Page 32 - Drumul_socialismului_1970_11
P. 32
I SUDAN Presa sovietică despre
rnim rn \ m m ín
Baze ale rebelilor distruse
dezvoltarea relaţiilor economice
DISCÜÍAÜ ¡N COMITETELE de armata guvernamentală dintre U. R. S. S. şi Italia
KHARTUM 9 (Agerpres). Africii, stâpînirea colonială a „APOLLO-14" PE
Generalul Khaled Hassnn lăsat moştenire o discrepanţă RAMPA DE LANSARE
Abbas. ministrul apărării al evidentă între dezvoltarea ce MOSCOVA 9. — Corespon 500 000 000 ruble, ceea ce de
NAŢIUNII,E UNITE 9 — sînt arestaţi, trebuie trataţi ca valoare de peste 71 milioane Sudanului, n făcut o decla lor două părţi ale ţârii. Dacă dentul Agerpres, Laurenţiu păşeşte de 2.2 ori volumul
Trimisul special Agerpres, C. prizonieri de război, în confor de dolari“. La rîndul său' de raţie, în cursul unei conferin provinciile sudaneze de nord Duţâ, transmite: Intr-un co anului 1965“. „La relaţiile co- N a va spaţială „A p o i-
Alcxandroaie. transmite : De mitate cu convenţiile de la legatul algerlan, Mohammed ţe de presă, în care a arătat beneficiază în ansamblu dc o mentariu intitulat : „Atunci mercial-economice cu Uniu lo -14“ a fo st tra n sp o rta tă
şi nu figurează pe ordinea de Geneva In încheiere, se sub Vazid, sublinia că dacă Adu câ „forţele armate sudaneze economie relativ dezvoltată, cînd interesele coincid”, zia nea Sovietică, scrie „Izvestia". lu n i pe ra m p a de la n s a
zi a sesiunii Adunării Gene liniază că bombardamentele narea Generală trebuie să au distrus patru baze ale re legiunile sudice se află in rul „Pravda"» arată câ „dez participă cele mai mari com re p e n tr u a fi s u p u s ă la
rale a O.N.U., intervenţia n- masive asupra populaţiei ci adreseze vreun apel, atunci a belilor în regiunile din sudul ii-o stare de înapoiere Po voltarea relaţiilor economice panii italiene In luna sep p reg ă tirile fin a le in v e
meiiconă in Vietnam a ocupat vile şi folosirea napalmului şi cesta trebuie să fie un apel la ţârii". El a menţionat câ şe litica de discriminare care a sovielo-italiene constituie un tembrie ac., de pe conveierul derea sta rtu lu i spre L u
un amplu spaţiu în discursuri a altor tipuri de arme chimice încetarea agresiunii din Indo ful grupurilor de mercenari, fost dusâ de fostele guver exemplu de colaborare rodni uzinei-gigant de automobile nă p r e v ă z u t să aibă loc
le a numeroşi reprezentanţi ai constituie o violare flagrantă a china prin retragerea tuturor un oarecare Roii Schneider, ne de la Khartum faţă de că, reciproc avantajoasă“. de pe Volga au ieşit primele la 31 ia n u a rie 1971. V e
statelor, rostite în şedinţele convenţiilor şi protocolului de trupelor străine din această a fost arestat în momentul negrii din sud i-a determinat „Este vorba, scrie ziarul, de maşini. După cum se ştie, u rificările, p r e c u m şi c e
plenare şi în Comitetul pen la Geneva zonă. cînd încerca să treacă în U pe aceştia să recurgă la lupta un larg sortiment de mărfuri, zina a fost construită în co lela lte p reg ă tiri legate
tru problemele politice şi de Cel de-al doilea proiect de Reprezentanţii altor state, ganda Ministrul apărării su armată, cerînd constituirea în continuă creştere, de la laborare cu Concernul de au d e la n sa re vo r du ra 12
securitate In prezent, ea con rezoluţie, prezentat de un grup printre care ai U R S.S. şi Un danez a precizat câ a fost dis regiunilor sudice într-un stat articolele finite ale industrii tomobile Fiat Cu societatea să p tă m in i. A pollo-14 u r
centrează atenţia delegaţilor de ţâri printre care Australia. gariei, au citat fapte şi cffre trus cartierul general al for separat lor uşoară şi grea. la mate ENI a fost semnat unul din m ea ză să d e b a rce u n e~
din Comitetul pentru proble Japonia. Franţa, tratează în privind încălcarea drepturilor ţelor rebele separatiste, situai Actualul guvern de la riile prime şi produsele ali tre cele mai mari contracte, ch ip a j u m a n fn zona
mele sociale şi umanitare ca general problema drepturilor populaţiilor din Vietnam. An în centrul provinciei Equato- Khartum s-a declarat însă mentare, care constituie obi nu numai din practica orga cra te ru lu i Fra M auro.
re. incheindu-şi dezbaterile a omului în timpul conflictelor ria, unde se află şi un aero hotârît să soluţioneze pe caic ecte ale schimburilor dintre nizaţiilor de comerţ exterior
supra discriminării rasiale şi militare. gola, Mozambic, Africa de sud port El a precizat că a fost paşnică mult discutata pro cele două ţâri" Ziarul arată sovietic, ci şi din prac \ CUTREMUR
dreptului la autodeterminare, ctc., subliniindu-se faptul câ capturată şi o mare cantita blemă a sudului, şi în acest câ „tranzacţia cu Fiat, pri tica mondială In baza acestui
a trecut la abordarea punc Dezbaterile din Comitetul soluţia nu constă numai in a- te de echipament militar sens a acordat autonomie ce vind colaborarea acestei fir contract, Italia va obţine a ) Duminică a fost inre-
tului „Drepturile omului în nr 3 al Adunării Generale plicnrea convenţiilor interna lor trei regiuni din sudul ţâ me la construirea unei uzine nual 6 miliarde metri cubi do ) gistrat un puternic cu-
timpul conflictelor armate“. desfăşurate sub preşedinţia rii — Equatorîa, Bnhr El Ga- de automobile" a fost, la gaze, iar la rîndul său va 1 trejnur de pămint In zo
reprezentantei României, Ma ţionale, ci. în primul rînd, în timpul respectiv, „una din furniza Uniunii Sovietice ţevi. i na vestică a Noii Cui
Comitetului i-au fost supuse ria Groza, au la bază un ra Regiunile din sudul Suda zaz şi Nilul Superior. A fost ) ace. Cutremurul a auut
două proiecte de rezoluţie în port al secretarului general al aceea de a nu crea situaţii în nului sînt locuite de negrii înfiinţat un minister pentru cele mai mari tranzacţii în instalaţii de compresoare do \ intensitatea de 7 grade
problema aflată în discuţie. O.N.U., U Thant, in care se rare să fio necesare aplicarea creştini sau animişti. în timp problemele sudului şi s-au e cheiate de organizaţiile co gaze, armătură, maşini pen ţ pe scara Richter.
Primul dintre ele — elaborat subliniază printre altele că acordurilor şi protocolului de ce restul populaţiei ţârii este laborat vaste proiecte de dez merciale ale Uniunii Sovieti tru transportul ţevilor şi alto
de Uniunea Sovietică. India şi protejarea civililor şi „com la Geneva compusă din arabi musul voltare economică, în special ce cu firme capitaliste". Zia utilaje Acest contract va sti [ DOZE DE ARSENIC
Sudan — reamintind principiul batanţilor în timpul conflicte mani. Ca şi in alte părţi ale în domeniul agriculturii rul consideră câ posibilităţile mula dezvoltarea comerţului i IN APELE RIULUI ORBEIL
potrivit căruia statele tre lor ivite ca urmare a luptei relaţiilor economice dintre sovieto-ilalian in decursul în 1 DIN FRANŢA
tregii perioade de 20 de ani.
buie să-şi dedice eforturile e- popoarelor aflate sub jugul cele două ţări „sînt vaste, da cit va fi în vigoare. In sco
viţării dezlănţuirii de războa colonial contra dominaţiei că se ţine seama de faptul câ pul extinderii continue a co t Probele luate din riul
ie de agresiune şi conflicte ar străine, pentru libertate şi interesele ţârilor noastre în merţului dintre ţările noas : Orbeif in urma semna-
mate. condamnă acţiunile ace autodeterminare, trebuie să . A . U . încheierea lucrărilor acest sens coincid" tre, la începutul acestui an 1 larii în ultima vreme a
lor ţâri care continuă să re stea în atenţia Adunării Ge La rîndul său, ziarul „Iz- a fost încheiat un nou acord ( unor numeroase cazuri
curgă la agresiune Documen nerale“. vestia" scrie, intr-un articol comercial pe termen lung, ! de intoxicare in locali-
tul cere respectarea de către intitulat „Perspective bune”, pentru perioada 1970—1974". t tatea învecinată Villa-
toate statele a convenţiilor de „T^ra mea, a declarat re conferinţei tripartite la nivel înalt câ „în perioada postbelică, lier au dus la descope
la Geneva din 1949 şi a pro prezentantul ccylonez, con mai ales în ultimii ani, se In încheiere, ziarul arată : rirea unor puternice
tocolului din 1925, care inter damnă folosirea armelor chi dezvoltă fructuos colaborarea „Viaţa demonstrează elocvent i doze de arsenic in ape-
zic folosirea armelor chimice mice şi bacteriologice. Nici un CAIRO 9 (Agerpres). — In relaţiilor de colaborare dintre Gaafar El Numeiry, în cadrul multilaterală sovîeto-ita liană, câ îmbunătăţirea relaţiilor \ le aparent inofensive. A
şi bacteriologice De aseme asiatic nu poate fi indiferent capitala R A U. s-au încheiat ţările respective. reuniunii tripartite arabe la bazată pe principiile coexis dintre U RS.S. şi Italia este i nalizele efectuate la
faţă de împrâştierea de sub
nea, proiectul de rezoluţie stanţe otrăvitoare deasupra te lucrările conferinţei tripartite ★ nivel înalt, la Cairo a fost dat tenţei paşnice. Anul trecut, nu numai spre binele popoa J Montpellicr au stabilit
subliniază că membrii mişcă la nivel înalt, care s-au des Preşedintele Sudanului. Ga publicităţii duminică un co volumul schimburilor de măr relor sovietic şi italian, ci * un conţinut de arsenic
ritoriului Vietnamului, asupra serveşte şi cauza întăririi pă
rilor de rezistenţă şl luptătorii căruia s-au aruncat anul tre făşurat timp de aproape o afar El Numeiry, a făcut du municat comun, care relevă câ furi sovieto-itriliau a atins su cii şi securităţii internaţio \ depăşind 16 miligrame
sâptâmînâ La conferinţă au
pentru libertate, în cazul cînd cut defoliante şi ierbicide în participat preşedinţii Anwar minică o declaraţie In Cairo în cei trei şefi de state au căzut ma consistentă de aproape nale". ţ la litru in undele riului
care a arătat câ cooperarea e-
de acord asupra stabilirii u-
şi de aproximativ
4,8
Ej Sadat (R.A.U.), Gaafar El conomicâ şi financiară dintre nuî plan de creare pe etape n ] mrliorame la litru in pu-
Numciry (Sudan) şi Moamer Republica Arabă Unită, Sudan unei uniuni între cele trei ţâri. \ lurile care alimentează
El Gedafi (Libia). In cursul şi Libia va aduce mari avan Planul prevede crearea unui QUITO 9 (Agerpres). — Mi pabil de a conduce forţele ae i localitatea cu apă pota- |
dezbaterilor au fost abordate taje popoarelor acestor ţâri comandament tripartit unifi nisterul Apărării al Ecuadoru riene naţionale“. După cum se ) bilă. Autorităţile au i
Convorbirile politice probleme privind evoluţia e- Preşedintele sudanez a subli cat, menit să „accelereze con lui a anunţat câ colonelul în ştie. generalul Sandoval, care \ deschis o anchetă pen- J
venimenlelor din Orientul A- niat câ în prezent se deschid solidnrca şi' dezvoltarea coor retragere. Andres Cordova Ga fusese răpit la 27 octombrie, a t»u a stabili cauzele a- \
propial, situaţia din Iordania, posibilităţi nor de lărgire a a donării între respectivele ţâri", larza. a recunoscut câ l-a ră fost eliberat la 1 noiembrie. ' cestei deosebit de pri- l
polono—vest-germane precum şi coordonarea acţiu cestei colaborări şi în alte do formarea unei „Comisii Supe pit pe comandantul forţelor Autorităţile eeuadoriene au fă \ mejdioase poluări. j
nilor poiitice şi diplomatice în menii rioare de Planificare", înfiinţa aeriene eeuadoriene. generalul cut cunoscut câ. în afara co
VARŞOVIA 9 - Corespon lono-vest-germane în vederea scopul soluţionării conflictului ic rea unui „Consiliu Naţional a) Cesar Rohon Sandoval. El a lonelului Galarza. se mai află | NU JIGNIŢI LEOPARZII |
dentul Agerpres, Iosii Dumi- normalizării raporturilor po din această regiune. CAIRO 9 (Agerpres). — In Securităţii”, desemnarea unei explicat câ a întreprins aceas sub . stare de arest fratele şi
traşcu, transmite : Preşedinte litice dintre cele două ţâri A- In mod deosebit alentin ce urma convorbirilor purtate la „Comisii Coordonatoare", pre tă acţiune întrucît îl consideră un nepot ni acestuia, precum \ in lume există puţine \
le Consiliului de Miniştri al gendn de lucru a celei dc-a lor trei şefi de state s-a con Cairo de preşedinţii R.A.U., cum şi înfiinţarea de subco pe generalul Sandoval „inca- şi alto trei persoane || ţări cu legi vamale atit \
R.P. Polone, J. Cyrankiewicz, 7-a zile a convorbirilor a în centrat asupra examinării po Anwar El-Sndnt. Libiei, Moa mitete pentru diverse sectoare i de libere ca ale Swazi- ’
l-a primit luni pe Walter scris, luni, o nouă şedinţă sibilităţilor de dezvoltare m mer El Gedafi. şi Sudanului. de activitate. 1 landului. Vameşii de a-
Scheel, ministrul afacerilor plenară a delegaţiilor prezida colaborării dintre rele trei ţâri \ tei nu împiedică nici
externe al R.F. a Germaniei, te de miniştrii de externe ai în diverse domenii de activi« i măcar transportul peste
şeful delegaţiei ţârii sale la celor două ţâri. Potrivit pur late In comunicatul comun, * graniţă a diamantelor in
convorbirile politice polono- tătorului de cuvînl al delega dat publicităţi» la încheierea \ stare naturală. Doar un
vest-germane, care se desfă ţiei poloneze. în cadrul aces conferinţei tripartite, se arată i singur articol îi face ne
şoară în capitala poloneză. La tei şedinţe au fost discutate câ s-a ajuns la un acord pri ’ îndurători ; blana de le-
primire a participat Ştefan o serie de probleme ale rela vind elaborarea unui plan de \ opard Jn legile vamale
Jedrvcowski, ministrul aface ţiilor bilaterale, legale de constituire în viilor n unei ii- ţ se menţionează cu blana
rilor externe al R.P. Polono, procesul dc normalizare. Wnl- niuni a color Uri ţări. Acest . de leopard se cuvine
şeful delegaţiei poloneze la ler Scheel a plecat luni la plan prevede, printre altele, \ doar regilor, iar în zelul
convorbirile menţionate. Ronn şi Bruxelles, urmînd a crearea unor comisii triparti \ lor funcţionarii de la
In aceeaşi zi, la Varşovia se reîntoarce miercuri Ia Var te care să se ocupe de proble , vamă confiscă orice o-
au continuat convorbirile po- şovia. ma dezvoltării şi consolidării 1 biecte confecţionate din
\ acest preţios material
ţ Ultimul punct al res
pectivei legi vamale din
) Swaziland sună astfel:
0 vizită care deschidă roí perspective i .,Introducerea articole-
i
lor de ţesătură sinteti-
* că, care imită blana de
\ leopard, este interzisă,
4 deoarece o asemenea i
prieteniei şi colaborării româno-poloneze ’ milaţie este o insultă la
\
adresa monarhici“.
\ CUM SIMTE OMUL
diversificat, de asemenea, co superioară a relaţiilor româ ) MIROSURILE ?
laborarea şi cooperarea bila no-poloneze. el va crea cadrul
^ 1
terală. in agricultură, în con politiCo-juridic corespunză 4 Pentru a răspunde la
strucţia de maşini şi meta tor şi fundamentul durabil ' această problemă un
lurgie, in industria construc pentru dezvoltarea, în conti \ profesor de fa Univcrst
condusă de tovarăşul Nicoiae ţiilor şi materialelor de con nuare. a legăturilor frăţeşti i tatea Michigan (SU.A.I
Ceauşescu, secretar general strucţii, în sfera utilizării şi a colaborării multilaterale ' a efectuat cu ajutorul u-
al Partidului Comunist Ro maşinilor electrice de calcul reciproce. Semnarea trata \ nei aparaturi foarte
mân, preşedintele Consiliului şi a pregătirii cadrelor pen tului dă expresie dorinţei şi \ sensibile sute de expe
de Stat. A fost exprimată a tru informatică şi în alte do voinţei ambelor părţi de a * rienţe în urma cărora a
tunci, la cel mai înalt nivel, menii. adînci prietenia şi conlucra \ constatat că mucoasa
holârîrea de a se extinde con Schimburile de bunuri spi rea dintre ele. în conformi ţ nazală este prevăzută cu
tinuu colaborarea reciprocă, rituale, care se îmbină şi se tate cu principiile internaţio 4 pigmenţi care au în in
în toate domeniile — politic, completează cu circuitul de nalismului socialist şi pe baza A FOST ARESTAT SAIGON 9 (Agerpres). — In ' terior semiconductori
economic, telinico-ştiinţific şi valori materiale, au dobîndit respectării suveranităţii şi in AUTORUL tr-un bilanţ publicat de agen \ microscopici. Cînd pă-
ţia de presă Eliberarea se a-
cultural Reîntilnindu-se, du şi ele noi dimensiuni, contri dependenţei naţionale, egali ratâ că, în ultimele 45 de zile, Luptele dm Indochina i trund in nas molecule-
pă mai bine de un an de zile, buind la o mai bună cunoaş tăţii în drepturi şi neameste ATENTATULUI DIN ' le de gaze, conductibili-
la Bucureşti, conducătorii dc tere intre popoarele român şi cului în treburile interne, a- BERLINUL OCCIDENTAL unităţile militare ale Guver \ tatea electrică a semi
partid şi de stat ai României polonez şi, pe această cale, la vantajulul reciproc.. nului Revoluţionar Provizoriu re americano-saigoneze de lin conductorilor se modi-
şi Poloniei au prilejul de a adîncirea continuă a priete Lărgirea şi perfecţionarea al Republicii Vietnamului dc gă Tay Ninli. Ciocniri între ţii ale inamicului amplasate \ fică într-un grad mai
constata câ tot ceea ce au niei lor. neîntreruptă a formelor de BERLINUL OCCIDENTAL 9 Sud, ce acţionează în zonele mai ales în marile oraşe : ţ mare sau mai mic (după
convenit s-a înfăptuit sau Raporturile româno-polone colaborare dintre România şi (Agerpres) — Poliţia din Ber centrale ale Vietnamului de forţele patriotice şi unităţi ale Kompong Thom, Siem Reap, . caracterul mirosului),
este în curs de finalizare ze vor marca un nou şi im Polonia, dintre Pailidul Co linul occidental a anunţat a sud, au scos din luptă 15 500 trupelor americano-saigoneze Kompong Chang, Sre Klilong \ transmiţînd imediat ere-
Această colaborare rodnică portant eveniment, cu vii şi munist Román şi Partidul restarea unui tînâr în vîrstâ de soldaţi şi ofiţeri, dintre ca au fost semnalate, totodată, în etc In cursul acestor acţiuni \ ierului aceste schim-
ofensive, forţele patriotice din
de 21 de ani, care a recunos
Quang
apropierea localităţii
o regăsim în numeroase şi profunde semnificaţii pentru Muncitoresc Unit Polonez, co cut câ este autorul atentatu re 3 000 de militari americani Ngai şi în sectorul Tam Ky. Cambodgia au distrus zeci de i bări.
sugestive fapte. Volumul evoluţia lor viitoare După respund intereselor popoare lui comis în seara de 7 noiem şi aproximativ 900 de soldaţi vehicule militare şi au captu Deoarece descoperirea
schimburilor de mărfuri, de cum s-a anunţat, în timpul lor román şi polonez, contri brie asupra gărzii care asigura şi ofiţeri sud-coreeni. Lupte cu caracter sporadic rat o cantitate importantă de \ a fost privită foarte
pildă, a fost în 1969 de a vizitei delegaţiei de partid şi buie la accelerarea construc paza Monumentului ostaşilor Patrioţii sud-vietnamezi au au avut loc, de asemenea, în muniţii de la trupele adminis i sceptic de cercurile de
proape trei ori mai mare de- guvernamentale poloneze in ţiei socialismului în cele sovietici din sectorul englez al distrus în această perioadă 145 provincia Cliuong Tliien din traţiei Lon Noi. biofizicieni. profesorul
cît cel obţinut în 1960 Pen România va avea loc semna două ţări, reprezentînd, în a Berlinului occidental După de avioane americane, 732 de Delta Mekongului \ american a construit n
tru anul în curs, se stipulează rea noului Tratat de priete celaşi timp. un aport valoros cum se ştie, în urma acestui autovehicule militare şi au ★ ★ ţ „maşină olfactivă“ care
o nouă creştere substanţială, nie. colaborare şi asistenţă la întărirea forţelor socialis atac criminal, unul dintre mi scufundat 20 de ambarcaţiuni PNOM PENH 9 (Agerpres) XIENG QUANG 9 (Ager distinge orice fel de mi- \
şi anume de circa 22 la sută mutuală între Republica So mului, la unitatea ţârilor so litarii sovietici a fost grav ră inamice. — Potrivit comunicatelor pres) — După cum anunţă a » ros.
faţă de 1969. Polonia se situ cialistă România şi Republi cialiste, la cauza păcii şi pro nit. ★ transmise de Biroul de Infor genţia Khaosan Pathet Lao,
ează, în ţ^gzent, pe un loc de gresului în lume SAIGON 9 (Agerpres). — In maţii al Frontului Unit Naţio forţele patriotice din Laos au j 383 CAZURI DE HQ4ERA
frunte în comerţul exterior ca Populară Polonă. Consfin Purtătorul de cuvînt al po ultimele 24 de ore acţiunile nal al Cambodgiei, în cursul scos din luptă, în perioada lu
românesc. S-au Intensificat şl ţind actuala etapă calitativ NICOLAE VAMVU liţiei a menţionat câ atenta ofensive lansate de forţele pa lunii octombrie, forţele cam nilor iunie — octombrie, pes \ M in is tr u l sănătăţii, ni l
torul se numeşte Eggehard triotice din Vietnamul de sud , T urciei, V c d a t A ii O z
Weil şi este salariat al unui au fost concentrate în zona bodgiene de rezistenţă popu te 7 000 dc soldaţi şi ofiţeri î Ican, a a n u n ţa t că au
spital vest-berlinez In cursul lară au scos din luptă aproxi inamici. In aceeaşi perioadă,
Platourilor Înalte şi în Delta mativ 5 000 de militari din menţionează agenţia citată, ) fost c o n fir m a te 383 dc
percheziţiei întreprinse la do IVtekongului. Potrivit ştirilor rîndul trupelor regimului Lon forţele Pathet Lao au doborît ( ca zu ri de holeră d in coi
miciliul său au fost găsite mai transmise de corespondenţii a Noi şi al unităţilor saigoneze sau au distrus la sol 73 de a 1933 d c s u s p e c ţi spiţa
multe arme de foc şi literatură genţiilor de presă, în noaptea trimise în sprijinul acestora vioane americane. De aseme ) lizaţi in Is ta n b u l De a -
cu conţinut neonazist Weil a de duminică spre luni, unităţi din urmă. Atacurile lansate de nea, au fost distruse sau ava l s e m e n e a . a u fost inregis-
ale Frontului Naţional de Eli patrioţii khmeri, în această riate 75 de automobile blinda I tra te în total 52 de dc
recunoscut câ a acţionat „din berare au declanşat atacuri cu perioadă, au fost concentrate te şi a fost capturată o mare ) cese p ro vo ca te do epido
motive politice“. mortiere asupra bazei milita- asupra unor Importante pozi cantitate de arme şi muniţii. \ m ia d e holeră care n
ţ iz b u c n it lu n a trecu ta
• M in is tr u l tu rc a relevai
f că in timp ce n u m ă r u l
MOSCOVA. - Leonid Brej TOKIO. - Preşedintele Ciprului, şi ai alto’ organizaţii interna \ ca zu r ilo r de holeră a
nev, secretar general al C.C. Makarios, şi-a incheiat vizita o- ţionale. i% în c e p u t să sc a d ă , a fo.sf
al P.C.U.S., şi Nrkolai Podgor- ficialâ în Japonia, plecînd spre se m n a la tă o no u ă ofen
nîi, preşedintele Prezidiului So patrie. El a declarat câ a o BONN. - Alegerile parţiale ) sivă a feb rei tifo id e şi
vietului Suprem al U.R.S.S., au vut un schimb de vederi cu care au avut loc duminică ţ paratifoi.de.
primit luni delegaţia Camerei curier premierul japonez, Eisoku Sato pentru desemnarea componen
Populare a R.D. Germane, con „în probleme de interes co ţei noului parlament al landu \ DEPLASAMENTUL TOTAL
dusă de Gerald Gottîng, pre mun. un deosebit accent fiind lui vesl-german Hessa s-au in 1 AL FLOTEI COMERCIALE !;
şedintele camerei, vicepre pus pe relaţiile de colaborare" cheiat cu următoarele rerultate ’ MONDIALE...
şedinţe al Consiliului de Stat definitive :
al R.D.G., care face o vizita VIENA. - Luni şî-a începu! Partidul Sociol-Democrot, I D e p la s a m e n tu l total
oficiolo în U.R S.S. lucrările fa Vîena, sub aus principalul partid al coaliţiei ! d flo te i co m e rc ia le m o n
In cursul convorbirii, care o piciile Comisiei naţionale '.juvernomentole. 1 442 000 vo 1 diale se ridica la 1 iulie
ovut loe cu ocest prilej, trans U.N.E.S.C.O., seminarul inter turi (45.9 Io sulă). Uniunea ţ la a p ro a p e 277,49 m ilioa-
mite agenţia TASS, ou fost dis naţional consacrat mijloacele Creştin-Democrată, principalul ( ne tone, c o n s e m n in d c
cutate probleme referitoare Io a - şi uni eforturile in vedere de informare în masă, o refor oartid de opoziţie. t 248 470 1 creştere d e a p ro a p e K
relaţiile dintre cele două ţări. transpunerii în practică a pre melor în domeniul educaţiei ş oturi (39,7). \ m ilio a n e to n e faţă dc
¡ectelor iniţiate de guvernul in ¡nvâţâmîntului. La această rc Partidul National Democrat, • aceeaşi perioadă a a n u .
DELHI. - La Delhi s-a des Jian pentru progresul econom? uniune iau parte reprezentan| lui tr e c u t, se arată în
chis luni sesiunea de iarnă c -i social al ţârii. al presei, radioului şi televîzlu de extremă dreaptă, a obţinut ) fr-un ra p o rt p u b lica t d>k
parlamentului Indiei, consacra niî din nouă ţâri europene numai 3,1 Io sută din voturi, ( r ă trc Societatea britani
tâ examinării problemelor po STOCKHOLM. - Preşedintei' Austria, Cehoslovacia, Elveţia cu 4,8 Io sulă moi puţine decit i r ă U or/ds Pe p r im u l loc
litice majore ale ţarii. Intr-o statului Bolswana, Seretue R.F. a Germaniei, Italia, lugo- în precedentele olegeri, rezul t in lu m e c o n tin u ă să sc
R.P. POLONA. - In 1971 producţia de maşini Fiat 125 P va fi dublată şi va ajunge la declaraţie făcută cu această slavic. Polonia, România şi Un tat care nu-i permite să mai ţ of le Liberia cu un tona)
50 000 bucăţi anual. Planul de cinci ani prevede o considerabilă creştere a exportului. In anul ocazie, primul ministru, lndiro Khame, a sosit duminică într-o i de 33,10 m ilioane, urm a
acesta au (ost exportate 12 000 de automobile in Austria, Belgia, Olanda, Finlanda, Grecia, Gandhi, o adresat un apel tu vizită de patru zile la Stoc- garia, precum şi observatori fîe reprezentat în noul Land 1 tu de J.iponia şi Marea
Liban, Arabia Saudită şi Nigeria. turor forţelor progresiste de Icholm. din R.D. Germană, U.N.E.S.C.O. tag. \ Britanie.
IN FOTO: Automobile gata şi altele aproape gata p* linia de asamblare.
Redacţia }l adminlilrajia ilarului: D«*a, «Ir. Or. Petru Greia nr. 35. Te teloane r 1*317 ;l 11508. TIpotul: Intreprindereo poligrafici Deva. 4406!