Page 83 - Drumul_socialismului_1967_05
P. 83
DRUMUL SOCIALISMULUI Nr. 3856
nti aiwi «mu
VIAŢA ă i PAŞTII) DIRECŢIA REGIONALA
In adunarea gene te au fost întocmite tante ale muncii de trului I secţia meta TRANSPORTURI AUTO
rală se dezbat pro în pripă, fără să-şi a partid privind îmbu lurgică a înregistrat
blemele majore ale ducă contribuţia un nătăţirea activităţii e un număr mare de
activităţii comunişti colectiv mai larg la conomice, într-un cu- absenţe nemotivale şi HUNEDOARA
lor. metodele pentru redactarea lor. Din a- vint, materialul nu abateri de la regula
aplicarea în viaţă a ceastâ cauză înscrieri prezenta o bază te mentul de ordine in- ■
politicii partidului, se le la discuţii au fost meinică pentru dis terioarâ, biroul orga
iau hotâriri şi se în reduse. Chiar cei ca cuţii. Urmarea ? Dis nizaţiei de bază, în Solicită unităţilor economice şi administrative din re
credinţează sarcini re au luat cuvîntul cuţii la general, în colaborare cu condu giunea Hunedoara, în termen de 10 2ile, să facă propuneri
concrete comuniştilor n-au reuşit să facă o cheiate cu tradiţiona cerea secţiei va lua la mersul actual al autobuzelor in funcţie de programul dc
pentru antrenarea în analiză profundă a lul angajament... „Voi cele mai potrivite mă
tregului efectiv al or realităţilor. Măsurile îndeplini toate sarci suri pentru reducerea lucru nou stabilit, pentru a se putea elabora noul mers.
ganizaţiei de bază Ia care s-au stabilit con nile ce îmi revin"... în totalitate a absen Propunerile se vor trimite pe adresa D.R.T.A Deva, str
înfăptuirea măsurilor ţineau generalităţi de Apoi a fost adoptat ţelor nemotivatc”,
luate. Fiind exponen planul de măsuri (da (sublinierile ne apar Cuza Vodă nr. 15-19.
te ale înţelepciunii şi tot felul, valabile în că poate sâ i se spu ţin).
experienţei colective, orice perioadă şl în nă aşa) în care erau Este clar că un a
adunările generale orice loc de muncă. înşiruite generalităţi- semenea plan de mă
contribuie la dezvol suri, fără obiective
tarea conştiinţei so concrete, nu mobili
cialiste a membrilor zează organizaţia de
de partid, la educarea bază, pe comunişti la Aspect de la secţia a Il-a presare a Fabricii de produse refractare din Alba Iulia. în tr ep r in d er ea de
lor marxist-leninistâ. CUM o activitate vie, nu-i
O mare eficienţă au înarmează cu sarcini
adunările generale a- le majore pentru a
tuncî cînd dezbat pro căror înfăptuire să INSTALAŢII BUCUREŞTI .
bleme esenţiale şi a- PREGĂTIM mobilizeze întreaga
masă
de muncitori.
nalizeazâ profund re Nu era mai bine ca Prin măsuri hotărîte se poate realiza
alizările şi neajunsu în planul de măsuri strada Pictor Verona nr. 17, raionul 30 Decembrie
rile şi se încheie cu I a n g a j e a z ă
luarea unor măsuri să se prevadă căile şi
concrete. La Uzina ADUNAREA mijloacele prin care 531 din pianul anual de investii 1 pentru şantierele din Bucureşti şi provincie muncitori
chimico - metalurgică organizaţia de partid calificaţi în meseriile:
din Zlatna, organiza să acţioneze pentru e- — instalatori electricieni A.M.C. încălziri centrale |
ţiile de bază au în a- fecluarca unor repa şi tinichigii ventilaţie.
tenţîa lor respectarea GENERALĂ ? raţii de bună calitate, (Urmare din pag. I) ate stocuri tampon de mate crează cum pot, cît pot. Dacă
acestor principii. In reducerea termenului riale de masă. In condiţiile a termină azi un cofraj e bine. Informaţii suplimentare la telefon 12.01.23, servi- f
de execuţie a lor şi
majoritatea adunări întărirea disciplinei cestea e firesc ca randamen Dacă-1 fac miine e aceiaşi lu ciul producţie şî la şantierele din provincie.
lor generale se pun de producţie ? Dar tatea de la început neorganî- tele muncitorilor să fie scăzu cru". Situaţia poate fi întîlni-
în dezbaterea comu Sâ dăm un exemplu le, valabile oriunde şl pentru aceasta trebu zatâ. Baza consolidării ei — te, iar ale utilajelor la fel. Ni tă şi Ia alte lucrări.
niştilor teme majore concret: la adunarea oricind. Spre edifica ia un studiu mai a proiectul general de organiza se pare foarte elocvent în a Cu restanţe valorice şi fizi
în urma cărora nu generală din luna a re îl reproducem mai mănunţit, întocmirea re — lipseşte. De aici se trag cest sens faptul câ utilajele, ;n ce la Sâuleşti, Simeria şi Sebeş
numai câ se iau mă prilie a organizaţiei jos : „1. Pentru îmbu unui referat care să şi celelalte necazuri, manifes primele două luni, n-au fost nu se poate realiza 50 Ia sută
suri pentru remedie de bază nr. 5 din sec nătăţirea continuă a tate pregnant în special la folosite decît în proporţie de din planul anual în primul tri
rea unor lipsuri, dar ţia metalurgie s-au a calităţii lucrărilor de constituie o bază pen Sâuleşti şi Simeria. Este vorba CO la sută din capacitate. mestru — sarcină trasată de Autobaza transport auto Aiud
tru discuţii vii, com
comuniştii au prilejul nalizat posibilităţile reparaţii şi întreţi în primul rînd de asigurarea După atitea „amănunte" pa
sâ tragă învăţăminte de îmbunătăţire a ac neri, biroul organiza bative. Acest lucru, spaţiilor de cazare. Locuinţe re neverosimil argumentul „u- Comitetul regional de partid.
şi să acţioneze cu mai tivităţii economice în ţiei de bază va îndru după cum reiese şi le demontabile au fost aduse nilate nou înfiinţată". Situa De aceea, găsim câ este abso regiunea Cluj
multă hotărâre pentru lumina plenarei CC. ma biroul grupei sin mai sus, nu s-a făcut. tîrziu. Cînd totul se părea a ţia ca atare apare mai eviden lut necesar să se ia măsuri
Iată de ce biroul or
de organizare temeinică a lo
mobilizarea masei de al P.C.R. din decem dicale şi organizaţia ganizaţiei de bază fi rezolvat s-a născut „proble tă gîndîndu-ne la faptul că a curilor de muncă, de aprovi
muncitori la o activi brie anul trecut. O a- U.T.C. pentru a popu ma încălzirii". In sfirşit, s-a fost mult mai uşor să încasezi zionare ritmică cu materiale angajează de urgenţă:
tate rodnică. nalîză care Impunea lariza rezultatele bu trebuie să reflecteze rezolvat adueîndu-se o Iocomo- fonduri de organizare decît şi cele necesare, peste restan
Dar. nu fiecare a un studiu concret a ne obţinute şi de a e asupra stilului său de bilâ. E, dar vremea tace şi tre sâ acţionezi imediat ce te gă tele consemnate sâ se tragă cu
dunare generală este supra activităţii în videnţia în mod e muncă, iar comitetul ce... seşti în posesia banilor. Amin buretele, iar la jumătatea a — tehnician II exploatare (dispecer);
de partid să-şi exerci
pregătită cu aceeaşi secţie şi o bună cu xemplar acestea. Dc te cu mai multă com In plină iarnă, ia o bună tim cazul lucrării de la Sime nului sâ se poată raporta în — impiegaţi de mişcare ;
atenţie. Ln organiza noaştere a sarcinilor asemenea, se vor lua petenţă dreptul de parte din punctele de lucru, ria unde s-au încasat 728.000 deplinirea jumătăţii planului. — mecanici auto caU';;*»ijj!e V, VI, VII şi VIII.
ţia de bază săruri, or de viitor. Dar. în faţa măsuri pentru popu s-a resimţit lipsa unor pregă lei, făcindu-se in schimb foar Organizaţia de partid are sar — şoferi cu vechime de 5 ani;
control, sâ asigure o
ganizaţia de bază nr. comuniştilor a fost larizarea cărţii teh îndrumare concretă tiri temeinice. Aprovizionarea te puţine lucrări în timp util. cina de a conduce şi contro’a — taxatori.
1 şi 5 metalurgie au prezentat un materi nice în rîndu! munci cu materiale a lăsat foarte $i, in sfîrşit, o ultimă pro
avut loc unele adu al slab în conţinut, torilor. asupra activităţii or mult de dorit. In ciuda faptu blemă. Asistenţa tehnică la lo această activitate de „reamî-
nări generale in care care nu ridica proble 2. Avînd in vedere ganizaţiilor de bază. lui că n-au fost amenajate ba curile de muncă lasă de do nare“, astfel incit tot colecti
materialele prezenta mele cele mai impor- că în cursul trimes S. CERBU ze de aprovizionare, nici la lo rit. La Sebeş* ni se spune că vul să se poată urni din punc
curile de miincâ n-au fost cre din această cauză „oamenii lu tul critic în care se află.
I u «n*» o « s a a USB O o W53 B 81 iBBBjBoaaoaEi iia s o m a o a D a m n a in s s s osaaiBBsan
saţi r juniori II, 80 m„ Ciocan
Iosif, (Zlatna); 300 m., Tuhuţ
La articolele critice Virgii (Zlatna); 1000 m., O-
prean Ioan (Alba); lungime:
Oprean Ioan (Alba); înălţime,
Seuşan Emil (Alba); greutate,
ale ziarului, organele Mateica Dumitru (Teiuş); su
liţă, Guşat Ilie (Zlatna), Juni
oare II, G0 m., Cioară Teodora
(Alba); 500 m., Jucălea Doina
(Alba); lungime, Vinţan Ma-
La fete, locul al II-lea a reve
vizate răspund: volei,: Etapa regională a campiona nit echipei Şcolii generale din ria (Alba); înălţime, DrîmbA-
reanu Ofelia (Alba); greutate,
Vingard, iar pe locul al IlI-Iea
tului republican de juniori s-a situat echipa Şcolii genera Haţegan Silvia (Teiuş). Ju
niori I, 100 m., Bărbănţan Ilie
le clin Apoldul de Jos.
Măsuri pentru punzînd sesizării noastre, con In aceeaşi zi a avut loo me (Alba); 200 m, Cimpean Ioan
ducerea întreprinderii fores ciul de handbal din cadrul (Zlatna); 400 m., Bărbănţan
tiere Sebeş ne-a scris că cele La Deva, pe terenul liceului redusă. In fiecare an iau par campionatului regional dintre Ioan (Alba); 1500 m., Cimpean
îmbunătăţirea semnalate In articol sînt rea „DecebaL, s-au întrecut, pen te doar 4-5 raioane^ celelalte. echipele Unirea Sebeş — Meta Ioan (Zlatna); greutate, Bar-
le, câ pentru înlăturarea defi tru titlul de campioană regio nedînd atenţie competiţiei res lurgistul Cugir. Au învins oas dan Radu (Alba); suliţă, Bar-
calităţii cărămizilor cienţelor au fost luate, înce- nală, echipele de juniori Viito pective. De exemplu, raionul peţii cu scorul de 17-10. dan Radu (Alba).
pînd cu luna aprilie, mai mul rul Vulcan, Ştiinţa Alba Iulia, Brad a prezentat in anul trecut
La articolul „Constructorii te măsuri. De exemplu, maiş Liceul „Aurel Vlaicu" Orăştie, echipă la întreceri, iar acum a PETRU BESOIU VIOREL BERTA
reclamă calitatea cărămizilor, trii urmăresc îndeaproape mo Siderurgia Hunedoara şi Pro lipsit I ? corespondent corespondent
furnizorul aşteaptă... primăva dul cum se respectă procesul gresul Deva. Nu cunoaştem, de asemenea,
ra". conducerea secţiunii de tehnologic de la doborîrea ar Competiţia s-a desfăşurat la pentru care motiv nu s-au pre
industrie locală a Sîatuldi borilor şi. pînâ Ja depozitele un nivel lehnio mai ridicat fa zentat raioanele Sebeş şi Ha Campionatul
popular regional şi condu finale, îi sprijină mai mult ţă de ediţia trecută, valoarea ţeg, care au echipe în campio
cerea I. R. I. L. Alba Iu pe muncitori în executarea tehnică a jucătorilor crescind natul regional de volei.' Dacă Pe scurt
nu au juniori, cu ce-şi vor îm orăşenesc al
lia ne-au răspuns că au fost sortării masei lemnoase în considerabil. O bună impresie
luate măsuri pentru îmbună mod corespunzător. Tot în a au lăsat in special echipele Si prospăta loturile de seniori ?
Cu totul ieşită
din comun
tăţirea calităţii produselor. La cest scop au fost organizate derurgia Hunedoara şi Viitorul este atitudinea echipei gazdă, copiilor
sectorul ceramic de la Sîntlm- instructaje cu şefii de parche Vulcan. Cel mai interesant Tenismanul român Ilie Năs-
bru au fost puse in funcţiune te, sortatori şi expeditori, in meci al competiţiei a fost ace Progresul Deva, care nu a sus tase a debutat victorios în în
toate utilajele de bază. lvot cadrul cărora s-a urmărit cu la dintre echipele Siderurgia ţinut toate meciurile progra Terenul de handbal de pe trecerile campionatelor inter
aici, s-a reparat capital linia noaşterea STAS-urilor pre Hunedoara şi Ştiinţa Alba Iu mate în clapa regională. stadionul „Jiul" din Petroşani naţionale do tenis ce se desfă
tehnologică nr. 1, care a rein scrise. De asemenea, în vede lia. Ultima, cu un plus de expe Clasamentul, după termina a găzduit turneul final al cam şoară pe terenurile Roland
trat în exploatare la 1 aprilie rea eliminării manipulărilor rienţă şi calm, a reuşit să cîş- rea etapei, se prezintă astfel : pionatului oraşului Petroşani, Garros din Paris. Jucătorul
ac. si s-a reorganizat fluxul suplimentare ale lemnului în lige cu tonte câ a fost condusă 1. Ştiinţa Alba Iulia 2. Side rezervat şcolilor generaje. De român l-a învins cu 7-5, 0-6.
tehnologic la celelalte linii de depozite, s-au luat măsuri ca la seturi cu 2-0. iar în setul rurgia Hunedoara 3. Viitorul menţionat cu acest campionat 7-5, G-4 pe australianul Bob
fabricaţie. sortarea buştenilor de fag sâ patru cu 8-2. Antrenorii Pânoiu Vulcan 4. Liceul „Aurel Vlai s-a desfăşurat pe patru centre, Howe. Părinţi ! O gamă variată de produse pentru copii
In cursul acestui an colecti se facă în pădure Nicolae (Hunedoara) şi Moldo- cu" Orăştie 5. Progresul Deva. sistem tur-retur, şi au fost an Restul partidelor programate stă la dispoziţia dumneavoastră.
vul întreprinderii raionale de Au fost întreprinse unele van Vianu (Alba Iulia) merită Pentru a se califica la etapa trenate 14 echipe de băieţi şi nu s-au disputat din cauza tim
industrie locală din Alba Iu acţiuni pentru îmbunătăţirea loale laudele pentru felul cum de zonă Ştiinţa Alba Iulia va lot atitea de fete. Cîsligâtoare- pului nefavorabil.
lia va trebui să producă pen tehnologiei de exploatare a şi-au pregătit echipele partici întâlni, Intr-un meri lur-retur, le acestor patru centre (Lupeni,
pante la faza regională.
tru beneficiari cu cinci m ili lemnului. In parchetele de reprezentativa regiunii Mureş Vulcan, Petroşani şi Pelrila),
oane mai multe bucăţi de că fag, al căror arboret este for Cu toate acestea nu ne pu Autonomă Maghiară. Ii urâm s-au întâlnit pentru desemna intreprinsferea miniera Efovinari
rămidă, faţă de anul 196G. Pen mat din copaci rău confor tem declara satisfăcuţi pe de mult succes. rea echipei campioane, într-un In cel de-al doilea meci din
tru îndeplinirea acestei sar maţi, cu putregai, inimă ste plin de competiţia rezervată turneu numai tur. Iată rezul- cadrul turneului internaţional
talele înregistrate : fete : Şcoa
cini. Ja sectorul ceramic Sîn- lată ş.a. s-a interzis aplicarea juniorilor. Cind spunem a PETRU DĂSCĂLIŢĂ la generală nr. 1 Lupeni — de volei masculin de la Paris,
tlmbru a început construcţia tehnologiei de exploatare în ceasta ne referim la faptul că metodist la Consiliul regional Şcoala generală lseroni 10-8 ; echipa Steaua Bucureşti a ob raionul Gorj, regiunea Oltenia
unui uscâtor tunel care va a trunchiuri şl catarge. Paralel participarea echipelor este încă U.C.F.S. Şcoala generală nr. 1 Petri la — ţinut o nouă victorie in dauna
vea o capacitate anuală de cu aceasta s-au întocmit nor Şcoala generală nr. 1 Lupeni unei selecţionate olandeze pe a n g a j e a z ă :
zece milioane bucăţi cărămizi. me locale pentru fasonatul 14-6 ; Şcoala generală lseroni care a invîns-o cu scorul de
Uscătorul tune), care este pre lemnului de foc din parche HANDBAL — Şcoala generală nr. 1 Pe- 3-0 (17-15, 15-7, 15-1).
conizat sâ intre în exploatare tele vechi. In majoritatea par trila 5-8 ; Băieţi: Şcoala ge Echipa româna conduce în — tehnicieni constructori pentru ocuparea postu
în ultimul trimestru al acestui chetelor unde se execută ope nerală nr. 3 Lupeni — Şcoala clasament cu patru puncte din rilor de diriginţi de şantier, precum şi tehnicieni to-
an, va fi dotat cu maşini şi raţiuni de fasonare şi scoatere generală nr. 1 Petrila 16-15 ; tot atâtea posibile. pografi.
instalaţii moderne, care vor a a lemnului de foc în stare întreceri atractive la Sebeş Şcoala generală nr. 4 Vulcan Cei care au domiciliul stabil în afara oraşului Tir-
sigura fabricarea unor cără verde Ja drumurile auto s-a — Şcoala generală nr. 1 Petro • gu-Jiu sau comunele învecinate cu I. M. Rovinarl, be
mizi de bună calitate. asigurat necesarul de munci şani 10-9 ; Şcoala generală nr. neficiază de spor de şantier, conform H.C.M. nr. Î053/
tori. * Amatorii de handbal din o delor, pe locul I, atit la băieţi 3 Lupeni — Şcoala generală La Helsinki, într-un meci
Măsurile preconizate sînt raşul Sebeş au avut prilejul să cit şi la fete. s-au clasat echi nr. 1 Petroşani 15-11 ; Şcoala contînd pentru preliminariile • 1960.
Buştenii nu mai într-adevâr bine gîndite. Dar asiste la o serie de întreceri a- pele Şcolii generale nr. 3 din generală nr. 4 Vulcan — Şcoa turneului olimpic de fotbal, se- Doritorii se vor adresa la serviciul personal şi în-
pentru a obţine rezultatele traclive, care au satisfăcut în Sebeş, pregătite de profesorul la generală nr 1 Pelrila 11-24; leoţionatele Finlandei şi Olan- || i văţămînt al I. M. Rovînari.
s în t . indignaţi scontate este necesar ca ele bună parte exigenţele. Aici s-a Ştefan Morariu. Aceste echipe Şcoala generală nr. 3 Lupeni dei au terminat la egalitate: j
să fie aplicate întocmai şî cu desfăşurat etppa raională la au cîştigat dreptul de a parti — Şcoala generală nr. 4 Vul 0-0. .1
In ziarul nostru nr. 3800 a maximum de eficienţă. Iar con handbal, la care au participat cipa la faza regională. Pe locul can 4-9 ; Şcoala generală nr. 1
apărut articolul „Indignarea ducerile unităţilor de mai sus, cinci echipe de fete şi cinci de al II-lea la băieţi s-a clasat e- Pelrila — Şcoala generală nr. ☆
buştenilor" în care se critica organizaţiile de partid, vor tre băieţi din cadrul şcolilor gene chipn Şcolii generale din Săs- 1 Petroşani 17-5.
modul defectuos de secţionare bui să facă din aceasta o pre rale ale raionului. ciori, iar po locul al III-lea c- In urma rezultatelor înregis Selecţionatele feminină şi COOPERATORI Şl PRODUCĂTORI DE TUTUN!
şi sortare a buştenilor. Rns- ocupare de seamă. In urma desfăşurării parti chipa Şcolii generale din Daia. trate au fost declarate campi mascylină de baschet ale ora
oane orăşeneşti pe anul 19G7 şului Bucureşti şi-au început
echipele Şcolii generale de 8 turneul în U.R.S.S, jucînd la INGINERI AGRONOMI!
ani nr. 1 din Petrila (antrenor Leningrad cu reprezentativele
profesor Dan Cocor) care au oraşului.
dovedit, cea moi bună pregăti întâinirea dintre selecţiona
re câştigând pe merit această tele masculine a fost echilibra Timpul este înaintat. Pen
primă ediţie a campionatului tă, baschelbaliştii sovietici ad-
orăşenesc dc handbal rezervat Judecîndu-şi victoria în ultimul tru a obţine producţii mari
şcolilor generale. minut de joc cu scorul de Gl-58 de tutun, de bună calitate,
Cu acest prilej au fost de (30-28). Cel mai bun jucător din luaţi măsuri pentru trans
pistate o serie de elemente ti echipa oraşului Bucureşti a
nere care într-un viitor nu fost Alin Savu, care a înscris plantarea tutunului în cimp
prea îndepărtat vor deveni ju 19 puncte. în aşa fel incit lucrarea să
cători de bază pentru echipele Meciul dintre echipele femi
de seniori care activează în nine a revenit gazdelor cu sco se termine pînă în ziua dc
campionatul regional sau chiar rul de 71-41 (33-19). 31 mai.
in categorii superioare.
După transplantare se
STAICU BALOI vor înlocui firele lipsă şi se
corespondent
Joi dimineaţă a părăsit Ca vor aplica perseverent re
pitala, îndreptîndu-se spre Por
Atletism tugalia, selecţionata de ruşbi a gulile de întreţinere a cul
ţârii noastre, care duminică va turilor, realizînd o densita
întîlni Ia Lisabona reprezenta te de cel puţin 50 mii plan
tiva Portugaliei într-un meci
Fază raională contând pentru „Cupa Naţiuni te la hectar, densitate cc
lor". reprezintă chezăşia unor
la Alba iulia Au făcut deplasarea următo produ”,'ii sporite.
rii jucători : Dinu, Onuţiu.
NU UITAŢI!
Intr-o atmosferă sărbăto Stoica, Ţuţuianu, Veluda, Râş-
rească s-a desfăşurat la Alba canu, Demian, Mircea ^usu. Cultura tutunului esle
Iulia etapa raională a com- Florescu. Oblemenco, Drago- foarte rentabilă şi aduce
pionalului republican de atle
tism, juniori. (La concurs au mirescu, Irimescu, Wusek, Ţi- astfel venituri mari în gos
participat peste 1G0 de spor buleac, Marinescu, Dâiciulescu podăria dumneavoastră.
tivi din Alba Iulia. Teiuş. Si Şerbnn.
Maistrul Francisc Legrand împreună cu frezorul Konya Iosif, de la U.R.U.M, Petroşani, verifică dimensiunea din Zlatna, Hâpria, Oarda, Mi-
ţilor de la roata unei maşini de extracţie. Foto : V. OR'OIU ceşti şi Mihalţ. Iată primii cla (A ger preş)