Page 33 - Drumul_socialismului_1967_09
P. 33
2 DRUMUL SOCIALISMULUI Nr. 3946
■■<■1
PUBLICITATE
înapoierea de la Belgrad însemnări din Deva
a delegaţiei economice laţiei. Se pare, totuşi, nu le înţeleg tovarăşii ÎNTREPRINDEREA
Liniştea că slnt posibilităţi de a din conducerea I.G.O.
evita — dacă nu com Numai aşa se explică „MARMURA" SIMERIA
guvernamentale române locatarilor plet, parţial — zgomo faptul că tărăgănarea se
Porţiunea de bule tul şi o dată cu acesta, prelungeşte la infinit. La
început au făcut săpă
deranjul. Cu tot spec
Sîmbălă dimineaţa s-a Îna reprezentanţilor unor ţări so vard dintre stop şt blo trul nefavorabil sau ne turile, au demontat con cu sediul In Simeria, str. Cuza Vodă nr. 24
poiat de la Belgrad delegaţia cialiste europene, unde e fost cul turn are aproape cel satisfăcător al arterelor ductele, apoi şi-au adus oraşul regional Deva, regiunea Hunedoara,
economică guvernamentală ro- efectuat un sohlmb de păreri mal frumos aspect din de circulaţie din Deva, materialele. A urmat o
mâitâ condusă de Gheonghe şi Informaţii privind dezvol urbanistica oraşului. Este prlntr-un studiu mal a perioadă de întrerupere ANGAJEAZA URGENT:
Rădulescu, vicepreşedinte al tarea relaţiilor economice eu un loc plăcut de plim tent, se pot găsi posibi (sau de meditare, tova
Consiliului de Miniştri. Dele statele arab». bare, reconfortare — bi lităţi de evitare a aglo răşi de la I.G.O. ?), in
gaţia a participat la întîlnlrea (Agerpres) neînţeles In anumite pe merării din bulevard. In care practic era aproa — muncitori necalificaţi pentru a fl şcolarizaţi in
rioade din 2l. Se poate cadrul întreprinderii prin cursuri de scurtă durată (3
nici un oraş similar din
spune că e ţi cel mai ţară nu slnt îngrămădi pe imposibilă şi circu luni), cu scoatere din producţie, In meseria de con-
laţia sau Ieşirea din bloc
Adunare consacrată „Zilei aglomerat. Nu atlt de te atîtea mijloace de a locatarilor! fecţloner dale ornamentale şl obişnuite.
pietoni, cit de autove
înscrierile se fac zilnic între orele 7,30—16,00 la
centru
Acum, o porţiune de
transport „pe
hicule. Cu excepţia ce Oare acest exemplu nu cîţiva metri este termi biroul personal din cadrul întreprinderii, plnă la data
solidarităţii internaţionale lor cu tracţiune anima poate fi Introdus şl aici7 nată, drumul de acces de 20 septembrie 1967.
se
lă, aproape tot ce
Restul
pe
„nivelat".
mişcă sub Impuls meca Un răspuns da rezonabil cînd 7 Tot peste două
l-ar putea
sfatul
a ziariştilor44 nic se poate vedea aici: popular orăşenesc şi or luni şt jumătate 7 Dacă
autobuze,
microbuze,
autodube, motociclete, ganele de miliţie. asemenea Intenţii vă că
Da sediul Uniunii Ziariş Despre însemnătatea aoeatel motorete, biciclete. Prac lăuzesc, e bine s-o spu ÎNTREPRINDEREA p o l ig r a f ic a
tilo r din Republica Socialis 2lle a vorbk Nestor Ignat, tic, de dimineaţă de la 1 .6 .0 . neţi, tovarăşi de la
tă România a avut loc sîmbâ- preşedintele Uniunii Ziarişti orele 4,30, plnă seara I,G.O., pentru a pregăti H U N ED O AR A
tâ o adunare a ziariştilor din lor. tirziu, aproape de m ie şi lucrările oamenii de aşteptare, de
Capitală consacrată „Zi-lei so* In încheiere, adunarea a a zul nopţii, e un du-te- prevenire a unor acci
lidarităţii Internaţionale a doptat o telegramă adresată vlno permanent. dente sau a altor sur cu sediul în Deva, str. Gh, Barlţiu nr. 13,
ziariştilor". Organizaţiei Internaţionale a Reţine atenţia, In mod de reparaţii prize I
Adunarea a fost deschisă de Ziariştilor. deosebit, circulaţia, ma De circa două luni şl Vă recomandăm insă angajează prin concurs CONTABIL PRINCIPAL.
Nestor Aurelîan, secretar ge tinală şl cea ttrzle. Real să daţi dovadă de se
neral al Uniunii Ziariştilor. (Agerpres) mente, de clnd autobu jumătate, o echipă a riozitate şl logică In
parţinătoare I.G.O. De
zele tncep să circule va, a început să repare muncă şl in glndlre I Condiţii de angajare — conform H.CJH. 328/1967.
(ora 4,30), nimeni din Instalaţia de apă şi ca Aceasta mai cu seam ă.
că nu e unica
lucrare
acel cartier nu mal are nal din spatele blocu care se execută Intr-un Informaţii suplimentare se pot obţine de la ser
Excursie de documentare ambalate plnă la refuz rilor doi şi trei de pe asemenea hal. Lanţul viciul contabilitate, telefon 20 63—1712.
odihnă.
Motoarele —
bulevardul
de anumiţi şoferi a că Groza. Dr. Petru slăbiciunilor e mult mal
mare, mal complicat şl
Din inifiativa biroului partid de pe raza oraşului ror comportare poate fi Lucrarea despre care I
Comitetului orăşenesc do Pe lingă aspectul recrea considerată detestabilă aminteam. este destul mai detestabil. Reflec ■
omeneşte
asu
taţi
partid Hunedoara, astăzi Ia tiv al excursiei, partici — provoacă un zgomot de simplă. Nu trebuie să pra acestor stări de
Grădişte. In raionul Orâş- panţii au posibilitatea să Infernal. Cum s-ar zice, fii specialist de înaltă lucrurit Poate-l ajutaţi
tie, s-a organizat o ex cunoască fragmente din te trezesc şl din mor- clasă pentru ca să o e $1 dumneavoastră, tova Fabrica de produse refractare
cursie dc documentare cu mlnt. xecuţi. Totul e să-l înţe răşi din comitetul exe i
un număr de aproape 300 viaţa social-economicA a Asupra acestui fapt ar legi necesitatea, utilita ■
de propagandişti ai cercu dacilor care au locuit pe Covor cu... mioare trebui să reflecte orga tea şl să-ţl organizezi cutiv al sfatului popu I
lar al oraşului I Ce zi
rilor invătămintului de aceste meleaguri. nele locale care se o munca. Tocmai aceste ceţi 7 Alba lulia
cupă cu dirijarea circu lucruri se pare Insă că I. S. a
!
INSTANTANEE Domnul spilcuit de altfel, La Sebeş a cu sediul în Alba Iulla, str. Clujului nr. 23 telefon
înalt, cu o faţă ce vrea să
pară distinsă, îl măsoară pe
cel ce l-a atras atenţie, din Avancronică ■ 608—609, vinde pe bază de comenzi ferme din stocuri
cap pînâ în picioare, şl-i Intîlnire cu An i
$ O frînâ puternică, un produse de panificaţie. Şo răspunde răstit» „ŞI ce te
scîrţîît ascuţit şl o oprire ferul şl însoţi'torul picotesc priveşte pe dumneata ? E supranormatlve, următoarele materiale:
bruscă. Accidentul a fost e in cabină. Le-a pus cineva haina mea I". Binevoitorul samblul folclo
vitat. Şoferii — cel al auto vreun narcotic în ceaiul de REÎNTÎLNIRE
buzului, al autoturismului dimineaţă ? Nu I Picotesc râmîne descumpănit, Intri — rulmenţi de diferite dimensiuni;
din spatele lui, precum şi al pentru că n-au ce face. N-a gat. A vrut doar sâ-I pună ric al regiunii
autocamionului care venea venit încă gestionarul ca să în gardă. De ce atîta lipsă — curele trapezoldale;
din sens Invers — scot ca- preia marfa, deşi la ora a- de recunoştinţă şi bun simţ ? Hunedoara
purile afară din maşini şl CU SUPORTERII — cabluri electrice;
apostrofează, pe merit, pe
şoferul autodubei nr. 21-HD- In sala Casei raionale de — stofă tip lînă pentru saci filtru;
lfi79, care tocmai Ieşise PE STRADA cultură din Sebeş are loc azi
din Incinta autobazei — un spectacol susţinut de S-au scurs trei etape din peste cffeva ore nu e de — becuri electrice;
Sebeş, cu spatele, fără să se Ansamblul folcloric al re turui campionatului naţional loc uşor pentru gazde. Fot
asigure, în şoseaua naţiona giunii Hunedoara, care do de toibal. Divizia A. Jocurile baliştii de pe malul mării — pîslă gris;
lă E 15 a. Era în 6 septem ceea bufetul ar f: trebuit să A dat să mai spună ceva. curind a participat pe li de plnă acum n-au avut da vin la Petroşani cu o zestre
brie a.c., ora 8,05. Toţi se fie deschis. dar domnul dispăruse. Se toral la Festivalul cintecu- rul să satislacă pe specialişti mal bogată, culeasă de-a — ţeavâ de plumb;
agitau, sub tensiunea nervoa Gurile-t,rele* -spun eă-sce -retrăsese într-un gang să-şi lui, dansului şi portului şi nici pe miile de suporteri. lungul celor hei etape. Au — ferocrom; Mr
să a accidentului ce s-ar fi na se repetă destul de des. cureţe haina. In fala Iul, pî popular. Aici, în fata spec Ele'au lost destul de anoste, cfsligat un meci acasă şi au
putut produce, numai şofe Cam-de-trer*patru -ori pe^săp- nâ departe,'forfota obişnuită tatorilor vor evolua dan doar pe Ici, pe colo s-au smuls un punct duminica — furtun Westing 0 25;
rul autodubei, care se opri tâmînâ şi de multă vreme. a străzii Republicii din Pe satori din Strcmt. inter creai faze mal dinamice de trecută liderului de plnă a-
se în diagonală pe mijlocul Sîntem de părere că stadiul troşani. în faptul serii».. preţi de muzică populară, fotbal bun. curat. Deocam tuncl t A.S A. Tg. Mureş. $1 — grafit fulgi 8emifln;
şoselei, /im bea cu un aer repetiţiei trebuie depăşit. Nu ® Cetăţeni care treceţi grupul vocal şi solişti dan dată clasamentul are un li să mai ţinem eoni încă de
foarte nevinovat. O făcea din sînteţi de acord, tovarăşi din prin centrul Devei şi doriţi satori din Deva şi vor fl der merituos: Universitatea un lucru, după părerea mea — cauciuc sintetic SKRD 30;
nepricepere, din inconştienţă conducerea T.A.P.L., să dăm să mergeţi la garâ, procura- reprezentate scene auten Crafova, echipă care ştie ce esenţial: constănfenll $f-au
sau pur şi simplu din pros drumul la spectacol ? Sau ţi-vâ măşti de gaze ! Mirosul tice privind unele obice vrea şl mai ales stle că format o obişnuinţă tn a — carbonat de bariu;
tie? ! poate numai după o avan de canal care viciază aerul, iuri locale, program ce a poate. smulge în deplasare ctle un
0 Ora şase dimineaţa. In premieră la faţa locului ? Fie v-ar putea asfixia. I G.O. fost primit cu simpatie şi Jiu! — una din revelaţiile punct-două. el lormează o — cherestea de fag cu lungimi cuprinse între |
faţa bufetului din autogara şi aşa ! nu-şl la nici o răspundere aprecieri favorabile la fes campionatului trecut, n-a ie echipă robustă, atletică, cu
Deva staţionează . maşina © „Domnule, nu vă supă pentru eventualele accidente. tivalul amintit. Spectacolul şit nici ea din această no un gabarit mare. greu de în 1—170 ml. şl grosimi de 25 mm; |
care face aprovizionarea cu raţi, aveţi var pe haină1'. gh. p. este anunţat pentru orele tă. E adevărat, minerii au trecut. Să nu uităm că în
19,30. — lanţuri antiderapante 900 X 20;
practicat în general un foc campionatul trecut Jiul a
aerisit, agreabil, dar le-a lip clşhgal greu un punct în la — bandă laminată la rece pentru ambalaj
anî, revenind 200 de lei pe lu sit arma lor cea mai cunos ta Farului pe teren propriu.
LOCUINŢE PROPRIETATE nă ; scutirea de orice impozit le Irel meciuri Jucate el au decum tabăra gazdelor, cî 30 X 0,12 mm.
cută — eficacitatea. Din ce
Cele spuse plnă acum nu
trebuie să neliniştească nici
Apoi
pe timp de 10 ani etc.
cîştlgat unul h masa verde.
vreau sâ adaug faptul că apar
tamentele constru-te pentru a au pierdut două înscriind dimpotrivă să-i Iacă pe Ju Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic intre
deveni locuinţe proprietate cinci goluri şi primind tot a- cători să privească lucid
meciul, pornind de la recu-
ţe. diferenţiate pe grade de personală, se bucură de un tltea, acumulfrtd două punc , noaşleiea valorii reale a ad orele 7—15 la serviciul aprovizionare al întreprinderii,
PERSO NALĂ contort, am elaborat proiecte grad de finisaj superior, ceea Iubitorii fotbalului din Va versarului. Cu toate că e- telefon 608—609, interior 100.
te.
ce ridică gradul de confort.
pentru blocuri cu un
număr
mic de apartamente, pe care — Care este situaţia actualA lea Jiului cil şl cei din re chtpa nu şi-a găsit încă o
le-am pus la dispoziţia publi în cumpărarea de locuinţe pro giune, aşteaptă de^/a băieţii iormulă stabilă, ne referim
tn mod deosebit la cele do
cului larg din toate oraşele prietate personală şi ce preco iul Coldum mult mat mult, uă compartimente ale apără i
Ilolârîrea conducerii de par privind Îndrumarea şi ajutorul mai importante ale regiunii nizaţi pentru viitor ? nu de alta, dar et înşişi ne-au
tid şi de stat, elaborată anul acordat cetăţenilor care doresc pentru a putea fi consultate. — Pînâ în prezent a fost dat obişnuit cu spectacole de rii şl atacului, jucătorii de
trecut, privind sprijinul acor să-şi construiască sau să-şi De asemenea, am organizat în folosinţă la Brad un bloc cu calitate, care deseori au ri la Jiul pot trece peste aceste
dat cetăţenilor care doresc cumpere locuinţe proprietate apartamente-expoziţij mobila 24 apartamente proprietate dicat tribunele in picioare. neajunsuri şl ctştlga cele
să-şi construiască locuinţe pro te, în blocurile terminate, care personală şl unul la Deva cu Ei au ocazia să dovedească două puncte puse în Joc. Bi COMBINATUL SIDERURGIC
prietate personală, s-a bucurat au fost vizitate de un număr 80 de apartamente, ai căror lo acest lucru chiar azt tn me neînţeles ca condiţia să dea
de multă apreciere şi în rîndu- mare de cetăţeni şi care au a catari urmează sâ se mute în ciul cu Farul Constanta. Do totul, să se dăruiască fn joc.
rile cetăţenilor din regiunea vut astlel posibilitatea sâ alea cursul acestei luni. Se vor con rinţa lor de a juca ctt mal sâ răspundă încrederii întlă-
noastră. In sprijinul lor a fost Microinterviu gă, sâ se decidă asupra felului strui alte blocuri de acest gen bine şi mai frumos, • pofta căratiior supotieri. $1 nu ne
luată şi iniţiativa ca statul să de apartament pe care-l pre la Alba îulia. Ha‘eg, Petrila, pentru fotbal, trebuie să fie îndoim că Libardi şi Geor- HUNEDOARA
construiască la oraşe anumite feră Vulcan. Petroşani. Hunedoara cu alit mat mart cu cit evo gevicl, shmulaji şi de recen
tipuri de blocuri, ale căror apar etc. Pînâ ia sfîrşitul anului, a luează pentru prima dată In ta lor selecţionare In echipa
tamente să fie apoi vînJute personală* — Aţi amintit avantajele dc vem contractate şi se vor mu acest campionat pe teren nallonală fl, Peronescu, V.
cetăţenilor. — Datorită avantajelor deo care beneficiază cei1 ce îşi ta în apartamente proprii, pes propriu. E de aşteptat ca a tonescu, Stoker şl ceilalţi,
Pentru a cunoaşte ce s-a fă sebite de care se bucură cei cumpără apartamente proprie te 250 de locatari. ceastă Intîlnire să coincidă deslâşurind acelaşi foc tena
cut pînâ acum fn această di care doresc să aibă locuinţă tate personală. Vă rugăm să La cele spuse de tovarăşul cu un spectacol fotbalistic ce, curajos şi fn viteză vor ANGAJEAZA DE URGENŢA:
recţie ca şi perspectivele de proprietate personală, numă precizaţi, pentru cititorii noş Fedorciuc am adăuga că se de un bun nivel tehnic, care tace totul ca miile de spec
viitor, am adresat cîteva între rul lor a ajuns într-un timp tri, eîteva din ele. impune o exigenţă sporită faţă sd suscite aplauze si bine tatori să plece de la stadion
bări tovarăşului Mircea Fedor- record la o cifră ridicată. $i — Tn primul rînd, achitarea de calitatea şi aspectul interior înţeles să se soldeze cu o cu zlmbeful pe buze De alt impiegaţi de mişcare;
ciuc, şeful oficiului pentru solicitările continuă, bineînţe )a început a unei cote de nu a! apartamentelor şi. îndeo victorie. Nu greşim dacă fel am aliat că în tabăra ju
construirea de locuinţe pro les. Pentru a veni în întîmpl- mai 30 la sută din costul apar sebi. faţă de respectarea ter spunem că pentru suporterii cătorilor gazdă domneşte manevranţl, acari;
prietate personala narea lor. jmediat după apari tamentului, ceea ce reprezintă menului de dare în folosinţă din Petroşani şi din Valea oD/lmismut ca si fn întreaga
— Pentru început, vil rugăm ţia hotărîrii noi am întocmit aproximativ 16.000 lei, restul a acestora. Jiului, campionatul începe Vale a Jiului.
sâ vă referiţi la activitatea o- proiecte de locuinţe individua urmînd a fi achitat în rate Iu-, Convorbire consemnată de abta azi magazioneri tranzit;
liciului pe care-1 conduceţi. le, cu 2-3 camere şi dependin nare, eşalonate pe timp de 15 GII. I NEGREA Meciul care va începe Glf* ABRUDEANU
mecanici de locomotivă;
na albastră* ; „A lo ... Plecăm In Cos ia") ; SIM ER IA : Ladg Makbelh «tn solisli de muzică p opulari din diferite I — fochlştl de locomotlvâ;
m os!"; 9.55 Film ul „C ăpitanul Drake* ; Siberia ; („M ureşul*) ; Unora le place legiuni ale (ă«li : 15.13 Succese ale
10.20 Vă invităm In excursie i icn e li jazzul (grădioă) . H U N ED O AR A : Călă m uzicii uşoare ; 13,30 Jottlnire cu me ■
14.00/ Conrert dn estradă . 15.20 Cînteee I
Dragorului ; 10,30 Emisiunea pentru sa. torie fantastică („S iderurgistul*) ; Trei lodia populari si ioterpretul preferat ; — constructori căi ferate.
P e r in a i l m te ; 12.15 A l IV -lea Concurs si Pestival plus două („S iderurgistul* grădină) ; ■
internaţional
Enescu*— 1907 ;
„George
14.30 Fotbal : Steaua — Steagul roşu ; Cineva acolo sus mă iubegle („F la că ţi jocuri populare dintre rele mai cu
la
ra* grădioa) ; CACAN : Cartea de
Petrolul — U T.A ; IR;I5 Magazin I I I ; Sari M ultele ( „ I I Iu n ie "): G H E L A R ; noscute : 15.50 Form alii vocale de mu DE ASEMENEA, MAI ANGAJEAZA:
zică uşoară ; 10.15 Cîntă Doina Badea.
dumneavoastră liber ne animate ; 20.00 Teatrul de pipugi tn Fantomele se grăbesc • PETROŞANI : Aurelîan AnJrrexcu. N icole Felia sl ■
19.30 Telejurnalul de seară ; 19,50 Dese
Dean M artin : 10.40 Din comoara fo l
inginerului Garln („R e-
H iperboloidul
21.00
vizită la Teatrul de estradă :
Concertul orchestrei simfonice a F ila r. iniblica") : Zodin fecioarei („7 Noiem clorului nostru r 17,00 A d o ta t l i pe — strungari;
m ouicii de stat „George Enescu" ; brie*) ; LUPCNJ : Pentru un pumn de scenele nres!r« • Betty C u rţii : 17,10
22.30 Telejurnalul de noapte ; 22.40 Tc- dolari („C u ltu ra l*) , P E TR ILA : Rio Antena tinerelului ; 18.05 Orizont ştiin
7 L A T N A : învăţătorul din Vigevano ,* poetic ; 22,40 Muzică uşoară interpreta lesport. Conchos ; LO N EA ; Compartimentul u- cert de melodii rom ilnejtl ; 19,40 V arie I — frezori;
ţific ; IK,?0 Muzică uşoară ; 19.00 Con
Duminică Apelul ; TEIUS : Evadare în tăcere ; tă de Jean Păunescu gl Nana Mousko. cigaţilor („M in e ru l*) ; V U LC A N ; D i t
(„P a
uri ; 23,00 Muzică de dans ; 2,02 M elo
ORASTIE • Angelica |i regele
tria ") ; Minunata Angelică („Flacăra") ; d iile nopţii. m ineţile nnui băiat cuminte ; A N I tă ţi muzicale ; 20,20 O melodie pe adre — rabolori;
sa dumneavoartră ; 20.45 Teatru radio
Angelica ţi regele (grădină) ; GEO A- PR O G R AM U L IT: 7.00 Din eînlecelc Vremea NOASA i Nu sint demn de tine < U R I fonic. Premier» .Cei (apte centra Te-
10 septembrie G1U : Moartea rine pe ploaie ; C U G IR : ţi jocu rile satului nostru ; 7.35 Solişti C A N I ; Jandarmul din Saint Tropez ; bei* • 21 45 M u zici uşoară : 22.15 M e ■
PAROŞENI : Reîntoarcerea pe.păm înt ;
«i form afil artistice de la oraje si sate :
Vremea zăpezilor (,,7 Noiem brie") ; Re
tronom *r»7 : 22.45 Moment poetic ; 22.50
belul m agnific („7 Noiembrie* g răd i 8.00 Caleidoscop muzical; 9.00 Peliculă PENTRU 24 ORE 1 nAR B A TE N I i Cimaron : A L B A IU - Cînteee lirice. I — sudori electrici şl autogeni;
nă) : Relaxcaza-le dragă („U .M .O sonoră — muzică ugoară ; 9,40 T io eri 1-1A : Dragostea si moda („23 August*); J
SEREŞ ! Denunţătorul (..P rogreiol*) ; interpret! de muzică uşoară : 10.40 M u Vreme călduroasă, cu ceruf schimbă R obji („V ic to ria *) ; Z L A T N A : învăţă ■
Cinema •POI.DUL DE SUS : Y o-Y n ; BRAD : zică ugoară de Radu Şerhan ; 11.00 Al tor, mai noros după-amiara. Vor cădea torul din Vigevano ; TE IU S : Evadare P R O G R AM U L TI i 8.00 Să etnie tine I — operatori chlmiştl;
îndrăzneţul P aidaillan („S ebejul") ; A-
IV-lea Festival internaţional
„George
In tăcere ; ORAŞTIE : M aiorul s> moar
Aventura • G U R A D A R ZA ; M a rţu l *- Enescu*-I967. Transmisiunea concertu ploi slabe locale in regiunea de mun tea („P a tria *! ; Arena circului (grădi reţea : 6.35 T ra n d a fir de la M oldova — ■
cu inten
te. Vîntul va sufla moderat
Mipra Romei : H A ŢE G ; Jondarmul la lu i orchestrei simfonice a Filarm onicii sificări locale din suil-vest. Tempera nă) ; Diligenta („Flacăra") ; GGOA- muzică populară : 9.55 Muzică ; 10.30
New Y ork ; IL IA i Robii. de stat din C lu j : 14 10 Caruselul m r. tura staţionară : ziua va fi cuprinsă G IU : Canaliile CUG IR : In pustiul Refrene fără vfrsfS — muzică uşoară : — macaragii;
Iod iilo r ; 14.30 Unda veselă : 15.10 10.45 Prelucrări de fn lclo r j 1113 M ă
D EVA i Sărmanii flăcăi (einematngra- Intre 25 si 30 grade, iar noaptea Intre Polagoniei (..7 N oiem brie*) : C rim ina rire (ie. patria mea ! — program dc
ful „P a tria*) C inlîod in ploaie (gră Concurs co public ; 10.05 Interpreţi de 10 ji IO grade. lul tn vacanţă (grădina „7 N oie m brir"! ; cînteee: 11.45 Cfnt pentru line — m u
d in i) : Neveste periculoase (.,A r t ) ; muzică uşoară Sărită Mantiei si Cică RelaxeazS-te d ra g i („U M C.*) : SG- zica iigua-ă : 19,08 V ie ri, nai si strune: — excavatoriştl;
SIM ER IA : |u»na G allo („M ureşul") ; Radio Tetrescu : 17,00 Formaţia Cornel Popes- PENTRU URMĂTOARELE I1GŞ : |uana G allo („Progresul") : Casa 12.45 Cînteee... cînteee : 15.00 Pagini
H U N ED O AR A ■ Lady Makbelh din S i cu ; 17.15 M utică popnlară ; 17 30 Iu- 2 ZILE Riceordi („Sebejul*) ; A P O I.D U L DE din operele : 15.15 Intermezzo cu muzica
regislrărl de la cel de al IV-lea Concurs
beria („S id e ru rg ic u l") ; Gentlemanul Internationa* „George Go m «u*-I967 ; Vreme ueslabilă. cu ceru) noros si cu SUS : Y n -y n : BRAD r , Aventura » ujooră • 17,10 M elodiile anotim purilor — turnători formatori;
din Cocodg („S id e ru rg ic u l" grădină) ; ploi locale. Temperatura In ugoară scă G U R AUAR ZA M arţul asupra Romei :
'Trage(i în Stanislas (.Flacăra* g răd i PRO G RAM UL T : 7.18 Concert de 18.00 V arielăti muzicale ; IS.4.5 Ciot îl dere. H A ŢE G : Jandarmul la New Y o rk : — mozieă uşoară : 18.00 Muzică ujoa-
n i) : C A I.A N ; Cartea de la Sar» Miehc- dimineafă : 8,00 Teatru radiofonie pen Foana Radu : 19.05 Cînteee de dravnxle IL IA : Pe gheata subţire ră de E llv Roman sl Vaslle Vasilache — apaducterî;
le ( „ I I Iunie") : T E I.IU C : Cîinele din tru copii : „Z b o ru l porum belului* ; de Aurel Girnveanu : 20.00 A l IV - ! o — Ju n io r; 18.40 A rii din opere; 19 30
D atkeiviile : G H E LA R : Fantomele ic 8.15 Transmitem pentru «ate ; 9.55 V a Feslival internaţional , George Rneseu* Luni
grabete ; PETROŞANI : Coinparlimen- rietăţi muzicale : 10,30 Concert de mu -1907 flir t sl radiojurnale r Cînlă Nina Log),in ; 20.00 Voci. orches
Buletine de
f«îl ucigaşilor ( .Republica") ; Zodia fe zică populari ; 11.03 Ilustrate muzicale : 7.00; 11.00; 1.3.00; 20.00; 22 0 0 ; tre. melodii ; 20 30 Noapte bonă. rnpil : — muncitori necalificaţi.
cioarei (, 7 Noiem brie") : I.U P E N I : 12,00 De toate pentru totl : 13.10 Es 2-1.00 : 2.55 (programul D 7.30 : |0 00 : „P rivighetoarea* ; 21.05 Al IV-lea Fes
Pentru un pumn dc dolarj („C u ltu ra l") ; trada dum inicali : M.40 Cîntă And.i N.00 ; 10 0 0 ; 19.00 - 2.3.00; 0.55 (pro 11 septembrie Radio tiva l internaţional .George R n e i^
PETR II.A : Rio Concboi ; I.ONEA : rălugărcann, Cristian Popeicn. N eil gramul ID . c u *-1967 ; 23,07 M elodii româneşti. Pentru cei nefamillştl se asigură Imediat cazarea.
V erificat, nu există mine („M in e ru l") ; Sedaka si W ilm a Goicl» ; 13.10 Recital
V U LC A N : D im ineţile unui băiat cu de operă : Ton Ruzea ; 15.30 In tîln ire
minte : AN IN O A SA : Nn sini demn de cu melodia populară (i interpretul pre PR O G R AM U L I : 8.00 Tot înainte.;
tine : U R IC A N I : Tandarmiil din Saint ferat ; 19.00 Radin-vaeanţa ; 20.10 Me Televiziune Cinema 8,20 Moment pcetie : 3.25 La microfon, Iluletine de flir t |l radiojurnale i Cei interesaţi se pot adresa în scris cu o cerere,
Fropr» r PAROSF.NI : Reîntoarcerea lod ii populare de dragoste : 20.30 Tea melodia preferată ; 9 30 Dc la munte, 9 .0 0 ; 11.00; 13.00; 15.00; 16,00;
pe n W n t : DARDATF.NI : Cimarnn ; tru scurt. Premiera ; ,,Iaurtul sî cunoaş la mare ; 11.03 Cr.oniea economică ; 16.00. 22,00; 24,00 ; 2 55 (programul sau la telefon 1977.
Al.D A IU I.IA : D iligenta („23 A u terea lum ii* : ..Gangsterul* — schite 11.18 ParAd» .cnlijli|nr ji a Orcbestrelo» I). 10 0 0 ; 12.00. 14,00; 17.00; 19.00;
gust") : M aiorul f» mnarlea („V ic lo . dramatizate de Teodor M azilii : 22.20 9.02 Gimnastica de înviorare ; 9,10 DEVA : Să-ini faci una ca asta (cine
ria") i O norabilul Stanislas (gradină) : Formaţia Paul Ghen(rr ; 22,30 Moment Pentru copil |i tinerelul şcolar : „C aba matograful ..Patria") ; El Grero ( „ A r dc muzică uşoară ; 12,30 Orchestre ti 21,00 ; 23.00 ; 0,55 (programul II). n ■ ■ B a w m m i a a R B i a m B H Î i m M i J