Page 6 - Drumul_socialismului_1969_08
P. 6

Po0.  2                                                                                                                                                 DRUMUL  SOCIALISMULUI     SIMBAîA  2  AUGUST  196*




                 CONSTANTIN GHEORGHE-NAIDIN                                  Şi  caierul  vremii                                         ION  GIF-DEAC                                            O  recunosc,
                                                                             deapănă  firul  de  aur,                                                                                             O  înalţ,
                                                                             pe  care  noi  l-am  adunat                                                                                          Şi-i  dau  veşmintele  mele,
                                                                             într-o  sferă  albastră,                                                                                             Sîngele  meu.
                               Datorez                                       cu  miezul  galben  şi  roşu.                                                 Paşi

                                                                             Tunurile  s-au  preschimbat
                                                                             treptat  în  pluguri.                                                                                                EREMIA  S.  ILCENCO

                 Daca  aud  şi  vâd  perfect  de  bine,                      Iar  un  plugar,
                 datorez  totul  părinţilor  mei.                            nespus  de  puternic,'
                 Dacă  am  în  schimb  puteie                                ară,  însămînţează  şi  culege                                       de  miner
                 de  a  mă  învinge  pe  mine                                spicele  grele  şi  florile,                                                                                             Hunedoreană
                 care  sînt  mai  puternic                                   coapte  în  lumina  lui  August.
                 decit  puterea  în  sine  ;
                 dacă  cuvintul  meu  devine                                                                                             Am  întîlnit  paşii  lor
                 cel  mai  preţios  metal                                    RADU  SELEJAN                                               la  hotarul  a  două  târimuri.
                 de  pe  pămînt
                                                                                                                                                                                                  Sub  pleoape  nu  vei  izbuti  a  strînge
                 ori  de  pe  alte  planete  ;                                                                                           Intr-unui,                                               Nocturnele  nestinsei  Hunedoare,
                 Dacă  bogăţia  temperamentului  meu                                                                                     soarele  era  mare
                 e  ca  o  vistierie  nemăsurată-n  carate,                                                                              cît  o  roată  de  car.                                  Intr-un  popas  de-o  clipă,  trecâtoare,
                                                                                                                                                                                                  De  nu-i  simţi  puisu-adevârat  in  singe.
                 ori  dacă  de  neînfricarea  mea                                     Cohoritori                                         In  celălalt,  ei  semănau
                 tremură  chiar  a  munţilor  frunte,                                                                                    mirabîle  carate  în  adine,
                 ca  un  soldat  datorez  totul                                                                                                                                                   Căci  pe  Chizid  peneluri  lapidare
                                                                                                                                         să-l  facă  să  rodească.
                 Partidului  Comunist  Român,                                                                                                                                                     N-au  modelat  privirilor  nătînge
                 sub  soarele  cârviki  se  coc                                                                                          Şi  paşii  lor                                           Melancolia  nopţii  care  plînge
                 necontenit  în  mine,                                                                                                   între  două  tărîmuri                                    In  somn  naiv  cu  stele  căzătoare
                 holdele  celor  mai  mari                                           din  soare                                          îşi  primeneau  urmele    .
                 şi  mai  partinice  izbînzi.                                                                                                                                                     Ci-au  smuls  un  imn  măreţ  de  poezie
                                                                                                                                         cu  lumini.
                                                                                                                                                                                                  Cu  du-te-vino,  plin  de  nesfîrşire,
                                          \
                                                                                                                                                                                                  Prin  care  ziua  intră-n  neadormire
                                                                                    sintem                                               ION  BRADICEANU                                          Şi  zările  se-aprind  de  armonie
                 TRAIAN  FILIMON
                                                                                                                                                                                                  Umplînd  de  vuietul  vieţii  firea
                                                                                                                                                                                                  Vestind  că-aici  se  naşte  Nemurirea.
                           Chip  nou                                         Coborîtori  din  soare  sîntem  noi,                                       Spaţii
                                                                             amestec  de  lumină  şi  tărie.

                                                                             Urmaşi  de  paşnici,  de  înţelepţi
                                                                             şi  de  eroi,
                 Tu.  ţară  a  lui  Făt-Frumos,
                 Tărîm  de  dragoste  prea  sfîntă,                          legaţi  cu  rădăcini  de  munţi,                            In  spaţiul  aspru,  strîmt  şi  boltit,                           La  cu vint
                 In  care  codrii  veşnici  cîntă                            de-această  glie.                                           tremurat  cîntă  un  arc  de  ogivă
                 Şi  ierburi  mari  foşnesc  duios.                                                                                      iar  melodia-i  e  dură  şi  gravă,
                                                                             Intre  proverbele  noastre
                                                                             nu-i  nici  unul  să  îndemne  ;                            cu  adinei  rezonanţe  de-oţel  şi  granit.
                 Surîs  blajin,  gură  de  rai  I
                 Peste-amintiri  din  vremuri  grele.
                 Cînd  bacii  tăi  nunteau  cu  stele                                                                                                                                             Deşi  nu-s  unul  dintre  delegaţii
                 Şi  mioriţa-avea  grai.                                                                                                                                                          Ce  vor  lua  cuvintul  la  Congres
                                                                                                                                                                                                  La-ndemnul  inimii  eu  am  purces
                 Cînd  arşi  de  năzuinţa  lor                                                                                                                                                    Să  trec  cu  graiul  zaţului  Carpaţii.
                 Zidarii-şi  ingropau  iubirea
                 Şi  auzîndu-î  tinguirea,                                                                                                                                                        Am  pus  în  fagurul  de  plumb  cules
                 In  moarte,  se  surpau  din  zbor                                                                                                                                               Prezentul  meu  visat  de  generaţii
                                                                                                                                                                                                  Neegalat  de  orice  comparaţii
                 Ti*e  plin  pămîntul  de  fîntîni                                                                                                                                                Incendiat  de  soare  şi  progres.
                 Şi  jertfe-nfăcrimînd  izvoare.
                 Legendele  nemuritoare                                                                                                                                                           Neobosit  cu  gîndurile-n  mînă
                 Au  rădăcini  de  munţi  bătrîni.                                                                                                                                                Pe  lîngă-adeziunea  mea  deplină
                                                                                                                                                                                                  In  cumpănirea  vremii  viitoare
                 Troiţe  străjuiesc  eroi
                 Al  căror  nume  viu  se  pierde                                                                                                                                                 Mă  ataşez  coloanei  în  mişcare
                 Sub  valul  mişcător  şi  verde
                                                                                                                                                                                                  Şi-n  marşul  care-şi  ia  un  nou  avînt
                 Bătut  de  vint,  călcat  de  ploi
                                                                                                                                                                                                  Mă-nscriu,  ca  toţi  poeţii,  la  cuvînt.
                 Sub  ochii  noştri  cresc  cetăţi
                 Si  zarea-n  arcuire  cade
                 Pe  turle-nalte  şi  arcade
                 Prin  care  drumul  ţi-l  arăţi.
                                                                                                                                                                                                  NECULAI  CHIRICA
                 Popor  de  meşteri,  furtunos,
                 Iti  dăltuieşte-n  vreme                                                                                                                                                                                                ?!! I ti li J!   I
                 Din  gloduri,  piatra,  din  poeme
                 Un  chip  visat  de  Făt-Frumos.
                                                                                                                                                                                                         Certitudine
                                                                                                                                                                          \
                                                                                                                                         In  spaţiul  aspru,  strîmt  şi  boltit,
                                                                             „Fie  ce-o  fi,
                             Mindrie                                         ziua  de  mîine  să  vîe“.                                  ecoul  vuieşte  prelung  şi  rotund,                     Cum  apele  ce  clocotesc  la  vale
                                                                                                                                         şi  mîna-şi  lasă  amprenta-n  dacit,
                                                                             Am  dorit  şi-am  luptat                                    cînd  stîncile  avide  comorile-ascund                   nu  se  întorc  să  curgă  spre  izvor  ;
                                                                             să  ne  ştim,  să  fim  ştîuţi,                                                                                      cum  soarele  de  viaţă  dătător
                  Nu  pot  mărturisi  iubirea  nicicînd  şi  nimănui  deplin.   am  fost  semeţi                                         In  spaţiul  aspru,  strîmt  şi  boltit,                 nu-şi  stinge  raza  strălucirii  sale  ;
                  Nici  cît  prinos  de  frumuseţe  azi  ţara-n  orizont     şi  oameni  de  omenie.                                     noaptea  se  sparge  în  albe  contururi
                                                          cuprinde,                                                                      şi  muntele  geme,  scrîşneşte,  lovit,                  cum  vulturii  nu  se  opresc  din  zbor
                  In  gînd  bat  drumurile-i  toate  cu  dorul  nesfirşit,   Am  sădit  pe  întuneric                                    cînd  omu-şi  croieşte  noîle  drumuri.                  de  teama  stîncilor  ivite-n  cale  ;
                                                           merinde,          trunchiul  de  lumină                                                                                                cum  niciodată  albele  petale
                 Şi  la  pridvorul  scund  de-acasă,  din  toate  zările     al  acestui  pămînt.                                                                                                 nu  se  pâteazâ-n  umbra  unui  nor  ;
                                                              revin.
                                                                                                                                         MIRON  TIC
                                                                             înţeleptul  cuvînt  creşte
                 In  albia  săpată-n  aur  sînt  un  grăunte  de  nisip      din  trunchiul  —  lumină                                                                                            nici  din  înaltul  cer  al  ţării  mele
                 A  cărui  trecere  se  pierde  în  milenara  ei  poveste  ;   din  lumina  -   trunchi                                                                                           nu  se  va  şterge  raza  roşiei  Stele
                                                                                                                                                                                                  aprinsă  de  Partidul  Comunist,
                 Mîndria  unică  mi-e  ţara  şi  singura-mi  menire  este    şi  gîndul  şi  fapta
                 Cu  braţele  s-o-nalţ  într-una,  cu  visurile  să-i  dau   poporului  sînt  roadele  lui.                                  Recunoştinţă
                                                               chip.                                                                                                                              nu  se  va  stinge  stema-nţelepcîunîi
                                                                                                                                                                                                  ce  Patriei  ii  dă  cinstirea  lumii
                                                                                                                                                                                                  şi  mie  demnitatea  că  exist.
                                                                                                                                         Sărut  pămîntul  Ţarii
                                   Vatra                                         0  frunză-mi                                            Ca  pe  cea  mai  frumoasă  icoană  a  lumii             STAN  MARIN
                                                                                                                                         Din  totdeauna.

                                                                                                                                         Jărîna-mi  urcă  prin  trup,
                                                                                                                                         De  la  naştere.
                 întrebaţi  pridvorul  casei  in  amiază
                 Numai  el  copilăria  mi-o  păstrează,
                 Ca  pe-un  zmeu,  legat  de  stîlpul  lui  subţire,                         cmta
                 Depârtîndu-se  în  cer  şi-n  amintire...                                                                                                                                                 lina
                                                                                                                                       PÂMINT AL MEU DE GLORII
                 întrebaţi  grădinile  din  sat  şi  prunii,
                 Unde  mi-am  ascuns  de  fulguirea  lunii                   O  frunză-mi  cîntă                                    le xt-C o n sta n tin  Gh  NAID<N  Muzicar O liviul. SELEŞAN
                 Floarea  unică  a  dragostei,  culeasă                      frumuseţea  ta.
                 Cu  o  fată  care  nu  mi-a  fost  mireasă.                                                                          ^ M a e s im a   m od e m ta
                                                                             Un  tulnic  se  îngînă                                                                                                        rid  apele
                 întrebaţi  izvoarele  cu  limpezi  strune  -                cu  eroii,  cu  strigătul
                 Toate  cintecele  mele  le  vor  spune  l                   de  luptă  coborînd                                                          ■ ma  -  te  pe-mint a/ meu Jtrâ-bon  tu   ■ .
                 Fluierul  purtat  la  brîu  odinioară                       pe  undele  Crişului,  Arieşului.                            Om  vre-mun /bu cju
                 De  la  şoapta  lor  l-am  învăţat  să  doară                                                                                                                                    Ziua  cînd  au  rîs  apele
                                                                                                                                                                                                  printre  pietre  şi  brazi
                                                                             Un  zid  învechit  de  cetate
                 întrebaţi  la  prîma  cîmpuluî  răscruce  -                 îmi  dezvăluie  taina                                                 ULCl-  i       l                               e  departe,
                 Drumul  meu  spre  dragostea  de  ţară  duce  ;             fiinţei  tăriei.                                       e)                                                            şi  ni  se  pare  azi
                 Intre  prag  şi  piscurile  ei  măreţe                                                                                   \jH.03n i/'b e r - te  *  te  cm  -pu/sitiscatna - cum   tu  ca  o  filă  de  carte
                 Este  vatra  mea  de  dor  şi  frumuseţe  !                 Voroneţul  ne-alungă  către                                                                                          cu  colţu-ndoit,
                                                                                                                                                                                                  să  se  ştie
                                                                             toate  marginile  lumii
                                                                             şi  aburul  griului  copt                                                                                            de  unde-am  pornit.
                                                                             ne-ntăreşte.
                                                                                                                                                                                                  Ziua  cînd  au  rîs  apele
                 MARIA  DINCĂ                                                                                                             v//t can // -ber  •  ta  - te  eh -pu/satisca/dâ - cum.  46/   a  lăsat  un  răboj  în  pămînt,
                                                                                                                                                                                                  ca  un  legâmînt,
                                                                             G.  DR1CU                                                ||  R e frriiiw i i r u            s                        făcut  pe  vecie  şi  sfînt.
                                   Pace                                                                                              p   i l j  B S                                     sa        Azi,  cînd  ne-am  amintit  de  început,

                                                                                                                                                                                                  rotim  privirea  în  jur
                                                                                                                                                      nu-m e—vp  -chiulO-d/ cm Si  sf/bt
                                                                                       Inscripţie                                     ^                   ralf.poeo.                              şl  ne  uităm  la  drumul  de  soare.
                                                                                                                                       un dat a-  vema
                                                                                                                                                     -
                                                                                                                                     r -zi  £               m                        £            Filele  cărţii
                                                                                                                                      T T
                         de  August                                          Pe  mormîntul  minerilor  grevîşti                                                                                   chiar  dacă  uneori  ne-a  fost  mai  greu
                                                                                                                                                                                                  le-am  întors  tot  mereu,
                                                                             In  pragul  umbrelor,                                     j/a-v//77 af bure -nu me bumuie, tu, ro mknescpâ-mint.     şi  credincioşi  răbojului  lăsat,
                                                                             Al  umbrelor  însîngerate,                                                                                           te-am  ridicat  pe  culmi  de  nevisat.
                  Cînd  flăcările  războiului  s-au  stins,                  Să  ne  plecăm,                                         Răcori dâ brori şl clari    Pamint a/ meu  de plopii.
                 peste  jeratic  a  trecut  o  primăvară  tirzie.            Pentru  aducere-aminte.                                 pe  briui carpatin          e şti  vat/d  de  e ro i         Azi,
                 Au  întîmpinat-o  in  cale  copiii,  cu  flori,                                                                                                                                  rîd  apele  printre  pietre  şi  brazi,
                 şi  bunicii,  şi  părinţii,  şi  copiii  părinţilor.        Şi  fiecărui  nume,                                     sr  ho/de/e din cimpuri     ş i n  /)/e ' de  ts to ri/      cînd  se  sparg
                                                                             Pierdut  în  frămîntări,                                                                                             în  cascade  spumoase
                  In  August,                                                Pămîntene  şi  subpămîntene,                            toate  d/n  tme  rin        te  regăsim,  şir?  no/          şi  duc  către  larg,
                 freamătul  se  scurge  luminat                              Să-Î  ungem  rănile                                                                                                  din  viaţa  noastră,
                 de  soarele  spicelor  coapte.                              Cu  apa  veşniciei.                                                    Refren                          Refren ■      cîntece  frumoase.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11