Page 84 - 1965-06
P. 84
Pag) '4 Drumul socialismului Nr. 3261
întrevederile preşedintelui
ITALIEI IN NORVEGIA
OSLO 23 (Agerpres). — Presa italiană de miercuri consl*
Preşedintele Republicii Italia, deră că preşedintele Republicii Italia
Giuseppe Saragat, şi m inistrul afa — un social-democrat — a ales ca
cerilor externe, A m in to re Fanfani, îşi ţintă a primei sal» vizite oficiale N o r
continuă vizita oficială în Norvegia. vegia, deoarece aceasta „are expe-
M a rţi seara, ei au fost prim iţi de re rienla celor 30 de ani de conducere
gele Norvegiei OJav al V-lea, La în social-democrală". Ziarele fac legă
tura între faptul că Norvegia a ales
Londra Conferinţa primilor miniştri din Situatiadin Algeria Operaţiuni ale forţe Bor trevedere a luat parte şi m inistrul a- o politică de „austeritate" în* ^
facerilor externe al Norvegiei, Hal-
vard Lange. In timpul schimbului de mie („La Nazlonc") si inten?co
liei de a merge pe acelaşi d
ţările Commonwealthului îşi continuă După cum anunţă agenţia „A lg e rie patriotice sud-vietnameze vederi care a avut loc, regele N o r vederea redresării situaţiei dA -o.
ALGER 23 (Agerpres). —
şi-au
vegiei şi preşedintele Italiei
licâ
nomice. In ce priveşte p o l i t i c i Tex-
manifestat, după cum menţionează a-
lucrările Press Service", Consiliul Revoluţio H A N O I 23 (Agerpres). — aruncătoare de mine, 22 mitraliere gentia A.N.S.A., dorinţa de a con ternă, după cum scrie ziarul „A v â n
nar al A lg erie i a interzis orice fel de
ţi", Norvegia şi Italia au concepţii
demonstraţii şi a adresat populaţiei După cum anunţă agenţia V.N.A., şi 50.000 de gloanţe. Pe şoselele n u tribui la „reducerea tensiunii inter similare în legătură cu pactul atlan
chemarea de a menţine calmul si o r .reierindu-se la agenţia Eliberarea, mărul 1 si 20, traficul a fost în în
LO ND RA 23. — Corespondentul A- care au intervenit în ultima vreme in naţionale în spiritul înţelegerii in tic din care fac parte, şi problemele
gerpres, L Rodcscu, transmite: relaţiile comerciale dintre membrii dinea, Intr-un apel al M inisterului al- în oursul zilelor de 20 şi 21 iunie tregime paralizat, iar patru poduri europene.
Cea dc-a 8-a şedinţă plenară a Con Commonweallhului. Marea Britanic a gerian al Inform aţiilor, populaţia este forţele patriotice din Vietnam ul de au fost aruncate in aer. tre popoare".
ferinţei prim ilor m iniştri ai ţărilor folosit acest prilej pentru a cere ce prevenită să nu dea ascultare celor sud au pricinu it pierderi grele tru
membre ale C om m onw eallhului s-a lorlalţi parteneri ai săi din Common care „doresc să creoze dezordini" şi pelor guvernului de la Saigon. Inlr-o
deschis miercuri sub preşedinţia p ri wealth o contribuţie mai substanţia se avertizează împotriva „campaniei serie de ambuscade, forţele de eli
m ului ministru al Australiei, Roberl lă pentru a-şi putea îmbunătăţi defi de zvonuri care ia amploare cu me berare sud-vietnameze au ucis 27 şi
Mcnzies, decanul de virstă al actua citul său comercial. In acest scop, de nirea de a semăna îndoială şi neli au’ r ă n ii grav 28 de soldaţi guverna-
lei conferinţe. Dezbaterile din cursul legaţia britanică a încercat, să de nişte". mentali. După cum relatează agen
dim ineţii au fost consacrate problemei termine tarile Commonwealthului să M in istrul afacerilor externe al A l ţia de presă Eliberarea, în primele
cipriote In cursul după-amiezii, par cumpere mai multe produse majiufac- geriei Abdel A ziz Boutellika a făcut zece zile ale acestei luni detaşamen
ticipanţii la conferinţă au trecut la e- turale din Marea Britanic $i a aver o vizită de o zi la Cairo unde a avut tele forţelor patriotice au lansat 20
convorbiri cu preşedintele Nasser si de atacuri, scolînd din luplă 313 sol
xamînarea probleme» situaţiei econo tizat pe prim ii m iniştri ai acestor ţări
s-a în liln it cu Ciu En-lai, premierul daţi ai armatei guvernamentale şi
mice internaţionale s» strins legal de că Anglia nu-si mai poate plăti im por cinci americani. In cursul acestor
aceasta a relaţiilor comerciale din turile sale din ţările Commonwealthu- Consiliului de Stat al R. P. Chineze operaţiuni au fost capturate trei MEXIC. — In
cadrul Commonvveallhulni. care sc află Sntr-o vizită în R.A.U. îm prejurim ile ora
Atenţia acordată acestei probleme Jui dacă nu-si poale spori vînzărîle şului M exico exis
se datoreşte mai ales divergentelor sale în aceste ţări. tă aproxim ativ 300
Santo Domingo de colonii cunoscu
te ca „zone ale mi
Seinnairei). unui acord intre Chem area la grevă zeriei", unde popu
fără
trăieşte
laţia
K.8*. B u lg a ria şi It.D . Vietnam A. mijloacele elemen
gen erală a fost uranaţă in tare de gospodă
rire.
SOFIA 23. (Agerpres). — malerial poporului frate vietnamez In foto: Locuin-
La Solia a fost semnat un acord în în lupta sa dreaptă. lele mexicanilor ca
tre delegaţiile do partid si guverna Acordul a fost semnat de condu principalele oraşe ale tării re trăiesc in îm
mentale ale R. D. Vietnam si R. P- cătorii delegaţiilor — Le Thanh Nghi, prejurim ile capita
membru al Biroului Politic al C.C. al SANTO D O M IN G O 23 (Agerpres). nord-ainericane au încetat lucrul, la
Bulgaria, in care sc exprimă dorinţa lei.
Partidului celor ce muncesc din V ie t In ciuda represiunilor poliţieneşti lei ca si în pesle alte 40 de fabrici.
celor doua părţi pentru lărgirea si în
nam, vicepreşedinte al Consiliului de întreprinse de junla militară de Corespondentul din Santo Domingo
tărirea şi mai mult a contactelor re M iniştri, şi Stanko Todorov, membru dreapta, din Santo Domingo se a- al agenţiei Associated Pres* arată
ciproce pe baza internaţionalismului al Biroului Politic al CC . al P. C. nunlă că chemarea la grevă generală că şi in capitala dominicană m un
Bulgar, vicepreşedinte ul Consiliului lansată de Confederaţia sindicatelor citorii din mai multe fabrici au ade
socialist. Cele două delegam au că
de M iniştri. creştine autonome, Uniunea munci rat la grevă.
zut de acord asupra lărgirii relaţii In diminuata de 23 iunie, delegaţia torilor dominicani şi Confederaţia Manuel Soto, . preşedintele „c o
lor economice si acordării de ajulor vietnameză a părăsit Bulgaria. naţională a m uncitorilor din Repu mandamentului suprem" sindical, care
blica Dominicană a fost totuşi urmală a organizat greva, a făcut o decla
in principalele oraşe ale tării. Aceas raţie in care protestează împotriva
tă grevă, declarată pentru o durată
Judecarea Declaraţia de 72 de ore a început luni in spri represiunilor politiei şi armatei im-
beriste, care a împiedicat extinde
jinul guvernului constitutionalist şi rea acestei greve asupra tuturor sec
organizatorilor loviturii guvernului in semn de protest Împotriva inter toarelor.
venţiei armale a -S.U.A. în Repu După cum transmite agenţia Reu Ultimele dezvăluiri
blica Dominicană. După cum trans
de stat din Congo R.P.D. Coreene mite agenţia Prensa Latina, deşi au ter, postul de radio constitutionalist
din Santo Domingo a anunţai marii
torităţile imbertiste, cu ajutoru l ar că în oraşul Santiago de los Cabal în legătură cu cazul „Lambrakis“
BR AZZAVILLE 23 (Agerpres). — matei, deţin controlul în provincie, leros, al doilea oraş din Iară, ar fi
Tribunalul popular din Congo PHEN IAN 23 (Agerpres). — activitatea a fost paralizată, în spe început o răscoală populară Împotriva
(Brazzaville) a condamnat la moarle După cum anunţă Agenţia Centrală cial în regiunile producătoare de juntei de dreapla. Mulţimea aliată A T E N A 23. — Corespondentul A- nirca secretă au luat parle generalul crimă, Godzamanis, care a condus
in contumacie, pentru înaltă trădare Telegralică Coreeană, la 23 iunie a zahăr, Barahona, Haina şi La Romana. gerpres, C. Alexandroaie, transmite: Miisu, inspector qencral al jandarme motocicleta, a p rim it de la autorităll
pe fostul secretar general al M in is fost dată publicităţii la Phenian de La Cabo Rojo, m uncitorii fabricii de pe străzile capitalei dominicane, ara. Ultimele dezvăluiri făcute de căpi riei, colonelul Kamulsis şi întreaga suma de 5.000 dc drahme şi- cere in
terului Afacerilor Externe. Bernard claraţia guvernului R.P.D, Coreene in aluminiu, aparlinînd unei societăţi lă agenlia, a salutat cu entuziasm tanul dc jandarmerie Capelams in le conducere a corpurilor de ordine, vitarea a 25 de martori pentru con
această ştire.
Kolelas, care după cum se presupune, care se spune că guvernul R.P.D. Co gătură cu îm prejurările asasinării în printre care si directorul de atunci al firmarea depoziţiilor sale.
se află în prezent la Leopoldville.
reene declară ca fiind nevalabilc 1963 a deputatului E.D.A. Lambrakis figurantei, generalul din Salonic, Sta- Din Salonic se anunţă că, in urma
Kolelas a fost organizatorul princi „tra ta tu l" si „acordurile" încheiate au răsturnat majoritatea concluziilor tulopoulos. Generalul M iisu şi colo
noii depoziţii, Curtea dc ape) din a-
pal al lo v itu rii de stat nereuşite des de guvernul Japoniei cu clica Pak Acţiuni de protest faţă de semnarea anchetei preliminare. Capelanis, aliat nelul Kamulsis au asistai personal la ccst oraş a prezentat tribunalului o
coperită aici de către serviciul de Cijan Hi in timpul tratativelor din în prezent in închisoare în vederea desfăşurarea atacului împotriva lui cerere in vederea extinderii anchetei.
tre Coreea de sud şi Japonia. procesului, era acuzai ca vinovat Lambrakis. După miting, o motocicle
siguranţă în august 1964. tratatului japono-sud-coreean După cum se ştie, „cazul Lambra
în dec'aratic se subliniază că gu principal in comiterea asasinatului. tă pe care sc aflau Godzamanis Şi kis" a fost judecat de Consiliul tr i
Tribunalul popular a continuat în
vernul R.P.D. Coreene nu va recu Capelanis a revenit însă asupra Emanoilidis a apărut în vilcză de bunalului corectional din Salonic in
seara zilei de 22 iunie judecarea noaşte niciodată aceste documente SEUL 23 (Agerpres). — In acelaşi timp, un £irup de parla primei sale declaraţii care, după cum după un colt, lrintindu-1 pe Lambrakis decembrie 1964, care a inculpat 36 de
procesului asupra transportului de si se va pronunţa pinâ la capăt îm Opinia publică sud-coreeană con mentari a declarat in clădirea Adu spune el în\r-o depoziţie scrisă, i-a la pămînt si rănindu-l morlal. C rim i persoane in uciderea acestuia (in clu
armament de provenienţă americană potriva lor. tinuă să-şi exprime protestul lată de năriu Naţionale o grevă a foamei d<* fost impusă printr-un ordin al con nalii au fost închişi numai penlru că siv generalul M ilsou si colonelul* Doi-
semnarea la Tokio a tratatului p ri 24 de ore. Ei au declarat că consi ducerii jandarm eriei din Salonic. El au fost prinşi de nişte participanţi la
si belgiană din Leopoldville în Con G uvernul R P D. Coreene a cerul vind stabilirea relaţiilor diplomatice deră tratatul încheiat la Tokio ca nul a dezvăluit că incidentele care au kas penlru complicitate, iar pe-'Rapo-
go (Brazzaville) pentru înarmarea or- ca guvernul Japoniei să renunţe la dintre Japonia şi Corcea de sud. şi neavenit şi vor continua lupta pen precedai crima, au fost minuţios or miting — nu de jandarmerie, caic a- lanis penlru instigare la crimă). Toţi
au făcut apel la Camera de punere
vea ordinul să nu-i aresteze. „Eu,
l animatorilor puciului. Unul din acu „tra ta tu l" şi „acordurile" care con M ie rcu ri dimineaţa, studenţii de la tru a împiedica ratificarea sa de Par ganizate de către jandarmerie pe baza afirmă Capelanis, am prim it ordin să sub acuzaţie, prima instanţă a C u rţii
ţ i i a fost condamnat Ja cinci ani travin intereselor generale ale po universitatătile şi colegiile din Seul lamentul sud-coreean. unor planuri elaborate în timpul gu transmit acuzaţilor să declare la an dc apel, care trebuie în prezent să se
au organizat din nou demonstraţii şi vernării partidului E.R.E. Înainte dc
muncă silnică cu suspendarea pedep poarelor coreean $i japonez, şi care Demonstraţii de prolest ale studen chetă că Înainte de a-1 răni pe Lam pronunţe definitiv. «
adunări de protest pe străzile Sculu asasinat s-a orqanizat, sub conduce
sei. A lţi doi la închisoare pe diferite ameninţă pacea în Extremul Orient lui. Ei au fost im prăşliali de poliţişti ţilor au avut >loc $i in oraşele Taejon, rea direcţiei siguranţei naţionale, o brakis ci bâuseră vin şi că l-au lo Ziarele dc cenlru relevă vina po
termene. şi Asia. cu ajutorul gazelor lacrimogene. Taegu, Pusan si altele, întrunire în cadrul căreia asasinii au vit pe Lambrakis involuntar". care o poarlâ fostul guvern E.R.E,
prim it instrucţiuni precise. La intru* Capelanis arată că pentru această pentru asasinarea lui Lambrakis.
S p o rt Raport privind Scurte STEMS
situaţia economică
a „celor şapte“
+ La sediul Federaţiei române
de jotbal a avut loc stabilirea SVERDLOVSK negrii reprezintă o pătrime a
oraşelor care vor găzdui la 30 populaţiei.
iunie jocurile din cadrul sfer G E N EVA 23 (Agerpres). — Preşedintele Iugoslaviei, losip
turilor de finală ale „Cupei Asociaţia Europeană a Liberului Broz Tito, şi membrii delegaţiei TOKIO
R.P.R.”. lată programul meciuri Schimb (A E.L.S.) a dat publicităţii la iugoslave, care lac o călătorie
lor : Tirgovişte: Dinamo Piteşti Geneva raportul său privind situa prin Uniunea Sovietică, au părăsit Consiliul japonez al ştiinţelor
ţia economică a ţârilor membre pe
— Rapid Bucureşti; Brăila: la 23 iunie oraşul Sverdlovsk, plc- a anunţat că intenţionează să pla
C.S.M.S. laşi — Progresul Bucu prim ul trimestru al acestui an. In cînd cu avionul la Irkutsk. seze pe orbilă în anul 1967 p ri
reşti; Rm. V îlv e a : Metalul Tir- raport se arată că comerţul înlre mul satelit japonez construit în
govişte — Dinamo Bucureşti; „cei şapte" a înregistrat în primul MOSCOVA tară. El va fi lolosit în scopuri
Hunedoara: A.S.A. Tg. Mureş - trimestru a! acestui an un progres exclusiv ştiinţifice. Satelitul va fi
Ştiinţa Cluj. neînsemnat faţă de aceeaşi perioadă lansat cu ajutorul unei rachete
Regulamentul, competiţiei pre a anului Irecut, ca urmare a supra Şahul Iranului, Mohammcd Roza „ M U . " cu patru trepte, proiec
vede că in caz de egalitate după taxei britanice asupra im porturilor. Pahlevi, şi solia sa, şahina Farah tată de oameni dc ştiin|ă japonezi,
Raportul apreciază că silualia gene Pahlcvl, care se află in Uniunea
cele 90 de minute de joc. meciul
rală a comerţului, si în special a co Sovietică înlr-o vizită oficială, au
va fi prelungit cu clte două re
m erţului cu ţările membre ale Pielei sosii la 23 Iunie la Volgograd, ROMA
prize a cîte 15 minute. Dacă şi comune, nu este încurajatoare. De
după această prelungire scorul ficitul A.E.L.S. in comerţul mondial unde vor rămine pînă vineri. După
rămine egal, atunci pentru se se cifrează la mai mult de 1,5 m ilia r înapoierea la Moscova, şahul va In Senatul italian a fost votat
mifinale se ua califica formaţia de dolari pe lună. Din acest deficit continua să aibă întrevederi cu un proiect dc lege privind acor
de categorie inferioară, iar dacă general A nglia deţine aproximativ oameni de stat sovietici. dul intervenit in lrc guvernul ita
echipele sint dc aceeaşi catego jumătate. lian şi Organizaţia Internaţională
rie, ua juca in continuare for CAIRO a M uncii (O.I.M.). După şedinţa
In comerţul cu ţările Pieţei co Senatului, senatorul socialist Pan
maţia cea mal tinără. Meciurile mune, ţările membre ale A.E L.S. în ta V itto rclli, a făcut o declaraţie
vor începe la ora 17,15. Semifi registrează un deficit permanent, La 22 iunie s-a încheia! vizita
nalele vor avea loc la 4 iulie. oficială in Republica Arabă Unită in care a arătat că acest acord
im porturile acestora cifrîndu-se la pe rm it* crearea în Italia a unui
La Constanţa s-a disputai 838 milioane dolari pe lună, iar ex a delegaţiei guvernamentale a
ieri m eciul re tu r pentru „Cupa porturile la numai 58 milioane do R.D. Vietnam, condusă de Nguyen centru internaţional dc perlcctirt-
narc profesională şi tehnică. Acest
balcanică" de fotbal, intre Farul lari. Duy Trinh, vicepreşedinte al Con centru, care va avea sediul la To-
Constanţa şi echipa iugoslavă In încheiere, raportul face cunos siliului dc M in iştri şi ministrul a- rino, este destinat, îndeosebi, m un
Vardar Skoplje. Fotbaliştii con- cută intenţia Asociaţiei de a ccrc facerilor externe. Inlr-o declara citorilor şi tehnicienilor din ţă-
stănţeni, învingători in primul A ng liei să înlăture suprataxa fixată ţie făcută cu acest prilej, Nguyen riIc în curs dc dezvoltare.
joc cu 4-0, au clştigat de data a- S.U.A. — In foto: Demonstranţi pentru drepturi civile lnlonind „Cînlece de libertate" după cc au fost asupra im p orturilor pentru a promova Duy T rinh a arătat, printre al
ceasta cu 1-0 (1-0) prin golul mar arestaţi in tim pul unei puternice demonstraţii a populaţiei dc culoare împotriva discriminării rasiale care au comerţul intre „cei şapte", precum tele că a discutat cu conducătorii
cat de Piesa. In urma acestei avut loc la Jackson, Mississippi. şi cu alte ţări. R. A.U. despre lupta poporului vie t SANTIAGO DE CHILE
victorii, F a ru l conduce cu 7 namez împotriva agresiunii S.U.A.
puncte din 4 partide în grupa a El şi-a exprimat satisfacţia in le In capitala chiliana urmează să
doua a turneului balcanic, ur logic, obstetrică şi in alte domenii dei, R F. Germane, R D. Germane rănite. Operaţiunile dc salvare sint gătură cu faptul că guvernul şl aibă loc. intre 25 Iunie şi 6 iulie,
mată de Spartak Plovdiv cu 3 O „TERMOVIZORUL" ale medicinei. şi Poloniei. Viteza pe care o atinge in curs de efectuare. poporul R.A.U. sprijină pe deplin o reuniune consacrată studierii
puncte (4 meciuri). La Institutul de chirurgie cli automobilul „Reticrajt" este de 18 cauza poporului vietnamez. formelor de Integrare economică
a A m crlcii Latine. Reuniunea este
& In cadru! „Cupei balcanice" nică şi experimentală din Mosco O CU AUTOMOBILUL km pc oră. O DESCOPERIREA UNOR OPERE convocată dc Comisia Economică
la fotbal (grupa 1) miercuri s-au va pentru diagnosticarea afecţiuni „RETICRAFT" IN JURUL Pasiunea lui Alek Parkinson este DE ARTA CARTAGINEZE DELHI
întilnit la Vam a echipele „Cerno lor complexe ale vaselor sanguine LUMII studierea istoriei automobilu penlru America Latină (C.E.P.A.L,)
Morc" si Rapid Bucureşti. Vic este folosit aparatul „termovizor". lui şi mărcilor dc automobile din In insula Mozia, în apropiere Ziarul indian „Assara Tribune" in conformitate cu hotăririle adop
toria a revenit fotbaliştilor bul însuşirea „lermovizor"-ului constă Marţi 22 iunie, pe străzile ora- diferite ţări. dc localitatea Marsala, arheologii relatează că în stalul Assam a tate Ia recenta sesiune din M e
gari cu 3-1 (1-0). In primul meci în a capta radiaţia infraroşie (ter italieni au descoperit opere de avut loc prima conlcrinfă a parti xic.
Rapid Bucureşti ciştigase cu 2-0. mică). inerentă fiecărui organism artă cartagineze de o importan zanilor păcii la care au participat
& Pe stadionul Republicii din viu, şi dc a o transforma in sem ţă deosebită. numeroşi reprezentanţi din aceas SAN SALVADOR
Capitală s-a disputat aseară m e nale electrice. In urma săpăturilor au fost scoa tă regiune a Indiei. Participanţii
ciul internaţional de fotbal din Razele infraroşii, transformate in DE se la lumină numeroase stele fu la conferinţă au adoptai o rezo Un număr dc aproxim ativ 10.000
tre echipa Steaua şi formaţia impulsuri electrice, sint amplifi nerare din piatră, sculptate cu fi luţie ccrînd retragerea Irupclor profesori şi învăţători din Salva
franceză Stade Francais. Prestlnd cate şi transmise pe ecranul unui guri de divinităţi, cu motive orna S. U.A. din Vietnam ul de sud şi dor au demonstrat marţi in fata
un joc bun fotbaliştii români au televizor. Pe ecran apare un con mentale de Influenţă egipteană. respectarea acordurilor de la Ge Palatului guvernului in semn de
repurtat victoria cu scorul de tur in alb-negru al părţii corpului Monumentele funerare, care datea neva de călrc Statele Unile. S-a protcsl îm potriva proiectului de
S— l (3-1). ce trebuie examinată. Porţiunile PRETUTINDENI ză din secolele VI— V i e.n., se află holărit ca în statul Assam să fie lege prin care sînt reduse drep
calde apar pe ecran mai lumi pe un teren sacru, unde se adu
noase, in timp ce cele care radiază ceau sacrificii zeilor in perioada in înfiinţai un Consiliu al păcii. turile tar dc pensie. Guvernul a
mai puţină căldură sint întune , care cartaginezii ocupau Mozia. promis să examineze cererile cor
cate. Două stele funerare conţin inscrip NEW YORK pului didactic.
P R O N O E X P R E S Imaginea obţinută poate fi foto şului sovietic de frontieră Brest, O CUTREMUR DE PAMlNT ţii in limba punică.
grafiad cu un aparat obişnuit, a- a apărut uu au tom ob il cu marca IN IRAN In apropiere a fost descoperit un In orăşelul G riffin (statul Geor- COPENHAGA
Rezultatele concursului special din „Rcticraft", fabricat in anul 1935. alt teren sacru, dreptunghiular,
23 iunie 1965: doplat. pentru fotografieri de la gia). politia a arestat 21 de negri
mică distanţă. Desenatorul tehnic Alck Parkin In noaptea de 22 spre 23 iunie, înconjurat cu un zid. Se crede că care au încercai să viziteze un După vizita oficială făcută în
Extragerea obişnuită : „ Termovizor”-ul contribuie la son din Londra şi-a propus să a- in regiunea de sud a Iranului a este un sanctuar in aer liber, aşa club dc tinerel rezervai albilor. In Suedia, delegaţia economică gu
diagnosticarea tulburărilor circu juugă la sfirşitul lunii iunie cu a- fost resimţit un puternic cutre cum au mai fost descoperite şi al legătură cu acţiunile antisegrega- vernamentală a R.P. Chineze con
46 18 20 37 21 6 30 33 laţiei sanguine in extremităţi. La ccastă maşină la Moscova. mur dc pămint. El a cauzal însem tele in Fenicia. lionislc ale populaţiei de culoare, dusă de Lei Ien-mln, adjunct al
institut, noul aparat este utilizai Acum 3 săptămini, Parkinson, in nate pagube materiale satelor din Aceste descoperiri arheologice o oficialitate din localitate a de m inistrului comerţului exterior, a
Cele două extrageri suplimentare: pentru n se stabili diagnosticul a- regiunea respectivă. Dintr-un prim aduc o contribuţie importantă la clarai că municipalitatea „va în sosit la 22 (unic la Copenhaga, la
fecţiunilor arterelor şi venelor. virstă de 33 de ani, a pornit intr-o comunicat al autorităţilor locale cunoaşterea originii orientale a chide mai degrabă parcurile şi invitaţia guvernului danez. Dele-
I : 27 3G 5 12 49 32 9 călătorie în ju r u l lu m ii. FI a par reiese că mai multe case au fost
I I : 37 41 12 40 48 2 1 După părerea medicilor, el poate fi artei cartagineze şi a răspindirii cluburile dc tineret dccît să per ga|ia a fost salutată pe aeroport
folosit de asemenea, în traumato- curs piuă acum drumurile Olan- distruse şi numeroase persoane acesteia pe pămintul italian. mită integrarea rasială in aceste de Henry Grunbaum, ministrul
Fond de premii: 1.248.858 lei. locuri". De menţionat că la G riifin economici Danemarcei.
Redacţia şl odmiütstrotla ziarului: »tr Dr. Petru Groza oi. 25, teleloo 1588, 1275, 1585. Taxa plătită In oumeiai conform aprtaAnt Dlieclle» Genetale P.T.T.R ai. 263.328 din 6 noiembrie 1949. — Tiparul i întreprinderea poligrafică Hunedeara-Dova. «0 065