Page 60 - Drumul_socialismului_1967_05
P. 60
4 DRUMUL SOCIALISMULUI Nr. 3850
VIAŢA INTERNAŢIONALA
Vizita tovarăşului NOUL GUVERN IUGOSLAV CURIER
BELGRAD 18 — Corespon rile externe e*le încredinţat în
dentul Agerpres, N. Plopeanu, continuate lui Marko Nikezici,
Chivu Stoica în Iran transmite: iar cel pentru apărarea naţio dintele (■.(■. al Uniunii Comu
$ Krste Ţrvcnkovski. preşe
nală — generaluluî-colonel Ni-
La 18 mai a avut loc şedinţa
kola Liubîcici. Radovan Slia-
comună a Vecei Federative şi
Vecei Popoarelor ale Skup.şli- cici a fost numit secretar fe niştilor din Macedonio, mem
(Urmare din pag. 1) tre au creat aceste opere de România, Chivu Stoica, şi nei Federale a RSF Iugosla deral pentru afacerile interne, bru al Prezidiului C.C. al U-
mare valoare, relevind grija cu Pompiliu Macovei, preşedinte via, in cadrul căreia a fost de Borivoie Iel ic i — secretar fede uiunii Comuniştilor din Iugo
cu inscripţii din epoca respec care autorităţile iraniene păs le Comitetului de Stat pentru semnat noul guvern al ţârii ral pentru problemele econo slavia, a sosit joi la Sofia, in
tivă. care împodobeau odinioa trează aceste valori ale cultu Cultură şi Artă, s-au interesat (Vecea Executivă Federală). In mice, Ianko Smole — secretar tr-o vizită prietenească, la in
ră palatele din Persepolis. Aici rii şi arici persane, adevărate îndeaproape de modul cum sint funcţia de preşedinte al Vecei federal pentru finanţe, Vasil vitaţia (ui Todor .livkov, prini-
se află, <^c asemenea, colecţii comori ale civilizaţiei umane. valorificate şi dezvoltate tradi Executive Federale a fost de Grivcev — secretai federal sccrctar al C.C. al I\C. Bulgnr.
de sculpturi in bronz şi mar La Departamentul Artelor ţiile străvechii arie iraniene semnat Mika Şpiliak iar in pentru- comerţ exterior, iar
mură din perioada Paria (250 Frumoase au fost vizitate sa Oaspeţii români au semnal în funcţiile de vicepreşedinţi — Kaiko Gagovici — secretar al ® La Varşovia s-au încheiat
i.e n -224 e n ) bijuterii, monezi, loanele in cate sint expuse co cartea de onoare a expoziţiei Kiro C.ligorov şi Rudi Kolak. Vecei Executive Federale. To lucrările celei dc a 8 -a Plenare
vase de argint din perioada Sa- voare, brocarturi si ţesături şi au felicitat pe oamenii de Au fost numiţi, de asemenea, todată. cele două Camere ale a Comitetului Central al
sanidâ (22G—251 e.n,), miniaturi, picturi pe faianţă artă iranieni. urîndu-le noi membrii Vecei Executive Fe Parlamentului iugoslav au de P.iW.U.P. A fost aprobat rapor
Sălile de la etaj sint rezer mobile cu încrustaţii în aur succese in activitatea lor crea derale. precum şi noii secretari semnat 87 de membri ai Consi tul Biroului Politic al C.C. al
vate obiectelor de artă din pe argint şi sidef, dalînd încă de toare liului Federaţiei, precum şi P.M.U.P. „Cu privire la activi
rioada Islamică. Cea mai mare pe vremea Iui Darius. Alătur In încheierea vizitei au fost de stat şi federali. Postul de alţi înalţi funcţionari federali tatea politică a partidului". Pe
parte diir exponate — covoare de acestea sint expuse lucrat- prezentate două filme docu secretar de stat pentru aface şi ai vecelor. asemenea, a fost adoptata o
de o rară frumuseţe, bijuterii ale artiştilor iranieni conteni mentare înfâtişînd vizita Ma Imtărire iu legătură cu cea de-a
şi arme încrustate cu diamante porani care duc mai departe iestăţii Sale Invperiale Şahin- 50-n aniversare a .Marii Revo
au aparţinui diferiţilor şahi ai arta si cultura naţională ira sahul Aryamehr în România, luţii Socialiste din Octombrie.
Persiei din secolele XII —XIX niană. precum şi vizita oficială pe ca In cadrul lucrărilor plenarei a
In timpul vizitei, preşedinte Au fost vizitate apoi atelie re a făcut-o zilele acestea în Delegaţia de partid şi de stat luat cuvintul Wlndyslaw Go-
le Consiliului de' Stal a expri rele Departamentului Artelor mulku. prim-secretar al C.C. a!
mat admiraţia pentru arta cu Frumoase. Iran preşedintele Consiliului a R.D. Germane P.M.U.P.
care meşterii persani din anti Preşedintele Consiliului de de Stal al Republicii Socialiste
chitate şi pînâ in zilele noas Staf? al Republicii Socialiste România.
g) Aproximativ 200 000 de
a sosit în Ungaria muncitori dc la întreprinderea
dc stat pentru îngrăşăminte
P r e z e n ţ e r o m a n e ş t i BUDAPESTA 18 (Agerpres). al IU'. Ungare, Jeno Fock. chimice din Bombay au decla
După cum anunţă agenţia preşedintele guvernului revo rat miercuri grevă. Greviştii
MTI. joi dimineaţa ,a sosit la luţionar munciloresc-tâi ânesc cer majorarea salariilor şi îm
PARIS 18 (Agerpres) — s-a desfăşurat la Paris şedin transmite: Joi a începui la Budapesta delegaţia de partid ungar, precum şi de alte per
Ultimul număr al sâptămî- ţa Comitetului Executiv al A- GoUvvaklov cea de-a doua edi şi de stal a Republicii Demo soane oficiale. bunătăţirea * condiţiilor de
nalului „Los Lettres Fran- social.iei matematicienilor de ţie a Festivalului filmului pen crate Germane, condusă de In aceeaşi zi, delegaţia a fost Recent, pe aeroportul (lin Frunklurt u lust experimentată muncă.
caises” elogiază spectacolele expresie latină. Din par tru copii şi tinerel. La festival, Walter Ulbricht, prim-secretar primită de Janos Kadar. Pal o nouă metodă de asigurare a aterizajclor lorfute cind treimi
prezentate în Franţa de tea tea Republicii Socialiste care va dura pînă la ‘25 mai. al C.C. al P S U preşedintele Losonczi şi Jeno Fock in clă de aterizare mî sc lasă. Este vorba despre răspindirea, cu a- Q Intr-un raport inaîntat
trul de păpuşi bucureştean România au participat acad. cinematografia română este Consiliului de Stat al II D.G., direa parlamentului din Buda julorul unei maşini-cisternă, a circa 3.000 I. de apă ameste Comitetului Special O.NU.
.Ţăndărică”. In cronica spec Grigore Moisil. preşedintele prezentă cu filmele: „Dimine şî dc W illi Sloph, membru al pesta cată cu spumă, care formează In mai puf in dc 15 minute un pentru examinarea aplicării
tacolului, „Cele trei neveste Comitetului Executiv al Aso ţile unui băiat cuminte" în re Biroului Politic, preşedintele covor lung de 900 m şi tal dc 30 m. Pcclaraţici cu privire la acor
ale lui Don Crislobal" se su c ia ţii. acad. Cili. Teodorcscu. gia lui Andrei Blaier şi „Nâicâ Consiliului de Miniştri al Re ★ darea independenţei ţârilor şi
bliniază jocul „clar", .stili secretarul general al/Comite şi barza", a cărui regie este publicii Democrate Cormane. Joi dupâ-amiazâ au început popoarelor coloniale, secretarul
zat". al artiştilor români, .in tului Executiv, si acad. Gh. semnată de Elisabcta Bostan. convorbirile dintre delegaţiile general al O.N.U., U Tlianl, a
teligenta cu care au abordat Vrinceanu. La festivalul de la Gottwal- La sosire, delegaţia a fost în de partid si ele stal ale celor anunţat că guvernul spaniol a
un subiect delicat al reperto Comitetul Executiv a holâ- dov participă 15 ţări şi vor fi tâmpinată de Janos Kadar, două ţâri. Delegaţia ungară „Ne aşteaptă o vară fierbinte** acceptat ţinerea unei conferin
riului teatrelor de marione rît ca viitorul congres al a- prezentate 55 de filme. prim-secretar al CC. al este condusă de Janos Kadar, ţe constituţionale privind vii
te". In continuare autorul ar sociatieî să aibă loc )a Bu P.M.S.U., Pal Losonczl, preşe prim-secretar al C.C. al torul Guineei ecuatoriale.
ticolului scrie: „Turneul lea- cureşti, în anul 1!>G9. dintele Consiliului Prezident ial P.M.S.U.
truiui bucureştean prilejuieş Cu prilejul prezentei în ROMA 18 (Agerpres). — declară Luther King
te un sp ciocoi interesant, Franţa, academicienii români Aflat în vizită în Italia, Q Studenţii Universităţii din
excelrn: l’ntine sint apariţi au ţinut o serie de conferinţe prof Gheorghe Vrinceanu de Madrid au declarat miercuri o
ile ri> acest gen. care să o de specialitate la Universita la Universitatea Bucureşti, a NEW YORK 18 (Agerpres) ne şi dis|>erare. S.U.A., a spus grevă nelimitată ecrîinl elibe
fere spectatorului alîlea sa tea din Paris şi la universi linul mai multe conferinţe în „Ne aşteaptă o vară lungă, King. cheltuiesc 35 miliarde de rarea celor tiei lideri ai Sindi
tisfacţii". tăţi din provincie. domeniul geometriei diferen fierbinte, a acţiunilor pentru dolari pe an pentru războiul catului democrat, arestaţi luni
ţiale în fata profesorilor şi drepturile civile" — a decla din Vietnam, in timp ce suma la fiadrid.
PARIS 18. — Coresponden ☆ studenţilor de Ia universită rat Martin Luther King, la ajutorului pentru sărăcie este
tul Agerpres C.eorges Das PRAGA 18 — Coresponden ţile din Bologna. Bari şi Mes- San Francisco, referindu-sc la intimă. Q Preşedintele R.A.U.. G
căl transmite: La 17 şi 18 mai tul Agerpres. Eugen lonesru. sina. recentele incidente rasiale clin Martin Luther King. lider al mal Abdcl Nasscr, a av.
Houston şi alte oraşe america populaţiei dc culoare, a cei ut miercuri scara o convorbire cu
ne. Condiţiile grele în care sini adoptarea unor măsuri pentru Ibrahim (Makhos. prim-minîs-
nevoiţi să trăiască un mare reducerea şomajului.' deosebit (iu adjunct şi ministrul aface
Dezbaterile din Adunarea I’.SU,, Rene Capitant din par număr de cetăţeni de culoare de ridicat in ritului tinerilor sosit intr-o vizita dc două zile
ii es France, secretar general al
rilor externe ăl Siriei, care a
din Statele Unite — a subli
tea majorităţii, Giscard d’Es-
taing. din partea republicani niat el — provoacă amărăciu negri. in capitala R.A.U.
lor independenţi ele.
Naţionala franceză bătâ seara, printr-un vot asu piuă in prezent pc secretarul
au înştiinţat
$ HI dc ţări
Discuţiile vor lua sfirşit sîm-
pra moţiunii de cenzură. Pro Wilson despre perspectivele general al O.NU., U Tlianl.
iectul de lege va fi respins nu despre măsurile pc care le-au
PARIS 18. — Coresponden partea deputaţilor comunişti mai. ,da,că moţiunea ,de cenzură adoptai în sensul îndeplinirii
tul Agerpres, Georges Dascal, s-a depus pe Biroul Adunării va întruni 244 de voturi (adi aderării Angliei la Piaţa comună sancţiunilor economice votate
transmite : Joi a început în o „chestiune prealabilă", care că majoritatea absolută a A- cu cinci luni in urmă dc Con
Adunarea Naţională franceză cerea amînarca discuţiilor „sine dunârii Naţionale). siliul dc Securitate "i'mpAtVîVâ
prima fază a dezbaterilor asu die'4, conform Regulament ului In aşteptarea dezbaterilor, LONDRA 18 (Agerpres). — Kliodesici.
pra proiectului dc lege guver Adunării, primul ministru a cercurile politice examinează Intr-o cuvinlare ţinută în fa C K I:I industriei electronice a
ordinatoarelor şi energiei nu
namental. pentru a fi autori angajat răspunderea guvernu greva generală naţională de ţa membrilor Confederaţiei in clearo Ml a exprimat părerea Qt loi s-au încheiat lucrările
zat ca in virtutea articolului lui, pentru ca discuţiile să nu miercuri J7 mai şi marca ma Jn urmă cu G ani, geologii au descoperit ţiţei in Sibe dustriei britanice, premierul câ, prin im rărea în CK.lv, in celei dc-a 15-a sesiuni a Adu
38 din Constituţie să legifere fie amînate şi pentru ca nici nifestaţie care s-a desfăşurat ria apuseană, lîngâ satul puţin cunoscut pinâ atunci. Saim Harokl Wilson s-a referit la dustria britanică va deveni nării Naţionale din K.S. Cchoi
ze prin ordonanţe în domeniul o modificare să nu fie adusă la Paris cu acost prilej. împo După aprecierile oamenilor de şliintâ, aici există mai mult perspectivele aderării Angliei competitivă în Europa mai a slovacă. După două zile dc dcz-_
economic şi social pînâ la 31 proiectului. După această de triva proiectului de lege, sub (iţei şi gaze decit în orice altă regiune de pc glob. la Piaţa comună. După te a les după ce Anglia îsi va re bateri, drfuitatii au aprobai in
octombrie 1UG7. claraţie de angajare a răspun liniind în mod unanim reuşi A început construcţia unei conducte de ţiţei lungă de o subliniat câ hotărîrea guvernu duce tarifele vamale prevăzu unanimitate proiectul de lege
Dezbaterile asupra proiectu derii guvernului, potrivit dis ta lor. mie de kilometri — Ust-Balik-Omsk, cel mai mare şantier al lui englez de a prezenta „celor te în cadrul rundei Kennedy. cu priv ire ta bugetul dc stat pc
lui de lege au începui prin ex poziţiilor Regulamentului, pre cincinalului actual in Siberia apuseană. şase" o nouă cerere a fost pre In încheiere, primul ministru anul 1807.
punerea lui Pierre Cot, rapor şedintele Adunării Naţionale, cedată dc sondaje îndelungate. Wilson a reafirmat părerea câ
torul Comisiei parlamentare Chaban Delmas, a suspendat Wilson a evocat avantajele pa anul acesta balanţa de plăţi a La 18 mai a sosit la Honn
speciale, care a examinai mier şedinţa, urmînri ca discuţia a Consfătuirea comandanţilor şi şefilor de state cate le-ar oferi aderarea la Angliei va deveni excedentară ministru) apărării naţionale al
curi proiectul de lege asupra supra proiectului să fie relua Belgiei, Charles Posvvick. In
deplinelor puteri. Dat fiind că tă vineri dupâ-amiazâ După cadrul Iratativclor care voi a
Comisia parlamentară este încheierea şedinţei opoziţia a vea loc intre ministrul belgian
compusă din 15 deputaţi mem prezentat Biroului Adunării majore ale ţărilor membre ale 0. S. A. şi Gerhard Sclirodcr, ministrul
bri ai majorităţii şi 15 mem Naţionale textul moţiunii de De ce a demisionat apărării al R.F. a Germaniei,
bri ai opoziţiei nu s-a putut cenzură. La discuţii sînt în CARACAS 18 (Agerpres). — ne din ţările membre ale Or te dar, potrivit unor ştiri a vor fi examinate, printre altclfy
lua o hotârire pentru sau con scrişi 30 de vorbitori, printre In capitala vene/ueleanâ se ganizaţiei Statelor Americane părute în presa latino-atnei’;- probleme legate dc stalul**
tra. care Francois Mitterrand şi desfăşoară o consfătuire a co (O S A.). Nu a fost dat publi cană, dezbaterile sint consa trupelor belgiene staţionate po
Luînd cuvintul joi în des Guy Moliei, conducători ai Fe mandanţilor şi şefilor de sta cităţii nici un comunicat cu crate problemelor aşa-numitu- B. Âwadafla teritoriul vcsl-gcrman,
chiderea dezbaterilor, primul deraţiei Stîngii Democrate şi te majore ale forţelor aerie privire la problemele discuta- Jui „sistem de apărare al Ame-
ministru, C.eorges Pompidou, Socialiste, Wakleck Rochet, se ricii". folosirii unor noi tipuri
a Premierul Turciei. Suley-
a susţinut proiectul de lege cretarul general al Partidului de avioane şi elicoptere în KHARTUM 18 (Agerpres) — Adunarea constituantă. In-ciu irtan Demirel, şi-a încheiat joi
guvernamental. Intrurit din Comunist Francez, Pierre Men lupta împotriva partizanilor. Preşedintele înaltei Curţi
Coreea de sud In acest sens. este citată de de Justiţie a Sudanului, Babi- da hotărîrii tnallei Ciuţi dc vizila sa oficială de cinci zile
în Belgia. înapnindu-sc în pa
Justiţie, guvernul fostului pre
claraţia făcută ziarului „Da ker Axvadalla. şi-a prezentat mier a insistai asupra menţine trie. In cursul vizitei sale, ef a
Plata" de miniştrii] apărării demisia din Consiliul Suprem rii legii privind interzicerea prezidai o reuniune a Consi
Operafiuni represive . al Uruguayului, Antonio Fran- de Stat anunţă agenţia suria- partidului comunist. liului pentru asocierea Turciei
cese. care a confirmat-că par
nezâ ele presă. Motivul demi
la Piaţa comună şi a avut în
ticipanţii la consfătuire „stu siei il constituie refuzul- gu Potrivit agenţiei sudaneze dc trevederi eu premierul belgian
împotriva alegătorilor diază — din punctul dc vede vernului fostului premier Sa- presă, Babiker Awadalla a Paul Vandcn Bocynants, pre
re al aviaţiei — metodele de declarat câ aprobarea de către cum şi cu alic oficialităţi bel
SEUL 18 (Agerpres). — mată pentru 8 iunie Din Seul, înăbuşire a acţiunilor desfă dîk cl Mahdi de a se confor Consiliul Suprem dc Stal a a- giene şi ale C.K.E.
la constituţie
mcndamenlului
Autorităţile sud-coierne au corespondenţii dc presă anunţă şurate de partizani'4. ma hotăririi înaltei Curţi dc privind interzicerea Partidului
lansat vaste operaţiuni repre că, în ajunul alegerilor pentru Pc de altă parte, se anunţă Justiţie, care a declarat ne Comunist din Sudan constituie
sive împotriva alegătorilor care Adunarea Naţională, regimul că în capitala Columbiei, Bo constituţională legea cu privi „o violare claia a justiţiei si a $ Reprezentanţa dîn Lusa-
s-au opus alegerii lui Pak Ci- dc la Scul a instituit o atmos gota. s-au întrunit 30 de ofi re la interzicerea Partidului independentei acesteia". ka a Mişcării populare pentru
jan Hi in funcţia de preşedinte feră dc teroare pe întregul te ţeri superiori din 1(5 ţări mem Demisia lui Awadalla inter eliberarea Angoleî a dai publi
al ţârii in timpul alegerilor dc bre ale Organizaţiei Statelor Comunist din Sudan şi exclu vine în momentul crizei politi cităţii un document asupra o-
la 3 mai Au fost operate nu ritoriu al tării. ■ Americane, inclusiv S.U.A. derea reprezentanţilor săi din ce declanşate în ţară după de pcraţiunilnr militare desfăşu
meroase arestări. Sub acuzaţia misia guvernului de coaliţie al rate dc detaşamentele dc pa
de „încălcare a legii electora fostului premier Sndîk cl Mah trioţi în cursul lunii aprilie.
le" au fost arestaţi şi aruncaţi di, căruia Adunarea constitu In perioada amintita, detaşa
în închisori 1 378 de persoane, antă a refuzat, la începutul a- mentele M.P.L.A. au ucis 75 dc
printre care reprezentanţi ai D o s a r u l D a l l a s cesleî săptâmîni, sâ-i acorde soldaţi portughezi şi au rănit
vieţii politice şi ai altor orga alţi 57 in timpul unei ambus
nizaţii, ziarişti. Autorităţile a Oswakl şi Ruby au fost vot de încredere. Babiker A- cade.
wadalla
fost preşedintele
a
preşedintelui Pnk Cijan Hi nu Oswakl şi Jack Ruby erau a lefon al lui Jack Ruby. parlamentului sudanez care a
făcut cunoscut eă, in curînd, agenţi ai C.I.A. genţi, unul Ia New Orleans şi Procurorul oraşului New Or proclamat independenţa ţării ® Primul avion al compa
aceştia vor fi deferiţi justiţiei celălalt la Dallas, ai Agenţiei leans încearcă, după cum se in'urmă cu 1 1 ani. niei de aviaţie b u l g a r e
Printre persoanele arestate se DALLAS 18 (Agerpres). — Centrale de Investigaţii (C.I.A.). ştie, să dovedească existenţa
unui complot organizat în a
Potrivii relatărilor corespon
Recent a avut loc la Amsterdam o demonstraţie de pro află reprezentanţi ai partide Procurorul oraşului New Or- Acest fapt, a arătat Garrison, cest oraş, care a avut drept dentului din Kharlum. al agen „TABSO" şi-a luat joi dimi
dovedeşte din nou câ Oswakl
test îm p o tr iv a războiului dus de S.U.A. îiv Vietnam. Inlie lor politice de opoziţie care leans, Jim Garrison. a decla tel asasinarea preşedintelui ţiei ReuLer, in capitala suda- neaţa zborul dc pc aeroportul
demonstranţi şi poliţie au avut loc ciocniri care s-au soldai şi-au depus candidatura în ale rat, cu prilejul unui interviu şi Ruby se cunoşteau. In con John F. Kennedy şi la care au neză au loc consultări în vede din Sofia îndrcplindti-sc spre
tinuare, Garrison a afirmat câ
acordat ziarului „Dallas Times
cu numeroase arestări în rîndurile populaţiei. gerile pentru Adunarea Naţio Herald", câ deţine probe sigu Clay Shaw poseda, de aseme participat Lee Harvey Oswakl, rea desemnării viitorului prim- Beirut, /borul inaugurează o
In foto: Un aspect din timpul ciocnirilor dintre demon re potrivit cărora Lee Harvey nea, codificat, numărul de te Jack Ruby şi Clay Shaw. ministi u nouă linie aeriană, înfiinţată
stranţi şi poliţie. nală a Coreei de sud, progra dc compania „TABSO", în baza
unui acord încheiat cu compa
nia dc aviatic libaneză.
COMENTARIU EXTERN teritoriul Tailandei în prezent cii americane în Asia de sud- singur ţel politic — lupta îm menajeze baza la U Tapao, la
Relaţiile se află peste 37.000 de militari est, pe teritoriul ţârii se dez potriva penetraţiei SU.A. in 150 km sucl-est de Bangkok".
americani. Ei sînt afectaţi la voltă însă o mişcare de eli Tailanda si împotriva corup Deşi trupele guvernului dc ® Agenţia Anlara nnunla câ
anglo-spaniole bazele aeriene de la U Tapau berare din ce în ce mai impor ţiei claselor conducătoare le la Bangkok, „cutreieră provin in urma unui şir dc cutremure
şi din alte părţi, de unde de tantă In provinciile din nord, gate de americani, ea a trecut ciile cu miile, arestînd pe ori ce au avut loc ia Aljcli. Suina-
Numeroase articole apărute colează avioane americane de în regiunea centrală de şes de apoi la lupta armată. cine le pare cît dc cît suspect,
ră m în în co rd a te TAILANDA, in ziarele occidentale arată câ tipul „B-52" în raidurile lor la vest de Bangkok şi în su Referindu-se la eficacitatea scrie agenţia United Press In tra dc nord. 14 persoane au
murit şi multe altele au fost
guvernul de la Bangkok a
luptă a mişcării de eliberare,
transformat teritoriul Tailan- ucigătoare asupra centrelor dul Tailandei. grupuri nume acţiunilor acestei mişcări, săp- ternational. capacitatea de rănite. Totodată, se anunţă că
„Nouvel Observa-
tâmînalul
roase şi bine organizate de pa
indus
populate, obiectivelor
MADRID 18 (Agerpres). — dei într-o bază principală a a precum şi numărul membrilor
Spania a respins propunerea bază prin gresiunii americane împotriva triale. şcolilor şi spitalelor din trioţi tailandezi, ajutaţi de teur" subliniază câ despre a- el nu au scăzut. In ciuda fap peste 2.000 dc clădiri au losl
Marii Britanii privind o întil- Vietnamului de sud. „Pâmîn- Republica Democrată Viet populaţia locală, iniţiază ata ccasla vorbeşte „însuşi modul tului câ reprimarea mişcării distruse şi avariate.
nire a reprezentanţilor celor lul mişcător al Tailandei alu nam. curi lot mai dese împotriva în care Pentagonul a instalat patriotice, caic se efectuează
două ţâri consacrată dezbaterii cipală a necă din ce în ce mai mult in O ştire din Bangkok infor trupelor guvernamentale şi a dispozitivele sale în Tailanda. sub directa conducere a celor $ La Fon YVorlh, Texas, un
problemei circulaţiei avioane liniile de front ale războiului mează câ, în prezent, alţi 2.000 le foitelor S.U.A. aflate în a- Comandamentul armatei ae cîtorva mii de „consilieri ame-
lor britanice prin spaţiul ae din Vietnam", scrie de exem de militari tailandezi îşi în ceastâ ţară. Această mişcare riene a S.U.A., scrie revista, cetăţean dc culoare a fost u
rian spaniol Guvernul spaniol războiului plu cunoscutul ziar american cheie perioada de instrucţie, de eliberare, etichetată dc ar fi vrut ca marea bază pen- ricani4', foloseşte cele mai mo cis. iar o femeie, dr asemenea,
a precizat câ nu va accepta să „The Cliristian Science Moni urmind să plece în Vietnamul Washington drept „comunistă", Iru bombardierele „B-52" să derne mijloace de luptă, între de culoare, a fost rănita (Ic un
discute cu Londra problema a tor". „La un spectacol dat re de sud, unde vor lua parte, a scrie săptăminalul „Nouvel fie construită cît mai aproape care avioane şi elicoptere pi poliţist care a deschis forul,
lotate tot de americani, acţi
mintită decîl dacă guvernul lături de trupele S.U.A., la ac Obsei vateur", este ..esential- cu putinţă de Vietnamul de unile forţelor patriotice împo
britanic va fi de acord să reia din cent Ja Bangkok, scrie ziarul, ţiuni agresive împotriva popu mente naţională*. Ea s-a con nord, dar statul major care triva angajării Tailandei pc răspunzînd la o alarma ce «-a
dirijează operaţiunile la faţa
tratativele relative la ceea cc actorul american . Bob Hope a laţiei sud-vietnameze. stituit în decembrie 19G4 sub locului a preferat să evite- calea politicii aventuriste ame dovedit a fi falsă. In urma in
numit Tailanda „locul de par Paralel cu această angajare conducerea fostului ministru cidentului. 150 de negri au or
la Madrid sc denumeşte „de Vietnam care" pentru compania din tot mai accentuată a Tailandei ,Luang Pridi Panomoyong. A- nordul Tailandei, considerat ricane sînt tnt mai eficace.
colonizarea Gibraltarului", a- Vietnam". Potrivit ziarului, pe pc drumul aventuros al politi xatâ la început asupra unui „zonă de insecuritate" şi să a- C BADEA ganizat o demonstraţie de pro
dicâ alipirea acestui teritoriu test în faţa poliţiei.
la Spania.
40.065
REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA ZIARULUI : str. Dr. Petru Groza nr. 35, telefon 12 75, 1585, 23 17. TIPARUL întreprinderea poligrafica Huncdoara-Deva.