Page 29 - Drumul_socialismului_1969_04
P. 29
Atribuţii lărgite ministerelor
PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE. UNIŢI-VĂ!
şi întreprinderilor
O hotărîre a Consiliului de Miniştri
Incepînd de la 1 aprilie a.c., laţiei ce apar pe parcurs, ho- fondurile de salarii, a efec
printr-o hotărîre a Consiliului tărîrea prevede creşterea com tuării unor modificări la unii
de Miniştri au fost acordate petenţelor ministerelor în e indicatori de muncă şi sala
atribuţii lărgite ministerelor fectuarea de modificări ale rii etc.
şi întreprinderilor care desfă sarcinilor de plan. Astfel, ele Aceeaşi hotărîre a Consi
şoară activităţi economice in pot efectua în anumite limite liului de Miniştri prevede
perioada de experimentale a şi cu acordul prealabil al be drepturi sporite şi pentru
măsurilor de perfecţionare a neficiarilor modificarea eşa conducerile întreprinderilor.
mw At COMITETULUI JUDEŢEAN HUNEDOARA: Al conducerii şi planificării eco lonării sarcinilor trimestriale Ele au posibilitatea să-şi mo
nomiei naţionale. de producţie valorică şi în u difice sarcinile de producţie
Pentru satisfacerea într-o nităţi naturale, cu condiţia de în unităţi naturale la produ
mai mare măsură şi mai o a nu schimba sarcinile anua sele şi sortimentele nomina
IIIIIl UI Ni. 1137 - MIEICORI 9 linlii 1969 - l PIG. 30 UNI - IDRESI lEOICJIEI: Deva. sil Ol. Pelin Eioza Ni. 33 - Tel. 1273. 7317. 1317 perativă a cerinţelor econo le, de a nu afecta prevederile lizate departamental, în ca
de livrări la export şi Ia fon
L . miei naţionale şi ale popu- dul pieţu. zul în care beneficiarii renun
ţă la contractele încheiate sau
Pentru a răspunde mai ope din lipsă de comenzi. In ast
rativ unor cerinţe interne, fel de situaţii. întreprinderile
sau beneficiarilor externi, mi sortimente care au desface
alte
pot spori producţia la
nisterelor li se acordă dreptul
Sindicatele sâ de a aduce schimbări şi in să respecte sarcinile valorice
rea asigurată, cu condiţia însă
la
structura planului anual.
sortimentele care alcătuiesc de producţie şi acumulările
grupele dc produse ce se a băneşti planificate. Sporesc
probă prin planul de stat atribuţiile întreprinderilor si
dovedească exigenţa Totodată, se precizează că în ceea ce priveşte aprobarea
modificările nu trebuie să a
studiilor
tehnico-economice
fecteze îndeplinirea prevede
In această direcţie, ministere
rilor de plan pe întregul an pentru lucrările de investiţii
la aceste grupe de produse le şi centralele industriale vor
faţă de condiţiile şi indicatorii valorici. Minis stabili competenţe diferenţia
te, în funcţie de mărimea şi
terele primesc, de asemenea,
dreptul de a stabili indicatorii
planului de calitate, de a a complexitatea întreprinderilor,
întreprinderilor li s-a acordat
proba documentaţiile tehnice dreptul de a aproba. în func
şi execuţia unor investiţii pen
de munca si viaţa tiu un volum sporit de lu organul ierarhic superior, do
ţie dc competenţele date de
cumentaţiile tehnico-economi
crări şi diferenţiat ca valoa
re de la o ramură la alta. ce şi execuţia lucrărilor pen
Pe viitor, ministerele pro tru construcţia de locuinţe
Judeţul Hunedoofa o cunoscut, in onn dor core stau în centrul atenţie» organelor de ducătoare, împreună cu cele din fonduri centralizate şi nc-
construcţie» socîolîste, o puternică dezvoltare partid, de stat şi obşteşti. O dovadă o aces beneficiare, pot aproba stu centralizate. Conducerile în
industfiolo ; el este şi in prezent un vast tei atenţii o constituie şi dezbaterile din re diile tehnico economice de treprinderilor au, de aseme
şontier. In ocest scop, statul socialist a alo centa plenară o Consiliului judeţean al sin- fundamentare a asimilării de nea, posibilitatea, potrivit pre
cat on de on importante fonduri de investi dicotelor Hunedoara, core a pus la ordinea maşini, utilaje şi instalaţii vederilor hotârîrii, să aplice
ţii pentru construireo de noi întreprinderi, de zi preocuparea organelor şi organizaţii noi Hotăriren acordă drepturi diferite variante ale salariză
reutiloreo celor existente, pentru locuinţe şi lor sindicale şi o conducerilor tehnico-admi- sporite ministerelor şi in do rii in acord şi regie, care sâ
obiective sociol-culturale. Anul ocesta, efor nistrotive pentru osigurarea condiţiilor de meniul repartizării beneficii conducă la realizarea unei le
turile statului pentru investiţiile industriale şi muncă şi/de viaţă. lor, a economiilor obţinute din gături cit mai directe a re
social-culturole din judeţ depăşesc cu peste Io lucrările plenarei ou luat porte tovară munerării angajaţilor de re
200 milioane lei pe cele din 1968. Din oces- şul foachim Moga, prim-secretor al Comite zultatele obţinute în produc
te fonduri se vor construi şi do în folosinţa tului judeţeon Hunedoara al P C .R , repre ţie
circo 4 000 apartamente. De osemeneo. au zentanţi oi Consiliului Central ol U G S.R.,
fost clocote peste 120 milioane lei pentru oi direcţiilor judeţene sanitare şi pentru pro Liceul „Dccebal" din De ONORAREA ÎN TERMEN
îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi a pro bleme de muncă şi ocrotiri sociale, cadre de va găzduieşte o interesantă
tecţiei muncii. conducere din economie. şi atractivă expoziţie dc
Bilanţul reolizărilor din industrie pe pri Referatul prezentat, participanţii la ple materiale didactice, confec
mul trimestru — depăşirea planului produc nară au scos in evidenţă — cum era şi fi- ţionate dc elevi in afara a contractelor—obligaţie majoră
ţiei globale cu 28,4 milioane lei pe seama lesc — cîteva din realizările şi preocupă clasei, sub îndrumarea pro
creşterii productivităţii muncii, nivelul de în rile existente în acest domeniu, oprindu se fesorilor dc specialitate.
deplinire o celorlalţi indicatori — reflectă, pe mai mult asupra unor deficienţe şi a Organizată cu scopul dc a
de o porte condiţiile tot moi bune de muncă ceea ce trebuie să facă in viitor sindica prezenta ultimele noutăţi
creole prin modernizarea continuă a proce tele, comitetele de direcţie, personalul în diverse specialităţi şi a tuturor c o le c tiv e lo r
selor tehnologice in siderurgie, minerit, cele medico-sanitar alte materiale necesare în
lalte ramuri industriale, construcţii, transpor Sub îndrumarea organizaţiilor de partid suşirii în condiţii optime a Fâcînd o comparaţie intre PROTOCOL
turi, ior pe de oltă parte activitoleo plină şi cu sprijinul biroului executiv al con cunoştinţelor predate — realizările trimestrului I 19G9 funcţionarea lui ritmică, fără
de abnegaţie pe core o desfăşoară colecti siliului judeţean, organele sindicale de la expoziţia oferă privitorului cu cele din perioada aferentă perturbaţii. Acolo unde s-a ac CULTURAL-
vele de muncitori, ingineri şi tehnicieni pen municipii, oraşe şi din majoritatea unită ■ numeroase planşe, tablouri, ţionat pe linia folosirii cu ma
tru îndeplinirea sarcinilor economice pe core ţilor economice au întreprins acţiuni cu anului trecut, se impune a ximum de răspundere a mij ŞTIINTIFIC
partidul le-o pus in faţă. El mai reflectă şi eficienţă în domeniul îmbunătăţirii con tenţiei saltul îmbucurător în loacelor materiale şt umane, ROMÂNO-SOVIETIC
grija organelor de partid şi de stat, sindica diţiilor de muncă şi de viaţă ale salaria registrat in principalele do rezultatele nu au întîrziat să
telor, orgonizoţiilor comerciale şi instituţiilor ţilor, veghează- cu mai multă atenţie la Expoziţia menii de activitate: industrie, se vadă In sectorul dc lami
de ocrotire o sănătăţii, pentru asigurarea unei respectarea obligaţiilor reciproce din con investiţii, relaţiile contrac noare de la C S. Hunedoara, La 8 aprilie a fosl seni
aprovizionări tot moi corespunzătoare a tractele colective, a N.T.S. şi a legislaţiei tuale etc. Depăşirile consisten cu toate că în lunile ianua nat, la Ministerial Aface
populaţiei, îmbunătăţirea condiţiilor de lo muncii. Consiliul municipal al sindicate- „Materiale te pe ansamblul judeţului la rie şi februarie s-au obţinut rilor Externe, Protocolul
cuit, o asistenţei medicale şi o prestaţiilor. unele sortimente — 14 19G to unele rezultate bune privind adiţional privind acţiunile-
1. MIRZA ne fontă, 6 071 tone oţel, disciplina contractuală, colec suplimentare pe anu!
Cu toate oceste creşteri impresionante, in didactice** 15 405 tone cărbune brut ex tivul de muncă din acest im 1969 la Planul de cola
domeniul osigurării de condiţii optime de tras, I3GG3 000 kWh energie portant sector al combinatu borare culturală şi ştiin
muncă şi de viaţă, moi sini unele probleme _ m uM m m m m electrică şi altele — eonsti- lui, a răspuns in luna martie ţifică între Republica So
.care nu şi-ou găsit ipca .o .rezolvate cores brie un preţios âpdiă: a? co
albume, diferite apărate, cu multă solicitudine la ce cialistă România şi
punzătoare. unde se moi înlimpină greutăţi. lectivelor de muncă din jude UR.S.S. pe anii 1968—
modele matematice, ierba lor, în urma realizării con rerile suplimentare ale bene
re, insectare, roci etc. ţul Hunedoara la întrecerea tractelor, suma de 13,7 mili ficiarilor. In primul trimestru 1969.
Bogat ilustrate, cxiiona- ce se desfăşoară în întreaga el a onorat 1 193 de contrac Protocolul prevede lăr
tcle privind ştiinţele natu ţară. îndeplinirea înainte de oane de lei, U V. Câlan 7,8 te, iar în luna martie a li girea legăturilor directe
milioane lei etc.
vrat în plus 11 635 tone de la
ralc aduc noutăţi in gene termen a prevederilor planu Modul în care au fost st: minate. tări ştiinţifice şi de invâ
intre institutele de cerce
lui trimestrial a creat posibi
tică. punînd la indemina vi
CU TOATE FORŢELE LA GRĂ zitatorului lucrări valoroa să fie prezentă şi în relaţiile bilite sarcinile de plan pe A. NAGY ţâmint superior din cele
litatea ca industria judeţului
1969, măsurile tehnice şi or
se.
două ţâri, schimburi
de
contractuale cu alte
între
ganizatorice luate impuneau
Preocupările elevilor pen
tru matematică, fizică şi prinderi din ţară şi străină comitetelor de direcţie, colec cxpoiiţii de artă, de cărţi
şi fotografii, turneele Teo
chimic sînt reliefate prin tate, într-o măsură crescîndâ. tivelor de muncă, să urmă Irului Mic din Bucureşti
rească cu maximă răspunde
Participarea la relaţiile con
marele număr de materia
şi formaţiei corale „Ma
BIREA LUCRĂRILOR AGRICOLE le, modele şi aplicaţii, rea tractuale se defineşte prin re mecanismul producţiei, drigal" in U.R.S S. şi ale
pc care. dc
lizate dc ci,
faptul că la export, de pildă,
Teatrului Mic Academic
altfel, Ic folosesc cu succes
bilite, produse în valoare de
la orele dc curs. s-au livrat peste sarcinile sta de Stat al U.R.S.S. şi Fi
larmonicii de Stat din Le
Avînd şi un profund ca 25 milioane de lei. îmbucu ningrad in România, or
Executarea în perioadele minţelor nu depinde direcl atit unitatea, cit şi toţi coo racter dc schimb de expe rător este de asemenea că la ganizarea unor gale şî
acest capitol — esenţial pen
rienţă, expoziţia de inaic-
retrospective de filme, e
optime şi la un nivel calita de voinţa cooperatorilor, exis peratorii Nu încape îndoială rial didactic dc la Liceul tru activitatea economică-fi- ditări reciproce de carii
tiv superior a lucrărilor agri tă acţiuni care sint amînate că timpul favorabil nu aşteap „Decebal* din Deva întru nanciarâ — sarcinile de li etc.
cole reprezintă obiectivul nr. de la o zi la alta pe motiv tă pînă se vor rezolva neîn neşte, pc bună dreptate, a- vrare pentru partenerii ex Un program special de
1 la realizarea căruia trebuie că .lipseşte forţa de muncă" ţelegerile ivite între brigăzile prccierilc vizitatorilor, in terni au fost depăşile de a- acţiuni este prevăzut
mobilizate toate forţele şi Astfel, plantarea arpagicu cooperativei agricole din Ruşi. majoritate cadre dc specia pioape toate întreprinderile. pentru sărbătorirea, in
mijloacele existente în coope lui (lucrare care trebuia de litate. Siderurgiştii din Hunedoara U.R.S.S., a împlinirii a 25
rativele agricole. mult să fie încheiată), s-a fă N TlRCOB au trecut în plus în contul de ani de la insurecţia
In ceea ce priveşte folosi cut aproape pe un ha din cele armată şi eliberarea
rea cu eficienţă maximă a 3 planificate Ieri. la grădină României de sub jugul
timpului prielnic pentru lu au lucrat cîteva ore doar 0 fascist.
cru se întîlnesc însă o serie cooperatori De asemenea, e f '
de deficienţe Cauza acestora xistă circa 300 ha teren pe ca
o constituie îndeosebi lipsa dc re nu se pot efectua arături
preocupare a consiliilor de deoarece îngrâşâmintele or CULEGERE
conducere pentru antrenarea ganice nu sînt împrăştiate. In unele cooperative agri DE VERSURI
la muncă a tuturor coopera Cu toate acestea, ieri la lu cole (RÂu de Mori şi altele
torilor crarea respectivă nu a parti învecinate), se amină execu PENTRU COPII
O situaţie negativă in acest cipat nici un cooperator In tarea arăturilor.
sens s-a întîlnit ieri la C.A.P. ginerul işî manifesta îngrijo In nr. 7 al colecţiei
din satul Ruşi. Inginerul Han- rarea că dacă se va continua „Preludii”, patronată de
drea Imre era nemulţumit astfel, se vor înregistra pier Editura tineretului, a a-
alit de stadiul lucrărilor, cit deri serioase de recoltă. pârut — sub titlul suges
mai ales de felul cum parti Se pune. fireşte, întrebarea: tiv — „Copii-poeţi” — o
cipă cooperatorii la urgenta este de crezut că numai lipsa interesantă selecţie de
rea acţiunilor de sezon. forţei de muncă frînează mer versuri cuprinzind pro
Deşi s-a terminat însămîn- sul lucrărilor agricole ? Răs ducţia a circa 100 de
latul trifoiului, lucernei. sfe punsul nu poate fi altul de- pionieri, elevi şi eleve din
clei furajere şi al celorlalte cît negativ, avînd în vedere clasele a lll-a — a Vlll-a.
culturi din prima epocă, au că unitatea cuprinde peste (n versuri înflăcărate,
mai rămas totuşi în urmă u 700 de cooperatori. Mobili plîne de potriotism, tine
nele lucrări care la această zarea lor la muncă nu a stat In primul trimestru, colectivul întreprinderii de industriali rele talente cinlâ pacea,
dată puteau fi încheiate Bu însă în atenţia conducerii zare a laptelui din Simeria a livrat in plus, unităţilor comer prietenia şi eroismul, rea
năoară. cartofii s-au plantat cooperativei. Atunci cînd coo ciale, 16,5 tone de unt şi brinretur». Prin utilizarea moi ra lităţile patriei socialiste.
pe 10 ha din cele 15 planifi peratorii din brigada Ocoliş — Şi dacă vine vreo ava ţională a maşinilor şi instalaţiilor, productivitatea muncit pla
cate, dar lucrarea nu mai nu vor să participe la lucră lanşă din Referat ? nificată a fost depăşită cu 1,3 la sută. La maşina prezentată
poate continua, deoarece... se rile ce se execută la brigada în fotografie, se preambaleazâ în fiecare oră 1 200 pachete cu CONCURS
aşteaptă sosirea seminţelor de din Ruşi, şi invers, un lucru Desen de V. MIHAlLESCU crema „Caraimon". Foto : I. DUBESTEANU PENTRU CEA MAI
la Braşov. Dacă primirea se este sigur : in final va pierde
BUNĂ STUPINA
Consiliul Superior al A
Depindem unii de alţii in Şi iată-ne din nou pe ur clienţi „înţelegători". Nu spun rea acestui echilibru intre griculturii şi Asociaţia
ma» loate împrejurările ; cî mele unei scrisori care ne DEZECHILIBRU IN RA că aşa a procedat tehnicianul client şi unitatea prestatoa crescătorilor de albine au
teva ceasuri pe zi ca factori spune că raportul amintit a de la Orăştie, dar tarifele sînt re de serviciu ? Mai întii fap organizat, in colaborare
primi, cileva — ca factori se fost dezechilibrat undeva. Aşa foarte sumar întocmite şi ris tul că fiecare poate interpreta cu Uniunea Naţională a
cunzi Dacă în raporturile re cum ne erau prezentate fap căm fie să ne păcălim noi, fie tarifarele cum îi convine în Cooperativelor Agricole şi
ciproce se strecoară o notă tele în scrisoare, se părea că să-l păcălim pe client. seamnă că ele au nevoie ur Centrocoop, concursul pe
de necinste sau de suspiciu locul factorului care a produs Dar sâ trecem dincolo de gentă de unele precizări. A ţară pentru cea mai bu
dezechilibrul e bine stabilit.
ne, echilibrul e destrămat. Iată faptele : Pompiliu Tălan PORTUL CLIENT-MESERIAS acest conflict, pe care-1 „ra- poi, faptul că meseriaşii (fie nă stupină. Concursul ur
Am avut cîndva spre rezol diografiem", şi să vedem şi ei şi specialişti electronişti), măreşte antrenarea api
vate scrisoarea unui cetăţean, din Simeria şi-a dus televi antecedentele: P. Tălan a fost se pot deplasa la domiciliu, cultorilor in aplicarea ce
cate acuza de necinste pe un zorul la reparat. )a atelierul reparaţia a costat doar G9 de tru a realiza mai uşor un ciş- ţim timpul şî nervii, e nor dc mai multe ori clientul par permite şi aranjamente cola lor moi eficiente proce
bălrîn frizer După ce lucru cooperativei „Munca colecti lei. Spre convingere, semna tig mare. In raport cu ale al ticular al tehnicianului elec terale, ceea ce vădeşte lipsă dee, pentru creşterea nu
mal să realizăm un salariu
rîle s-au lămurit, omul cu pa vă" După ce s-a uitat la el, tarul scrisorii ne-a trimis şi tor tehnicieni electronişti din .mai bun. tronist, pe bani strecuraţi dis de control asupra lor din par mărului familiilor de al
tul aproape alb a spus cu tehnicianul electronist Gheor- bonul eliberat de specialistul alte oraşe, salariul realizat de cret in buzunar. Dar eschiva tea cooperativei In sfîrşit, bine şi a producţiei de
năduf : „Breasla noastră, a ghe Scrisu a ajuns )a conclu TV din Orăştie El^ne mai el nu e nici exagerat de ma Cazul in care am fost recla de la calea legală trebuia ceea ce ni se pare mai grav miere şi ceară.
mesei iaşilor, e foarte veche, zia că defectul se află la scrie : „Tov. Scrisu încasează re şi nici prea mic mat, îl cunosc. Sînt gala să să ducă în cele din urmă la e posibilitatea pc care unii n La concurs — care este
mai veche decît alte inde transformatorul de linie şi a pentru reparaţii foarte mici, Stăm de vorbă la Simeria arăt oricărui organ de cerce conflict. Şi a dus. Tehnicianul folosesc fără jenă, dc a îm dotat cu premii in bani,
lelniciri, plivite astăzi ca fiind întocmit bonul de lucru pen preţuri extrem de mari şi pe cu cel acuzat de aceste lu tare, că nu lucrez cu chitan făcea reparaţii acasă, la mica părţi pe din două. Ia mica în menţiuni şi dipfome —
cu mat multă greutate. Nouă tru repararea lui care costa, deasupra, mie îmi face impre cruri grave. ţiere false. Dacă clientului i înţelegere Plata serviciului ţelegere cu clientul, diferen pot participa cooperati
însă ne a rămas cinstea unei conform tarifului, 120 lei. plus sia că are bonier fals, în ca — Vreau să fiu cinstit cu s a părut prea scumpă repa făcut era mai mică decît cea ţa dintre costul real şi cel a- vele agricole de produc
îndeletniciri vechi — cum e reglarea televizorului — 2G dc ic încaseaz.ă aceste sume. To dumneavoastră — ne-a spus raţia, şi-a luat aparatul îna prevăzută pe tarifare (ca în lestat cu acte pentru servi ţie care posedă cel pu
cea a croitorului, a frizeru lei I-a mai spus proprietaru varăşul Scrisu înşeală, doreş el. Tarifarele pe care le avem poi, iar cu am anulat bonul toate ocaziile). Dar poate u ciul făcut. Dar si asta ţine ţin 100 familii de albine
de lucru. Spun şi acum : re
lui. a cizmarului — şi ţinem lui aparatului că s-ar putea, te să cîştige 220 lei in mai în prezent sînt mai mult de- nuia i se părea prea mică. tot de lipsa controlului. şi membrii Asociaţiei cres
la ea Ne revoltă atunci cînd cînd se va vedea precis ce puţin de o jumătate de oră eît aproximative Pe baza lor paraţia putea să coste fie mai altuia prea mare, în raport cu Scrisoarea pe urma căreia cătorilor de albine, care
unul de-ai noştri o nesoco are, să coste ceva mai mult, (alit a durat reparaţia tele eu risc să taxez ieftin un de ieftin, fie mai scump. Eu am aşteptările. Şi iată, „relaţiile" am mers ne-a dezvăluit fap deţin minimum 10 familii
teşte. Dar ne doare şi cînd pînă la 220 de lei Nemulţu vizorului meu la Orăştie)-. fect care-mi ia ore întregi de scris pe bonul de lucru defec se destramă, se revine la ca te necinstite, nelegale, care işi şi contractează producţia
oamenii ne-o pun gratuit la mit de costul prea mare al muncă, sau să taxez scump tul pe care l-am constatat la lea legală, dar nu se uită „a au explicaţia tocmai în aces cu organele Centrocoop
îndoială" reparaţiei, proprietarul şi-a Am verificat la cooperativa prima vedere Se mai ponte şî frontul". Nişte tarifare întoc te carenţe ale activităţii în înscrierile se fac pînă
luat înapoi aparatul, iar teh „Munca colectivă" prima bă altul, care se rezolvă in cîte altfel : taxezi pe chitanţă un
Nici serviciu necinstit, nici va minute Noi insă stăm mai defect, la a cărui înlăturare mite „ca sâ fie" înlesnesc unele cooperative meşteşugă la 30 aprilie la comisii
acuzaţii nefondate despre ne nicianul a anulat bonul de nuială la care te conduc fap toată ziua in atelier să servim manopera costă mai puţin, „plata poliţei" şi gata conflic reşti Măsurile se impun de la le judeţene care organi
cinste — asta voia să sus lucru. Aparatul a fost dus la tele : poale că tehnicianul ta la timp pe toţi cei care vin la dar de încasat încasezi preţul tul. sine ! zează şi coordonează
ţină acel bătrîn meseriaş. alt atelier, la Orăştie, unde xează defecte imaginare pen noi ; şi dacă nu ne precupe real Sint destui şi astfel de Ce anume permite altera TH. MARCUS concursurile în cadrul fie
cărui judeţ.
SBfSiif' JSSfiEiESSrv J3E2 “ —