Page 53 - Drumul_socialismului_1971_10
P. 53
DRUMUL SOCIALISMULUI • Nr. 5218 • DUMINICA 17 OCTOM8RIE 1971 3
ra
Onorarea exemplară tea şl dimineaţa. Va ploua
Reglementarea condiţiilor pentru stabilirea domiciliului in a obligaţiilor contractuale lemporar In zona dc deal şl
de munte. Temperatura mi
PENTRU 24 ORE nimă va fl cuprinsă Intre 0 şl
3 grade, lnr maxima Intre 5
velului de retribuire a muncii Vreme rece, cu cerul mai a grade,
oraşele mari a persoanelor provenite din alte localităţi fUrmore din pag. 1} în bani, slimulînd astlel efor mult acoperit, mal ales noap- '
turile cooperatorilor care şi-au
adus o contribuţie mal sub
stanţială la depăşirea preve
Printr-o hotărîre a Consiliu ganelor centrale, precum şi de calitate, f! alte cazuri lăsate este necesară declaraţia de fondul de stat. In acest sens, derilor planului.
lui de Miniştri, următoarele preşedinţii comitetelor execu la aprecierea preşedintelui co primire In spaţiu. conducerile cooperativelor a Paralel cu intensificarea re
localităţi au fost declarate ora tive ale consiliilor populare mitetului executiv al consiliu Potrivit prevederilor decre gricole din Baliz, flia, Rlu de coltării porumbului In unită I. G. G. I. Hunedoara
şe mari i Bucureşti, Arad, Bra judeţene şl al municipiului lui popular al Judeţului sau tului, Îşi pot stabili domiciliul Mori, Şoîmus. Sintandrei. Măr- ţile agricole cooperatiste unde
şov, Brăila, Cluj, Constanta, Bucureşti, persoanele ce ur al municipiului Bucureşti. In oraşele mari şi acele tineşti, Dineu Mare şi altele, lucrarea nu s-a terminat încă,
Cralova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, mează a fl angajate sau trans In vederea uşurării posibili persoane care au locuinţă pro care mal au de predat canti
Ploieşti, Sibiu, Timişoara şl ferate, pe durată nedetermlna- tăţilor membrilor da familie, prietate personală în aseme tăţi apreciabile de porumb la este de aşteptat ca să fie im ANGAJEAZA URGENT :
tTg. Mureş. tă, în oraşele mari, asigurîn- care locuiesc în localităţi di nea oraşe, cu condiţia ca să fondul de stat — unele de pulsionat şi ritmul livrării pro
duselor la fondul de stat, ast
Stabilirea domiciliului în a du-Ie totodată şî locuinţe co ferite, de a se muta In locu fi plecat In alte localităţi ca ordinul sutelor de tone — fel Incit să nu rămînă neono • şef serviciu aprovizionare
ceste oraşe a persoanelor pro respunzătoare atlt lor cit şi inţa comună, clnd aceasta es urmare a schimbării locului de sînt datoare să ia măsuri rata nici o datorie în contul
venite din alte localităţi a fost membrilor de familie pe care te situată în oraşele mori, de muncă şi ulterior dobîndirii pentru organizarea transportu muncilor executate de S.M.A. ® şef serviciu elaborarea documentaţi
reglementată prin Decretul nr. îi au In întreţinere. Angaja cretul prevede că îşi pot sta proprietăţii, iar după înceta lui recoltei direct din lanuri si nici Ia împrumuturile res ilor tehnice
307/î 972, prin care s-a urmă rea sau transferarea prin con bili domiciliul In aceste oraşe rea raportului de muncă să la bazele de recepţie, să nu tante. Urmărirea îndeplinirii
rit a se asigura o Justă core curs se face tot în limita nu soţul care se mută 2a celă aibă asigurată cazarea în lo înregistreze nici o restantă in totalifate a datoriilor la ® şef depozit carburanţi
lare Intre capacitatea de lo mărului de persoane stabilit lalt soţ, părinţii care 9e mută fată de contractele încheiate
cuit existentă şi a perspecti prin hotărîre a Consiliului de cuinţa proprie. Dovada înde cu statul. In acelaşi timp nu fondul de stat este o obligaţie © tehnician principal (hidrotehnician)
velor de locuinţe în construc M iniştri In condiţiile arătate la copil şi copiii care se mu plinirii condiţiilor cerute de trebuie scăpată din vedere de căpetenie a organizaţiilor pentru staţia de epuraţie Sîntuhalm.
ţie din aceste localităţi, cit şi mal sus. tă la părinţi. In asemenea si lege se face prin actul de pro nici grija fală de calitatea de partid, consiliilor populare
o dirijare raţională a forţelor tuaţii, pentru dovedirea drep prietate asupra locuinţei din produselor livrate. Producţiile comunale şl a conducerilor u- Condiţiile de angajare : conform
de producţie către instituţiile Dovada necesară pentru e tului de stabilire a domiciliu care să rezulte că dobîndirea superioare ce se obţin tntr-o nitălilor agricole, eilclenta ac H.C.M. 914/1968.
Si organizaţiile economice si fectuarea menţiunii de stabili lui intr-o localitate declarată proprietăţii a fost anterioară serie de cooperative agricole tivităţii acestora apreciindu-se
tuate In oraşele mari. In de re a domiciliului se face prin oraş mare este necesar să se plecării în interesul serviciu oferă acestora posibilitatea ca, şl după contribuţia adusă de Informaţii suplimentare zilnic la servi
cret se precizează mai întîi actul eliberat de conducătorul facă dovada gradului de rude lui In altă localitate şi actul prin valorificarea surplusului, fiecare unitate la constituirea
condiţiile de stabilire pentru organizaţiei socialiste Ia care nie cu actul de stare civilă doveditor de încetare a rapor să-şi asigure sporirea venitu fondului centralizat de produ ciul personal. Telefon 2178.
cei angajaţi sau transferaţi în solicitantul a fost angajat sau (certificatul de căsătorie pen turilor de muncă avut acolo, rilor băneşti şi ridicarea ni se agricole al statului. (275)
interesul serviciului, apoi pen transferat, pe durata nedeter tru soţi şl certificatul de naş precum şl dovedirea că are
tru alte categorii de persoane. minată. tere al copiilor), precum şî cazarea asigurată In locuinţă
Cit priveşte pe angajaţi, în Socotim necesar să sublini declaraţia de primire în lo proprie. Important studiu sociologic ce va servi la
decret s-a prevăzut că anual em că în decret se precizează cuinţă cu atestarea existenţei
se stabileşte de către Consi că stabilirea domiciliului in spaţiului necesar. Pentru persoanele care nu dezvoltarea viitoare a municipiului Deva j
liul de Miniştri, pe baza pro oraşele mari a angajaţilor snu De asemenea, au dreptul se încadrează în vreuna din Fabrica de blănărie
punerilor făcute de ministere a celor transferai!, se poate să-şi stabilească domiciliul în situaţiile de mai sus, decretul întreprindem sub conduce Sondajul se electueazâ In- i
şi celelalte organe centrale, cu face numai In cazul angajării oraşele mari anumite catego prevede dreptul preşedintelui
avizul comitetelor executive sau transferării pe durată ne rii de minori care se mută la comitetului executiv al consi rea tnţeleaptă a partidului o tre 18—28 octombrie Ia locul j „Vidra1' Orăştie
de muncă. Ia şcoală sau do- j
vastă operă de dezvoltare şl
ale consiliilor populare jude determinată, rezultînd astfel persoanele obligate, potrivit liului popular al Judeţului şî personalizare a oraşelor miciliu. In acest scop. cetâ- j
ţene şi al municipiului Bucu că angajarea sau transferarea legii, să le acorde întreţine al municipiului Bucureşti de a noastre. Consultarea unei ţenii solicitaţi a completa j ANGAJEAZA URGENT
reşti, numărul de persoane temporară nu dă dreptul Ia aproba, prin apreciere de la
necesare pentru aparatul cen stabilirea domiciliului !n ora re, la tutore ori la persoane caz Ia caz, stabilirea In ora mase largi de cetăţeni, a op chestionarele respective slnt i
rugaţi s-o facă cu maximum j
ţiunilor lor cu privire la a
trat şi cel al unităţilor în sub şele mari, sau familii Ja care au fost şele mari şl a altor persoane, ceastă dezvoltare a devenit de sinceritate, cu toată con- j ® fochişti
ordine ce pot fi angajate sau Tot Jn interesul serviciului daţi în plasament familial ori dacă există motive temeinic o practică a urbaniştilor. vingerea că iac un lucru fo- j © instalatori apâ
transferate din alte localităţi îşi mal pot stabili domiciliul cărora le-au fost încredinţaţi Justificate. Motivele care ar Institutul de studii pentru lositor nouă. tuturor. Ches- ; © frezori
in oraşele mari. Tot Consiliul In oraşele mari absolvenţii spre creştere, educare şi În justifica aprobarea sînt lăsa sistematizare, arhitectură şl tionarele se vor completa i • lăcătuşi
de Miniştri stabileşte anual, treţinere, potrivit legii de o
instituţiilor- de învălămlnt su crotire a minorilor. Persoane te la aprecierea preşedintelui, tipizare, in colaborare cu sub supravegherea îndrumă- j © tinichigiu
'o £aza propunerilor comilete- perior, potrivit art. 20 din De în raport cu diversele situ a ţii Consiliul popular al muni torilor operatori. ;
>r executive ale consiliilor cretul nr. 150/1970, pe baza le puse sub Interdicţie au, de concrete pe care le prezintă cipiului Deva, întreprind, sub Volumul mare de date ob- \ Condiţii de angajare şi salarizare conform
populare judeţene şi al muni dispoziţiei de repartizare. asemenea, dreptul să se mute îndrumarea organelor jude ţinute se va prelucra elec- ; H.C.M. nr. 914/1968.
cipiului Bucureşti, numărul la reprezentanţii lor legali, da solicitanţii şi care sînt de na ţene şl municipale de partid, ironic şl rezultatele vor sta j
persoanelor calificate, necesa Pe lingă condiţiile legate de că aceştia locuiesc în locali tură să ducă la convingerea un Interesant studia sociolo Ia dispoziţia urbaniştilor j înformaţii suplimentare la compartimentul
re comitetelor# executive ale aiigajare pe durată nedeler- tăţile declarate oraşe mari. că stabilirea în oraşele mari gic pe baza căruia se va dez pentru dezvoltarea viitoare j personal sau prin telefon 109, 216 sau 361.
consiliilor populare şi unită minată, decretul prevede şl al Pentru efectuarea mutaţiei es este Justificată, Una din con volta în viitor municipiul a municipiului. j
ţilor subordonate, care pot fi te situaţii din care se naşte te necesar să facă dovada diţiile de ordin obiectiv care Deva din punct de vedere întrebările sînt numeroase j __________________________________________(273)
angajate sau transferate in o- dreptul de stabilire a domici cu actul din care rezultă o- credem că trebuie dovedită urbanistic. dar slnt absolut necesare j
inşele mari. liului în oraşele mart, care se bligoţia de întreţinere faţă de de solicitant este asigurarea Vor fi chestionat! în acest pentru a rezulta un studiu :
In limita numărului de per bazează pe mutarea membri minorii din categoriile arăta spaţiului de locuit, Ia care se scop circa 3 00 0 de cetăţeni corelat, care a ţinut seama ;
soane stabilit prin hotărîre a lor de familie In locuinţă co te, iar In cazul punerii sub pot adăuga alte motive ce pot din populaţia activă a muni de vîrsta. prolesia. sexul, nl- i
Consiliului de Miniştri, se a mună, obligaţia de întreţinere, interdicţie dovada se face fi şi de ordin subiectiv. . cipiului, pensionari. elevi, velul de cultură. opţiunile | Oficiul de îmbunătăţiri
probă nominal de către miniş ocuparea locuinţei proprietate prin copia hotărîrii Judecăto gospodine. cetăţenilor. i
tri, ceilalli conducători ai or personală sau revenirea în lo reşti pronunţată în cauză. Mai Dr. TOMA HENTEA
funciare Deva
nil: 14,00 Unda veselă. Poftiţi la t / i t W A N G A J E A Z A
Şanse teoretice - destule. RADIO crofon, Stela Enache, Jullo Igle- DE URGENŢA
„Hanul Voie bună"; 14,30 La mi
slas, Doina Spâtaru şl Udo Jdr-
gens; 16,00 Buletin de ştiri; 15,05
Arii din operete interpretate de DEVA : Hcllo Dolly („Pa • buldozerişti
Ce ne va arăta practica pe gazon ? de ştiri; 6,05 Concertul dimineţii; LUlane Berton şl ion Dacian; tria") ; întoarcerea Sflntulu! î • electricieni auto şi întreţinere
PROGRAMUL X:
6,00 Buletin
15,25 Noi înregistrări de
muzică
Luca („Arta"); sriUERLA: In- :
populară; 15,45 Solişti şl orchestre
7.00 Radiojurnal;
7,45 Avanpre
mieră cotidiană; 8,00 Sumarul de muzică uşoară; 16,15 Sport şl ceputul („Mureşul"); HUNE- r ® excavatorişti
DOARA: Tilc, tlk, tlk („Slde-
Dembrovski vine la Petro Căpitanul Achim işi va au demonstrat, practic, pe presei; 8,08 Ilustrate muzicale; muzică; 17,30 Tineri Interpreţi la rurglstul") ; mdrăgostlţtl („Con
microfon; 19,00 Radiojurnal; 10.15
0,00 Ora satului; 10.00 Radlomaga-
Sunetul muzicii
structorul") ;
şani. Lingă el, Rugiubei, In conduce azi echipa — Mu gazon că pot. De ce n-ar fa zlnul femeilor; 10,30 Recitalul so Estrada duminicală; 20,00 Tableta — seriile I-II („Arta") ; CA- Salarizarea conform H.C.M. 914/1968.
poartă Ghiţă. l-am văzut de reşul Deva — pe terenul ce-o azi ? Şi un egal ii bur}. liştilor Anca Agemolu. Marlo Tes- dc seară de acad. Crlstofor Sl- LAN: Ambuscada („11 Iunie");
mai multe ori jucind pe ga din Moldova Nouă. Ne place Dar cine se mulţumeşte cu suto şl Wlll Tura; 11,00 Buletin mlonescu; 20.05 Estrada dumini TELIUC: Pomul dc Crăciun Relaţii la sediul unităţii, str. A. Vlaicu,
(„Minerul"); GHELAR: Şara
zonul din Petroşani. Şi în să credem tot mai mult in jumătăţi de măsură... dc ştlrf; 11,05 Intilnlre cu melodia cală; 22,00 Radiojurnal; 22,10 Pa da („Minerul"); PETROŞANI: nr. 17, Deva.
noramic sportiv; 22,30 Meridiane
populară şl Interpretul preferat;
totdeauna au jucat bine. restatornicirea seriozităţii a Celelalte divizionare C — 12.00 De toate pentru toţi; 13,00 melodii; 22,55 Moment poetic; B.D. In alertă („7 Noiembrie") ;
Scorurile au fost strînse, dc cestui talentat jucător şi de Minerul Teliuc, C.F.R. Si- Radiojurnal; 13,13 Orchestra de 23,00 Meridiane melodii; 24.no Bu Regele Lear — seriile I-II (209)
(„Republica"); LUPENI: II cu
regulă au învins coechipie meria, Victoria Călan şi muzică populară a Radlotelevlziu- letin de ştiri; 0,03—0,00 Estrada noaşteţi pe Urban 7 („Cultu
rii lui Libardi, dar au fost Constructorul Hunedoara — nocturnă. ral") ; Armando şl Calul alb
(„Muncitoresc"); LONEA: Cum
şi multe remize. Ce va fi au meciuri aşa şi aşa. P ri am dcclonşat al II-lca război
azi ? Înainte de toate, un FOTBAL mele două in deplasare, ul . . . .. mondial („Minerul"); ANI- Consiliul popular al judeţului Hunedoara
jotbal bun. Jiul s-a pregătit timele două, acasă. Cu ani doua tinereţe" — film do NOASA: B.D. Intră fn acţiune
cumentar;
PETRILA :
(„Muncitoresc") ;
cu asiduitate in ultimele zi în urmă am fi zis repede 20.30 Film artistic: „O Intim- Haiducii lui Şnptccal şl Zes
le şi echipa antrenată de aceea sperăm să facă şi azi afară pierd, acasd ciştigă. plarc cu Pollnln"; trea domniţei Ralu („Munci
lordache este de părere că o partidă frumoasă. Mai bi Acum s-au mai schimbat lu 21,55 Recital Enrlco Maclas; toresc"); VULCAN: Preţul pu Oficiul pentru construirea de
va obţine două puncte. Iar ne o fentă in minus şi un crurile. Aşa că şanse au. Şi 22.15 Telejurnalul dc noapte; terii („Muncitoresc"); URI- :
22.30 Campionatele
CÂNI: Fraţii Sarolan („7 No- :
europene
golaverajul va deveni pozi gol în plus. Ce zici, Achi- primele şi ultimele. feminine dc gimnastică — icmbrle"); BARBATENI: Intil-
tiv. Cronicarul nu-i contra me ? In sfirşit, campionatul ju DUMINICA. 17 OCTOMBRIE finalele Ia aparate. înre nlrca („6 August"); OrAŞTIE: locuinţe proprietate personală
zice. Dimpotrivă, le îmbrăţi Minerul Ghelar iese la deţean se pare că s-a în 8,30 Sport şl sAnâtnte;. gistrare de lo Minsk. Serata („Flncârn"); HAŢEG :
Circul fflrâ frontieră („Popu
şează părerea. Succes, bă Gloria Arad. Dar chiar dacă cins de-a binclea. Zicem în 3,00 Matineu duminical pentru LUNI, 18 OCTOMBRIE lar") ; BRAD: Articolul 420 Deva
ieţi ! n-ar ieşi, tot n-ar juca pe cins in sensul bun al cuvin- copil; („Steaua roşie"); GURABAR-
Pentru Corvinul a sosit terenul propriu. Nervii, ce tului, al luptei sportive ade 10,00 Viaţa satului; 18.00 Ansamblul folcloric Doina ZA: Cadavrul viu — seriile ANUNŢA
I-II („Minerul"); ILIA: O floa- j
compozitorilor
11,IS Albumul
al tineretului şl studenţi
ora unui meci marc. Mare să-i faci! Niciodată ei, dez vărate. (Ştim cum săreau români: Theodor Rogal- lor din Bucureşti; re şl doi grâdlnart — seriile :
skl?
şi greu. Nu fu fiecare etapă lănţuiţi, nu aduc lucruri bu scintei din crampoane şi II,S0 Intermezzo muzical; 18.19 Scena — emisiune dc In I-n („Lumina"); GEOAG1U- : ; In urma definitivării planului pe anul 1972 a început
BAI: Elefantul Slowly.
ni... ocazia să învingi un li ne. Nici chiar in fotbal. din fluierele picioarelor, u 12,00 De straJA patriei; formare sl critică teatra contractarea cu populaţia a locuinţelor proprietale
lă ;
der desprins din pluton în Sintem convinşi că băieţii neori, cu ani In urmă). Este 12,30 Emisiune In limba ma 18.45 Stop-cadru; personală ce se vor construi în Judeţul Hunedoara
că din start, neînvins în a- lui Molnar vor învăţa multe meritul fotbaliştilor din e- ghiară; 19,ÎS Publicitate; in anuj 1972 cu sprijinul statului fn conformitate cu
ccst campionat. Astăzi, insă, din lecţia cu Mureşul. Cc le chipcle celor două serii ale 14.00 Postmerldlan. Cluj — 19.20 1001 de seri; Legea nr. 9/1968.
19.30 Telejurnalul de seară;
Fotbal: C.F.R.
pentru Remus Popa şi cole prezicem pentru azi? Gloria campionatului judeţean, a Politehnica Iaşi (divizia 20.00 Reflector; Se oferă pentru contractare următoarele fipurl de
gii lui s-a ivit momentul. e penultima in clasament. antrenorilor lor, precum şi A). Transmisiune directă 20.15 Avanpremieră; Mica publicitate apartamente :
de Ia Cluj;
Încă două puncte in clasa Poate fi păgubită de un a arbitrilor şi suporterilor. 13,45 Campionatele europene 20.20 Film serial : Aghiotantul LA DEVA
ment fac 11. La 3 de lider. punct. Dacă nu de amin- Deci, azi o nouă dumini feminine dc gimnastică; excelenţei sale (episodul VIND MAŞINA DE TRI © apartamente cu 2, 3 şl 4 camere de confort I
Egalul cu F.C. Argeş, jocul două... că plină de fotbal pentru 16.30 Magazin; VI) ; COTAT nr. 4/70. Deva. amplasate pe strada N. Bătcescu şl în microraionul
bun prestat in compania lui Ştiinţa Petroşani, căreia noi toţi. Echipele noastre 17.30 Film seria! pentru tine 21,05 Filme documentare româ Gojdu, bloc A 4. scara 3. 15 a.
neşti ;
ret: „Planeta giganţilor";
Dobrin, şi, mai ales, ambiţia ii stă aşa de bine pe tronul preferate au şanse, de ce să 18,20 CIntare patriei — concurs 21.30 Steaua fără nume — mu apartament 33. © apartamente cu 2, 3 şi 4 camere de confort spo
n-o spunem ? Pînă la flu
zică uşoară;
Ia
jucătorilor hunedoreni ne liderului, se deplasează lider. ierul arbitrilor, teoretice. Pe coral Interjudcţean. Etapa 22.20 Din ţările socialiste. ir rit cu boxe pentru pivniţă şi garaje situate în blocuri
Caracal. La un fost
a Il-a;
jac să credem că victoria va gazon de ni s-ar adeveri 19,20 1001 de seri; R.S.F, Iugoslavia; de tip „p" şl „L" pe sfr. Minerului.
Greu pentru studenţi. Dar 22,35 Telejurnalul de noapte; O apartamente cu 2. 3 şl 4 camere de confort II
fi azi de partea Corvinului. au fost meciuri şi mai gre prevestirile... 19,30 Telejurnalul de seară; 22.45 Campionatele europene VIND URGENT CASA amplasate în microraionul 15 a.
Noi o dorim. le. Şi băieţii lui prof. Irimie GH. I. NEGREA 20,00 Reportajul sâptâmlnll: „A feminine dc gimnastică. CALAN. str. 23 August. 22.
informaţii Ia nr. 15. LA ORAŞTIE
— apartamente cu 2 şl 3 camere tn blocul P 2 de
confort sporit
Legarea lot mai strinsă a Unitatea posedă însă o de ir — apartamente cu 2. 3 şl 4 camere dc confort l
procesului instrucliv-educativ scom sa mm m pendinţă spaţioasă care ar VIND CASA SIMERîA, — apartamente cu 3 si 4 camere de confort II
de practica productiva, tră putea fi transformată în ate Ştefan ccl Marc, colţ Mihai Apartamentele sînt sifuate lîngă stadion.
sătura definitorie a actualei lier. Pînă la această oră, cu Viteazul, 28. Informaţii Şo LA HAŢEG
clape de dezvoltare şi perfec copiii s-au demolat zidurile seaua Naţională 20. — apartamente cu 3 şl 4 camere de confort ff si
ţionare a invălăminlului româ interioare. S-a întocmit şi un tuate în blocul D l de 20 apartamente în noul cartier.
nesc, prin activitatea aleliere- deviz de efectuare a lucrării, ★ LA HUNEDOARA
lor-şeoală, prin transformarea m vA R A f laboraior m m uncii iar Consiliul popular orăşe VIND CASA în Deva, str. — apartamente cu 3 şl 4 camere de confort II si
tuturor unităţilor şcolare în nesc Brad este in măsură să Călugăreni, 99. tuate în microraionul II.
adevărate laboratoare ale mun repartizeze fondul necesar, Apartamentele se pof contracta şl cu plata fn rale
cii este menită şă conducă la La Liceul „Avram lancu" ateliere de croitorie-broderie atelierul de lăcătuşerie pînă dar, dîn păcate, aşa după cum ie pe termen lung (15-25 ani).
formarea unei personalităţi din* Biad, perfliTT* ţrrdlMitd "ele şi menaj dotate cu ustensilele cînd şcoala va avea posibili ne mărturiseşte directorul In anul 1972 se vor construi numai apartamentele
vilor, se află
Intr-un stadiu
complexe, armonioase a mem necesare, tatea să-şi procure un motor şcolii, prof. Pavel Popovici, nu VIND AUTOTURISM W AN- contractate plnă la 31 XII 1971.
final de amenajare un complex
brilor tinerei generaţii, Ia de ateliere (în unele dintre Preocupări pe linia legării electric pentru maşina proprie, are cine să efectueze lucrarea DER stare bună. preţ con Pentru contractare sau Informaţii, cei Interesaţi se
pregătirea lor pentru viaţă. procesului de învătămînt cu a livrat o|el-bandă pentru e propriu-zisă. Considerăm că, venabil. Batiz, 126. pot adresa la consiliile populare respective, sau la O-
ele se lucrează deja). îşi dau
Dovadă a atenţiei de care se concursul alît I M. Barza, care practica tehnico-productivă e fectuarea instolatiei de împă- cu sprijinul organelor locale Ilctul pentru construirea de locuinţe proprietate per
bucură această acţiune din xistă şi la Şcoala generală mîntenire a utilajelor electri de partid şi de stat, se va pu it sonală cu sediul In Deva. str. Victoriei nr. 2.
partea conducerii superioare patronează liceul, cit şi elevii nr. 1 Brad. Aici, elevii lu ce. Un sprijin susţinut este tea găsi un constructor în VIND CASA NOUA.
şcolii care au trecut la con
de partid şl de stat este hotă- crează deja în atelierele de chemat să asigure şi celălalt persoana I.G.C.L., şantierului ocupabită imediat Deva. E- (270)
rirea din acest an a secreta fecţionarea bancurilor şi tej lăcătuşerie-electrotehnică, tîm- partener înscris In contract — de construcţii, cooperativei mînescu, 51, Bogdan.
Despre
ghelelor
de lucru.
riatului C.C. al P.C.R. ca şco sprijinul I.M. Barza tovarăşul plărie şî unul mixt de croito- Atelierele centrale Crişcîor A „M oţul". Aceste lucrări de
lile să beneficieze de spriji Popa Zamfirache, directorul rie-broderie-menaj. Ei execută cestea, împreună cu conduce maximă urgentă e necesar să ir
nul concret şl direct el uni liceulu i" a avut numai cuvin- obiecte pentru autodotarea rea şcolii, respectiv directo primeze pe agenda de lucru
Pierdut carnet de muncă
tăţilor productive — din in *T?r’‘(Te'~ffprecîere. „întreprinde şcolii. In acest context se în rul Gheorghe Horia, e necesar a factorilor de răspundere lo7 seria Og-647 754 eliberat de Cooperativele meşteşugăreşti
să găsească o modalitate de
dustrie, agricultură, coopera rea amintită, pe lingă spriji scrie şi repararea unei maşini caii. Sprijin in amenajarea
ţia de consum şi meşteşugă de găurit cu coloană achiziţio colaborare de pe urma căreia atelierelor trebuie să ocorde Autobaza Mediaş la 24 a-
rească, care au sarcina să în nul material, a trimis şi doi nată de Ia D.C.A. Şcoala mai să aibă de cîştigat elevii — şi cele două întreprinderi ca prtlic 1967. Pe numele Bă din judeţul Hunedoara
nea Marius. II declar nul.
salariaţi ai săi pentru a exe
zestreze atelierele din şcoli cu dispune de un aparat de su obiectul educaţiei noastre. A- re patronează şcoala — Auto
cuta lucrări de zidărie, ten
maşini, utilaje, aparate şi scule, cuială şî zugrăvit, ne-a decla dură, maşini de rindelat şi ceşlia e necesar să depăşeas baza Brad şi I M. Ţebea, ast ir
că într-un interval cît
mai
asigurînd, în acelaşi timp, găurit. Patronajul este asigu fel ca intr-un termen cît mai R E C R U T E A Z Ă
asistenta tehnică de speciali rat interlocutorul nostru. în rat de către cooperativa „M o scurt faza de iniţiere în taine scurt şi la această şcoală Caut femeie pentru în candidaţi pentru calificare prin ucenicie la locul
le meseriei şi să treacă la o
plnă Ia sfîrşitul
acest mod
tate. In acest mod, în faţa în- lunii atelierele de lâeătuşerie, ţul" şi Atelierele centrale practica tehnico-productivă a grijit copil şi menaj — in
văţamîntulul nostru se deschi maşîni-unelte, ttmplărie vor fi Crişcîor. Prima unitate spriji muncă utilă efectivă. elevilor să se poată efectua ternă sau externă. Telefon de muncă cu durata de 2 ani la meseriile :
de un clmp vast de educare complet gala, in dotarea lor nă în mod susţinut buna des O situaţie necorespunzălon- In condiţii optime, asigurîn- 12197, Deva. — timplar mobilă şi articole tehnice pentru
a tineretului în spiritul mun făşurare a practicii producti re în privinţa amenajării ate- du-se principalul deziderat — cooperativa „Unirea" din Petroşani
cii, al formării deprinderilor intrînd utilaje ca : strung, r.v ve la această şcoală. Cu un lîerelor-şcoală se înlîlneşte la ir — blănar pentru cooperativa „Drum nou" Hu
boteză, maşină de tăiat, fre
de lucru în orice domeniu, mijloc de transport propriu Şcoala generală nr. 2 Brad. educaţia prin muncă şi pentru îngrijesc copii la domiciliul
înţelegerii că orice activitate ză şî alte maşinî-unelte". maşina de găurit a fost adusă Spaţiul minim de care dispu muncă a tinerei generaţii. meu. Deva. Centru. B 1, A, nedoara
Pe lingă atelierele aminti de Ia Arad, în secţiile sale ne şcoala nu poate satisface — ceramist ceramică fină pentru cooperativa
folositoare societăţii este o a rindelat seîndurile pentru cerinţele unei munci efective. M. BODEA sc. II. ap. 2 2.
muncă de onoare. te, liceul dispune şi de două „Moţul" Brad
— lăcătuş mecanic in tricotaje şi confecţii
pentru cooperativa „Progresul" Deva
— cizmar tâlpuitor pentru cooperativa „M un
ca colectivă" Simeria, „Solidaritatea" Deva
Pentru Prezintă — dulgher pentru cooperativa „Moţul" Brad
i — zidar, rosar, tencuitor pentru cooperativele
C I R C U L „ B E R C U N A " „Moţul" Brad, „Mureşul" Deva, „Munca colec
prima dafă în spectacole n tivă" Simeria, „Prestarea" Hunedoara, „Unirea"
Petroşani
REPUBLICA D IN R E P U B L I C A D E M O C R A T A G E R M A N Ă HUNEDOARA — mozaicar faîanţar pentru cooperativa „M u
reşul" Deva.
absolvenţi (fete şi băieţi)
Se primesc tineri
SOCIALISTĂ LA HUNEDOARA între 18—22 oct. (premiera în 18 oct., orele 20) Şl oi şcolii generale in vîrstă de la 15 lo 18 ani,
ROMÂNIA LA HAŢEG între 23 — 24 oct. (premiera în 23 oct., orele 16) HAŢEG impliniţi în cursul anului.
înscrierile şi informaţiile se primesc lo sediul
cooperativelor sus-rrenţionote.
(272)