Page 31 - Drumul_socialismului_1967_10
P. 31
4 DRUMUL SOCIALISMULUI Nr. 3971
ACTIVITATEA PLECAREA LUI Intensificare! campaniei iAGENDA „
6H. RaOULESCU de critici la adresa agresiunii i ECONOMICA
LA O . N. U. «
DIN ULAN BATOR americane în Vietnam
SALO
DESCHIDEREA
I NULUI INTERNAŢIO*
! NAL AL ALIMENTAŢIEI
WASHINGTON 9 (Agerpres). fi „cu mult mai preferabilă de
ULAN BATOR 9 (Agerpres)
NEW YORK 9. — Trimisul legaţia română, a spus el, a Agenţiile occidentale de pre cît o politică de escaladare ne I ŞI ARTELOR MENAJE-
special Agerpres, Rcmulus Că- mai avut prilejul să releve că Gheorghe Râdulescu, vice să relevă că în S.U.A. se inten limitată". El a afirmat că popo S RE DE LA BRUXELLES
pleseu, transmite : Luni, la statutul unor asemenea chel preşedinte al Consiliului de sifică campania de critici la a rul american ar trebui să ceară BRUXELLES. — La Bru-
Naţiunile Unite dezbaterile tuieli continuă să fie echivoc, Miniştri, reprezentantul per dresa agresiunii americane din preşedintelui Johnson să-şi pă I m xclles a avut loc deschide-
politice generale au fost sus că procedura de aprobare con manent al Republicii Socialiste Vietnam. După cum relatează răsească postul în cazul în ca " rea celui de-al 38-lea Salon
pendate, ziua fiind consacrată travine, de fapt, prevederilor România la C.A.E.R., care a corespondentul din Washington re nu abandonează escaladarea I internaţional al alimentaţiei
conferinţei anuale în care sînt Cartei. Delegaţia română nu participat la lucrările celei de al agenţiei Reuter, sondajele de războiului din Vietnam. Gene ■ şi artelor menajere, la care
anunţate contribuţiile la Pro poate decît să-şi reînnoiască a 31-a şedinţe a Comitetului opinie publică date publicităţii ralul în retragere James Gavin participă circa 2.000 de fir
gramul Naţiunilor Unite pen aceste rezerve de principiu şl Executiv al C A.E.R., a părăsit duminică reflectă creşterea ne s-a pronunţat, într-un interviu I me din peste 40 de ţări.
tru Dezvoltare (P.N.U D.). să acţioneze în consecinţă faţă luni Ulan Bator. La aeroport, mulţumirii alegătorilor a acordat revistei „Newsweek”, J România este prezentă cu
A fost constituit biroul con de plata cheltuielilor menţio R. D. GERMANA. — Depozitul de cărţi al bibliotecii Uni el a fost condus, de D. Molom- mericani faţă de preşedintele în favoarea încetării bombar I un pavilion tn care fntre-
ferinţei alcătuit din : Isac Aoc, nate, solicitată pnn bugetul versităţii tehnice din Dresda.ce pune la dispoziţia cititorilor şi jamt, membru al Biroului Poli Johnson şi de politica sa de damentelor asupra Vietnamu ! prinderile „Agroexport"*
adjunct al reprezentantului ordinar. Respectarea principii studenţilor sute de mii de lucrări de specialitate. tic şi secretar al C C. al Parti intensificare a războiului din lui de nord „ca un prim pas .Prodexport”, „Conservex-
permanent al Japoniei, preşe lor pe care Carta le indică cu dului Popular ; Revoluţionar Vietnam. Persoanele care criti necesar pe calea unei regle- I port” expun o gamă varia-
dinte ; şi din reprezentanţii privire la aceste cheltuieli este Mongol, şi de alte persoane ofi. că politica lui Johnson se pro < mentări politice”. La rîndul * ti de produse.
Columbiei şi Republicii Mali, de mult timp necesară şi n-ar cîale mongole. nunţă în favoarea unei dezes- lut, guvernatorul statului Mi I Cu prilejul deschiderii o-
face decît să faciliteze activi Sesiunea Consiliului
vicepreşedinţi. caladâri a războiului. cii igan, George Romney, un ffciale a salonului, rainls-
Apoi, în sala Adunării Ge tatea Organizaţiei şl a Comi Au fost de faţă Petre Niţă, Ziarul „New York Times" a • alt candidat posibil la preşe S trul problemelor economice
nerale, în prezenţa secretarului tetului nr. 5. ambasadorul României în R. P. publicat duminică rezultatele dinţia S.U.A., a criticat escala al Belgiei, Van Offelen, a
general, U Tthant, şi a direc Vorbitorul a subliniat, de a Executiv al II. l i E. S. C. 0. Mongolă, şi membri ai amba unei anchete întreprinse în rîn- darea continuă a războiului din pavilionul româ-
c â : I vizitat
torului P.N.U.D., Paul H of-. semenea, unele fenomene de sadei. r • ' durile a 245 de guvernatori şi Vietnam, subliniind s nesc, unde s-a întreţinut cu
fman, s-au urcat la tribună, slăbire a disciplinei financiare, cetat recent din viaţă. Consi congresmeni americani, dintre „S.U. A. au suferit pînă acum Ştefan Niţă, şeful Repre
reprezentanţii ţârilor membre situaţie care reclamă o mai PARIS 9. — Coresponden liul a aprobat apoi ordinea de care două treimi şi-au afirmat pierderea a peste 100.000 de comerciale a
conflictul I zentanţei
pentru a anunţa contribuţiile strînsă preocupare a secreta tul Ager-pres, Al. Gheorghiu, zi a sesiunii. cu hotărîre opoziţia faţă de in vieţi americane în | României la Bruxelles, şi
din Vietnam şi a o jumătate de
transmite : Luni s-a deschis la
financiare la programul de riatului în această direcţie. Paris cea de a 77-a sesiu tervenţia S.U.A. în Vietnam milion de soldaţi împotmoliţi I Mihai Popescu, directorul
al Vizita premierului
dezvoltare, pe anul 1968, ma ★ ne a Consiliului Executiv al In şedinţa de după-amia- pentru o reglementarea con | pavilionului.
joritatea contribuţiilor sporind Preşedintele celei de-a U N.E.S.C.O. România, care se zâ, directorul general flictului pe calea tratativelor. în acest război".
substanţial faţă de anul trecut. XXII-a sesiuni a Adunării Ge U.N.E.S.C.O., Rene Maheu, a Războiul din Vietnam „nu a j FALIMENTE
Reprezentantul permanent nerale a O.N.U. a participai numără printre cele 30 de sta prezentat raportul privind ac indian în Polonia fost niciodată un război popu ■ IN JAPONIA
al României, Gheorghe Diaco-. luni la un dejun oferit în te membre ale Consiliului Exe tivitatea organizaţiei pe peri lar, însă niciodată nu a ajuns MANILA 9 (Agerpres) — Un TOKIO. — Camera de
număr de 23 misionari ameri
nescu, a arătat că activitatea cinstea sa de ministrul aface cutiv, e reprezentată la sesiu oada ce s-a scurs de la sesiu VARŞOVIA 9. — Corespon atît de nepopular ca în pre cani din Fllipine au lansat un I Comerţ şi Credit industrial
ne de acad. Andrei
Oţetea,
zent” — a declarat ziarului se
de asistenţă tehnică a O.NiU. rilor externe al Pakistanului, preşedintele Comisiei naţiona nea din mai şi pînă la deschi dentul Agerpres, I. Dumitrâş- natorul Charles Percy, unul din ■ din Tokio a anunţat efl In
reprezintă o cale de colabora Syed Shariîuddin Pîrzada. De le române pentru U.N.E.S.C.O., derea actualei sesiuni. cu, transmite: Luni diminea candidaţii posibili din partea apel pentru încetarea de către | cursul lunii septembrie au
re şi cooperare multilaterală junul s-a desfăşurat într-o at ţa, a doua zi a vizitei oficia Partidului republican la alege Statele Unite a ostilităţilor ■ dat faliment 686 de compa-
de care beneficiază toate ţările mosferă de cordialitate. şi de Valentin Lipatli, delega le în Polonia, . premierul In rile prezidenţiale din 1968. din Vietnamul de sud. Este nii mici şi mijlocii din Ja
şi în primul rind cele în curs tul permanent al României pe diei, Indira ' Gandhi a depus pentru prima dată cind în Fili- Datoriile fiecftrei
de dezvoltare, asigurind un ★ lingă U N E.S.C.O. Pe ordinea o coroană de flori la Mormîn- Numeroase ziare au publicat pine are loc o asemenea mani I ponia.
| companii falimentare depă-
schimb continuu de valori ma Mircea Maliţa. adjunct a) de zi a actualei sesiuni figu Barrienfos tul eroului necunoscut ‘ din cuvîntarea rostită sîmbâtă de festaţie făţişă de opoziţie faţă
teriale şi spirituale între state. ministrului afacerilor externe, rează probleme în legătură cu Piaţa Victoriei din Varşovia. fostul consilier al preşedinte de politica preşedintelui John I şesc cifra de 3,7 miliarde
De-a lungul anilor, a arătat el, conducătorul delegaţiei române realizarea programului de ac recunoaşte... Apoi, premierul ind;an a avut lui Kennedy, Arthur Schlesin- son în Vietnamul de sud, rela yeni. Numărul col mai raa-
acţiunile întreprinse în baza la prezenta sesiune, a avut luni tivitate a organizaţiei pe anul o întrevedere cu Jozef Cyran- ger, care a declarat că o retra tează agenţia France Presse. " re de falimente a fost în
I registrat in industriile tex-
1967—1968, propuneri
pentru
P.N.U.D., s-au dovedH a fi uti întrevederi cu Sverker Astrom, elaborarea programului şi bu kiewicz, preşed'ntele Consiliu gere americană din Vietnam ar a tilă, metalurgică, construc-
le prin aceea că au contribuit reprezentant permanent, şe LA PAZ 9 (Agerpres). lui de Miniştri al R.P. Polone, ■ toare de maşini şi chimicfl.
la sprijinirea efprturilor. ţări ful delegaţiei Suediei, şi cu getului în viitorul exerciţiu Preşedintele Boliviei, gene- la care a participat ministrul
lor pentru mai buna utilizare George Ignatiefî, reprezentant 1969—1970, precum şi alte pro ralul Rene Barrientos, a recu afacerilor externe, Adam Ra- # ALGER — In prezen-
a resurselor lor naturale şi u permanent, şeful delegaţiei Ca bleme organizatorice, adminis noscut într-o convorbire cu un packi. Indira Gandhi a fost „Pacea este unică şi indivizibilă11 I ţa lui Houari Bouraedien-
mane. Românip/cq ţară :iconţr;r nadei, ,în cursul- cărora s-a trative şi financiaro. grup de ziarişti, prezenţa unor apoi primită 'de preşedintele ne, preşedintele Consiliu-
buiţoare şi beneficiară, va con procedat la un schimb de ve In şedinţa de luni diminea militari nord-americani în a- Consiliului de Stat al R.P. Po • lui Naţional al Revoluţiei,
tinua să-şi dezvolte coopera deri asupra problemelor aflate ţa a fost evocată memoria lui ceas ţară, Răspunzînd la în lone, Edward Ochab. In ace Declaraţiile lui Pietro Nenni la Alger a fost inaugurată
rea cu P.N.U.D. ‘ pe 'ordinea de zi a sesiunii. în trebări, el a declarat că „Bo I Banca Exterioară a Alge-
trevederile au fost caracteri Clement Attlee, unul din fon livia primeşte asistenţă tehni eaşi zi au început In , sediul
★ zate prlntr-un spirit amical. datorii U.N.E.S.C.O., care a în că din partea S.U.A.", adău Consiliului de Miniştri con tăzi s-a dovedit că aceste două J riei, care va dispune do un
Comitetul nr. 5 (pentru pro gind însă că „ar fi mai bine să vorbirile politice la nivel înalt MILANO 9 (Agerpres). — conflicte nu oferă nici o posi | capital de 20 milioane di-
„Pacea este unică şi indivi
blemele administrative şi bu nu se vorbească despre aceas polono-indiene. zibilă. Atunci cind o regiune bilitate de soluţionare pe cale a nari. Ea a fost creată în
scopul stimulării comerţului
getare) al Adunării Generale Seara. J. Cyrankiexvicz a o militară, a continuat vorbito
a O.N.U., dezbate în prezent I I tă problemă, care ofensează ferit o recepţie în ev,stea înal este ameninţată, se află în pe rul. Pietro Nenni s-a pronun I exterior al Algeriei.
proiectul de buget adiţional Muncitorii societăţii Ford demnitatea cetăţenilor * boli tului oaspete indian în saloa ricol nu numai popoarele din ţat pentru încetarea bombarda • ADDIS ABEBA. — In
pe 1967, prezentat de secreta I I vieni”. nele Consiliului de Miniştri. această regiune, ci întreaga mentelor americane în Vietnam " primele şase luni ale anu-
riatul O.N.U., potrivit căruia, continuă greva lume”, a declarat duminică la şi începerea negocierilor de lui în curs, valoarea ex
în afară de creditele aproba Milano Pietro Nenni, vicepre pace în lumina hotărîrilor I porturilor Etiopiei s^a ci-
te de sesiunea trecută, se pre şedinte al Consiliului de Mi Conferinţei de la Geneva din J frat la 175*3 milioane do
văd cheltuieli suplimentare de NEW YORK 9 (Agerpres). de a continua acţiunea reven niştri al Italiei şi preşedinte anul 1954. I lari, realizîndu-se o creşte-
dicativă declanşată acum 33
peste 4 milioane dolari, ce ur Greva muncitorilor societă de zile. (Cea mai mare grevă Conferinfă internaţională în al Partidului Socialist Unifi j re de 6,5 milioane faţă de
mează să fie aprobate la aceas ţii „Ford- ar putea deveni cea cat. In ce priveşte soluţionarea perioada corespunzătoare a
tă sesiune. mai lungă în Istoria conflicte — de 119 zile — s-a desfăşu „Aceasta este măsura cu care conflictului arabo-izraelian, vi- I anului 1966. Cifrele au.fost
Luînd cuvîntul în cadrul lor de muncă d»n industria de rat în indusţra de automobi problema refugiaţilor africani evaluăm noi un conflict local, cepremierul Italian a propus ■ publicate fn ultimul nunjşf
dezbaterilor, reprezentantul automobile ă Statelor Uni le, a le în 1945—î'94'6 şi â fost în fie el îndepărtat, ca acela din bn'gajarea unor negocieri di I âl Buletinului trimestrial ăl
român Dragoş Şerbânescu s-a declarat Walter Reuther, pre dreptată împotriva societăţii Vietnam, fie apropiat, cum este recte între părţile interesate. ■ Băncii Etiopiei.
referit la principalele cheltu şedintele Sindicatului unit al „General Motors”). ADDiS ABEBA 9 (Agerpres). tanţi ai unor organizaţii inter cel din Orientul Mijlociu”. As
ieli suplimentare înregistrate O convenţie specială a Sin Luni s-au deschis la „Casa naţionale sau guvernamenta
la capitolul „misiuni speciale”, muncitorilor din Industria de dicatului a hotării strîngerea Africii” din Add»s Abeba lu le, precum şi o serie de ob
ară tind că unele din ele ridi automobile şl avioane. El a de noi fonduri pentru susţine-, crările primei conferinţe inter servatori. In cursul lucrărilor
că probleme de principiu. De reafirmat hotârîrea greviştilor rea greviştilor de la „Ford-. naţionale în problema refugia conferinţei vor fi studiate as NIGERIA: Comunicatele militare
ţilor africani. La această reu pectele Juridice, sociale şi eco
niune, organizată de Comisia nomice ale celor peste 800.000
economică a O. N. U. pentru de refugiaţi existenţi pe con furnizează ştiri contradictorii
Convorbire Africane, înaltul comisariat al tinentul african. Se ştie că în
Unităţii
Organizaţia
Africa,
Congo (Kinshasa), Zambia, Bu-
80 mile. sud de Enugu. Situaţia
Naţiunilor Unite pentru refu rundî, Tanzania, Uganda şi alte LAGOS 9 (Agerpres). — Co federale lichidează focarele de din capitala biafrezâ este în
rezistenţă din împrejurimile o
Sallal - Hassan giaţi, precum şi de fundaţia ţări ale Africii trăiesc sute de municatele militare difuzate la raşului Enugu şi câ în curînd curs de normalizare, a spus el.
Dag Hammarskjoeld din Stoc- mii de refugiaţi proveniţi din Lagos şi Enugu continuă să va avea lo.c în această localita In emisiunile postului de ra
kholm, participă delegaţi din coloniile portugheze. Delegaţii furnizeze ştiri contradictorii a
CAIRO 9 (Agerpres). — 22 de ţări africane, reprezen- supra situaţiei din capitala pro te o paradă a forţelor militare dio Vocea Biafrel, ştirile difu
Preşedintele Republicii Ara vor lua în discuţie responsabi vinciei orientale. Surse milita federale. Potrivit declaraţiei zate la Lagos despre ocuparea
be Yemen, Abdullah Al Sal lităţile ce revin statelor pe al re din Lagos au reafirmat du sale, autorităţile federale nu oraşului Enugu sînt calificate
lal, a avut. la Sanaa convor căror teritoriu se află refugiaţi minică că trupele federale de pot utiliza postul de radio din ca nefondate. Autorităţile bia-
şi vor studia diverse planuri
biri cu generalul Abdel Kader ţin în întregime controlul asu Enugu, întrucît la retragerea freze recunosc câ trupele fede
Hassan, comandantul forţelor IORDANIA privind îmbunătăţirea asisten pra oraşului, relatează agenţia din oraş autorităţile blafreze rale au încercat să pătrundă în
egiptene din Yemen, s-a anun ţei prin O.N.U. şi O.U.A. Lu Reuter. Comisarul federal pen au scos din funcţiune posturile oraşul Enugu, dar au fost res
ţat oficial la Ca'ro. Deşi nu a crările din capitala etiopiană tru problemele orientării naţio de emisie. Radio Biafra, a pre pinse suferind pierderi însem
fost furnizat nici un amănunt Restructurări în vor lua sfîrşlt la 18 octombrie. nale, a declarat în cadrul unei cizat el, îşi continuă emisiuni nate în oameni şl materiale de
200
luptă. Se afirmă cţă peste
asupra convorbirilor, în cercu conferinţe de presă câ trupele le dlntr-o localitate situată la de soldaţi federali ar fi fost u-
rile politice arabe se aprecia cişl. Intr-un comunicat se afir
ză că ele s-au referit la retra cadrul forţelor mă câ în prezent se dau lupte
gerea trupelor egiptene din
Yemen, potrivit acordului in în apropierea capitalei biafre-
ze şi câ iniţiativa ar aparţine
tervenit între R.A.U. şi Arab'a armate trupelor biafreze. Buletinul de
Sauditft la reuniunea arabă la ştiri transmis duminică de pos
nivel înalt de la Khartum. Du AMMAN 9 (Agerpres). — Re tul de radio Vocea Biafrei ara
pă cum se ştie, guvernul Re gele Hussein al Iordaniei a a tă că peste 100 de soldaţi din
publicii Arabe Unite a anun nunţat duminică o serie de res armata federală au fost ucişi
R.P. CHINEZA. — Instalaţii de fabricat uree din R, P. ţat că toate trupele egiptene tructurări în rîndul forţelor ar
Chineză. In fo to : compresor de fabricat uree la combinatul vor fi retrase din Yemen pînă mate ale ţării. Fostul coman în timp ce încercau să pătrun
dă în portul Calabar, din pro
din Shanghai. Compresorul este d e ' fabricaţie chinezească. la 15 decembrie a.c dant şef al armatei, mareşalul
Habes Majali, a fost numit mi vincia orientală.
nistru al apărării, în cadrul re Referitor la posibilitatea re
manierii guvernamentale, pos glementării actualei crize poli
tul său rămînînd vacant, deoa tice, un purtător de cuvînt al
tlvlstă. Recent, in localitatea rece regele este în acelaşi timp, guvernului de la Enugu, citat
Ogo a fost inaugurat un cen
S E N E G A L tru rural de pregătire profesio comandant suprem al armatei. de agenţia France Presse, a de
clarat câ „Biafra nu va accepta
Totodată, s-a făcut cunoscut că
de-al
nală. Acesta este cel
nici o soluţionare a crizei actu
Hussein a numit pe generalul
patrulea centru deschis In Se Amer Khamash, pentru a „con ale care nu ar recunoaşte în
(Urmare din pag. 1) folosinţă permanentă pămîn- negal In cadrul unui plan de trola şi a supraveghea" armkta, mod expres independenţa şl su
turile celor care le muncesc. patru ani care prevede crea în vederea intenţiilor suvera veranitatea sa”.
laţille frigorifice. Dakarul este, In mijlocul cătunului, sub rea a 13 centre de pregătire nului de a o reorganiza. Agenţia Comisarul federal pentru
totodată, unul din principalele un acoperiş din pale, se adu tehnică In mediul rural. Acest Associated Press menţionează problemele informaţiilor, Ena-
centre culturale ale Africii. nă în fiecare seară tofi locui plan, al cărui obiectiv este că, în acelaşi timp, Majali a horo, care efectuează în pre
Aici se află o universitate bine torii pentru a discuta proble dezvoltarea economiei agrare, fost numit şi consilier al rege zent o vizită în Kenya, a de
înzestrată, inaugurală In 1957, mele de interes comun. Şi ast este finanţat de guvernul se- lui. Pe de altă parte, se rela clarat că în aprilie 1969 actua
un liceu, colegii tehnice, un fel, cu unele modificări de la negalez şi de programul Na tează din Amman că o serie de lul guvern militar al federaţiei
centru de cercetare ştiinţifică o epocă la alta trăiesc 80 la ţiunilor Unite pentru dezvol ofiţeri superiori au fost pensio Nigeriei va preda puterea în
— Institutul fundamental al A sută dintre ţăranii senegalezl. tare. naţi. NIGERIA — Vedere parţială a Lagosului. stat unui guvern civil.
fricii negre — şl Institutul a- Arahidele ocupă fn prezent
Irican de dezvoltare economi Jumătate din suprafaţa cultiva-
că şl de planificare al O.N.U. bilă, furnizînd 20 la sută din
Cu toate acestea, potrivit produsul naţional brut şl 85 la
dalelor oficiale, populaţia a sută din valoarea exportului. 0 Ministrul de externe al Turciei, Ihsan Săbii Caglayangil, 0 Departamentul de Stat al S.U A. a anunţat că, la cererea
dultă numără tncă 90 la sută Cu devizele obţinute se pro CURIER care s-a înapoiat Ia Ankara, venind de Ia New York, unde a guvernului de la Quito, ambasadorul Statelor Unite in Ecua
analfabeţi. Chiar şi in ca cură utilajul agricol necesar participat la deschiderea sesiunii Adunării Generale a O.N.U., dor, Wimberly Coerr, a fost rechemat la Washington. Autorită
pitală, 75 la sulă din efectivul dezvoltării economiei, precum s-a pronunţat pentru menţinerea forţelor O.N.U. in Cipru pî ţile ecuadoriene au luat această măsură, deoarece intr-un dis
bărbaţilor şi 97 Ia sută din cel şl produsele alimentare a că nă la reglementarea conflictului între cele două comunităţi de curs rostit la „College Araericain" din Guayaguil, ambasado
al femeilor nu ştiu să scrie şi ror lipsă se mai face tncă sim pe insulă. rul american a „criticat deschis” pe preşedintele ţării, Otto
să citească ţită. # Citind agenţia indoneziană de presă Antara, agenţia A- Arosemena. care a adoptat o poziţie* negativă la adresa pro
...Este suficient să părăseşti ssociated Press anunţă că în Java centrală a fost executat ma 0 Reprezentanţii Frontului de eliberare a sudului ocupat gramului american de ajutor „Alianţa pentru progres”.
oraşul pentru a avea Impresia Orientarea unilaterală a e iorul de aviaţie Muljono, condamnat la moarte de un tribu al Yemenului (FLOSY) şi ai Frontului Naţional de Eliberare
că blocurile strălucitoare din conomiei naţionale a antrenai nal militar special din Djakarta, sub acuzaţia de a fi fost din Arabia de sud (F.N.L.) s-au întrunit ia Cairo Sn şedinţe 0 Zece avioane americane au fost doborîte simbătă dea
Dakar nu sini decît un miraj. grave tulburări. Un economist implicat in evenimentele din toamna anului 1965. In aceeaşi separate. Participanţii la aceste reuniuni au examinat ordinea supra teritoriului R D. Vietnam, şi numeroşi piloţi au fost o-
De ambele părţi ale drumului, senegafez definea astfel aceas zi au fost executaţi alţi trei ofiţeri indonezieni. de zi a Conferinţei FLOSY — F.N.L., consacrată viitorului Fe raorîţi sau făcuţi prizonieri, anunţă agenţia V.N.A.
cit vezi cu ochii, se întinde tă problemă : Toată viaţa tării deraţiei Arabiei de sud, după 9 ianuarie 1968, dată la care An Numărul total al avioanelor americane doborîte deasupra
savana sahariană. Din loc In şl viitorul ei depind de pre 0 In două oraşe austriece — Salzburg şi Klagenfurt — s-au glia a anunţat că va acorda independenţă protectoratelor şi R. D. Vietnam se ridică la 2.388.
loc, peisajul este înveselit de ţul arahldeior pe piaţa mon desfăşurat duminică alegeri municipale. Partidul socialist aus statelor din Arabia de sud.
clte un grup rătăcit de arbori dială Şi de posibilităţile de triac, partid de opoziţie, a Înregistrat un important succes. Ila 0 Ciocniri violente s-au produs duminică seara între parti
şi cătune, care seamănă Intre desfacere. Klagenfurt, socialiştii au obţinut majoritatea absolută de 54 0 Marii, peste 16 milioane de spanioli sînt chemaţi Ia urne
ele ca două picături de apă Acestea fiind condiţiile, s-a la sută, faţă de 45 la sută cit înregistraseră in alegerile din pentru a desemna 102 deputaţi ai Cortes-urilor (Parlamentu zanii şi adversarii integrării rasiale In oraşul Milwaukec
In spatele gardurilor vil se hotărît diversificarea culturi 1962, ciştigînd trei mandate Populiştîi şi liberalii au pierdut lui). adică mai puţin de o cincime din numărul total al depu (Wisconsin) unde, peste 500 de negri care au manifestat îm
poi vedea, fn mod constant, lor. S-a pus accentul pe creş clte un mandat. La Salzburg rezultatele sînt aproape identice, taţilor. Ceilalţi parlamentari slnt numiţi fie de şeful statului, potriva refuzului conducerii municipalităţii dc a declara ile
vtrfurlle ascutJte ale colibelor terea producţiei de orez, po socialiştii obţinfnd 46.2 la sută şi ciştigind trei mandate. fie printr-un gen de alegeri indirecte. Observatorii remarcă gală discriminarea rasială au fost atacaţi de grupuri de ra
şl hangarelor tngusie ridicole rumb, legume, trestie de zahăr lipsa de interes pe care o manifestă corpul electoral fată de a- sişti albi.
pe piloţi (pentru a le feri de şi bumbac, ceea ce va permite • Primul ministru al Ceylonului, Dudley Senanayake, şi-a ceşte alegeri.
termite). „ tării să-şi acopere singură ne incheiat vizita de cinci zile in Malayezia, unde a avut convor 0 Poporul Ugandei a sărbătorit la 9 octombrie cea de-a 5-a
In cătune, pămîntul şl tur cesităţile sale vitale şl de ma biri cu primul ministru, Abdu] Rahman. Cu acest prilej au 0 Partidul „Mişcarea revoluţionară liberală” a hotărit să aniversare a proclamării independenţei sale. In capitala ţării
mele aparţin comunei, care a terii prime. Acum, în provincie fost discutate probleme legate de relaţiile dintre cele două sta realizeze o alianţă deschisă cil Partidul Comunist din Colum au avut Ioc o paradă militară şi o manifestaţie a populaţiei. Cu
cordă fiecărei familii o bucată au tost create „centre de ex te, probleme ale cooperării regionale pe plan economic, pre- - acest prilej, preşedintele republicii, Milton Obote, a rostit un
de pămtnt. Iar In sinul fami pansiune rurală*'. Colaborat n- bia. Hotărirea a fost adoptată Ia o consfătuire a partidului ce discurs in care a relevat realizările obţinute de Uganda fn a
liei, fiii căsătoriţi primesc din ril lor au tost chemafi să pro cum şi unele aspecte ale pieţii cauciucului — ambele ţări fiind s-a. desfăşurat la Bogota cu participarea a peste 300 de dele ceşti ani şi a subliniat însemnătatea prevederilor noii consti
parfea „patriarhului pâmin- page printre ţărani tehnica a- mari exportatoare ale acestui produs. gaţi. A asistat şi un reprezentant al partidului comunist. tuţii pentru consolidarea independenţei şi unităţii ţării.
turi individuale. In ultimii ani, gricolă de avangardă şl să
statul a încercai să redea în promoveze mişcarea coopera-
REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA ZIARULUI: (Ir. Dr. Petru Croia or. 33. telefon 1273. 15 83. 2317 TIPARUL întreprindere* poll(raflcB Huoedoara-Deva. 40.065