Page 32 - 1965-05
P. 32
I
/
rog;?? Drumul socialismului NR; 3Ä5
In U.Í?.S.S. a fost lansată
P RACHETĂ COSMICĂ
IN DIRECŢIA lunii
MOSCOVA 9 (Agerpres). — Lansarea a fost efectuată cu ajuto»
După cum anunţă agenţia TASS, în rul unei rachete cu mai multe trepte.
Uniunea Sovietică a fost lansată o ra Ultima treaptă a rachetei a fost pla
chetă cosmică în direcţia Lunii. Pe sată. in prealabil, pe o orbită de sa
bordul ei se află statia automată ,,Lu- telit artificial al Pămînlului, iar apoi,
Sărbătorirea Zilei Victoriei Vizita delegaţiei de partid na-5", avînd o greutate de 1.476 kg. potrivit programului dinainte stabilit,
a plasat statia automată pe o traiec
şi fiind înzestrată cu aparatură tele-
metrică pentru cercetări ştiinţifice.
torie de mişcare in direcţia Lunii. ^
Şl guvernamentale a R.P. Romane
în R.S. Cehoslovacă
MOSCOVA Cu un deosebit Interes a fost ur La miling au participat mareşalul Semne de incertitudine
mărită defilarea trupelor de rachete, He Lun, membru al Biroului Politic
deschisă de o coloană de rachete al C.C. al P.C. Chinez şi vicepremier
antiaeriene teleghidate, urmate de al Consiliului de Stat, şi membri de PRAGA 10. — Corespondentul A- zentanţi at organelor locale de partid
MOSCOVA 9 — Corespondentul frunte ai unor departamente şi orga gerpres, Al. Lilă. transmite: şi de stat. şi confuzie la Santo Domingo
cele mai moderne tipuri de antira-
Agerpres, S. Podină, transmite: chete gigantice. Si-au făcut apoi apa nizaţii, precum şi membri ai cor La 10 mai, delegaţia de partid şi Delegaţia română, însoţită de re
La 9 mai. in Piaţa Roşie din Mos riţia rachetele balistice ale submari pului diplomatic din Pekin. Au ros guvernamentală a R. P. Române, prezentanţi ai organelor locale de SANTO DOMINCO 10 (Agerpres).
cova a avut loc o mare paradă mili nelor oceanice, iar după rachetele in tit cuvîntări Co Mo jo, vicepreşedinte condusă de tovarăşul Ion Gheorglie partid şi de stat, a vizitat ia Uzinele rerea lui Imbert. Colonelul Caamano
tară consacrată celei de-a 20-a ani tercontinentale. prin fata tribunei au al Comitetului permanent al Adu Maurer, membru al Biroului Politic „V. 1. Lenin" secţia forjă, noile hale In timp ce la sediul Organizaţiei a declarat şi el că înlocuirea vechii
versări a victoriei asupra Germaniei trecut rachetele intercontinentale cu nării Reprezentanţilor populari din în al C.C. al P M.R., preşedintele Con do turbine, secţia de aparataj elec Statelor Americane se întreprind e- junte (condusă de generalul Benoit)
fasciste. trotehnic greu, precum şi seclia de forluri în vederea creării aşa-numite- cu noua junlă a generalului Imbert,
trei trepte, cu combustibil solid. Ca treaga Chină, precum şi ambasadorii siliului de Miniştri, care a participat lor „forte interamericane" pentru a face să fie pusă la îndoială leqalitniea
In tribuna centrală a Mausoleului o încununare a parăzii au apărut pe Uniunii Sovietice, R.D. Germane si la festivităţile prilejuite de cea de-a utilaj pentru prima centrală atomo- se interveni în Republica Dominica acordului de încetare a focului. El a
lui V.l. Lemn au luat loc conducătorii platforme lungi de mai mulţi metri Cehoslovaciei, acreditau în R P. Chi 20-a aniversare a eliberării Ceho electricâ, ce se construieşte în Ce nă, în capitala acestei ţări situaţia protestot. totodotă. împotriva aducerii
partidului comunist şi oi guvernului rachetele orbitale. înrudite cu cele neză. slovaciei de sub jugul fascist, a vi hoslovacia. Delegaţia a vizitat, de a- continuă sa prezinte numeroase sem unor trupe dominicane, care ascultă
sovietic, precum şi şelii delegaţiilor care au plasat în Cosmos navele semenea, fabrica de bere „Plzen". de ordinele aşa-zisului „guvern de
ne de confuzie şi incertitudine. Du
străine, printre care şi conducătorul „Voslok“ şi „Voshod", ele pot atinge BELGRAD zitat regiunea Cehia de vest. Delegaţia a fost însoţită de O. Si- minică „guvernul de reconstrucţie reconstrucţie naţională" în zona o-
delegaţiei de partid şi guvernamen obiective în orice direcţie, ceea ce 'le In oraşul Plzen. delegaţia a fost munck, membru al Prezidiului C.C. naţională", condus dc generalul An cupală de trupele nord-americane,
tale a R. P. Române, tovarăşul Emil face practic invulnerabile pentru apă întîmpinată de primul secretar al al P C. din Cehoslovacia, vicepre tonio îmbert Bnrreras — guvern care ceea ce consliluie o violare a acor
Bodnaraş. rarea antirachele. Comitetului regional Cehia de vest şedinte al guvernului, şi de J Pesl, reprezintă interesele cercurilor de dul ii de încetare a focului.
BELGRAD 9. — Cu prilejul celei
La tribuna Mausoleului se aflau ma Parada militară în cinstea Victoriei de-a 20-a aniversări a victoriei asu al P. C. din Cehoslovacia, F. Kuba, ministrul industriei constructoare de dreapta — a anunţai că destituie un Situaţia politică propriu-zisă nu s-a
reşalii Budionnii, Jukov. Timoşenko. a durat o oră şi 5 minute. pra Germaniei hitleristc, la Belgrad maşini grele. număr de comandanţi militari domi schimbat la Santo Domingo. Aqcntia
Voroşilov. alţi cunoscuţi conducători a avut loc o mare paradă militară de preşedintele Comitetului naţional Seara, delegaţia română s-a îna nicani, printre care generalul Belisa- France Presse menţionează că in rin»
militari sovietici, oroi ai războiului, a Armatei populare iugoslave şi o regional. J. Pelnar, şi de alţi repre poiat la Praga. rio Peguero, şeful politici naţionale durile „constituţionalişlilor" se ma
sosiţi din toate colturile Uniunii So PRAGA demonstraţie a oamenilor muncii. La din timpul triumviratului care a fost nifestă o puternică opoziţie lată de
vietice. Au lost prezente delegaţiile tribuna oficială din Bulevardul Revo răsturnat de la putere in urma răs ideea oricăror negocieri cu guvernul
militare ale statelor socialisto, ale luţiei se aflau I.B. Tilo. preşedintele coalei de la 24 aprilie. Principalul co lui Imbert, alit timp cît în tară vor
ţărilor prietene din Asia şi Africa. PRAGA 9 — Corespondentul Ager R.S.P. Iugoslavia, *şi alţi conducători mandant al forţelor de dreapta, gene continua să existe trupele nord-ame
La ora 10 dimineaţa, mareşalul U- pres, AL Lită, transmite : de partid şi de stat. Au fost, de ase Delegaţia de partid şi guvernamentală ralul Wessin, continuă, insă, să-şi păs ricane. in perioada regimului lui Tru
niunii Sovietice Malinovski, insolit Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări menea, prezenţi oaspeţi de peste ho treze postul. Agenţia France Presse jillo, generalul Imbert a fost guver
de comandantul parăzii, generalul de a eliberării Cehoslovaciei de sub ju tare, şefii misiunilor diplomatice şi interpretează această „operaţie" drept natorul provinciei Puerto Plata şi este
gul fascist, pe cîmpia Lo-lna din apro a R.P. Romane care se află în R.D.G.
armată Bclogorodov, au trecut in re ataşa ti militari acreditaţi la Belgrad. o acţiune cc urmăreşte în mod vădit considerat ca direct răspunzător pen
vistă trupele aliniate pentru paradă. pierea Pragăi s-a desfăşurat o pa „să obţină sprijinul popular" pentru tru masacrarea unor luptători anti-
radă militară. In tribuna oficială au
Apoi mareşalul Malinovski a roslit luat loc Antonin Novotny, prim-se- a vizitat oraşul Dresda junta militaro-civilă, condusă de Im liujillişti la Luperon. Citind surse do
o scurtă cuvintare. cretar al CC. al P.C. din Cehoslova ROMA berb minicane, France Presse arată că lm--
Parada trupelor a lost deschisă dc cia, preşedintele R. S. Cehoslovace, lnlr-o declaraţie făcută duminică, bert „este devorat de setea sa dr pu
steagul victoriei, purtai de colonelul alţi conducători de partid şi de stal, BERLIN 10. — Corespondentul A- Comitetului regional al P.S.U.G, şi Imbert a cerul forţelor eonstUutiona- tere şi avere".
Konslanlin Samsonov, flancat de ser şefii delegaţiilor străine, printre care ROMA 9. — Cu prilejul celei de-a gerpres, St. Deju, transmite: Heinz Arnold, preşedintele Sfatului liste, conduse dc colonelul Francisco
genţii in rezervă Mihail Egorov şi tovarăşul Ion Gheorglie Maurer, şe 20 a aniversări a încheierii celui de-al Delegaţia dc partid şi guvernamen regional şi reprezentanţi ai diferite Caomano, să depună armele. El a a-
Melilon Kantaria, care au arborat cu ful delegaţiei de partid şi guverna doilea război mondial şi a eliberării tală a R. P Române, condusă de Ale lor partide politice. In cinstea oaspe rătal că „nu va ezita să rupă acordul
20 de ani in urmă deasupra Reichsta mentale a R P. Române. Italiei a avut loc duminică, in Piaţa xandru Drăqhici, membru al Birou ţilor români, organele locale au ole- de încetare a focului, realizat prin
gului acest steag, trecut prin multe După trecerea in revistă a trupe centrală a oraşului Milano, o mare lui Politic al C.C. al P M.R., vicepre rit o masă la hotelul „Chcnmilzer intermediul O.S A., pentru a ataca pe declaraţie
9
bătălii. După ei au defilat intr-o ali lor. a luat cuvintu) generalul de ar paradă militară, precum şi defilarea şedinte al Consiliului de Miniştri, Hol". După-amiază, delegaţia a vizi oponenţii săi" Forţele constituţiona-
niere perfectă unităţi ale diviziei care mată Bohumir Lomsky, ministrul apă foştilor luptători ai Corputui de vo care a participat la festivităţile pri tat Fabrica de maşinî-unclte ,.Modul" liste au anunţai la postul dc radio
a dual cu asalt Reichstagul, ultimul rării naţionale a R.S. Cehoslovace. luntari ai libertăţii şi ai altor unităţi lejuite de împlinirea a 20 de ani dc din Karl Marx Stadt. aflat in mîinilc lor că resping cc- a lui Juan Bosch
punct de rczistenlă al trupelor hille- de partizani. la infrîngerea fascismului în Germa
riste. Parada militară a fost deschisă de In tribuna centrală se aflau pre nia, a făcut la 9 mai o vizită la Dres
ofiterii-elevi ai academiilor militare.
Apoi. în Piaţă şi-au făcut apariţia Apoi au defilat batalioanele de se şedintele Republicii Italia. Giuseppe da. Delegaţia a (ost însoţită de mi SAN JUAN 10 (Agerpres). —
formaţiile academiilor militare, uni curitate. de grăniceri, unilâti ale mi Snragat, preşedintele Consiliului de nistrul H. Wittiq, prim-vîcepreşedinte Fostul preşedinte al Republicii Do
tăţi ale marinei militare; împreună liţiei populare, unităţi ale aviaţiei cu Miniştri al Italiei, Aldo Moro, mem al Consiliului Economiei Naţionale Mesajul C.C. al P.C.U.S., Prezidiului Sovietului minicane. Juan Bosch, care se află
cu ele au defilat şi apărătorii ora- al R.D.G. în prezent în exil la San Juan (Porto
reacţie, unităţi mecanizate, regimente bri ai guvernului, precum şi condu
şului-erou Leningrad. După delilarea dc tancuri şi trupe de rachete. La intrarea în oraşul Dresda, dele Suprem al ll.R.S.S. şi guvernului sovietic Rico), a criticai din nou intr-un inter
viu acordat trimisului special al a-
diviziei „Dzerjinski", unităţilor de După încheierea parăzii militare, cătorii Comitetului de eliberare na gaţia a fost întîmpinată de H. Krone, genliei Associated Press, intervenţia
grăniceri, elevilor şcolilor militare, preşedintele A. Novotny a rostii o ţională a Italiei (C.L.N.), Luigi Longo, secretarul Comitetului regional, şi R. MOSCOVA 10 (Agerpres). — die pentru ţările care plnâ acum au militară a Statelor Unite in taro sa.
Upitz, vicepreşedintele Sfatului re
în Piaţa Roşie au pătruns formaţiu scurtă cuvintare. A vorbit apoi ma secretar general a! Partidului Comu Cu prilejul celei de-a 20-a aniver fost de două ori victima agresiunii El a declarat că ambasada S.U.A. din
nist Italian, Riccardo Lombardi, mem gional. Oaspeţii români au vizitat sări a victoriei asupra Germaniei
nile de maşini blindate, de amlibii reşalul Uniunii Sovietice I.S. Konev. Zwinqerul — expoziţia dc porcela militarismului german. Santo Domingo „a creat în mod de
bru in conducerea naţională a Parti hitleristc, C.C. al P.C.U.S., Prezidiul liberat confuzie, prin informaţii ero
mijlocii şi mari, de şasiuri purtătoare nuri şi qaleriile dc artă, precum şi In mesaj se cere „să se sporească
dului Socialist Italian, Feruccio Parri, Sovietului Suprem al U.R.S.S. şi gu eforturile în vederea reglementării nate", fapt care a determinat guver
de rachete anliilanc ade diviziei de Valea Elbei. vernul sovietic au adresai un mesaj nul american la „efectuarea unei
gardă „Tamanskaia". Apoi au defilat PEKIN fost preşedinte al Consiliului de Mi Luni, dclcqatia română a vizitat guvernelor, parlamentelor şi popoa problemelor nerezolvale, rămase moş mari greşeli". Bosch a adăugat că ceea
niştri. Preşedintele republicii, Sara- Karl Marx Stadt. La sosirea in acest tenire din cel de-al doilea război
unilâti aeropurtate de desant şi uni relor din toate tarile. ce se îiUimplă in Republica Domini
gal, a adresat un mesaj de salut că oraş, oaspeţii români au fost salu „Uniunea Sovietică cheamă din nou mondial". Uniunea Sovietică „declară cană, de cind trupele nord-amorica-
tăţi de tancuri uşoare aeropurtate PEKJN — Cea de-a 20-a aniversare
tre poporul italian. taţi de Gunter Erdmann, secretarul lóate ţările să dea dovadă de realism încă o dală că este gata sâ facă tot ne au debarcai în această tară, va
Au urmat tancurile diviziei de gardă a victoriei in războiul împotriva fas in aprecierea raportului de forte şi a ce este necesar in interesul păcii ge avea „un efect zguduitor" in Ameri
„Cantemir", care a început războiul cismului a fost sărbătorită duminică urmărilor posibile ale unui război in nerale şi securităţii popoarelor". ca Latină.
pe Volga şi a participat pînă la ul la Pekin în cadrul unui miting. Cu secolul nuclear, să adopte măsuri e-
timele bătălii pe Elba. Apoi şi-au fă acest prilej, s-a sărbătorit şi elibe Conferinţa Consiliului de solidaritate ficienle in vederea lichidării primej
diei unui nou război mondial".
cui apariţia unităţile de arlilerie mo rarea Cehoslovaciei şi a poporului „Anul celei de-a 20-a aniversari a
torizată şi cu reacţie. german de sub jugul fascist. a ţărilor Asiei si Africii să fie marcat prin eforturile depuse De pretutindeni
victoriei asupra hitlerismului ■ trebuie
i >
ACCRA 10 (Agerpres). — tăţii şi colaborării economice intre
In localitatea Winneba din apro ţările în curs de dezvoltare, pentru in lupta pentru lichidarea focarelor
pierea capitalei ghaneze, s-a deschis a asigura consolidarea independentei de război".
Mesajul cheamă la adoptarea de
luni cea de-a 4-a conferinţă a Con lor naţionale. ♦ DESCOPERIRI * U N PUTERNIC URAG AN
siliului de solidaritate a ţărilor Asiei Condamnînd amestecul in treburile măsuri eficiente in vederea lichidării
JAPONIA. — şi Africii, la care participă circa 400 interne ale altor ţări din Asia, Afri primejdiei unui nou război mondial, A RH EO LO G ICE
Studenţi japonezi de delegaţi reprezenlînd diferite or ca şî America Latină, Kwame Nkru- condamnă agresiunea S.U.A. în Viet Un puternic uragan s-a abătut
ai Universităţii din ganizaţii din numeroase ţări africane mah a spus că intervenţia Statelor nam, provocările lor împotriva Cubei O expediţie arheologică franceză recent asupra oraşului Minnea
Tokio au participat şi asiatice, precum şi peste 30 de ob Unite în Republica Dominicană re şl intervenţia in Republica Domini care a efectuat săpături în eslul Si polis, stalul Minnesota. însoţit dc
recent la un miting servatori din America Latină. Europa prezintă un act de agresiune împo cană, tendinţa revanşarzilor vest- riei a descoperit vestigii inestima ploi torenţiale şi descărcări electri
de protest împotri şi din partea unor organizaţii inter triva mişcării de eliberare naţională. germani de a crea din nou o primej- bile ale civilizaţiei babilonicne. ce, uraganul a pricinuit importante
va bombardamen naţionale. Principala descoperire a echipei dc pagube materiale, care siut evalu
telor americane din Deschizînd lucrările conferinţei, specialişti francezi o constituie al ate la aproape un milion de dolari.
R. D. Vietnam şi preşedintele Ghanei, Kwame Nkru- inele unui palat regal datind de Numeroase case au fost dărîmate,
impotriva tratati mah, a subliniat importanţa solidari mai bine de trei mii de ani. Săpă iar altele au rămas fără curent c-
velor japono-sud- turile efectuate în această parte a lectric şi legături telefonice,
coreene. Siriei au mai . scos la iveală table
IN FOTO: aspect Sesiunea cu scriere cuneiformă şi inscripţii * OPERAJII DE
de la demonstraţia babiloniene, statuete dc marmură TRANSPLANTARE A R INIC HILO R
studenţilor japo- ministerială rară. un tezaur regal, statuete din
nr-’L aur, argint şi fildeş, reprezenlînd
Profesorul Pelrovski din Mosco
a N. A. T. O. nuduri feminine, precum şi giuva- va a efectuat recent două operaţii
erun lucrate in diverse metale pre de transplantare a rinichilor. Ambii
LONDRA 10 — Corespondentul Â- ţioase. bolnavi — unul de 32. iar celălalt
gerpres, Liviu Rodescu, transmite: de 18 ani — au fost internaţi in
Marţi se deschide la Londra se ♦ AUTO M AT CARE Clinică cu diagnosticul de uremie,
siunea ministerială a N.A.T.O. Dele in ultimul ci stadiu, iar salvarea
gaţiile celor 15 ţări membre vor ii REGLEMENTEAZĂ DURATA vieţii lor cu ajutorul unui rinîdii
artificial prezenta doar o soluţie dc
Noi acţiuni agresive ale S.U.A. conduse de miniştrii de externe res LU M INEI DE ZI moment In această situaţie s-a hn
pectivi, cu excepţia lui Dean Rusk,
reţinui la Washington de implica La ferma de păsări din Borovskoc tirît efectuarea unor operaţii prin
care fiecăruia dintre bolnavi sâ-i
în R. D. Vietnam ţiile intervenţiei americane în Repu (Siberia occidentală) a fost Instalat fie transplantat cîto un rinichi. Ma
blica Dominicană. In locul său va fi
prezent subsecretarul de stat Geor- un automat care, fnnctîonind după mele bolnavilor au oferit rinichii
ge Ball, aşa cum s-a întimplat şi la un program fixat dinainte, regle lor pentru transplantare. mlriici!
HANOI 10 (Agerpres). — avioane inamice şi au avariat multe precedenta sesiune a S.E.A.T.O. din mentează durata luminci de zi in doar ţesuturile şi sinqele rudelor
Şeful misiunii de legătură a înal altele. capitala Mani Britanii. Pe agenda încăperile fermei şi pune in func celor mai apropiate sini adecvate
tului Comandament iii Armatei Popu O sesiunii, deşi încă nu s-a precizat ţiune o sursă dc radiaţii ultraviole datorită proprietăţilor lor imuito-
lare Vietnameze a transmis Comisiei La 8 mai, ora 24,00 două nave ame- oficial, vor ligura probleme politice te. Programul automatului este fixat logice.
de supraveghere şi control un pro ricano-sud-vietnameze au pătruns în şi miJitare ale N.A.T.O., problema ci pentru un an. S-a constatat că gă După cum a declarat profesorylo
test împotriva noilor acţiuni agresive apele teritoriale ale provinciei Quang priotă şi altele. inile care trăiesc intr-un regim dc Pctrovski. rinichii transplantaţi
ale S.U.A. şi ale Vielnamului de sud Binh (R.D. Vietnam' şi au oprit două Se presupune că politica americană lumină strict delimitat şt primesc trează bine sinqele iar din datele
asupra teritoriului R.D. Vietnam La vase de pescuit. re|inînd cele 14 per în Vietnam va constitui unul, di*n o doză de radiaţii ultraviolete dau investigaţiilor făcute rezultă că or
9 anai, se arată în mesaj, numeroase soane aflate pe vase. Şeful misiunii punctele centrale ale discuţiilor şi, fiecare anual peste 30 de ouă mai gancle transplantate funcţionează
mult decît cele obişnuite.
avioane de luptă americane şi sud- de legătură a înaltului Comandament după cum scrie „Guardian“, „este VENEZUELA, — Caracas. Peste normal.
vietnameze au bombardai şi mitraliat al Armatei Populare Vietnameze a probabil ca întrunirea ministerială 40.000 de oameni au ieşit pe străzile
transmis Comisiei internaţionale de N.A.T.O. sâ fie folosită de către de
Insulele Con Co, Hon Mc şi Hon Mat, capitalei Venezuelei pentru a pro
supraveghere şi control un protest în legaţiile britanică şi americană pen
din apele teritoriale ale R.D. Viet care se cere imediata punere în li tru a dirija un exerciţiu de înmuiere testa împotriva legii guvernamentale, trecem în familie" — muzică de dans»
nam, precum şi numeroase regiuni bertate a celor 14 cetăţeni ai R.D. a aliaţilor lor în vederea obţinerii care interzice organizarea demon PROGRAMUL 11 : 7,45 Jocuri popu
Vietnam, încetarea actelor de agre unui sprijin moral pentru politica lor straţiilor. lare de perechi ; 8.35 ,,Voci de pri
populate din regiunea Vinh Linh şi
siune şi război împotriva acestei ţări militară în afară de regiunile alian IN FOTO: In ţaţa clădirii parla măvară“ — muzică de estradă; 9,30
provincia Nghe An. Unităţile Armalei şi respectarea acordurilor de la Ge ţei", adică în primul rind in sud- mentului. Poliţiştii împrăştie pe de Vorbeşte Moscova; 10,51 Muzică u-
Populare Vietnameze au doborît cinci neva din 1954. estul Asîeî. monstranţi. şoară interpretată la pian; 11,55 Din
cele mai cunoscute melodii populare,*
MARŢ! 11 MAI 1965 12,15 Cintece şi marşuri patriotice;
LONDRA. — Proiectul laburist de avertizat guvernul sud-rhodesian că, 13,03 „Anecdote cu acompaniament"
naţionalizare a industriei siderurgi în cazul declarării unilaterale a in — muzică uşoară; 13.45 Cintă or
ce continuă sa provoace serioase S c u rte M iri dependenţei, vor ii aplicate sancţiuni C I N E M A R A D I O chestra de muzică populară „Hriule-
nemulţumiri in rindul partidului de economice faţă de această ţară, lul“ din Constanta ; 14,35 Pagini din
guvernămint. Duminică, numeroşi Zatnbia — fiind membră a Common- DEVA : Cronica unui bufon — PROGRAMUL 1 : 5,06 Concert do opereta „Valsurile Vienei" de Strauss
membri dc partid şi reprezentanţi wealth-ului — trebuie să fie pregă cinematograful „PaLria" ; Cronică dimineaţă; 6,10 Dialogul instrumen — Monezy; 15,05 Prelucrări de mu
regionali laburişti au luat aproape ceslei reuniuni vor fi examinate proape 50 la sulă din numărul lor tită să facă faţă unei crize în rela cubană — cinematograful „Arta“ ; telor ; 6,35 „Intermezzo vesel“ — mu zică populară ; 16,00 Cînlă orchestra
cu asalt sediile acestui partid, pen probleme privind dezvoltarea miş din inlreaga ţară. ţiile economice cu ţara vecină. PETROŞANI : Sărutul — cinemato zică de estradă ; 7.15 „De fiecare dală, de estradă a Radioteicviziuniî. diri
ascultate cu plăcem“ — muzică u-
jată de Paul Urmuzescu ; 18,00 Me
tru a prolesla împotriva felului in cărilor de eliberare din coloniile SEUL. — La Seul s-a făcut cunos BRUXELLES. — Intr-o declaraţie graful „Republica“ ; O poveste lodii populare înregistrate pe dis ,ri
care a fost conceput proiectul. portugheze şi coordonarea activi cut că au fost arestaţi şapte ofiţeri făcută Ia Bruxelles cu prilejul unui neinventată — cinematograful „7 soară; 7,45 Piese de estradă; 9,00
Cercurile politice subliniază că tăţii lor. şi civili, acuzaţi de a fi luat parte la tîrg internaţional, preşedintele Fe Noiembrie“ ; LUPENI : Diavolul Cintece şi jocuri populare,* 9,25 Con vechi; 18.30 „A înflorit un cînlec
primul ministru britanic, Haroid PARIS, — Intr-un studiu publicat un complot urmărind răsturnarea deraţiei industriilor daneze. M. Thy- deşertului — cinematograful „Cul cert de muzică uşoară românească ; drag" — muzică uşoara ; 19,55 Mu
Wilson, care s-a ţinut în afara con de „Buletinul de relaţii comerciale guvernului sud-corccan. Un purtă gesen, şi-a exprimat neliniştea in tural“ ; SIMERIA : Vînătoarea 10,03 Cintece despre mineri şi oţe- zică populară interpretată de Gcor-
10,20 Muzică populară
geta Anghel. Simion Pop şi Ion O-
din
lari ;
troverselor, urmează, în cursul aces şi informaţii“ se arată că deficitul tor de cuvint al armatei a menţio legătură cu starea actuală a relaţi — cinematograful „Mureşul" ; Moldova ¡ 11.08 „Pe strune de vioa prea ; 21.20 Melodii de Cole Porter»
tei săplămini, să facă o scrie de pre Franţei în schimburile sale comer nat că au început o serie de cerce ilor dintre cele două grupări eco ALBA 1ULIA: Zborul întrerupt. Ba ră" — muzică uşoară; 11,45 Cintece 22,00 „Reverie“ — concert de mu
cizări pentru a scoate guvernul din ciale cu Statele Unite va creşte de tări in legătură cu acest complot nomice rivale vesl-europene — Pia ricada vie — cinematograful „Vic pioniereşti,* 12,03 Melodii distractive; zică uşoară.
impas. Pînă atunci însă, „el se află la 650 milioane dolari în 1964, la şi pentru găsirea celorlalte persoa ţa comună şi Asociaţia Europeană toria" ; SEBEŞ Pădurea spânzura 12,30 Concert de muzică populară ;
în faţa celei mai grave crize din 1 miliard de dolari in 1970. Autorut ne implicate. a Liberului Schimb (AELS). El este ţilor — seriile I şi II — cinemato 14,10 „Recunoaşteţi interpretul" — B u l e t i n m e t e o r o l o g i c
propriul său partid de la venirea studiului consideră că tratativele NDOLA. — Preşedintele Zam- dc părere câ prăpastia care separă graful „Progresul** ; Fugarul — ci muzică uşoară ,■ 15,30 Muzică popu
sa la putere cu şapte luni in urmă". din cadrul „rundei Kennedy“ ar tre biei, Kenneth Kaunda, a declarat ca Piaţa comună de AELS se accentu nematograful „Sebeşul“ ; ORÂSTIE: lară cerută de ascultători; 16,15 Cin PENTRU 24 ORE
ACCRA. — Antonio Beiya, re bui folosite ca factor stimulativ pen nu va reegnoaşte guvernul sud-rho- ează din cc in ce mai mult. Regina cintecelor — cinematograful tece şî prelucrări c o r a l e 17.OU „Şi
prezentant al mişcării de eliberare tru exporturile franceze. desian, condus de Ian Smith, reales NEW YORK. — Carqobolul grec „Patria" ; Căpitanul — cinemato rag de flori şi melodii" — muzică Vreme schimbătoare, cu cerul mat
naţională din Anqola la conferinţa MADRID — Ziarul spaniol „Pue- săptămina trecută. Luind cuvintu! „Noriandia" a anunţat prin radio că graful „Flacăra"; HAŢEG: împuş populară ; 17,25 „Mîc concert recre mult noros. Vor cădea ploi temporale.
Consiliului de solidaritate a ţărilor blo' relatează despre şomajul cres- duminică la un miting dc masă, la a salvat duminică, din apele Ocea cături in ceaţă — cinematograful ativ" — muzică de estradă ; 18,15 Temperatura în scădere uşoară ; ziua
Asiei şi Africii, a făcut o declara cind care există în rindurile mun Fort James, el a subliniat că gu nului Atlantic. 25 dc membri ai e- „Popular“ : BRAD : Rezervai pen Muzică uşoară de Sile Dtnicu : 19,00 va fi cuprinsă între 10 şi 16 grade,
ţie in care a arătat că la sfirşitul citorilor agricoli din provinciile An- vernul Zambiei refuză sâ recunoas chipajului cargobotului grec „Ta- tru moarte — cinematograful „St. La microfon Satira şi umorul (relu iar noaptea între 5 şi 10 grade. Vîn-
acestei luni va avea loc la Dar Es dalucia şi Exlremadura. Potrivit re- că guvernul minorităţii albe din ssia". Aceştia şi-au abandonat nava roşie" ; LONEA : Doi În stepă — are); 19,45 Muzică uşoară inlerpre tul va sufla slah, piiwi la potrivit, cu
Salaam o reuniune a liderilor miş ccnsămîntului oficial, în aceste două Rhodesia de sud, impus prin alege care „este pe cale să se scufunde“. tată de formaţia Los Paraguayos; 20,00 intensificări din nord-vost şi vest.
cărilor dc eliberare naţională din provincii există peste 600.000 de rile organizate dc Smith. El a men Nu se cunosc cauzele care au dus cinematograful „Minerul" ,- IL1A : Radiogazeta de seară ; 20,30 „Invi- PENTRU URMĂTOARELE 3 ZILE
coloniile portugheze. In cadrul a- muncitori agricoli, reprezentînd a- ţionat că. întrucît Marea Brilanle a la acest naufragiu. Două duminici — cinematograful tati-vă partenerele, începem dansul“,* Vreme rece, cu cerul noros şi ploi
„Lumina“. 21.35 Ilustrate muzicale,* 22,45 „Pe- temporare.
Redacţia şi administraţia ziarului: str. Dr. Petru Groza nr. 25, telefon 15 8B, 12 75, 15 85, 20 78. Taxa plătită în numerar conform aprobării Direcţiei Generale P.T.T.R, or. 263,328 din 6 noiembrie 1949. — Tiparul: întreprinderea poligrafică Hunedoara-Deva. 40.065