Page 72 - Drumul_socialismului_1969_03
P. 72
O ttU M U l S O C IA L IS M U L U I
T
INTERNATIONALSS> « s g
Agravarea Conferinţe de presă Luptele din DE PRODUCŢIE
Aniversarea a 50 de ani de la pro
clamarea Republicii Sovietice Ungare
situaţiei afle tovarăşului Vietnamul MEŞTEŞUGĂREASCA
Adunarea festivă din Pakistan € h . R ădulescu
CARAC1 20 (Agerpres). — de sud
Ministrul de interne pakista SINGAPORI: 20 (Agerpres) se dc ziarişti, în cadrul unej
nez, vice-amiralul A. R. Kliaf, D e l e g a ţ i a guvernamentală conferinţe dc presă organizată
de ia Budapesta a declarat miercuri seara că română, condusă de tovarăşul imediat după sosire, tovarăşul
„situaţia din Pakistan este ¡n
prezent mult mai gravă decît Gheorghe Rădulescu, vicepre Gheorghe Rădulescu a relevat Aduce la cunoştinţa celor interesaţi că E
şedinte al Consiliului de Mi
că delegaţia
guvernamentală
în 1958, cînd a fost instituită niştri, şi-a încheiat joi vizita română va discuta dezvoltarea SAIGON 20 (Agerpres) —
legea marţială şi că această Pentru a doua oară în decurs XECUTA LUCRĂRI DE METROLOGIE INDI
BUDAPESTA 20. — Cores CC. al P.M.S.U,, preşedintele în Singaporc înainte de ple relaţiilor economice şi comer dc 24 de ore. marea bază aero-
pondentul Agerpres, Al. Pin Consiliului Naţional al Fron situaţie se înrăutăţeşte rapid“. care a avut loc o conferinţă ciale şi. îndeosebi, elabora navală americană dc la Da
tea, transmite : Poporul ungar tului Popular Patriotic din El a arătat că in timpul tul de presă în cursul căreia con rea unui acord comercial. Noi Nang a fost bombardată în FERENT DE CARACTERUL LOR.
sărbătoreşte la 21 martie ani Ungaria, a prezentat rapor burărilor care au avut loc ducătorul delegaţiei a subliniat slntem. dc asemenea, dispuşi
versarea a 50 de ani de la tul consacrat acestui eveni în Pakistanul de est au fost că ambele guverne au fost de să discutăm orice alte proble cursul nopţii de miercuri spre
proclamarea Republicii Sovie ment. ucise 66 de persoane, iar nu acord să studieze problema me cu oficialităţile ţării — a joi dc forţele Frontului Naţio
tice Ungare din 1919. Cu a In cadrul adunării au rostit, mărul victimelor din Pakistanul cooperării In diferite domenii, spus el Întrebat dacă acest lu nal de Eliberare din Vietnamul Dc asemenea, ANGAJEAZA RIHTUI-
cest prilej, joi, în clădirea de asemenea, cuvîntâri de sa dc vest nu este incă cunos- printre care industriile de pre cru va include stabilirea rela de sud — anunţă coresponden
Parlamentului din Budapesta, lut conducătorii delegaţiilor rui. A. R. Khaî a precizat că lucrare a lemnului, de utilaje ţiilor diplomatice, conducătprul TORI LA SECŢIA DE COMANDA INCALŢA-
a avut loc o adunare festivă. străine prezente la adunare forfcle dc politic şi cclc auxi agricole şi alte maşini, pre delegaţiei a arătat că se poate tul agenţiei France Presse.
La adunare au luat parte Ja Cuvîntul de salut din partea liare sini mult prea slabe iar cum şi petrochimică. Români* discuta această problemă dacă Totodată, patrioţii au lansat ra.
nos Kadar, prim-secretar al delegaţiei Republicii Socia tulburările sînl al îl dc răspîndite va importa din Singapore partenerii la convorbiri doresc. chete asupra bazei deţinute de j MINTE pentru care asigură locuinţă în Petro
C C. al P.M.S.U , Losonczi Pal, liste România a fost rostit de in tară încit situaţia nu mai pneuri pentru autovehicule, „Politica României este de a americani In regiunea Munte
preşedintele Consiliului Pre tovarăşul Gheorghe Apostol. poale fi controlată. Ministrul mobilă şi articole de metal şi, stabili relaţii diplomatice ru şani.
zidenţial al Republicii Popu O dc interne a afirmat că nume la rîndul său. va exporta trac toate ţările, indiferent de sis lui de Marmură, unde sînt in
lare Ungare, Jeno Fock. pre Cu prilejul aniversării a 50 roase oraşe si localităţi au fost toare. maşini-unelte şi îngră temul lor social si politic". stalate elicoptere ale puşcaşi
şedintele Guvernului Revolu de ani de la proclamarea Re incendiate sau jefuite, iar in şăminte. S-a stabilit formarea Vicepreşedintele Consiliului lor marini.
ţionar Muncitoresc Ţărănesc publicii Sovietice Ungare. Pakistanul de est se face sim unei Societăţi mixte pentru de Miniştri s-a referit în Baza militară americană dc
Ungar, şi alţi conducători de Consiliul Prezidenţial al Re ţită o lipsă acută de alimen promovarea comerţului între cursul conferinţei de presă şi
partid şi de stat, veterani ai publicii Populare Ungare a o- te El a lansat un apel gene România şi Singaporc In la vizitele întreprinse în Aus Ia Long Binh, situată la numai
mişcării muncitoreşti, oameni ferlt joi seara o recepţie în ral la ordine ccrînd în spe cursul întrevederilor s-a abor tralia şl Noua Zcelandă, pc 30 kilometri de capitala sud-
de ştiinţă, artă şi cultură, saloanele clădirii Parlamentu cial membrilor Adunării Na dat şi perspectiva relaţiilor care Ie-a caracterizat ca fiind vielnameză, a fost de aseme
membri ai corpului diploma lui ungar. ţionale să acţioneze in direcţia culturale dintre cele două ţări. „foarte reuşite". S-a reamin nea atacată După cum se ştie,
tic. Au luat parte, de aseme O respectării legilor pentru a sc ☆ tit cu acest prilej că Româ
nea, delegaţii de partid şi gu Joi dimineaţa, delegaţia de putea restabili calmul KUALA LUMPUR 20 (Ager nia a încheiat cu Australia această bază adăposteşte cartie
vernamentale din Bulgaria. partid şi guvernamentală a Pe de altă parte, mişcarea pres). Vicepreşedintele Consi un memorandum de înţelegere rul general al infanteriei ame
Cehoslovacia. R D. Germană. Republicii Socialiste România, grevistă a cuprins noi ramuri liului dc Miniştri, Gheorghe pentru promovarea pe mal de ricane. Potrivit relatărilor a
Iugoslavia, Polonia. România. condusă de tovarăşul Gheor- de activitate. Astfel, docherii Rădulescu, a sosit joi in Ma parte a relaţiilor economice,
Uniunea Sovietică, sosite in ghe Apostol, împreună cu cei din portul Caraci au declarat lava in fruntea unei delegaţii •cele două ţări stabilind un co genţiilor dc presă, 25 de poziţii
Ungaria la invitaţia CC. al lalţi oaspeţi din străinătate, a miercuri din nou grevă. De guvernamentale române în ve mitet mixt pentru promovarea ale forţelor militare ale S.U A şi
P.M.S.U. şi a guvernului un vizitat expoziţia consacrată a- asemenea, un întreg cartier in derea unor discuţii asupra re acestora In Noua Zeelandă a ale trupelor saigoneze au fost
gar pentru a participa la ma niversăriî a 50 de ani de la dustrial din apropiere de Ca laţiilor comerciale şi econo fost încheiat un acord comer obiectivele atacurilor Iniţiate
nifestările consacrate aniver proclamarea Republicii Sovie raci este paralizat din cauza mice. In cursul şederii sale, cial si au fost stabilite relaţii
sării proclamării Republicii tice Ungare. grevei In acelaşi timp lucră Gheorghe Rădulescu se va în- diplomatice. ,„Noi considerăm că de detaşamentele F.N.E. în
Sovietice Ungare. Delegaţia O torii întreprinderii dc lucrări tîlni cu vice-prim-ministrul aceste vizite au fost foarte utile, cursul nopţii de miercuri spre
Republicii Socialiste România La Budapesta a avut loc o publice „Chaslum Contractors" Tunku Abdul Razak şi cu ele constituind o contribuţie la joi.
este condusă de tovarăşul sesiune ştiinţifică, organizată continuă greva de peste o membri ai guvernului.
Gheorghe Apostol, membru al sub egida Academiei de ştiin săplămină Răspunzînd întrebărilor pu dezvoltarea relaţiilor dintre
Comitetului Executiv, al Pre ţe din Ungaria, cu prilejul a ţările noastre".
zidiului Permanent at CC. al niversării a 50 de ani de la
P.C.R., preşedintele Uniunii proclamarea Republicii Sovie
Generale a Sindicatelor din tice Ungare. La sesiune a par Uzina mecanică Cugir
România. ticipat şi o delegaţie de isto Lucrările Comitetului celor
Tovarăşul Kallal Gyula. rici din Republica Socialistă
membru al Biroului Politic al România.
18 state pentru dezarmare Sfr. V. I. Lenin nr. 1
După invazia Angliei an g ajează de urgen
GENEVA 20. — Corespon este dependentă de adeziunea pun de urgenţă negocieri bi
în Anguilla dentul Agerpres H. Liman tuturor statelor nucleare, in laterale cu privire la limita — personal calificat pentru deservirea locomotivei Diesel
rea înarmărilor cu
transmite : Şedinţa de joi di
rachete
clusiv a celor care posedă o
mineaţa a Comitetului celor
tă Tratatul trebuie să consti
necesară încheierea unui a
18 state pentru dezarmare a tehnologie nucleară dezvolta nucleare. De asemenea, este de 450 cai putere cu acţionare hidraulică :
• VII CRITICI IN CERCURILE AFRO- fost deschisă de şeful delega tuie un punct de plecare în cord care să completeze pe — 4 mecanici de locomotivă gradul 3 T
ţiei nigeriene, Sule Kolo, care viitoarele tratative pentru de cele existente cu privire la — 3 ajutori mecanici gradul 2 T
ASIATICE DE LA O.N.U. s-a ocupat, îndeosebi, de pro zarmare, întocmai cum acelaşi exploziile nucleare şi care au
• JUSTIFICĂRILE MINISTRULUI DE blema dezarmării nucleare. El obiectiv se impune viitoare un caracter parţial Delegatul
a arătat că Tratatul de ne- lor negocieri sovieto-america- canadian s-a pronunţat la SE MAI ANGAJEAZA ŞI URMĂTOARELE CATEGO
EXTERNE BRITANIC. proliferare a armelor nuclea ne astfel îneît să se poată rîndu-i în favoarea interzice
re nu poate ii izolat de cele realiza un climat de încrede rii producţiei de materiale fi RII DE MUNCITORI:
lalte măsuri de dezarmare, re Intre state. Vorbitorul s-a sionabile în scopuri militare.
NEW YORK 20 (Agerpres) intervină în Rhodesla, unde aşa cum reiese de altfel şi din pronunţat în favoarea înche El a precizat că reducerea ar — tîmplari
Debarcarea unor detaşament« puterea este deţinută în pre articolul 4 al tratatului. In ierii unui acord pentru inter senalelor nucleare existente — manevranţi pod rulant de 5-10 tone
militare engleze în insula An zent in mod ilegal dc rasiştii continuare, vorbitorul .şi-a ex zicerea exploziilor subterane. constituie o sarcină imediată.
guilla a suscitat vii critici In albi şi a acţionat în schimb primat regretul că nu au în El a amintit că anul trecut Vorbitorul şi-a exprimat spe — frezori şi rabotori de categoriile 5-8
cercurile alro-asîatice de la împotriva a 6 000 de anguillczi ceput încă negocieri bilatera delegaţia britanică a propus ranţa că Franţa îşi va relua — laboranţi chimişti
O.N.U. In ciuda opoziţiei dele negri. le americano-sovietice cu pri încheierea unui acord asupra locul in comitet pentru a-şî
gatului Marii Britanii. Comite Comitetul special O N U. pen vire la limitarea armelor stra interzicerii armelor chimice si aduce contribuţia la lucrările — fochişti
tul special O N U. pentru deco tru decolonizare a hotărit să-l tegice ofensive şi a rachetelor bacteriologice, preciztnd că conferinţei De asemenea, a — instalatori pentru încălzire centrală
lonizare a hotărit să considere audieze pe Jaremiah Gumbs. un de transportare la ţintă ca şi aceasta ar constitui un pro adăugat Ignatieff, intr-un vii
drept „o problemă urgentă“ petiţionar din Anguilla. Acesta a sistemelor de apărare ba gres pe drumul spre dezarma tor apropiat comitetul va tre — instalator sanitar
invazia britanică în această a cerut sprijinul O.N.U, in le listice, subliniind necesitatea rea generală şi totală. Un a bui sâ ia în considerare mo — Instalator gaze
insulă din Marea Caraibilor. gătură cu situaţia din insulă unor asemenea convorbiri în semenea tratat ar întări pre dul cum R.P. Chineză ar pu
.Situaţia reprezintă o amenin şi a exprimat protestul fată do completarea şi lărgirea preve vederile acordului din 1925 cu tea să se asocieze la tratati — electricieni
ţare nu numai la adresa popu debarcarea trupelor engleze în derilor tratatului de neproli- privire la interzicerea produc vele de dezarmare După pă — electrocarişti
laţiei din Anguilla. a declarat Anguilla ferare a armelor nucleare. El ţiei şi folosirii armelor chi rerea guvernului canadian, a
un delegat african, dar ea con s-a declarat sceptic cu pri mice. Delegatul britanic a a ceste două puteri nucleare nu — conducători auto
stituie o ameninţare şi pentru O vire la utilitatea lărgirii com preciat că propunerea sovie pot lipsi din actuala compo — muncitori necalifica(i cu stagiul militar satisfăcut.
dezvoltarea paşnică a întregii LONDRA 20 (Agerpres). — ponenţei comitetului. Vorbi tică cu privire la folosirea în nenţă a comitetului. Vorbito
regiuni în viitor“. Reprezen Ministrul de externe brita torul a sugerat ca pe agenda scopuri paşnice a fundului rul a încheiat menţionînd că CEI INTERESAŢI SE POT PREZENTA PENTRU AN
tanţii Republicii Mali, Tanza nic, Michael Stcwari, a decla conferinţei să fie înscrise ur mărilor şi oceanelor conţine înscrierea pe ordinea de zi a
niei, Siriei şi Coastei de Fil rat miercuri în Camera Comu mătoarele probleme priorita unele puncte demne de a fi conferinţei a problemei folo GAJARE CU TOATE ACTELE NECESARE LA SEDIUL UZI
deş au cerut „să fie acordată nelor că debarcarea unităţilor re : încetarea cursei înarmă luate în discuţie In încheie sirii în scopuri paşnice a fun NEI DIN CUGIR.
re, el a insistat asupra ideii
consideraţie imediat“ situaţiei de parasutişti englezi în insula rilor nucleare, dezarmarea nu că obiectivul final al comite dului mărilor şi oceanelor nu
din Anguilla. Comitetul a res Anguilla ar fi fost necesară cleară, interzicerea folosirii tului trebuie să fie dezarma trebuie să înlăture discuţiile Informaţii suplimentare se primesc la sediul unităţii, tele
pins argumentele prezentate pentru a face posibilă ,,exerci armelor chimice şi bacterio rea generală şi totală paralele asupra încetării
de Marea Britanie că, întrucît tarea responsabilităţilor con logice. folosirea paşnică a Şeful delegaţiei canadiene cursei înarmărilor nucleare şi fon 3, inter. 131 — serviciul personal.
întemeierea federaţiei St. Kiits, stituţionale ale Marii Britanii fundului mărilor şi oceanelor, George Ignatieff, şi-a expri
dezarmarea generală şi tota
Newis şi Anguilla reprezintă în domeniul apărării şi politicii mat dorinţa ca Tratatul de pentru dezarmarea nucleară.
lă. El a adăugat că lucrările
un „act de autodeterminare“, externe a insulei“. Se ştie că comitetului trebuie să ducă neproliferare a armelor nu
situaţia de aici nu ar intra în insula Anguilla ieşise din Fe la încheierea unui acord pen cleare să capete un caracter
preocupările acestui organism deraţia St. Kitts-Nevis-Anguil- universal, considerîndu-1 un
ni O N U., şi a subliniat că a la, creată sub egida Marii Bri tru interzicerea exploziilor nu preludiu la controlul şi limi
cest grup de insule continuă tanii şi care cedase acesteia cleare subterane, a unui acord tarea armamentelor El a pre întreprinderea de industrie
de interzicere a producţiei dc
să se afle sub „responsabilita responsabilitatea politicii ex materiale fisionabile în sco cizat. de asemenea, că trata
tea colonială britanică". terne şi apărării. Stcwart a puri militare şi a unui acord tul trebuie conceput ca o o
Potrivit agenţiei UP1, mai spus că înainte de a întreprin pentru interzicerea diversifi bligaţie de a adopta alte mă
mulţi membri africani ai de acţiunea din Anguilla, gu cării arsenalelor existente. suri de dezarmare. Pentru a
O.N.U. au calificat debarcarea vernul britanic s-a consultat Delegatul britanic, Ivor ceasta, primordial este să în
trupelor engleze In Anguilla şl a obţinut asentimentul gu Porter, referindu-se la trata ceteze cursa înarmărilor între locală Orăstie
drept .cea mai evidentă for vernelor ţărilor asociate Marii Statele Unite şi U.R SS. fără
mă de rasism“ El au subliniat Britanii din regiunea Mării Ca tul de neproliferare nucleară, de care tratatul îşi va pierde
că Marea Brilanie a refuzat să raibilor. a subliniat că eficienţa lui eficienţa. In acest sens se im-
Str. N. Titulescu nr. 20.
tle. care l-a condamnat pe occidentale va fi continuată un decret, emis în 1955, prin Vinde din stoc disponibil următoarele mate
CURIER James Earl Ray la 99 ani în „în ciuda perspectivelor pu care erau Interzise schimbu riale şi produse finite :
ţin favorabile de lărgire a
rile comerciale cu ţările so
chisoare în urma unui „pro-
cooperării (vest) europene".
ces-fulger*, In cursul căruia
doptat cu acest prilej, se sub
acuzatul s-a recunoscut vino cialiste. In actul legislativ a* § 1 $ Â I — etajere pentru cărţi ;
vat de asasinarea pastorului liniază necesitatea suprimării
In urma numeroaselor pro Martin Luther Klng, a anun Cu 6 luni înainte de alege limitărilor existente tn dome • ,
teste Împotriva instalării sis ţat că a primit o scrisoare rile legislative pentru Bun niul schimburilor comerciale. — umeraşe G.R. masive ;
temului de rachete anti-rache- din partea lut Ray în care a destag, intre partidele politice
tă american In apropierea cesta cere redeschiderea pro vest-germane au foc dezba — rame şi capace de canalizare din fontă
graniţelor canadiene, Camera cesului său. Judecătorul Bal- teri in care figurează campa de 300, 210, 180, 150 şi 77 kg ;
Comunelor a Canadei a ţinut tle Indicase acuzatului, in nia electorală. Secretarul ge (Consiliul de Miniştri al
miercuri o sesiune specială. timpul procesului, că dacă îşi neral al Uniunii creştin-demo- Franţei a aprobat programul
Şedinţa a lost cerută de li recunoaşte vinovăţia el va erate, Bruno Heck, a condiţio festivităţilor consacrate îm « » : — tacuri de biliard ;
derul Partidului nou demo scăpa de pedeapsa capitală. nat continuarea marii coaliţii plinirii a 200 de ani de la
crat, Thoraas Douglas, pentru Interogat asupra conţinutului de realizarea unei înţelegeri naşterea lui Napoleon Bona — folii p.v.c. de 0,4 mm diferite culori şi
a se examina cererea pe care scrisorii lui Ray. judecătorul privind elaborarea unui pro parte Principalele ceremonii
Statele Unite ar fl adresat-o a refuzat să dea alte amă gram comun şi de consimtă- vor avea loc la Paris şi Ajac nuanţe stoc 3 000 kg ;
Canadei, privind acordarea nunte. mintul social-democraţllor cio, in Corslca, locul de naş
dreptului de a lansa rachete După cum se ştie. nume pentru noua lege electorală. tere al lui Napoleon Astfel, — cabluri subterane de instalaţii electrice
peste teritoriul canadian. în roase organe de presă din la 24 iunie va avea Ioc o şe
eventualitatea unor acţiuni S.U A au menţionat poslbl- dinţă solemnă la „institut de tip NYBJ 3 x 150 x 70 = 160 ml ;
de Interceptare. Jitatea ca Ray să ceară re O nouă publicaţie săptămi- France", Iar la 15 august se
Cu toate câ ministrul de deschiderea procesului său şl nală. sub titlul „Unsere Zeit va desfăşura la Ajacclo o ce — cablu C.H.P.B.I. 3 x 95 x 1 = 270 ml ;
externe. Mltchell Sharp, a să afirme existenţa unul com — Soziallstlsche Volkszel- remonie militară, la aceste
dezminţit existenta unei ast plot tn spatele asasinatului tung", va apare din luna a- două manifestări va lua parte — hîrtie hidrorezistentă granulaţie 80, 120,
fel de cereri, preşedintele de la 4 aprilie 1968, ce a a priite In R F a Germaniei. E- şl preşedintele de Gaulle
.Camerei Comunelor, I.ucien vut Ioc In oraşul Merophls. dltorul, Kurt Bachmann, pur 150, 320 şi 400, cantitate 5 000 mp.
Lamoureux, a hotărit ţinerea Ziarele au subliniat că Ray tător de cuvint a! Comitetului
sesiunii. nu s-a aşteptat Ia o condam Federal al Partidului Comu
In cursul reuniunii, primul nare pe un termen aşa de nist German, a declarat că Papa Pau! al VI-!ea a anun Vinzarea se face pe bază de comandă fermă,
ministru. Plene EUIott Tru lung in schimbul recunoaşte pentru promovarea interese ţat miercuri că va efectua tn
deau. a declarat că în cursul rii că ar fl acţionat de unul lor sociale, politice şi naţio luna Iulie o vizită ia Kam către întreprinderi, instituţii, unităţile comer
convorbirilor pe care le va singur. nale ale clasei muncitoare pala, capitala Ugandel. A* ţului de stat şi cooperatist şi persoane particu
avea sâptămina viitoare cu vest-germane, apariţia unei ceasta va fi prima vizită din
preşedintele Nixon va discu • • • publicaţii in acest scop pe lare.
ta şi problema sistemului de .Şansele de depăşire a ac întreg cuprinsul R.F. a Ger Istoria bisericii catolice a u
rachete „Senttnel" Trudeau a tualei crize a Uniunii Euro manici a devenit o necesitate nui papă tn Africa şi a şaptea
arătat că guvernul nu dispu pei occidentale sint minime", urgentă Publicaţia urmează vizită în străinătate a actua ....................... Adresaţi-vă cu încredere unită
ne de suticiente informaţii a declarat In faţa Bundesta- să fie editată în 100 000 e lului pontif
privind acest sistem, dar în gului ni prilejul dezbaterilor xemplare. ţii noastre şi prin telefon nr. 190
urma discuţiilor cu preşedin asupra bugetului, W 111 y
tele Nixon, Canada va lua Brandt, vicecancelarul vest-
hoiărîrile adecvate german şi ministrul afaceri — Vindem produse de calitate
lor externe. El a menţionai Congresul Naţional al Glia- CURIER ■'*«»
că politica guvernului de la temalei, anunţă agenţia Fran superioară.
Judecătorul Preston Bat- Bonn privind relaţiile inter- ce Presse, a anulat miercuri
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA ZIARULUI t sir. Dr. Petro Groza or. 35, telefon 231?, 12 73, 15 83. — TIPARUL i întreprinderea poligrafică Huncdoara-Deva.