Page 44 - Drumul_socialismului_1971_05
P. 44
4 DRUMUL SOCIALISMULUI • Nr. 5 082 • MIERCURI 12 MAI 1971
y
Manifestări peste hotare Declaraţiile preşedintelui
.
Anwar Sada! în fata Comisiei!
consacrate aniversării
parlamentare a li. S. A.
O NOUA OPERAŢIE
semicentenarului P. C. I Luînd cuvîntul în faţa Co cial, la dezvoltarea agricul- J DE TRANSPLANTARE
a ţârii, referindu-se,
în spe- l
—
CAIRO 11 (Agerpres).
A INIMII
misiei parlamentare a Uniu
turii şi la perspectivele valo-')
nii Socialiste Arabe, pre rificârii resurselor petrolifere ţ La spitalul Groote Schuur
MOSCOVA 11. — Cores tarul general, E Papaioana, şedintele R.A.U., Anwar Sa- naţionale. EI a amintit reali- ^ a fost efectuată luni după-
pondentul Agerpres, Lauren- membri din conducerea Fe dat, a prezentat un raport a zările obţinute în sectorul î amiază, de către prof.
ţiu Duţâ. transmite: La II deraţiei pan-eipriote a sindi supra convorbirilor sale ca public, declarînd că acestea I Christian Barnard, o nouă
mai a avut loc In Moscova catelor, membri ai corpului secretarul de stat american, nu vor reduce sacrificiile pe operaţie de transplantare
ceremonia deschiderii deca diplomatic, ziarişti şi nu William Rogers, şi cu adjunc care le va impune lupta de a inimii. Pacientul, Dirk
dei căiţii româneşti, organi meroşi oameni ai muncii din tul acestuia, Joseph Sisco, sub eliberare. In continuare, An Van Zyl, este in virstă de
zată de comitetele de tipări capitala Ciprului. liniind că întrevederile s-au war Sadat a anunţat că, ul 45 de ani.
Aceasta este cea de-a şa
turi de pe lingă consiliile de Despre semnificaţia eveni desfăşurat într-o atmosferă terior, .atunci cînd preocu sea operaţie de transplan
miniştri ale U.RS.S şi mentului au vorbit însărci de sinceritate deplină, infor pările legate de luptă se vor tare a cordului realizată dc.
R.SF.SR. In cinstea semi natul cu afaceri a i. al Repu mează agenţiile France Pres- linişti", el va expune Comi celebrul chirurg sud-afri-
centenarului Partidului Co blicii Socialiste România la se. Associated Press şi Uni siei parlamentare a Uniunii can. Ultima sa pacientă,
munist Român. Nicosia. Ion M. Anghel, şi se ted Presse International. Pre Socialiste Arabe concepţiile Dorothy Fisher, a fost o
La adunarea festivă care a cretarul general al Federaţi şedintele Sadat a expus în sale asupra diverselor aspec perată in urmă cu doi ani
avut loc cu acest prilej au ei pan-cipriote a sindicatelor, mod detaliat propunerea e- te ale vieţii sociale, printre şi este in viaţă.
participat G M. Martirosian. A. Zinritides. gipteanâ de redeschidere a care democratizarea şi noua Un prim buletin medi
vicepreşedinte al Comitetului Canalului de Suez şi de retra societate bazată pe ştiinţă. cal, publicat luni seara,
pentru tipărituri de pe lingă gere parţială a trupelor isra- La sfîrşitul şedinţei, cei 360 menţionează că operaţia a
Consiliul de Miniştri al eliene de pe malul răsăritean de membri ai Comisiei parla reuşit şi că starea sănătă
U.R.S.S., V.K. Grudinin, prim- VJENA 11. — Corespon- al acestuia. El a subliniat că mentare a U.S.A, au dat po- ţii pacientului este satisfă
vicepreşedinte al Comitetu dentu] Agerpres, Petre Stân- LAOS. - In sudul Laosului continua luptele dintre Armata Populara de Eliberare şi această propunere nu trebuie blicitâţii o declaraţie în care cătoare.
lui pentru tipărituri de pe cescu, transmite: La „Zentral- trupe sud-vietnameze. considerată declt ca începutul î/5î exprimă sprijinul deplin \
lingă Consiliul de Miniştri al buchhandlung", librărie din IN FOTO : Atac al F.N.L. din Laos asupra unor poziţii din Ban Dong, ocupate de tru unei reglementări globale a pentru politica promovată de IN LUPTA CU
R S F S R , reprezentanţi ai centrul istoric al Vienei, s-a pele inamice. conflictului. Şeful statului e preşedintele Anwar Sadat. i în ă l ţ im il e
conducerii centrale a Asoci deschis marţi expoziţia .50 de giptean a afirmat că este In
aţiei de prietenie sovieto- ani de la crearea Partidului interesul R A.U. „să activeze ° Pentru prima dată In is
române, scriitori, reprezen Comunint Român". Bogatul propunerea respectivă”, con WASHINGTON 11 (Ager- toria Himalayei, pe versan
tanţi ai unor importante edi material documentar prezintă Negocieri în vederea comitent cu hotârîrea de a preş). — Joseph Sisco, asis tul sud-vestic al Everestu-
turi din capitala sovietică. In mod sugestiv drumul glo VIETN A M U L DE SUD nu ceda nici măcar o palmă tent al secretarului de stat I lui a apărut, Ia 8 500 metri
Au fost prezenţi Ion Ciubo- rioasei activităţi a partidului aderării Marii Britanii din teritoriul naţional, pre pentru problemele Orientului f altitudine, o aşezare a o \!
taru. însărcinatul cu afaceri nostru. Sînt înfăţişate pe larg Ia Piaţa comună cum şi cu exigenţele privind Apropiat, care l-a însoţit pe \ mului. E opera englezilor
a.j. al României la Moscova, realizările obţinute în anii BRUXELLES 11 (Agerpres). O unitate americană a căzut într-o drepturile populaţiei palesti William Rogers în vizita aces- i Haston şi Whillans, doi
dintre membrii
expediţiei
şi membri ai ambasadei. construirii socialismului. Sînt O nouă rundă de negocieri niene. tuia în capitalele unor ţâri a- } internaţionale care şi-au
Au luat cuvîntu'l G. M. redate, de asemenea, momen dintre reprezentanţii „celor ambuscadă organizată de patrioţi Anwar Sadat a declarat că rabe şi în Israel, s-a reîntors 1
Martnx>sion, Anna Ţukano- te importante ale ieleţiilor şase" şi cei britanici a înce i-a spus lui Joseph Sisco, se la Washington. La sosirea pe ţ stabilit tabăra la mai pu
ţin de 400 metri de virf.
va, prim-vicepreşedinte al dintre Partidul Comunist put marţi la Bruxelles, In cretar de stat adjunct ameri aeroport, el a declarat ziariş- i Ei au anunţat că. dacă vor
SAIGON 11 (Agerpres). —
conducerii centrale a A.P.SR., Român şi Partidul Comunist problema aderării Marii Bri Potrivit telegramelor de pre Quang Ngai. Totodată, in can pentru problemele Ori tilor : „Este important să nu J beneficia de un timp favo
provincia Binh Dinh, la 440
scriitorul Iurî Kojevnikov. din Austria, precum şi din tanii la Piaţa comună. Parti să, luptele Intre forţele pa kilometri nord-est de Saigon. entului Apropiat, că Egiptul se uite că acţiunea de resta- \ rabil, in maximum zece
bilire a păcii şi obţinerii de l
Decada cărţii româneşti se cronica raporturilor dintre cipă miniştrii de externe şi triotice din Vietnamul de o unitate americană a căzut insistă asupra trecerii trupe rezultate pozitive implică un - zile vor putea înscrie pe
desfăşoară simultan la Mos România şi Austria. ai finanţelor din ţările mem sud şi unităţile amerieano- Intr-o ambuscadă organizată lor egiptene pe malul răsări proces de instaurare a încre faimoasele culmi ale Eve-
cova şi Leningrad. La deschidere a luat cuvîn- bre ale C E.E. saigoneze au fost concentra de patrioţi. tean. adăugind că nu a dat restului insemnele unei noi
tul Hans Kalt, membru al înaintea începerii negocie te în ultimele 24 de ore în Un purtător de cuvînt al un răspuns în problema auto derii, în locul suspiciunii. Un victorii umane in vechea
Biroului Politic al CC, al rilor cu partea britanică, mi zona Platourilor înalte. Cele comandamentului forţelor rizării accesului navelor isra- acord interimar asupra Cana- l bătălie dintre - munte şi
lului de Suez, a spus Sisco. .
P.C.A., redactor-şef al ziaru niştrii Pieţei comune au avut mai violente ciocniri între eliene „Vom studia mai întîi om.
NICOSIA 11 (Agerpres) — lui „Volksstimme", care a e în cursul dimineţii o între detaşamentele Frontului Na S.U.A. a anunţat că bombar această chestiune cu organi ar constitui un pas important l Dar o altă expediţie ja
In cinstea sărbătoririi semi videnţiat drumul eroic par vedere consacrată examinării ţional de Eliberare şi efecti diere „B-52" au efectuat noi zaţiile noastre politice" — în această direcţie. Relevînd A poneză, pornită, în acelaşi
centenarului P.C.R, )a Nico curs de oamenii muncii din conjuncturii economice şi po vele militare inamice au fost raiduri în regiunea septen i-a declarat Sadat lui Sisco. că „râmîn încă dificultăţi şî / timp, la asaltul virfului
sia s-a deschis expoziţia de România, relaţiile tradiţio litice determinate de actuala semnalate în provinciile trională a Vietnamului de Preşedintele RAU. a vor divergenţe serioase între pâr- 1 Dhaulagiri (7 618 m) şi-a
ţile în cauză, a căror rezol- ţ
fotografii .P.C.R. la a 50-a nale dintre comuniştii aus criză monetară intcrocciden- sud. bit despre situaţia economică pierdut pe trei dintre cei
aniversare". La inaugurarea trieci şi români. talâ Quang Tri, Quang Tin şl vare necesită timp*', asisten- ţ opt membri ai săi, care
expoziţiei au partioipat mem La deschidere au participat tul secretarului de stat şi-a 1 s-au prăbuşit de la o înăl
bri ai Secretariatului Cen-tral membri al ambasadei româ exprimat părerea că .astăzi ţime dc 7 000 de metri,
al Partidului Progresist al ne. personalităţi ale vieţii pu există mai multă speranţă în VESTIGII ALE
Oamenilor Muncii din Cipru blice austriece, ambasadori, Măsuri pentru dezvoltarea şi valori ŞERUN Conferinţa sindicatelor posibilitatea unui progres". TRECUTULUI
— AKEL, In frânte cu secre ziarişti austrieci şi străini. Sisco. menţionează agenţia
ficarea suprafeţei agricole în U.R.S.S. muncitorilor din industria petrolieră Associated Press, a eludat In- \ De la etrusci, popor ca
său l
trebarea dacă raportul
prezentat preşedintelui R A.U., / re a locuit tn antichitate
în centrul şi nordul Italiei
Lucrările comitetului mixt pentru MOSCOVA 11 — Corespon rigate de 3 000 000 hectare, BERLIN 11 — Corespon ţii sindicale din 43 de ţâri Anwar Sadat, conţinea condi- I de astăzi şi a dispărut a
dentul Agerpres, Laurentiu construirea unor sisteme de dentul Agerpres, Ştefan Deju, producătoare de petrol, prin ţiile israeliene pentru f-edes- ţ poi în preajma erei noas
Comitetul
Duţâ, transmite :
relaţii economice iugoslavo-spaniole Central al P.C.U.S şi Consi ameliorări în zonele de su- transmite : In zilele de 10 şi tre care şi o delegaţie a U chiderea Canalului de Suez. i tre, au rămas circa 10 000
praumiditate pe o suprafaţă
în forma In care i-au fost sa- ,r
liul de Miniştri al U.R.SS. au de 5 000 000 hectare, dintre 11 mai, la Leuna (R.D.G.), a niunii sindicatelor din între puse lui Rogers Ei s-a limi- \ de inscripţii, al căror con
BELGRAD 11 (Agerpres). tul iugoslav In Spania a spo adoptat hotârîrea „cu privire care. cu drenaj acoperit avut loc Conferinţa antimo- prinderile industriei de pe tat să afirme că .raportul i ţinut a constituit timp de
La Belgrad şi-a inceput lu rit şi s-a diversificat în ulti )a măsurile pentru dezvolta 3 000 000 hectare, precum şi nopolistâ mondială a sindica trol, chimie şi gaz metan din două secole, de cind au în
crările comitetul mixt al re mul timp, scrie Taniug, va rea continuă a ameliorării efectuarea unor lucrări teh telor muncitorilor din indus prezentat preşedintelui Sadat / ceput a fi studiate, o enig
prezentanţilor vieţii economi loarea sa este încă relativ suprafeţelor şi valorificarea nice pe suprafeţele care nu tria petrolieră. Conferinţa a Republica Socialistă Româ s-a referit Ia unele impresii ) mă pentru savanţii întregii
ca. din Iugoslavia şi Spania, scăzută, atingînd în 1970 sub lor agricolă în anii 1971 — necesită desecare. însumlnd fost convocată la iniţiativa nia, condusă de preşedintele pe care mi le-am format ţ lumi. Specialistul bulgar
Informează agenţia Taniug. 4 milioane dolari Soldul de 197:*“. După re relevă am 9,5 milioane de hectare. Uniunii internaţionale a Sin uniunii, Ion Istrate. in Israel”. V. Gheorghiev, in urma u
Sînt examinate stadiul rela mărfuri iugoslav cu Spania ploarea lucrărilor dc arest Se prevede ca în anul 1975, dicatelor din chimie, petrol şi nor migăloase şi îndelun
ţiilor economice dintre cele înregistrează valori negative gen. fapt care a dus la spo producţia de cereale pe pâ- similare a Comitetului per gate cercetări, a stabilit că
două ţâri în ultimul an şi po destul de ridicate, mai ales rirea recoltelor globale de minturile irigate să ajungă la manent antimonopolist al sin ţ limba etruscă era apropia
sibilităţile lor dc intensifica din cauza achiziţionării ma bumbac, cereale, legume şi 10 000 000—12 000 000 tone (in dicatelor din petrol din ţă tă de cea a geţilor, popor
re. La lucrări participă 24 dc sive de nave spaniole (în alte produse agricole pe su clusiv orez). rile regiunii Mării Negre, Mă din grupa tracilor nordici.
oameni de afaceri spanioli, 1970 au fost achiziţionate prafeţele ameliorate, se con Pentru a se asigura înde rii Mediterane şi Orientului pm i Folosind limba cunoscută
in frunte cu preşedintele păr nave in valoare de 17 mili stată că „ritmul lucrărilor plinirea programului de îm Apropiat, a Federaţiei Sindi de către specialişti a geţi
ţii spaniole a comitetului, oane dolari) Constatînd că de ameliorări nu corespunde bunătăţiri funciare in anii cale Arabe a petrolului şi a lor, Gheorghiev a izbutit
Andrian Pieră. aceostâ situaţie încetineşte totuşi cerinţelor actuale, iar 1971-1975, vor fi realizate in Asociaţiei Sindicale Petrolie să traducă texte etrusce,
In şedinţa de marţi, men ritmul de dezvoltare a rela în folosirea suprafeţelor iri vestiţii capitale de stat, Insu- re latino-americane. Ea a fă care oglindesc momente
din istoria
acestui popor,
ţionează agenţia, s-a consta ţiilor economice dintre cele gate şi dcsecate există lip mînd 26 600 000 000 ruble. cut o trecere în revistă a
tat că schimbul de mărfuri două ţâri, membrii comitetu suri serioase". Potrivit hol'i- Pentru efectuarea lucrărilor problemelor lucrătorilor din precum şi episoade din is
toria Romei antice.
dintre Iugoslavia şi Spania lui au adoptat propuneri pri rîrii, in anii 1971-1975 u r funciare menţionate se pre industriile petroliere respec
se dezvoltă constant, el pri vind necesitatea cumpărării mează să se asigure, pe sea vede dislocarea unui număr AFACERE CU
mind un nou impuls după de către importatorii spanioli de 37 500 de excavatoare. tive. La lucrările sale au par STUPEFIANTE
1 iulie 1969. cind s-a V-ccut a unor cantităţi mai mari de ma investiţiilor capitale de 38 000 de buldozere, 26 000 ticipat delegaţii şi reprezen DESCOPERITA
la decontări reciproce in va mărfuri de pe piaţa iugosla stat, introducerea în exploa de scrcpere şi alte mijloace tanţi a peste 50 de organiza IN TURCIA
lută convertibilă. Deşi expor vă tare a unor noi suprafeţe i- tehnice.
După cercetări care au
R.S. CEHOSLOVACA. -
In a doua jumâtote o lu durat peste trei luni. o bri
împotriva
gadă de luptă
nii aprilie a fost deschis traficanţilor de stupefian
litoile convulsii ale sistemului monetar fa Brno a! 2-lea Tîrg in te a poliţiei turceşti a reu
ternaţional de bunuri de
şit să confiştt la Izmir 106
larg consum, la care a kg de morfină, in valoare
participat şi ţara noas de aproximativ 15 milioa
tră. ne franci francezi. Sase
IN FOTOGRAFIE: Stand
occidental, comentate de presa românesc ol firmei „Fruct- traficanţi au fost arestaţi.
Aceasta este cea mai. im
export* cu băuturi, fruc portantă afacere cu stupe
te şl legume conservate fiante descoperită fn Tur
Noile convulsii ale sistemu Presa franceză insistă în va formule de stil", Abordînd f ic ia 1 e din Statele Unite au prin frig. cia fu cursul ultimilor ze
lui monetar occidental sînt special asupra semnificaţiei perspectivele aderării Marii adoptat o atitudine de ex ce ani.
comentate pe larg de presa compromisului de la Bruxel Britanii la Piaţa comună, co pectativă faţă de criza mone
vest-europeană. les, unde, după cum se ştie, tidianul „Paris Jour" este de tară aflată în plină evoluţie
Cotidianul „Neue Ruhr Zeî- reprezentanţii .celor şase" au părere că „această criză va pe piaţa Europei occidentale.
tung" anală că această situ preconizat introducerea unui face şi mai dificile negocieri Această criză — scrie .W a
aţie constituie .dovada lipsei curs fluctuant de către unele le referitoare la intrarea Ma shington Post" — are la ori
de coeziune a statelor din E ţâri membre ale Pieţei comu rii Britanii în Piaţa comună. gine „neîncrederea crescîndâ b o n n . — La Ham- PEKIN. — Un acord comercial pe perioada 1071 —
uropa occidentală”. Justifi- ne. -La Nation" care îşi ex In aceste condiţii, scrie zia a acestor ţâri în posibilităţile burg b avut loc un fo 1975 şi un protocol cu privire la schimburile dc măr
cînd hotârîrea guvernului primă dezamăgirea asupra rul. discuţiile între primul dolarului de a-şi menţine ne rum International orga furi pe anul in curs au fost semnate la Pekin de re
vest-german de a institui compromisului realizat de ministru brilanic, Edward schimbată valoarea pe piaţa nizat de Comitetul pen prezentanţi ai R.P. Chineze şi Republicii Cuba. anun
cursul flotant al mărcii, zia miniştrii de finanţe ai .celor l leath, şi preşedintele Franţei. mondială". Ziarul caracteri tru pace din acest oraş ţă agenţia China Nouă.
rul scrie t .Statele Unite, ca şase" scrie printre altele : Georges Pompidou. care vor zează drept .şocant" refuzul la care au luat parte Membrii delegaţiei guvernamentale cubaneze, care
re au îngrămădit dolarii lor .încă o dată a fost făcută do avea loc la 20 mai la Paris, celor 5 ţâri vest-europene de membri ai organizaţii au purtat tratativele în vederea semnării acordurilor
bolnavi în faţa porţii europe vada că atunci cînd trebuie riscă să nu meargă prea de a sprijini dolarul, „atitudine lor pentru pace din R.F. menţionate, au fost primiţi de vicepremierul Consiliu
nilor, au acţionat cu sînge să se aleagă între dolar şi parte". care prevesteşte noi măsuri şi a Germaniei, Uniunea lui de Stat al R P. Chineze, Li Sien-nien. Cu acest
rece, fără să facă nici cel Europa anumiţi membri ai Aprecieri similare sînt pre mai drastice împotriva dola Sovietică, R.D. Germa prilej, informează agenţia, a avet loc o discuţie cor
mai mic gest pentru a opri CEE, mai europeni in vorbă zente şi în cele mai multe rului în cazul in care S.U.A. nă şi R.P. Polonă.
afluxul de dolari, gîndindu-se decît alţii, aleg In fapt dola dintre Ilarele britanice. ..The nu vor acţiona în direcţia re Intr-o rezoluţie se cere dială şi prietenească.
mai mult la situaţia lor In rul, chiar dacă Piaţa comu Guardian" scrie că încercări ducerii marelui deficit al ba ratificarea neîntîrziată
ternă declt la cea din rana nă agricolă riscă să sufere" le de a găsi o rezolvare pro lanţei lor de plăţi". Presa a* de către Bundestag a
Atlanticului. Nu este deci de In acelaşi sens se pronunţă vizorie ta crizei raporturilor merieanâ subliniază în con tratatelor semnate de
mirare că Bonn-ul a trebuit şi „Les Echos", scriind că dintre dolar şi marca vest- text faptul că. în cea moi ungară şi o delegaţie iraki Popoarelor, menţionează a- voarea adoptării legislaţiei
.lipsa de curaj politic a «ce mare parte, deficitul balanţei R.F. a Germaniei cu U genţia Taniug. privind retragerea tuturor
să acţioneze în primul rind germanâ au împovărat relaţii ană. Părţile au examinat
lor şase" s-a tradus printr-o le între „cei şase", iar solu este consecinţa cheltuielilor niunea Sovietică şi R.P. trupelor S.U.A. din Vietna
probleme privind
relaţiile
ţinînd seama de interesele veritabilă demisie comunita ţia găsită la Bruxelles nu în militare şi în principal a ce Polonă. dintre Ungaria şi Irak. pre WASHINGTON — Pre mul dc sud pînă la sfîrşitul
vest-germanejj. ră mascată numai prin cîte- seamnă decît un scurt refu lor destinate continuării răz cum şi aspecte ale situaţi şedintele Sfafelor Unite. Ri- anului în curs, relevă an
giu. .Această rezolvare re boiului în Indochina. care în ei internaţionale actuale. chard Nixon, l-a primit pe sondaj întreprins de „Opi-
prezintă un regres pentru ghite în prezent peste 27 de BERLIN — In cadrul secretarul dc stat. William nion Research Corp".
perspectivele de înfăptuire ca milioane dolari pe zi. schimburilor între uniunile BELGRAD. — Comisia Rogers. care s-a înapoiat
planului Werner, cu ajutorul Repercusiunile crizei mo scriitorilor din România şi comună a vecclor Skupşti- din turneul efectuat in Ori SAN RAFAEL». — Jude
căruia .cei şase" voiau să re netare vest-europene asupra R.D.G., la Berlin a sosit o nci Federale pentru proble entul Apropiat. Rogers a cătorul Alan Lindsay. pre
alizeze o uniune monetară, şi dolarului şi economiei ameri delegaţie a Uniuni] Scriito- mele constituţionale. întru prezentat şefului Adminis şedintele instanţei care e
periclitează baza existentă a cane. în general, sînt pentru l rilor din România, transmi- nită marţi la Belgrad, a ac traţiei americane un raport xaminează procedura preli
politicii agrare comunitare”. moment neclare. Oficialităţi I te corespondentul Agerpres. ceptat în principiu proiec complet asupra întrevederi minară pentru deschiderea
Referîndu-se la instituirea guvernamentale susţin chiar tul legii constituţionale cu lor pe care le-a avut la Cai procesului intentat de auto
cursului flotant al mărcii că această criză ar prezenta j Din delegaţie fac parte Nî- privire la aplicarea amen ro şi Tel Aviv cu conducă rităţile statului California
Alfred Kit-
î na Casian şi
vest-germane, ziarul italian unele avantaje pentru SU.A., * tner. torii celor două ţări. militantei americane de cu
.Corriere della Sera” se ara ară tind în acest sens că ree damentelor la Constituţia loare Angela Davis, şi-a de
tă pesimist in aprecierea ac valuarea cursului unor mo R S.F. Iugoslavia. El urmea WASHINGTON. — Peste clinat competenţa. Lindsay
tualei situaţii monetare a Eu nede vest-europene scumpeş PRAGA — Delegaţia U ză să fie înaintat de comi 68 Ia sută din cetăţenii a a hiat această hotărîre în
ropei occidentale î „Hotârîrea te automat produsele lor . la niunii Comuniştilor din Iu sie spre examinare Vecei mericani se pronunţă în fa- urma recuzării sale de către
guvernului vest-german — export spre S.U.A. şi ca ata goslavia. condusă dc Stane Ruchell Magee, coacuzat Cn
scrie cotidianul italian — nu re ar contribui la reducerea Dolant, membru al Biroului proces.
este decît o reevaluare mas importurilor americane. Executiv al Prezidiului După cum se ştie. mili
U.C.I., a fost primită
dc
cată a mărcii şi înseamnă o Cercurile dc afaceri însă Gustav Husak, prim-sccre- LONDRA. — Guvernul britanic este holârif să con tanta de culoare Angela Da
ml lucru este sigur: stăm cu to susţin contrariul, relevînd în tar al CC. al P.C. din Ce tinue pînă la începutul lunii august fabricarea moto înscenări Judiciare sub acu
lovitură dură pentru CEE Un
vis constituie obiectul unei
special faptul că micşorarea
rului „Rolls Royce RB-211 pentru echiparea avionu
hoslovacia —
anunţă agen
ţii în aceeaşi barcă a comu
produselor
competitivităţii
„Tristar”, In speranţa că
Congresul
lui american
nităţii, dar se creează impre străine pe piaţa S.U.A1. va du ţia Taniug. Delegaţia a S.U.A. va adopta pînă la această dată holârîrile co zaţia de aşa-zîsâ complicita
te la un incident petrecut
sia că fiecare vîsleşte cum ii ce la majorarea preţurilor continuat, de asemenea, con în august 1970 în incinta
FRANJA, — După greva muncitorilor agricoli francezi, a ur convine. Şi aşa burca se cla produselor similare autohtone vorbirile cu reprezentanţi respunzătoare pentru asigurarea viitorului acestui tip
mat greva muncitorilor viticoli nemulţumiţi cu preţurile pe core tină pe o parte şi pe alta". şi, deci, la mărirea presiuni ai P.C. din Cehoslovacia. de avion, a declarat lordul Carrington, ministrul apă Tribunalului de Ib San Dîe-
autorităţile le-au fixat la produsele lor. Pentru a atrage atenţia lor inflaţioniste. Evoluţiile rării al Marii Britanii. go şi soldat.cu moartea mal
opiniei publice asupra lor, au blocat şoseaua care duce spre O monetare. afirmă aceleaşi BUDAPESTA. — La Mi Ministrul englez a precizat că proiectul costă Ma multor persoane Lindsay
Spania prin aruncarea de bolovani şi alte obiecte care sa o- cercuri, vor afecta puternic nisterul Afacerilor Externe rea Britanie pînă la 2 milioane lire sterline pe sâptâ- este al cincilea judecător
preascâ traficul rutier. Poliţia a intervenit. WASHINGTON 11. — Co al R.P Ungare au avut loc mînâ.
IN FOTO: Maşini uzate, biciclete stricate, canistre, gă respondentul Agerpres, C. A- economia S.U.A., aflată deja convorbiri între o delegaţie care se retrage din acest
caz.
leţi etc, aruncate Pe şosea. lexandroaie. transmite : Cer într-o stare de’ inflaţie cro
curile politice şi financiare o- nică.
Radactla şl administraţia ziarului: Deva, «tr. Dr. Patru Groza, nr. 35. Telefoane nr. 12317 şl 1 15 88. Tiparul i întreprinderea poligrafică Deva