Page 48 - Drumul_socialismului_1970_01
P. 48
PAG. 4
DRUMUL SOCIALISMULUI - SIMBATA 17 IANUARIE 1970
Situaţia din Nigeria Incidentele
din Liban
—
LAGOS 16 (Agerpres).
Misterul refugiului Comisarul pentru proble tuit un comitet de urgenţă masă ale populaţiei In fosta BEIRUT 16 (Agerpres). ~
pentru coordonarea tuturor
Consiliul securităţii din Li
redută biafreză El a precizat,
mele informaţiilor al guver peraţiunilor de ajutorare şl totodată, câ nu a fost stabi ban, întrunit sub preşedin
fostului lider nului federal nigerian, Antho pentru examinarea în mod lit contactul decit cu c.îteva u ţia lui Kamal Jimblatt, mi
ny Enahoro, a declarat vineri, deosebit a ofertelor de ajutor nităţi ale armatei secesionis nistru de interne, a studiat si
in cadrul unei conferinţe de care nu sînt predate direct te, d a rcă majoritatea trupe tuaţia privitoare la menţine
biafrez presă, că nu au avut loc nici u.n Crucii Roşii nigericne. Ena lor au depus armele şi s au rea ordinii în ţară, precum şi
fel de negocieri intre autori horo a arătat că guvernul său predat plîngerile locuitorilor din Has-
tăţile federale şi conducătorii a hotărît să pună la dispozi baya şi Nabatieh — comune
GENEVA 16 (Agerpres) — fostului teritoriu al Biafrei ţia Crucii Roşii nigericne un situate în partea dc sud a L i
Misterul continuă să plane în vederea restabilirii păcii şi milion de lire nigericne In banului — împotriva deschi
ze asupra locului de refugiu că asemenea tratative nu sînt prezent, aproximativ 900 de Cosmos— 320“ derii unor birouri ale coman
al fostului lider biafrez. ge prevăzute nici pentru viitor nigerieni şi 110 străini parti JJ dourilor palestiniene în loca
neralul Odumcgwu Ojukwu, Anthony Enahoro a calificat cipă Ia aceste operaţiuni de lităţile respective. La sfîrşl-
care se presupune că ar fi ceremonia de predare. care ajutorare, dar numărul medi pe orbită tul reuniunii. Kamal Jumblatt
părăsit Biafra în cursul zilei s-a desfăşurat joi în cazarma cilor şi a) infirmierelor este a anunţat câ a dat directive
de duminică, cînd infringerea Dodan din Lagos, ca o proble încă insuficient. Cea mai ur MOSCOVA 16 (Agerpres). guvernatorului regiunii de
devenise iminentă. La Geneva, mă ..strict militară". gentă problemă este aceea a La 16 ianuarie, in Uniu sud a Libanului in vederea
şeful serviciului de presă bia transporturilor. a continuat nea Sovietică a fost lansat
Comisarul pentru informa închiderii birourilor respecti
frez. Berhardt. a difuzat o ţii al guvernului federal a el, şi armata şi poliţia vor pu satelitul artificial al Pâmîn- ve in termen de 40 de ore El
declaraţie a generalului Ojuk- menţionat că incepînd de joi ne in curînd la dispoziţia or tului „Cosmos-320-, destinat a adăugat că nici un birou al
u’u, în care acesta afirma că echipe de ajutor distribuie ra ganelor Crucii Roşii vehicule cercetării spaţiului extrateres vreunei organizaţii palesti
.Biafra va continua să trăias ţii zilnice de alimente la a pentru distribuirea de ajutoa tru. in conformitate cu pro R.P.D, COREEANA. - Vedere a oraşului Phenian de pe malul drept al riului Tedongan, niene de rezistenţă nu Doate
că" El nu a făcut alte preci re. gramul dinainte stabilit.
proximativ 700 000 de persoa care traversează capitala coreeana fi deschis în regiunea de sud
zări şi a refuzat să comunice ne, iar Crucea Roşie nigeria Anthony Enahoro a decla Satelitul a fost plasat pe o a Libanului fără o autorizaţie
locul unde fostul lider biafrez nă apreciază că nu este noce rat, totodată, că un grup de orbită avînd la apogeu 342 prealabilă a autorităţilor com
s-ar fi refugiat. Se relatează ziarişti ar putea părăsi dumi
sar. cel puţin pentru moment, de kilometri, iar la perigeu petente.
că la Lisabona ar fi sosit un nică Lagosul pentru a face o 240 kilometri. Perioada dc ro la începutul tratativelor cva-
să se aducă noi cantităţi dc dripartîte de la Paris in pro Agenţia Fran:c Press«1, ci
biafrez care ar corespunde alimente pc colea aerului pen călătorie în regiunile care au taţie în jurul Pămintului este blema Vietnamului. începute tind o declaraţie a ministru
avut de suferit de pe urma
semnalmentelor lui Ojukwu, tru persoanele refugiate, afla de 90 de minute, iar înclina h a m eu 20 de luni în urmă. nu lui de interne, Kamal Jum-
dar nu este nimic sigur în a- te în regiunile afectate de o- î ăzboiului rea orbitei faţă de Ecuator r i n mărul americanilor morţi în blatt, informează eâ în loca
peratiunile militare. Enahoro In încheiere, comisarul n i-’ este de 48,5 grade Aparatu acest război se ridică la litatea Hasbaya populaţia a
ceastâ relatare.
a adăugat că problema ajuto gerian pentru problemele in ra ştiinţifică de la bordul sa-% 17 129, V ifră care reprezintă protestat împotriva hotărîrii
La Paris, Geneva, Berna s-a rării populaţiei va fi rezolva formaţiilor a declarat câ co telitului funcţionează normal, 42 Ia sută dîn totalul de unei organizaţii palestiniene
precizat că nu există nici o tă pe deplin într-un răstimp mandanţii tuturor sectoarelor iar centrul coordonator şi de • ATACURI ALE FORŢELOR PATRIOTICE 40 142 de militari ucişi de la de comando de a stabili un
ştire privind o eventuală so de o lună, iar toţi refugiaţii operaţionale au anunţat că calcul de pe Pămînt prelu • PESTE 40 000 DE MILITARI AMERICANI U începutul războiului, eu mai punct de comandă în apro
luptele au încetat şi că nu se crează informaţiile transmise CIŞI DE LA ÎNCEPUTUL RĂZBOIULUI bine de 9 ani în urmă. pierea unei şcoli. Refuzul co
sire In Franţa sau Elveţia a vor putea reveni la casele lor mai înregistrează deplasări in de aceasta. • DEMONSTRAŢII ALE PARTIZANILOR PĂCII mandoului palestinian de a e
fostului conducător al Bia Intr-un răstimp de aproxima vacua localul a fost urmat de
frei. Autorităţile au ţinut să tiv trei luni. Comisarul nige SAÎGON 16 (Agerpres). — tIa France Pressc, s-au înre NEW YORK 16 (Agerpres). incidente intre oapulaţir şl
informeze că nu au înregis rian pentru problemele infor Detaşamente ale forţelor pa gistrat pierderi de ambele Pe străzile oraşelor Los Ă n_ fedaini. Localnicii au ripos
trat nici o cerere de a se a maţiilor a precizat că guver Conferinţa de presă triotice care operează în li părţi geles şi Oakland (statul Cali tat focului deschis dc coman
doul palestinian, ocupind
in
loc joi de
fornia) au avut
corda azil politic acestuia. nul federal nigerian a insti- mitele celei de-a doua zone ★ monstraţii ale partizanilor pă cele din urmă localul coman
tactice din Vietnamul de sud SATGON 1G (Agerpres). — cii. Sute de persoane au pro
Numărul militarilor ameri
a lui M. Schumann au lansat joi seara un atac cani morţi in Vietnam în testat împotriva continuării doului palestinian Un al doi
lea incident a avut loc
la
susţinut asupra poziţiilor pri
mei divizii aeropurtate ame cursul sâptâmînii trecute a războiului din Vietnam, ce- Nabatieh între un comando
S .U .A . d o re sc sa n eg o cie ze BRUXELLES 16 (Agerpres). precum şi opţiunile adoptate ricane, a declarat un purtă fost de 90 — cel mai ridicat rînd încetarea lui şi retrage palestinian sî populaţia din
Ministrul afacerilor externe ulterior privind dezvoltarea tor de cuvint al corpului ex- nivel al pierderilor suferite rea trupelor americane din localitatea respectivă, ca ur
al Franţei. Maurice Schu viitoare a comunităţii, câ ur pediţionar american In pro de Statele Unite în ultimele Vietnamul de sud. Poliţia, a mare a refuzului acestuia de
cu U .R .S .S . şi R. P. C h in e ză mann, a efectuat joi o scurtă mează să adopte o poziţie co vinciile din Delta fluviului şase săptămîni. Agenţia Asso intervenit operînd numeroase a-şi stabili cartierul gereral
vizită în capitala Belgiei. Mekong. îndeosebi la Chau ciated Press precizează câ de arestări ’ în afara localităţii
mună la negocieri şi câ tra Doc, patrioţii au lansat un a
WASHINGTON 16 (Ager tragerea din Vietnamul de sud Cu ocazia unei conferinţe tativele vor fi purtate de un tac asupra poziţiilor deţinute
pres). — Secretarul de stat al a tuturor trupelor americane" de presă, el a declarat, refe de trupele americano-saigone-
S.U.A., William Rogers, a de — fără însă a preciza cît va rindu-se la problema aderă singur negociator, reprezen ze. angajamente militare sem- Noul satelit, deţinut de
clarat la o conferinţă de pre dura această retragere. rii Angliei la C E.E : „Chesti tând comunitatea. nalîndu-se şi în alte regiuni Compania „Comsat“ şi Conş
să câ Statele Unite doresc să unea nu mai este dacă „ceP Vorbind despre problemele ale Vietnamului de sud. C U R I E R sortiul „Intelsat" a fost lan
negocieze cu Uniunea Sovie şase" doresc ca Anglia să le europene, Schumann a decla In noaptea de joi spre vi sat miercuri de Ia Cape Ken
tică „pentru găsirea unei baze fie partener sau dacă Anglia rat câ Franţa se pronunţă in neri. bateriile , artileriei Gu nedy, după mai multe amî-
comune şi mutual avantajoa Ciocniri armate în doreşte să intre in Piaţa co vernului Revoluţionar Provi nâri şi cl poate să asigure
se". „Dorim, de asemenea, a favoarea organizării uţigj con zoriu al Republicii Vietnamu 1 200 de circuite telefonice
spus el, să găsim căi pentru Nicaragua mună, pentru că răspunsul ferinţe pentru asigurarea se lui de Sud au atacat 12 po transatlantice sau transmite
relaţii mai bune cu R.P. Chi este afirmativ". El a precizat curităţii, cu condiţia ca aceas ziţii americane şi saigoneze. Alexci Kosighin, preşedintele Consiliului de Miniştri al rea simultană a patru progra
neză-. Şeful diplomaţiei ame M ANAGUA 16 (Agerpres) câ „cci şase" au căzut de a ta să conducă la o slăbire a In cursul angajamentelor de U.R.S.S., l-a primit la 16 ianuarie pe Ricardo Misasi, me de televiziune în culori.
ricane a subliniat câ stabili In apropierea capitalei Ni- cord că Anglia trebuie să ac tensiunii şi nu la o consacra vineri dimineaţa din provin ministrul comerţului cu străinătatea al Italiei. După cum „intelsat-3" urmează să fie
rea de relaţii mai bune cu caraguei, Managua, s-au pro cepte Tratatul de la Roma, anunţă agenţia TASS, cu acest prilej a .avut loc un introdus în circuitul comercial
ambele ţâri menţionate „va fi dus ciocniri intre trupele gu re a situaţiei actuale. cia Quang Ngai, anunţă agen- schimb de vederi cu privire la perspectivele dezvoltării la 25 ianuarie.
în interesul nostru naţional, vernamentale şi elemente rolaţiilor economice sovieto-italieno şi alte probleme de 404
iar politica noastră caută căile înarmate ale adversarilor re interes reciproc.
rezonabile pentru a se reali gimului preşedintelui Somoza Fluviul Mcluli din Mozam-
za acest lucru". — transmite agenţia United Declaraţiile ministruiui nipon bic s-a revărsat joi, în urma
Rogers a menţionat că con ¡Press International. In zona unor ploi torenţiale, inun-
vorbirile preliminare sovieto- ciocnirilor au fost trimise a La Bruxelles a avut loc o lucru peste 10 000 de munci dind numeroase centre popu
amcrieanc privind limitarea vioane şi elicoptere ale arma al afacerilor externe scară culturală organizată de tori. A fost limitată şi pro late. Se relatează câ 18 per
armamentelor strategice sînt tei. „Asociaţia ^mondială a priete ducţia societăţii „Chrysler“ , soane au pierit şl peste 1600
în curs, precum şi faptul că Potrivit primelor informa nilor lui Mihai Eminescu", la care a anunţat, de altfel, că de -casc au fost distruse. Un
cele două părţi au căzut de ţii. trupele guvernamentale au TOKIO 16 (Agerpres) — ţat câ hotărirea privind crea avea ca rezultat reunirea care au participat numeroase în 1970 îşi va reduce investi mare număr de locuitori sîrtl
acord asupra unui proiect dc înfruntat un grup „sandinist" Japonia se va pronunţa în rea unei Comisii mixte de pre insulei cu Japonia cel tîrziu personalităţi culturale şi artis ţiile cu 21 la sută. daţi dispăruţi. & »ocnifou ou,
tratat interzicînd amplasarea — după numele fostului gene problema semnării Tratatului gătire a retrocedării Okina- la începutul anului 1972 tice belgiene 40 4
armelor de distrugere în ma ral Ceasar Augusto Sandino, de neproliferare a armelor wei, luată în cursul negorie Kiichi Aichi. menţionează Cu această ocazie, poetul de
să în teritoriile submarine. care a condus o revoltă anti- nucleare pinâ la 1 martie 1970 rilor din noiembrie trecut agenţia Kyodo. a exprimat, de origine română, Mihai Stcria- 42 kg dc plutoniu, o canti
Referindu-se la războiul din americanâ. • Numele generalu — a declarat ministrul nipon dintre premierul Sato şi pre asemenea, dorinţa guvernului de. preşedintele Asociaţiei, a tate suficientă pentru a fabri
Vietnam, Rogers a reafirmat lui asasinat în 1933 este folo al afacerilor externe, Kiichi şedintele Nixon, va fi trans de a iniţia stabilirea de con vorbit despre opera lui Mihai ca patru bombe atomice, a Ro
şit In cursul acestei săptămîni
poziţia oficială cunoscută, sit de multe grupări ale ad Aiehi, în cadrul primei con pusă în fapt la începutul lu tacte la nivel guvernamental Eminescu, iar M. Hcbettc, la înstitutul pentru cercetări
menţionînd că planul preşe versarilor preşedintelui Somo ferinţe de presă ţinute de la nii viitoare. Ministrul de ex cu R.P. Chineză, deoarece îm consilier În Ministerul Cultu atomice din Japonia. Pluto-
dintelui Nixon de a pune ca za. cunoscut, după cum men terne şi-a exprimat speranţa bunătăţirea relaţiilor en aceas rii din Belgia, şeful Direcţiei niul a fost livrat de Statele
păt rolului militar al S U.A. ţionează UPI, pentru strînsele formarea noului guvern. câ lucrările comisiei, consa tă ţară va constitui una din Artelor Muzicale şi Lirice, a Unite şi urmează să fie folo
In acest război este .ireversi sale legături politice şi eco Referindu-sc la relaţiile cu crate elaborării acordului preocupările majore ale Ja prezentat unele aspecte ale re sit pentru cercetări ştiinţifi
laţiilor culturale romăno-bel-
bil si va duce eventual la re- nomice cu Statele Unite. Statele Unite, Aichi a anun propriu-zis de retrocedare, vor poniei în actualul deceniu. giene. Au fost recitate poezii ce. Luna următoare se aşteap
de Mihai Eminescu în limba tă să sosească tot din S.U.A.,
română şi în traducere fran alte 40 kg de plutoniu, ce va
ceză fi folosit în acelaşi scop.
Selenauţii vor 404
MIŞCĂRI GREVISTE ÎN LUME
mal sta în In sala „Universiada“ din O operaţie cu lotul neobiş
Sofia a avut loc o consfătui nuită a avut loc Ia spitalul
carantină Franţa cunoscute încă rezultatele nia se extinde. La ea parti Argentina re a activului de partid, de din Asheville (Carolina de
ţiei Se precizează eâ nu sînt
nord). Unui copil în vîrstâ dc
stat şi economic din capitală
60 la sută din
cipă acum
consultării în 14 centre, cu- şi din ţară 5 luni i-a fost extras din cre
HOUSTON 16 (Agerpres). — minerii din Asturia, 10 000 ier un ., glonte. Copilul fuse
Comisia sanitară, creată du PARIS 16. — Corespon prînzînd aproximativ 21000 de muncitori agricoli din BUENOS AIRES 16 (Ager Primul secretar al C. C. al se rănit cu două zile înaintea
pă prima debarcare pe Lună. dentul Agerpres, G Dascal. do salariaţi înscrişi pe liste. Andaluzia, peste 1 000 de pres) — In diferite oraşe P C D . preşedintele Consiliu naşterii sale. cînd un revolver
lui de Miniştri al R. P. Bul
Secretarul general al CGT-
a ajuns la concluzia câ nu transmite: Majoritatea sala EGF a declarat câ acest re muncitori din uzinele meta argentiniene au loc nume garia, Todor Jivkov, a pre pe care-l curăţa tatăl său s-a
lurgice ale Barcelonei şi alţi
este necesară izolarea astro- riaţilor din industria de ga zultat reprezintă „un succes oameni aî muncii. In Astu roase greve ale muncitori zentat un amplu raport cu descărcat în mod accidental
nauţilor reveniţi de pe sate ze şi electricitate din Fran foarte important", muncito ria, grevele continuă fără lor. care revendică majora privire la indcplinirca planu glontele pătrunzînd în pinle-
litul natural al Pămintului. ţa se opun convenţiei sem rii condamnînd „contractul întrerupere din 26 decem rea salariilor. îmbunătăţirea lui economic de dezvoltare a cele soţiei Chirurgii spitalu
Raportul comisiei, înfiinţate nate la 10 decembrie de că progresului", care conţine brie Doar 10 din cele 34 de condiţiilor de muncă şi în ţârii şi la unele probleme ale lui au declarat câ copilul s-a
in scopul de a proteja locui tre reprezentanţii celorlalte clauze defavorabile pentru mine din regiune lucrează cetarea concedierilor De situaţiei interne şi internaţio dezvoltat normal, şi nu s-au
lorii Pămintului de eventuale organizaţii sindicale care salarii şi restrictive in legă normal Sînt paralizate to trei sâptâmini continuă gre nale. ivit nici un fe) de complica
microorganisme provenind do cuprinde o clauză conform tură eu grevele va telegrafiştilor, care a cu ţii majore.
căreia sindicatele se anga tal 21 dc mine, iar în alte
pe Lună, a fost înaintat direc jează să nu recurgă la gre CGT se pronunţă pentru trei ritmul de lucru este prins întreaga tară. La ofi 404 404
torului Administraţiei naţio ve in timpul celor doi ani acorduri şi convenţii care să foarte lent Drept represa ciile poştale s-au strîns mi
nale pentru problemele aero de validitate a contractului amelioreze condiţiile de lii. patronatul a hotărît să lioane de scrisori şi telegra Luînd cuvîntul in faţa Un hăieţel de cinci ani a
nauticii şi cercetarea spaţiu Aceasta a fost anunţată cu muncă şi dc trai ale munci suspende, timp de zece zi me neexpediatq membrilor Camerei dc comerţ căzut joi de la etajul şapte al
lui cosmic şi, după toate pro ocazia \inui referendum or torilor. fără să pună în cau le, 650 de minerişi a anun Cei peste 1 000 de munci anglo-soviclice, lordul Brown, unui bloc de locuinţe dîn Pa
babilităţile, recomandarea pri ganizat In ziua de 14 ianua ză drepturile sindicale $i li ţat că va aplica şi alte mă tori de la compania meta ministru de stat la Ministerul La Cap Kennedy se fac in ris, dar a fost salvat în mod
vind desfiinţarea sistemului rie de către conducerea Con bera acţiune revendicativă. suri dacă grevele nu înce lurgică „Asîndar" din pro Comerţului al Marii Britanii, tense pregătiri în vedereo miraculos de un tlnâr care
a arătat că schimbul de măr
de carantină va fi aprobată. federaţiei Generale a Mun Rezultatele consultării din tează Greva muncitorilor a- vincia Santa Fe nu $i-au re furi dintre U.R.S.S. şi Marca lansării navei spaţiale „A- observase îngrozit scena şi ca
Condiţia astronauţilor care cii (CGT) din Franţa în rîn- 14 ianuarie modifică sensibil grieoli din Andaluzia durea luat lucrul decit după cc Britanie creşte in ritm acce pollo-13" cu astronauţii Tho- re a sprintat, reuşind să-l
au debarcat pe Lună este ex dul celor 124 000 de munci datele situaţiei sociale, căci ză de peste o lună şi jumă patronalul a acceptat repri lerat EI a relevat că în anul mos K. Matingly, Fred W. prindă în braţe pe micuţul
care se prăbuşea. Copilul a
celentă şi în cursul experien tori şi cadre aparţinînd so în cadrul politicii guvernu tate. Continuă şi greva lu mirea la luciu a liderilor 1967 schimbul de mărfuri din Haise şi James A. Lovell jr. fost transportat la spital, un
ţelor făcute cu mostrele de cietăţii „Electricite-Gaz de lui ..contractele progresului" crătorilor de la şantierele sindicali concediaţi. tre ccic .două ţări a repre In foto : Transportarea ra de s-a constatat că nu prezin
sol lunar nu s-a descoperit France- (EGF) Potrivit ci reprezintă elemente funda navale din Cadix La Barce Confederaţia Generală a zentat 188 milioane lire ster chetei purtătoare şi a navei tă nici un fel de leziuni. Sal
nimic ce ar putea constitui un frelor anunţate de C.G.T in mentale ale noii societăţi pe Muncii a anunţat o grevă line, în 1968 — 260 milioane la rampa de lansare. vatorul, In schimb, s-a ales
risc pentru viaţa de pe Pă- cursul zilei de miercuri, care o preconizează. > lona, conflictul care a iz generală împotriva încălcă lire sterline, iar In anul 1969 cu fractura încheieturii mîi-
şi-au exprimat părerea 61 404
mint. bucnit la fabrica „Maquina rii contractelor colective de — 296 milioane. 404 nii şi deplasarea umărului.
salariaţi. Dintre aceştia, a
Recomandarea privind anu proximativ 50 000 de persoa Spania Terrestre" s-a extins şi Ia muncă de către conducerile ♦ 0 4 Marocul este practic împăr 404
larea măsurilor de carantină ne. rcprczentînd 94 la sută marea uzină „SEAT", unde diferitelor întreprinderi din ţit in două dc inundaţiile din
Peste 100 de copii au dece
se referă atît la echipamentul din voturile exprimate, s-au MADRID 16 (Agerpres).-- lucrează 16 000 de munci marele oraş argentinian Ro La Sofia a avut loc sesiu această ţară provocate de plo dat în oraşul brazilian Natal
astronauţilor. cît şi la mostrele pronunţat împotriva conven Mişcarea grevistă din Spa- tori. sario nea Comitetului bulgaro-alge-» ile torenţiale care au durat din cauza deshidratării pro
rian de colaborare economică
zece zile
Potrivit primelor
de sol lunar şî tehnico-ştiinţifică. Cu acest date neoficiale, 12 persoane vocate de căldura neobişnui
prilej a fost semnat protoco tă. Tn ultimele zile mercurul
lul referitor la schimburile de şi-au pierdut viaţa, iar apro termometrelor a urcat în a
mărfuri dintre cele două ţâri ximativ 100 000 au rămas fără cest oraş la plus 35-40 grade
Hotărirea guvernului Re departe de un acord ce ar pc anul 1970. care prevede adăpost; căile de comunicaţie 404
publicii Sud-Africane de a Jocul cu nurul permite lichidarea decalaju dublarea lor faţă de anul pre şl traficul feroviar au deve
plasa pe piaţa liberă Întrea lui dintre cele două pieţe cedent A fost semnat, de a- ' nit impracticabile în Valea Poliţia din oraşul Lafayettc,
ga producţie de aur a ţării ale aurului: cea „oficială" şi semenea, un acord de colabo California, a arestat un indi
cea „liberă".
realizată în anul 1970 nu a rare în domeniul agriculturii ,Sebu. Inundaţiile au provocat vid care a ucis două persoa
constituit in fond o surpri S.U.A. a fost supusă unor In actuala conjunctură, şi silviculturii. daune însemnate culturilor ce ne cu o armă de foc. înainte
ză. Experţii financiari se aş a metalului galben şi, indi pusă, mai ales în ultimul serioase presiuni; fiecare do hotărirea guvernului de la ♦ 0 4 realiere, peste 100 000 de hec de a putea fi prins, aresta
timp, unor severe restricţii
tul, Raymond Scott, a rănit
teptau de citeva luni la un rect, asupra dolarului. Ne- de către Fondul Monetar Iar adăugat preţului oficial Pretoria de a lansa pe piaţa tare fiind inundate. alte 5 persoane.
reviriment al tacticii folosi fiind alimentată cu noi can al unciei de aur pe piaţa li liberă întreaga producţie Ca urmare a majorării de
Internaţional, in spatele că
te de guvernul de la Preto tităţi de aur, piaţa liberă, ruia »se află în primul rînd beră constituie în mod prac sud-africană de aur a anu către autorităţile de la Scul
ria în aşa-zisul „război al unde preţul metalului preţios S.U.A., în privinţa vinză- tic o devalorizare a monedei lui 1970 apare ca o tentativă a „impozitului pe mărfuri“ ,
aurului“, în care principalii este condiţionat de cerere şi americane Problema are im dc a eluda presiunile exerci preţurile la 36 de sortimente Secretarul de stat pentru afacerile externe al Iugo
„combatanţi" sînt, pe dc o ofertă, a cunoscut o febră plicaţii vaste, întrucit furtu tate asupra ei de S.U.A. şi de produse de primă necesita slavie». Mirko Tepavaţ. care face o vizită oficială în R P
parte. Republica Sud-Africa speculativă fără precedent; nile speculative care s-au a de ţările vest-curopene. dar te au crescut cu peste 20 la Ungara, a fost primit vineri de Losonczi Pal, preşedinte
nă. cea mai mare ţară pro cursul neoficial al unciei de bătut fie asupra aurului, fie mai ales dc a-şi întări pozi sută. iar taxele pentru trans le consiliului prezidenţial al republicii şi de Jeno Fock
ducătoare de aur din lumea aur l-a depăşit uneori pe cel COMENTARIU ţia in aşa-zisul „război al porturile orăşeneşti s-au du
oficial cu peste 8 dolari. asupra dolarului, au submi aurului". In acelaşi timp se preşedintele guvernului revoluţionar muncitoresc ţărănesc
râmi aii stă, iar pe de alta nat serios stabilitatea actua blat. ungar In aceeaşi zi. a avut loc o conferinţă de presă în
In acelaşi timp insă,
a
S.U.A. şi ţările vest-europe- ceastă politică a autorităţilor lului sistem monetar al lu pune insă întrebarea cît timp / cadrul căreia secretarul de stat iugoslav a menţionat fap
ne. mii capitaliste. îşi vor menţine oficialităţile 404 tul că, în cadrul convorbirilor purtate cu Janos Peter
sud-africanc a dus la o si Sud-africane noua politică in
Se ştie că, nemulţumite de tuaţie in care 90 la sută din rii aurului. Îngrijorarea ma Cercurile financiare occi Marile societăţi americane ministrul de externe ungar, au fost abordate probleme
preţul oficial al aurului — rezervele valutare ale R.S.A nifestată de Ş.U.A. este pe dentale au primit cu destul ce priveşte vinzarca metalu constructoare de automobile bilaterale şi 'internaţionale care interesează cele două ţări.
lui galben Fiirtrlcă este ide
.75 de dolari uncia — menţi erau tezaurizate în aur. „Da deplin justificată, ţiivnd sea scepticism ştirile referitoare sînt eonstrînse să recurgă tot
ma de faptul că soarta dola presupus că imediat ce aflu
nut artificial de peste trei că acest sistem va continua — rului, ridicat de sistemul la progresele realizate In xul ie aur pe piaţa liberă ar maî frecvent la măsuri de li
scria acum citeva luni ziarul cursul negocierilor bilatera frina in mod serios specula mitare a producţiei. Şase uzi
decenii, mai ales datorită in ' „Gold Exchange Standard" ne de asamblare ale .societăţii
sistenţelor S.U.A., oficialită „Times" — guvernul sud-a- la rang egal cu metalul gal le dintre Washington şi Pre ţiile. guvernul de la Prcto-
frican nu va avea altă alter toria in privinţa vinzărilor „General Motors", cea mai
ţile sud-africane hotărtserâ ben. este strîns legată de ria nu va ezita să-şi schimbe marc din S.U.A., lucrează cu
sistarea pe timp de mai mul nativă imediată decit să cursul acestuia. Ca urmare de aur .,Armistiţiul" lo care rapacitate redusă, iar „Ford" CUR I t R
te luni a vtnzărilor de aur vîndă aur pe piaţa liberă". a speculaţiilor cu aurul, prac Sra ajuns — apreciază ex iarăşi jocul. a închis temporar patru uzi
nou extras, cu scopul de a Pc de altă parte. Republi perţii financiari — este nu SABINA BONDOC ne de asamblare, lăsînd fără
crea tensiune pe piaţa liberă ca Sud-Africană a fost su ticate de R.S.A., moneda numai precar, dar şi prea
IP lD A B ÎIb i tn lM n r in H A r u n a tio ra fin J H m b .
44 065