei s-au deplasat mai greu pc teren. Din O mai mate atenţie va trebui dală
sare. cauză că uneori controlul pc teren asu lucrărilor tic locuinţe din Ghelar unde
Comitetul executiv pe parcurs a ur- pra activităţii constructorului nu a fost sînt mari rămincri în urmă.
Unul din factorii dc primă importan tură a aerului la aspiraţie în treapta a şi alte impurităţi, măreşte consumul de impregnat. Pierderile dc aer, în cazul mărit stadiul de execuţie şi după caz a sistematic şi la toate obiectivele la recep Acum cînd ne pregătim sâ facem bi
ţă care contribuie la huna desfăşurare doua dc 55-60°C, deci cu circa 20°C energie electrică pentru producerea ac cînd sc utilizează carton simplu, sînt dc intervenir prompt în rezolvarea unor ţia unor lucrări s-a constatat o calitate lanţul unui au dc muncă, atenţia noi»
a lucrărilor miniere este acrul compri peste posibilităţile reale de răcire a ae rului comprimat cu peste unu la sută ; 100 de ori mai mari decît în cazul cînd neajunsuri. In mod deosebit am venit necorespunzătoarc. Tot atît de adevărat stră este îndreptată spre realizarea şi
mat. Pentru producerea Iui sc consum] rului în răcitorii intermediari. Reduce deci aceste filtre ar trehui să fie curate sc utilizează cauciuc... in ajutorul constructorului pentru pro este şi faptul că s-au recepţionat chiar depăşirea planului dc investiţii,
însemnate cantităţi dc energic electrică rea temperaturii acrului aspirat în treap în permanenţă. La nici o exploatare mi Am arătat doar cîteva aspecte ce au curarea unor materiale, deşi aceasta nu blocuri de locuinţe care nu au avut exe
(circa 55 la sută din consumul total dc ta a doua la temperatura real posibilă nieră nu s-a găsit un grafic dc curăţa rezultat în urma măsurătorilor şi con astfel ca bilanţul sa fie cit mai bogat.
energie electrică al exploatărilor minie ar ii redus consumul dc energie elec re periodică a acestor filtre în funcţie troalelor efectuate, dar asemenea aspec este o obligaţie a noastră, a beneficia cutate finisajele exterioare şi sis Dc asemenea încă de pe acum preconi
re). De asemenea, ponderea consumului trică cu 4 la sută, ceea ce ar fi însem de timpul în care ele se impurifică. Da te mai sînt. Dîn acestea sc desprinde rului, Astfel noi am obţinut repartiţii tematizarea pe verticală complet. zăm cele nui eficiente măsuri care să
dc aer comprimat în preţul dc cost este nat o economic anuală dc energie elec torită faptului că compresoarele insta concluzia că există încă rezerve mari, dc vinacct pentru zugrăveli, am soluţio La unele lucrări finanţarea nu a asigure în anul 1965 un rîtm corespun
Apreciabila (8-12 Ia suta). Avînd în ve trică dc circa 2,2 milioane k\Vh. Redu late la unităţile miniere, mai ales la cele care vor trebui valorificate cu atît mai nat problema plăcuţelor ceramice pen fost descinsă la timp, ceea ce a creat zător dc lucru. Preocuparea noastră
dere că această formă dc energic, deo cerea acestei temperaturi este posibilă dîn Valea Jiului, funcţionează într-un mult cu cît nu necesită eforturi deosebi tru faţade ctc.
camdată indispensabilă lucrărilor dc mi prin funcţionarea corectă a răcitorllor mediu cu mult praf, ar fi necesar ca te, însă sînt dc o marc eficienţă economi perturbaţii în activitatea constructoru este realizarea integrală a planului de
nerit, sc produce, transportă $î utili intermediari. Este necesar să arătăm însă gradul dc curăţenie a acestor filtre să că. Pc lingă lucrările dc ordin tehnic, Dar atenţia principală a fost îndrep lui. Investiţii.
zează cu randamente scăzute, ceea ce o că la nîci un compresor din cei contro fie urmărit în permanenţa, lucru pe de în lupta pentru reducerea continuă a tată înspre urmărirea mersului lucrări Acum însă cînd ne apropiem de nou!
face să fie de aproape opt ori mai scum laţi aceasta funcţionare nu este urmă plin posibil prin montarea unui aparat pierderilor, considerăm că este necesară lor. Membrii comitetului executiv, di au dc muncă, atenţia noastră este în VIOREL RACEAN U
pă decît energia electrică, sc impune ra rită de către personalul de exploatare extrem de simplu (manometru diferen o largă propagandă tehnică dusă în rîn- riguiţii dc şantier, prin controalele fă dreptată şi spre pregătirea începerii preşedintele Comitetului executiv
ţionalizarea consumului în ce) mai înalt din lipiă dc termometre. Un termome ţial din sticlă) care nu costă decît 15 lei. durile minerilor în favoarea utilizării al Sfatului popular al oraşului
grad. tru costă 150 lei, dar economiile ce s-ar Urmărirea acestor aparate ar indica ne cît mai raţionale a aerului comprimat, cute la punctele de lucru au urmărit lucrărilor planificate pe 1965. încă din regional Hunedoara
In ultimii ani au fost depuse eforturi obţine prin urmărirea funcţionării co cesitatea curăţării filtrelor, operaţie sim pentru că în ultimă instanţă aceştia sînt
susţinute pentru gospodărirea raţională recte a acestora ar fi dc peste un milion plă ce poate fi efectuată într-un timp factorii caic folosesc nemijlocit acrul
a acrului comprimat, ohţinîndu-sc re dc lei numai la comprcsoarelc amintite. scurt şi fără dificultăţi chiar de către comprimat şi utilajele pneumatice. Mi
zultate bune. Prin măsurile aplicate s-au Si trebuie să arătăm ca n-am contro'at personalul de deservire a compresoarc- nerii trebuie să înţeleagă importanţa
obţinut Ia exploatările miniere- din re dccit 58 la sută din totalul dc comprc- lor. economisirii acestei forme de energie S S ? O T
giune economii anuale dc peste 11 mi scarc existente Ia exploatările miniere Materialul garniturilor ce se utilizea extrem de scumpă, aducînd în acest fel
lioane kWh energic electrică. To din regiune. ză pentru ctanşarca îmbinărilor cu flan- o importantă contrihuţie la reducerea
tuşi, mai sînt încă pierderi însemna'e, Filtrele dc aer de pc conductele de şc poate contribui în mod simţitor la preţului de cost al cărbunelui şi mine
alîr la producerea acrului comprimat în aspiraţie a compresoarelor creează re reducerea pierderilor dc aer pc conduc reurilor.
unităţile dc compresoare, cît mai ales zistenţe în calea acrului, care influen tele dc transport şi distribuţie. Cauciu Campionatul republican de cros
la transportul si utilizarea lui în mări ţează negativ randamentul acestora. cul fără inserţie este cel mai indicat. ing. VA RVA RI ION
rile pneumatice. Numai pierderile dc şeful Inspecţiei energetice regionale Oraşul Petroşani a găzduit zîlefc tre
La I. M. ’j cbea şi alte exploatări se uti
Pe echipe clasamentul primelor trei,
aer prin neetanşeitâţile reţelelor sînt, la Aceste rezistenţe trebuie să fie cît mai lizează garnituri din carton simplu şi Hunedoara cute etapa orăşenească a campionatu cate vor participa la etapa regională, TEGORIA r : Minerul Lupenî 12
mici. Un filtru murdar, îmbîcsit cu praf
puncte, Şcoala profesională Lupeni 33
majoritatea exploatărilor, dc peste 30 la lui republican la cros individual şi pc se prezintă astfel : JU N IO A R E CATE
puncte şi Şcoala profesională Petro
sută din cantitatea de aer produsă. echipe — ediţia 1964/1965, la care au GORIA A II-A: Straja Lupeni 9 puncte, şani 58 puncte.
Organele de îndrumare şi control din participat peste 100 dc tineri şi tinere Elevul Petroşani 19 puncte şi Şcoala Este cu totul nejustificată absenţa
cadrul Inspecţiei energetice regionale au din Valea Jiului. generală de 8 ani nr. 4 Petroşani 22 de la acest concurs a sportivilor dc la
efectuat în cursul acestui an o scrie dc Prima prohă a concursului a fost cea puncte. JU N IO R I CATEGO RIA A II-A:
Şcoala medie Vulcan, Retezatul Uricani,
verificări şi măsurători asupra modulM do 600 m rezervată juniorilor dc ca Straja Lupeni 36 puncte, Şcoala profe care deşi anunţate nu şi-au trimis con
dc utilizare a aerului comprimat la tegoria a 1 l-a. Încă dc la plecare, în sională Lupeni 37 puncte, Elevul Pe curenţi la întrecere.
nproapc toate exploatările miniere din fruntea plutonului sc instalează eleva troşani 38 puncte. JU N IO A R E CATE
regiune. Prelucrarea datelor culese dc Marîaş luliana dc la Straja Lupeni, care GO RIA I : Ş.S.E. Petroşani şi Comer S. BALOI
pc teren nermite fă sc fragă concluzia cîştigă detaşat. Pc locul doi s-a clasat ţul socialist Petroşani. JU N IO R I CA- corespondent
că exista încă posibilităţi multiple dc Ileana Surd dc ta Şcoala de 8 ani nr. 4
utilizare raţională a acrului comprimat, Petroşani. Traseul juniorilor dc cate
posibilităţi ca*r vor trebui fructificate goria a doua a măsurat 1.200 m. Prin IN M E C I R E S T A N T A
în vederea reducerii pierderilor existen participarea unui număr dc aproape 50
te. Iată şi cîteva exemple. de concurenţi, proba a fost extrem dc
rului Miliai Andrei dc la Şcoala pro e. F. R. SIBERIA — OACIA
Temperatura cu care este aspirat ac disputată. Primul loc a revenit junio
rul atît în treapta întîîa, cît şi în treap
ta a doua a compresorului, arc o mare fesională dîn Petroşani, urmat de Car-
influenţa asupra randamentului volume vaţchi Andrei dc la Straja Lupeni şi 1-0 ( 0 - 0 )
tric; cu cît aerul este mai rece, cu atît Corn an Constantin dc la Elevul Pe
randamentul c-tc mai bun. Fiecare cinci troşani.
Micrcurl s-a disputat la Simeria me
grade de temperatură eîştîgatc aduc o In proba dc 700 m rezervată junioa ciul restanţă din cadrul campionatului ea înaintarea cu mingi utile. Poarta oas
economic dc energie electrică dc circa relor de categoria 1, la caic au par regional dc fotbal dintre echipele peţilor este pusă astfel in pericol mi
nute in şir. Din min. 54 pînă în min.
2 la şută. Din rele 82 compresoare, asu ticipat numai 9 concurente, după ce C.l'.R. din localitate şi Dacia Orăştie. 86 oaspeţii nu au Ieşit din propriul ca
a
Ioana Vlad de la Ş.S.E. Petroşani
pra cărora au fosr efectuate măsurători, condus o bună parte din cursă, cedează Jocul a început în nota dc dominare reu. După ratarea unor situaţii clare în
39 afpirau acru! direct din sala maşini pe ultima sută de metri fiind întrecută a gazdelor caic au pornit hoiărîtc să min. 54, 63 şi 66, în min. 86 Capră în
lor la o temperatură de peste 30(>C. de Maria Szochc de la Ş.S.E. Petroşani. facă o partidă bună. Oaspeţii au practi scrie unicul gol al partidei. Scorul nn
Dacă aspiraţia acestor compresoare ar Locul III a revenit elevei Alice Chiss cat un joc bazat mai mult pc apărare a mai putut fi modificat datorită im
ft executata din exteriorul clădirii, în tot dc la S.S.E., toate componente de ceea ce Ic-a reuşit în prima repriză. preciziei în şut a atacanţilor ceferişti,
medie pe an s-ar realiza o temperatură bază ale echipei dc handbal cave acti Deşi au atacat, siincrienii n-au fructi cit $i formei bune a portarului Oltca-
a aerului de circa 10^C, deci s-ar redu
vează în campionatul dc categoria A ficat însă deoarece au acţionat Indivi de la oaspeţi. S-nu remarcat prin
ce consumul dc energie electrică pentru scria a 11-a. dual. mai mult prin ccic două vîrruri iocul desfăşurat Utîu, Crişau şi Şatmi
producerea aerului comprimat în aceste Ultima probă a fost aceea dc 2.000 de atac. dc la C.F.R. Simeria, Niculescu şî Ol-
unităţi cu aproximativ 8 la sută. Aceas m rezervată juniorilor dc categoria I La reluare ceferiştii introduc în linia tc.anu de la Dacia.
şi la care s-î-u întrecut 29 lîneri. După dc arac pc Sima, schimbare care s-a A condus hînc îocul Coriolnn şt
ta ar înîcmna o economie anuală dc
1.600 m în frun'c sc nflau Saftn Toma, dovedit inspirată. In continuare jocul Ş:""a 'Alba lulia).
energie electrică dc peste 2,5 milioane Dohroiu Gheorphc şi Ba laşi Caro!, to’ i La iuniori : C.F.R. Simeria — Dacia
kWh. dc la Minerul Lupeni. ' In aceeaşi or capătă o maî hună orientare, gazdele Orăştîc 1-0.
reuşind să destrame apărarea oaspeţi
Un număr dc 75 compresoare din dine au trecut dc altfel şi linia dc so REMUS M OLDOVAN
cele amintite funcţionau cu o tempera E. M. DEVA; ASPECT DIN SALA COM PRESOARELOR. Foto: V. O N O IU sire. lor. Linia de mijlocaşi alimentează şi corespondent