Page 88 - Drumul_socialismului_1967_05
P. 88
4 DRUMUL SOCIALISMULUI Nr. 3857
Vizita tovarăşului România a fost
Atentat asupra
Corneliu Mănescu aleasă în Consiliul unei secţii din
Executiv al O.M.S. Roma a P. C.
in Pakistan Italian
RAWALPINDl 26. Trimisul ministere centrale, şefi ai mi GENEVA 26 — Corespon OMS. a fost solicitată să ROMA 26. — Corespon
special Agerpres, Florea Ţuiu. siunilor diplomatice, alte per dentul Agerpres, H. Liman, studieze mijloacele ile sporire dentul Agerpres, Gîorgio
transmite : Ministrul afacerilor soane oficiale, ziarişti. transmite : a asistenţei materiale pentru Pastore, transmite : La Ro
externe al Republicii Socialis Seara, Corneliu Mănescu a Cea de a 20-a sesiune a A ţările în curs de dezvoltare in ma a avut loc un atentai
te România. Corneliu Mânescu oferit în saloanele hotelului dunării Generale a Organizaţi domeniu] sanitar şi să partici asupra secţiei din cartierul
şi persoanele care îl însoţesc, Sharazad din Islamabad un di ei Mondiale a Sănătăţii şi-a în pe la executarea programelor Salario a Partidului Comu
au continuat joi vizitarea fostei neu in cinstea ministrului de cheiat lucrările. Au participai de sănătate publică din aceste nist Italian. Cele două porţi
capitale a Pakistanului, Ra- externe al Pakistanului. 483 delegaţi din 122 de state, ţâri. Adunarea a invitat O.M.S. ale clădirii au fost incen
walpindi. Oaspeţii români au Mulţumind gazdelor pentru precum şi 115 observatori, re- să studieze principiile care ar diate Conducătorii Federa
admirat monumente istorice, ospitalitate. Corneliu Mânescu prezenlînd C0 de organizaţii in putea figura intr-un regula ţiei din Roma a P.C.I au
legate de campania lui Alexan a arătat în toastul său că vi ternaţionale/ Delegaţia Repu ment internaţional sau în re venit imediat la faţa locu
dru Macedon. Vestigiile trecu zita delegaţiei române in Pa blicii Socialiste România a comandările cu privire la cali lui. Intr-un apel difuzat de
tului prezintă mărturii de cul kistan confirmă încă o dată u fost condusă de Aurel Moga, tatea medicamentelor şi publi comuniştii din Salario, se
tură elenă, alături de cea bu tilitatea contactelor care con ministrul sănătăţii şi prevede citatea făcută acestora menţionează câ fasciştii au
distă şi mahomedană tribuie la întărirea prieteniei şi rilor sociale. România a fost aleasă in recurs din. nou la provocări,
. In aceeaşi zi, ministrul ro colaborării intre cele două A fost votat bugetul pe anul Consiliul Executiv al Organi fiind izolaţi de puternica
mân a avut o întrevedere cu ţâri. la promovarea păcii şi 1968, care va îngădui O M S. să zaţiei Mondiale a Sănătăţii. mişcare unitară pentru pace
Ghulam Faruque, ministrul co cooperării internaţionale In continue programul său de Următoarea sesiune a Adu şi democraţie, desfăşurată
merţului exterior al Pakista cursul discuţiilor, desfăşurate luptă împotriva maladiilor nării Generale a Organizaţiei in ultimul timp in Italia.
nului. In cursul întrevederii, înlr-o atmosferă cordială şi transmisibile, formarea de ca Mondiale a Sănătăţii va avea
care s-a desfăşurat într-o at constructivă, au fost puse în dre sanitare ele. loc anul viilor în Brazilia.
mosferă de înţelegere, s-a ex evidenţă noi posibilităţi de ex
primat dorinţa comună de a tindere a colaborării economi Maltrataţi, culcaţi pe burtă in aşteptarea dubei poliţiei,
dezvolta mai departe relaţiile ce şi culturale, de intensifica aceşti tineri de culoare din Ilouston (S.U.A.) vor suporta ri Comunicat
economice şi comerciale dintre rea schimburilor de valori ma gorile legii pentru simplul motiv de a fi luptat pentru drep
cele două ţâri. teriale şi spirituale dintre Situaţia din Orientul Apropiat turile lor civile, de a fi participat la demonstraţia studenţilor
După convorbiri, Ghulam România şi Pakistan. universităţii din localitate. britano - sovietic
Faruque, a oferit un prînz în
Râspunzînd, Sharifuddin Pir-
onoarea ministrului de exter zada, ministrul de externe pa MOSCOVA 2G (Agerpres) —
ne român, şi a persoanelor ca- kistanez a spus câ vizita mi Oficialităţile izraeliene. rela In cursul vizitei lui George
re-1 însoţesc se menţine încordată tează agenţia Reuler, au decla L A P A R I S Brown. ministrul afacerilor ex
Corneliu Mănescu a făcut in nistrului de externe al Româ f rat vineri câ „redeschiderea terne al Marii Britanii, la Mos^
continuare o vizită prin oraşul niei in Pakistan este o contri Golfului Akaba pentru navele cova, transmite TASS, au fost
strîngerea
buţie preţioasă la
Islamabad, noua capitală a Pa DAMASC 26 (Agerpres) — legătură cu închiderea accesu izraeliene constituie punctul discutate probleme legate de
kistanului, situală la 20 km de legăturilor de prietenie dintre Guvernul Siriei a reafirmat lui vaselor izraeliene prin cheie în actuala criză din Ori S - i i i n a u g u r a t S a l o n u l dezvoltarea relaţiilor sovielo-
Rawalpindi cele două ţări. Exprimîndu-şi hotârîrea sa de a sprijini Egip slrimloarea Tiran. entul Mijlociu". La Tel-Avivse brîlnrtice si s-a făcut un schimb
Jn aceeaşi zi ambasadorul admiraţia pentru poporul ro tul in actuala situaţie creată în Preşedintele Ciprului. Maka- anunţă că autorităţile izraeli i n t e r n a ţ i o n a l a l a e r o ~ de păreri asupra problemelor
român la Islamabad, , Mihai mân, in încheierea cuvînlârii Orientul Apropiat, . acţionind. rios, a declarat joi soara câ ene studiază măsurile ce ur internaţionale actuale de inte
Magheru, a. oferit o recepţie. .sale. ministrul pakistanez a totodată, în direcţia respingerii, va face tă eşueze'orice even mează să fie întreprinse, în ca res reciproc. Vizita ministrului
Au', participat: Sharifuddin “spus că convorbirile au fost oricărei încercări de a se re tuală încercare a autorităţilor zul în care nu va fi garantată n a u t i c i i ş i s p a ţ i u l u i brilanic. relevă comunicatul, a
PiVzada, ministrul de externe rodnice. Permileţi-mi. a a- deschide golful Akaba-navelor britanice de a-folosi bazele lor navigaţia în golful menţionat. constituit o continuare a con
aj Pakistanului, A Doha. mi dăugal el. să subliniez câ ele au izraeliene, menţionează agenţia din Cipru împotriva ţârilor a Radio Bagdad a menţionat că PARIS 26 — Corespondentul sateliţi spaţiali Sint prezenţi sultărilor si înIîInirilor perio
nistrul agriculturii şi alimen fost plăcute şi şi-au atins sco Associated Press. rabe. în Siria se află o delegaţie mi Agerpres, Georges Dasca), patru cosmonauţi : sovieticii dice dintre guvernele sovietic
taţiei, reprezentanţi ai unor pul urmărit La Tel Aviv, scrie agenţia Secretarul general al ON U.. litară irakiană care, împreună transmite: Cel de-a) 27-lea Sa Pavel Beleaev şi Konslan’.in şi englez.
France Presse, continuă trata U Thant, întors de la Cairo, cu autorităţile siriene, exami lon Internaţional al aeronau Feoklislov şi americanii Mi- George Brown l-a invitat pe
tivele inlre partidele de guver- urmează să prezinte astăzi nează problemele privind coo ticii şi spaţiului a fost inaugu chael Colins şi David Scolt. Andrei Gromîko, ministrul*)'-
două
perare^ trupelor celor
facerilor externe al U.R.S S , ..V
cu
internaţional
Salonul
Preşedintele de Gaulle va vizita nnmînl şi partidele aflate in 0- (sîmbâtâ) Consiliului de Secu ţâri. Se anunţă câ avangărzile rat. vineri dimineaţa, pe aero prinde exponate inedite, prin viziteze Marea Britanie. Invi
poziţie, in vederea creării unui
ritate un raport în legătură cu
portul Le Bourget de preşedin
foi ţelor armate irakiene au în
cabinet de uniune naţională. rezultatele convorbirilor pe ceput pătrunderea în teritoriul tele Franţei de Gaulle. tre care racheta - sovietică taţii) a fost acceptată.
In total sînt expuse 150 de
Din Washington se anunţă
Polonia că ministrul afacerilor externe care le-a avut cu preşedintele sirian, îndrept.îndu-se spre po avioane. 54 elicoptere, cîleva „Voslok*, folosită acum şase
Nasser şi cu alte oficialităţi e-
anj pentru lansarea primului
al Izraelului. Eba Abban, a a gîptene. ziţiile cc le-au fost destinate. zeci de rachete şi un număr de om în spaţiul cosmic — Iuri W ALTER LIPPMANN
VARŞOVIA 26 (Agerpres) — le va fi însoţit în această vizi vut o întrevedere cu societarul ★ Gagarin.
La invitaţia lui Edward O- tă de ministrul de externe. de’ stal. Dean Rusk, urmînd să CAIRO 26 (Agerpres). — Expun, dc asemenea, Fran şi-a încetat activi
chab. preşedintele Consiliului Maurice Couve de Murville. El fie primit de preşedintele Ziarul „Al Aliram" din Cairo ţa, S.U.A., Marea Britanie, Re
de Stat al R. P Polone, între va avea, potrivit agenţiei Johnson. a anunţat câ preşedintele Nas CALLAGHAN: Încercările guvernului publica Federală a Germaniei. tatea publicistică
7 şi 13 iunie preşedintele Fran Postul de radio Cairo a a- ser a condus joi seara o reu Italia, Canada. Japonia ele.
ţei,. Charles de Gaulle, cu so- P.A P., convorbiri politice cu nunţal că Ahmed Balafrej, re niune a Comandamentului Su NEW YORK 2G (Agerpres).
ţia 'va face o vizită oficială în conducători ai R. P. Polone şi prezentantul personal al rege prem al forţelor armate ale britanic de a impune îngheţarea La Salonul internaţional de Cunoscutul ziarist - american
Polonia. Preşedintele de Gaul va face o vizită prin ţară. lui Hassan al Il-Jea al Maro R A.U., la care au participat la Bourget poale fi văzul, de Walter Lippmann a anunţat câ
asemenea, un aparat, care esle
cului. a declarat, după între numeroşi comandanţi şi ofiţeri un simbol, monoplanul „Spirit tşi încetează activitatea sa pu
vederea pe care a avut-o la superiori egipteni. Acelaşi ziar preţurilor a eşuat of Saint Louis", cu care Char blicistică. Cronicile sale politi
Cairo cu prim ulm inistru al a făcut cunoscut câ guvernul les Lindberg a traversat pri ce au apărut de-a lungul a 36
R A U , Mohamed Sidky Sol ir H.A.U. a respins propunerile mul Atlanticul de Nord. acum de ani de două ori pp să^lă-
mnn, câ guvernul marocan sc LONDRA 26 (Agerpres) — reia mai mulţi participanţi au mînă într-un număr cir iW .4f
solidarizează cu poziţia H A U S U,A, cu privire la soluţiona La Londra a avut loc o şedinţă cerut guvernului să revizuias 40 de ani. la 20 mai 1927 ziare americane.
Guvernul Algeriei a comunicat rea crizei din Orientul M ijlo a Comitetului Executiv a) Par că politica sa în domeniul pre
că aprobă hotărîrea H A U. în ciu. tidului laburist în cadrul câ- ţurilor şi veniturilor. După
i
cum au subliniat cei care au
luat cuvîştul, această politică ţ L a 26 mai, Todor Jivkov. preşedintele Con
constituie una din principalele siliului de Miniştri al R. P. Bulgaria, a primit pe
din statul Ohîo şi pretinde da- cauze ale neîncrederii alegători Rodolfo Mccini. preşedintele F.M.T.D, şi pe Zby-
Proces intentat une-interese'de 50 milioane de lor faţă de Partidul laburist, nck Vokrouhliey, preşedintele U.I.S. In cursul
manifestalâ fără echivoc la re
Oră de curs la şcoa dolari, deoarece i-a fost leza convorbirii, care a avut loc cu acest prilej, au
la unul preventoriu tă reputaţia sa de om cinstit centele alegeri municipale. fost abordate probleme tegafb de pregătirea ce
pentru copii între 7 şi şi onorabil'*. După ce a anun După cum a declarai minis lui do-al 9-lea Festival Mondial al Tineretului,
14 ani de la Parad- ţai instanţa de acest proces, a- trul de staL la Ministerul de care va aveo Ioc la Sofia Sn varA anului 1968.
furdo din R. P. Un procurorului Garrison voeatul lui Novei, Jeny Wei- Interne, Alice Bacon, guvernul
gară. ner, a declarat ziariştilor eâ nu poale să nu lină seama de £ Un coniunimt oficial publicat la Paris anun
„tn anul 1961, clientul său a cererile lot mai insistente care ţă că preşedintele dc Gaulle l-a invitat pe pre
fost agent al C I A , şi a parti s-au făcut auzite la ultimele mierul britanic Wilson să facă la 19 iunie o vizi
NEW ORLEANS 26 (Ager rului Garrison care îl conside cipat la invazia împotriva Cu conferinţe ale mai mullor uni tă în capitala Franţei. ‘Comunicatul adaugă r 'i
pres) — Cordon Novei a inten ră ca unul dintre „martorii bei. Jerry Wciner a afirmat câ uni sindicale privind revizui R premierul britanic i i acceptat această invitaţi? v
tat un proces de daune-intere- importanţi" în complotul care o agenţie dc informaţii pentru
se procurorului Jim Garrison ar fi fost pus la cale la New care Novei a lucrat în acelaşi rea politicii sale economice. A-
şl grupului de persoane care Orleans în 1963 împotriva pre timp iu care a colaborai la an ccaslă revizuire se impune cu % Delegaţia Uniunii Socialiste Arabe din
finanţează ancheta de la New şedintelui Statelor Unile. Man cheta întreprjnsâ de către stil mai mult, subliniază „Gu R.A.U., condusă dc Al Aii Savod. secretar al Uni
Orleans cu privire la asasina datul de arestare acuză pe No procurorul Garrison (pină in ardian", cu cit însuşi ministrul unii. şi-a încheiat vizita în R. S. Cehoslovacă, fn
rea preşedintelui Kennedy. El vei de sustragerea unor explo luna februarie), va da publici I timpul vizitei oaspeţii au fost primiţi dc Miroslaw
se află în prezent in libertate zive din localitatea Houma tăţii o „carte albă", care va în de finanţe, Callaghan. a recu Pastyrik. membru supleant al Prezidiului CC. al
pe o cauţiune de 10.000 de do (Louîsiana) în 1961. Gordon cerca să combată leza susţinu noscut că încercările guvernu P. C. din Cehoslovacia, preşedintele Consiliului
lari in statul Ohio. după ce a Novei se opune prin toate m ij tă de către procurorul Garri-7 lui de a impune* îngheţarea Central al Sindicatelor din Cehoslovacia, dc Vla-
dimir Koucky. secretar ol C.C. nl P.C. din Ceho
E
fost arestat la cererea procuro loacele legale la extrădarea sa preţurilor au eşuat. slovacia. şi dc alte persoane oficiale.
£ După cum onunţă agenţia D.T A. Ihsan Sa-
hri Oaglayangil. ministrul afacerilor externe al
re şi înţelegere''. al cinematografiei canadiene, ruia s-a străduit să răspundă Turciei, va sosi la 27 mai la Sofia intr-o vizită
E X P O '6 7 : P A M IN T U L cu o înălţime de 42 m şi o precum şi o' retrospectivă fiecare colţ din expoziţie: oficială.
Construit din oţel şi sticlă,
prezentarea sumei progrese
mondială a film ului de ani
suprafaţă de 13.000 mp, pa
Q Witold Trampczyn.ski. ministrul comerţului
acestor şase luni intr-o ade
poare şi ţări pe acest pămint,
vilionul sovietic, ’ in care a- maţie. Transformat în cursul lor realizate de oameni, po exterior al R. P. Polone, face o vizită oficială in
vîntul îndrăzneţ al liniilo r vărată capitală mondială a pe care omul poate şi tre Norvegia, la invitaţia lui Karc Willoch. ministrul
E S T E A L O M U L U I se uneşte cu funcţionalitatea, culturii şi artei, Monlreal va buie să-l modeleze aşa cum comerţului şi al navigaţiei al acestei ţări.
vorbeşte despre ultimele, cu
găzduit opt companii dc tea
vrea şi în interesul lui i*ă-
tru, 12 ansambluri dc dan
Q Lordul Rîchard Casev. guvernatorul general al Austra
ceriri ale ştiinţei sovietice,
nea celebrul scriitor
Saint-
de la medicină la explorarea suri clasice, 17 trupe dc tea mintul este al omului, spu liei, a sosit Joi la Washington înlr-o vizită neoficială de pa
polară şi de aici la cerceta tru şi 10 orchestre simfo Exupenj, numai atunci citul tru zile. El va avea convorbiri cu prcşcdintctc Johnson şi
(Urmare din pag. I) dezvoltare. In pavilionul con prezintă gura unui vulcan in rea spaţiului extraterestru nice. simte că, punind o piatră, cu alte persoane oficiale americane Vizita lui Casey precede
sacrat acestei subteme, vizi erupţie. contribuie la construirea lu
măsura anterior, Ia 131 ha tatorul va afla că in 1990, In cadrul aceleiaşi subte Cuba a realizat o sinteză „Expo '67“ va constitui şi mii, construire care nu poa cu o sâptămînâ pe cea a primului ministru australian, Ha-
rold Hoit.
prilejul unor in tiln iri inter
In ce priveşte a doua insulă peste jumătate 'din populaţia me sint prezentate princi a specificului arhitectural naţionale la toate nivelurile te fi realizată dccit prin uni
(116 ha), aceasta a fost crea globului va trăi in oraşe cu palele etape ale istoriei lu tropical, într-o construcţie ce — politic, cultural şi artistic. tatea intre oameni. Acesta
tă artificial pentru a găzdui o populaţie de pină la 100.000 m ii: omul prim itiv refugiat sugerează dinamismul. Fran Sînt aşteptgţi reprezentanţi este dezideratul major al o £ Anunţind bugetul Indici pe anul fiscal 1967-1968, minis
o parte din pavilioanele de locuitori. Sint înfăţişate in grote, ieşirea sa la supra ţa a ' demonstrat unitatea de frunte ai 80 de state care mului actual, în jurul căruia trul de finanţe, Morarji Dcsai. a declarat in faţa Parlamentu
strinsă ce domneşte in aceas
„Expo '67". aici o seric de formule ur faţă, trium ful cuceririi spa vor lua parte la sărbători s-au reunit participanţii ex lui indian că cheltuielile militare ale ţârii vor fi reduse in
Reunite sub tema „ Pămin- banistice care ar putea întru ţiului. Tot aici un calculator tă ţară intre tradiţie şi ino rea centenarului Canadei, ce poziţiei de la Montreaî In acest exerciţiu financiar cu 60 milioane rupii.
tul oamenilor0 (inspirată chipa oraşul viitorului Prin electronic va da in orice mo vaţie. Pavilionul iugoslav va avea loc la 1 iulie, data lin ii simple, dar foarte su
după cartea cu acelaşi titlu tre ele se remarcă ,J-Iabila ment numărul exact al popu este un adevărat joc de for creării Confederaţiei cana gestive, emblema expoziţiei Q Agenţia TASS anunţă că Ia 26 mai Alcxci Kosfghin,
a scriitorului francez Antoi- ’67", realizată de arhitectul laţiei dc pe glob care, la ca me triunghiulare, iar cel ce diene. simbolizează această priete preşedintele Consiliului dc Miniştri al Uniunii Sovietice, l-a
ne de Saint-Exupenj), aceste şi urbanistul Moshe Safdic. pătul celor şase luni cit va hoslovac se caracterizează nie spre care tind oamenii de primit pe Shamscddin Badran. ministrul apărării al H.A.U. Cu
pavilioane, rod al străduin Pornind de la inconvenien dura expoziţia, va ajunge, prin eleganţă şi prin zvelte Intilnirile, care vor avea pe întreg cuprinsul Pămîntu- acesl prilej a avui Ioc o convorbire referitoare la problemele
ţelor celor 70 de ţări partici tele locuitului in comun şi potrivit calculelor, la 3,2 mi ţea volumelor. Pavilionul a loc la diferite niveluri, vor care prezintă interes reciproc, printre altele în legătură cu
merican, realizat de arhitec
pante la expoziţie şi a celor înccrcind să împace necesi liarde tul Ruckminster Fuller, se răspunde aceluiaşi scop, că lui. 6i(uaţia din Orientul Apropiat.
27 de organisme particulare, tatea unei relative izolări a Si, în sfirşit, ultimele două
înfăţişează vizitatorilor u lti omului şi fam iliei cu necesi subteme: Omul la lucru şi prezintă sub forma unui clo
mele cuceriri ale ştiinţei şi tatea (şi avantajele) *vieţii Omul şi agricultura, vor pot cu aspect de fagure, cu £ Lo MUnchcn s-a anunţat că unul dintre cele mai vechi
culturii. urbane, arhitectul Safdic a servi aceleiaşi idei că mine un diametru de 90 m şi o ziare satirice din Europa occidentală „Simplicissimus" şi-a
încetat apariţia pe motive financiare. Printre colaboratorii
înălţime de 66 m Cit despre
Acestei teme, care are in realizat această construcţie, rul şi agricultorul, inginerul pavilionul R.F.G. arhitectul
centrul ei omul, aspiraţiile, compusă din 158 de locuin şi cercetătorul de laborator, Otto Frei l-a conceput ca un ziarului, al cărui prim număr a apărui in anul 189C, s-au nu
măra! celebrii scriitori Thomas Manii, Raincr Maria Rilke,
geniul său şi interdependen ţe (cu una pină la patru ca profesorul şi doctorul sint, cort uriaş, transparent, sus
ţa oamenilor din secolul XX, mere) şi o grădină instalată deopotrivă, prin munca lor, ţinut pe piloni de oţel. Pen Knut Hamsun ctc.
ii răspund alte cinci suble- pe acoperişul fiecărui apar „ constructori ai lum ii", nece tru prima dată in cadrul li
me. Prima — Geniul creator tament, servind drept spaţiu sari unul alinia şi indispen nei' expoziţii internaţionale £ La Moscova a fost semnal vineri un plan cu privire la
al omului — este exprimată verde pentru apartamentul sabili progresului general. sint prezentate două pavili schimburile culturale şi ştiinţifice dintre Uniunea Sovietică
de o expoziţie de opere de de la nivelul superior. Pen In mod special şi pentru oane cu climatizarea totolă şi Pakistan pe anul in curs. Planul prevede, dc asemenea, co
artă (care reuneşte 180 de tru realizarea acestei con prima dată in istoria expo (al S.U.A. şi R.F.G.). laborarea celor două ţâri in domeniul ocrotirii sănătăţii şi a
lucrări împrumutate de dife strucţii au fost asamblate ziţiilor universale, „Expo sigurărilor sociale, precum şi în domeniul radioului şi televi
rite muzee din lume), O e.r- 375 de unităţi prefabricate '67" va avea şi un pavilion Parcurgind labirintul pa ziunii.
poziţie de sculptură contem din beton. al tineretului, a cărui tema vilioanelor naţionale si tema
porană, o expoziţie de foto Omul se adresează Uni tică a fost gindită şi reali tice. „Expo '67" produce im £ Agenţia China Nouă transmite că Ia 24 şi 25 mai avioa
grafii artistice si o expoziţie versului, este reprezentată in zată tn funcţie de cerinţele presia unei perfecte unităţi ne militare americane au pătruns în spaţiul aerian al R. P.
gruplnd 18 şcoli de estetică primul rind de orginala con şi nevoile sale in diversitate. In cursul ur Chineze in provinciile Guandun şi Fukicn. In aceeaşi zi, o
industrială strucţie „Girotron", imagina Pavilioanele naţionale, mătoarelor $asc luni de t>- navă militară r S.U.A a violat apele teritoriale ale R. P. Chi
Pentru subtema Omul în tă de arhitectul şi decorato pentru a căror realizare şi-au xistenţă a expoziţiei, această neze în regiunoa insulei Tung.
dominantă va fi întregită de
oraş şi omul şi sănătatea, s-a rul englez Sean Kenny. O dat concursul cei mai talen o gamă întreagă de manifes
făcut apel la întreg arsena ciupercă uriaşă cu muchii taţi artişti ai ţărilor respec taţii artistice In afara expo ţ Mohamed Ahmed Mahgoub. primul ministru sudanez, n
lul tehnicilor audiovizua (acesta este girotronul), în in tive, izbesc prin diversitate ziţiilor amintite la început, format joi un guvern dc uniune naţională. Premierul Mah
le pentru n prezenta intr-nu teriorul căreia orice vizita şi fantezie Canada, ţară gaz care vor răspunde subtemei CANADA — Una din atracţiile Expoziţiei internaţionale goub deţine şi funcţia dc ministru al afacerilor externe. Din
mod cit mai concret şi atră tor poate să cunoască la bor dă, a pornit de la forma geo geniul creator al omului, se de la Monlreal esle micul tren monorai, cu care se poate vi noul cabinet sudanez fac parte cinci membri ai Partidului Na
gător principiile urbanismu dul unei capstile spaţiale, metrică a tetraednlui pentru vor desfăşura, de* asemenea, zita nu numai întreaga expoziţie ci se poate pătrunde şi in ţional Unionist, patru din Partidul „Al Umma", patru din
lui si de educaţiei cetăţe surprizele unei călătorii in a-şi realiza■ pavilionul pe cel de al 8-lea Festival inter pavilionul american pentru a-1 vizita ca intr-un fotoliu Partidul Democratic Popular şi trei reprezentanţi ai grupă
neşti in oraşul secolului X X I, terstelare. Călătoria se în care l-a intitulat Katinicvic, naţional al film ului de la IN FOTO: Mini-lrenul traversînd domul geodezic al pa rilor sudiste. Membrii guvernului urmează să depună sîmbâ
cit şi la problemele particu cheie intr-o construcţie ală ceea ce, in limba eschimoşi vilionului S.U.A. tâ jurămîntul.
lare ale ţărilor fn curs de turată, al cărei interior re lor, înseamnă „loc de intilni- Monlreal, al 5-lea Festival
40.065
REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA ZIARULUI: str. Dr. Petru Groza nr, . 35, telefon 12 75, 15 85. 23 17. TIPARUL întreprinderea poligrafica Bunedoara-Deva.