Page 35 - Drumul_socialismului_1968_02
P. 35
4 DRUMUL SOCIALISMULUI Vineri 9 februarie 1966
In Comitetul celor 18 state Componenţa
pentru dezarmare noului guvern
libanez
Intervenţiile repre BEIRUT 8 (Agerpres).
La Beirut a fost dată publi
HANOI 8. Corespondentul A- cunoasle pinâ la sfîrsit poziţia Lupte violente sc desfăşoară cităţii joi dimineaţa lista nou
gerpres, Adrian lonescu, trans Hanoiului*4, deşi această pozi in cartierele saigoneze Vuon lui guvern libanez Guvernul
In
Lai. Binh Tien. Cau Tre şi Phu
ţie era deja foarte clară
mite :
zentanţilor Braziliei respondentului special la Ha prezent, a spus purtătorul de Tho. la Rach Cat, Binh Leng. Yafi care în afară de funcţia
este condus de Abdullah Al
Intr-un interviu acordat co
Binh Tay. Toate căile de co
cuvinr a! Ministerului Aface
şi
deţine
de prim-ministru.
noi al agenţiei France l’resse, rilor Exleinc al R D. Vietnam. municaţii care duc spre Sai portofoliile finanţelor şi apă
B. J. Cabanes. ministrul afa S U.A , care încearcă sâ slă gon au (ost tăiate inclusiv şo rării naţionale. Vîcepremicr.
cerilor exleinc* al K D Viet bească presiunea exercitată a selele 4 şi 5. Agenţia France ministru de externe şi mi
si Suediei cimat câ în războiul lor de a- supra lor pentru încetarea Presse relatează câ trupe a- nistru pentru problemele emi
nam. Nguyou Du.v Trinh. a de
bombardamentelor,
medeano-saigoneze au declan
intenţio
granţilor si turismului a fost
nează sâ profite de ofensiva
gresiunc in Vietnam.
Slalele
districtului 5 făeînd uz de ar
Unite au a.iuns într-un impas din Vietnamul de sud afirmînd şat trei operaţiuni în direcţia numit: Fouad Butros. Ministru
Fa-
de interne este Soliman
fără speranţe. In ultimele zi câ Hanoiul ar dori. chipurile tilerie.
GENEVA 8. — Corespon sigure dreptul inalienabil al le. forţele armate patriotice război cu S.U A. şi nu vrea ranija. iar Departamentele
dentul Agerpres. Horin Liman, tuturor părţilor semnatare ale din Vietnamul de sud. împre sâ înceapă discuţii pentru so Instalaţiile radar ale avia Justiţiei Poştei şi Telecomu
transmite : Luind cuvînKil Ia tratatului, fără nici o discri ună cu masele populare, an luţionarea paşnică a problemei ţiei americane dispuse in apro nicaţiilor au fosl încredinţate
şedinţa din 8 februarie a Co minate, de a dezvolta, indivi lansat atacuri continue sco vietnameze Nu .sînt decît trei pierea aerodromului Tan Son luî Rashid Beidoun
mitetului celor 18 state pen dual sau in cooperare cu alte lii ul din luptă multe efective zile de cinci Dean Rusk' a vor Nhul au fost supuse unui til Noul guvern are misiunea de
tru dezarmare. ambasadorul state, cercetările, producţia şi inamice, nsignrindu-si contro bit astfel La rîndul nostru, in de mortiere. a pregăti alegerile parlamen
Braziliei. Arnujo Castro, s-a energia nucleul ă in scopuri lul asupra mai multor oraşe urma victoi iilor răsunătoare Agenţia UPI. citind surse o- tare prevăzute sâ aibă loc în
ocupat de gradul în rare paşnice inclusiv dispozitive ex si a numeroase centre provin ficialc. relatează câ asupra o- piimăvaia acestui an.
schimbările suferite de ulti plozive pentru stopuri civile ciale si districtuale, eliberînd din sud. noi întrevedem posi rasului Ben Tre din delta flu U R.SS. — Producţia Uzinei de motoare Diesel clin Yr
mul proiect de tratat dc nc- In ceea ce pliveşte coopera întinse regiuni rurale. Apara bilitatea de a declanşa o oferi viului Mekong, unde patrioţii Penza este binecunoscuta atît în ţară cit şi in ......... ........ BEIRUT 8 (Agerpres)
sli âinâi ale.
pioliferaie a armelor nuclea rea internaţională paşnică in tul administrativ şi rec;imul şi vă împotriva americanilor pe sud-vietnamezi deţin po/iţiile- Navele înzcslt ale cu moloarc Diesel, cai c poariă marca a- Noul cabinei libanez, condus
re apără interesele şi dreptu domeniul nuclear, a spus în marionetă se năruie, armata frontul opiniei publice. Dară a- cheio, aviaţia americană a lan ccsloi uzine, brăzdează mările si oceanele lumii. de premierul Abdullah Al
rile fundamentale ale ţărilor continuare delegatul brazilian se destramă. întregul popor sat bombe de marc calibru, In fotografie: încercarea unui motor Diesel de 1000 C.P. Yafi. s-a întrunit joi in pre
nenuclearc Noul proiect de previziunile articolelor 4 şi ă vietnamez este holârit sâ con meritanii încetează in mod bombe cu napalm şi rachete. zenţa preşedintelui Libanului.
tratat, o spus delegatul bra ale proiectului de tratat nu tinue lupta pinâ la înfăptuirea real bombardamentele, a spus ..Autorităţile americane au a Charles ltclou. In cadrul reu
zilian, nu prevede nici o mă fac dorit să inslitulionalixeze deplină a drepturilor sale na vorbitorul, R. D. Vietnam va juns Ia concluzia, scrie UPI, câ niunii s-a holârit constituirea
sură caic să oprească statele ini pâri nea lumii în două ca ţionale. a spus el. începe negocierile foarte re distrugerea sistematică a ora unui comitet ministerial con
nucleare de la o proliferare tegorii dc naţiuni : pe de o In continuare, ministrul de şului este singura modalitate dus de premierul Yafi şi în
verticală, direct sau indirect, parte, rele (are vor avea mo externe a arătat câ poziţia ţâ pede. Posibilităţile însă sînt de a înfringe tenacitatea par Conferinţa sărcinat cu elaborarea progra
în ciuda propunerilor jus<e nopolul tehnologiei nucleare rii sale cu privire la rezolva minime Dacă americanii nu tizanilor44. Bombardamentele mului de politică externă şl
făcute în această privinţă dc pentru nevoi militare şi paşni rea problemei vietnameze este încetează bombardamentele, ei au provocat moartea a circa internă care urmează sâ fie
unele delegaţii. în special de ce. şi pe de altă parte, cele foarte clară „Statele Unite au vor fi izolaţi, presiunea opiniei 1 000 de locuitori ai oraşului, supus spre aprobare parla
delegaţia Indiei. El o arătat (are vor fi dependente din iar alţi 1.500 «iu fost răniţi. mentului întrunit în sesiune
că în art. 1 se face o discri punct de vedere tehnologic Conducători ai forţelor pa extraordinară.
minare între statele nenuclea pentru perioada iniţială de 25 rate ale Saigonului. relatează pentru comerţ
triotice aflaţi in zonele elibe
re şi eeîe nucleare, acestea din de ani Această dependentă ar © Interviul ministrului de externe al R. D.
urmă avînd posibilitatea să fi echivalentă cu îngheţarea, Vietnam . agenţia France Presse, declară
transfere, spre deosebire de în statele nenurleare. a orică • „In războiul lor de agresiune in Vietnam, Sta câ „ofensiva generală a fost Dizolvarea
ţările nenucleare, de la una rui progres tehnologic care declanşată şi noi o vom duce
la alia arme nucleare, infor orc vreo legătură, oricil de tele Unite au ajuns într-un impas fără speran pînă ta capăt, pînâ la obţine
străzile si dezvoltare
maţii tehnice, după bunul lor depărtată, cu tehnologia ne rea independenţei ţârii44. Pen Adunării
plac. Referindti-se la art. 3. cesară dispozitivelor nuclea ţe". tru oricine «parcurge
care tratează despre exercita re destinate nevoilor civile. ® „Dacă americanii încetează în mod real bom Saigonului. adaugă agenţia ci
rea controlului, ambasadorul Din fericire — a spus re tată. nu există nici o îndoială Constituante
Braziliei a arălat că în timp prezentantul Braziliei — noi bardamentele, R. D. Vietnam va începe foarte câ (oiţele patriotice care con
ee statelor nenucleare li se ştim că textul revizuit al repede negocierile *. trolează in prezent numeroase NEW DELHI 8 Trimisul •Şedinţa de dupâ-airiiazâ a
cerc să accepte un sistem <»e proiectului tratatului de ne- cartiere se bucură de sprijinul special Agerpres, Ion Puţine- fost prezidata de şeful dele a Sudanului^
control care abia urmează să prolifciaie nu ne-a fost pre • Toate căile de comunicaţie care duc spre direct al populaţiei şi sînt de lu. transmite: gaţiei române l.i U.N.C.T.A.D.-
fie stabilit, textul nu prevede zentat ca ceva caic trebuie Saigon au fost tăiate . cise sâ rămînâ la Saigon. Dezbaterile generale din ple II, Glieorglie Râdulescu, unul
ca şi ţările nucleare să fie su sâ fie sau acceptat sau res nara Conferinţei Naţiunilor U din vicepreşedinţii actualei KllARTUM 8 (Agerpres).
puse controlului asupra activi pins. ci. după cum a declarat $ „Simptome prevestitoare ale unor transfor nite pentiu comerţ şi dezvol Conferinţe. Au luat cuvintul Situaţia s-a agravat biu.se 1?
tăţilor lor nucleare Mai mult reprezentantul american, ca o mări radicale". .Şeful reprezentanţei din tare continuu intr-un ritm a reprezentanţii Tunisiei. Iranu Khartum. unde loate punctele
decît atît. potrivit art 9. pu ..recomandare pentru discuţii Pnom Penii a Frontului Naţio lert. lui, Noii Zeclande, Cubei şi -strategice ale Capitalei au
terile nucleare au posibilita si tratative în cadrul acestui nal dc Eliberare din Vietna Luind cuvintul în şedinţa de Spaniei. lusl ocupate de forţele armate,
tea să capete materiale fisio comitet, precum şi pentru a fi adus trupe pentru agresiunea publice va fi şi mai marc mul de sud. Nguen Van I-Iieu. joi dimineaţă, ministrul dc iV relaleuza agenţia France Pres
nabile. destinate iniţial folo luat în considerare de toate împotriva Vietnamului. Ele Vietnamul nu poate negocia a făcut presei o declaraţie în Cele cinci comitete de luciu se Palatul prezidenţial, sediul
sirii lor în scopuri paşnice şi. guvernele". Este evident, a su trebuie sâ pună capăt agre sul) bombe sau sub ameninţa care refomdu-se la eventuali stat în Ministerul Afacerilor ale Conferinţei au început joi guvernului, postul de radio şi
Externe al Indiei, Bali
Ram
deci nesupuse controlului, iar bliniat A Castro. câ statelor siunii şi sâ-şi retragă trupele rea bombelor. tatea instalării unui guvern Bhagat a schiţat citeva dintre sâ dezbată problemele ce le-au alte instituţii au fost. ocupate
mai tîrziu su folosească ase care nu sînt membre ale Co din Vietnam. Acesta este sen provizoriu al F N.E., a spus : fost remise. de armată şi poliţie, care au
menea materiale în scopuri mitetului trebuie sâ li se dea sul celor patru puncte ale gu S A IG O N 8 (Agerpres) — ..In urma dezagregării admi problemele comerţului inter ir blocat accesul parlamentarilor
naţional şi ale dezvoltării, le
militare. Tocmai în intenţia posibilitatea să-şi exprime vernului R. D. Vietnam şi ol Unităţi ale Frontului Na nistraţiei şi a regimului mario gate de nevoile larilor în curs NEW DELIII 8. — trimisul in Adunarea Constituantă, du
de a micşora decalajul între punctul de vedere într-o ches programului politie al Frontu tional de Eliberare din Vici- netă de la Saigon. problema de dezvoltare. Kl a subliniat special Agerpres, Iun l'uţine- pă ce primul miniştrii Ahmed
obligaţiile ţârilor nucleare şi tiune ca aceasta, care afectea lui National de Eliberare din namul de sud au iniţiat joi, a puterii este la ordinea zilei. necesitatea lărgirii cooperării ln transmite : Mahgoub a anunţai dizolvarea
nenucJeare. a spus delegatul ză destinele lor A luat apoi Vietnamul de sud, care este in noua zi dc la declanşarea o In centrele dens populate şi internaţionale, deHnnnd câ o In cursul dimineţii de joi. Adunării Constituante a ţării.
brazilian, insistăm asupra o cuvîntu] delcgala Suediei. Alva conformitate cu ' principiile fensivei generale, atacuri in înlr-o serie de regiuni rurale, Cheorghe Râdulescu. vicepre Premierul Mahgoub a declarat
bligaţiei statelor nucleare de Myidal Expunînd poziţia ţă fundamentale şi clauzele prin diverse localităţi din Vietna a adâugai el. populaţia este bază pentru realizarea acestei şedinte al Consiliului de Mi câ hoiârîrea a fost. luata deoa
o constituie Carta
cooperări
a canaliza prin intermediul rii sale fată de proiectul de cipale ale acordurilor de la Ge mul de sud. Activitatea forţe pc cale de a instaura o nouă de la Alger. niştri. şeful delegaţiei române rece opoziţia a cerut în mod
neoons'ituţional extinderea a-
unui fond special al O.N.U, — tratat de nepioliferare. ea a neva cu privire la Victnam1*. lor patriotice s-a făcut simţită administraţie. Aceasla. însă. la Conferinţa Naţiunilor Uni Iribuţiilor Adunării Constitu
în beneficiul progresului eco arătat că acesta suscită u im i „Tn declaraţia mea din 28 îndeosebi la khe Sanh, unde este o problemă care priveşte In cuvintul său. reprezen te pentru comerţ şi dezvolta ante. Deputaţii opoziţiei au
nomie al ţărilor în curs de toarele întrebări : „încotro ne ianuarie 11)67. urmată de cea garnizoana americană încer ţoale forţele patriotice armate tantul Ghanei. Francisco Ribe- re. a avut întrevederi cu prim- cerut prelungirea cu un an a
dezvoltare şi în special pen îndreptăm ?. ..Cum putem fi din 23 decembrie anul trecuî. cuită a fost supusă unor pu şi politice caic au luat parte iro Ayeh. a cerut Conferinţei viccpreşcdintcle Consiliului de mandatului Adunării Consti
tru progresul ştiinţific şi teh siguri că vor fi intr-adevăr a subliniat. Nguyen Duy Trinh. ternice bombardamente de ar la actuala mişcare şi care va sâ-si concentreze atenţia asu Miniştri şi ministrul comerţu tuante sub pretext câ elabora
nologic al acestora — o parte luate înîr-un viitor apropiat am arătat clar calea pentru tilerie. mortiere şi rachete, la depinde de evoluţia situaţiei, pra dificultăţilor ţârilor în lui şi industriei al Australiei. rea proiectului noii constituţi
substanţială a resurselor elibe măsuri efective pentru a opri negocieri între R. D Vietnam Saigon unde forţele patriotice de consultările dintre ţoale n- curs dc dezvoltare, aşa cum se John Mc Wen. şi cu s;cful de necesită timp mai îndelungat,
rate prin măsurile de dezar cursa armelor nucleare, care şi Stalele Unite44. Relevînd râ controlează in Întregime car eeslc forţe4'. reflectă in Carta de la Alger. legaţiei mexicane. Placido cerere cu care guvernul nu a
mare nucleară. Nu există nici in prezent se desfăşoară pe o cercurile guvernamentale ale tierul Cholon şi sectoarele 5 Ghann. a spus el. speră câ „ac Careîa Reynoşo. adjunct al fost de acord. Potrivit declara
un angajament specific din spirală îngrozitoare ?”. SU.A persistă nj înrâpătîna- şi 7 ale capitalei. La Hue, fos PARIS 8 (Agerpres). ţiunile deschise voi- lua locul ministrului industriei si co ţiei primului ministru, la 26
partea puterilor nucleare — a Refenndn-se la art 6 al pro re în planurile lot agresive, el ta capitală imperială, in pofi Presa franceză de joi consa declaraţiilor de intenţii şi sim merţului Tn cursul convorbi aprilie vor avea loc alegeri
spus el — în ceea ce priveşte iectului de tratat privitor ia a arătat câ guvernul SU.A. da contraatacurilor trupelor a- cră în continuare spatii largi patii. precum şi a cuvintelor rilor au fost abordate proble generale
măsurile care urmează sâ fie angajamentul ţârilor semnata- pretinde câ ..sl ncJiazâ14 şi „în mci irano-saigoneze, drapelul actualei evoluţii a războiului frumoase44. me aflate în aienţia Conferin Agenţia UPf anunţă câ pri
negociate în mod rapid pri ip dc a duce negocieri cu pri cearcă să înţeleagă44 poziţia F.N E continuă să l âminâ ar din Vietnam. „Vielcongul (nu La rindul său. reprezentan ţei Naţiunilor Unite pentru co mul ministru Ahmed Mahgoub
vind dezarmarea nucleară. în vire la măsurile de încetare a Hanoiului. De fapt. însă. n- borat deasupra clădirilor prin mele dat de presa occidentală tul Canadei, Herbcrl Winter. a merţ şi dezvoltare si proble şi-a asumat puteri extraordi
afară de ipoteza că asemenea cursei armelor nucleare şi cu ccasta este o manevră urmă cipale ale vechiului oraş, iar Frontului Naţional de Elibera promis o asistenţă mai largă me referitoare la relaţiile bi nare. După dizolvarea Adună
măsuri urmează sâ facă parte privire la dezarmare, delega rind sâ insele opinia publică forţele patriotice provoacă în re — n i.), scrie ziarul „La Na- ţârilor în curs de dezvoltare. laterale. rii Constituante. 119 deputaţi,
dintr-un tratat dc dezarmare ta Suediei a declarat câ tex- şi sâ camufleze încercările d? semnate pierderi inamicului. tion“ , nu numai câ reuşeşte sâ între care şi 1 îcierul opoziţiei
generală si totală 1iil acestui articol nti a ţinut, continuare a escaladării răz La Khe Sanh, unităţi ale ţină piept literalmente puter Sadîk Mahdi. fosl prim-mi-
Brazilia, a declarat Araujo din păcate, seama de recoman boiului de agresiune din Viet Frontului Naţional de Elibera nicei Americi, dar chiar deţi nistru. s-au întrunit in apro
Castro. consideră că sugestii dările făcute anul tre nam Kste clar câ Statele Uni re au supus joi dimineaţa u ne iniţiativa luptelor pe între pierea sediului parlamentului.
le şi propunerile esenţiale cu cut de reprezentanţii Me te nu doresc în mod serios ne- nui Iii combinat de rachete şi gul front al Vietnamului de Lucrările Comisiei R.A. YEMEN A fost adoptată în unanimitate
prinse în rezoluţia O N U. cu xicului României şi Braziliei gorieri în vederea rezolvării mortiere baza fortificată a- sud. ..Pe de altă parte, conti o moţiune în care opoziţia îl
privire la dezarmare nu au Arătlnd câ poziţia guvernului problemei virtnameze. Ele vor meriranâ după ce miercuri au nuă ziarul, „manifestaţiile, ca O.N.U. pentru acuză pe Mahgoub de a fi
fost incluse în noul proiect suedez este ca puterile nu trebui sâ poarte răspunderea ocupa* punctul strategic Lang re se desfăşoară în Vietnamul „conspirat în vederea răstur
de tratat de neproliforare şi cleare sâ-şi asume un angaja pentru aceasta, a declarat mi Vei Pierderile suferite de for de sud împotriva guvernului dezvoltare socială Respingerea nării regimului reprezentativ"
că nu ş-a ţinut pe deplin sea ment mai ferm câ vor proceda nistrul de externe nord-vict- ţele amei irano-saigoneze la de la Saigon. constituie simpto- $î apreciază această acţiune
ma de discuţiile care au pre fără alte anhnâri la luarea u namez. Lang Vei. anunţă agenţia UH, mele prevestitoare ale unor drept „o lovitură de stat civi
cedat prezentarea actualului nor măsuri de dezarmate nu In încheiere. Nguyen Dur citind oficialităţi militare ame transformări radicale". NEW YORK 8 (Agerpres) — unui atac lă44. Liderii oooziţiei. precizea
proiect de tratat. Noi nu «in cleară. Alva Myrdal a propus Trinh a subliniat câ negocie ricane. ajung la 400 de m ili La rindul său. ziarul „L ’llu- f n Ne^ York continuă lucră ză agenţia UPI. .intenţionează
rile Comisiei O.N.U. pentiu
cînd
rile vor începe
atunci
tern dispuşi — a subliniat de ca art. fi sâ prevadă ca nego Statele Unite vor da dovadă râ tari. Potrivit agenţiei France inanite" scrie : „Johnson sâ nu dezvoltare socială al regaliştilor sâ se întrunească lunî pentru
ai
Pressc. un grup de gcnişli
legatul brazilian — să renun cierile respecţivc sâ înceapă an pus capăt cu adevărat şi unităţilor F.N.E. au aruncat în se insele : genocidul pe care-1 In cadrul discutării Raportu a alege un nou prim-minislru.
cit mai devreme şi sâ specifi
în
ţăm la punclni nostru de ve ce că este vorba de o dezar în mod necondiţionat bombar aer două poduri de pc Rîul practică in acest moment sud lui comitetului pentru locuin CAIRO 8 (Agerpres).
oiaşele Vietnamului de
dere că este necesar sâ se a mare nucleară. damentelor şi tuturor actelor Parfumului. Citind surse a- nu-1 va salva de la înfrlngere. ţe construcţii şi sistematizare, Forţele armate ale Republi începerea con
dc război îndreptate împotri mcricnne agenţia France Pres- aşa cum nu l-au salvat nici delegatul român Cheorghe Ni- cii Arabe Yemen au respins
va RD Vietnam. so relatează câ alte două re distrugerile provocate oraşelor ca a prezentat realizările ob un atac al detaşamentelor re
gimente ale forţelor patriotice ţinute în ţnru noastră în do vorbirilor anglo-
Situaţia din centrele universitare Purtătorul de cuvînl al au reuşit sâ pătrundă in ora clin Vietnamul de nord... Cor meniul construcţiei de locuin galiste în regiunea munţilor
agenţia
Eiban,
transmite
M A E. al R D Vietnam, Ngo şul Hue după o luptă violen pul său expediţionat a înregis ţe şi a subliniat preocupările MEN. La această operaţie au americane
• | v A Z' I ( V Dicm, directorul Departamen tă cu un batalion al trupelor trat în aceste zile un eşec actuale ale statului român
spaniole ramine încordata tului Informaţiilor şi Presei, a saigoneze. In vechea capitală grav In Vietnam nu mai exis pentru sistematizarea locali participat 3 000 dc militari, u- WASHINGTON 8 (Ager
nitâţi :)c tancuri şi artilerie. In
tă astăzi nici front şi nici ari
declarat ziariştilor că interviul imperială, forţele patriotice au ergardă. ci o populaţie care se tăţilor rurale. timpul luptei, care a durat 24 pres). — Joi seara, la Casa A l
MADRID 8 (Agerpres). treia z.i consecutiv). în incinta acordat dc ministrul afacerilor lansat în cursul nopţii dc mier ridică pretutindeni la luptă... EI o propus extinderea ac dc ore, au fost ucişi 200 de bă au început convorbirile în
Situaţia din centrele univer Facultăţii dc filozofie, in semn externe al R.D. Vietnam con curi spre joi două atacuri si- In acest război de agresiune, tivităţii organelor de specia regalisli şi luaţi prizonieri G0. tre primul ministru al Marii
sitare din Spania continuă sâ de protest faţă de prezenta po firmă încă o dată poziţia ex mullane asupra poziţiilor de- în care F N E. deţine iniţiativa litate ale O.N.U. în domeniul A fost capturată o însemnată Britanii. Harold Wilson, şi
râmînâ încordată. Facullalea liţiştilor la intrarea în facul pusă de acesta la 29 decem ţinule de batalionul I dc in militară şi politică, americanii construcţiei de locuinţe în do cantitate de arme. Şoseaua Sn- preşedintele SU.A., Lyndon
de ştiinte politice şi economi tăţi. La Granada, studenţii dc brie. Guvernul SU.A. a în fanterie saîgonez. La Hue. re nu vor reuşi niciodată sâ revi meniul rural. naa-Hodeida este controlată Johnson.
ce din Madrid, care a fost în la filozofie au declarat grevă cercat sâ se eschiveze prin di levă agenţia Associated Press, nă pe poziţiile — precare — In încheiere delegatul ro în prezent de forţele republi Wilson se află în vizită o-
chisă Ja 7 ianuarie ea urmare pentru a protesta împotriva a ferite declaraţii de presiunile studenţi ai Universităţii din pe care le aveau cu opt zile în mân a sprijinit ideea procla cane şi a fost deschisă traficu ficialâ în S.U.A. pentiu a 6-a
a unor grave incidente, va menzii de 25.000 de pesetas la opiniei publice mondiale, care oraş s-au înrolat în rîndurile mării unui rAn internaţional lui. oară .de cînd a devenit prim-
mimstru.
continua sâ râmînâ închisă în care a fost condamnai de auto cere Încetarea bombardamen forţelor patriotice. urmă". al locuinţei".
rităţile locale unul dintre co telor. Americanii, a spus vor
că o sâptâmînâ. Aproximativ
legii lor sub acuzaţia câ ar fi bitorul, au încercat sâ argu
300 de studenţi madrileni au distribuit manifeste „subversi menteze necesitai ea ..de a se
manifestat miercuri (pentru a ve41. continua sondajele pentru a La Copenhaga a fost dat pu Rauf Denktash, unul din lide mentară a Consiliului euro de automobil. Salonul va ocu socialist şi Komeito, în care
blicităţii un comunicat oficial rii comunităţii cipriote turce. pean de la Strasbourg în fa pa o suprafaţă record : 44 000 se subliniază hotărirea acestor
in care se arată câ noul gu voarea restabilirii drepturiloi metri pătratî. partide dc a lupta împotriva
vern danez a examinat împre La Ottawa a luat sfirşit Con omului in Grecia. introducerii pe teritoriul japo
jurările prăbuşirii în Groen ferinţa constituţională federal- Administraţia naţională pen nez a armelor nucleare, trans
landa a bombardierului ame provincial.i. convocată de pri Comisia senatorială pentru tru problemele aeronauticii si formării tării într-o bază ato
rican „B-52‘‘ cu arme nuclea mul ministru canadian Lester afacerile externe a S.U A. a cercetarea spaţiului cosmic mică americană, planurilor de
re la bord. Comunicatul subli Pearson. Conferinţa a hotărit hotărit să adreseze preşedinte (N A.S.A.) a dat publicităţii un înzestrare a forţelor armate
niază că. guvernul danez este sâ înfiinţeze comitete perma lui Johnson cererea de a in- raport iu care arată câ a fost japoneze cu arma nucleară.
hotărit sâ obţină asigurări din nente pentru studierea tuturor redus la cinci numărul regiu
partea guvernului Statelor U problemelor dezbătute, printre nilor de pe Lună, unde se pro Potrivit agenţiei ADN, re
nite pentru ca nici o armă care şi cea a revizuirii Consti iectează să ajungă primii cos cent a avut Ioc o plenară a
nucleară sâ nu fie depozitată tuţiei. problemă abordată de monauţi americani. Se apreci Comitetului Central al Parti
în Groenlanda şi ca neutrali primii miniştri ai provinciilor, ază că primii astronauţi din dului Comunist din Germania,
tatea spaţiului aerian al aces in şedinţa ele miercuri după- CURIER S U.A. vor aseleniza înainte de care activează în ilegalitate.
tei regiuni sâ fie respectată de ainiază sfirşitul anului 1969. La această plenară a fost dis
către bombardierele atomice". Potrivit datelor oficiale pu cutat proiectul unui nou pro
In capitala federală a S.U.A. blicate la Roma, numărul cetă gram al partidului. C.C. al
I ii cadrul unei şedinţe a ca s-a încheiat consfătuirea dc terveni ca secretarul de stat al ţenilor italieni care au pără P C G. a hotârît în unanimita
binetului de miniştri din Sin- două zile a celor 150 de lideri S.U.A., Dean Kusk, să accepte sit ţara in 1967 plecind iu stră te să supună proiectul noului
gapore s-a hotărit dizolvarea, ai organizaţiilor populaţiei dc o expunere publică în legătu inătate în căutare de lucru a program dezbaterii publice.
începind cu dala de 8 februa culoare din Washington. Au ră cu evenimentele internaţio fost de 228.000.
rie. a parlamentului şi organi fost discutate acţiunile de ma nale şi in special in legătură Republica Populară a Yeme
zarea unor alegeri generale să care se vor desfăşura în cu situaţia din Vietnam Potrivit unor date statistice nului de Sud şi Republica
peste trei luni. Nu ou fost co capitala SU.A. în sprijinul re publicate de Ministerul Muncii Populară Democrată Coreeană
municate motivele care au de vendicărilor economice şi a Intre 14 şi 24 martie sc va at S.U.A., în luna ianuarie nu au convenit sâ stabilească re
terminat aceste hotărîri. drepturilor civile. organiza la Geneva cel de-al mărul şomerilor în această ţa laţii diplomatice, se arată în
38-lea Salon internaţional al ră a fost de 3.1 milioane per comunicatul comun dat publi
„Nici un progres n-a fost In Camera Comunelor a fost automobilului. Pînă in pre soane. cităţii la Aden, la încheierea
realizat în problema rezolvării depusă miercuri o moţiune zent. scrie agenţia France Pres La Tokio a fost dală publi vizitei delegaţiei R.P.D. Core
crizei cipriote, deoarece păr semnată de 59 de deputaţi la se, şi-au anuntat participarea cităţii o declaraţie comună a- ene, condusă dc Kan Rian Ug.
ţile interesate îşi menţin punc- burişti aprobind rezoluţia a- 25 de ţâri. Cu acest prilej vor doptalâ joi de secretarii gene vicepreşedinte al Prezidiului
iele dc vedere", a declarat doptală de Adunarea parla fi expuse peste 1.300 de mărci rali ai partidelor comunist, Adunării Populare Supreme.
INDIA. — Vedere clin Tiombay „oraşul atomic" — muie se află mai multe re-
acloarc atomice. /
REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA ZIARULUI: str. Dr. Petru Grota nr. 35. telefon 12 75. 15 85. 2317. — TIPARUL întreprinderea poligrafica Hunedoara—Deva 44.065