Page 85 - Drumul_socialismului_1967_11
P. 85

Sîmbâtâ  25  noiembrie  1967                                                                         DRUMUL  SOCIALISMULUI                                                                                                         3


              (Urmare  din  pag.  1)  .  au  dăruit  copiilor,  în  acest  tri­  mandantul  unităţii,  l-am  găsit   brie"  l-am  organizat  în  pădu­  —  S-au  plantat  18  pomi  în   puns  afirmativ  la  propunerea
                                        mestru  şcolar,  numeroase  bu­  in  mijlocul  pionierilor care vor   rea Chizid şi s-a dovedit antre­  curtea  şcolii,  s-au  amenajat   organizării  unei  acţiuni  în  sala
         nei",  „Coşbuc\  ..Lunca  din   curii.   ,                   realiza  montajul  literar-muzi-   nant  şi  vesel.  Am  profitat  de   rondourile  şi  s-au  sădit  flori   de clasă  intr-o  zi  plină. cu. soa­
          Mireeşti",  ..20  de  ani  de  pictu­  —  Sportul  cunoaşte  o  largă   cal  „Te  slăvim.  Republică î".   timpul  frumos  al  acestei  toam­  —  ne  împărtăşeşte  bucuros   re,  în  schimbul  unei  drume­
          ra",  „Jocuri  din   Făgăraş",   participare  —  ne  informează   Vorbindu-ne  despre activităţile   ne  şi  am  organizat o  seamă  de   profesorul  Gabriel  Pisnic,  co­  ţii ?.
          „Brânruşi",  „Pe  urinele  Iui   comandanta  unităţii,  tovarăşa   organizate  în  acest  trimestru   excursii, drumeţii şi vizite  prin   mandantul  unităţii  de  pionieri.  Dmtr-o  recentă  analiză,  e-
          1907"  etc.  Cum  pionieri  de 'la   Erica  Dârâmuş.  Alături  de fot­  şcolar,  tovarăşul  Ştefanovici   împrejurimi:  la  Mintia.  Sime­  Aşadar,  acţiuni  multiple,  în-   fectuatâ  de  Consiliul  regional
         şcoala  noastră  au  fost  invitaţi   bal,  handbalul  (băieţi  şi  fete)   sublinia  că  majoritatea  acesto­  ria,  Cinciş*  Buituri,  la  fabrica   tr-o  diversitate  atrăgătoare,   al  Organizaţiei  pionierilor  la   de  dreapta.  A  virat  către  ga­
         de  Televiziunea  Română  la  e­  capătă  tot  mai  mulţi  simpati­  ra  au  avut loc în  aer liber.  Am   de pîine şi  sera din  oraş..  S-au   care  enumerate  sînt  meritorii,   20  de  detaşamente  de  la  Şcoa­  La  taifas  rajul  autobazei  şi  t-a  acci­
         misiunea  „La  6  paşi  de  o  ex­  zanţi.  Profesorul  Vaier  Bu-  căutat  —  spunea  tnterlocuto-  învăţat  jocuri  distractive,  s-au  activităţi  pentru  a  căror  reali­  la  generală  „Dr.  Petru  Groza"   dentat  grav  pe  motociclistul
         cursie"  — unde au  ieşit  învin­                                                                                        zare.  comandanţi  de  unităţi  şi   din  Deva.  a  reieşit  că  din  cele   Şoferii  de  pe  autobuzele   ce mergea  legal.  Nu  ştim  da­
         gători  —  pentru  pregătirea  lor                                                                                       detaşamente  au  făcut  dovada   187  de  activităţi  programate,   31-HD-212  (cu  motorul  spart)   că  I.  Ardeu  este  vînător.
         s-au  iniţiat  multe  acţiuni  in-                                                                                       unei  munci  pasionante.  Rapor­  doar  27  erau  în  aer  liber.  (? !).  şi  31-HD-751  şi-au  găsit  loc   Strada  pe  care  a  produs  con­
         structiv-recreative.  Sporturile                                                                                         tate  insă  la  efectivul  mare  de   In  faţa  unei  asemenea  cifre,   de  taifas  la  intersecţia  stră­  travenţia,  în  ziua  de  16  no­
         —  avem echipe de handbal bă­                    da  muncă  să  răspundă                                                 pionieri  de  la  aceste  şcoli  —   cum  răspundem   indicaţiei   zilor  23  August,  Victoriei  şi   iembrie  a c.,  poate  il  va  în­
         ieţi  şi  fete.  echipe  de  fotbal  pe                                                                                  ca  să  nu  vorbim  de  restul  ele­  partidului  ca  „...excursiile,  Jo­  Dr.  Petru  Groza  din  Deva.   demna  la  anumite  reflecţii.
         detaşamente —  sînt  mult prac­                                                                                          vilor — aceste  manifestări  sînt   curile,  sporturile,  marşurile...   Ambii  au  venit  la  îhtîlmre   Şi  la  măsuri  de  precauţie  în
         ticate.                                                                                                                  sub  cerinţe.  Abia  o  treime  din   trebuie  să  ocupe  un  loc  do   (în  22  noiembrie)  cu  maşini­  viitor.
           In  albumul  pionierilor  de  la                forme  organteatcrice                                                  numărul  pionierilor s-au  bucu­  frunte" ?                   le.  Le-au  oprit  una  lingă  alta
         Şcoala  generală  nr.  4  s-au  în­                                                                                      rat  de  excursiile  şi  drumeţiile   Reorganizarea   activităţilor   şi...  ţine-te  vorbă,  dar  mai  a­  Cantonierul e
         scris  acţiuni  interesante,  una                                                                                        organizate.  Toamna,  cu  nease-   pioniereşti  a  cerut  cadrelor  di­  les...   încurcâ-te   circulaţie.
         dintre  ele  fiind  cunoscută  în                                                                                        muitele-i  zile  calde,  a  trecut,   dactice  o  muncă  plină  de  răs­  Poate  că  are  ceva  de spus  şi
         întreaga  ţară :  „Expediţia  pio­  suioc,  deşi  are  specialitatea   rul  —  să  organizăm  manifes­  organizat  concursuri  de  ghici­  lăsind  neîmplinite  multe  do-   pundere  Ele  au  fost  chemate       vinovat
         nierească",  unde  reprezentanţii   matematică,  se ocupă  cu  multă   tări  mai  ales  pentru  a  veni  în   tori,  pe  teme  de  circulaţie.  rinţi  de  copil.  să  reîmprospăteze  activităţile,   conducerea  I.G.O.  Deva  ai
         Şcolii  nr.  4  din  Hunedoara   tragere  de  inimă  de  iniţierea   sprijinul  educaţiei  patriotice.   Manifestări  interesante,  plă­  Dacă  în  timpul  frumos  al   să  le dea  nota de  exuberanţă şi   cărei  angajaţi  sint.
         şi-au  întrecut  in  isteţime  ad­  hadbaliştilor.  Iama  ne  va  adu­  Astfel, s-au făcut două excursii   cute.  din  care  multe  am  întâl­  toamnei  am  oferit  copiilor  au­  veselie,  caracteristică   virstei   In  dimineaţa  zilei  de   15
         versarii  din  alte  trei  regiuni.   ce  bucuriile  ei.  Aici.  în  curtea   în  circuit: Aurel Vlaicu, Sebeş,   nit  şi  la  şcoala  generală  nr  5.   diţii  muzicale,  şezători,  filme,   copilăriei,  să  ofere  purtătorilor   Obligaţi de condu­  noiembrie,   ÎVlircea  Vintilâ,
         Excursiile şi drumeţiile la Par­  şcolii,  amenajăm  un  patinoar.   Alba  Iulia.  ia  care  au  partici­  Nici  aici  nu  lipsesc  excursiile   concursuri :  „Cel  mai  bun  po­  cravatelor  roşii,   manifestări   şofer  la  I.P.l.P.  Deva,  a  fost
         cul  dendrologic  din  Simeria,   E o  acţiune  pe care  o realizăm   pat  circa  140  de  pionieri,  alţi   şi  drumeţiile   (Brad,  Ţebea.   vestitor.  recitator"  etc,  etc.,  în   care sâ  fie  îndrăgite şi  aştepta­  accidentat,  împreună  cu  au­
                                                                                                                                  zilele geroase ce le vom  dărui 7
         barajul  de  la Cinciş, Exploata­  cu  mijloace  proprii.    120  au  mers  pe  urmele  istoriei   Zlaşti);  nici  aici  nu  lipsesc  în­              te.  despre  care  să  povestească   cerea  întreprinderii  tobasculanta  pe  care  o  con­
         rea  minieră  Teliuc,  cele  locale   La  şcoala  generală nr. 2 pre­  de  la  Grădiştea  Muncelului,  o   trecerile  sportive  (s-au  organi­  De ce nu  găsim  acţiunea  potri­  cu  bucurie,  să-şi  amintească cu   ducea,  de  către  trenul  per­
         sau  prin  împrejurimi,  audiţiile   gătirile  pentru  cea  de-a  XX-a   excursie  care,  cu  toată obosea­  zat chiar  campionate  de  fotbal   vită  la  timpul  oportun ?  S-a   plăcere.  Forma  organizatorică   ...şoferii  Aurel  Şendroni  şi   sonal  nr.  230»'».  Evenimentul
         „Eminescu", medalionul  „Geor-   aniversare  a  proclamării  Re­  la, a dat elevilor satisfacţii  ne­  pe clase  şi  între şcoli).  Dar  ac­  ţinut  oare  seama  şi  de  propu­  a  activităţii  pioniereşti  s-a  Vasile  Humă  care  lucrează   s-a  petrecut  la  cantonul  410,
         ge  Enescu",  concursurile  pen­                             bănuite.  Un  concurs  de  orien­  ţiunile  cu care pionierii  de aici   nerile  copiilor,  de  preferinţele   schimbat.  E  timpul  ca  şi  stilul   pa autobasculantele E. M, Te-   de  lingă  Alba  Iulia,  deoarece
         tru  cel mai  bun  povestitor aint   publicii  au  început.  Pe  tovară­  tare  turistică,  pe  tema  „Marea   se  mindresc mat mult sint cele         de  muncă  sâ  răspundă  noii   liuo  au  fost  găsiţi  în  ziua  de   cantonierul  n-a  lăsat din  timp
         cîteva  din  manifestările  care  şul  Silvestru  Ştefanovici,  co­  Revoluţie Socialistă din Octom-  de  muncă  patriotică :  lor ?  Cîţi  dintre  ei  ar  fi  răs­  forme.                                       bariera.  Consecinţele  mate­
                                                                                                                                                                                                21  noiembrie  a.c.  cu  defec­
                                                                                                                                                                                                ţiuni  tehnice  la  maşini.  21-   riale  le  va  suporta,  probabil,
                                                                                                                                                                                                HD-2547,  a  lui  Şendroni,  a­  cineva.  Dar  cu  cele  morale
                                                                                                                                                                                                vea  sistemele  de  frinaxe  şi   cum  râmîne,  tovarăşe  canto­
                                                                                                                                                                                                iluminat-semnalîzare  defecte.   nier ?
          VARZA                                                                                           Doriţi  să  petreceţi  revelionul                                                     Totuşi,  revizorul  tehnic  Pe­  Neglijentă
                                                                                                                                                                                                tru  Homorodeanu  şi-a  pus
                                                                                                                                                                                                semnătura  pe  foaia  de  par­
                                                                                                                                                                                                curs ? !  Maşina  Iui  V.  Humă,
                                                                                                         la  domiciliul  dumneavoastră?                                                         2I-HD-2940,  n-a  mai  putut  fi   condamnabilă
                                                                                                                                                                                                salvată.  Plecată  in  cursă  cu
                                                                                                                                                                                                o  reparaţie  de  mîntuialâ  Ia
          SĂ  FIE.                                                                                       încheierea  unui an,  păşirea  într-u-                                                 sistemul  de  frînare.  s-a  tam­  jos !  A  fost  făcută  pe  şosea­
                                                                                                                                                                                                                              Priviţi  fotografia  de  mai
                                ■ ■                                                                     nul  nou,  prilejuieşte  tuturora  mul­                                                 ponat.  Ambii  şoferi  susţin  că   ua  naţională.  în  apropierea
                                                                                                                                                                                                au  fost  obligaţi  de  conduce­
                                                                                                        tă  bucurie  şi  satisfacţie.  Lăsăm  în                                                rea  întreprinderii  sâ  iasă  din   localităţii  Sintuhalm.  Aceste
                                                                                                                                                                                                                            „rămăşiţe"  alcătuiau,  pînă  în
           Ne  sînt  încă  proaspete  a-                                                                urmă  un  an  de  succese  şi  începem                                                  garaj.  Dacâ-i  aşa.  să  nu  se   ziua  de  17  noiembrie  a.c.,  un
                                                                                                                                                                                                uite  că  articolul  125  din  re­
         mintlrile  neplăcute  în  ceea  ce                                                                                                                                                     gulamentul  de  aplicare  a  De­  tractor  (41-HD-V364)  al  I.A.S.
         priveşte  aprovizionarea  pieţe­                                                               altul cu încredere şi  optimism.                                                        cretului  nr.  323  prevede  alt­  Bîrcea-  Plecat  la  drum  fără
         lor  cu  legume,  cauzate  de  lip­                                                              Pentru  a  petrece  revelionul  —                                                     ceva.                       sâ  fie  verificat  cu  răspunde­
         sa  totală  a  unor   sortimente                                                                                                                                                                                    re  de  către  şeful  de  atelier
         mult  solicitate  sau  de  cantită­                                                            noaptea  de  hotar  dintre  anul  vechi                                                                             şi  de  către  tractorist,  i-a  să­
         ţile  cu  totul  Insuficiente  puse                                                            şi cel  nou  — cît  mai  plăcut  şi  de                                                  Pe  strada                 rit  roata  din  faţă  (stingă)  cu
         la  dispoziţia   consumatorilor.                                                                                                                                                                                   butuc  cu  tot.  S-a  avariat,  cu
         Acum  ne  aflăm  in  perioada                                                                  neuitat, Trustul alimentaţiei publice                                                    Vînătorilor                acest  prilej',  şi  un  autocamion
         în  care  se  pun  bazele  evitării                                                            Deva,  vă  invită  să  vă  adresaţi  din                                                                            al  autobazei  D.R.T.A.  Haţeg.
         unor  astfel  de  neajunsuri,  cînd                                                                                                                                                                                 Neglijenţa  este  condamnabi­
         prin  intermediul   comerţului      Printre  arţarii  de  pe  Dealul  Chizid,  panorama  indus­  timp  restaurantelor  şi  bufetelor  :                                                  S-au  întâlnit  în  Brad,  pe   lă.
         cu  legume  se  poate  Influenţa   trială  şi  urbanistică  a  Hunedoarei  tşi  etalează  dezinvolt  di­  —  Transilvania,  telefon  2518                                               strada  Vînătorilor:  3I-HD-   Rubrică  realizată  de
         producţia  acestora  in  concor­  mensiunile  şi  calităţile.                                                                                                                           1139  şi  46-HD-8U.  Ambiţios,   AUREL  DAVID  şi  maior
         danţă  cu  nevoile  reale   ale                                                                   —  Perla cetăţii,  telefon  1920                                                      conducătorul  autovehiculului
         populaţiei.  Cu  alte  cuvinte,  se                                                                                                                                                     cu  primul  indicativ,  Ioan  Ar-   VASILE  ŞERBAN
         poate  spune  că  încă  de  la  con­                                                              —  Mureşul, telefon  1449                                                             deu,  n-a  acordat  prioritatea  Foto:  FOAN  LEHOCZKY
          tractare,  acţiunea  ce. se  află  pe   Nemulţumirile
         sfîrşite  şi  în  regiunea  noastră,                                                              —  Bufetul Expres, telefon  1637
          trebuie  asigurate  condiţii  de                                                                 Deservire  promptă  vă  asigură  şi
          producere  a  unor  cantităţi  su­
         ficiente  de  legume  din  toate                                                               Bufetul  Cetate,  Bufetul  Retezat,
         sortimentele.                  continuă                                                        Bufetul Pietroasa, Bufetul Mureşul,
           In  scopul  de  a  satisface  dt                                                             Restaurantul  C.  F.  R.  Simeria,  Bu­
         mai  bine  cerinţele  consumato­
         rilor.  pentru  anul  1968  între­                                                             fetul  „Rapid“Simeria.
          prinderea  regională  pentru  va­  (Urmare  din  pag.  1)   donează,  I.R.E.H.,  nu  se  acor­
          lorificarea  legumelor  şi  fructe­                         dă  importanţa  cuvenită  sesi­      Se  asigură  o  deservire  ireproşa­
          lor  are  sarcina  sâ  contracteze  spune  că  au  fost  plantaţi  stîlpi   zărilor  făcute  de  abonaţi.  In   bilă  de  către  personal  cu  înaltă
          19.000  tone  legume,  faţă   de   de  valoare  mai  mare  decit  cei   loc  ca  sesizările  primite  aici   calificare, meniuri bogate şi  variate
          9.700  dt  a  fost  in  acest   an.   prevăzuţi.  I-am  invitat  pe  to­  să  treacă  .mai  întîi  prin  mina
          Pînă  acum,  acţiunea  s-a  des­  varăşii  de  la  I.R.E.H.  sâ-i. nu­  unui  specialist  competent  sâ   la  preţuri  convenabile.
          făşurat  satisfăcător,  fiind  con­  mărăm  şi  oricînd  plătim  dife­  decidă  ce  trebuie  făcut  in  fie­
          tractată  cu  furnizorii,  coope­  renţa.  Aşa  am  spus  luna  tre­  care  caz  în  parte,  sâ  verifice   Informaţii  suplimentare  la  tele­
          rative  agricole  de   producţie   cută,  aşa  spunem, şi  acum.  Ul­  apoi  rezolvarea  lor  în  teren   fon  2338.
          din  regiune,  peste  70  la  sută   tima  variantă  însă  a  motive­  şi  sâ  tragă  la  răspundere  pe
          din  cantitatea  amintită.  Dacă   lor S C.M.-ului  este  că  mai  are   cei  ce  n-au  efectuat  lucrările
          din  punct  de  vedere  cantita­  nevoie  de  8-9  propte  Rentru   in  termemil  şi  condiţiile  ce­
          tiv,  în  general  nu  se semnalea­  stîlpi  pe  care  îi  aşteaptă  de  la   rute,  lucrul  acesta  s-a  lăsat
          ză  deficienţe,  în  ceea  ce  pri­  noi.  Dar  secţia  de  reţele  a  în­  în  seama...  şefului  serviciului   Penfru fim
          veşte  respectarea  sortimentelor   locuit  o  parte  din  stîlpîi  de   personal.  Pierderea  esenţei  se­
          solicitate  se  întllnesa  o  serie   lemn  din  zona  comunei  noas­  sizărilor  abonaţilor  prin  labi­
          de  neajunsuri.               tre.  Cine-i  opreşte  pe  tovară­  rintul  birocraţiei,  echivalează
            Ne  referim  îndeosebi  la  uni­  şii  de  la  S.C.M.  sâ  întrebuin­  cu  lipsa  de  răspundere  în  fa­  d u m n s z i i v o a s î  râ
          tăţile  cooperatiste  de  pe  raza   ţeze  ca  propte  o  parte  din   ţa  acestora.  Iar  cazurile  amin­
          oraşului  Deva,  care  nu  se  în­  stîlpîi  buni  rezultaţi  de  la  a­  tite  sînt  doar  o  parte  din  rea­
          cadrează  în  limitele  planului   ceastă  înlocuire?       litatea  de  care  I.R.EH.  nu  ţine                         pretat  oc  Marcela  Rutu  ;  8.30  La  mi­  (eer.cielopedia  ;  21.15  Emoţii  In  premie­
          stabilit,  optind  pentru  con­  După  cum se  vede,  argumen­  încă  seama   Nu  interesează,   Sîm băfă                crofon.  melodia  preferată  ;  9,30   Unda   ri   Muzira  populară  ;  22,00  Pilm   je­  Vrei,  nu  vrei...
          tractarea  şi  livrarea  unui  fond   tările  lotului  III  şi  ale  secţiei   dacă  sesizările  se  înregistrea­        veselă  ;  10.10  Curs  de  limba  spaniola  ;  nai  :  Evadatul  :  22.50  Seara   muzicală.
                                                                                                                                                                                        Tele­
                                                                                                                                                                 Transmisie  de  la  Zurirh  :  23,20
                                                                                                                                   10.30  Ciclul
                                                                                                                                             „Să  înţelegem  muzica*  :
          de  marfă  care  nu  este  în  con­  de  reţele  din  Alba  Iulia  pri­  ză  sub  un  număr  cît  mai  mare              11,03  Revista   revistelor   economice  :  jurnalul  ae  noapte  ;  23.80  Telesporf.  De  dteva  săptămtni,  la
          cordanţă  cu   sortimentele  şi   vind  racordarea  satului  Oarda   de  rubrici,  ci  rezolvarea  ope­  25 noiem brie   11.30  Formaţii   vocale  )i  orchestrale  :                                                că  nu-şi  găseşte  desfacere,
          cantităţile  solicitate  pe  piaţa   de  Sus  la  reţea  şi  persistenţa   rativă  şi  competentă  pe  care              trio  Alpin.  Lcs  Surfs.  Alexandru  Imra   Vremea           unitatea  nr.  77  a  O.  C.  £.   vlnzătoarea a  şi găsit  soluţia.
                                                                                                                                   n  Jerry  Mengn  ;  li,â>  Ir.tîlnire  cu  me­
          oraşului.  Despre ce  este  vorba?  lipse:  de  becuri  în  reţeaua  ilu­  miile  de  abonaţi  o  aşteaptă.              lodia  populară  ji  interpretul  preferat  ;                 produse  alimentare  din  o­  Taie  franzeluţa  in  două  şl
            Apelăm  la  cîtcva  exemple.   minatului  public,  sint  neînte­  Considerăm  că  a  trecut  sufi­  Cinema             14.15  un  valoros  interpret  al  folcloru;                  raşul  Călan,  se  vinde  con­  o  ataşează  plinii  de  2  kg.
                                                                                                                                                                                                                               Vrei,  nu  vrei,  eşti  obligat
                                                                                                                                   Ini  nostru  :  Ion  Lutran  ;  15,13  Mutec  ti
          Faţă  de  110  tone  ceapă  plani­  meiate.  Conducerea  unităţilor   cient  timp  de  cînd  această  în­                expoii(i\  :  15.30  Emisiune  muzicală  de   PENTRU  24 ORE  sumatorilor  pline  cu...  ataş.   să  cumperi  şi  o jumătate de
                                                                                                                                                                                                 Iniţiativa,  aparţine  vlnză-
                                                                                                                                                                                        cerul
                                                                                                      D E V A   ;
                                                                                                             Subteranul  (cioesnatogioful
                                                                                                                                                                   Vremea  se  încălzeşte  ujor,  iar
          ficat  a  fi  contractate,  s-au  rea­  respective  aleargă  după  jus­  treprindere  aplică  noul  sistem   („P atria")  ;  C islfo rte  in  alţi   italiao   la  Moscova  :  10.30  Noua  geografie   a  va  fi  noros.  Izolat.  în  regiunea  <le  mun­  toarei  Tămăşloni.  (ranzeluţă  cu  0,70  lei.  Un­
                                                                                                                                    atriei  ;  17,10  Atenţiune,  părinţi;  13,03
          lizat  abia  82,  Iar  la  roşii  de   tificări  în  loc  să-şi  organize­  de  măsuri  care,  după  cum  se   („Arta**)  ;  S IM E R IA   t  Şeful  lectorului   f D  jurul  globului  ;  13,30  Ştiinţă,  tehni­  te,  vor  cădea  precipitaţii  sub  forma  de   La  această  unitate  se  pun
          vară  şi  de  toamnă  diferenţele   ze  mai  bine  munca  şi  sâ  im­  spune,  vin.  în  ajutorul  abona­  •oflete  ;   H U N E D O A R A   t   Om ul  care   că.  fantezie  ;  20,Ui  Radio-magazin  spor­  lapoviţă  ji  ninsoare.  Vint  moderat   dia   in  vinzare  mai  multe  sor­  gă  plinea  dorită.  Practic,  in
                                                                                                     l-a  uci*  ne  Liberty  Valanee
                                                                                                                                                                                          In
                                                                                                                                                                 est  ji  aud-est.  Temperatura  aerului
                                                                                                                           („C o n ­
          în  minus  sînt  de  53  şi  respec­  prime  lucrătorilor  săi  răspun­  ţilor,  penlru  a  I  se  vedea  e­  structorul")  ;  Sindbad  m arinarul  :  Tcs-   tiv  ;  22.30  Moment  poetic.  ..Dud   ci   ujoari  creştere   ziua  va  fi  cuprinsă  In­  timente  de  panificaţie  prin­  loc  de  7,20  lei,  costul  unei
          tiv  12  tone.  Aceleaşi  aspecte   derea  cuvenită  în  executarea   ficienţa  practică.  Aceasta  mi   tam enlol  inr.  aloi  („Flacăra**);  T E L IU C i   epigrame*  ;  2.02  Muzică  de  dans.  tre  4-2  pi  4 - 7  grade,  iar  noaptea  între   tre  care  şi  40  frameluţe  al­  plini  intermediare,  cumpă­
                                                                                                                                    PROGRAMUL  II  :  K.3S
                                                                                                                                                       ..Uanatule.
          se  întîlnesc  în  cazul  vinetelor,   misiunii  ce  le  revine.   Nici   poate  fl  dovedită  cu  vorbe   Ridcm  cu  Stan  |i  Brao  ;  P E T R O Ş A N I;   mlndră  floare*   —  muzici  populari  :  —3  ji  4-7  grade.  Dimioeaţa  ji   seara   be  cu  1,20  lei  buc.  Vdzind  rătorul  plăteşte  8  lei.   \
                                                                                                            tigrul
                                                                                                                  celor  V
                                                                                                                        m iri
                                                                                                                                                                 se  va  semnala  ceată.
                                                                                                     Surcouff
                                                                                                                             („7
                                                                                                                                   10,30  Ansambluri  ailistice  muncitoreşti:
          cepei  verzi,  ţelinei  etc.   S-ar   nu-i  de  mirare  că  ele  se  zbat   goale,  c!  cu  fapte  pe  care  a­  Noiembrie**)  t   L U P F .N I  i   Castelanii  ;   Corul  Uzinei  ..Victoria*  Calan.  dirija»
          putea  argumenta  însă  că   pe   în  formalism  din  moment  ce.   bonaţii  săi  încă  Ie  mal  aşteap­  V U L C A N   i  D ra g i  Rrîcitte  ;  Lady  M acle   de  Herman  Roth  ;  11.15  Do-Re-Mi  pen­
                                                                                                     belh  din  Siberia  t  L O N E A   ;  Comisarul
                                                                                                                                   tru  copii  ..Ploua,  ploua.  pic.  pir.  pic*
          total  nu  sînt  diferenţe  canti­  chiar  la  centrul  care  le  coor­  tă.’              X   („M in e ru l")  t  Paalom ai  ie  dcelinţoie   —  seeoetl  muzicală  ;  11.40  Compozitorii
          tative,  minusurile  la  unele sor­                                                        („7   Noiem brie")  ;  B A R flA T E N l  :  H ai   despre  noile  lor  creaţii  ;  13.00  ,.!Jn  cîn-
                                                                                                     Fran|â  ;
          timente  fiind  compensate   Ia                                                            RaskervRIe   O R A ŞT1E  :   Clinele   dio  inţa  in  slujba  păcii  ;  15.00  Selertiuni  F I Ş I E R   F a l s   în   a c t e   p u b l i c e
                                                                                                                                   tee  drag*  —  muzica  ujoari  :  13.JO  Şti­
                                                                                                                           ArooIc
                                                                                                               („Flacăra")  ;
          varză,  unde  faţă  de  150  tone                                                          (I   ra ta i   („P atria")  t   G E O A G 1U -   din  opereta   ..Dragoste  de  tignn"   de
          planificate,  s-au  contractat  435.                                                       D A I  ■  Balada  din  Hcvsursh  i  C U G 1S  ■   Lt  ar  :  tO.U  Recital  Pablo   Csssls  ;
          Cui  foloseşte însă  un  asemenea       întreprinderea  forestieră                         Un   filo    cu   o  latS  7   fermecătoare   19,00  O  opera  in  30  ae  minute  :  ..Re­  Cui  nu  i  se  intîmplâ  ca  în   asistenţa  cuvenită  şi  un  con­  mele  medicului.  De  ce-o  fi  fâ-
                                                                                                                  Cei
                                                                                                     („M nneitorere")  i
                                                                                                                            Teba
                                                                                                                        dio
          procedeu 7  Putem  oferi  oare                                                             („7   N oiem brie1')  t   SEBEŞ  î   Fan­  gele  Yuului*  de  Lalo  :  19.30  Scriitori   cursul  vieţii  sâ  nu  fie  nevoit   cediu  de  7  zile.  După  epuiza­  cind  asta ?  Ce  socoteli  năstruş­
                                                                                                                                                          19.50
                                                                                                                                   la  miciofou
                                                                                                                                              Sanda  Movili  :
          consumatorilor  numai   varză,                                                             tomele   se   grăbesc   („S ebejal")  i   Noapte  bună,  copil  :  ..Povestea  plinii*;  a  apela  la  medic ?  Bine-ar  fi   rea  acestora.  i  s-au  mai  acor­  nice  îşi  făcuse  omul  în  cap ?
          cînd  ei  solicită  ceapă,  roşii,  vi­            Hunedoara                               M arele  resfauraol  („P ro g reiu l")  t  A P O L-   20.00  Tranrmisivoea  concertului  oiehet-   sâ  nu  ai  nevoie  de  aşa  ceva,   dat  încă  patru  z»le.  in  orice  caz  nişte  socoteli  ex­
                                                                                                     D U L   DR  SUS  i  Se  înfiniplă  numai  du­
                                                                                                                                   trei  simfonice  a  Filarmonicii  de  stat
          nete  sau  ţelinâ ?                                                                        minica  t   Lcoin  In  Polonia  t   A LB A    ..Genrg#  Eneseu*  Dirijor  Emanue!  Ele-   dar  acest  lucru  nu  depinde  în­  Nu  ştim  dacă  după  acest   trem  de  şubrede  şi  negindite.
            Intr-o  astfel  de  situaţie  va   aduce  la  cunoştinţă  celor  Interesaţi  că  organizează  un   IU L IA   )   Nu   «Ini   demo   de   tine   nesro  ;  22.30  Album  folcloric  :   23.30  totdeauna  de  tine.   Omul  se   concediu  medical.  Gh.  Matei   Poate  că  acum  —  deşi  tîr-
                                                                                                     („73  A m o rf")  t  Şeful  aectorului  anflefo
          fl  nevoie  sâ  se  recurgă   din   CONCURS  in  vederea  ocupării  următoarelor  posturi:  („V ie to ria ")  i  T E IU S   ;  Acei  oameni  m i­  Prime  audiţii  de  operă  ;  „11   pastor   îmbolnăveşte  fără  sâ  vrea  şi   s-a  făcut  ori  nu  sănătos.  Un   ziu  —  le  va  judeca  mai  bine.
                                                                                                                                   fido*  de  Haeodel  ;  24,00  Ritmuri  vechi
          nou  la  aducerea  sortimentelor                                                           nunaţi   în  roafioile   lor   ib u rito a re   i   }i  ooi.  atunci  prezenta  şi  apelul  me­  lucru  este  însă  sigur;  în  loc   Tn  cele  trei  luni  de  închisoare
          deficitare  de  la  Sebeş,  Alba    —  Inginer  pentru  serviciul  tehnic;                 Z L A T N A   ;  Printre  eulluri  ;  H A Ţ E G   •          dicului  sînt  absolut  necesare.  să-şi  vadă  în  continuare  de   corecţionalâ  care  i-au  fost  date
                                                                                                     Şapte  băieţi  ţl  o  vtrengărlfâf  t  B R A D   i
          sau  din  alte  regiuni,  iar  varza   —  inginer  sau  economist,  şef  serviciu  planificare   Fericirea  In  traistă  j  Ape  Umptst  ;  lL IA i   Televiziune  De  ce  s-a  îmbolnăvit  Gheor-   sănătate,  dacă  aceasta  nu  a   de  tribunal,  va  avea  suficient
          de  la  Deva  sâ  fie  trimisă  în   şi  organizarea  muncii.                              Ţ a r  |i  general.                                          ghe  Matei  din  LivezenJ  nu   fost  recîştigatâ.  ori.  în   celă­  timp  să-şi  pună  în  cumpănă
          alte  oraşe,  ceea  ce  generează                                                                                          13.00   Pentru  noi,  femeile  1  :  13.î î   ..La  este  necesar  a  fi  relevat  aici.   lalt  caz.  sâ  meargă  la  mun­  faptele.  Păcat  că  pentru  pros­
          cheltuieli  neeconomicoase  şi      Angajarea  celor  reuşiţi  Ia  probele  de  concurs  se        Radio                 tase  paji  de  o  excursie*  :  19,23   Polo  :   Cert  este  că  în ir-o  zi  s-a  pre­  că,  omul  şi-a  prelungit  singur   tia  lui  suferă   acum  familia..,
                                                                                                                                   Aspecte  de  li  tottlnire»  dintre  echipele
          duce  la  degradai ea  produse­  face  potrivit  H.CJW.  nr.  1053/1953.                                                 Dinamo  Bucure»»*  S>  Dinamo   Berlin  ;   zentat  la  circumscripţia  sani­  concediul  medical  cu  Încă  20
                                                                                                      PROGRAMUL  T  :  8.00-3.25  Măriri  ji
          lor.  Toate  aceste   argumente                                                            actualităţi  ;  8.2S  Moment  poetic  inter­  19,45  Telejuroatal  de  seară  ;  20.15  Te-  tară,  unde  medicul  i-a  acordat  de  2ile,  semnînd  în  fals  nu­  I.  IONITA
          pledează  pentru  o  reexamina­
          re  atentă,  cu  toată  răspunde­
          rea,  din  partea  organelor  agri­
          cole  orăşeneşti  a  posibilităţilor
          de  corelare  a  producţiei  de  le­                                                                                           Trustul  regional  de  constanţi  Hunedoara
          gume  cu  necesităţile  de  con­  Oospodae!  V-aţi  aprovizionat  pentru  iarnă?                                                                                                                                             LO TO
          sum,  urmârindu-sc  încadrarea
           în  cantităţile  şi  sortimentele                                                                                                                                                                                    Rezultatele  tragerii  din  24
           prevăzute.  Este  una  din  pro­  Pentru  cino o-a  făcui acest lucru, O.O. V.L.F. Hunedoara  pune  la  dispoziţie,  prin  unităţi­                     angajează  imediat
           blemele  a  cărei  rezolvare  va   le  sale  de  desfacere  din  oraşele  Hunedoara,  Simeria,  C&lan,  Gheţar  şl  Te­    pentru  şantierele  din  Deva,  Petroşani,  Cugir,  Orăştie,  Brad  şl  !Ila  muncitori  ne-  noiembrie  1967 :  10,  25,  80,  20,
                                            liuc  sortimente  bogate  de  legume  şl  fructe:  cartofi,  varză,  ceapă,  rădăcinoase,                                                                                         76,  52,  82,  72,  88,  60,  45,  4.
           asigura  venituri  sporite  uni­                                                                                           calificaţi  cu  stagiul  militar  satisfăcut.
           tăţilor  cooperatiste  şi  satisfa­  conserve  de  legume,  murături,  mere  şi  alte  produse  specifice sezonului  de  toani-                                                                                      Fond  de  premii:  031.784  lei.
                                            nă-iamă.
           cerea  cît  mal  deplină  a  cerin­
           ţelor  populaţiei  cu  produse  le­   Adresaţi-vă cu încredere unităţilor comerciale  ale O.O.V.L.F.  Hu­
           gumicole.                        nedoara.                                                                                                                                            Se  asigură:
                             N.  T.
                                                                                                                                                                                                —  calificarea  la  locui  de   Articole  sportive
                                                                                                                                                                                              muncă  în  meseriile  de:  zi­
                                                                                                                                                                                                                                La  magazinul  cu   articole
               IMPORTANT  PENTRU  ŞOFERI                                                                                                                                                      dari, dulgheri, betonlştl, mo­  sportive  din  oraşul  Deva  a  so­
                                                                                                                                                                                              zaicari,  parchetari;           sit  un  nou  transport  cu  măr­
                    In conformitate cu instrucţiunile în vigoa­                                                                                                                                                               furi  pentru  sezonul  rece.  An-
                                                                                                                                                                                                                              druş  Maria,  vinzâtoare,  abia
             re,  unităţile  interesate  au  obligaţia  ca  pînă  la          Transportul  de  mobilă şi                                                                                        — munca  In  acord;           pridideşte  cu  clienţii.  Pentru
               data  de  15  decembrie  1967,  să  depună  la  Di­                                                                                                                              —  cazarea  gratuită;         elevii  care  fac  sport,  au  sosit
                                                                                                                                                                                                                              treninguri,  pulovere,  căciuli­
               recţia  regională  transporturi  auto  Hunedoara                                                                                                                                                               te,  fulare  şi  200  perechi  de  pa­
             —  Deva,  str.  Cuza  Vodă  nr.  17-19,  tabele                     obiecte  de  uz  casnic                                                                                         —  masa  la  cantină  con­   tine.
             nominale  cu  şoferii  pe  care  îi  propun  pentru  a                                                                                                                           tra  cost.                        I.C.R.M.  Deva  a  trimis  po
                                                                                                                                                                                                                              bază  de  comandă,   pantaloni
               fi  examinaţi  in  vederea  promovării în clase de                                                                                                                                                             supraelastici  in  talie  de  fote,
               calificare.                                                     este organizat de către Î.G.O. Deva     cu au­                                                                   Informaţii  suplimentare      26  perechi  de  schiuri  din  im­
                    Tabelele  se  vor  întocmi  după  modelul                                                                                                                                 se pot obţine de Ia serviciul   port,  hanoracuri  din  taifun  şi
               „Anexa  nr.  1“  la  „Instrucţiunile  pentru...  în­       tofurgoneta  care staţionează  in stafia  de  parca­                                                                organizarea  muncii  al  trus­  pinzâ  de doc,  fîşuri  scurte  pen­
              cadrarea şoferilor"  cu respectarea punctului  4                                                                                                                                tului,  Deva  str.  Dr.  Petru  tru  adolescenţi,  ghete  îmblă­
               din  instrucţiuni,  care  se  pot  consulta  la  toate                                                                                                                          Groza  nr.  24,  telefon  1960.  nite,  mănuşi  şi  ciorapi  din  fir
                                                                          re din  faţa  magazinului  de  mobilă.                                                                                                              de  lină,  pulovere  cu   guler
               autobazele  din  regiune.                                                                                                                                                                                      înalt,  precum  şi  o  gamă  va­
                   Comisia  va  funcţiona  in  trimestrul  I  1968.                                                                                                                                                           riată  de  obiecte  turistice,  pen­
                                                                                                                                                                                                                              tru  excursiile  de  iarnă.
   80   81   82   83   84   85   86   87   88   89   90