Page 43 - Drumul_socialismului_1969_05
P. 43
iDRUMUL SOCIALISMUL W
A
In curirtd. la Orâştie se vo cei mai buni interpreţi ai for Pentru îndepărtarea acestor ginţi Pavel Cociorbă şi Petru de importanţa pasului pe care
serba semicentenarul Liceului maţiilor artistice. Au fost or deficienţe în pregătire, au fost Baciu, rfe-a confirmat pune o să-l facă şi se pregătesc se îmi cumpăr
,.Aurel Vlaicu". Sălile şi co ganizate meditaţii şi consulta date indicaţii profesorilor de rea în practică a instrucţiuni rios Este cazul lui Ilie Popa,
ridoarele şcolii fierb într-o ţii la materiile pentru exa a doza cit mai realist mate lor ministerului şi a indicaţii din clasa a Xll-a C, care şi-a
vie activitate de înfrumuseţa men. stabilindu-se, în acelaşi ria, urmărindu-se totodată e- lor date de conducerea liceu făcut din chimie o preocupa
re a clădirii şi a organizării timp, cu fiecare elev în parte, xigenţâ în examinarea ei. lui. In acest sens au fost or re permanentă şi speranţe de
diferitelor etape ale viitoarei materiile la care se va pre Problemele examenului de ganizate convorbiri ale ele viitor ; loan Anca, din clasa un autobuz CINEMA
serbări. In aceste preocupări zenta, aceasta uşurînd activi bacalaureat au fost discutate vilor cu foşti absolvenţi din a XH-n B. a lucrat voluntar
generale, un loc aparte il au tatea de planificare a exame cu părinţii, pentru ca aceştia diferite domenii de activitate, la D.S.A.P.C. Deva, pentru a DEVA: A trăi pentru r trăi
clasele a XlJ-a, în care tem nelor. să fie în concordanţă cu mă cu scopul de a trezi în rîndul dobîndi noţiunile necesare (cinematograful „Patria") ; Do-
mlnlka 51 prietenii cl („Arta- ! :
peratura se ridică din ce în Analizîndu-se situaţia la în surile luate de conducerea li tinerilor absolvenţi dorinţa de gîndurilor sale dc viitor — SIMERIA : Studiu despre femei
ce mai mult, reactivul fiind văţătură s-au tras unele con- ceului şi să asigure elevilor a-şi însuşi cît mai multe cu- „arhitectura” — preocupîndu-se . — Stai, Costică, stai, băiatu — Ei, şi ? Le puteai obser („Mureşul") ; HUNEDOARA : Pa
altul : „Vine bacalaureatul". insă foarte serios de pregăti le ! Ajută-mă, ca tu ai rela va şi-n altă parte. ginii din Rumcrov („Constructo
Este evident că. In condiţii rea generală şi cea specială ţii. — Asta-i. Dar vezi că aici rul") ; Viaţa lut Matcus („Flacă
(„Si-
le primei promoţii de absol pentru bacalaureat. Asemenea — Te-nckide ? Ai tilhă- mi-a venit ideea. ra") ; Tată de familie Planeta
derurglstul") ; CALAN :
venţi cu douăsprezece clase, exemple se mai pot da. Iată rit ?! — Adică ? maimuţelor („11 Iunie") : TELIUC :
care coincide cu aniversarea „Promoţia semicentenarului* ce ne spunea eleva Veturia — Vai, Costică Ce vorbe — Tai chibriturile in 4, Bnmbn de la 10 şi 10 („Minerul") :
liceului, există o dorinţă de Mâgurean, din clasa a XII-a spui ? Dimpotrivă. Fixează-ţi tai ţigările în 8, fac furcu GHELAR : MamA ciudaţi („Mine
a da rezultate cît mai bune D : „Cred că o să fie unul in minte un loc ţi vinde i- liţele numai cu un corn, lin rul") ; PETROŞANI! Pensiune
Noiembrie"» :
pentru holtei („7
la examen. Aceeaşi dorinţă, dintre cele mai grele exame deea cind m o r; o să-mi ri gurile fără coadă.. Inimi dc mamă („Republica") ;
pentru reuşita elevilor la ba ne, dar încă din vacanţa de dice statuie. — Stai, stai, că-ntorci lumea LUPENi: mimă nebună.,, nebuni
calaureat o are şi conducerea în fata bacalaureatului iarnă mă pregătesc la mate — Bine, am notat. pe dos Nu vezi că nu mer dc legat "(.,Muncitoresc") : Pasa
liceului, tot corpul didactic al riile propuse şi, in acest fel. — Stai, omule, unde te ge ? („Cultural") ; LONEA : Nuntă ia
PARO-
MnILnovka („Minerul") ;
şcolii. am reuşit să nu intru în „cri grăbeţti ? — Ce? ŞENT : mioaree-le 1 („Energia") ;
Tovarăşul prof. Tit Liviti ză de timp". Noile condiţii de — Păi ce să mai fac ? — Păi' cine mai poale a- PETRJLA ; Veşnic Sntirzint („Mun
Mizgan, directorul liceului, nc examinare ne obligă să apă Te-am ajutat. prindc un băţ de chibrit tă citoresc") ; VULCAN : încercuirea
spunea : „La baza pregătirii duzii nu prea îmbucurătoa condiţii optime de studiu in rem cît mai bine pregătiţi in — Ba te-ai ajutat, pe tine. iat in 4 ? („Muncitoresc") ; URICANI : In-
toaree-te : („7 Noiembrie") : O-
elevilor claselor a XlI-a pen re. Majoritatea elevilor şi-au dividual. baza reuşitei în im noştinţe, pentru a reuşi să-şi faţa profesorilor, care s-au Adică eu tc-am ojutat, ţi-mi — Da’ ce, un colţ dc şer RAŞTIE : Anna Raroniita — seriile
tru bacalaureat stau instruc îndreptat atenţia asupra ma portantul pas pe care-l vor realizeze visurile. Perioada străduit atîţia ani să ne for eşti dator. veţel foloseşte la ceva ? I şl II („Patria") : Sparta rus —
ţiunile Ministerului Invâţâ- care a mai rămas pină la e meze un bagaj de cunoştinţe — De acord Ce vrei ? — Drept e că nu foloseş seriile I şl II („Flacăra") ; GEOA-
mîntului, care au fost prelu teriilor de examen neglfjînd face. Pe aceeaşi temă s-a dis xamen, după încheierea cursu bogat". — Un furnizor de autobu te... Dar tot n-am înţeles, GIU-RAl : Totul pentru rls ; HA
ŢEG : Fragil sălbatici („Popular") ;
crate cu cadrele didactice, cu însă. parţial sau total, celelal cutat în cadrul organizaţiilor rilor, este dedicată în mod Lâsînd la o parte timorarea, ze. ce-i cu bănetul ? BRAD : Prima zl de libertate
diriginţii şi comisiile metodi te obiecte, ceea ce explică c- U.T.C., insistindu-se asupra special pregătirii obiectelor considerată de fapt mai mult — „Autobuzul" din Bucu — Dragul meu, păi toate („Steaua roşie") ; GURABARZA :
ce pe materii, fiind verifica xistenţa unui procent destul intensificării pregătirii indivi propuse, fiind organizate ore o stare emoţională, am intîl- reşti, ideile astea le valorific. Fă Un nabab maghiar („Minerul") :
tă aplicarea lor prin contro de ridicat de nepromovaţi. Se duale. După cum vedem, mă de consultaţii şi meditaţii pe nit la Liceul „Aurel Vlaicu" — N-am repartiţie, şi tu o mică socoteală, cu ce ILIA : Dosarul XII („Lumina").
lul la clasă". Au fost luate observă, în acelaşi timp, o suri au fost luate pe toate materii, menite să clarifice şi din Orâştie un colectiv unitar, — Da’ bant ai ? le două operaţii aritmetice
— astfel — măsuri pentru stare de timorare in faţa exa planurile ; rămîne doar ca e să sistematizeze bagajul de format din profesori şi elevi — Pentru o autobază în pe care le mai ştii, şi-ai să RADIO
descongestionarea elevilor cla menului. survenită în urma le să fie concretizate, acum, cunoştinţe asimilat în cei pa dornici să obţină rezultate cît vezi ce economie se poate
selor a XlT-a de la orice fel supraaglomerării materiei în în ultima perioadă de pregă tru ani de studiu. mai bune la apropiatul baca treagă. obţine numai la chibrituri. Şi PROGRAMUL I 7 5.05— 00 Pro
de activităţi extraşcolare, trimestrul III. afectat numai tire, prin seriozitate şi. sîrgu- O scurtă discuţie cu „cei în laureat, primul care va marca — Săracii' de tine! Şi eu dacă ai. v* vedere furculiţele, gram muzical de dimineaţă :
măsură îngreunată in condi pentru recapitulare, care ne inţă, cheia reuşitei fiind stu cauză" ne-a ajutat să ne for şirul promoţiilor absolvenţilor auzisem că ti-e mai bine. f.OŞ—3..10 Muzică şt actualităţi :
ţiile aniversării liceului, deoa cesită o pregătire mult mai diul individual. măm convingerea că majori liceului cu 12 clase. — Păi asia e, mi-e foarte lingurile.., 9.30 Matineu literar : 10,01 Tran
~ Da, da, iţi răminc
şi
rece elevii claselor mari sînt profundă din partea elevilor Discuţia cu profesorii diri- tatea elevilor îşi dau seama M. IL I NC A bine. de-un Trabant. Dar cine-ţi scripţii corale : 10.10 Curs de limba
Germană. Ciclul If. lecţia a 3l-a ;
. , . ^ 1 - i ----CiJiTTn- ----- ---------- ppppgHi — Mă bucur. Şi de unde. plăteşte ideile astea ? 10.30 Muzica populară ; 11,05 Mu
ai tu atita bănet ? Vreo moş — Cunosc cu pe cineva zică uşoară - n ,30 Ansamblul de
clntece şl Jocuri ..Clprlan Porum-
tenire în Honolulu ? cu influenţă in alimentaţia bescu" din Suceava, dirijor Drago*
— Dosar curat,
Lucan : 11,43
Sfaiul
medicului..
Comerţul modern ştii bine. Costică, publică. Prevenirea intoxicaţiilor cu Insec-
— Atunci ? — Clar. Eşti avut. Dar to-fungiclde ; 12.00 Muîlcă de estra
— Bine, asta o ştiu.
— M-am deşteptat, asta-i cum rămîne cu autobuzul, mă dă ; 12.15 Cronica muzicală > 12,30
Intîlnlre cu melodia populară şl
tot. ajuţi ? interpretul preferat 3 11.10 Avan
— Frumos. Şi cum ai fă — Fai nu pot, da' încercăm premieră cotidiană 1 33,21 Solişti
O expunere cut ? un o relaţie in altă parte. Insă 14.10 File de legendă 1 34.35 Con
uşoară :
ţl orchestre de muzică
certul zilei : 15.05 Potpuriuri
— Simplu. Am băut
de
Şpriţ la restaurantul „Dacia” te rog şi cu ceva ? muzică uşoară : 1S.15 Studioul de
— Gata, accept orice.
Cin tecul
poeîic (reluare) : 15.35
din Oră ştie. transporţi 16 persoane pe-un patriotic în creaţia compozitoarei
să
— Să nu care-cumva
vr
0
v
— Şi ?!
Hllda .Terea 1 10.00
Radiojurnal.
care sa atraga tăiate în 4. scaun! DAN CORIOLAN Sport. Buletin meteorologici lO.ifl
— Am obserrat şerveţelele
Clntă Constantin Drăghlcl şl Hel-
len Shapiro : 16.30 Antena tinere
lului ; 17.00 Un clnlcc străbate lu
mea ; 17.15 Miniaturi Instrumenta
le t 17.30 Ciniă Dnîna Badea :
17.45 Radioslmpozion : lfl.05 Mu
W
I
■
|
A
şi sa ajute in zică populară din Oltenia ; i8.in
Gazeta radio: 19.00 O melodic pa
adresa dumneavoastră: 10,20 Sport;
39.30 Un flăcău cu mîndra Iul —
cfntece populare dc dragoste %
19,50 Canţonete In interpretări or
alegerea mărfii Gh crase Dendrino: 20,20 Din rr-
chestrale ; 20.05 Selocţlunl din e-
pereta
„LăsAţl-mă să cîni" de
pcrtorlul Jul Nat Klnc Colc ; 21.01
SMlnlii, tehnică. fnnte2ie : 21.30
Mllne, în emisiunile muzicalo ;
21.40 Fragmente din opera ,.Or-
feu" de Montcvercll ţ 22.00 Radio
Un serviciu bun în mate este găzduită mai mult de ju jurnal. Buletin meteorologic.
rie de reclamă îl face vitrina mătate în clădiri vechi. Solu Sport : 22,20 Nestemate folclorice :
magazinului. La magazinul pe ţia problemei in aceste maga 1 22.41 Moment poeiic. Versuri de
Astrid Connerth şl Anemone Lnt-
care-l conduc, vitrina repre zine nu e decît schimbarea zlnn : 22.45 Actualitatea muzicală :
zintă barometrul care indică mobilierului. Dacă vrem în- 0.05—5,00 Estrada nocturnă.
cumpărătorului apariţia sau tr-adevăr să modernizăm co I
dispariţia unui articol din ma merţul trebuie sau să aşteptăm ‘ PROGRAMUL It : 7,10 Ritmuri
gazin. Nu trebuie să exisie pînâ- ce întreaga reţea se va de fanfară : 7.37 Cîntâ Trio Ca-
bnn : 7.43 Pădure, dragă pădure
produs nou, sortiment nou dc muta în localuri noi, — ceea — muzică populară ; fl.io Tot
marfă inŢ-at în magazin care ce, deocamdată nu este cu înainte (emisiune pentru pio
nieri) ; 0,25 Seleciiunl din operete :
să nti-şi facă loc în vitrină, putinţă — sau să ne adaptăm 9.10 Curs de Umba germana. Ci
tot aşa cum nvi-şi mai justi interioarele la cerinţele tim clul I. lecţia a 22-a ; 9.30 Solişiii
fică locul aici produsul care pului. Mi sc pare că aceasta Dan Spătaru. Wiima Golch, a
lexandru Jula şl SheiJa ; 10.05 Re
s-a epuizat din magazin. Aian- din urmă este calea cea mai n chalul flautistului Nicolae Alexan
"jăr^a ~undl 'vitrine presupune rapidă, mai acceptabilă în dru: 10.30 Antena tineretului ;
însă oarecari cunoştinţe in a- momentul dc faţă. 10.55 Arii din opere Interpretate
ccaslă direcţie. Dar oamenii cu Tot in materie de expune dc Alexandru Racolţa ; 11,15 Con
astfel dc cunoştinţe, vitrinc- re a mărfii în magazin a r ’ certul pentru orchestră dc coarde
de Sigismund ToduţA : 11.40 Mu
ii calificaţi, sînt puţini. Noi trebui să se mai ţină seama de zică din opereta „Liliacul" de
ivem la . Petroşani o şcoală un amănunt. în special In ma Johann Slrauss ; 12.05 Avonpreini-
.omereialâ. Dacă în cadrul gazinele de merccrie-galan- jeră cotidiană ; 12.16 Concert dc
prinz : 13.00 Din muzica popoare-
programei si-ar face loc şi terie. Mărfurile să fie depo i lor ; 13.15 Recitalul sopranei Al ta
lecţii practice despre amena zitate în raflurî sau vitrine in , Florescu ; 13.30 Unda veselă (rc-
Juare) ; 14.00 Doine şt Jocuri : 14,33
jarea unei vitrine, comerţul terioare pe categorii de folo T Moment ştiinţific : 14.35 rmet-
ar avea mult do ciştigat. Căci sinţă. De pildă, nu au ce cău I mez.20 cu muzica de estradă •
in atragerea cumpărătorului, ta articole de folosinţă pur L 15.00 Trio pentru vioară, violă şi
in orientarea lui asupra măr bărbătească Ungă articole dc 1 violoncel dc Dumitru Cnpolanu ;
15.30 Pastel muzical ; ic.oo
furilor şi culorilor dc sezon şi toaletă intimă pentru femeii corale de Gheorghe Cucu ; pjeso.
36.15
la modă. vitrinrrul arc rea In momentul solicitării măr Consultaţie juridică ; 16,21 Cintcco
mai marc parte de contribu fii această vecinătate devine dc Noru Demetrlad ţi Aurei Mc-
ţie. jenantă. Parcul dendroiogic de la Simeria ii oferâ vizitatorului pe întreprinderea regională nolnchc ; 17.00 Radiojurnal. 3 pa:t.
Buletin meteorologic ; 17.to Ciută
Elementul caic atrage în a- Poate că problema ambală lingă bogata colecţie de atbori şi arbuşti din toată lumea şi Raveca Săndulescu şl naistul
eeeaşi măsură ca şi noutatea rii mărfii cumpărate nu face peisaje de o rara frumuseţe. Stanclu Slmlon : 17.30 Arte fru
este lumina. Dar în Valea parte din tema în discuţie, dai moase : 18,05 Ca mii Petrescu. E-
Concert
c’lfle radiofonică : 18,30
■Jiului ca e clementul rcl mni în orice caz aparţine unui co de estradă : 19.05 Luminile ram
puţin folosit pentru a impune pei : 19,30 Curs de limba germa
merţ civilizat. In Valea Jiu dc electricitate nă. Ciclul ii. lecţia a 11 (reluare) :
atenţiei vitrina unui magazin. 19.30 Noapte bună, copil ; 19.S.I
lui s-a cam pierdut obiceiul r
N-am înţeles niciodată de Dtscografie Saint-Sncns : 20.30 Ora
de a ambala marfa în hîrtic specialistului ; 20.50 Teatru radio
ce fondurile de reclamă co fonic. „Apus dc soare" dc Barbn
cu emblema organizaţiei co MICA Delavrancoa ; 22.31 Cronica muzi
mercială au rost repartizate merciale respective. Cit de cală : 22.50 Clntă Anda Câlugârea-
cu muită zgîrccnie magazine Huncdoara-Deva nu : 23,07 Muzică din opere ; 29.43
spre ambalarea pălăriilor, in Aceste melodii sînt şi azi prefe-
lor. tlnţcle dumneavoastră: 24.00—1.00
momentul de faţă n-avem
Să admitem că vitrina s-a Pagini simfonice contemporane.
posibilitatea deeît să le amba PUBLICITATE
impus atenţiei cumpărătoru
lăm in hîrtic albă sau să nu anunţă consumatorii de energie Centrele de distribuţie ale
lui. Dacă ca l-a determinat
le ambalăm deloc.
să ‘păşească pragul magazinu electrică care doresc să pună în I.R.E.H. aprobă funcţionarea a
Cc-ar spune, de pildă, or V.înd Trabant fiOl — 500 km, Potinteu Constantin,
lui. cum poale el să ajungă funcţiune la domiciliu aparate
ganizaţiile comerciale de nişte Crişcior, Brad, telefon 644 — 645, între orele 7-15. cestor aparate în anumite condi
repede şi nemijlocit să se
sacoşe din plastic, aşa cum electro-casnice cu puteri mari
convingă cu simţurile lui de ţii, cu scopul de a evita electro
sînt la o parte din cămăşi,
calitatea mărfii ? Tn comer cum sînt sobe electrice (tip ara
pentru tot felul de mărfuri ? Vînd Fiat Topolino. vernil, stare ireproşabilă, Vîr-
ţul modern acest lucru e de cutările, incendiile şi deterioră
Cumpărătorul ar simţi că pica dea Gheorghe. Ciişcioi — Brad, Principală 1B4. gaz), reşouri şi radiatoare cu pu
egală importantă, dacă nu
tă dinlr-un magazin civilizat. teri peste 1000 W, că potrivit rile de instalaţii.
chiar se confundă cu buna
10.00 Limba franceză. Loeţla sa
servire. Magazinele noi, prin MARTIN SCHRETER prevederilor legale, acestea tre (reluare) ;
sistemul de viirine interioare responsabilul magazinului De vînzare papagali pitici şi colivii.,Deva, str. Cara- Nerespectarea celor de mai sus 10.30 Ltmbn engleză. Lecţia !*7
(reluare) ;
giale, 12. buie înştiinţate la centrele de
oleră această posibilitate. Dar nr. 2 mercerie-galanterie 11.00 Cc-aţl dori să revedeţi 7
reţeaua noastră comercială Petroşani distribuţie I.R.E.H. constituie contravenţie. Spectacolul dc teatru „Jr.*
cui dragostei şl al fntlir -
plărll" de Marivaux ;
12.10 închiderea emisiunii de di
mineaţă ;
17.30 Limba germană. Lcctla 55 :
şi-a *găsit' şi calea spre vedem şi cetatea Devei îm şase luni, se juca şi el liniş 18,03 Lumea copiilor : „O fetiţa
caută un rlntcc» (11) — p<
costumul vărgat, l-a fost a- brăcată in haina liliacului tit, neluat in seamă. Dc la o veste cu păpuşi ;
rulată. Ce ţi-e şi cu puterea înflorit, să nc desfălăm cu vreme tatălui i s-a părul 18.25 Pentru şcolari : „Fantastic'
magică a nostalgiei! mireasma lui. Păi dacă ne suspectă liniştea micuţului. Grupul şcolar al Combinatului mctamorf07.o". Delta Dunăr i
place, c4c ce distrugem ce-i L-a căutat ■ prin casă, peste — împărăţia apelor. Pânut.'
Rcllcv-
născut din ape.
Păgubaşa a frumos ? Scara, aî impresia lot şi nu l-a găsit. Uşa de la ponto-caspicc- Meserii vecin
$1 noi ;
că toată floarea dc liliac a
terasa balconului era deschi
roborit în centrul Devei. să. Copilaşul zăcea căzut siderurgic Hunedoara 18,45 Tribuna economică. Pe tr; -
scetc unor invenţii :
avut noroc Cară, ace$ta-i cuuiutul, cară jos. Lingă el o sticluţă din 19.00 Telejurnalul de scară. Bule
care băuse. Era sticla
unii — mai ales tineri — li
cu
tinul meteorologie ;
Hac cu braţul. Şi nimeni nu-i verde de Paris — substanţă 29.30 Tele-clnematcca : „Hoţit ri"
Sint oameni, mulţi la nu împiedică să distrugă flora chimică deosebit dc otrăvi a n u n ţă biciclete" — producţie a su.
diourllor Italiene ;
măr, a căror demnitate şi care îmbracă acest frumos toare. lacob Sumnea a luat 70,53 Clntă Mlrclllc Mathlcu :
cinste impresionează şi me monument istoric. La Orăş- copilul şi a alergat spre 21.10 Reflector ;
rită să fie cunoscute. Unul lic, la ora inserării, ai im spital. Pe drum insă micu 21.25 Fotbal : Elveţia — Români;*
Nostalgie dintre ei este şi Ilie Liciu presia că lalelele au devenit ţul a decedat, răpus-de otra vacante un număr de ceste 20 catedre de Bazele cunoştinţelor Transmisiune de la aLauss;
nc. In pau2â : Publicitate ;
din Petroşani, domiciliat in
umblătoare. Le poartă fete
23.25 închiderea emisiunii.
strada 9 Mai, blocul 6, a- le — e frumos — dar după cc va pc care o băuse. Dacă tehnice şi Cultură tehnică de specialitate, care pot fi ocupate de 23.15 Telejurnalul de noapte ;
joaca lui Mihai era suprave
ingineri şi economişti.
După ce o vreme n-ai vă partamcntul 4, In ziua dc 10 au fost rupte din rondurile gheată şi dacă sticluţa cu so
zut locuri, pc care ai umblat, mai, in timp ce conducea un de flori dc către „cavaleriir luţia, ucigătoare era pusă la Solicitanţii vor depune cererile la direcţiunea Grupului
te apucă nostalgia şi paşii autoturism, a găsit pe şosea lor curajoşi. Tot aşa se pe un loc ferit, tragedia din fa Vremea
te poartă iar spre ele. Aşa in apropierea cantonului trec lucrurile şi-n alic oraşe milia Sumnea ar fi fost cu şcolar C.S. Hunedoara, pină la data de 15 mai 1969. Cererile vor
a păţit şi Dales Viorel din C.F.R. dc la Izvorul Decebal ale judeţului Dar aplicaţi o siguranţă evitată. cuprinde : anul absolvirii, specialitatea, vechimea în producţie şi
Cluj. S-a eliberat din închi — Deva, o poşetă in care dată legea, tovarăşi din con Acest accident însă mai ri eventual în învăţămînt, vîrsta etc. PENTRC Zi ORE
soare — unde a „petrecut' erau 521 lei, un carnet siliile populare şi restabiliţi dică o problemă, aceea a Vreme relativ frumoasă şl ci I
trei ani — abia în ianuarie. CEC., buletinul de identita logica : cc-i frumos, c£ ne manipulării insecticidelor duroasâ cu cerul variabil, izol.it
După cîteva luni l-a apu te şi alte obiecte personale place, .să nu fie distrus, cl şi ierbicidelor in unităţile a- Catedrele disponibile sînt următoarele : va ploua. Vintul va sufla slab
pină |a potrivit din sectorul nord
cat nostalgia şi s-a făcut ce aparţin lozefinei Coma- păstrat ! gricolc. Substanţele chimice vestic. Minimele vor fi cuprln*-
luntre şi punte ca să-şi re ncscu din Bucureşti, Aleea nu trebuie lăsate la indemina intre 7 şl 11 grade iar maximei-
vadă costumul in dungi. A Niculiţei nr. 4. Ca să-i poa oricui. pentru că pot duce la — Bazele cunoştinţelor tehnice : fizică, chimie, mecanică, intre 22 şl 25 grade.
găsit şi soluţia. Intr-o noap lă fi înapoiate, cl a predat Cu ce se joa deznodăminte deosebit de tehnică ;
te a intrat în curtea lui poşeta organelor de miliţie. grave. Manipularea lor tre PENTRU URMĂTOAREI E
Gheorghe Lupea de unde a Să mai spună păgubaşa că că copiii? buie încredinţată unor oa — Cultură tehnică de specialitate : tehnologia meseriei, 2 Zît E
furat (boală veche, pentru n-a avut noroc. meni bine instruiţi şi urmă pentru electricieni, lăcătuşi, sudori, laminatori, strungari, protec Vreme relativ frumoasă eu ce
care, de fapt, a şi fost con rită îndeaproape utilizarea rul variabil. Vor cădea precipit.1
damnat) cinci găini. A doua Care-i logica? Intr-una din zile, lui. la- lor. Altfel, cine ştie pe unde ţia muncii. ţll sub formă de ploaie şl ave
zi, Dales Viorel a apărut pe cob Sumnea din H unedotn a pot ajunge substanţe ce pun sc de ploAie Izolate. Vintul ţ a
piaţa din Deva in chip de Ne place să vedem parcul, i-a venit un prieten. Din viaţa, mai ales a copiilor, in Alte informaţii se pot obţine la secretariatul şcolii din stra sufla slab pină la potrivit d.n
crescător de păsări şi in oraşul pline de flori. Mulţi vurbu-n vorbă an apucat in pericol. sectorul sud-vestic. Temperatura
timp ce-şi „desfăcea" marfa dintre noi le-am plantat, cele din urmă să joace r.urţi. RubiScâ realizată de da 23 August, nr. 17, sau la telefon 1687 — Hunedoara. fn creştere la începutul îmerv;».
achiziţionată peste noapte le-am îngrijit. Ne place să Copilul, Mihai, dc un an şi - d r a g o ; c a lin lulul, apoi in scădere uşoar •
Dimlneafa erată locală.