Page 4 - Drumul_socialismului_1969_04
P. 4
D R U M U L S O C IA L IS M U L U I
m u c m m m m m
Orientul Apropiat Prezenţe C U B A
româneşti încheierea lucrărilor Forumu-
• întrevederi egipleano-iordaniene • Re ROMA 31. — Coresponden
tul Agerpres, N. Piticea, trans
zoluţii adoptate de C.C. al Partidului israelian mite : Intre 26 şi 31 martie a lui Raţional pentru ordinea
Mapani • Declaraţia purtătorului de cuvînt al avut loc la Roma reuniunea
Comisiei mixte romăno-italie- • fl • w
Foreign Office-ului. ne pentru elaborarea progra interioara
mului de schimburi intre Re
publica Socialistă România şi HAVANA. — Coresponden licvenţi, ocrotirea minorilor,
Italia in domeniile culturii, tul Agerpres, V. Stamatc. respectarea regulilor de circu
AMMAN 31 (Agerpres) — pondentul agenţiei France ştiinţei şi invăţăminlului, pe transmite : In prezenţa lui laţie etc
Salah Gohar, subsecretar de Presse perioada aprilie 1969 — iunie Râul Castro, vicepreşedinte al *
siat în Ministerul Afacerilor O altă rezoluţie, precizează 1971. guvernului, şi a altor condu HAVANA 31. — Corespon
Externe egiptean, a sosit du agenţia citată, se referă la ne Programul stabilit cuprinde cători de partid şi dc stat, au dentul Agerpres, V. Stamatc,
minică la Amman. El a fost cesitatea găsirii unei soluţii schimburi dc oameni de ştiin luat sfir.şit lucrările Forumului transmite : In oraşul Santiago
primit de către primul minis pentru problema refugiaţilor ţă, cadre didactice, bursieri, Naţional pentru ordinea inte dc Cuba s-a desfăşurat timp
tru iordanian, Abdelmoneim arabi artişti, expoziţii, cărţi şi pu rioară In cuvlntul dc Închi de o sâptămînă Festivalul cîn-
Rifai. blicaţii. organizarea de gale dere. Scrgio del Văile, mem tecului popular cubanez (El
Intr-un comunicat dat pu dc filme şi alte acţiuni in do bru al Biroului Politic al C.C. Festival dc la Trova Cubana).
blicităţii la sfîrşitul întreve LONDRA 31 (Agerpres) — meniul amintit. al PC. din Cuba şi ministru Troverii cubanezi de astăzi ca
derii. se arată că în cursul Guvernul britanic speră ca • de interne, o subliniat impor- şi strămoşii lor din Evul
convorbirilor care au avut loc convorbirile cu privire la si VARŞOVIA 31 — Cores tanţat îmbunătăţirii activităţii Mediu sint in acelaşi timp
a fost analizată situaţia din tuaţia din Orientul Apropiat, pondentul Agerpres l. Dumi- poeţi, compozitori, instrumen
Orientul Apropiat, precum şi dintre reprezentanţii la O.N.U. traşcu, transmite : Violonistul pentru asigurarea ordinii in
poziţia celor patru mari puteii ai celor patru mari puteri Ştefan Ruha şi-a încheiat tur terioare, precum şi contribu tişti şi cîntăreţi. Festivalul
în legătură cu această pro membre ale Consiliului de Se neul in R.P. Polonă. El a con ţia pc care trebuie să şi-o a- trovei eubanc a reunit într-o
blemă. curitate. să înceapă joi la New certat la Varşovia, Szczecin dueă organele de partid, mi măiastră combinaţie inter
★ York. a declarat un purtător şi Lodz. Presa şi publicul po nisterele, instituţiile de edu pret de renume din generaţia
TEL AVIV 31 (Agerpres) — de cuvînt al Foreign Office- lonez s-au exprimat in mod caţie. organizaţiile dc masă şi vîrstnicilor. în frunte cu Emi-
In cadrul unei reuniuni a ului Purtătorul de cuvînt a elogios despre arta interpreta obşteşti la întărirea vigilenţei, liano Blez şi cea a tinerilor,
Comitetului Centra) al Parti subliniat că Marea Brilanie tivă a artistului romn». apărarea avutului obştesc şi cxprimînd bucuria şi patosul
dului israelian Mapam, care nu preconizează o reglemen vremurilor pe care poporul
a avut loc la Tel Aviv. a fost tare a conflictului care să fie al cetăţenilor, combaterea de cubanez la trăieşte azi.
adoptată o rezoluţie prin ca impusă de „cei patru". El a
re se cere guvernului să a- reamintit declaraţia ministru R. F. a Germaniei A c ţ i u n i Premierul Wilson
dople de urgentă un plan de lui de externe britanic, Mi-
pace, pentru a evita o even chael Stewart. că ar trebui să
tuala soluţie impusă din ex se depună eforturi pentru a este de acord sâ
terior tn legătură cu regle sc ajunge la o reglementare î m p o t r i v a r ă z b o i u l u i CURIER • CURIER • CURIER
mentarea situaţiei din Orien care să fie acceptabilă de că discute cu liderul
tul Mijlociu, relatează cores tre toate părţile interesate HAMBURG 31 (Agerpres). ţia, care a efectuat 2G de a-
In cadrul tradiţionalelor restâri Demonstranţii au pă biafrez, Ojukwu
marşuri de primăvară, orga truns într-o închisoare din
nizate în fiecare an în princi Hamburg, pentru a cere pu LAGOS 31 (Agerpres) Du Democrat, a preconizai dumi
palele oraşe vest-germane, du
nerea în libertate a persoa
Efervescenţă minică s-a desfăşurat la Ham- nelor arestate cu prilejul u- minică după-amiază, premierul prejurimile Vicnei. conferinţa liderilor partidelor so tgart crearea unei „gărzi ci
Duminică s-a reunit la Hotel Kahlcnbcrg, in îm
nică la o întrunire la Stut-
burg o demonstraţie prin ca
britanic. Harold Wilson. aflat
nci demonstraţii
anterioare.
re numeroase grupuri de per Acţiuni similare ale partici în vizită oficială la Lagos, a cialiste din Austria. Anglia. Belgia, Danemarca. El vile" destinate înăbuşirii „a
soane au protestat împotriva panţilor la marşurile de pri avui o ullimă întrevedere dc veţia, Finlanda, R.F. a Germanici. Islanda, Italia. Is gitaţiilor" tineretului progre
rael. Olanda şi Suedia. In cadrul unei conferinţe dc
războiului şi s-au pronunţat măvară s-au desfăşurat dumi două orc cu şeful stalului ni presă, Bruno Pittcrmann. preşedintele Internaţiona sist din R. F. a Germaniei.
Inlrunirca dc la Stuttgart a
in Tailanda pentru dezarmarea nucleară. Main, Miinchen şi alte oraşe. gerian. generalul Gowon, In lei socialiste, a declarat ca participanţii la conferinţa fost întreruptă dc grupuri dc
nică Ia Hanovrn, Frankfurt pe
Au avut loc ciocniri cu poli-
timpul căreia, potrivit surselor
liderilor partidelor socialiste sc pronunţă pentru re
dc
indignaţi
manifestanţi
ambasadei engleze din capitala
laţii bune cu toate ţările. PiMcrmann a relevat că în
Nigeriei, a fost discutată posi cadrul şedinţei au fost analizate cu atenţie apelul activitatea provocatoare a
In Islanda Cereri pentru bilitatea unei înlilniri intre co participanţilor Ia reuniunea Tratatului dc la Varşo P.N.D.
Trupele guvernului tailan- nu a putut însă tişliga pe Meo lonelul Ojukwu şi premierul via privind securitatea europeană, precum şi propu
dez luptă în ultima vreme nu pentru guvernul de la Bang- Wilson. nerile precedentei conferinţe dc la Bucureşti a state
numai în nord-estul, dar şi în kok In general, politica gu retragerea fării din N.A.T.O. După această intilnirc Ha lor Tratatului ele la Varşovia. Conferinţa nu a ela Juriul Festivalului Inter
nordul ţârii. In extremul nord vernului tailandez faţă de mi rold Wilson a anun|at în ca borat documente, ci numai recomandări pentru Bi naţional al Filmului dc la
al Tailandei poporul de mun norităţi nu a avut succes In drul unei conferinţe dc presă roul Internaţionalei socialiste şi a prilejuit un schimb Rio dc Janciro a acordat
teni, Meo, se agită. In munţii munţii din nordul Tailandei REYKJAVIK 31 (Agerpres). mis această informaţie, amin că a lansat colonelului Ojukwu dc păreri înlrc participanţi asupra problemelor (le Marele premiu ai Festivalu
dc la nord de Chiengmai, şi locuiesc diferite triburi, în In (aţa clădirii Ambasadei a teşte că sâptămînă trecută un invitaţia dc a avea o întreve interes comun. lui „Pescăruşul dc aur" fil
mai ales în regiunea de fron total circa 250 000 oameni, mericane din Reykjavik a a- grup de deputaţi din Altling dere intr-o Iară africană, pre- I mului argentinian „Martin
tieră cu Laosul, între Nan şi printre care grupurile mai în vul loc duminică seara o de (Parlamentul insuleij. a depus cizind că această invitaţie a Fierro". al regizorului I.co-
Tiaie, locuiesc 50 000 Meo, ca chegate ale populaţiilor Meo. monstraţie la care peste 2 000 o moţiune in sprijinul retra fost trimisă după ultima între Preşedintele Statelor Uni dc origine mexicană au par poldo Torrc-Nilsson, in care
re se împart în trei grupuri Karen, Lisu, Lahu, Yao, La- de persoane au scandal lozinci gerii imediate a ţării din Par vedere avută cu Gowon. In le te, Richard Nixon, a avut ticipat Ia o demonstraţie rolurile principale au fost
diferite : Meo albi, Meo albaş wa şi Akha, care însă aproa în sprijinul retragerii Islandel iul nordatlantic. gătură cu mesajul adresat li luni dimineaţa o întrevedere protestind împotriva refuzu interpretate dc Alfrcdo Af-
tri şi Meo Gua M Ba (un grup pe că nu au nici un contact din N.A.T.O. şi pentru eva Ca urmare a participării Is derului biafrez. Wilson a pre la Casa Albă, cu preşedin lui autorităţilor locale dc a con şi Gracicla Borgcs. Pre
foarte mic) Ei se deosebesc între ele. cuarea bazelor militare ale lamici la N.A.T.O., pe terito cizat că este dispus să discute tele Franţei, Charles dc finanţa programul dc luptă miul pentru cca maî bună
mai ales prin portul lor Meo Politica guvernului tailan riul insulei se allă amplasate cu colonelul Ojukwu orice Gaulle, care a venit să asiste împotriva sărăciei. După cc regie a fost obţinui dc Jac-
au emigrat din provincia chi dez este de a scoate aceste S.U.A. de pc teritoriul insulei numeroase baze navale şt ae problemă pe care acesta do la funeraliile fostului preşe au parcurs cinci kilometri, qucs Dcray. regizorul filmu
neză Yunan in Vietnamul de triburi, de care pînă acum Agenţia Reuler, care a trans riene ale S.U.A. reşte să o abordeze. dinte Eisenhower In cercu demonstranţii au remis au lui „Piscina". Filmul brazi
nord. Birmnnia şi Laos, şi in Bangkok-ul nu se îngrijise cî- rile oficiale din capitala Sta torităţilor un manifest con lian „La Compadccida". de
ultima sută de ani au pătruns tuşl de puţin, din munţii lor telor Unite sc apreciază că tinuul revendicările lor. Gcorgc Jonas, a primit o
şi în Tailanda. Ei trăiau in şi de a-i transfera în aşezări ar.casta cslc prima intilnirc menţiune specială pentru fo
China încă în urmă cu 4 000 fixe In aceste „rezervaţii", franţa Hotărîrile Congresului din cadrul serici de între tografic. Alte două menţiuni
de ani. dar limba lor se asea triburile sint puse sub contro vederi pc care preşedintele au fost acordate filmului po^
mănă puţin cu cea chineză lul funcţionarilor guvernului S.U.A. Ic va avea cu şefii Lo Detroit loncz „Ruchone Piaski" dc
Guvernul din Bungkok, care tailandez. Oamenii acestor tri naţional al Convenţiei cluburilor statelor străine veniţi să a Wfadislaw Slcdiscki şi fil
acuză pe Meo de activităţi buri erau obişnuiţi cu viaţa siste la aceste funeralii. mului iugoslav „Podnc" dc
„subversive", încearcă să-i su liberă din înălţimile munţilor Incidente Purisa Djordcvic.
pună unui control mai sever la peste 1 000 de metri Re
şi ii sileşte să-şi părăsească zervaţiile sc află însă în cea republicane Forţele apărării antiaerie O ® *
satele şi să se aşeze în alte mai mare parte la altitudini ne din portul Haifong au violente Agenţia Anadolu anunţă
regiuni. Satele, în care mai ră mici Acest lucru a făcut ca dobori! luni un avion ame că la 30 niarlic şi in cursul
măseseră totuşi unii locuitori, unele tribun să cadă uşor PARIS. — Corespondentul Agerpres. socialist va trebui să fie unirea forţelor rican fără pilot, care viola nopţii dc duminică spre luni
au fost rase de pc suprafaţa pradă unor boli ca malaria. Al. Gheorghiu, transmite : La Paris au stîngii Frantois Mitlerand a insistat în se spaţiul aerian al R. 1). între negri în regiunea Alaschir din A-
In prezent, populaţia Meo
pămîntului de aviaţia tailan- s-a ridicat la luptă împotriva luat sfîrsîl lucrările Congresului naţional discursul său dc inchiderc asupra necesi Vietnam, transmite agenţia natolia Centrală au fost în
deză. guvernului de la Bangkok. al Convenţiei cluburilor republicane, for tăţii imperioase de a sc realiza socialis VNA. Numărul avioanelor a- şi poliţie registrate trei cutremure de
Tactica pămîntului pîrjolit Mereu se produc ciocniri cu maţiune politică a stîngii nccomuniste mul, de u sc inlăturu toate formele de ex merîcanc doborite deasupra pămint. Un comunicat publi
trupele guvernamentale Se Congresul a hotăril în unanimitate sâ du ploatare economică El s-a pronunţat, din teritoriului R.D. Vietnam sc cat la Alaschir relevă că da
mişcări
torită puternicelor
spune că aviaţia tailandezâ a că o campanie pentru un vot negativ cu nou. pentru naţionalizarea principalelor ridică la 3 271. NEW YORK 31 (A- seismice care au avut loc la
folosit împotriva răsculaţilor prilejul apropiatului referendum asupra mijloace dc producţie. gerpres) — Incidente
BELFAST 31 (Agerpres). chiar şi bombe cu napalm. reformei regionale şi a Senatului Moţiunea de politică externă adoptată violente s-au produs sfirşiful săptămînii trecute,
Duminicii o /ost organizat Din coloniile de reaşezare Meo Membrii convenţiei au hotăril, de ase de conferinţă se pronunţă printre altele Ministrul de externe vcnc- sîmbătă şi duminică la 1 50H casc au fost distruse.
in apropierea Dclfastului dispar în număr tot mai ma menea. în marca lor majoritate, sâ adere în favoarea dispariţiei blocurilor militare. zuclcan, Arislidcs Catvani a Detroit între un grup de 1 125 avariate, iar alte 920
mai
au suferit stricăciuni
un sabotaj la o uzină de e- re. mai ales bărbaţii, care se la viitorul partid socialist, ol cărui con ..Pentru Franţa, sc arată în moţiune, a anunţat că guvernul său stu negri şi poliţie Un po mult sau mai puţin impor
leclricitate din apropierea alătură acţiunilor răsculaţilor. gres constitutiv va avea loc intre 7 şi partenenţa la N A T O. nu înseamnă, ^azi, diază posibilităţile dc resta liţist a fost ucis, iar tante.
capitalei Irlandei de Nord. Acolo mai râmîn doar femeile 9 mai o garanţie de securitate, ci oferă o faci bilire a relaţiilor diplomati cinci negri au fost ră
Poliţia a declarat că te şl copiii. Ei au mai apreciat că unul din obiec litate suplimentară colonizării economice ce cu Argentina, Peru şi niţi. Poliţia a arestat
roriştii auk distrus două (Din „Rheinischer Merkur”) tivele fundamentale ale viitorului partid şi culturale din partea Statelor Unite". Panama. Acţiunea este ur 135 de cetăţeni de cu Luni dimineaţa in Israel
mari transformatoare elec marea renunţării dc către loare a fost înregistrat un cutre
trice şi au produs un in guvernul preşedintelui re mur de pămint, sensibil în
cendiu care a provocat pa cent instalat, Rafacl Caldcra, deosebi in regiunea portului
gube evaluate la 500 000 li Arestări în Pakistan funeraliile generalului la aşa-numita „doctrină Be- O manifestaţie a extremiş Eilath, la Ierusalim şi Tct
re sterline. Pentru aresta tancourt" în baza căreia fos tilor dc dreapta a primit o Aviv. Potrivit unor informa
rea atentatorilor a fost de CARACI 31 (Agerpres) — lile. colegiile şi universităţile, tul guvern vcnczuclcan a replică severă la Stutlgarl. ţii oficiale, nu s-au înregis
clanşată una dintre cele Şeful noilor autorităţi din reluîndu-se astfel cursurile Dwigiii Eisenhower rupt relaţiile sale diploma Adolf von Thaddcn, preşe trat pagube sau victime o
mai ample acţiuni poliţie Pakistan, generalul Yahia după cinci luni de întrerupe tice cu accslc ţări pc motiv dinte al Partidului Naţional- meneşti.
neşti din ultimii ani. Toate Khan, „a început arestări în re. Marea majoritate a între că regimurile respective au
maşinile sint percheziţiona- rîndul persoanelor care se do prinderilor industriale func WASHINGTON 31 (Ager Supreme a S.U.A., generali fost instalate în urma unor SANAA 31 (Agerpres) Du zidenţial din Yemen, să forme
vedesc corupte", transmite a ţionează, iar preţurile la prin pres) Corespondentul Ager ele. Dc asemenea, la funerali lovituri dc stat. Demersuri pă cum a anunlot postul de ra ze o nouă echipă guvernamen
genţia UPI, care citează un cipalele produse alimentare au pres. C. Alexandroaie. trans ile generalului Eisenhower au în acest sens, a spus Calvani. dio Sanna. generalul Hassan tală.
au loc în prezent înlrc Mi
participat demnitari din apro
mite : La Washington au avut
Un sabotaj comunicat al postului de ra scăzut mult sub nivelul atins lor luni funeraliile generalului ximativ 100 de ţări ale lumii. nisterul dc Externe vcnc Al-Amri a acceplal să formeze Postul dc radio citat, men
dio pakistanez.. Generalul Ya
în cursul lunii februarie La
Din ţara noastră a participat
Uwiglil Eiscnhowcr, fost pre
hia Khan a dat ordin tuturor Dacca, in Pakistanul de est, şedinte al Statelor Unite ale Ccorge Marovescu, reprezen zuclcan şi consulatele din noul guvern al Republicii Ara ţionează o declaraţie a genera
be Yemen.
ţârilor
Venezuela ale
in
lului Amri, care subliniază ră
in Irlanda oficialităţilor „să sc ocupe de s-a anunţat oficial că persoa Aniericii. remarcabil om dc tant al preşedintelui Consiliului cauză. Generalul Aînri, care a demi „a fosl determinai să accepte
eliminarea corupţiei şi sâ ac
nele arestate în virtutea legii
ţioneze în direcţia asigurării slal şi conducător militar. de Stat al Republicii Socialiste sionai recent din func(ia sa cererea preşedintelui intrucit
eficienţei administraţiei" marţiale instituite de condu In cursul dupâ-amiezii, si România, Nicolac Ccauşescu. O ® * de premier, a fost însărcinai
de Nord mis că luni s-au deschis şco cerea militară se află acum criul a fost aşezat pc afetul ei, sicriul acoperit cu drapelul (S.U.A.), 3 000 dc americani de Abdul Rahman Al-Irianl. ţara ircce prinlr-o perioadă cri
Texas
La Del Hio, sfatul
După terminarea ceremoni
Agenţiile de presă au trans
pre
preşedintele Consiliului
tică".
In fa(a tribunalului.
unui tun şi transportat la ca
tedrala Washington, unde a a de stat al S.U.A. a fost îm
te la punctele de control vut loc o ceremonie religioasă. barcat într-un tren special,
spre Bclfast. 1100 de piloţi englezi
stabilite pe toate drumuri In cortegiul funebru s-ou aflat care a plecat spre Abilene
le dc acces preşedintele S.U.A., Rirliard (Kansas), oraşul natal al ge
Pichete dc control au fost Nixon, văduva generalului Eî- neralului Eisenhower, unde CURIER ♦ CURIER • CURIER
create şi in oraşele Ar- senhower, miniştri ai guver miercuri va avea loc înhuma
magh, Tyrone, Down şi An- au declarat grevă nului S.U.A., membrii Curţii rea.
trim. Poliţia a lansat un
apel către populaţia ţării, LONDRA 31 (Agerpres). — cele două părţi, aliate in con
tn care cere sprijinul aces flict. să ajungă la un acord, nu
Ţoale
teia în prinderea autorilor societăţii avioanele aparţinînd a dat rezultatele scontate martie sub acest nivel. Exper sprijinire o francului şi de în
„British Ovorseas
atentatului. Potrivit de Airlines Corporation" (B.O.A.C ţ Greviştii revendică majora ţii linancion apreciozâ ca a- tărire o controlului asupra
claraţiilor oficiale, sc crede nu vor mal efectua zborurile rea salariilor şl îmbunătăţirea AGENDĂ ECONOMICĂ ccoslo tendinţă vo continua. schimburilor valutare, instituit
că această acţiune teroristă obişnuite pe liniile internaţio condiţiilor de muncă. Guvernul o luot noi măsuri de în luna noiembrie 1968.
ar fi fost pusă la cale de Un reprezentant al Asociaţiei
de
nale, ca urmare a grevei
una din cele două organi clarate de cel 1 100 de piloţi britanice a piloţilor de linie,
zaţii ilegale: mArmata re aparţinînd acestei societăţi bri rclerindu-se la refuzul compa PROTOCOL COMERCIAL Uzino ore o capacitate anua mon a aprobot proiectul de
publicană i r l a n d e z ă " tanice. Hotărirea de a dedata niei de a satisface cererile gre INTRE IUGOSLAVIA Şl TURCIA lă de 3 000 tone mose plas buget ol ţării, însumînd 83 de
(I R.A.) sau „Forţele volun grevă a Intrat in vigoare luni viştilor, a declarat unul cores tice turnate şi 3 500 tone ţevi miliarde de mărci. Cheltuieli
tare din Vlstcr" (U.V.F.), or dimineaţa în urma eşecului tra pondent al agenţiei Reuter că La Belgrad a fost semnat din masă plastică le militare vor reprezenta lfl,7
ganizaţie a extremiştilor tativelor începute acutn două acest conflict de muncă, al protocolul comerciol pe onul miliarde de mărci, cu
protestanţi, care a fost in săptămîni între Asociaţia brita doilea la B.O.A.C., in ultimele 1969 intre Iugoslavia şi Turcia. SUCCESE ÎNSEMNATE IN 735 100 000 de mărci moi mult
terzisă in 1966 în urma u nică a piloţilor şl oficialităţile 10 luni, poale dura „săptâmiui Potrivit acestui protocol Iugo DEZVOLTAREA MAURITANIEI decit în exerciţiul financiar
nor asasinate. Poliţia a de companiei. Floriul de mediere sau poale luni". slavia vo exporlo în Turcia trecut. Se observă in acest bu
clarat, de asemenea, că, In ceea ce priveşte compania produse ole industriei metalu In anul trecut Mouritania, get faptul că pentru sectoa
potrivit informaţiilor pe întreprins de Barbara Caslle. BO.A.C., aceasta a anunţat că lui. maşini, fibre sintetice, pro slat african situot în vestul rele social şi ol muncii sint a-
care le deţine, organizaţia secretar de slal peni ni proble greva li va aduce prejudicii zil duse industriole ele., ior Turcio continentului, o înregistrat o locote doar 16,8 miliarde
ilegală l.R.A este amesteca mele muncii şl productivităţii, nice evaluate la 500 000 lire vo exporlo în lugoslovio bum serie de succese in ceeo^ce mărci, cu aproape două mi
ta şi in jefuirea unor bănci care a încercat sâ determine Sterline. bac. minereu de crom şi man- priveşte dezvoltoreo ei econo liarde moi puţin decit pentru
situate de o parte şi de alta gon, bauxită etc. Cu ocest pri mico. Aşa cum se oroto intr-un scopuri militare.
a frontierei dintre Irlanda lej ou fost discutate, de ase roport dat publicităţii la
menea, probleme privind par
dc Nord şi Republica Ir ticiparea Iugoslaviei lo reolizo- Nouakchott, Mouritania este FRANŢA : TENDINŢELE
INFLAŢIONISTE ÎNCEP
una din puţinele ţări africane
landa Puternic cutremur în Etiopia reo pionului cincinal ol Tur care o reuşit anul trecut să-şi SA SLĂBEASCĂ
linii observatori politici
apreciază că atentatul ar ADDIS AliEBA 31 (Ager fără locuinţe. Un reprezentant ciei. echilibreze bugetul şi să înre
Institutul naţional de statis
puica să fie opera mişcă pres) Un puternic cutremur al autorităţilor a anunţai că gistreze un excedent al balan tică din fronţo o dat publici
rii protestante U.V.F., în a fost înregistrat in localita majoritatea clădirilor din acest CEA MAI MARE UZINĂ ţei de plăţi. Producţia de fier tăţii un studiu in care se spu
DIN UNGARIA PENTRU PRO
o atins cifra de 7,8 milioane
semn dc protest faţă de tea Scrdo, situata la 450 km orăşel din deşert au fost ava DUCŢIA DE MASE PLASTICE tone, îor ceo de metole rare ne că în această ţoră încep
condamnarea la închisoare nord-est de Addis Abeba. a riate Săptămina trecută. Io De- de 600 de tone. să slăbească tendinţele infla
a liderului mişcării protes declarat un purtător dc cuvînt Cutremurul a aţeclat si o brecen, in Ungaria, o fost da ţioniste. Astfel, creştereo indi Datorită sporirii cheltuielilor militare, în S.U.A. are loc o
tante, reverendul lan Pais- al poliţiei etiopiene, citat de altă localitate, Duble, situată la ta în expioatore ceo moi mo- CHELTUIELI MILITARE SPORITE celui preţurilor cu omănuntul. creştere continuă n costului vieţii. Graficul de mai sus este în
ley. şi a unuia dintre cola- agenţia Reuler. Bilanţul provi 50 km vest de Serdo, unde 23 do re uzină din Ungorio pentru IN GERMANIA OCCIDENTALA care in luno februorie o fost tocmit cu datele publicate recent de Ministerul american de
bfnatorii săi apropiaţi, Ro- zoriu al cutremurului — 23 de persoane au fost rănile, dintre producţia de mose plastice. Vineri, Bundestogul vest-ger- de 3 Io sută. o scăzut in luno resort.
nald Bnnting. persoane ucise, 160 rănile <3 care 6 sc afla in stare foarte
peste 300 dc persoane rămase gravă.
TIPARUL: întreprinderea poligrafică Huncdoara-Deva.