Page 96 - Drumul_socialismului_1969_03
P. 96
CTïïZE
— ai—BWBactPBWaWWttWWWlBIBWllg»
m m m m m s Ê ) « g
izita tovaraşulu: tuple purer CUBA
nice fu
Lucrările Adunării
Nicolao Coauşessu Vietnamul Naţionale a
de sud
Forumului pentru
ordinea interioară
SAIGON 27 (Agerpres). - HAVANA 27. — Corespon
îh Turc presă transmit câ unităţile dentul Agerpres, V. Stamate,
de
Corespondenţii agenţiilor
Frontului Naţional de Elibe
transmite-, Preşedintele Cubei,
rare din Vietnamul de sud au
dr. Osvaldo Dorticos, a inau
atacat noi obiective america-
no-saigoneze. Cea mai impor gurat la Havana lucrările A
dunării Naţionale a Forumu
tantă acţiune a fost declanşa lui pentru ordinea interioară.
liniază în relatările lor că Io- şi persoanele oficiale române tă împotriva celei de-a 9-a di La lucrări participă conducă
(Urrnor» din peg. 1)1 cuilorii oraşului Islanbu! l-nu care îl însoţesc au participat vizii de infanterie americană, tori de partid şi de stat, re
întimpinat cu manifestări de la un dejun oferit în onoarea staţionată in Delta fluviului
simpatie pe şelul statului ro lor. în saloanele hotelului Pu- Mekong. Mai mult de 120 de prezentanţi ai ministerelor de
mân de-a lungul întregului tra yuk Tarabya, de către guver obuze ale mortierelor de 120 interne, justiţie şi educaţie, «ai
milni Ahmed, cunoscuta şi sub organizaţiilor de masă şi ob
numele de „Moscheea albastra" seu parcurs prin islanbul. Zia natorul vilayetului Istan mm au atins instalaţiile na şteşti.
rul „Milliyet" publică un co
datorita culorii albastrn-verz.ui mentariu In care, citind o per bul, Vefat Poyraz şi soţia sa vale ale diviziei americane, In dezbaterea Forumului fi
a mozaicului ce acoperă zidu sonalitate din Ministerul Afa Din partea turcă au fost pre provocînd numeroase incendii gurează o serie de teme prin
rile ei interioare. Gazdele au cerilor Externe al Turciei, zenţi Ihsan Sabri Caglayangil, Atacul FNE s-a soldat cu pier tre care apărarea avutului
ministrul afacerilor externe al
relevat că această moschee, scrie : ,.Am găsit la români cea Turciei, primarul oraşului Is deri grele in rîndul america obştesc şi al cetăţenilor, res
nilor, atît de ordin material,
înăltală între anii 1609—1616, mai mare apropiere care se tanbul. consilieri municipali, cît si uman. Lupte puternice pectarea normelor de circula
este apreciată ca o expresie a poate înfăptui între două ţări generali, personalităţi ale vie sînt înregistrate de mai multe ţie pe drumurile publice, în
cu regimuri diferite. In cadrul ţii politice, economice şi cul zile în numeroase regiuni ale tărirea vigilenţei contra in
artei arhitecturale otomane, fractorilor, combaterea drasti
convorbirilor de pînă acum, turale locale. Deltei fluviului Mekong O
,,replică" menită să umbrească fiecare dintre părţi şi-a expus In timpui dejunului, care puternică ciocnire a avut loc că a delicventei, lărgirea
frumuseţea Sfintei Sofia", con in modul cel mai deschis pozi s-a desfăşurat într-o atmosfe şi în provincia Thay Ninh, un competenţei tribunalelor revo
struită de bizantini. ţiile". Ziarul ,,-Bugun" scrie că ră cordială, guvernatorul îs- de o unitate americană a pier luţionare. măsu-i de ocrotire a
„România este un prieten dut mai mulţi oameni In su
După vizitarea acestui edi tanbulului a rostii un toast în minorilor.
bun. Noi simpatizăm această care a spus ; „Populaţia ora dul zonei septentrionale sud-
ficiu oaspeţii români s-au în tară, deoarece In momentul de şului Istanbul nutreşte faţă de vietnameze, unităţi blindate a
dreptat spre Tarabya, pe ma iată nu există nici un motiv poporul român sentimente de mericane au angajat o luptă
lul Bosforului. ca relaţiile dintre Turcia si prietenie si cred că dumnea cu unităţi patriotice.
România să nu devină şi moi voastră. stimaţi oaspeţi, aţi a In regiunea Saigonulul; o
Atît la sosirea, cH si la ple
bune". La rîndul său, zia vut prilejul să constataţi a nă a fost atacată cu foc de pe TÆ JïïLj CURIER • CURIER « CURIER
unitate de elicoptere america
carea oaspeţilor români de la rul „Aksam" inserează un ceasta Vizita dumneavoastră CARACAS 27 (Agerpres).
aceste valoroase monumente si amplu comentariu în care îşi este pentru oraşul nostru o sol de o unitate a patrioţilor — Preşedintele Venezuelci,
muzee ale Instanbululni, măr exprimă dorinţa de a face cu amintire deosebit de preţioa sud-vietnamezi. Bombardiere Rafael Caldera, a semnat
turii e mai multor culturi şl noscute opiniei publice turce să. şi noi o vom păstra, cu le „B-52” şi-au continuat mi miercuri un decret prin ca- j
plăcere, multă vreme Aş vrea
civilizaţii — un mare număr de realităţile actuale din România ca, exprimîndu-mi omagiile siunile în jurul capitalei, lan- re Partidul Comunist din ! fon Obradovici, ambasado tariate de sfat. unul pen
Venezuela poate activa din ;
sind mari cantităţi de bombe
locuitori ai oraşului şi tu „Vizita preşedintelui Consiliu la adresa dv. şi a soţiei dv„ unde comandamentul S.U.A. nou în mod legal. P.C. din i rul Republicii Socialiste Ro tru planificarea economică şi câni sentinţe variind între 5
rişti turci şi străini au făcut lui de Stat al României In tara să vă urez multă sănătate şi presupune că ar exista con Venezuela fusese interzis de j mânia la Praga. a fost primii celălalt pentru problemele şi 20 de ani ichlsoare. El au
fost arestaţi i baza aşa-numi-
preşedintelui Nicolae Ceauşescu noastră, scrie ziarul, a atras multă fericire personală şi să centraţii ale FNE în vederea fostul preşedinte Romulo miercuri, la cererea sa, de muncii şi prevederilor sociale tutui Aci înrotriva teroris
Betancourt, înaintea alege- ;
adresez cele mai bune urări
şl celorlalte persoane oficiale atentia asupra României şi a ^poporului român‘ prieten". unei ofensive asupra Saigonu- rilor generale din anul j către preşedintele guvernului mului, emis le autorităţile
R.S.
Oldrich
Cehoslovace,
rasiste de Ia Pretoria in ur
române care 11 însoţesc o cal relaţiilor româno-turee”. Ziarul In răspunsul său, preşedin 19G3. Cerjiik. Au fost discutate pro # © G mi cu doi an.
dă manifestare de prietenie. citează date care să ilustreze tele Nicolae Ceauşescu a bleme de interes comun. In- Primul ministru al Marii
Opinia publică din Turcia dezvoltarea economică a tării spus : „Vă mulţumesc în nu tîInirea s-a desfăşurat într-o Britanii, Harold Wjlson. a pă ©©©
mele meu şi al soţiei, al co
continuă să urmărească, cu un noastre. „România, scrie auto laboratorilor mei. pentru pri atmosferă caldă, tovărăşească. răsit joi dimineaţa Londra, la
deosebit Interes vizita pe care rul. este o tară care s-a dezvol mirea deosebit de călduroasă In Congresul american bordul unul avion militar, in- In rajprlul anual
dreptindu-se spre Lagos. îna
o întreprinde în tara vecină tat rapid. In ultimii ani, aceas ce ni s-a făcui în Istanbul, inte de a începe această vi la polttjba exteruâ
mfercuc Riksdaf-u
şi prietenă preşedintele Consi tă tară s-a industrializat cu re pentru cuvintele adresate no După cura anunţă Agenţia zită, el a acordat un interviu mentulHîn Stockh
liului de Stat al României. Toa peziciune". uă. In toate acestea vedem o Dezbateri cu privire la Centrala Telegrafică Coreea serviciului special de infor Irul albirilor exlc
expresie a relaţiilor de prie nă, la Panmunjon a avut Ioc
te ziarele apărute joi au publi tenie dintre poporul român şi o nouă şedinţă a Comisiei maţii britanic, in care a rele edlel, îtrslen Nils:
vat că de pe urma acestei că
liniat căţara sa es
cat reportaje şi fotografii în poporul turc, Am vizitat cîte pofiiica S.U.A. în Vietnam militare de armistiţiu in Co lătorii in Nigeria „nu sînt de să duci;i in vîltoi
legăturii cu vizita- oaspeţilor ISTANBUL 27. — Joi, la va monumente istorice >şi de reea -Cu acest prilej, repre aşteptat rezultate spectaculoa de neuălitale.
WASHINGTON 27 (Agerpres). — In Camera Reprezen
români. Ziarele „Hurriyet", prînz, preşedintele Nicolae artă din oraşul dv. Am făcut tanţilor a Congresului american a avut loc miercuri o nouă zentantul părţii coreene a se" şi că această vizită nu
cunoştinţă în aceste două zile
„Cumhunyel" şi "Dunya" sub Ceauşescu, împreună cu soţia, cu unele aspecte ale vieţii o dezbatere cu privire la politica S.U.A. in Vietnam. Potrivit protestat pe lîngă partea a- poate fi calificată drept „o mi © © e
raşului dumneavoastră şi am Agenţiei Associated Press. în cursul acestei dezbateri, care inerlcană împotriva acţiunilor siune de mediere" între gene
ratul
ostile desfăşurate de ameri
Yakubu Gowon şi li
cules impresii deosebite, atît a durat mai mult de două ore. peste 20 de congresmeni cani in zona demilitarizată. derul biafrez, colonelul Odu- în 4
despre munca locuitorilor săi, s-au pronunţat pentru „dezescaladarea" războiului din Viet El a arătat că în ultima peri roegwu Ojukwu. R.F G o ,
nucidei
Lucrările Comitetului cît şi despre viata sa tumul nam. Ei s-au alăturat cererii formulate de Hugh Carey, de oadă în zona demilitarizată brie ii»
tuoasă. Sîntem convinşi că re
mocrat din partea statului New York, de a înceta toate
laţiile dintre oraşul Istanbul şi bombardamentele şi ostilităţile militare din Vietnamul de au fost introduse tunuri fără • • © Wcndh
tipuri
recul, precum şi alte
oraşele României, dintre po sud „Ziua numărării victimelor, a spus Carey, trebuie să de armament. Totodată, partea N A S A. a comunicai că fost în .-
Afaceri
celor 18 state poarele român şi turc vor cu ia sfîrşit" In cursul aceleiaşi dezbateri, William Ryan a pre americană a deschis focul in primii cosmonauţi americani. munica
zentat un program in care se cere ca Congresul să refuze
noaşte o dezvoltare continuă.
Urez tuturor locuitorilor din orice noi alocaţii destinate continuării războiului din Viet repetate rînduri asupra liniei Nell Annstrong şi Fdwln Al- rată că
istanbul multă prosperitate şi nam şi să tacă cunoscut administraţiei câ „trebuie sâ se pu de demarcaţie militară şi a drîn, vor debarca pe suprafa ţionar
pentru dezarmare bunăstare". preşedintele nă capăt războiului", iar Statele Unite să procedeze la re strecurat grupuri înarmate în ţa [.unii la 20 iulie, în jurut al căru
zona părţii coreene cu scopul
orei 17,27 GMT şi vor petre
Iuti, Cî
tragerea imediată a 100 000 de militari din corpul expediţio-
In încheiere,
Consiliului de Stat a toastat nar din Vietnamul de sud. de a desfăşura acţiuni de spi ce aici 20 de ore, dacă pla lor in
onaj şi de sabotaj.
în cinstea guvernatorului ora In timpul dezbaterii, pe băncile rezervate publicului se nurile N A S.A. se vor desfă neaşle;
GENEVA 27. — Corespon ce la adoptarea unor noi mă şului Istanbul şi a soţiei sa aflau aproximativ 1 000 de femei care participaseră anteri şura potrivit prevederilor.
dentul Agerpres. H. Liman, suri în vederea încetării le, a ministrului de externe al or la o demonstraţie de protest in faţa Casei Albe, cerînd • © • Lansarea navei spaţiale „Apol-
transmite : In şedinţa de joi a cursei înarmărilor. Delegatul Turciei şi a soţiei sale, a tu încetarea războiului dus de S.U.A. in Vietnam. Intervenţiile lo-ll" avind la bord pc Mi- • • I
ilftor armi , £5- congresmenilor care s-au pronunţat pentru „dezescaladarea" Guvernul regal al Carubod- ehael ColUaS,£î *9«, c/îJ..
turor celor prezenţi. giei a dat jpjJblţţJ/^ -fit de‘0. Peono
.e a în Vietnam au fost primite de public cu vii aplauze. avea loc, după cum s-a anun
* a sebilă îngrijorare „inlen.şili- ţat, la 16 iulie la Cape Ken- feru-s
. .ter- carea raidurilor aviaţiei ame iredy.
nu- ricane asupra ţărilor din Pe
.a a ORIENTUL APROPIAT ninsula Irutochinei“. „Viciimc- © * •
nclu- le unor asemenea raiduri, se
jrzi- subliniază in declaraţie, sînt Istoricul francez Jcan Două ,
IM leii cuon ......................- şi in primul rind oamenii paş Hiigonnut, autorul apreciatei Urnele <je ore la ,
laţiile internaţionale. El a de bacteriologice, demilitarizarea • Declaraţiile primului ministru libanez © Noi incidente ior- nici din Vietnamul de sud, lucrări „Istoria României", valoare» peste o
fundului mărilor şi oceanelor. apă rută anul trecut la Paris, a de mîlUde lire st
clarat câ Tratatul de nepro- dano-israeliene © iordania a cerut convocarea Consiliului de dar aviaţia americană extinde
Viitoarea şedinţă a comite regiunile de acţiune şi asupra susţinut două conferinţe in o alarmat oftând Ya
liferare a armelor nucleare tului va avea loc marţi dimi Securi late. ^ ţărilor vecine. Inclusiv a raşele Toulon şi Nnr.cv de la o bai din City
oferă posibilitatea de a se tre neaţă Cambodgiel" Guvernul Cam- spre civilizaţia românească şl furate bierli eval
BEIRUT 27 (Agerpres). — cesului nostru în orice acţi AMMAN 27 (Agerpres). — bodgiel subliniază că aviaţia despre iniţiativele României experţi 1*60 000 fir
Intr-un interviu acordai co uni. Contactele bilaterale în Avioane israeliene au bom americană „supune aproape penlru dezvoltarea cooperării şi s-a anţat o re
respondentului televiziunii e tre conducători arabi au cu bardat un sat iordanian din zilnic unor bombardament*’ internaţionale. Conferinţele de 25 000'e sterlin
giptene, primul ministru al siguranţă un rol pozitiv. O în- regiunea Ain Alzir, a anun- populaţia din regiunile de au fost urraaie de dezbateri care va fjza ind,
ANGUILLA Unităţile militare Libanului. Rachid Karaine, a tîlmre multilaterală la nivel ţat\ un purtător de cuvînt al fronllcră ale Cambodgiel, pro- Ia rare au participai nume bile să dt la des
hoţilor. Celt furi
înalt însă ar fi de un real fo
armatei iordamene. In urma
puteri,
roşi profesori şl sludenli. Au
marile
declarat câ
vocînd mari pagube materiale
membre permanente ale Con los pentru elaborarea unei po bombardamentului, 10 persoa Şi victime omeneşti“. fost prezentate în continuare blou de Waii, dii
siliului de Securitate, trebuie ziţii comune a ţârilor arabe, ne au fost ucise şi 25 rănite. filme româneşti de scurt me- sir John Se of
să contribuie la traducerea în ţinîndu-se seama de acele In legătură cu aceasta, Ior © ©© iraj. este evahiia 200 >
britanice au inceput retragerea viată a rezoluţiei din noiem schimbări care au intervenit dania a cerut convocarea ur sterline.
gentă a Consiliului de Secu
în ultimul timn".
brie 1967 cu privire la Ori
Un comunicnt oficial publi
entul Apropiat ★ ritate. cat miercuri la Lisabona a
BASSETERRE 27 (Ager meiicane că s-a întâlnit cu Răspunzînd la o întrebare TEL AVIV .<■ (Agerpres). nunţă demisiile ministrului c* Guvernele SV A. şi Spaniei
pres). — $liri sosite din An- reprezentantul Mani Britanii referitoare la poziţia Libanu — Avioane israeliene au ata conomiei, Corea de Olivei- au realizai „un acord de prin Ninsori odenle
giulla anunţă că unităţi ale la ON U., lordul Caradon, cu lui faţă de convocarea unei cat miercuri o tabără a gru rn. ministrul comunicaţiilor, cipiu* în vederea extinderii, în ultimele de ore
purilor palestiniene situată In
forţelor britanice care au in care a discutat situaţia crea reuniuni arabe la nivel înalt, regiunea iordaniană Assal, n NIGERIA Canto Moniz, ca şi a secreta pe o perioadă de cinci ani, a Austriei, pizînd >
vadat această insulă săplâmî- tă după invazie. Webster a Karame a declarat : „Colabo rilor de stat la ministerele a- in mimero.regiun
na trecută au inceput retra respins din nou pretextul rarea între ţările arabe repre anunţat un purtător de cuvînt gricullurît, comerţului şt in acordului dintre cele două rii. Trenur interi
gerea, iar manifestaţiile popu britanic că această insulă s-ar zintă principala bază a suc al armatei din Israel. dustriei. Noul ministru a) c- ţări privind staţionarea baze au sosit lama cu
laţiei au slăbit în intensitate. fi aflat sub controlul unui Forţele bfafreze conomiei este Joao Dîas Ro lor militare americane de pe tirzieri. ntnase şo
Pe de altă parte, oficialităţile „grup de gangsteri” şi a decla sas, care deţine totodată si teritoriul spaniol, s-a anunţai blocate de adă, iai
britanice anunţă că in locul rat că speră să se ajungă la au respins atacurile portofoliul Ministerului de Fi autobuzelor fost \
soldaţilor retraşi vor fi tri o soluţie fără a se răspunde nanţe, iar Ministerul Comuni miercuri seara la Washington. te. După carafă 1
mişi „specialişti”, care vor lu cu violenţă la violenţă. întru federalilor caţiilor a fost încredinţat lui de meteoric din
cra la anumite proiecte publi cât marea majoritate a celor Fernando Oliveira, secretar Austria îmlrează ,
ce de pe această insulă (este 6 000 de locuitori ai insulei îl UMUAHIA 27 (Agerpres). — zent cădcidc zapa
vorba de construirea unei sprijină în conflictul cu gu Un comunicat militar dat publi de stat al Forţelor aeriene. ■Curtea Supremă sud-africa- mai abiute din
centrale electrice şi a unei au vernul britanic. Fostul pre cităţii joi la Umuahia anunţă S-a anunţat, de asemenea, nă a pronunţat împotriva ţi citiva zeci ani. peit
tostrăzi). Primul lot de „spe şedinte al insulei, ce şi-a de că forţele biafreze au respins crearea a două subsecre nui grup de 11 patrioţi afrl- ceaslă peră a anu
cialişti" — aproximativ 70 de clarat unilateral independen recent o serie de atacuri pe
persoane — urmează să so ţa, a menţionat totodată că care trupele federale le-au lanţ
sească joi. Suporterii fostului guvernul britanic „s-a arătat sal în sectoarele Onîtsha, Aho-
lider al Consiliului local, Ro a fi dispus să negocieze un n- ada si Ukpuela. Acţiunile lan
nald Webster, continuă să con cord cu privire la criza din sate In primele două zone erau
teste autoritatea comisarului Anguilla prin care să se a îndreptate împotriva pistei de CURIER • CURIER - CIRII
britanic Tony Lee, instalat de corde insulei un anumit grad aterizare Uli-Ihiala, punct stra
forţa de invazie drept admi de autoguvernare”. tegic vital pentru forţele bia
nistrator al insulei. „Lee tre Agenţia Associated Press freze
buie să plece, noi nu-1 vom informează într-o ştire de ul
accepta sub nici o condiţie", tim moment că lordul Cara
a declarat la o întrunire Wal don intenţionează să sosească
lace Rey. membru al gu în Anguilla, unde va rămine
vernului local înlăturat. cîteva zile Aceeaşi agenţie război, au investiţi a
Miercuri. Ronald Webster, menţionează cu este aşteptat motiv 20 rde *loţi, h
aflat la New York, a declarat în Anguilla şi Ronald Web AGENDĂ EC ONO MI CĂ în octuolpcinol înve>
la posturile de televiziune a- ster. poloneze 3$t de 19 r
de, iar u cincînolu
mâtor se 5d 22 miliar
O NOUA HIDROCENTRALA drocentrala vo ovea o putere După acest eşec, cercurile e zloţi.
S it(u a (îa d in P a k is ta n IUGOSLAVA de 360 000 KW. conomice vest-germane consi ACORD ERCIAL
deră că societăţile „SoJrgitter"
In apropiere de oraşul Tito R.F.G. r TRATATIVE EŞUATE şi „llseder Huette" or putea TURCO-FNEZ
se m e n ţin e c a lm ă grad din Iugoslavia o fost ri Timp de mai multe luni în sa înceopă tratative de fuzîo- Zilele le Io Ankoro
nore cu societatea „Holsch",
dicat in ultimii ani combina
tul de aluminiu. Aici se consu Germania occidentala ou fost care, Io rîndul ei coutâ un alt încheiat stivele comei
turco-pae in legăturu cu
CARACI 27 (Agerpres). — Potrivit ştirilor transmise de ma o mare cantitate de ener duse trototive privind fuzîona- partener de asociere după e volumul mburilor reciproce
agenţiile de presă, situaţia in Pakistan se menţine calmă gie electrica. finind cont de reo O trei importante firme si şecul negocierilor sale cu fir de mărie o perioada de
după preluarea puterif de către generalul Yahia Khan. După acest fopt pe riul Piva se vo derurgice „Kloeckner Werke", ma „Monnesmonn". un on. srrri acordului rea
cum s-a mai anunţat, una din primele măsuri adoptate de construi o hidrocentrolă care „Salzgitter" şi „llseder Huet- lizat. Ti va livra Poloniei
noua administraţie militară a fost instituirea tribunalelor urmează să aprovizioneze cu te". O astfel de grupare ar fi POLONIA : IMPORTANTE lina an* citrice, stafide, tu
speciale însărcinate cu judecarea celor care provoacă dezor BELGIA. — O demonstraţie de more amploare s-a desfăşu generat un nou glgont al si INVESTIŢII PENTRU tun. mei lemnos, panel de
dini. In provincia orientală a Pakistanului, unde în ultimul rat recent la Bruxelles împotriva existenţei armelor cu încărcă energie electrică combinatul derurgiei vest-germone — DEZVOLTAREA METALURGIEI nuc. b<< pi®' brute şi o
timp s-au produs puternice ciocniri între elementele opozi turi atomice : cetăţenii capitalei belgiene au scandat lozinci îm de aluminiu. Lucrările ou şi în „Nordstohl Ag” ,— cu o pro NEFEROASE serie <roduse industriale
ţiei şi autorităţile poliţieneşti, instituţiile funcţionează în mod potriva Pactului nord atlantic, a neonazismului contemporan ; ceput, Borajul va ovea o înăl ducţie anuala de 8 milioane La rinei Polonia vo livro
normal. In oraşul Dacca, principala localitate din Pakista ou cerut luarea măsurilor necesare pentru a nu mai exista pe ţime de 220 metri. Pentru rea tone oţel, ceea ce or fi însem Pentru dezvoltarea metalur Turciei ţî. piese pentru
nul oriental, totul decurge normal Facultăţile si institutele nat aproximativ 15 la suta din giei neferoase, în Polonia s-ou outome moşîni-unelte, sti
de invăţămînt superior care au fost închise timp de două ricolul unei noi Hîroşime sau -Palomares. timpul desfăşurării lizarea -lui vor ti dislocaţi peste producţia onualâ de oţel a alocat importante investiţii. Da
Imaginea reprezintă un moment din
luni şi-au redeschis porţile. In acest mare oraş ca şi în alte 500 000 mc pietriş. In final hi R.F.G. Tratativele ou eşuat. co în primii 20 de ani după clă, clile şi altele.
centre din Pakistanul oriental, noile autorităţi nu au efectuat grandiosului marş anti-atomic pe strada Evere din Bruxelles.
arestări.
TIPARUL: întreprinderea poligrafică Hunedoara-Dev«w