Page 32 - 1964-12
P. 32
Pag. 4 Dramul socialismului Nr. 3094
ROMA: Tratativele
privind alegerea noului preşedinte
ROMA 8. Corespondentul Ager cum se ştie, nici un partid nu de
pres, O. Pa Ier, transm ite: ţine singur m ajoritatea dc două tre
Demisia lui A ntonio Segni a des im i cerută la prim ele trei scrutine
chis oficial faza complexă a trata sau m ajoritatea absolută suficientă
tivelor dintre partide in vederea de de la al treilea scrutin mai depar
semnării candidaţilor pentru alege te. In următoarele zile sînt prevă
Sesiunea O. N. U, întrevedere Primele rezultate rea noului preşedinte al R epublicii zute o serie de în tru n iri ale condu
cerilor partidelor şi ale g ru p u rilo r
in şedinţa comună a celor două ca
AL. BÎRLÂDEANU — M. B0KAN0VSKI ale alegerilor din mere ale parlam entului convocată parlamentare care vor discuta pro
NEW YORK 8 trim isul special to riile altor ţâri şi desfiinţării pac pentru 16 decembrie la Roma. După blema succesiunii lui Segni.
Agerpres I. Gălăţeanu transmite : telor m ilitare. Guyana Britanică
In cadrul şedinţei de m arţi a A- A u rm a t‘ la cuvînt m inistrul afa PARIS 8 Corespondentul Agerpres, dustriei, Maurice Bokanovsld.
dunârii Generale a O.N.U. au conti cerilor externe al Canadei, Paul Tudor Vornicu, transm ite : Au fost de faţa ambasadorul
nuat dezbaterile generale. M artin, care şi-a exprim at speranţa Alexandru Dîrlădeanu, vicepreşe R.P.R. la Paris, dr. V ictor D im itriu, Vizita ministrului afacerilor externe
In discursul său, conducătorul de că problemele financiare ale Orga dinte al C onsiliului de M in iştri al şi M ihai Caraman, consilier. GEORGETOWN 8 (Agerpres). —
legaţiei laoţiene, Funii Nosavan, nizaţiei N a ţiunilor Unite vor fi so R P, Romîne, a avut m arţi o între Convorbirea s-a desfăşurat într-o Prim ele rezultate ale alegerilor al R . F. Germane la Roma
după ce a expus poziţia forţelor de luţionate, subliniind că in acest scop vedere cu m inistrul francez al in atmosferă cordială. desfăşurate luni in Guyana B rita n i
dreapta in legătură cu evoluţia si trebuie luate in consideraţie păreri că pentru desemnarea celor 53 de ROMA 8. Corespondentul Ager terne al Italiei, Giuseppe Saragat
tuaţiei din această ţară, a declarat le U niunii Sovietice şi Franţei, mem deputaţi ai Parlam entului, ilustrea pres, O Paler, transm ite: asupra problem elor referitoare la
că guvernul de la Vientiane ar fi bri permanenţi ai Consiliului de Lucrările Congresului U.C.I. ză lupla strînsă dintre partidul La 8 decembrie a sosit la Roma, crearea fo iţe lo r nucleare m ultilatev
favorabil dezarm ării generale şi to Securitate. popular progresist, condus de p ri venind dc la Bonn. m inistrul afa rale ale N.A.T.O., integrării p o liti
tale, interzicerii complete a tuturor Au mai luat cuvintul Vaclav Da- mul m inistru Cheddi Jagan, şi cerilor externe al R. F. Germane, ce a Europei occidentale, în lum in:
experienţelor cu arma nucleară, li vid, m inistrul afacerilor externe al BELG RAD 8 (Agerpres). — zentat raportul: „Procesele ideolo partidele de opoziţie; Congresul na Gerhard Schroder. In cursul şederii plan urilo r vest-german şi ita l" *\
chidării bazelor m ilitare de pe te ri- R. S. Cehoslovace, şi a lţii. gice in stadiul actual al dezvoltării ţional al poporului, şi Forţa unită
M a rţi au continuat lucrările celui conduse de Forbes Burniţam şi res sale în capitala Italiei, Schroder va precum şi asupra re la ţiilo r din c-
de-al V lII-le a Congres al U niunii noastre şi sarcinile pe mai departe pectiv Peter d'A guiar. După despu avea întrevederi cu m inistrul de ex drul Pieţei comune.
ale U niunii C om uniştilor din Iugo
MEMORANDUMUL C om uniştilor din Iugoslavia. slavia". ierea scrutinului in 19 din cele 35
In cadrul şedinţei de dimineaţă,
prim ul a luat cuvintul Zvonkq B rkici, Congresul a fost salutat de către de circum scripţii electorale, candi Problemele militare occidentale
daţii partidului Congresul naţional
care a prezentat raportul Comisiei şefii delegaţiilor partidelor comunis
PREZENTAT DE A. A. M U U ) de validare. In continuare, Aleksan- te din U.RS.S.,- Austria, Belgia şi al poporului au obţinut 61.648 de
voturi, candidaţii partid ului popular
dar Rankovici, secretar al C.C. al Bulgaria, de către şeful delegaţiei progresist — condus de Cheddi Ja în discuţia conferinţei de ia Munchen
U.C.7., a prezentat raportul: „P ro Frontului de Eliberare Naţională
NEW YORK 8 (Agerpres). — TASS tivă a armei nucleare şi de urm ările blemele actuale ale m uncii de v i din Algeria şi şeful delegaţiei P arti
transm ite : periculoase ale disem inării ei, in dului Socialist Italian. S-a dat, de gan — 55.761, iar candidaţii p a rti M UNCHEN 8 (Agerpres). — părerea că în aceste condiţii F.N.M.
Luînd cuvintul la 7 decembrie la clusiv pe linia forţelor nucleare m ul ito r şi rolul U niunii Com uniştilor asemenea, citire telegramelor de sa dului Forţa unită 15.760 voturi. Can La Munchen a avut loc o confe
şedinţa plenară a celei de-a 19-a se tilaterale ale N AT.O., guvernul so din Iugoslavia". lu t adresate Congresului de d iferite dida ţii celorlalte partide care s-au rinţă consacrată problem elor m ili ar putea fi transform ate intr-un in
acestei
strum ent pentru realizarea
siuni a A dunării Generale a O.N.U, vietic propune, să se încheie un a- In şedinţa de după-amiază, V eli- prezentat în alegeri au obţinut în tare la care au participat 70 de ex asocieri. El a subliniat că dacă pro
A. A. Gromilco. m inistrul afacerilor cord internaţional cu p rivire la nc- ko Vlahovici, membru al Comitetu- partide comuniste. perţi m ilita ri, oameni po litici şi pu iectul F.N.M. nu va fi realizat, sta
externe al U.RS.S., a prezentat spre diseminarea armei nucleare şi să ,se .lui Executiv al C.C. al U.C.I., a pre Lucrările congresului continuă. total 1.365 voturi. L id e rii celor două blicişti din mai m ulte ţări occiden tele membre ale Pieţei comune ar
examinare A dunării memorandumul convoace o conferinţă internaţională principale partide din Guyana B ri tale. La această conferinţă, fostul trebui să treacă la organizarea uniu
guvernului sovietic cu p rivire la mă pentru semnarea unei convenţii cu tanică, Cheddi Jagan şi Forbes m inistru vest-german al apărării,
surile în vederea destinderii conti p riv ire la interzicerea folo sirii - ar Evoluţia staţiei automate „Sonda— 2“ Strauss, insistind asupra în tă ririi nii politice şi m ilitare. Această uniu
nue a încordării internaţionale şi li mei nucleare şi termonucleare". Se Burnham nu au făcut pînă în pre A lianţei atlantice, a arătat în mod ne ar trebui să năzuiască spre în
fiinţarea unei puteri atomice vest-
m ită rii cursei înarm ărilor. propune, de asemenea, să se creeze MOSCOVA 8 (Agerpres). — ra tu rii inslalate la bordul staţiei, zent nici o declaraţie publică în le surprinzător, că este problem atic europene in cadrul N.A.T.O. şi ală
Călăuzindu-se în politica sa exter zone denuclearizate, mai cu seamă în Staţia automată „Sonda-2" îşi con precum şi in form aţii şliinţifice. gătură cu şansele pe care le au in dacă înfiinţarea unei forţe nuclea tu ri de S.U.A.
nă după principiul coexistenţei paş regiunile Uimii unde este concentrată tinuă zborul în spaţiul cosmic. Legătura prin radio cu staţia au actualele alegeri. Agenţiile occiden re m ultilaterale (F.N.M.) ar servi a-
p a rtid u lu i
Secretarul general al
nice, se spune in memorandum, gu o cantitate însemnată de arme nu In perioada 4-8 decembrie cu sta tomată este constantă. tale de presă relevă că in faţa u r cestui ţel”. După el a considerat ca francez de guvernâm int U.N.IL. se
vernul sovietic propune să se ajun ci eare. ţia au fost realizate 11 legături pi in La 8 decembrie, la ora 22 (ora nelor s-au prezentat aproxim ativ o premisă pentru reorganizarea
gă la o înţelegere asupra traducerii Memorandumul cuprinde de ase radio. In felul acesta au fost obţi Moscovei) staţia automată „Sonda-2" N.A.T.O. realizarea uniunii politice natorul Jacques Baumel, a declarat
în viaţă, în tim pul cel mai scurt, a menea, propuneri de a se ajunge la nute date asupra funcţionării apa- s-a aflat la o distanţă de 2.470.000 80 la sută din numărul alegătorilor a Europei occidentale. că planul F.N.M. este, „din punct
unui şir de măsuri, a căror înfăptuire o înţelegere cu p rivire la distruge kilom etri de Pămînt. Ea a avut ur înscrişi. După cum s-a mai anun Gutenberg, deputat în Bundestag de vedere m ilitar, ineficient. din
ar perm ite statelor să facă noi paşi rea aviaţiei de bombardament, la mătoarele coordonate astronomice : ţat, alegerile din Guyana Britanică din partea U niunii creştin-sociale, a punct de vedere tehnic absurd şi din
în lupta pentru o pace trainică şi interzicerea experienţelor subterane ascensiunea dreaptă 8 ore şi 38 de au la bază sistemul proporţional de arătat câ depinde de Statele Unite punct de vedere politic periculos".
indestructibilă. Memorandumul pro cu arma nucleară, la încheierea unui CONVORBIRILE minute, deelinaţia — 6 grade şi 30 ca Europa occidentală să devină o El a accentuat că Franţa preferă să
pune să se reducă cu 10-15 la sută pact de neagresiune între statele minute. reprezentare, sistem îm potriva că putere nucleară care să înlocuiască aibă o apărare proprie. Reprezen
bugetele m ilitare ale statelor, să se participante la N A T O . şi la Trata Legăiurile prin radio cu staţia ruia prim ul m inistru al Guyanei actuala independenţă p rin tr-u n sis tanţii americani la această conferin
lichideze bazele m ilitare de pe te tul de la Varşovia cu p rivire la adop LUI WILSON vor continua în conform itate cu pro Britanice s-a pronunţat in mai mul tem de asociere între S.U.A şi Eu ţă au apărat proiectul F.N.M., în-
rito rii străine, să se încheie un acord tarea de'm ăsuri în vederea preîntâm gram ul stabilit. te rînduri. ropa occidentală. El şi-a exprim at cercind să demonstreze utilitatea sa.
cu p rivire la retragerea tutu ro r tru pin ă rii unui atac prin surprindere şi LA WASHINGTON
pelor străine în lim itele frontierelor la reducerea efectivului total al tru
lor naţionale. Uniunea Sovietică, se pelor statelor.
spune în memorandum, este gata să In memorandurri se spune, în în W ASHINGTON 8 (Agerpres). —
reducă efectivul trupelor sale care cheiere. că înfăptuirea m ăsurilor sus M arţi au continuat la Washington
staţionează pe teritoriu) R D. Ger menţionate ar aduce, p o triv it convin întrevederile dintre prem ierul b ri
mane şi al altor state europene, dacă gerii guvernului sovietic, o contribu tanic Ha rol d Wilson şi preşedintele
puterile occidentale vor reduce, la S.U.A., Johnson. P o trivit relatărilor
rindul lor, efectivul trupelor lor din ţie sim ţitoare la cauza consolidării agenţiei AP cea de-a doua parte a
R.F. Germană şi din alte ţări. păcii generale şi ar apropia rezolva discuţiilor s-a desfăşurat în prezen
In m em orandum ‘ se declară: ..ţi - rea problemei dezarm ării generale şi ţa secretarului Departam entului de „New York Times" nBe BaaS!e va denunţa „ C ă l ă t o r i a in u t ilă
nind seama de uriaşa forţă distruc- totale. Stat al S.U.A., Dean Rusk. a vice
preşedintelui ales Hubert Hum phrev,
care participă pentru prima oară la tratatul frasico-vest-german dacă
întrevederile de la Casa Albă şi a a d -lu i C h o m b e 1*
întrevederi ale tovarăşului m inistrului apărării McNamara. Din va participa la F. H. ii
partea britanică
prezenţi
au fost
m inistrul afacerilor externe, P a trirk — Un articol din „ l ‘Express“ —
Corneliu Mănescu ia New York Gordon W alker şi m inistrul apărării NEW YORK 8 (Agerpres). — Bohicn că este gata să părăsească a- PARIS 8 (Agerpres). — cu uşurinţă. îm potriva, unor soldaţi
Denis Healey. D iscuţiile au fost con
sacrate problemei forţelor nucleare „Generalul de Gaulle a declarat lianţa atlantică dară va fi creată Sub titlu l „C ălătoria inu tilă a înarm aţi ca în Evul Mediu ei folo
NEW YORK 8 Corespondentul cu acest p rile j a participat repre m ultilaterale şi reorganizării NATO. Statelor Unite că va denunţa tra ta forţa nucleară m ultilaterală de către d-lui Chombe", săptâm înalul „L 'E x- sesc cunoştinţele războiului modern.
Agerpres I. Gălăţeanu, transmite : zentantul permanent al Canadei la tul de colaborare franeo-vest-ger- S.U.A. şi aliaţii săi europeni Pozi press" publică un articol în legătu Este o luptă inegală între două se
M in istru l afacerilor externe al O.N.U., Paul Tremblay, precum şi A fost continuat, de asemenea, man dacă Bonnul va participa la fo r ţia franceză este că crearea acestei ră cu recenta vizită a prem ierului cole. In locul arm atelor lui Fran-
R P Romine, Corneliu Mănescu a M ihail ' Haşeganu, reprezentantul schimbul, de ..păreri .asupra proble ţa nucleară m ultilaterală propusă de foi ţe va ci ea o situaţie complet nouă congelez la- Paris. cisc 1 ar fi fost suficient un comando
avut luni o întâlnire cu m inistrul permanent al R P. Romîne la O.N.U. melor privin d re laţiile Est-Vest, a- Washington" transm ite din Paris în domeniile privind realizarea u n i „P u ţin i şefi dc guverne au fost p ri de paraşutişti pentru a ciştiga bă
afacerilor externe al Greciei. Stav- şi Vasile Pungan, director în M A E., supra situaţiei din Congo şi Asia de Drew M iddleton, ziarului* ,VNe\v York tăţii poli 1 ico şi m ilitare europene şi m iţi cu mai multă răceală la Paris tălia de la Mangnan.
ros Costopulos. Au fost discutate pro membru al delegaţiei Romîne la sud-esî. Times". că in această situaţie Franţa trebuie decît Moise Chombe", se spune în ar
bleme de interes comun pentru cele O.N.U. Comunicatul dat publicităţii la „G eneralul, arată M iddleton, a in să revizuiască avantajele şi dezavan ticol. „Omologul său, Georges Pom- Cam acelaşi lucru l-au făcut şi
două ţări. In cursul serii, m inistrul afaceri sfîrşitul acestor întrevederi, redac format, de asemenea, adm inistraţia tajele actualului tratat al A tlanticu pidou, nu şi-a putut găsi o oră liberă m ercenarii la Stanley viile. Cu ajuto
In aceeaşi zi, Corneliu Mănescu lor externe a] R P. Romîne a luat Johnson că Franţa se va opune unei lui de nord. care urmează să fie re în decurs de trei zile, pentru a-1 p ri rul trupelor belgiene transportate pe
a avut o întrevedere cu m inistrul n- parte la un dineu oferit de m inis tat în termeni generali, menţionează foi*ţe m odificate incluzînd avioane si examinat în 1969*. mi. Maurice Couve de M urville, m i avioane americane, eî au reocupat o
facerilor externe al Canadei, Paul tru l de externe al Braziliei, de doar eâ nu a fost luată nici o ho- rachete. Această m odificare a fost „Acţiunea care exprim ă însă în nistrul afacerilor externe, a refuzat parte a estului Congoului.
M artin. La discuţiile cnre au avut loc Cunha. tărîre,, asupra problemelor discutate. propusă de prem ierul britanic W il modul cel mai făţiş opoziţia genera şi el să-şi piardă cîteva minute din Dar nu este nim ic mai efemer de
son. lului de Gaulle faţă de F.N.M., subli cît aceste victorii ale m ercenarilor.
Aceste vederi au fost aduse la cu niază JVIiddleton. este declaraţia p ri tim pul său. Chombe şi-a petrecut Pe măsură ce avansează, trupele lui
noştinţa Statelor Unite, p o triv it unei vind denunţarea acordului cu Bon prim ele sale 36 de ore la Paris fără Chombe văd rcapărînd în spatele lor
înalte surse aliate. în cursul în tîl- nul şi retragerea forţelor franceze — să aibă nici o întrevedere politică". autorităţile lum um biste care Ic-au
n irii de săptămina trecută între pre două divizii şi 27 escadrile aeriene Referindu-sc la declaraţiile făcute scăpat. A r trebui în m u lţit cu o mie
şedintele francez şi ambasadorul — afectate N A T O. Tratatul eu Bon de Chombe ziariştilor, „L'Express" sau chiar zece mii num ărul merce
Charles Bohicn, rare se găseşte în nul este im portant pentru de Gaulle relatează urm ătorul episod : „Cînd narilor albi. pentru a putea instala
prezent la Washington numai atîta tim p cît stabileşte Fran in saloanele hotelului său Chombe a o autoritate guvernamentală pe lo t
Considerăm că aresta este mo ţa şi Germania occidentală ca bază exclamat : „N u voi negocia nicioda cuprinsul Congoului. Cu alte cuvinte
mentul. a spus o sursă franceză, de a unei viitoare unificări a Europei tă cu asasini !". ziaristul Jane Rouch, ar fi nevoie de un război de recu
a fi absolut sinceri cu prietenii noş occidentale. Dacă vest-germanii îşi una din persoanele care ştie cel mai cerire pentru a recoloniza Congnul.
tri din S.U.A. Forţa nucleară m u lti voi- lega apărarea de cea a Statelor bine cum a fost asasinat Lumumba In afară de această neverosimilă e-
laterală este mai m ult decît o armă. Unite, a spus o altă sursa franceză, in Ivatanga în tim pul cînd Chombe ventualilate, nu există salvare pen
este o problemă care im plică v ii nu mai există posibilitatea ca Fran se afla acolo la putere, a izbucnit in tru Chombe. Şi această speranţă cl
toarea structură a Europei". „Con rÎ5. Pe atunci actualul prim -m inistru a venit s-o caute ta preşedintele de
tra r ş tirilo r care circulă la Paris şi ţa şi Germania federală să conlu congolez era un rebel în lupta îm Gaulle. Nu a găsit-o".
Londra, spune M iddleton in conti creze la realizarea „u n ită ţii euro potriva in s titu ţiilo r centrale ale lui „G eneralul de Gaulle, se spune în
nuare. de GauUe nu i-a spus lui pene". Lumumba. Astăzi situaţia s-a răs încheierea articol u liii, consideră că
turnat. Chombe reprezintă puterea Franţa are un rol de jucat în aceas
centrală şi lum um biştji sînt rebelii". tă ţară. una din cele mai m ă rişi mai
Refcrindu-se la operaţiunile mer
„Mariner-4*1 şi-a pierde din cenarilor în Congo, articolul spune : bogate din Africa. Dar tulbu ră rile
prin care trece astăzi Congo nu mai
contactul cu Steaua Canopus“ „Succesele m ercenarilor se explică favorizează o penetraţie masivă".
W ASHINGTON 8 (Agerpres). — fi trim ise prin radio noi im pulsuri
„O chiul electronic" al navei cos pentru ca „ochiul electronic" să-şi N O T A E X T E R N A
mice americane „M arinei* 4" şi-a reia contactul cu Steaua Canopus. mmmummmmmn*- mrrr. -
pierdut din nou contactul cu Steaua Data la caic sc vor face noile încer
Canopus, a cărei lum ină ghida nava cări nu a fost precizată.
spre planeta Mnrte. a anunţat A d Pe de altă parte, de la staţia cos
m inistraţia naţională pentru aero mică din Pasadena (statul C alifor „A F A C E R E A D E LA
nautică si cercetarea spaţiului cos nia), se anunţă că unul din cele opt
mic (NASA) Specialiştii presupun că aparate de la bordul navei a început
o particulă de praf cosmic ar fi tre să transm ită semnale neinteligibile.
cut în apropierea „ochiului electro Aparatul care s-a defectat transmitea P H IL A D E L P H IA 44
nic" asupra căruia a reflectat lu
mina soarelui, făcîndu-l, astfel, să-şi pc Pămînt date referitoare la den
V IE T N A M U L’ DE SUD: In foto: Aspect de la o manifestaţie antiguvernam entală la Saigon. piardă orientarea. Se anunţă că vor sitate. viteză, temperatură etc. După lunga anchetă, pe caic km. de Philadelphia. Ei ştiu cu exac
F.B.I.-ut a deschis-o la cererea pre titate unde să sape. Cele trei ca
şedintelui Johnson şi care s-a des davre sînt găsite, străpunse de gloan
făşurat în cel mai mare secret, la ţe, lingă un baraj de pămînt. A cţiu
hotărârea m inerilor dc a-şi apăra explodat bombe, fiind pretutindeni tanţi ai m inisterelor apărării din sfîrşitul săptăm înii trecute s-a a- nea F.B.I.-ului a avut loc. după cum
Ştiri sportive drepturile şi cuceririle obţinute sub necesare măsuri pentru preîntim pi- R. F. Germană şi Marca B ritanic şi nunţat arestarea a 21 dc persoane menţionează agenţiile, în urma unei
regimul lui Paz Estenssoro. Confe
anticolonialis
narea m anifestărilor
specialişti în problemele m ilitare şi
im plicate în asasinarea celor trei
SCIIT rinţa naţională a m inerilor s-a pro te. financiare. Vor fi dezbătute, cu a- studenţi din Mississippi — luptători peste J000 de persoane, inclusiv 480
lungi periocade de cercetări, în care
nunţat, dc asemenea, pentru orga
cest prilej, problemele referitoare la
pentru egalitatea persoanelor de cu
GENEVA. — La Geneva continuă
^ Miercuri, pe stadionul „23 Au nizarea unor alegeri libere şi de lucrările reuniunii la nivel înalt a ajutorul vest-german acordat A n loare. Au fost necesare 44 de zile de membri ai k 'n -K l.ix-K la n -u lu i au
fost interogaţi.
gust" din Capitală se desfăşoară un mocratice în Bolivia, cit mai repe grupului dc lucru al Acordului gliei pentru întreţinerea armatei en pentru ca sâ se găsească cadavrele In „afacerea dc la Philadelphia"
nou cuplaj fotbalistic. De la ora 12, de cu putinţă. nera) pentru tarife şi corner» (GAA 11) gleze de pc Rin, cu un efectiv de celor trei m ilita n ţi pentru dreptu sînt im plicaţi a lît şeriful oraşului
intr-o partidă restantă a campionatu LIM A . — Lunî au început la Lim a RIO DE JANEIRO — P o trivit a- cu oficia lită ţile britanice, convoca 52.000 de ofiţe ri şi soldaţi In acest rile civile şi peste cinci luni pentru Rainey. şi adjunctul său care îm
lui categoriei A la fotbal, se întîl- lucrările celei de-a treia sesiuni a genţiei Prensa Latina, Mauro Bor- tă în vederea exam inării probleme scop, Anglia cheltuieşte, anual, apro arestarea celor vinovaţi de asasinat. preună cu alte o fic ia lită ţi î-au îm
nesc formaţiile : Rapid Bucureşti şi C onsiliului inleram crican economic ges, guvernatorul demis ai statului lor referitoare la majorarea dc că xim ativ 950 milioane mărci, adică Cazul îşi are începuturile în prim ă piedicat în mod deliberat pe cei
Minerul Baia Mare, In continuare, şi social (CIES), care va examina ra Goias, a anunţat că nu va renunţa tre Angiia cu 15 la sută a taxelor aproape 25 )a sută din bugetul ei vara anului I9G4 G rupuri de m ili trei studenţi să-şi exercite dreptu
de la ora 13,45, In cadrul „Cupei portul Com itetului de coordonare a la drepturile sale de guvernator şi In im porturi. P otrivit agenţiei Rcu m ilitar. tanţi pentru egalitatea populaţiei de rile constituţionale, cît şi alic per
Cupelor'1 Steaua Bucureşti va in- planului „A lia nţa pentru progres". nu intenţionează sâ părăsească ţara. ter, Fondul Monetar Internaţional W ASHINGTON. — Un purtător culoare desfăşurau acţiuni in vede soane învinuite de a nu fi denun
tilni pe Dinamo Zagreb. După cum anunţă agenţia Prensa El a calificat ca ilegală intervenţia (FMI), va difuza un raport asupra de cuvînt al Departam entului dc rea înscrierii negrilor care repre ţat crima şi de com plicitate.
Latina în prima şedinţă preşedin trupelor guvernamentale in statul d ificu ltă ţilo r M arii B rita n ii în ba stat a anunţat că toţi m em brii gu zintă 42 la sută din populaţia sta
$ LIMA 8 (Agerpres). — tele Republicii Peru, Fcrnando Bc- Goias. Pc dc altă parte sc anunţă că lanţa comercială şi a m ăsurilor care vernului şi ambasadorii S.U.A. vor tului Mississippi — pe listele elec Inculpaţii, eliberaţi pe cauţiune
Continuîndu-şi turneul in Peru, laundc T crrv, a criticat ceea ce a colonelul M cira Matos, caic a c.on- urmează să fie luate in vederea re trebui să-şi prezinte demisia pînă torale. K u -K lu x-K la n -u l considerînd se prezintă acum in faţa instanţe
echipa sovietică de fotbal Dinamo num it „birocratism ul şi incficicnţa" dus intervenţia trupelor guverna dresării situaţiei economice şi f i la 15 decembrie, o măsură obişnuită că „i s^a declarat război" a început lor judecătoreşti. In declaraţiile u-
Moscova a jucat la Arequipa cu for acestui organism. mentale in 'Goias, ar putea fi num it nanciare a Angliei. ea urm are a alegerilor prezidenţia şi el să acţioneze, folosind ca me nor pei'soane apropiate victim elor ră
maţia locală Aurora. Fotbaliştii so KH/VRTUM. — P o trivit unui co guvernator al acestui stat. le P o trivit agenţiei Associated Press, todă asasinatul. P rintre cei 200 de sună îngrijorarea în legătură cu mo
vietici au terminat învingători cu municat oficial al a utorităţilor su ADEN. — Anthony Greenwood, LONDRA. — Luînd cuvintul la se crede că aceasta va permite pre luptători pentru drepturile civile dul în care a utorităţile juridice, do
scorul de 3-1 (1-0). daneze, în urma ciocnirilor care au m inistrul coloniilor al M arii B rita un m iting organizat la Londra, M ar şedintelui Johnson sâ opereze une care, la începutul lu nii iunie des minate de rasiştii din sud, vor des
tin Luthcr King, laureat al Prem iu
avut loc în cursul zilelor de dum i nii, şi-a încheiat m arţi vizita în le schimbări în actuala componenţă făşurau lupta in Mississippi, se a- făşura procesul. „Cum să mă aştept
& TOKIO 8 (Agerpres). — lui Nobel pentru pace, conducător la condam năii, a declarat soţia lui
Numeroase surprize au marcat nică şi luni în capitala Sudanului, Aden şi alte te rito rii ale Federaţiei al luptei populaţiei dc culoare din a guvernului şi a corpului diplom a flau si Michael Sclnverner, Andrew Michael Sehwerne, cînd ju riu l va fi
Goodman şi James Chaney. La 21
A rabici de sud. In aceeaşi zi. el a
tic. C itind surse oficiale, agenţia a-
campionatele de tenis de masă ale între forţele de poliţio şi pârtiei plecat pc calea acrului spre Londra. S.U.A., a criticat guvernele S.U.A. rată că nu se aşteaptă schimbări iunie ei părăsesc oraşul M eridian form at din rude şi prieteni ai in cu l
Japoniei, important criteriu de se panţii Ia demonstraţiile îm potriva Corespondentul agenţiei Rcuter re şi M arii B rita nii pentru că sprijină im portante contîndu-sc pc faptul că într-o masînă pentru a ancheta cir paţilor şi cînd nici un negru nu va
lecţie al jucătorilor japonezi în ve noului regim instituit în Sudan, 24 latează că aeroportul şi drum ul spre regimul lui V crw ocrd din Republi secretarul de stat, Dean Rusk, şi cumstanţele în care se produsese in putea face parte din acesta. „In M i
derea campionatelor mondiale de la de persoane au îost omorîte, iar alte acesta au fost puse sub pază severă ca Sud-Africană, transm ite agenţia adjunctul său, Georgc Hal 1, îşi vor ssissippi, scrie sâptăm înalul francez
Ljubliana (Iugoslavia). In proba de 400 rănile. Associated Press. El s-a pronunţat cendiul de la biserica populaţiei de „ L ’Express" nu este suficientă de
LA PAZ. — In capitala Boliviei, pînă după plecarea m inistrului b ri menţine actualele posturi. culoare din Longdale. La întoarce
simplu masculin, Koji Kim.ura, in la Paz, au luat slîrşit lucrările Con tanic. Persoanele care s-au apropiat în favoarea in s titu irii unei blocade rea din Longdale adjunctul şerifului mascarea vinovaţilor. Trebuie s trîn -
virslă de 23 ani a devenit campion ferinţei naţionale a m inerilor boli- sau au intrat in aeroport au fost economice îm potriva R.S.A. şi pen din Philadelphia îi opreşte pentru se probe incontestabile pentru a se
tru desfăşurarea unei campanii dc
intrecindu-l cu 3—2 (21-18 ; 21-18 ; vierr. Conferinţa a adoptat o plat percheziţionate şi legitimate. Ziariş acţiuni paşnice în vederea asigură „exces de viteză". Sase ore mai tir- evita ca asasinii, judecaţi de un ju
riu compus în întregim e din albi, să
17-21 ; 15-21 ; 21-19) pe Ken Konaka. formă de luptă care include, între tilo r Ic-a fost interzis accesul in ae rii lib e rtă ţii şi democratici în aceas ziu sînt eliberaţi. Despre soarta lor nu părăsească trib u n a lu l cu m îin i-
altele, „apărarea intransigentă a li roport. Aceste măsuri au fost luate nu se mai ştie apoi nimic. Abia la
La feminin, a ciştigat Noriko Yama- bertăţilor cetăţeneşti şi democrati de autorităţi după ce în tot cursul tă (ară. pescuit 4 august cîţiva agenţi ai F.B.I.-ului le libere".
naka, învingătoare cu 3—2 in faţa ce, precum şi a drep turilor sindica vizitei m inistrului britanic în Arabiâ LONDRA. — M a rţi au început Ia se prezintă cu un buldozer la poar E. M IREA
jucătoarei Sunao Isomura. le". In platform ă este subliniată de sud au avut loc incidente, au Londra convorbirile între reprezen ta fermei lu i Olen Burrage, la B Comentator Agcrpre*
Redacţia el administraţia ilarululi str, Dr, Petru Croia nr 25 telefon 15 88, 12 75, 15 85, 20 78 Taxa planta tn numerar conform aprobSrl! Direcţiei Generale P.T.T.R nr 263.328 dlD 6 noiembrie 1949 — Tiparuh întreprinderea Poligrafica Hunedoara-Deva 40.06:
1