Page 64 - Drumul_socialismului_1968_07
P. 64
DRUMUL SOCIALISMULUI
m /m nianaiU M u
J f f l f N T t
Aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului DUPĂ LOVITURA DE STAT
de prietenie româno — cehoslovac Situaţia din Brak
începe să revină,
ADUNAREA FESTIVA DIN BUCUREŞTI la norm al
BAGDAD 18 (Agerprcs). Si vitura de slat de Ia Bagdad
Cuvîntarea tovarăşului Cuvîntarea ambasadorului dc stat organizată în noaptea este o problemă internă si că
tuaţia din Irak după lovitura
autorii ei rămîn fideli Cartei
de 16 spre 17 iulie — relatea lig ii Arabe, pronuntîndu-se
ză corespondentul de la Bag pentru unitatea politică, eco
Pompiliu Macovei Karel Kurka dad a) agenţiei Rcuter — în nomică şi militară a ţărilor a-
rahe.
cepe să revină la normal. Mă
surile privind restricţiile dc în încheierea memorandumu
circulaţie continuă însă să ră- lui. autorii loviturii de stat
R. S. CEHOSLOVACA. — Aspect de muncă Io uzina ditop mină în viqoarr, deşi perioa din Irak au tinut să sublinie
Se împlinesc zilele acestea astfel continua întărire a orîn da de respectare a lor a fost ze din nou că vor respecta
20 de ani de la semnarea Tra duirii socialiste. După ce a transmis felicitări ne propunem teluri şi per din Mimon (Boemia), unde se produc fibre sintetice de polia- redusă. toate angajamentele şi acordu
tatului de prietenie, colaborare România militează activ pen cordiale poporului român cu spective noi şi căutam noi re mide, poliesteri şi P.V.C. rile Internationale încheiate de
şi asistentă mutuală dintre tru întărirea prieteniei si ali prilejul acestei aniversări, am zolvări pentru ascensiunea vii Pe dc altă parte, postul de fostul guvern.
România şi Cehoslovacia, im anţei cu toate ţările socialiste, basadorul Cehoslovaciei a toare. radio Bagdad a difuzat noi
portant eveniment in istoria re pentru dezvoltarea continuă a spus : Aş vrea să subliniez tn Toate măsurile pe care le decrete emise de autorii re ☆
laţiilor dintre cele două ţări. relaţiilor politice, economice, mod excepţional cu această o adoptă partidul nostru, toate centei lovituri de slat. Astfel. LONDRA 18 (Agerpres). —
Pentru Partidul Comunist şi culturale şi ştiinţifice între a cazie că In tara noastră se dă obiectivele pe care le trasea Lucrările Comitetului ..Consiliul Comandamentului Fostul preşedinte al Irakului,
guvernul Republicii Socialiste ceste ţări. In acelaşi tîmp, ta o Înaltă apreciere înţelegerii ză sînt axate numai şi numai revoluţiei" a destituit pe şe generalul Abdel Rahman Aref.
România, pentru întregul nos ra noastră înfăptuieşte o po depline şi sprijinului tovără spre întărirea orînduirii socia ful statului major al tortelor care a (ost răsturnat de la
condiţiile celor 18 state pentru
tru popor, a spus vorbitorul, litică de largă colaborare cu şesc pe care Partidul Comunist liste, spre dezvoltarea acesteia arma|e irakiene, Ibrahim Fei- putere în urma loviturii de
aniversarea tratatului româno- toate statele. indiferent de Român şi poporul român îl a în concordantă cu «al al-Ansari. numind in locul stat dc la 17 Iulie, a sosit
cehoslovac constituie un pri orînduirea lor socială. La baza cordă procesului contemporan concrete ale Cehoslovaciei. lui pe generalul locotenent miercuri seara cu un avion
Partidul nostru Comunist pre
lej de a ne exprima bucuria relaţiilor sale externe. Româ de democratizare din Ceho găteşte intensiv Congresul său dezarmare l-iordan Takriti, care a fost co special la Londra. El a refuzat
şi satislaclia fată de dezvolta nia situează respectarea stric slovacia. Apreciem profund mandantul forţelor aeriene în să facă vreo declaraţie ziariş
rea prieteniei dintre România tă a independenţei şi suvera manifestările de încredere sl extraordinar — cel de-al XIV- timpul guvernului din 1963. tilor. Soţia generalului Aref
şi Cehoslovacia, profunda în nităţii naţionale, a egalităţii simpatie exprimate fată de loa —, întăreşte poziţia s* con De asemenea, „Consiliul Co se află internată de trei sap-
credere In adincirea şi întări in drepturi şi neamestecului în partidul nostru de conducătorii ducătoare In societate, bazată GENEVA 18 (Agerprcs) — va rachetelor balistice, vor mandamentului revoluţiei" a ho- tămini Sntr-un spital londo
rea ei continuă, in interesul treburile interne, avantajului de partid si de stat ai Româ pe încrederea şi sprijinul cres- In şedinţa de joi a Comite bitorul a spus că membrii co tărît, după cum Informează e- nez.
ambelor ţări şi popoare, al pă reciproc, care dobîndesc o niei. Sîntem convinşi că aceas Nnde ale populaţiei. Prin ini tului celor 18 state pentru de mitetului slnt nerăbdători să genţia France Presse. să se
cii şi socialismului. Arătlnd că tot mal largă recunoaştere pe tă atitudine tovărăşească, spri ţiative concrete de fiecare zi, zarmare a luat cuvîntul dele audă unde şi cind vor începe chestreze bunurile mobile şi
nu o dală, popoarele, tortele jinul Partidului Comunist Ro precum si prin acţiuni pozitive, gatul Canadei. E.L.M. Burns, tratativele. El a adăugat că imobile apartinind unui grup
revoluţionare şi progresiste din arena mondială. mân şi personal al tovarăşului el dovedeşte sinceritatea inten care a sublimat necesitatea este foorle de dorit ca Comi de 26 de persoane aflate în
România şi Cehoslovacia şi-au Partidul nostru consldeiă că Nicolae Ceauşescu. constituie ţiilor sale, înalta răspundere adoptării unor noi măsuri dc de tetul celor 18 să primească cit funcţii de conducere în timpul
acordai reciproc sprijin mate perfecţionarea construcţiei so un important mod de întărire conştientă în fata poporului zarmare nucleară si de dezar mai multe informaţii asupra fostului guvern. Printre cei Vietnamul de sud
rial şi moral In apărarea fiin cialiste. potrivit condiţiilor spe a relaţiilor de prietenie dintre nostru. Partidul Comunist din mare generală şi totală. Re acestor tratative. Delegatul ca afectaţi de această hotărlre se
ţei lor naţionale, in lupta pen cifice şl tradiţiilor proprii fie ţările noastre, dintre partidele Cehoslovacia se situează ferm prezentanţii multor ţări, a spus nadian a exprimat părerea că află Taher Yfchia, fost prim-
tru independentă, pentru liber cărei naţiuni socialiste, consti noastre comuniste, contribuie pe poziţiile marxism-leninismu- el. au repetat* de multe ori în viitoarele dezbateri din mlnistru. precum şi alţi cîtiva „Liniştea
tate şi progres social, vorbito tuie condiţia dc bază a pro la consolidarea lot regii comu lui şi ale dezvoltării socialis că clectul şi durata tratatului comitet ar trebui să aibă prio foşti miniştri.
rul a tăcui un scurt istoric al gresului şi prosperităţii ci şi nităţi socialiste şi a mişcării te in ţara noastră, iar în aces de noproliferarc a armelor ritate problema încetării expe In legătură cu relaţiile din
dezvoltării relaţiilor româno- reprezintă, totodată, o contri comuniste internaţionale. te eforturi conştiente aşteaptă nucleare vor depinde de ac rienţelor nucleare subterane, tre Bagdad şi Amrnan în ur dinaintea
cehoslovace de-a lungul anilor. buţie la întărirea poziţiei so Subliniind legăturile tradi încredere, sprijin deplin şi în ţiunea puterilor nucleare în încetarea producţiei de mate ma loviturii militare, cores
In prezent — a spus el — sînt cialismului In lume. ţionale de prietenie dintre cele ţelegere tovărăşească dc la toa vederea îndeplinirii cerinţelor riale fisionabile destinate unor pondentul din capitale Iorda
Irakului. furtunii
întrunite condiţiile pentru des Poporul român, Jeoat prln- două popoare. vorbitorul a te partidele comuniste frăţeşti. articolului 6 din tratat p rivi scopuri militare şl completarea niei al agenţiei Reutcr anun IU
făşurarea unei şi mai lajgi co tr-o prietenie frăţească de po «pus: Păstrăm bine în memo Putem să asigurăm pe toţi tor Ia urgenta continuării ne şi modernizarea protocolului de ţă că ambasadorul
poarele tuturor tarilor socia
laborări reciproc avantajoase, liste, animal de nobilele senti rie faptul că în timpul dicta prietenii noştri că dezvoltarea gocierilor asupra unor măsuri la Geneva care interzice fo Ahdel Hamîd Homan, a avut
intre ţările noastre, pentru a- mente cît şi de răspunderile iz- tului criminal de la Miinchen, viitoare a socialismului în Ce efective pentru încetarea, la losirea armelor chimice si bac joi o întrevedere cu primul SAICON 18 (Agerpres). —
dîncirea cooperării economice vorîte din principiile interna clnd Cehoslovacia a fost sa hoslovacia va fi în continuare o dată cît mai apropiată, a teriologice. El a solicitat din ministru Bahjat al-Ta\hounl si
.Liniştea dinaintea furtunii"
şi tehnico-ştiintifice, sporirea ţionalismului socialist, urmă crificată de către aliaţii săi oc legată indisolubil de consolida cursei înarmărilor nucleare şi partea celor doi copreşedinţi cu ministrul de externe Abdel — astfel este interpretată de
schimburilor comerciale, extin reşte cu un viu interes şi sim cidentali agresorului nazist, rea şi lărgirea relaţiilor priete asupra unui tratat de dezar ai comitetului să acorde aten Moneim el-Rifai. Cu acest
derea legăturilor frăţeşti pe li patie procesul înnoitor, activi presa progresistă română si o neşti şi a alianţei cu ţările so mare generală si totală. Refe- ţia corespunzătoare părerilor prilej. Hamid Homan a expli corespondenţii străini de la
Saigon acalmia care a inter
nie de partid şi de stat. Noul tatea desfăşurată in Cehoslova pinia publică română au luat cialiste, bazate pe respect re rindu-se la acordul intervenit exprimate in comitet de cele cat detaliat memorandumul a venit în ultimele zile pe a
Tratat de prietenie, colaborare cia de către partidul comunist poziţie de partea noastră. As ciproc, egalitate în drepturi, Intre U.R.S.S. sl S.U.A. privi lalte delegaţii, astfel îneît re dresat de „Consiliul Coman proape întreg teritoriul Viet
şi asistentă mutuală dintre Ce pentru perfecţionarea organiză tăzi apreciem oozitia principia neamestec in treburile interne, tor la iniţierea unor discuţii damentului revoluţiei" guver namului de sud. Comanda,
hoslovacia şi România, ce ur rii sociale şi de stat, pentru lă a guvernului român, care respectarea suveranităţii dc comandările privitoare la ac nului iordanian. După cum a montul american consideră
mează a li semnat in currnd, dezvoltarea democraţiei socia considerînd Acordul de la stat şi solidaritate socialistă. bilaterale în problemo limitării tivitatea comitetului să cuprin declarat un purtător de cuvint că angajamentele cu partea
va avea o deosebită însemnă liste. Poporul nostru işi ex Miinchen ca o parte integran Poporul cehoslovac, credincios şi reducerii sistemelor ofensive dă şi propunerile care vor al ambasadei irakiene, în me adversă sînt de mal mică
tate pentru dezvoltarea şi în primă ferma convingere că, sub tă a complotului criminal al bogatelor sale tradiţii revolu strategice dc transportare la contribui la desfăşurarea în- morandum se subliniază că lo intensitate, deoarece forţele
tărirea prieteniei româno-ceho- conducerea Partidului lor Co guvernului Germaniei nazisto ţionare. nu va permite nicio ţintă a armelor nucleare şi a tr-un..spirit;,consl/itqjiv a tra patriotice se regrupează,
'lovace. va ridica pe o treaptă munist, oamenii muncii din Ce împotriva păcii şi ca o încăl dată periclitarea cuceririlor sa şistemelor de apărare împotri tativelor. înaintea lansării unei noi o
mai (naltă colaborarea multi hoslovacia vor doblndi noi şi care grosolană a regulilor fun le socialiste, pentru care au dat fensive pe scară largă. Dc
laterală dintre ţările, partidele importante succese în opera de damentale ale dreptului inter cele mai grele jertfe generalii fapt. liniştea este relativă,
sl popoarele noastre. Partidul consolidare a orînduirii socia naţional contemporan, II soco întregi de luptători revoluţio Luptele de vreme ce presiunea asu
si guvernul român apreciază liste în ţara lor, în întărirea teşte ca fiind nevalabil Încă de nari. El va îndeplini credincios pra Saigonului devine tot
«“ă acest tratat va crea noi po prestigiului socialismului In lu la început, cu toate consecin angajamentele sale internaţio BRAZILIA mai persistentă.
sibilităţi de dezvoltare a rela me. Respectarea dreptului fie ţele ce decurg din aceasta. De nale fată de aliaţi, precum şi din Nigeria Pe de altă parte, în diver
ţiilor politice, economice sl cărui partid şi popor de a con asemenea, poporul nostru îsi fată de întreaga mişcare revo se alte puncte ale teritoriu
cultural-şliintiflce între Româ duce şi a-şi organiza el însuşi va aduce aminte întotdeauna luţionară internaţională. lui sud-vietnamez au fost
nia socialistă şi Cehoslovacia procesul construcţiei socialis cu recunoştinţă şl cinste dc Este o dorinţă sinceră a parti " llo tă rîri stfrăine de ABA 18 (Agerpres). După semnalate miercuri lupte
socialistă, va servi cauzei con te, încrederea deplină în capa soldaţii români, care alături dc dului nostru comunist şi a gu cum relatează agenţiile de sporadice. Una dintre aceste
struirii socialismului în cele citatea fiecărui partid comu armata sovietică au luptat pen vernului cehoslovac de a Îm • • presă, trupele biafreze au ob ciocniri a avut loc la numai
1ouă ţări, interesele unităţii nist dc a soluţiona problemele tru eliberarea patriei noastre bogăţi continuu relaţiile cu re a lita te a n a ţio n a lă ţinui în ultimele zile unele 8 km dc Saigon. S-au uzai
ţărilor socialiste, ale plicii şi complexe pe care le ridici şi si-au jertfit viciile pentru li tarile socialiste, de a (e face succese pe mai multe fronturi dat lupte în apropierea lo
securităţii in Europa şi în lu dezvoltarea socială, este o ce bertatea noastră. cît mei eficiente şi cit mai RIO DE JANEIRO IR. — Conform părerilor exprimate (n luptele purtate cu forţele calităţii Lai Chanh, situată
mea întreagă. rinţă esenţială a relaţiilor de Vorbitorul a remarcat apoi strînse, respectînd însă tn a Corespondentul Agerprcs. V. de ziarele braziliene, reuniu guvernului federal nigerian. în regiunea centrală de coas
Sîntem bucuroşi să remar tip nou dintre ţările socialiste, că succesele, în toate domenii celaşi timp particularităţile şi Oros, transmite: Consiliul se nea Consiliului securităţi Astfel, agenlia France Presse tă, şi în apropierea zonei
deosebirile evoluţiei în frecare
căm, s> cu acest prilej, că a internaţionalismului socialist. le de activitate, care caracte tară. Aceste legături priete curităţii naţionale, reunit din naţionale marchează o înăsprire menţionează că biafrezii au demilitarizate. In zona pla-
popoarele ceh şi slovac obţin .Iată de ce — a subliniat rizează România socialistă do neşti ale noastre nu sînt pen nou după o întrcrup'ere de a atitudinii guvernului faţă reocupat oraşul Ikot Ekpcne tourilor înalte, la aproxima
însemnate realizări în con tovarăşul Nicolac Ceauşescu, astăzi, slnt privite cu respect tru noi chestiuni trecătoare, trei zile, a dezbătui într-o şe de mişcarea revendicativă din $1 că înaintează de-a lungul tiv 200 km nord-est de Sai-
struirea socialismului, în dez secretar general al Comitetului şi seriozitate de întreaga opi ale unor consideraţii tactice sau dinţă de opt ore si jumătate tară şi sporeşte temerile în liniei Tkot Ekpene-Calabar. qon, patrioţii au minat un
voltarea economiei, ştiinţei si Central al Partidului Comunist nie cehoslovacă. De asemenea, speculaţi» de conjunctură, ci situaţia politico-socială a ţării, ce priveşte adoptarea de mă Agenţia citată remarcă că tren, acţiunea integrîndu-se
culturii, In ridicarea nivelului Român, in cuvîntarea rostită la în Cehoslovacia sînt primite cu sînt concluzii logice decurqînd publicînd un comunicat in care suri excepţionale. O scrie dc forţele ledcrale nigericne nu în tactica dc a Izola trupele
de trai al oamenilor muncii. recenta adunare populară din more simpatie măsurile Parti din caracterul socialist al sta se afirmă că „consolidarea ziare, între caro „Correio da controlează în întregime re americano-saigonczc disper
Avem convingerea că cu cît municipiul Brăila — partidul dului Comunist Român si ale tului nostru, dar şi din politica principiilor mişcării dc la 01 Manha", califică hotărîrile reu giunile ocupate si că biafrezii sate pe teritoriul sud-viet-
îndreptate
guvernului român
fiecare tară socialistă este mai nostru, poporul român îşi ex spre dezvoltarea şi aprofunda burgheză care a dus tara noas martie 1364 (data înlăturării niunii ca „străine de realita efectuează numeroase acţiuni namez.
puternică, cu cit asigură dez primă solidaritatea deplină cu rea democraţiei socialiste şi a tră la Miinchen şi spre capi de la putere a preşedintelui tea naţională". de luptă în spatele frontului.
voltarea forţelor de producţie poporul frate cehoslovac, cu tragerea celor mai largi mase tulare în fata agresiunii lritle- Joao Coulart). este sistematic
si perfecţionarea relaţiilor so partidul său comunist. fiind de oameni ai muncii Ia con riste. împiedicată dc acţiunea ele
convinşi că. sub conducerea
ciale, înflorirea economiei si comuniştilor, a conducerii de ducerea problemelor economi Vorbitorul si-a exprimat apoi mentelor subversive care au
culturii, cu atlt mai mare este partid şi de stat. poporul ce ce, politice si culturale ale profunda satisfacţie de ? putea ca obiectiv imediat să pro
contribuţia sa la creşterea for hoslovac va şti să respingă tării. sublinia bilanţul rodnic al tra moveze agitaţia socială si per
ţei si influentei internaţionale orice încercare de a lovi In in Şi poporul nostru, în cei 20 tatului de prietenie dintre cele turbarea ordinci publice pen
a sistemului mondial socialist, teresele socialismului, orice de ani care s-au scurs, a obţi două ţări şi dorinţa ca noul tru a ob|ine răsturnarea si
la întărirea frontului antiimpe- atentat la cuceririle sale revo nut importante succese in ton tratat să îmbogăţească în con substituirea guvernului". Co
rialist, la cauza păcii în lume luţionare, asigurlnd mersul ho- te domeniile vieţii sociale, In tinuare relaţiile dintre cele municatul afirmă, totodată, că
şi a progresului social. tării înainte spre victoria de evoluţia economică si cultu două ţări. .forţele armate au fost ofen
Referindu-sc în continuare plină a socialismului în Ceho rală a tării. în consolidarea po Sîntem mîndri de prietenia sate pe nedrept în public". In
la realizările celor două tari. slovacia". ziţiei sale internaţionale. poporului român, pe care o fata acestei situaţii, se arată
vorbitorul a spus: Viata de In acest spirit, vă rog să-ml Partidul Comunist din Ceho apreciem In mod deosebit si în comunicat, preşedintele re
monstrează că în condiţiile permiteţi, în încheiere, stimali slovacia, care a reuntt sub cu toată sinceritatea. publicii, care prezidează şi
construcţiei socialiste creşterea tovarăşi, să transmit poporului conducerea sa activitatea rod Permitcti-mt ca. tn încheiere, Consiliul securităţii naţionale,
rolului conducător el partidu cehoslovac, conducerii sale de nică a muncitorilor, a ţărani sa vă mulţumesc încă o dată a hotărî! să ratifice dispoziţia
lui comunist reprezintă garan partid şi de stat, cele mai fier lor şi intelectualităţii, a dat tă dumneavoastră tuturor, să mul anterioară privind interzicerea
ţia progresului multilateral a! binţi şi sincere urări de succe rii noastre un program ferm de ţumesc Partidului Comunist oricăror demonstraţii. „In fata
noii societăţi In fiecare tară se în activitatea pe care o des construire a bazelor socialis Român si guvernului Republi oricărei încercări de revenire
socialislă. a desfăşurării cu făşoară pentru înfăptuirea pro mului şi a mers consecvent pe la atmosfera dc agitaţie, gu
succes a procesului dc perfec gramului elaborat dc P.C. din colea realizării lui. cii Socialiste România pentru vernul nu va ezita să adopte,
ţionare a întregii vieţi econo Cehoslovacia, pentru progresul Nivelul de dezvoltare a so toate manifestările de simpa dacă va fi necesar, măsurile
mice, sociale şi politice. orînduirii socialiste, dezvolta cialismului la care s-a ajuns tie şi de ajutor prietenesc a excepţionale prevăzute în
rea continuă a democraţiei so
Mobiliztnd eforturile Între cialiste şi creşterea continuă a tn ţara noastră si orientarea sa cordat patriei mele socialiste constituţie". In comunicat este
gului popor 1n opera de dez bunăstării oamenilor muncii, în politica externă spre întări şi să vă doresc din toată inima reafirmată hotărirea preşedin
voltare şi înnoire a tuturor pentru ridicarea prestigiului rea relaţiilor multilaterale prie telui de a atinge scopurile
compartimentelor activităţii so socialismului în fata oamenilor teneşti cu Uniunea Sovietică sl noi s» mari succese în dezvol mişcării dc la 31 martie 1964
ciale, Partidul Comunist Ro muncii de pretutindeni. celelalte ţări socialiste au con tarea socialistă a României „prin intermediul ajutojului
mân işi îndeplineşte cu con stituit pentru poziţia sl secu prietene. decisiv al forţelor armate",
secventă înalta răspundere fată No exprimăm convingerea ritatea Internaţională a repu
de destinele patriei, fală de că relaţiile frătesti dintre po blicii noastre o stabilitate pe
idealurile nobile de progres poarele român şi cehoslovac, care nu a cunoscut-o în cei 50
ale poporului român, fată de dintre Partidul Comunist Ro 0 Peste 10.000 de persoa
cauza generală a socialismului, mân si Partidul Comunist din de ani de existentă Istorică a ne au participat în localita vocat posibilitatea unei fugi a 0 Prof. Clirîjţian Bamard o
aplicînd în mod creator prin Cehoslovacia, dintre ţările sa. acuzatului, care pinâ acum s-a declarat câ pacientul său,
noastre se vor dezvolte cu suc tea venezueleanâ San Felix la găsit in libertate. Philip Blaiberg, a cărui sănă
cipiile generale ale marxism- Din esenla soci-jlismiilui re o demonstraţie organizată in CURIER tate continuă sâ se îmbunătă
ces în interesul ambelor state,
leninismului la situaţia con al cauzei socialismului, pro iese însă că nu ne putem mul semn de solidaritate cu gre 0 Guvernatorul Pakistanu ţească, ar putea părăsi spita
cretă din România şl aslgurînd gresului şi păcii. ţumi cu rezultatele obţinute, viştii întreprinderilor de trans lui de est, Monem Khan, a a lul Groote Shuur peste două
porturi. Poliţia a deschis focul nunţat că 136 de persoane săptâmîni.
împotriva demonstranţilor. Po şi-ou pierdut viaţa ca urmare
trivit autorităţilor, o persoană flika, consacrată examinării u a inundaţiilor catastrofale. Nu
o fost ucisă, iar alte 1j ră nor probleme arabe şi inter 0 Tribunalul suprem ?lec- mai în regiunea Chiltagong 0 In zona rîului Tocantins
Festivitatea de la Praga nite. naţionale. Hassuna, care a so toral al Ecuadorului o procla s-au înregistrat 106 morţi. Un din statul brazilian Maronhao
a fost descoperit un trib de in
număr de 15.000 aşezări
din
mat miercuri, in mod oficial, pe
sit duminica trecută la Alger,
O Preşedintele Franţei, ge urmează sâ plece in Maroc, Jose Mario Velasco Ibarra, 16 districte au fost inundate, dieni blonzi.
neralul Charles de Goulle, a ultima etapă a unei călătorii drept nou preşedinte al ţârii afectind 5 milioane de locui
sosit joi dimineaţa in locali întreprinse în ţările Africii de şi pe Jorge Zavola Barquerizo tori.
PRAGA 18. — Coresponden Cehoslovace, C. Cisar şl rl. Le- cuvlntu! Fr. Vlasak, ministrul tatea Butte Cholmont, situată nord. Anterior el vizitase Li drept vicepreşedinte. Această 0 Tribunalul londonez dîn
tul Agerprcs, Eugen Ionescu, nart. secretari ai CC. al P.C. planificări? — economici naţio Io 50 kilometri nord-est de Pa bia şi Tunisia. hotârire va trebui sâ fie con 0 Soldaţi ai Gărzii naţio Bow Street, întrunit joi dimi
transmite: Cu prilejul 'elei din Cehoslovacia. J Hajek, nale şi Ion Obradovici, amba ris, pentru a lua parte la ce firmată de Congresul na|ional. nale panameze patrulează in neaţa, a hotârit sâ renunţe la
de-a 20-a aniversări a semnă ministrul afacerilor externe si sadorul extraordinar şi pleni remoniile prilejuite de împli 0 Autorităţile suedeze au a- faţa reşedinţei preşedintelui acuzaţiile ce ii sini aduse lui
rii Tratatului de prietenie, co alţi conducători de partid şi de potenţiar al Republicii Socia nirea a 50 de ani de la isto cordot dreptul de azil unui alt O Fritz Gerhard von Hahn, nou ales, Arnulfo Arias, in ur James Earley Ray, asasinul
laborare si asistentă mutuală stat cehoslovaci, oameni de liste România în Republica rica bătălie împotriva trupelor grup de 13 militari americani ca fost secretar de legaţie ataşat ma atacurilor întreprinse de prezumtiv al liderului popu
dintre Republica Socialistă cultură şi artă din capitala Ce Socialistă Cehoslovacă. A ur germane din timpul primului re au dezertat din unităţile lor Ministerului pentru problemele adversarii acestuia sâptâmina laţiei de culoare din S.U.A.,
România şi Republica Socialis hoslovaciei. reprezentanţi ai mat apoi un program artistic. război mondial. pentru a protesta impotriva Reichului, care este judecat in aceasta in capitala ţârii. In o- Martin Luther King, privind
tă Cehoslovacă, Comitetul Cen numeroase instituţii centrale şl Seara festivă s-a desfăşurat în- războiului dus de S.U.A. in prezent de un tribunal din propierea domiciliilor rudelor portul ilegal de armă şi deţi
tral al Frontului National a or întreprinderi pragheze. membri tr-o atmosferă caldă, priete O Secretarul general al Li Vietnam. Numărul militarilor Frankfurt pe Main pentru com lui Arias, la locuinţa liderului nerea de paşaport tals. Aceas
ganizat joi. in sala Casei Cen ai corpului diplomatic acredi- gii Arabe, Abdelkalek Hassu- americani dezertaţi in Suedia plicitate la lichidarea a 30.000 organizaţiei de tineret pro- tă hotârire a fost luată pentru
trale dc cultură a lucrătorilor tati Ia Praga, ziarişti. Au fost nească, constituind un nou no, a avut o întrevedere cu se ridică la 110, dintre care 81 de cetăţeni bulgari şi greci in Arios, şi ale altor persoane, a putea permite autorităţilor
prezenţi membri ai ambasadei preşedintele Algeriei, Boume- au primit pinâ acum autori timpul ultimului război mon considerate partizane ale nou
din transporturi si telecomuni prilej de afirmare a ti adiţio
Si ai agenţiei economice româ dîene şi cu ministrul aface zaţia de şedere in această dial, a fost arestat miercuri, în lui preşedinte au explodat britanice să-l extrădeze pe Ray
caţii din Praga, o seară festi ne la Praga. nalei prietenii care leagă po rilor externe, Abdelaziz Boute- ţară. plină şedinţă. Procurorul a in bombe. în S.U.A.
vă. Au participat O. Cernik, După intonarea imnurilor de poarele şi partidele din cele
preşedintele guvernului R. S. stat ale celor două ţări, a luat două ţări frăţeşti.
REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA ZIARULUI: »tr. Dr. Petro Groza or. 95. telefon 13 75. 15 85, 23 17. - TIPARUL t lntreo rlnderea oolloraflcă Hunedoara — Deva.