Page 3 - Drumul_socialismului_1967_08
P. 3
DRUMUL SOCIALISMULUI Nr. 3913
(iin REALIZEAZĂ PREVEDERILE
O B W B f lB
PLANVElll DE INVESTIŢI
Am vizitat cîteva din marile trala termoelectrică Deva, celor PREGĂTIRE A OBIECTIVELOR
şantiere pentru a le cunoaşte ca de Ia şantierul Valea Jiului şi
denţa munciii pulsul, cotele la ca Trustului de construcţii şi monta
je miniere şi beneficiarului —
re au ajuns noile obiective. Am
Combinatul carbonifer Valea Jiu ANULUI 1968 î f
solicitat păreri de la conducătorii
lui, precum şi beneficiarului şan
tehnici ai şantierului „Energo- tierului T.C.M.M. Teliuc, tovară
construcţia" şi de la beneficiarul şilor de la întreprinderea minie
lucrărilor — întreprinderea cen ră Ţebea. DE PE ACUM
Pînă la afîrşâtul acestui an nu se intervine cu hotfirlre in grupul şcolar energetic, unde
au mai rămas de îndeplinit organizarea muncii la obiecti în primul semestru lucrările au
sarcini deosebit.de importante. vele de la mina Mesteacăn, râmas mult în urmă faţă de In anul 1968 este planificat Această indicaţie denotă 15 iulie, urmînd ca în trimes
Pe şantierul Centralei termo dacă nu se iau măsuri radicale grafic, ritmul de lucru s-a in să se execute un volum sporit răspunderea cu care comi
electrice din Deva va trebui sâ în acest scop, nu v&d posibili tensificat. In ultima lună con de investiţii. Pe şantierul Cen tetul de partid priveşte pre trul III să se predea restul
se execute un volum mare de tatea recuperării restantelor şi ducerea Tn.C K. s-a preocupat tralei termoelectrice Deva se gătirea temeinică a execuţiei de documentaţii, astfel ca la
lucrări. în Valea Jiului şantie realizarea lucrărilor planificate de asigurarea cu braţe de mun preconizează terminarea unor obiectivelor anului viitor. Va 1 octombrie sâ fie acoperite
rul T.C.M.M. are de executat, pentru semestrul lt. In apreci că şi cu materiale. obiective deosebit de importan trebui însă ca in perioada în toate obiectivele. Aş dori însă
conform planului/reaşezat pen ere pornesc de la premisa cu Dacă la aceste obiective rit te : barajul, turnul de decuva- tocmirii planului de aprovi sâ fac o precizare : dat fiind
tru acest an, un volum de lu ritmul actual de lucru e cu to mul de execuţie este mai in re, canalele de apă rece şi cal zionate. comitelui de partid sâ faptul câ în anul viitor şi In
crări echivalente cu 45.3 m ili tul ncsatisfăcfitor", Şi. pentru tens, la celelalte lucrări, cum ar dă pentru centrală, se vor controleze îndeaproape acest 1969 vom avea un volum mare
oane lei şt de lichidat cele 50 de a completa, tovarăşul Emd Ni- ii construirea căilor ferate, căi monta turbina nr. 1, cazanul şi lucru deoarece el este vital de montaj, respectiv 21 de
pentru acces, depozite, magazii o serie de instalaţii anexe în pentru activitatea viitoare a puţuri de extracţie ce necesită
şi ateliere, nu s-a produs revi proporţie de 60-70 la sută, vor şantierului- „De acest fapt nc mină calificată de lucru, cred
rimentul aşteptat. Pe aceste intra în probe tehnologice o se dăm perfect de bine seama — câ ar fi bine ca în cadrul şan
loturi ritmul de lucru este în rie de instalaţii din centrală tierului sâ se constituie un lot
nc-a relatat şeful şantierului
cetinit, există deficienţe în or şa. Pentru a se asigura înfăp — avem o experienţă destul puternic dc montaj. Altfel
constructorul nu va putea exe
ganizarea muncii.
PRELIMINĂRILE de execuţie — ne-a relatat tova asigurarea documentaţiilor teh de tristă. De aceea, pentru o cuta într-un interval de nu
tuirea acestui volum de lucrări
— Pentru redresarea ritmului
se impun pregătiri din timp :
biectivele la care se va lucra
mai doi ani lucrările respecti
in continuate se studiază ne
deja
răşul Lăsat — am luat
precizare pentru câ, între pu
măsuri de reorganizare a con nice, rezolvarea exproprierilor, cesarul de materiale şi utilaje ve. Am ţinut sâ fac această
deschiderea finanţării, aprovi
ducerii şantierului T.C.M.M. zionarea cu braţe de muncă, în funcţie de stadiul de exe nerea în funcţiune a obiecti
NU SATISFAC Valea Jiului, atribuindii-se în utilaje şi materiale de con câ încă nu cunoaştem planul velor de investiţii şi sporirea
cuţie. Trebuie sâ spun însă
extracţiei dc cărbuni la nive
acest scop responsabilităţi per
strucţii etc. Care este stadiul
obiectivelor noi. Pentru ca şi
sonale faţă de realizarea în ter
lor capacităţi de producţie,
men a unor obiective, faţă de acestor pregătiri ? acestea sâ poată fi atacate la lul cincinalului pe seama noi
organizarea lucrului şî respec — Noi, beneficiarul, sîntem termen, beneficiarul trebuie este o corelaţie foarte strinsâ
tarea graficelor pe loturi şi direct interesaţi în o asigura sâ ne asigure toate condiţiile şi orice întirziere va conduce
restanţe din anii precedenţi. ţâ a exemplificat: „Cu cei o grupe de loturi. S-a făcut deja condiţii corespunzătoare con necesare. Este adevărat, avem la nerealizarea planului''.
Dacă comparăm realizările va sută de oameni care lucre^â eşalonarea lucrului pentru li structorilor — ne-a relatat unele documentaţii, dar nu Ni se pare binevenită pre
lorice ale primului semestru — în prezent la cele două incin chidarea lucrărilor restante în inginerul Florea Bereş, direc sînt acoperite toate obiecti cizarea şi considerăm necesar
ceva mai muLi de 24 milioane te planul anual nu va putea fi aşa fel îneît în trimestrul IV torul tehnio al Centrale! vele". ca şonlieru! să ţină seama de
lei — cu prevederile de plan realizat". şâ fie lichidate ultimele 10 o termoelectrice Deva. De a Ne-am adresat beneficiaru creşterea volumului de lucrări
pînă la finele anului, sarcina . Se pune deci cu deosebi biective. ceea, am analizat din timp lui pentru a cunoaşte stadiul de montaj in viitorii ani. In
nu ni se pare deloc uşoară. Pâ_ tă acuitate problema ritmu Cîi despre obiectivele de la şi am luat măsuri menite în care se află întocmirea do teresantă şl demnă dc luat în
rerea noastră a fost împărtăşi lui de lucru. Corespunde el Mesteacăn ţinem să amintim sâ îmbunătăţească în viitor cumentaţiilor tehnice şi cîikî seamă de către forul tutelar
tă şi de către şeful şantierului. sarcinilor mari de plan care conducerii şantierului că prac situaţia din şantier. Documen este şi propunerea conduceri
.Practic — spunea inginerul stau în faţa beneficiarilor şi tica de a urmări realizările taţiile tehnice au fost anali vor fi predate constructoru şantierului de a se organiza
loan Lăsat — avem de execu constructorilor pînă la finele si globale la nivelul şantierului zate cu mai mare chibzuinţă, lui. „Pînă la această dată ştim cursuri serale pentru pregăti
tat un volum aproape dublu nului ? Părerea conducerii în şi-a dovedit în anii trecuţi ine iar cele cate au avut unele i- câ 46 la sută din obiectivele rea maiştrilor, fără scoaterea
de lucrări fată de prima jumă treprinderii miniere Tebea, ca ficacitatea. De aceea trebuie nexactilâti şi greşeli, sau care anului viitor se execută în lor din producţie. Aceasta ar
tate a anului. Am studiat po beneficiar, am făcut-o deja cu urmărită îndeaproape concor nu au corespuns întru totul au continuare — ne-a declarat
sibilităţile pe care le avem îm noscută. Dar la Centrala ter danţa între realizările valorice fost refăcute. In acest an vom avea ca efect creşterea gradu
preună cu beneficiarul şi forul moelectrică Deva şi in Valea şi cele fizice pe obiective. căuta şi vom asigura construc inginerul şef din cadrul di lui dc competenţă a îndru
tutelar. Ni s-a promis sprijin". Jiului, care sînt perspectivele ? Credem, de asemenea, câ şan torului toată documentaţia recţiei de investiţii. Din cele mării tehnice şi controlului,
Şl mai precară ni se pare si — La lotul uzinei (lotul de ba tierul T.C.M.M. Teliuc ar tehnică pentru lucrările ce se 54 de procente cît reprezintă tocmai ţinind seama de com
tuaţia în care se află lotul ză din cadrul şantierului Cen trebui să-şi eşaloneze lucrările vor executa în 19G8. Am luat lucrările noi din planul anu plexitatea lucrărilor care stau
Brad al şantierului T.C.M.M. tralei temoelectrice Deva — în aşa fel ca obiectivele restan măsuri pentru rezolvarea din lui viitor, 32 la sută s-au pre în fata şantierului în următo
Tel'uc. Directorul întreprinde n.a.), ne-a relatat tovarăşul in te sâ fie terminate şi predate, timp a exproprierilor. Aceste
rii min*ere Tebea, ing. Lazăr giner loan Cocolea. şeful lotu respectîndn-se insă exigenţele,i măsuri ne vor permite sâ dat constructorului pînă la rii anî.
Pop, n-a ezitat să-şi exprime lui. majoritatea lucrărilor s-au calităţii, înainte de venirea se-_ deschidem ■ finanţarea lucrări
deschis îndoiala faţă de posi desfăşurat şi se desfăşoară în- zonului rece. De la Iotul Brad lor la timp.
tr-un ritm corespunzător. se aşteaptă în acest sens mă Măsurile luate de beneficiar
bilităţile de realizare a între suri ferme pentru ca ritmul de
Şi la celelalte loturi există
Mecanizarea este una dintre condiţiile esenţiale ale rit gului volum de lucrări plani posibilitatea îndeplinirii şi a execuţie să cunoască o turnu vor fî resimţite în bine şi de 1967 poate fi încheiat
către constructori. Cunoscin.l
mului de execuţie pe şantiere. ficate pentru acest an. .Dacă depăşirii sarcinilor de plan. La ră radicală. din timp documentaţia teh
nică constructorul va putea sâ
întocmească planul pentru n-
provizionarea cu materiale, va fără restante
putea lua măsuri pentru asi
CC.V.J. au analizat cu simţ gurarea cu braţe de muncă şi Ancheta întreprinsă a evidenţiat însă. pe Ungă cele
de răspundere cauzele care au
Beneficiari şi constructori despre frînat activitatea la obiective utilaje. Vom organiza de aşa relatate, posibilităţile reale de a sc executa în termen
manieră lucrul îneît ritmul de
le de la suprafaţă — la cele
toate obiectivele cuprinse în pionul de investiţii. Dacă
execuţie sa se desfăşoare co
subterane combinatul şi-a în
deplinit planul anual în pro respunzător. De fapt şi con la construcţii subterane cele două unităţi miniere au
rezultate bune, accasla se datoreşte tocmai preocupării
porţie de 56 la sută — la structorul a luat uncie măsuri pentru realizarea planului de investiţii. Beneficiarii
T.C.M.M. Teliuc lucrurile nu care sâ asigure îndeplinirea însă trebuie să ajute mal mult constructorii în rezolva
stau tocmai bine. După cum ritmică a planului pe 1968. rea operativă a problemelor pe care le ridică execuţia.
încă în acest an se va realiza
ritmul de execuţie de pe şantiere Mihon, contabilul şef al şan închiderea parţială a sălii ma faţă de calitatea lucrărilor şi termenele <le punere In
ne-a declarat tovarăşul Liviu
Nu încearcă nimeni să atenueze fermitatea şi exigenţa
şinilor pentru a putea fi pre
tierului, „în
primul semestru
funcţiune, dar beneficiarilor li se cere aceeaşi fermitate
dată montajului, se vor ter
s-au realizat 50,5 procente din
planul valoric anual". A fost mina instalaţiile pentru încăl şi exigenţă laţă de calitatea şi termenele de predare a
proiectelor, de asigurarea amplasamentelor, deschide
terminată lucrarea de la Rovi zirea interiorului halei etc. rea finanţării şi decontarea Io timp o lucrărilor execu
MINTIA. Aici se ridică unul proporţie de 78,5 la sută. Pes mină. Multe obiective au fost preda şi deconta obiectivele na, la Ţebea. mina Mesteacăn, — Nu pot vorbi despre pre tate. In discuţiile purtate cu tovarăşul loan Lăsat, s-a
dintre giganţii reţelei energeti te prevederile primului semes deja puse în funcţiune : puţul executate. In primul semestru, s-au predat toate lucrările pro gătirea obiectivelor anului exprimat şi părerea ră cu actualele cadre tehnice şi in
cii româneşti : Centrala termo tru s-au predat circa 1.800 mp de extracţie cu schip Lonea II, spre exemplu, s-a lucrat în gramate. iar constructorii au 1960 fără sâ mă refer la expe ginereşti nu se pot cuprinde toate obiectivele care re
electrică Deva. Primele lucrări suprafaţă locuibilă. complexul de extracţie Ani- special la săpături şi fundaţii, ieşit din incinta secundară". rienţa acestui an, ne-a decla clamă cunoştinţe tehnice complexe. Acest aspect se
şi-au primit „botezul" in urmă Cele mai bune realizări au noasa-sud, staţii de compresoa- muncitorii din uncie meserii La prima vedere s-ar părea rat tovarăşul Dumitru Gâgean, ridică cu deosebită stringenţă la cele trei unităţi de con
cu un an. In prezent, unele au fost obţinute de constructorii re, de ventilatoare, depozite. fiind supraaglomeraţi, în timp câ şantierul are o situaţie mul secretarul comitetului de strucţii, dar mai cu scamă în Valea Jiului şi la şantie
„ieşit" din pâmint (i'nd bine de la Întreprinderea de con Multe se află în construcţie. ce montorii şi lăcătuşii n-au ţumitoare, de vreme ce sarcina partid de la şantierul T.C.M.M. rul T.C.M.M. Teliuc. Lipsa cadrelor tehnice, a îndru
conturate, iar «altele abia se strucţii şi transporturi Tim i La minele Bârbâtenî şi Live- avut ce face. Aceasta a dus !a de a se realiza 50 la sută din Valea Jiului. Spun aceasta de mării competente şi controlului exigent au generat acel
profilează. Pe şantier se lucrea şoara caro şi-au depăşit planul zeni se tac amenajări de incin fluctuaţia de cadre. Aş mai a- planul anual a fost îndeplini oarece în primul semestru am climat de indisciplină, atît tehnologică cit şi dc produc
ză din plin. Ne interesăm care pe întregul an cu 5 la sută, în tă. s-a început săparea in adîn- dâuga lipsa unor materiale din tă Sâ cităm însă şi părerea be întîmpinat mari greutăţi toc ţie, cu urmările unanim cunoscute. Iată de ce problema
este bilanţul muncii, stadiul lu treprinderea montaj construc cime şi ridicarea pe verticală cauza neîntocmirii judicioase a neficiarului, I. M. Tebea : „Noi mai datorită nepregâtirii te asigurării cadrelor şi n ridicării continue a calificării
crărilor aferente primului se ţii magistrale gaze Braşov, ca a mai multor puţuri de extrac planului de aprovizionare, pre nu ne-am realizat sarcinile se meinice a activităţii de con lor profesionale sc cere rezolvată, poate cu mai marc
mestru. re şi-a îndeplinit planul în pro_ ţie. Un volum imens de mun- cum şi insuficienta pregătire a mestriale — ne-a declarat tova strucţii. Şi aş cita doar o sin urgenţă dccît aspectele pe care le ridică aprovizionarea
unor cadre medii. Din 50 de răşul Emil Niţă, tehnician la gură lucrare, iluminatul exte tehnico-matci ială. Este de înţeles că problemele nu sc
maiştri, dacă sînt 10 calificaţi. serviciul de investiţii — şi asta rior din incinta Dîlja. Deoare rezolvă de la sine. Pentru ca activitatea celor trei şan
In această conjunctură nu pu din cauza nerealizârilor lotului ce planul de aprovizionare tiere. dar mai ales a acelora aparlinîiul Trustului dc
tea fi vorba de realizarea pla Brad al şantierului T.C.M.M. n-a fost la timp şi judicios în construcţii şi montaje miniere Bucureşti să se îmbună
nului. Râmînerile noastre în Teliuc. N-a lost predai nici un tocmit, cînd s-a trecut la exe
urmă sînt exprimate destul de obiectiv din cele care aveau cutarea lucrării am întîmpi tăţească. este solicitat şi forul tutelar să acorde sprijin
succint în realizarea a 27 la termene scadente in primul se nat mari greutăţi lo procura concret pe şantier. „Cu o floare nu sc face primăvară",
• Pe şantierul Centralei termoelectrice Deva s-a sută din volumul planului a mestru în incinta secundară rea stîlpilor din beton. La 15 spune proverbul, dar nici numai schinibind conduce
nual. Cît priveşte incinta principală iulie obiectivul n-a putut fi rea nu se pot rezolva loatc deficienţele, pentru câ unele
dintre ele întrec competenţa şantierului. Evident însă
Discuţiile au evidenţiat însă
realizat 59 la sută din sarcina anuală şl alt aspect, acela al utiliză lucrurile nu stau mai bine". încă predat din lipsa a ... trei că atenţia principală, toate măsurile vor trebui să aibă
Cum se împacă cele două afir
rii mijloacelor tehnice cu care maţii ? Contabilul şef al şan becuri cu vapori de mercur, ce acelaşi punct de convergenţă, organizarea cit mai te
şantierul este deservit de către tierului ne-a relatat printre al n-au fost prevăzuţi în planul meinică a activităţii dc construcţii, astfel ca fiecare
• La Mesteacăn nici un obiectiv n-a fost predat staţia de utilaje şi transport. tele câ «minusurile de la Mes de aprovizionare. Pentru a se obiectiv din planul de investiţii să fie predat la terme
Conducerea staţiei nu rezolvă teacăn au fost acoperite de de nul scadent şi pe cit posibil înainte de data stabilită
cu competenţa cuvenită pro păşirile de la Rovina* Aşa câ evita asemenea neajunsuri, co pentru punerea în funcţiune, iar anul 1967 să fie înche
conform graficelor blemele pe care le ridică şan la nivelul şantierului „bas mitetul de partid a indicat iat lără nici o restantă.
tierul, atît în ceea ce priveşte maua e curată*. Iată deci câ conducerii tehnice sâ urmă
exploatarea utilajelor, cit şl aparenţa înşeală, câ „compen rească cu maximum de exi
transportul muncitorilor. De sarea* nu duce la respectarea
sele defecţiuni, staţionările ac termenelor de punere în func genţă felul în care se întoc
cidentale, lucrul sub capacita ţiune, ci la restanţe mari, greu meşte planul de aprovizi
— Noi, beneficiarii, sîntem porţie de 124,5 la sută şi câ ce trebuie sâ acopere cele te a unor utilaje se repercutea de recuperat. onare.
mulţumiţi de ritmul execuţiei, T.R.C.H., la construcţia de lo 68 de obiective noi şi lucrările ză direct în activitatea şantie
ne spune inginerul Florea Be- cuinţe semifinisate. aliate în continuare pentru a rului, iar întîrzierile maşinilor
rcş. directorul tehnic al între Este îmbucurător faptul câ cest an. ce transportă muncitorii la
prinderii Centrala termoelectri la majoritatea obiectivelor, în — Buna organizare a lucru punctele de lucru conduc la
că Deva. Voi cita pentru argu special la cele principale, s-au lui — ne spunea inginerul loan pierderi însemnate de timp.
mentare cîteva cifre In primul obţinut realizări frumoase. A Lâ90t, şeful şantierului — este Nerealizarea planului pe pri
semestru s-a realizat 50 la sută ceasta însă nu poate mulţumi condiţia esenţială a unui ritm mul semestru îşi mai are izvo
din planul anual de investiţii. pe deplin. Pe şantierul Centra susţinut de lucru, mai ales în rul şi In modul cum beneficia
La construcţii-montoj prevede lei termoelectrice Deva sînt condiţiile în care noi executăm rul asigurat constructorului
rile anuale au îost îndeplinite lucrări destul de importante obiectivele miniere. Acestea condiţiile necesare atacării la
in proporţie de 54,7 la sută. care au rămas în urmă. La implică o diversitate de lucrări timp a lucrărilor. Din cele 68
De menţionat că la majori- grupul şcolar energetic In pri care nu seamănă între ele nici de obiective, 20 n-au-putut fi
a
măcar în cazul construirii
mul semestru s-a realizat doar
krtea lucrărilor, în special la două puţuri. Cu organizarea amplasate pe teren la termene
cele de bază. sîntem în avans 3,04 la sută din planul anual. însă nu stăm prea bine. le fixate din cauza- amplasa
faţă de grafic. La centrala pro- De ce ? In loc cn lucrările să mentelor predate cu întirziere.
înceapă în trimestrul I, au în
priu-zisâ — obiectivul nostru ceput abia spre sfîrşitul se După părerea mea, au fost Pentru unele obiective cum sînt
principal — investiţiile anuale mestrului, deşi documentaţia atacate prea multe obiective ; mai multe incinte, de la Live-
au fost înfăptuite în propor pe întregul bazin avem în exe zeni, Hârbâteni, Uricani-vest
ţie de 58,2 la sută. Pînă în pre tehnică şi finanţarea erau asi cuţie peste 200 de lucrări. A- n-au fost predate la timp. Pen
zent. la clădirea sălii maşini gurate. Restanţe faţă de grafi ceasto a dus la dispersarea for tru alte obiective, ca staţia de
cul de execuţie s-au înregistrat
lor. glisarea şirului A a ajuns ţei de muncă, a mijloacelor compresoare Livezeni. centrala
la axul 21. iar a şirului B la şi Ia depozitele de echipamen tehnice, la îndrumare şi mai termică Uricani şi altele nu
axul 13 S-a început glisarea te, platformele de descărcare — ales control tehnic de slabă s-au predat la timp documen
şirului C. Sîntem în avans încărcare şi căile de acces la factură. Numai aşa se explică taţiile, provocîndu-se de la bun
la radierul primei turbine depozite. Din lipsa chesoanelor cum a fost posibil ca şantierul început decalarea lucrărilor.
şi la lucrările de la sala pentru acoperiş, lucrările la sâ aibă la această dată aproxi Am mai adăuga rezolvarea gre
cax.anelor. Turnarea fundaţi depozite au stagnat aproxima mativ 50 de lucrări restante oaie a problemelor de proiecta
tiv două luni. Tot datorită lip
ei la primele două caza din 1965 şi 1966, fără sâ mai re, predarea intirzîatâ a u
ne este pe terminate. Mul sei de materiale, mai ales de vorbim de cele care au avut nor utilaje tehnologice şi alte
ţumitor se stă pe şantie prefabricate, s-au întîrziat lu termene scadente în prima ju deficienţe care s-au adăugat
crările de la complexul de ate mătate a anului Fosta condu celor ce aparţin constructoru
rul de locuinţe. Trustul regio liere şi magazii ale beneficiaru cere a permis executarea pre lui şl care. în final, au condus
Pe lîngu importante obiective industriale, constructorii de la I.C S. Hunedoara execută şi un însemnat volum de lu
nal de construcţii Hunedoara- lui. ferenţială a lucrărilor, în dau la un ritm lent de lucru. crări civile. Buna organizare a muncii le-a permis ca în acest an sâ poată preda 300 de apartamente şi sâ asigure totoda
Deva şi-a îndeplinit planul a VALEA JIULUI. Aici con na celor de finisaj, ajungînd Dacă conducerea şantierului tă front permanent de lucru. Acesta cuprinde 160 dc apartamente aflate în finisaj. 200 în roşu fiind atacate lucrările si
nual la locuinţe semifinisate în structorul este prezent la fiecare astfel în situaţia de a nu putea T. C. M. M. Valea Jiului şi pentru alte 168 de apartamente care se află în diferite laze de execuţie.