Page 88 - Drumul_socialismului_1967_11
P. 88
2 DRUMUL SOCIALISMULUI Duminică 26 noiembrie 1967
Pionieri E P I G R A M E
IS T O R IE
sovietici Unor pietoni care nu respectă
UN DOMN ai Cosmosului regulile de circulaţie din lume sc află la Londra
Q CEA MAI mare perlă
şi cîntăreşte 122,7 g.
Sînt grăbiţi, sau parcă 0 REZERVELE naturale
0 PRIMUL satelit artifi
cial, in greutate de 83,6 kg, a Ar fi cu capu-n nori —- total — de material lemnos din Jat
fost lansat la 4 octombrie 1957. Şi aşa, fără să ştie ponta sfnt insuficiente pen
AL TĂRII 0 PRIMA rachetă cosmică „Se trezesc" pe patul de spital. lor industriei celulozei. Din
tru satisfacerea necesităţi
şi-a luat zborul la 2 ianuarie
anului curent, o serie de
1959. Ea s-a transformat In acest motiv, de la începutul
tr-un satelit artificial al Soa Unui beţiv ziare au început să se
relui. De muncit nu pread convine tipărească pe foi de polie
ROMÂ părţii Invizibile a Lunii au E prezent doar parţial totală dc energie electrică
tilenă.
CANTITATEA
0 PRIMELE fotografii ale
0 DIN
fost obţinute cu ajutorul ra Dar Ia crişmă se menţine care se produce, mat pu
Cel mai punctual.
chetei cosmice lansate la 4 oc ţin de 1/10 este folosită
tombrie 1959. pentru iluminat.
NEŞTI LA ^ PRIMA rachetă cosmică Unul elev bun la sport pe scară largă a substanţe
0 IN URMA utilizării
a fost lansată spre planeta Ve-
nus la 12 februarie 1961. şi slab la învăţătură lor chimice, rezistenţa in
sectelor faţă de substanţe
La sport e bun chimice toxice a crescut de
• PRIMA navă cosmică-ea- Şi multă stăruinţă a pus 10 pină la 35 ori.
0 LA SFIRŞITUL anului
telit „Vostok", avînd la bord
SEBEŞ pe aviatorul cosmonaut I. A. Dar la Învăţătură va fi terminată cea mai pu
Nota cinci
ternică centrală hidroelec
Gagarin, a efectuat o rotaţie
în jurul Pămîntulul la 12 a- E cea mal sus. trică din lume situată pe
prllle 1961. MIRON ŢIO Volga tn oraşul Kuibişev.
Hia Puterea ei va fl de 3,4 mi
Fiu al Iul Mircea cel Bft- 0 PRIMUL satelit artificial lioane kW.
Irîn, înscăunat domn al Ţă al Pămîntulul din seria .Cos 0 LUNA, care provoacă
rii Româneşti in toamna ri mos" şl-a început zborul orbi fluxul şl refluxul mărilor
nului 1436 cu ajutorul tran tal la 16 martie 1962, In pre şi oceanelor de pc Pămînt,
silvănenilor, Vlad Dracul a zent numărul sateliţilor din a- efectuează intr-un an un e
fost cunoscut ca un condu ceastâ serie se apropie de 200. fort echivalent cu 11 trili
cător autoritar, dornic să res oane CP.
pingă ameninţarea otomană, .0 PRIMA înttlnire în Cos 0 IN GALERIILE subte
hotărit să întărească puterea mos a fost efectuată de pilo rane ale unor saline pără
centrală, caracterizat de cro A ţii cosmonauţi A G. Nikolaev site din RD,G. s-au ame
nicarul burgund Jean Nava- şi P. R. Popovicl pe navele najat ferme avicole fn care
rin ca fiind „Viteaz şi Înţe Însem nări „Vostok-3" şî „Vostok-4“ lan se obţin anual milioane de
lept". Radar sate la 11 şi 12 martie 1962. put.
Infrlnglnd pe turci tn 1436, 0 IN JAPONIA s-a con
0 PRIMA rachetă cosmici
întemeindu-şi puterea pe ţă a fost lansată spre planeta struit un dispozitiv electro
mică şl mijlocie, Vlad Dra Formidabilul monument Marte la 1 noiembrie 1962. nic care fn zece secunde e
rănimea liberă şi boierimea
fectuează electrocardiogra
cul s-a văzut totuşi silit de de ghidare 0 PRIMA femele cosmona ma, stabileşte activitatea
marea boierime reacţionară Am o pasiune teribilă pen potriveşte cu aceea din tlrg. ut, V. V. Tereşkova, a efec cardiacă a pacientului şi
filoturcă să Însoţească o oş tru monumente. Cum văd u Ingeniozitatea şl spiritul no tuat o călătorie cosmică în ju înregistrează datele respec
tire otomană In Transilvania, nul, ll fotografiez, şl trec fn vator al proiectantului au fost rul Pămîntulul pe nava-sate- tive.
alături de despotul slrb carnetul de însemnări dimen prea ascuţite. Spre stupefac Inginerii englezi au elabo lit „Vostok-6" la 16 iunie 1963. 0 LA RIGA (U R.S.S.)
Gheorghe Brancovlcl. Expe siunile, materialele din care ţia minerilor, fn loc să reali rat un proiect de radiolacator s-a deschis prima universi
diţia, condusă de însuşi sul este construit, locul unde este zeze o utilă pasarelă, au du 0 PRIMA navă cosmică te Salt spectaculos, Ia chemarea celui drag. tate de schi. Aici se vor or
tanul Murad al ll-lea, a avut plasat, şl clte şl mal cite. Cind rat un formidabil monument ni baterii, care nu rintăreşte leghidată .Polet-1" lansată la Foto: MOSBERGER MAŢIIIAS ganiza o serie de cursuri
Ioc Jn iunie şi iulie 143B, timp am primit de la un amic te înalt de vreo 7-8 metrit cu decît 500 g. Principalul ele 1 noiembrie 1963, a efectuat fn legătură cu psihologia,
de 45 de zile. In cursul ei, legrama cu conţinutul — „Vi scări ce numără circa 100 de ment al lui este un generator ample manevre în Cosmos teoria şl metodele acestui
Vlad Dracul şi-a utilizat în no urgent lo mina Petrila. trepte pe care ţl-e teamă să de vibraţii de înalţi frecven schimbînd planul şi înălţimea sport.
tregul prestigiu pentru a Stop. Al să vezi un monument le urci chiar şl vara. Iarna ţă atît de mic, înoît trece cu orbitei. Cursuri pentru pretendenţii 0 CEL MAI voluminos
tempera pornirea spre Jaf a formidabil. Stop' — m-am este şi mai periculos. Dacă se % ziar este „New York Ti
turcilor, tendinţă care a re prezentat Imediat. Şi, crede- face polei, dacă ninge, poţi să uşurinţă prin urechile unul ao. 0 PRIMA navă cosmică cu mes", care din anul 1963
ieşit clar cu prilejul asedie ţl-md, nu m-am dus fn zadar. aluneci şi să-ţi rupi coastele. Acest radar miniatural poate trei locuri, „Voshod", la bor la căsătorie cuprinde 702 de pagini săp-
rii Sebeşului, primul oraş Jn curtea exploatării există Se vorbeşte că de aceea In fi utilizat pentru menţinerea dul căreia se afla un echipaj tăminal şi cîntăreşte cu pu
din Transilvania care a do- Intr-adevăr un formidabil .mo spectoratul pentru protecţia automată a unei anumite dis compus din aviatorul cosmo Incepînd de anul acesta; locuitorii Columbiei care vor să ţin sub trei kilograme.
bindit dreptul de a se Încon nument'\ Se cheamă pasarelă. muncii din Petroşani ar fi in naut V. M. Komarov, omul de se căsătorească sînt obligaţi să frecventeze în prealabil nişte 0 CEL MAI mare număr
jura cu ziduri, dar ale căror Vă rog să nu confundaţi a terzis utilizarea pasarelei Da tanţe între automobilele care ştiinţă K Feoktistov şl medi cursuri speciale de trei luni la care se predau lecţii de psiho de premii Oscar (in număr
fortificaţii nu erau suficient ceastă pasarelă cu celelalte ca că e aşa, a fost pe...fază. Chiar circulă pe şosele, ca mijloo de cul B. B. Egorov s-a plasat pe logie, drept şi etică După absolvirea cursurilor, ei dau un de 29) au fost tnminate lui
de puternice pentru a rezis re se găsesc tn regiune. Ace dacă te pasionează teribil, „mo semnalizare şl pentru orienta o orbită periterestră la 12 oc examen şi primesc o diplomă, care reprezintă un document Walt Disney, celebr\il crea
ta unui asediu de largă an lea nu stnt monumente. Fap numentul' poate fl admirat rea orbilor eto. tombrie 1964. obligatoriu în dosarul de acte pentru cununia civilă. tor de filme de desene ani
vergură. Oştile turceşti au tul că are aceeaşi denumire se şi de jos. Nu trebuie neapă mate. (Walt Disney a înce
Înconjurat oraşul pregătin- datoreşte asemănărtl. rat să te urci pe el tat din viaţă in 1966).
du-se de atac, Iar locuitorii Pe toate pasarelele c/rc«Id Dacă la Petrila, tn loc de 0 LOCUITORII aşezări
de apărare. Oraşul era ame oameni, pentru că de aceea au pasarelă se făcea un tunel In cameră se aud bătăile te tice, fiecare cu un anumit pro vornik. încercări s-au ma! fă formulat apoi în „limba ma- lor de coastă au învăţat de
ninţat să fie distrus. In mo fost construite. Pe aceasta fn- subteran, in care se putea a lexului. Pe hîrtia de sub capa centaj de probabilitate. In a cut în oîteva ţâri. In Ceho tematlco-electronicâ" şl le-am mult să prevadă apropierea
mentele cele mal încordate, sd nu ctrculd nimeni. Ce-i menaja un chioşc alimentar, cul de sticlă, Uterele se impri fară de aceasta, maşina a in slovacia s-a procedat pentru introdus în dispozitivul de me furtunii după comportarea
Vlad Dracul, care avusese re drept, unitatea de proiectări un punct de difuzare a pre mă cu repeziciune: un acci dicat traseul salvării şi a sta prima oară la folosirea el ne morare al maşinii analitice de meduzelor. Cu clţiva ani in
mijlocită în practică în dome
calcul. Maşina poate primi in
şi devize din codrul Combina sei, poate chiar o frizerie, sau dent de automobil în apropie bilit salonul în care exista un urmă, colaboratorii cate
laţii comerciale strfnse cu o niul neurochirurgiei. Pentru formaţiile de intrare prin te
tului carbonifer Valea Jiului se găsea altă soluţie pentru re de Zamrsk, doi răniţi, din pat liber şi unde urma să fie drei de biofizică dc la Uni
răşenii, cunosclndu-1 porso- a prolectat-o şt muncitorii de trecerea minerilor peste calea care unul cu o leziune gravă adus pacientul. ce în cazul de faţă au fost sta lefon sau telex şl astfel se versitatea din Moscova au
nat pc unii dintre aceştia, a la T.C.M.M. au construft-o pen feraiă, autorii rămîneau in a- la cap, medicul este la faţa Ne aflăm în clinica de neu bilite trei diagnostice? „O- poate orienta repede într-o se inceput să studiezte olanul
rie de cazuri privind ;rânirea
călărit Ungă ziduri, sfătuin- tru a se circula pe ea S-au Honimat. Aşa însă, el sînt po locului... Şi clapele cu litere rologie a Facultăţii de medici dra" nu dă instrucţiuni preci capului. Direcţia regiortutâ ~dc acustic al meduzei; ■ rara
se, ci numai cîteva soluţii, de
du-i pe apărătorii acestora confecţionat şi montat cofraqe meniţi zilnic de către mineri, continuă să bată pe hîrtie toa- nă din oraşul Hradec Kralove, pildă, diagnostîo cu o probabi telecomunicaţii ne acordă aju semnalizează apropierea
şi armături, s-au săpat funda pentru care, chipurile, au con furtunii. Recent, ei au reu
să părăsească oraşul şl să la ţii durabile, s-au preparat şl struit pasarela. Să vedem cum litate de 98 la sută, diagnostic tor în sensul că telexului nos şit să construiască un mo
drumul Ţării Româneşti plnfi turnat betoane. va rămlne cu cheltuielile... cu o probabilitate de 74 la su tru, cu nr. 2201, l se acordă în del electronic al acestui or
la încheierea păcii, promiţln- Toată lucrarea a costat 87.000 mal precis cine le suportă 7 tă, cu 65 Ia sută etc. Medicul totdeauna „cale liberă". Aces gan. Noul aparat poate
maşinii
te alternative
ale
du-le să intervină pe lingă lei. Dar... vedeţi dumneavoas trebuie să ştie să le citească şi le-am folosit în aproximativ prevedea furtuna cu 15 ore
tră, socoteala de acasă nu se L. DEMETER Stabilirea diagnosti să aleagă astfel diagnosticul înainte de dezlănţuirea ei. 11
sultan să le lase liberă tre- cel mai aproape de adevăr. A 150 de cazuri şi aproape întot 0 AUTORITĂŢILE sue
cero cu bunurile lor şi să portul maşinii constă în fap deauna cu rezultate excepţio deze au făcut un bilanţ du
cruţe oraşul. tul că dă medicului un diag nale". pă prima lună de circulaţie
„De ce v-aţi oprit tocmai la
In anul 1439, o parte din £> J V £ R 5 E nostic rapid permlţîndu-l să rănile primite la cap?". pe dreapta. Accidentele
ia o hotărîre imediată.
mortale au scăzut cu 55 la
cei plecaţi se vor inloarco in cului cu ajutorul Doctorii Nadvornik şiStrans- .Aceste cazuri reprezintă un sută. Este drept că viteza a
oraş, ale cărui fortificaţii, de O FIRMA elveţiană de instrumente muzicale a construit kv au lucrat la adaptarea a capitol mare şî deosebit de im fost limitată la 40 km/h in
pentru reclamă cea mai mare armonică de gură din lume,
teriorate In 1438, vor fl re cestei maşini în neurochirur portant în neurochirurgie Este oraş, 70 kmOi la ţară şi 90
lungă de 2 m şi cintârind 10 kg. La acest instrument pot cînta suficient să te gîndeşti numai
parate. concomitent cinci persoane. gie aproximativ cinci ani, dar la numărul mare de accidente km/h pe a\itostrăzi.
Istoriografia subliniază „a- MICUŢA pasăre .ţesătoare' care cîntăreşte numai 15 gra maşinii analitice ea a fost dată în folosinţă a- de automobil, de pildă. In a 0 LA INSTITUTUL poli
b:a anul trecut. .Deocamdată
titudineau procreştină a voie me constituie pentru agricultorii african» o mare primejdie. avem două variante de diag cel moment este necesar un tehnic din Kaunas (URSS)
s-a construit o maşină elec
vodului Vlad Dracul Ia ase Strîngîndu-se in stoluri, aceste păsări se năpustesc asupra nosticare: unul pentru necesi ajutor imediat. Şi dacă diag tronică care citeşte Ea
diul cetăţii Sebeş, prietenia recoltelor, ciugulind grînele şi pricinuind uneori pagube tăţile interne ale clinicii noas nosticul se stabileşte repede şi poate să descifreze 1000 de
tre de neurochirurgie, iar cea
sa cu cetăţenii oraşului fiind imense. de caicul de-a doua variantă o folosim bine, există posibilitatea unei semne pe secundă cu o e
intervenţii imediate,
şi deci
explicabilă prin contactele O DATA Marc Twain a primit o scrisoare anonimă care pentru necesităţi externe. Am a salvării pacientului". roare la 100 000 dc semne.
0 IN 1875, la Liverpoal
permanente ale oraşelor conţinea un singur cuvînt : .Porc". pornit, pur şi simplu, de la „Intenţionaţi să continuaţi a fost construită corabia dc
Transilvaniei cu Ţara Ro- A doua zi el a publicat răspunsul la aceasta în ziarul său : faptul că maşina de calcul va această activitate 7" oţel cu trei catarge şi pin-
.De obicei primesc scrisori fără semnătură. Aseară, pentru
mâneasă, (ca şl cu Moldova, prima oară. am primit o semnătură fără scrisoare. te simptomele bolnavului sta unde doctorul docent Pavel constitui un ajutor pentru me „Aş dori să continui să lu ze „AstorD upă 15 nul de
Nadvornik a proiectat ş! rea
bilite de medic la locul unde
de altfel), bazate nu numai s-a petrecut accidentul. Maşi lizat modelul de diagnosticare dicii care nu sînt specialişti crez la modelul de diagnosti funcţionare ea a fost trans
formată in vapor şi navi
în neurochirurgie, adică pen
care pentru ca acesta să poală
pe relaţii comerciale intense, — TĂTICULE, pariez cu tine că eu pot să fac ceva ce tu na a scris informaţia şi a în neurochirurgie. Lucrarea sa tru acei care sînt de gardă în servi cu acelaşi, succes nu nu ghează şi astăzi.
nu poţi.
dar şi pe legături culturale transmis-o sub formă de cifru a obţinut premiul I al Consi secţiile de chirurgie ale spita mai neurochirurgiei, ci şl în 0 UN LOCUITOR al
— Şi ce anume î
şi politice. — Să cresc maşinii analitice de calcul „O- liului Ştiinţific al Ministerului lelor din partea de est a Ce alte domenii ale medianei. Varşoviei posedă fn colecţia
dra-1003", instalată în camera Sănătăţii pe anul 1966. hiei. In acest scop am ales Cred că următoarea discipli sa o ciocolată preparată pn
— DACA pînâ mîine nu fac rost de 500 de mărci, trebuie vecină. Peste cîteva secunde, „Ideea folosirii maşini! de din peste 500 de istorice a'e nă, unde se vor crea posibi vremea regelui Stanlslau'
l*i of. TABORSKY ROLAND să mă împuşc. Ajutâ-mă ! maşina a prelucrat informaţia calcul în diagnosticare nu este bolii 37 de variante privind lităţi pentru folosirea maşinii Poniatowski (1764-1795).
Sebeş — Regret, dar nu am revolver. primită, stabilind trei diagnos- nouă, ne spune tovarăşul Nad- rănirea capului pe care le-am de calcul, va fi terapeutica".
CONCURSUL NOSTRU Copertă literară De fiecare
( 4 ,9 ; 7 ,2 ,9 ) zi Dezlegările
DE LOCURI DISTRACTIVE
jocurilor
*
ORIZONTAL: 1) Hărţi cu Rebo eliptic:
date meteorologice, culese si M eteorologică
multan în diferite localităţi,
servind la stabilirea timpului Prin anagramare obţineţi 3+(6)=8 publicate
probabil — Sere ! 2) Ramură
a geografiej fizice care se ocu numele unul prozator de pe
pă cu studierea climelor : 3) meleagurile hunedorene şl MARJA URSU
Local pentru adăpostirea dru Slmeria în ziarul nostru
meţilor — A se mări sub in titlul unul recent debut edi
fluenţa căldurii; 4) Barcă pen torial.
tru două persoane — Petre In fizică
cere cu dans; 5) Pot fi şi de CONST. GIIEORGHE-NAIDIN
soare — Ei poate să-i tune şi Deva nr. 4006
să-i fulgere; 6) Prin ger! — Biverb (4,8)
Caută urme pe zăpadă; 7) U
zate de intemperiile vremii —
Noroi ; fl) Ten ! — Nins în
cap I — Stiubei; 9) Etaj — Puţină istoric (cuvinte încru
'Bici — La început e senin I cişate). ORIZONTALI 1) Oe-
10) Poet român, autorul poezi cebal — Sos; 2) Ocoliş — Fort;
ilor: „Moină", „Plouă", „Vînt", 3) M — Severus — R; 4) Ia:
.Ninge", „Şl ninge...", „Frig",
„Furtună" — Localitate în Comercială — Odiseea ; 5) Trei — Iscaţi
Franţa; 11) Insectă din ordinul 6) las — Au — U — An; 7) Ac
dipterelor — Totalitatea spe VIRGIL GI1EORGHIU tor— Ison; 8) N — rnlmi — Tt
ciilor animalelor; 12) Consu Alba Iulia — I; 9) Ui — O - A — Meda;
mată — In viitoare! 13) Lu- Criptografie (8,2,5,2,4) 10) Scoritlo — Ir; VERTICAL:
m:nă — Renumit poet rus au Torero !
torul poeziilor: „Nu-n zadar Refren popular — A face vînt dînd obiectului un aspect de 1) Domîţianus; 2) EG — Arau
suflat-ai vînt", „Tu ţara mea (fig.) — Bărbierit ; 3) Acope vechime — In acest fel; 8) — I C ; 3) Casteşti — O; 4) Ele
de ploi neocolitâ", .Potopul riţi de zăpadă — Deprinşi cu Clime; 9) Zeul vînturilor — Triverb (5,2,6) — I — Onor; 5) Bivo — Ari—I
ploii s-a topit în sine", „Pe-n- „Furtuna" lui N. A. Ostrovski!; Soare răsare! — Necunoscută; 6) Asediu — Mal; 7) L — Rî<
tîin zăpadă păşesc in neştire", 4) Din omăt ! — Vinturi mari, 10) Contur care limitează di
„Ceaţă, vînt, zăpodâ şl tăce cu vîrtejuri; 5) Celebru violo mensiunile unui profil — Lu —' II — L; 8) Fuscus — Mo;
re". 14) Campioni — Unitate nist italian, autorul Sonatei na Iul cuptor. 11) Pasăre cu 0) Sosea — Ore; 10) Or —Etan
de măsură veche — A vin- „Furtuna" — A vîjîi; 6) Bite ! carnea foarte gustoasă. — — Di : 11) Staîn — Iar.
tura — Obişnuiţii zăpezilor veşnice Vînt periodic caracteristic pâr ZICALA: (Criptografie : 8,
— „Ploaia-, de Camelia Uâscă- tilor sudice ale Asiei — No n C xD 3, 8, C) Minciuna are picioare
VERTICAL: 1) Compozitor lescu. 7) Element chimic, foar ta redacţiei. 12) Ales din nou scurte;
german, autorul liedului „Ploa te volatil, uşor solubil în al — In ghiozdanul şcolarului. Monovcrb, cu... metamorfoză
ia de lacrimi" — Vînt uşor ca cool. — Strat care apare sub IAŢENCO VICTOR M. SOVEREŞANU (6-10) Incinerare ;
re suflă în ţărmul mării; 2) influenţa agenţilor atmosferici, Petroşani M. MUNTE AN U
Cuglr DORIN LAnARl (Construirea rozetei se va
Sebeş publica în mozaicul nrm.V.nj,