Page 64 - Drumul_socialismului_1972_03
P. 64
*
rrsnv jjlci ukz
DRUMUL SOCIALISMULUI O Nr. 5 347 O SIMBÂTA 18 MARTIE 1972
proiect iggg cii privire la activitatea de comerţ Interior
(Urmare din pag. a 3-a) Cantinele-restaurant vor or cu închisoare de la 6 luni la zute în alineatul 2 lit. a şi b
se pedepseşte.
ganiza servirea meniurilor şi 5 ani săvîrşirea uneia dintre ART. 77. — Constituie in
cesibile, organizaţiile de ali la domiciliul consumatorilor, următoarele fapte : fracţiune de înşelăciune la.
mentaţie publică şi cooperati pe bază de abonament sau co a) cumpărarea în scop de măsurătoarea prevăzută în art.
vele de consum organizează pe menzi prealabile, precum şi revînzare a produselor indus 296 din Codul penal şi se pe
lîngă întreprinderi şl institu triale sau agricole care, po depseşte cu închisoare de la
ţii, potrivit legii, cantine-res- desfacerea de preparate şi se- trivit dispoziţiilor legale, nu 3 luni la 3 ani înşelarea prin
comerţului
pot face obiectul
taurant. mipreparate culinare. folosirea unui instrument de
particular ;
Capitolul V b) cumpărarea de produse măsurat inexact ori prin folo
ASIGURAREA SERVICIILOR PENTRU MĂRFURILE industriale sau agricole în sirea frauduloasă a unui in
strument de măsurat exact.
VINDUTE scop de prelucrare în vederea
revînzării, dacă ceea ce ar re Tentativa se pedepseşte.
volat zona de savană a pre curia de a putea saluta pe ART. 59. — Organizaţiile vicii pot efectua contra cost zulta din prelucrare nu poate ART. 78. — Constituie o in
Depunerea unei coroane de fecturii Lobaye. cei doi preşedinţi. Pe traseu comerciale au obligaţia ca lucrări de reparaţii şi după face, potrivit dispoziţiilor le fracţiune de înşelăciune cu
se aflau muncitori aparţinînd
populaţiei
Oficiului Naţional al Păduri mărfurile vîndute prescripţiilor expirarea perioadei de garan- gale, obiectul comerţului par privire la calitatea mărfuri
lor prevăzute în art. 297 din
tie.
să corespundă
ticular ;
flori la monumentul lui la centrafricană şi pînă la lor, oameni ai muncii şi spe tehnice de folosinţă şi calita tatoare de servicii sînt obli c) exercitarea comerţului fă Codul penal şi se pedepseşle
De la plecarea din capita
ART. 64. — Unităţile pres
cialişti de la centrul pilot fo
Bobangui, coloana oficială de restier centrafrican, sute şi te, prevăzute în standardele gate să execute lucrări de re ră autorizaţie, ca îndeletnici cu închisoarea de la 6 luni la
3 ani falsificarea ori substi
de stat sau alte norme legale.
re.
Barthelemy Boganda sărbătoreşte. Cei doi şefi de sute de tineri muncitori de pe de folosinţă îndelungată, orga paraţii, întreţinere şi revizii ART. 76. — Constituie, de tuirea de mărfuri sau orice
fost întîmpinată
a
maşini
ART. 60. — Pentru obiectele
plantaţii. Cu toţii ovaţionau
periodice a mărfurilor vîndu
alte produse, precum şi expu
stat au fost aclamaţi şi ova ,.Trăiască Ceauşescu, trăiască nizaţiile comerciale garantea te, la timp şi de bună calita asemenea, infracţiune de spe nerea spre vînzare sau vînza
culă şi se pedepseşte cu în
Vineri la prînz, preşedin După depunerea coroanei, o ţionaţi de mii de oameni care, Bokassa*1, ,,Trăiască România, ză, potrivit legii, buna func te. In activitatea lor, aceste chisoare de la 6 luni la 5 ani, rea de asemenea bunuri, cu-
tele Consiliului de Stat al unitate de gardă a rial onorul fluturînd steguleţe şi ramuri trăiască Republica Africa ţionare, tinînd seama de sco unităţi vor tine seama de ce săvîrşirea uneia dintre urmă noscînd că sînt falsificate ori
Republicii Socialiste Româ iar fanfara a intonat salutul de palmier, îşi exprimau bu Centrală". pul pentru care au fost fabri rerile, reclamatiile, sesizările toarele fapte ; substituite.
nia, însoţit de preşedintele eroilor. cate şi puse în vînzare. Ga şi propunerile oamenilor mun a) vînzarea directă către Dacă mărfurile sau produ
Republicii Africa Centrală, Cei prezenţi au păstrat un Vizita la Universitatea ranţia se acordă pe o anumită cii, în vederea îmbunătăţirii populaţie de bunuri aduse sau sele au devenit, prin falsifica
general de armată Jcan Bedcl moment de reculegere în perioadă. In perioada de ga continue a lucrărilor efectua re sau substituire, vătămă
Bokassa, a sosit în localitatea faţa monumentului celui care ranţie, repararea, întreţinerea, te. primite din străinătate cu sco toare sănătăţii, sînt aplicabi
Bobangui, situata la 80 de a fost primul preşedinte al Jean Bedel Bokassa reviziile, precum şi înlocuirea ART. 65. — In activitatea u- pul vădit de a fi vîndute in le dispoziţiile art. 313 din Co
tară de către cel care le-a a
kilometri de Bangui, pentru a tînărului sfat din inima Afri pieselor necorespunzătoare se nilătilor prestatoare de servi dul penal.
depune o coroană de flori la cii, Republica Africa Centra In cursul după-amiezii, pre re a bogatelor rosurso de care asigură în mod gratuit. Garan cii pentru mărfurile vîndute se dus sau primit, precum şi in
monumentul lui Barthelemy lă. şedintele Nicolae Ceauşescu şi dispune. Universitatea este o ţia nu se datorează dacă de va urmări, concomitent cu sa termedierea unei astfel de vîn Tentativa se pedepseşte.
Boganda, creatorul statului ★ tovarăşa Elena Ceauşescu, în clădire nouă, modernă, func fectul a fost produs din cauza tisfacerea optimă a cerinţelor zări, dacă vînzarea ori inter ART. 79. — Vînzarea pro
Republica Africa Centrală, In continuare, preşedintele soţiţi de preşedintele Jean Be- ţională, care în cinstea soli ncrespectării de către cumpă populaţiei, creşterea eficientei medierea se fac în mod repe duselor alimentare şi indus
c-rou naţional al poporului Nicolac Ceauşcscu şi preşe clel Bokassa au vizitat Univer lor poporului român a îmbră rător a regulilor de folosire economice a acestei activităţi. tat ; triale de către personalul u
centrafrican. dintele Jean Bodel Bokassa sitatea „Jean Bedel Bokassa'1 cat veşminte sărbăloreşti. ART. 66. — întreprinderile b) mijlocirea de tranzacţii n i tă li lor socialiste, de către
In piaţa din faţa monu vizitează o întreprindere de din Bangui, principal lăcaş de Studenţii şi cadrele didacti şi de păstrare a bunurilor. producătoare de bunuri de fo Imobiliare sau mobiliare, în membrii cooperativelor sau ai
mentului, cei doi conducători prelucrare a lemnului de a- cultură al ţării, pepinieră a ce ale Universităţii au făcut Ministerul Comerţului In scopul obţinerii de profituri. ailor organizaţii obşteşti în
de stat au fost întîmpinaţi de caju şi alte esenţe preţioase. cadrelor de care tînării 1 stat tovarăşului Nicolae Ceauşescu terior, împreună cu celelalte losinţă îndelungată sînt obli Cu aceeaşi pedeapsă se cadrul însărcinărilor de ser
autorităţile politice şi admi In drum spre Bangui, la are nevoie pentru dezvoltarea şi tovarăşei Elena Ceauşescu ministere şi organe centrale gate să asigure producţia pie sancţionează săvîrşirea urmă viciu direct de la unităţile
nistrative ale prefecturii Lo- bordul unui elicopter special, în toate domeniile de activi o primire deosebit de căldu de resort stabilesc mărfurile selor de schimb necesare re toarelor fapte de către perso producătoare sau din depozi
bayc, de numeroşi cetăţeni. cei doi şefi de stat au sur tate, pentru punerea în valoa- roasă. care se vînd în condiţiile a- parării şi întreţinerii acestor nalul organizaţiilor şi unităţi tele acestora, din depozitele
linealului precedent, precum şi bunuri pe toată durata lor de lor socialiste prevăzute în unităţilor comerciale de orico
termenele de garanţie. folosinţă. prezenta lege, ori de membrii fel, sau în alte condiţii decît
ART. 61. — Organizaţiile Piesele de schimb necesare cooperativelor sau ai altor prin unităţile comerciale cu
comerciale de stat şi coopera pentru bunurile provenite din orgnizatii obşteşti, în cadrul circuit deschis din reţeaua co
tiste asigură servirea popu import se vor asigura de că însărcinărilor de serviciu : mercială cu amănuntul si nu
laţiei prin vînzarea mărfuri tre Ministerul Comerţului In a) introducerea ilegală d* mai din spatiile anume des
lor şi prestarea serviciilor cu terior. mărfuri în scopul vînzării lor tinate vînzării mărfurilor că
plata in rate, potrivit dispo ART. 67. — Ministerele, ce în unităţile comerciale ; tre populaţie, în afară de ca
ziţiilor legale. lelalte organe centrale ale b) dosirea de mărfuri în zurile prevăzute de art. 20
încheierea Congresului culoare sau origine naţio comerţ are datoria să dea administraţiei de stat, comi vederea obţinerii unor foloa alin. 3-5, constituie infracţiu
ART. 62. — Personalul din
tetele executive ale consilii
se necuvenite.
ne şi se pedepseşte cu închi
CADRAN nală. cumpărătorului toate explica lor populare, cooperaţia meş Tentativa la faptele prevă- soare do Ia 6 luni la 5 ani.
teşugărească şi cooperaţia de
ţiile necesare utilizării în bu
PRAGA. — La 17 martie,
Partidului Comunist Italian la Praga s-au încheiat con ne condiţii a produselor ex consum vor lua măsuri pentru APLICAREA SANCŢIUNILOR Şl A ALTOR MASURI
Capitolul VII
satisfacerea cît mai completă
puse spre vînzare, să elibe
vorbirile dintre delegaţia de
reze prospectele şi instrucţi
PARIS. — Biroul Politic al partid şi guvernamentală unile de folosire, precum şi a cerinţelor populaţiei în do PREVĂZUTE IN PREZENTA LEGE
meniul prestărilor de servi
P.C. Francez a dat publi cehoslovacă şi delegaţia de A. Dispoziţii cu privire la contravenţii
MILANO 17. — Corespon plauze a fost salutată propu cităţii o declaraţie in care certificatele de garanţie. cii pentru mărfurile vîndute,
dentul Agerpres, Nicolae Pui- nerea ca viitorul C.C. şi Co partid şi guvernamentală ART. 63. — Ministerele şl prin diversificarea lucrărilor, ART. 80. — In cazul contra art. 71 lit. 1 şi art. 73.
cea, transmite : Intr-o atmosfe misia Centrală de Control ia atitudine faţă de intensi bulgară, care a făcut o vi celelalte organe centrale şi organizarea de unităţi specia venţiilor prevăzute în prezen ART. 82. — Dispoziţiile Le
ră de o deosebită însufleţire, (C.C.C.) să dispună do împu ficarea represiunilor poliţie zită oficială în Cehoslovacia. locale de resort sînt obligate lizate, fixe şi mobile, lărgirea ta lege, lucrurile care au ser gii nr. 32/1968 privind stabi
de puternică mobilizare politi ternicirea statutară do a ale neşti împotriva oamenilor La încheierea convorbirilor, să ia măsuri pentru executa şi modernizarea reţelei, atît vit Ia săvîrşirea contravenţiei, lirea şi sancţionarea contraven
că şi de unitate a rîndurilor ge un preşedinte al partidu muncii spanioli. Răfuiala sîn- a fost semnat un comunicat. rea reparaţiilor şi întreţinerii în localităţile urbane cît şl în dacă sînt ale contravenientu ţiilor se aplică şi contraven
sale — . şi-a încheiat vineri lui — care, în acelaşi timp, geroasă cu muncitorii de la In aceeaşi zi, delegaţia bunurilor de consum de folo cele rurale. lui, precum şi lucrurile dobîn- ţiilor prevăzute la art. 71-73
lucrările cel de-al Xlîl-lea să facă parte din Direcţiunea Şantierele navale din El bulgară, condusă de Todor sinţă îndelungată în perioada ART. 68. — Ministerele, ce dite prin săvîrşirea contraven în măsura în care prin pre
Congres al Partidului Comu P.C.I. — şi organele sale e- Ferrol — se subliniază în de de garanţie. lelalte organe centrale şl co ţiei, dacă nu sînt restituite zenta lege nu se dispune alt
nist Italian. Şedinţa de închi xccutive. claraţie — continuă lista ile Jivkov, prim-secretar al C.C. Pentru produsele de largă mitetele executive ale consilii persoanei vătămate, sînt supu fel.
dere a constituit o pregnantă Participanţii la Congres au galităţilor comise de regi al P.C. Bulgar, preşedintele circulaţie sau de valori mari lor populare trebuie să dea se confiscării. In cazul contravenţiilor pre
încununare a lucrărilor, des salutat cu vii aplauze apariţia mul franchist. Consiliului de Stat al R.P. — aparate de radio, televizoa o atenţie deosebită pregătirii ART. 81. — Contravenţiile văzute în prezenta lege plîn-
făşurate pe parcursul a cinci la tribună a lui Enrico Ber- Comuniştii francezi — mi Bulgaria, a. părăsit Praga, re, autoturisme — întreprin cadrelor tehnice, să ia măsuri prevăzute în prezenta lege se gerea se soluţionează de ju
constată de primari, precum şi
zile, şi care au vădit încă o linguer, care a rostit cuvîntul rată documentul — îşi rea plecînd spre pătrie. derile producătoare vor orga în vederea asigurării necesa de către o fi terii sau subofiţe decătoria în a cărei rază te
dată rolul proeminent al P.C.I. de încheiere a lucrărilor Con firmă solidaritatea deplină niza unităţi proprii de repa rului de cadre al unităţilor rii de miliţie. ritorială a fost săvîrşită con
ca forţă de bază a vieţii po gresului. cu comuniştii spanioli, cu PANMUNJON. — La Pan- raţii şi întreţinere. care prestează servicii popu travenţia.
Contravenţiile prevăzute la
litice italiene, întreaga res S-a dat apoi citire rezolu munjon a avut Ioc a 6-ia în De asemenea, industria lo laţiei pentru mărfurile vîndu art. 71 lit. a-k şi art. 72 se ART. 83. — In cazurile în
ponsabilitate cu care abordea clasa muncitoare şi forţele tîlnire de lucru din cadrul cală, cooperaţia meşteşugă te. care echipele de control ob
ză problemele fundamentale ţiei, propusă aprobării Con democratice din Spania, care convorbirilor preliminare în rească şi cooperaţia de con ART. 69. — Controlul acti constată şi de către inspecto ştesc, în exercitarea atribuţi
ale dezvoltării naţiunii, auto gresului de către Comisia po luptă împotriva dictaturii şi tre reprezentanţii organiza sum vor organiza o reţea lar vităţii de prestări de servicii rii comerciali de stat, de că ilor lor, apreciază că faptele
Delegaţii şi-au expri
litică.
tre organele de control sau
ritatea puterii exercitate în mat adeziunea faţă de con ţiilor de Cruce Roşie din gă de ateliere de reparaţii şl pentru mărfurile vîndute se inspecţie ale organizaţiilor de constatate constituie contra
rîndul maselor muncitoare, al cluziile expuse. cere încetarea represiunilor, R.P.D. Coreeană şi Coreea întreţinere a mărfurilor vîn efectuează de ministere, cele venţii sau infracţiuni, vor se
forţelor democratice şi pro eliberarea deţinuţilor şi am dute, care să satisfacă în con stat ori cooperatiste, potrivit siza organele competente să
gresiste ale ţării. După ce a fost declarată în nistierea exilaţilor politici. de sud, informează ACTC. lalte organe centrale şi de co legii lor de organizare, pre constate şi să aplice sancţiuni
Vineri dimineaţă, a fost chiderea şedinţei publice, de In cadrul dezbaterilor, par diţii bune cerinţele populaţi" mitetele executive ale consi cum şi de împuterniciţii orga contravenţionale sau organele
prezentat raportul Comisiei de legaţii la Congres au trecut WASHINGTON. — Pre ticipanţii la întîlnire au con ei. liilor populare, prin unităţile nizaţiilor cooperatiste sau ob de urmărire penală ; dacă se
validare, după care Ugo Pec- la alegerea organelor condu şedintele S.U.A., Richard Nt- tinuat schimbul de opinii în Unităţile prestatoare de ser- în subordine. şteşti, potrivit art. 16 din Le consideră că faptele constata
chiolli, membru al Direcţiu cătoare. Minute întregi a fost xon, a anunţat, în cadrul u vederea elaborării ordinii de Capitolul VI gea nr. 32/1968 privind stabi te constituie abateri discipli
nii, a citit raportul Comisiei aclamat tovarăşul Luigi Longo. nui Interviu televizat, că va zi a convorbirilor propriu- lirea şi sancţionarea contra nare, sau sînt de competenta
care a studiat propuneri de S-a scandat îndelung Gramsci- cere Congresului să voteze zise. Părţile au convenit ca RĂSPUNDERILE Şl SANCŢIUNILE PENTRU venţiilor. comisiei de judecată, sesizea
modificări la Statutul partidu Toglialti-Longo-Berlinguer. în alocarea unor credite supli ÎNCĂLCAREA NORMELOR PRIVIND ACTIVITATEA Inspectorii comerciali de ză conducerea organizaţiei so
lui. treaga asistenţă a intonat cu mentare, In valoare de 2,5 următoarea întîlnire de lu DE COMERŢ INTERIOR stat constată de asemenea cialiste pentru a lua măsuri
Modificările propuse au fost noscutul cîntec revoluţionar i miliarde dolari, pentru îm cru să aibă Ioc la 24 mar contravenţiile prevăzute la corespunzătoare.
adoptate în unanimitate de că talian „Bandiera rossa" şi „In bunătăţirea condiţiilor de tie a.c. ART. 70. — încălcarea înda vind activitatea de comerţ In B. Dispoziţii cu privire la infracţiuni
tre Congres. Cu puternice a- ternaţionala". toririlor prevăzute în prezenta terior de către personalul or ART. 84. — Persoanele care pot fi gestionari, aplicîndu-se
şcolarizare din ţară. Cu ace CAIRO. — Mahmud Fawzl,
în mod corespunzător dispo
eaşi ocazie, Richard Nixon a vicepreşedintele Republicii lege poate atrage răspunderea ganizaţiilor socialiste sau de comit infracţiunile prevăzute ziţiile art. 4 şi 5 din Legea nr.
disciplinară, materială, civilă,
către membrii cooperatori sau
de prezenta lege vor fi jude
Rezultatele alegerilor pentru calificat ca nepotrivit? şi Arabe Egipt, a primit de contravenţională sau penală, ai altor organizaţii obşteşti cate, cînd este cazul, in fata 22/1969 privind angajarea ges
legaţia guvernamentală eco
ineficiente măsurile tinzînd
colectivelor de muncă din care
tionarilor, constituirea de ga
sînt cele prevăzute de lege,
Adunările legislative din India la înlăturarea segregaţiei nomică chineză, condusă de după caz. şi se aplică potrivit prevede fac parte sau a colectivităţilor ranţii şi răspunderea în legă
rasiale în scoli şi a afirmat Pai Sian-kuo, ministrul co Sancţiunile disciplinare pen rilor din regulamentele de care au avut de suferit în ur tură cu gestionarea bunurilor
merţului exterior. Cu acest tru încălcarea normelor pri ordine interioară şi statute. ma acţiunilor lor ilicite. organizaţiilor socialiste. De a-
DELHI 17 (Agerpres). — La lută de mandate în 11 state că va înainta Congresului prilej — informează agen In aceleaşi condiţii vor fi semenee, aceste persoane nu
Delhi au fost anunţate rezul indiene şi în teritoriul Delhi. un moratoriu şi un proiect A. Contravenţii judecaţi şi instigatorii, com
pot ocupa funcţii de control
tatele alegerilor pentru Adu Partidul Comunist din In ţia China Nouă — a avut ART. 71. — Constituie con menul de valabilitate depăşit; plicii, tăi nuitorii şi favoriza financiar.
nările legislative din 16 state dia, care şi-a axat programul de lege care va stipula o loc o convorbire prieteneas travenţie şi se sancţionează k) livrarea, preluarea sau torii. In cazul infracţiunilor să-
şi două teritorii ale Uniunii electoral pe problema con bligaţia fiecărui stat şi a fie că. Delegaţia chineză a fost, cu amendă de la 250 lei la punerea în vînzare a mărfuri ART. 85. — Bunurile care vîrşite de către personalul or
indiene. Partidul de guvernă- solidării forţelor de stînga şi cărei localităţi de a asigura de asemenea, primită de 1 500 lei : lor care nu întrunesc condiţii eu făcut obiectul infracţiuni ganizaţiilor socialiste ori de
mînt, Congresul Naţional In democratice din ţară, s-a bu aceleaşi şanse în procesul e Sayed Marei, prim-secretar a) omisiunea de a emite co le de ştanţare, etichetare sau lor prevăzute în prezenta lege membrii cooperativelor sau al
dian (C.N.I.), a obţinut 1 925 curat de sprijinul corpului e ducativ tuturor tinerilor a- menzi pentru aprovizionarea imprimare a datelor prevăzu sînt supuse confiscării, în con altor organizaţii obşteşti în
lectoral, în favoarea candida al Comitetului Central al
din totalul de 2 727 de man ţilor săi pronunţîndu-se ale merioani, indiferent de rasă, Uniunii Socialiste Arabe. magazinelor cu mărfurile soli te în standarde de stat, norme diţiile prevăzute de art. 118 cadrul însărcinărilor de servi
date parlamentare. C.N.I. dis gătorii din 112 circumscripţii citate de cumpărători ; interne sau alte dispoziţii le din Codul penal. ciu, cei condamnaţi nu vor
In cazul în care aceste bu
putea îndeplini timp de 3 ani
pune de o majoritate abso electorale. b) neoferirea mărfurilor dis gale, pentru fiecare din măr nuri au fost înstrăinate cu
ponibile în depozit precum şi furile în cauză ; de la executarea pedepsei, în
executarea cu întîrziere, faţă l) vînzarea fără autorizaţie, orice titlu, ele vor fi confis aceeaşi unitate sau în alte u
de dispoziţiile organelor co pe străzi, în pieţe, în parcuri cate de Ia dobînditor, dacă a nităţi, funcţia în care erau în
cesta a fost de rea credinţă.
cadraţi la data săvîrşirii in
televiziune Campionatul mondial de hochei comenzilor sau graficelor de ori în localuri publice, de bu damnate pentru infracţiunile fracţiunii, în măsura în care
merciale ierarhic superioare, a
sau în alte asemenea locuri,
ART. 86. — Persoanele con
pe gheaţă. Grupa B: România
nu Ii se aplică prevederile e-
— Franţa (reprizele a Il-a şi a
aprovizionare a unităţilor de
nuri cumpărate în scop de
IlI-a).
prevăzute de prezenta lege nu
lineatului precedent.
desfacere cu amănuntul ;
c) condiţionarea vînzării u revînzare, dacă săvîrşirea
faptelor nu are caracter da
SÎMBATA 25 MARTIE Capitolul VIII
DUMINICA 19 MARTIE lă. Azotul şi principalii săi com Walt Disney. Povestea succesu nor mărfuri de cumpărarea al îndeletnicire j DISPOZIŢII FINALE
puşi (Chimic, anii I-II liceu). lui lui Goofy ; 20,55 Fotbal: Ba- 9,00 Deschiderea emisiunii dc tor mărfuri ; m) vînzarea directă către
8,15 Gimnastica pentru toţi; 8,30 Analiză morfologică (Limba ro yern Munclien — Steaua (meci dimineaţă. Telex; 9,05 Film se d) măsurarea, cînlărirea, nu populaţie de bunuri aduse sau ART. 87. — Ministerele şi ţii comerciale, în sensul pre*
Cravatele roşii; 10,00 Viaţa sa mână). Originea şi evoluţia ma retur in „Cupa cupelor"). Trans rial: Doamna din Genova (VI); celelalte organe centrale, co zentei legi, se înţeleg între
tului; 11,10 Să inţelcgcm muzi miferelor (Biologic) ; 10,00 Curs misiune directă de la Munclien; 9.45 De vorbă cu gospodinele ; mărarea mărfurilor de către primite din străinătate cu mitetele executive ale consili prinderile, trusturile şi alte a
ca. Emisiunea a XVIlI-a. „Dc Ia de limba rusă. Lecţia a 8-a ; 22,45 24 de ore. 1 0 ,0 0 Telc-cnciclopcdia (reluare); vinzător, în condiţii care să scopul vădit de a fi vÎDdute ilor populare, precum şi or
pian la orchestră"; 12,00 De 10,30 Căminul (reluare); 11,15 10.45 Biblioteca pentru toţi (re nu permită cumpărătorului să în tară, de către cel care semenea organizaţii de stat,
strajă patriei; 12,30 Emisiune in Film serial: Patru tancliişti şi luare) ; 11 ,2 0 Cîntâ Mircille Ma- ganizaţiile ce le sînt subordo cooperatiste sau obşteşti, care
limba maghiară; 14,00 Tclc-sport un cîine — VII (reluare); 12,iu JOI 23 MARTIE thieu; 11,45 Emisiune de edu verifice exactitatea operaţiu le-a adus sau primit, precum nate vor lua măsuri de a au ca obiect de bază activita
— Fotbal: Steagul roşu — Di- Telejurnal; 16,30—17,00 Curs de caţie sanitară; 12,uo Telejurnal; nii ; şi intermedierea unei astfel de asigura în toate unităţile co
namo Bucureşti (divizia A) — limba franceză. Lecţia a 7-a — 9.00 Deschiderea emisiunii de 16,30 Deschiderea emisiunii dc e) neeliberarea de bonuri de vînzări daca vînzarea ori in tea de comerţ şi au persona
transmisiune directă de ia Bra reluare; 17,30 Deschiderea emi dimineaţă. Telex; 9,05 Desene după-amiază. Emisiune in limba merciale condiţii corespunză litate juridică.
şov. Campionatele mondiale dc siunii de după-amiază. Steaua animate; 9,15 Ritm, tinereţe, germană; 18,15 Ritm, tinereţe, vînzare sau note de plată, da termedierea se face pentru toare pentru primirea şi so Prin unităţi comerciale, în
patinaj artistic, demonstraţiile polară. Cabinet dc orientare dans (reluare); 10,00 Curs de uans; 19,15 Publicitate; 19,20 luui că normele legale prevăd o prima dată. [ luţionarea sesizărilor şi propu
laureaţilor; 16,50 Film serial şcolară şi profesională. Faţă în limba engleză (lecţia a 8-a) ; de seri. Aventurile lui Felix- asemenea obligaţie; sensul prezentei legi, se înţe
pentru tineret: Planeta giganţi faţă cu profesia viitoare ?; 18,20 10.30 Vetre folclorice. Plaiuri motauul; 19,30 Telejurnal; 2 0 ,1 0 ART. 72. — Constituie con nerilor făcute de către con leg magazinele, restaurantele,
lor; 17,40 Cin tare patriei. Con întrebări şi răspunsuri. Proble olteneşti (reluare); 11,55 Repor Avanpremieră; 20,15 Tele-enci- f) omisiunea înregistrării su travenţie şi se sancţionează cu sumatori. cantinele-restaurant, chioşcuri
curs coral interjudeţean — par me teoretice ale făuririi socie taj filmat : Zambia (reluare); clopcdia: Yukar (II); Zoorama; melor rezultate din vînzări, amendă de la 300 lei la 2 000 Conducerile organizaţiilor şi
ticipă: corul căminului cultural tăţii socialiste multilateral dez 12,15 Telejurnal; 16,30-17,00 Curs Breviar; 21,00 Film serial: In potrivit normelor legale; le, tonetele mobile şi altele a
din comuna Roşiori — jud. Satu voltate. Direcţii ale dezvoltării de limba germană (lecţia a 7-a) vadatorii; 21,50 Emisiune de lei servirea cu preferinţă a unităţilor comerciale au obli semenea, ale organizaţiilor co
Mare, corul de cameră al Ca României în actualul cincinal. — reluare; 17,30 Deschiderea c- divertisment, interviuri la Plo g) primirea direct sau in unor cumpărători sau consu gaţia să ia măsurile necesare merciale ori producătoare de
sei de cultură din Satu Gindirca filozofică şi social-po- misiunii dc după-amiază. Emi ieşti; 22,30 Telejurnal; 22,45 direct de bani sau alte fo matori în condiţii care afec pentru înlăturarea lipsurilor
Mare, corul de cameră al sin liticâ marxistă în contempora siune in limba maghiară; 18,30 Campionatul mondial de hochei stat şi cooperatiste, ale celor
dicatului invâţămiiU Roman, neitate. Poziţia P.C.R. in pro Confruntări; 19,00 Melodiile se pe gheaţă — grupa B: România loase necuvenite, în valoare tează interesele celorlalţi de semnalate, rezolvarea urgentă lalte organizaţii obşteşti sau
corul de cameră al Casei dc blemele internaţionale actuale şi rii; 19,15 Publicitate ; 19,20 1001 — Iugoslavia (reprizele a Il-a de pînă la 100 lei de către către personalul organizaţiilor a reclamatiilor întemeiate, pu ale altor persoane juridice
cultură a sindicatelor Bacău ; politica externă a României; dc seri. Aventurile lui Felix- şl a IlI-a). personalul organizaţiilor şi nerea în aplicare a propune
18,30 Solidari cu lupta poporu 18,50 Interpreţi şi rolurile lor : motanul; 19,30 Telejurnal; 20,00 şi unităţilor comerciale socia precum şi ale persoanelor fi
lui vietnamez ; 19,00 Evocări Ludovic Spicss; 19,15 Publicita Reflector; 20,15 Tinerii despre unităţilor socialiste comercia liste, ori de către membrii rilor judicioase ale cumpără zice autorizate să exercite co
din anii dc lupte. (50 dc ani te; 19,20 1001 dc seri. Aventuri ci înşişi. File dintr-o cronică A Z I le sau prestatoare de servi cooperativelor sau ai altor or torilor şi sancţionarea celor merţ şi care desfaa produsele
de la crearea Uniunii Tineretu le lui Fclix-motanul ; 19,30 Te vie (II). Pe baricadele luptei; cii prevăzute în prezenta le vinovaţi de nerespectarea dis direct populaţiei.
lui Comunist); 19,15 Avanpre lejurnal; 20,00 Scară dc teatru: 20.50 Pagini de umor: Medalion ganizaţii obşteşti, în cadrul în
mieră; 19,20 1001 de seri: Aven Cei din urmă, dc Maxim Gorki ; Maek Senuett; 21,40 Panoramic 9.00 Deschiderea emisiunii de ge după ce a îndeplinit un sărcinărilor de serviciu. poziţiilor legale. ART. 92. — Prezenta lege
turile Iui Felix — motanul; 19,30 21,55 Muzică uşoară cu Amalia Ro- ştiinţific; 22,20 Film documentar. dimineaţă. Telex ; act în virtutea funcţiei sale ART. 73. — Constituie con ART. 88. — Ministerele şi intră în vigoare în termen de
Telejurnal; 20,00 Reportajul săp- driguez, Georges Brasscns; 22,15 Imagini din Pakistan ; 22,35 24 0,05 Film serial. Doamna din celelalte organe centrale ale
tâmlnii. Busola de aur; 201 c- Tclcglob — Zair; 22,35 24 de dc ore. Genova (V); şi la care era obligat în teme travenţie şi se sancţionează 30 de zile de la publicare. Pe
chipaje pioniereşti in întrecere ore. 9,45 De vorbă cu gospodinele; iul acesteia ; cu amendă de la 500 lei la administraţiei de stat, consili aceeaşi dată se abrogă De
pentru... Busola de aur; 20,20 10.00 Telc-enciclopedia; h) primirea, direct sau indi ile populare şi comitetele lor cretul nr. 306 din 6 septembrie
Film artistic. „Expresul colone MIERCURI 22 MARTIE VINERI 24 MARTIE 10,45 Biblioteca pentru toţi: Cos- 3 000 lei cumpărarea de pro executive vor asigura, în ca
lului Von Ryan"; 22,10 Emisiu tache Negruzzi; rect de bani sau alte foloase duse alimentare şi industria 1952 pentru reglementarea e
ne de divertisment. Spectacol 9,00 Deschiderea emisiunii de 9.00 Deschiderea emisiunii de 11.15 Emisiune de divertisment : necuvenite de către membrii le de către cumpărătorii In drul atribuţiilor ce le revin, xercitării comerţului particular
muzical ,,Top-sâpiămina“ ; 22,50 dimineaţă. Telex; 9,05 Teleglob dimineaţă. Telex; 9,05 Panora „Clujul pe adresa dv." (se- organizaţiilor cooperatiste sau dividuali direct de la unită controlul aducerii la îndepli şi combaterea speculei ; Ho-
Telejurnal. Sport. (reluare) — Zair; 9,25 Desen a lecţiuni II); nire a prevederilor prezentei
nimat; 9,40 Reportajul sâptămi- mic ştiinţific (reluare); 9 ,4 5 12,25 Telejurnal; ai celorlalte organizaţii ob ţile socialiste producătoare sau tărîrea Consiliului de Miniş
nii. Busola dc aur (reluare) ; Muzică populară interpretată de legi. tri nr. 1087 din 12 august
LUNI 20 MARTIE 10.00 Curs dc limba franceză Nicolae Sabău (reluare); 10,00 16.30 Descinderea emisiunii dc şteşti, în legătură cu îndepli din depozitele acestora, din ART. 89. — Prevederile pre
16.30—17,30 Curs dc limba ru- (lecţia a 8-a); 10,30 întrebări şi Curs dc limba germană. Lecţia după-amiază. Emisiune In nirea obligaţiilor de serviciu depozitele unităţilor socialiste zentei legi se aplică şi orga 1957 privind lista produselor
fl să (lecţia a 7-a — reluare); 17,35 răspunsuri (reluare); 11,00 Tcle- a 8 -a; 10,30 Film serial: Sebas- limba germană; decurgînd din prezenta lege / comerciale de orice fel sau agricole şi industriale ce nu
1 Deschiderea emisiunii de după- cincmatcca pentru copii şi tine tien şi secretul epavei. Episo 18.15 Ritm, tinereţe, dans; i) livrarea de către furni nizaţiilor obşteşti, altele decît pot forma obiectul comerţului
amiază; 17,40 La volan — emi ret (reluare) Tinereţe fără bâ- dul „Reîntoarcerea lui Narval"; 19,00 Rlul, ramul — versuri pa din alte locuri decît din spa cele cooperatiste, care au for particular; Decretul nr. 377
siune pentru conducătorii auto; trineţe; 12,30 Telejurnal; 15,30 11.00 Pagini dc umor: Medalion triotice; zori sau receptionarea de că tiile anume destinate vînzării mat expres obiect de regle
18,00 Căminul; 18,45 Scena. Emi Telc-şcoală. Electronul (fizică, Mack Sennett (reluare) ; 11,50 19.15 Publicitate; tre comisiile de primire şi ve mărfurilor către populaţie prin din 22 noiembrie 1971 privind
siune de actualitate şi critică anul IV —liceu). Inducţia com Microrccltal Dova; 12,00 Tele 19,20 1001 dc seri: Filopat şi Pa- mentare în cuprinsul legii, în unele măsuri referitoare la
teatrală; 19,10 Noutăţi cultural- pletă. Analiza combinatorie. Bi jurnal; 15,30—16,30 Teleşcoală; tafil ; rificare a mărfurilor care nu unităţile socialiste comerciale măsura în care desfăşoară o vînzarea către cumpărătorii
artisticc; 19,20 1001 dc seri: A nomul lui Newton (matematică 17.30 Deschiderea omisiunii dc 19.30 Telejurnal; corespund prescripţiilor tehni cu circuit deschis, afară de activitate de comerţ.
venturile lui Felix — motanul ; — în ajutorul candidaţilor la c- ce de calitate prevăzute în cazurile prevăzute de art. 20 individuali a produselor ali
19,30 Telejurnal; 20,10 Reflector; xamcnul dc admitere); 16,30— după-amiază; 17,35 Prietenii lui 20.15 Tclc-enciclopedia. Palady. ART. 90. — Organele de mentare şi industriale; art. I
20,25 Teatru foileton: Muşalinii. 17.00 Curs de limba engleză Aşchiuţă. Emisiune pentru co Aviaţia (partea a Ul-a şl standarde de stat, norme in alineatele 3-5. control obştesc vor urmări, lit. c, art. 2 lit. a, c şi e, art.
Seria a 7-a: Cine plndeşte a (lecţia a 7-a), reluare; 17,30 Des pii; 18,00 Emisiune literară; ultima). Supravieţuire; terne, caiete de sarcini ; ART. 74. — Faptele prevă potrivit legii, Îndeplinirea o
mal pîndit; 21,25 Steaua fără chiderea emisiunii de după-a- 18,35 Stop-cadru; 19,00 Oameni 21,00 Film serial „Invadatorii"; j) primirea, expunerea ian 3 lit. d, k şi art. 5 lit. c, din.
nume, emislune-concurs pentru mlază; 17,35 O viaţă pentru o i şi fapte; 19,15 Tragerea loto; 21,50 Emisiune de divertisment: zute ia art. 71 — 73 constituie bligaţiilor ce revin conduce Hotărîrea Consiliului de Mi
„Ce faceţi astâ-seară 7 I";
tineri interpreţi de muzică u- dee. Pasteur (I); 18,00 Timp şl 19,20 1001 dc seri. Aventurile lui 22, SO Telejurnal; punerea în vînzare a unor contravenţie, dacă nu sînt să- rilor şi personalului organiza niştri nr. 2 503 din 31 decem
şoarâ; 22,30 24 de ore; ?2,45 anotimp In agricultură; 18,30 Felix-motanul; 19,30 Telejurnal; mărfuri degradate, deformate, vîrşlte în astfel de condiţii, In ţiilor şi unităţilor comerciale
Contraste in lumea capitalului. Vetre folclorice: Plaiuri olte 20.00 Pentru sănătatea dv.; 20,15 22,45 Campionatele mondiale de brie 1969 privind stabilirea şi
neşti; 18,55 Zambla — reportaj Film artistic: Nebunul din la patinaj artistic — proba de cu impurităţi, cu vicii de e- cit, potrivit legii penale, să în legătură cu condiţiile de sancţionarea contravenţiilor la
filmat; 19,15 Tragerea Pronoex- boratorul nr. 4; 21,35 Drumuri dans — partea a Il-a. în xecutie vizibile- sau cu ter
MARTI 21 MARTIE fie considerate infracţiuni. producţie, transport şi desfa regulile generale de comerţ,
pres; 19,20 1001 de seri, aventu în istorie. Moştenirea tracă; registrare de la Calgary- cere ale produselor, în sco
9,00 Deschiderea emisiunii de rile lui Folix-motanul; 19,30 Te 21.50 Interpretul săptămânii: Iri- Canada; B. Infracţiuni precum şi orice alte dispozi
dimineaţă. Telex; 9,05 Tele-şcoa- lejurnal; 20,05 Telecinemateca : na Loghin; 22,10 24 de ore; 22,30 23,30 închiderea emisiunii. f pul satisfacerii cît mai depli ţii contrare prezentei legi.
ART. 75. — Constituie in- tă în art. 295 lit. a, b şi c din ne a cerinţelor populaţiei.
fracţiune de speculă prevăzu- Codul penal şl se pedepseşte ART. 91. — Prin organîza- 17 martie 1972.
Bedactia sl administraţia ziarului i Deva* str. D. Petru Groza nr. 35, Telefoane nr. 12317 şl 115 88. Tiparul i întreprindere* poligrafic* Deva.