Page 80 - Drumul_socialismului_1970_01
P. 80
PAG 4 DRUMUL SOCIALISMULUI - MARJI 27 IANUARIE 1970
In ir landa Plenara C.C. ale regimului rasist al lui lan
Umith. Comunicatul
menţio
de nord • C U R I E R nează că mai mulţi poliţişti
au fost ucişi în cursul ultime
al P.P.R. lor lupte. In această zonă ac
nparţinînd
ţionează partizani
Incidentele lucrările Grupului 8c experţi trei puteri occidentale, staţio organizaţiilor Uniunea poporu
Luni au început la Geneva
lui african Zimbabwe (ZAPU)
nate In Berlinul occidental.
şi Congresul Naţional African
dintre catolici Mongol pentru contractele internaţio * 0 * vînd cartierul general pe te
(ANC). acesta din urmă a-
nale folosite În industrie de
pe lingă Comitetul pentru dez
Un purtător de cuvint
al
voltarea comerţului al Comi Ministerului Afacerilor Exter ritoriul Republicii Sud-Afri-
onne.
şi protestanţi ULAN BATOR 26 (Ager siei Economice o O.N U. pen ne al R. LI. Germane a dat
tru Europa. România este re
preş). La Ulan Bat.ir a avut prezentată dc o delegaţie con publicităţii o declaraţie în ca ♦ O *
re se exprimă protestul faţă
Cristoplicr Soamcs, ambasa
revin în tului Central al PP.R.M. A dusă de I Jugănaru, director de vizita cancelarului federal dorul Marii Britanii la Paris,
loc Plenara a 8-a a Comite
tn Ministerul Comerţului Ex
vest-german, Willy Brandt, In
genţia Monţame anunţă că terior. Berlinul occidental — unitate a declarat, cu ocazia unui in
televiziunii
acordat
terviu
actualitate plenara a ascultat informarea politică de sine stătătoare, si franceze, că negocierile pen
al
Biroului Politic nl C.C.
tuată pe teritoriul Republicii
tru aderarea
ţării sale
la
P.P.R.M. „Cu privire la unele
In primele zece luni ale a
sarcini In domeniul sporim nului trecut au lost pierdute Democrate Germane C.E.E. ar putea începe „în
responsabilităţii organelor de timpul verii*; guvernul brita
BELFAST 26 (Agerpres) — 208 816 000 orc dc muncă ca ♦ O * nic consideră „pe un drum
partid şi de stat în perfec urmare a grevelor care au a
Irlanda de nord pare *â cu ţionarea indicilor calitativi ai După repetatele demonstra bun" modul cum evoluează în
noască din nou o atmosferă economiei naţionale', prezen vut loc în Italia, a anunţat ţii studenţeşti organizate la prezent această problemă
Institutul italian de statistică.
Încordată. Climatul precar, ce tată de Jumjaaghiin Teden- Djakarta, In cursul ultimelor
sc instalase în Ulster de mal bal. prim-secretar al C C al In aceeaşi perioadă a ci două săptămlni, In capitala in
nului 1968. orele pierdute de
multe luni. s-a înrăutăţit brusc PP.R.M. A fost prezentat, dc pe urma grevelor au totali doneziana a avut loc luni di Personalul însoţitor dc bord
simbâlâ scara Intre catolicii asemenea, raportul .,Cu privi zat numai 44 674 000. mineaţa o manifestaţie a ele al companiei franceze „Air
şi protestanţii din London re la proiectul planului econo vilor de liceu. Ei şi-au expri France" a declanşat duminică
derry s-au produs mai multe miei naţionale a R.P. Mongo mat, la rîndul lor, protestul la miezul nopţii o grevă care
incidente Ciocnirile, semna faţă de majorarea preţurilor urmează să dureze trei zile.
la unele produse. Poliţia a in
late mai ales in cartierul Bog- In ultimii 20 de ani, în R.P. Polonă s-au construit peste 100 000 de blocuri, care adă* le pe anul 1970“ şi „Cu pri Duminică au avut loc ale tervenit pentru a-i dispersa Greva a fost declanşată în ur
şide. au necesitat intervenţia postesc 900 000 de locuitori. vire la proiectul bugetului dc geri parţiale In localitatea pe elevi, care au refuzat «ă ma unui litigiu privind certi
poliţiei Forţele de ordine au In foto : Cel mai tinâr cartier al Varşoviei, numit „In spatele Porţii de Oţel". stat pe anul 1970". Oissel — departamentul Seine te mai prezinte la cursuri. ficatele de securitate şi de
operat cinci arestări şi au sta Maritime, pentru completarea salvare, altădată asigurate de
celor două locuri vracante în
bilit o serie de măsuri de se consiliul municipal. Ambele stat. care au fost transferate
curitate. Astfel, au fost in locuri au revenit candidaţilor la 21 noiembrie companiilor
troduse unele restricţii do cir Reuniunea Consiliului Ministerial Ziarul „Nh« Dan“ despre Partidului Comunist Francez Fondul Naţiunilor Unite j particulare. Din cauza grevei,
culaţie, iar autovehiculele care încă de la primul tur de scru pentru copii (U N.I.C.E.F.) compania „Air France" a fost
IntTâ şi ies din Bogside sînt al C. E. E. tin. a anunţat luni că a pri- J nevoită să anuleze un însem
percheziţionate cu atenţie de cesferinia cvadriparlltâ mit de la diferite organi nat număr de zboruri.
soldaţii britanici aflaţi aici, BRUXELLES 2G (Agerpres). rii continue a preţurilor a zaţii şi state donaţii In su
intervenţiilor celorlalţi parti dc la Paris
după cum se ştie. din luna — Luni s-a desfăşurat la constituit tema de bază şi a ♦ O * mă de 2 774 000 dolari, ♦ o *
august 1969, pentru a menţine Bruxelles o reuniune a miniş Agenţia ACTC informează destinate ajutorării copi In noaptea dc duminică spre
ordinea. Duminică scara. la trilor de finanţe şi ai econo cipanţî HANOI 2G (Agerpres). — că la Panmunjon a avut loc ilor din fosta provincie luni, la Torino, au fost lan
rinţa de la Paris a ţinut 51
Belfast, soldaţii şi poliţiştii au miilor din ţările membre ale Ministrul vest-german al e Trecind in revistă situaţia de şedinţe, se poate vedea lim o nouă şedinţă a Comisiei de secesionistă Biafra. care sate bombe de fabricaţie arti-
armistiţiu in Coreea.
In ca
Intervenit pentru a dispersa Pieţei comune A fost dezbă conomiei, Karl Schiller, a dc conferinţei cvndripartite de In pede că promisiunile de a a- drul căreia reprezentantul au avut de suferit de pe 1 zonalâ într-o clădire a între
un grup de G0 de persoane ce tut aşa-zisul plan Rarrc. care clarat. între altele, că costul Paris in problema Victnamu R.P.D. Coreene a protestat e urma războiului civil. I prinderilor producătoare de
încercau să organizeze o de preconizează coordonarea po vieţii în R F, a Germanici a lui, la un an de la începerea ducc elemente noi, făcute de nergic în legătură cu faptul automobile „Fiat" şi la sediul
monstraţie. Pe artera care îiticii economice şi monetare a crescut anul trecut cu 2,6 la lucrărilor, cotidianul „Nlian partea americană, .au consti că partea americană continuă cotidianului „La Stampa". Ca
traversează cartierul eatolio „celor şase' sută. iar ministrul olandez al Dan', organ a) Partidului ce tuit doar o manevră şi că. în să introducă în zona demili In Barcelona şi în împreju şi bombele lansate In cursul
ciuda grelelor înfringeri sufe
au fost ridicate mai multe ba In euvintul său, Ra.vmond finanţelor. J Wjttevecn. a a- lor cc muncesc din Vietnam, rite. imperialismul american tarizată vehicule cu arma rimile oraşului s-au produs zilei de duminică la o cazar
ricade. Barre. autorul planului şi râtat că în Olanda preţurile condamnă. intr-un articol ment. precum şi numeroşi mă de carabinieri din acelaşi
vicepreşedinte al Comisiei au crescut cu 7 la sută în l'JGQ ¡şi continuă politica agresivă mai multe incidente în timpul oraş şi într-o clădire a so
Referindu-se la incidentele C E E , a insistat asupra pe şi vor continua să crească în semnat Comentator, „atitudi in Vietnamul de sud”, scrie spioni înarmaţi. El a cerut ca unei demonstraţii antiguver
semnalate in urmă eu două ricolelor inflaţioniste cc sc prima .ţumâtatc a acestui an. nea părţii americane’’. ziarul partea americană să pună ca namentale. anunţă agenţia cietăţii „Fiat“, nici exploziile
zile în cele două oraşe ale manifcslâ în economia comu In sfîr.şit. Emilio Colombo, Ziarul opune atitudinea se „Situindu-se pe o poziţie păt acestor acţiuni care încal France Presse. Poliţia b ini'br- din cursul nopţii nu au pro
Irlandei de nord, agenţia nităţii şi a propus ca. pentru ministrul italian al trezore rioasă şi dc bunăvoinţă a de principială, serioasă, şi dînrt că acordul de armistiţiu tn venit. împrăştiind pe demon vocat victime.
France Presse consideră că ele legaţiilor Republicii Democra dovadă de bunăvoinţă, şi bu- Coreea. stranţi.
ar putea constitui preludiul redresarea situaţiei, să fie a riei. a menţionat că în faţa te Vietnam şi Guvernului Re curindu-se dc sprijinul unor ♦ © ♦
unor ciocniri şi mai grave. Jn doptate măsuri urgente, sus guvernului italian stau in pre voluţionar Provizoriu al Rc cercuri largi ale opiniei pu ♦ O * ♦ O * O arsură stranie provocată
aceste condiţii, continuă sursa ceptibile să contribuie la frî zent două probleme majore : publicii Vietnamului dc Sud blice mondiale, delegaţia gu Intr-un interviu acordat zia Potrivit datelor publicate la unui copil de 12 ani de o pu
narea consumului intern. FI ?.
frînarea creşterii salariilor şi
citată, este posibil ca guver poziţiei recalcitrante a Admi riştilor din Moscova, ministrul Tripoli, la jumătatea anului ternică rază luminoasă de ori
precizat că aceste măsuri au lupta împotriva scurgerii ca vernului R.D Vietnam şi cea
nul englez să reexamineze devenit necesare şi pentru a pitalurilor în străinătate. nistraţiei Nixon. Dacă confe a Guvernului Revoluţionar- aviaţiei civile a U.R.S.S.. Lo- trecut populaţia Libiei a a gine necunoscută va fi exami
nată de către Consiliul medi
rinţa nu face progrese, apre
hotârirea sa. anunţată la 9 combate efectele negative ale In cea de-a doua parte a ciază ziarul, acest lucru sc da Provizoriu al Republicii Viet ghinov. a declarat că în ur juns la 1875 000 de locuitori. cilor din Chile. Rana făcută
In ultimii 15 ani, populaţia a-
mătorii ani pe traseele aerie
Ianuarie, dc a înlocui arma stagnării economiei Statelor reuniunii, participanţii au ho- torează Statelor Unite care, namului dc Sud îşi vor conti ne vor f; introduse avioane cestci ţări a crescut cu pe umărul drept al acestui
Unite, efecte care .sînt expor târit crearea pe termen scurt nua lupta pentru o soluţio
ta britanică cu poliţia nord- urmărind să inducă in eroa de pasageri cu 300-500 de lo 800 000 de locuitori. copil are forme geometrice
tate în ţările cu care SU.A. u unui mecanism de susţinere nare politică corectă a proble perfecte — două cercuri con
îrlandezâ, în vederea menţi au relaţii comerciale intense' reciprocă în domeniul mone re opinia publică, prelungesc mei sud-vietnameze pe baza curi, care vor determina spo centrice şi mai multe puncte
nerii ordinii în Ulster. Problema inflaţiei şi a crcşte- tar. războiul pentru a instaura rirea volumului de mărfuri şi Un comunicat dat publicită de aceleaşi dimensiuni. Potri
neocolonîalismul în Vietnamul soluţiei globale în 2eee puncte numărul dc pasageri al avia
de sud. a F.N.E. din Vietnamul de ţiei civile a Uniunii Sovietice. ţii luni la Salisbury informea vit afirmaţiilor făcute de ma
ză că In mai multe zone din ma copilului, arsura îşi schim
In prezent, după cc conic- sud". valea fluviului Zambezi conti bă mereu culoarea trecind
întrunirea Consiliului Militar Suprem 4 0 * nuă să se producă ciocniri in succesiv de la roşu la cafeniu
Cancelarul R. F. a Germa
Atacuri ale patrioţilor sud-vietnamezi nici, Willy Brandt, a efectuat tre forţele de guerilă şi cele şi apoi spre galben.
o scurtă vizită In Berlinul oc
D u p ă . în c h e ie r e a o s â iiit ă ţ ilo r Unităţile Guvernului Revo purtătorii de cuvint de la cidental Cu acest prilej, el a
SAIGON 20 (Agerpres) —
convorbiri
Klaus
cu
avut
luţionar Provizoriu şi-au con Saigon, au lansat totodată im Schütz, primarul oraşului,
tinuat duminică noaptea bom portante cantităţi de bombe precum şî cu comandanţii u- C U R I E R
d fia M fg e ria , bardamentele cu rachete şi In mai multe zone din Laos
mortiere asupra poziţiilor a- controlate de forţele Pathet nitâţilor militare ale celor
merieano-saigonezr. Cele mai Lao.
LAGOS 26 (Agerpres). — prezidat de generalul-maior tunci exercitarea unui control importante atacuri au fost,
Consiliul Militar Suprem — Yakubu Gowon a examinat asupra vieţii politice a Nige potrivit purtătorilor dc eu-
rea mai înaltă autoritate le mai ales problema ajutorării riei. ceea cc a determinat ul vînt militari de ln Saigon,
gislativă şi executivă a statu locuitorilor fostei provincii se terior ca două milioane dc cele efectuate de patrioţi a Datorită unei catastrofe aeriene
lui — întrunit in capitala fe cesioniste şi cea a reintegră membri ai tribului Yoruba să supra bazei aeriene Phan
derală a luat în dezbatere o rii acestora In viaţa politică stabilească contacte cu tribul Rang şi cartierului general al M a ri inundaţii
scrie de probleme ridicate dc şi economică a ţârii. Ibo şi, împreună cu alte pa diviziei ..Americal". situate la
încheierea ostilităţilor milita Potrivit unor surse bine in tru milioane de membri ai al 270 şi respectiv 560 km nord Campania electorală
re. lucrările de reconstrucţie formate, relevă agenţia Fran tor triburi frustrate de drep est de Saigon. Ambele bom
economică, socială şi politică ce Presse, unii ofiţeri şi li turi, să constituie fosta Bia- bardamente au produs pier în C a lifo rn ia
a Nigeriei precum şi <lc mă deri tradiţionali ai regiunii de frâ. deri trupelor americane. din Mexic
surile ce se impun în vede nord, dominate de triburile Pe de altă parte, continuă Duminică. între patrioţi şi SACRAMENTO 26 (A gerprea). — Zeci de familii
rea acordării de asistenţă musulmane Fulani şi Haussn, agenţia France Presse, diviza trupele americano-saigonezn din nordul Californiei au fost evacuate în urma
iau însă în considerare posi rea triburilor Fulani şi Haus s-au produs opt ciocniri, toa inundaţiilor provocate dc ploile torenţiale rare cad
populaţiei din regiunile afec
bilitatea restabilirii situaţiei sn, grupări etnice majoritare te in jumătatea nordică a te de trei sâptâmîni asupra acestui stal, Sc relatează că a fost suspendată
tate dc cele 20 de luni dc existente înainle de începerea in Nigeria, nu exclude peri- ritoriului sud-viotnamez. numeroase persoane au dispărut. Alte 50 dc persoa
război. Se apreciază că în ca conflictului nigeriano-biafrez, rolul unei crize politice. Con Jn aceeaşi zi bombardiere ne din zona golfului San Francisco, care se refugia CIUDAD DE MEXICO 26 (A- vionului prăbuşit” — se scria
drul dezbaterilor, consiliul situaţie care le asigura pe a- ducătorii tradiţionali care do le B-52 au întreprins raiduri seră pe acoperişurile ca selor, au fost evacuate cu a- gerpres).—Campania electorală in mesaj. Tînârul indian, ca
resc o reîntoarcere la situaţia intense în valea A Sliau. ca jutorul elicopterelor. din Mexic, în vederea alegeri re nici nu ştia ee scrie in bi
dinainte de conflictul nige- re. nu de mult, a constituit Ploile au provocat umflarea principalelor rîuri şi lor prezidenţiale din luna iulie, let. s-a adresat unui farmacist
nano-biafrez se opun îndeo scena unor grele lupte. Avioa revărsarea lnr. a fost suspendată luni, pe un din împrejurimile oraşului
sebi elementelor progresiste ncle americane, au menţionat termen nedefinit, în urma u Poza Rica, iar acesta a aler
din nord care militează pen nei catastrofe aeriene căreia tat oficialităţile Printre vic
tru eliminarea tribalismului şi i-au căzut victime 15 ziarişti timele accidentului se află
mM l i t a a efectelor lui din toate sfe
m care-l însoţeau pe candidatul cinci ziarişti dc la „El Heral
rele de aetivitrto şi pentru Partidului revoluţionar insti do", patru de la „FI Sol”, u
cooperarea tuturor grupărilor Azi, alegeri parlamentare din Lesotho tuţional de guvernâmînt. Luis nul de la „La Prensa", unul
etnice în scopul asigurării u- Echeverría. în turneul său e de Ia „Ovaciones”, precum şi
f t ■ I : ::fjf,I nilâţii Nigeriei. lectoral întreprins în diferite mai mulţi fotoreporteri.
.''/.-.y..-: j . ■.*: J provincii ale ţării. Echeverría Pe de altă parte, Partidul
ALGER 26 — Coresponden este considerat şi de astă da Atît conducătorii Partidului şi-a contramandat turneul şî
! i | p l | tul Aperpres, C. Benga, trans lă drept principalul favorit al Congresului cît şi organizaţia s-a înapoiat la Ciudad de Mé acţiunii naţionale (P.A .N ).
mite: Electoratul din Lesotho confruntării electorale cu a- însăşi au fost în ultimele luni xico cu un avion la bordul singura grupare politică din
Mexic care participă, dc pe
Taifunul se va prezenta astăzi în faţa tît mai mult cu cit el a bene şi mai ales în ajunul alegeri mînteşti ale victimelor catas o platformă opoziţionistă, la
căruia sc aflau şi resturile pă-
ficiat întotdeauna de spriji
urnelor pentru a alege In A-
lor victime ale unor repetate
dunarca naţională G0 de de nul Africii de Sud şi se aş represiuni poliţieneşti, Acest trofei. scrutinul prezidenţial din lu
na iulie, a hotărit duminică,
Hermina putaţi. dintr-un număr de 120 tepta ca guvernul de la Pre partid se bucură în Lesotho Potrivit relatărilor agenţi cu 183 voturi contra 141. să
77 de candidaţi. toria să depună eforturi pen de o considerabilă influenţă, ilor de presă, avionul In care ia parte la aceste alegeri, in
Fost protectorat britanic, Le tru ea „Partidul naţional" să dar se apreciază eâ o victorie se aflau cei 15 ziarişti, pre ciuda poziţiei unora din lide
a provocat sotho şi-a proclamat indepen se menţină la putere în con a acestuia în actualele alegeri cum $i cinci membri aî echi rii săi care s-au din cursa
pronunţat
denţa în octombrie 19GG, sub
este extrem de dificilă, In pri
tinuare. Principalul partid de
pajului. s-a prăbuşit în apro
pentru retragerea
mari pagube forma unei monarhii parla opoziţie şi totodată rivalul nr. mul rind datorită amestecului pierea oraşului Poza Rica electorală datorită „fraude
Partidului naţional
în
în
(statul Vera Cruz) din cauza
1 al
mentare. Ea se află intr-o si
direct al Africii de Sud
lor electorale ale guvernului".
tuaţie specială, dat fiind că a competiţia electorală este Par viaţa politică a ţârii. In afa timpului nefavorabil. Apara Manuel Gonzalos Hinojosa,
SAIN T DENIS 26 (Ager cest tînăr stat este înconju tidul Congresului, care se pro ra celor două partide, în com tul decolase din Ciudad de preşedintele P .A N , care afir
pres). — Apele revărsate şi rat de pretutindeni dc terito nunţă pentru consolidarea re petiţia electorală din Lesotho México Împreună cu alte do mă eâ se bucură de sprijinul
învolburate, drumurile deve riul Republicii Sud-Africane. laţiilor dintre ţările africane mai participă partidul „Ma- uă avioane,- într-unul din ele a aproximativ un milion de
nite impracticabile în urma fapt ce şi-a pus amprenta a- şi condamnă politica aparthei remntlu", susţinător al feuda aflîndu-se şi candidatul pre alegători, a recunoscut totuşi
ploilor torenţiale, legăturile suprn vieţii politice din Le dului din Africa de Sud. Or lismului monarhie, precum şi zidenţial, Echeverría. că nu există şanse de a-1 în
telefonice întrerupte şi citcva sotho. ganizaţia a fost întemeiată în Partidul Comunist. Ştirea catastrofei a fost a vinge pe candidatul guverna
sute de sinistraţi, acesta este Primele alegeri generale, or 1952. Conducătorul ei, Ntsu dusă la cunoştinţa autorită mental, Luis Echeverría.
bilanţul aproximativ şi ini ganizate In 1965, s-au termi Mokhehle, este un vechi şi Trei mari probleme au stat ţilor de un indian analfabet,
ţial al trecerii taifunului .,Hcr- nat prin vjetoria „Partidului cunoscut om politic in Leso la baza campaniei electorale : care a transmis un mesaj din Celelalte două grupări po
minn" pe deasupra coastelor naţional", condus de Leabua tho. iar mulţi din adepţii săi relaţiile eu Africa de Sud, şo partea singurului supravieţui litice importante din Mexic,
vestice ale Insulei Reunion. Jonathan. actualul prim-mi- au fost privaţi de libertate şi majul şi situaţia sud-afrî- tor. fotoreporterul Jesús Partidul popular socialist şî
Pinâ în momentul de faţă mstru, care în parlament de execută pedepse grele în în Partidul autentic al revoluţiei
se apreciază că este încă im ţine 31 de locuri. chisorile sud-africane pentru eanilor care se refugiază în Krasky, aflat in stare gravă. mexicane au anunţat că spri
posibilă evaluarea pagubelor Acest partid, de tendinţă „vina" de a fi luptat împotri Lesotho pentru a scăpa de „Cer ajutor pentru mine şi jină candidatura lui Echever
totale. conservatoare, creat în 1959, va apartheidului. rigorile politicii de apartheid. pentru ceilalţi ocupanţi ai a- ría.
LONDRA 26 (Agerpres). mii se află tn mod inevita
Vizita in S.U.A, a premie bil pe ordinea de zi a con
rului britanic Wilson repre vorbirilor... Cu perspectiva
zintă un punct important pe mmm atlantici» de neînlăturat a alegerilor şi
agenda călătoriilor diploma cu o îmbunătăţire încă fra
tice din acest început de an. gilă a balanţei de plăţi bri
Fa inaugurează, de fapt, ceea tanice, dl. Wilson va dori
ce unele organe de presă de să-şi alăture glasul celor
numesc „pelerinajul de iar tanicc la est de Suez şi a că acum „ea ar trebui să an mes" remarcă faptul că „a- tuie o coordonată majoră a care cer preşedintelui Nixon
O dată războiul din Nige ria sfirşit, obiectivul principal nă" al principalilor lideri îmbunătăţirii relative a si coreze la mal pentru repara tita vreme cît generalul de „relaţiilor speciale“, ci şi să nu supradozeze medica
este desigur reconcilierea naţio nalâ. După cum arată unii ob- vest-europeni la Washing tuaţiei financiare a insule ţii şl renovări“ In opinia Gaulic se afla la Elysee, iar pentru că şansele de reuşită mentele deflaţioniste pe care
servalori politici „autorităţile fe derale au luptat împotriva spec- ton. Intr-adevăr, după Wil lor. Retragerea plănuită pînă publicaţiei citate. Wilson va poarta Pieţei comune era în ale redresării economice a le administrează economiei
trului secesiunii, care ameninţă şi alte ţări ale Africii, şi toc- son se aşteaptă sosirea în ca în 1071 a grosului trupelor fi nevoit să ţină seama de chisă pentru Marea Britanic. Angliei depind în mare mă americane
mai de aceea s-au bucurat de sprijinul Organizaţiei Unităţii pitala americană a cancela britanice din Asia este, pro aceste observaţii atunci clnd Washingtonul simţea în per- sură de amploarea şi efecte Observatorii politici sînt
Africane". rului vest-german WH,y babil, o chestiune care a re le măsurilor financiare luate reţinuţi tn a anticipa rezul
Generalul Gowon, şeful gu vcrnului federal nigerian, a fâ- Brandt şi apoi a preşedin venit nu o dată in discuţie de guvernul american Amin tatele posibile ale vizitei pre
cut declaraţii privitoare la tra tomenlul egal aî tuturor cetâ* te lui Franţei, Georges Pom cu prilejul întrevederilor NOTA EXTERNA tind vechiul dicton „Cînd mierului britanic la Was
ţenilor ţării, cu reîncadrarea membrilor tribului ibo în postu- pidou. anqlo-americane. Acum este America are guturai, Euro hington. *Nimeni nu se aş
rile administrative pe care le deţineou incinte de data înce- Călătoria peste ocean a insă un moment în care şi va conferi cu şeful Casei Al manenţă tentaţia de a stahin pa apuseană strănută“, ziarul teaptă să fie adoptate hotă-
perii ostilităţilor (6 iulie 1967). premierului britanic îşi *76 Administraţiei Nixon i sc n- be. relaţii speciale cu Londra . „Guardian“ scrie ; „Dl. W il rîri mari", este de părere
Cea mai bogota ţară o A (ricii, Nigeria, va trebui să treo- seşte, desigur, raţiunea în tribuie unele intenţii do Cei doi oameni de stat nu dar acum situaţia s-ar puteu son are o mare plăcere să „Times". Săptămînalul con
că peste dificultăţile economice provocate de război, peste deo- „relaţiile speciale“ e.ristenft.’ ..dezangajare". „Daily Tele- vor pierde prile)ut de a exa dovedi diferită“. vorbească despre economie servator „Sunday Teleqraph"
sebirile de vederi ole grupărilor etnice, pentru a se putea re- între Washington şi Londra nraph*’ aminteşte cuvintele mina evoluţia Europei apu In fine, problemele econo Entuziasmul d-lui Nixon este este mai categoric: „Wilson
face şi consolida. Vizita va oferi o idee mai preşedintelui Nixon referi sene în lumina posibilităţii mice vor fi neîndoielnic pre ceva mai mic Cu toate a are puţine şanse de succes
In fotografie : Bucuria mani festatâ de populaţia din Lagos precisă asupra dimensiunii toare la faptul că „nava sta aparente ca Marea Britanic zente pe agenda convorbiri cestea, actuala tendinţă din la Washington".
la vestea terminării războiului, Pe pancarde se poate citi : „Via- reale a acestor relaţii in tului american a navigat să adere la Piaţa comună. In lor, nu numai pentru că mts economia americană şi im
ţă lungă Nigeriei". perspectiva dezangajării bri- prea mult în ape străine" şi această privinţă, ziarul „7 i- ţinerea lirei sterline consti plicaţiile el pentru restul lu N. R.
TIPARUL : Întreprinderea poligrafică Deva 44 OBS