Page 78 - Drumul_socialismului_1972_05
P. 78
sets w n w r ' "*i'i. wi'i'w ■
4 DRUMUL SOCIALISMULUI ® Nr. 5 404 ® JOI 25 MAI 1972
întreprinderea „Marmura“
Simeria
IA MOSCOVA A 80-a aniversare a naşterii preşedintelui loslp Broz Tito str, Cuza Vodă nr. 24
ORGANIZEAZĂ
Convorbirile Şedinţa Adunării Federale Preşedintele Vizita iui Fidel Castro in Bulgaria in condiţiile Legii nr. 12/1971 concurs pentru
sovieto-amerioane SOFIA 24 (Agerpres). — eteniei, care leagă ţărmurile ziua de S iunie 1972 ora 8,00 la sediul între
şi
Agenţia
BTA
continuă a R.S.F. Iugoslavia I.B. Tito a fiind oaspete transmite că, românesc Ruse, bulgar. După prinderii în vederea ocupării următoarelor pos
al
Fidel
Cas
localităţii
vizita
la
turi :
BELGRAD 24. — Cores unităţii şi egalităţii popoa decorat cu bulgare Ruse, Fidel Castro tro Ruz, însoţit de Todor • ŞEF SERVICIU O.P.M.-SALARIZARE
MOSCOVA 24 (Agerpres). Ruz, prim-secretar al C.C. al Jivkov, prim-secretar al C.C.
Agerpres,
George
— La Moscova au continuat, pondentul transmite : Miercuri relor şi naţionalităţilor Iu P.C. din Cuba, primul mi al P.C. Bulgar, preşedintele Condiţii : studii superioare (economist) şi 7
Ionescu,
miercuri, convorbirile dintre după-amiază, la Belgrad a a- goslaviei. „Ordinul Lenin“ nistru al Guvernului Revo Consiliului de Stat, a sosit în ani vechime în funcţii economice de speciali
Leonid Brejnev, secretar ge In încheierea şedinţei fes luţionar, a vizitat Podul pri regiunea Sofia. tate.
neral al C.C. al P.C.U.S., Ni- vut loc şedinţa Adunării Fe tive, a luat cuvîntul pre Limitele de salarizare 2 675-3 400 Iei pe lu
R.S.F.
a
derale
Iugoslavia,
kolai Podgornîi, preşedinte consacrată celei de-a 80-a a- şedintele Iosip Broz Tito, MOSCOVA 24 (Agerpres).
le Prezidiului Sovietului Su care a subliniat că realiză — Prin decret al Prezidiu s 93Ai „Ziua învăţămîntului şi culturii, nă.
prem al U.R.S.S., Alexei Ko- niversări a zilei de naştere rile evocate se datoresc spri lui Sovietului Suprem al • ŞEF BIROU CONTABILITATE (POSTCAL-
sîghin, preşedintele Consiliu a preşedintelui Iosip Broz jinului tuturor colaboratori U.R.S.S., preşedintele Iosip CUL).
lui de Miniştri al U.R.S.S., şi Tito. La festivitate au parti lor săi, al tuturor oameni Broz Tito a fost decorat cu a şerbului slav şi a presei bulgare“
cipat
Prezidiului
membrii
Richard Nixon, preşedintele lor muncii, în frunte cu co „Ordinul Lemn", pentru me Condiţii : studii superioare economice şi 6
S.U.A. R.S.F. Iugoslavia, ai Prezi muniştii, al căror ajutor a rite în lupta comună împo SOFIA 24. — Corespon In tribună se afla, de ase ani în funcţii economice de specialitate ;
diului U.C.I., Consiliului E-
Obiectul convorbirilor ca fost de nepreţuit. Tovarăşul triva fascismului, contribu dentul Agerpres, Constantin menea, Fidel Castro Ruz, — studii medii şi 10 ani în funcţii economi
re, după cum precizează a- xecutiv Federal, Consiliului Iosip Broz Tito a arătat că, ţia însemnată la întărirea Amariţei, transmite: Miercuri, prim-secretar al C.C. al P.C
Federaţiei, Prezidiului Confe ce de specialitate.
genţia TASS, au decurs în- şi pe mai departe, îşi va prieteniei frăţeşti dintre po in Bulgaria a fost sărbători din Cuba, primul ministru al
tr-o atmosferă de lucru, l-a rinţei federale a Uniunii So consacra toate forţele, în poarele Uniunii Sovietice şi tă „Ziua invăţămintului şi Guvernului Revoluţionar, con Limitele de salarizare 2 300-2 950 lei pe lună.
Munci
Poporului
a
cialiste
constituit dezbaterea proble tor din Iugoslavia, ai altor treaga sa capacitate, dezvol Iugoslaviei, participarea ac culturii, a scrisului slav şi ducătorul delegaţiei de par • ŞEF DE LOT PENTRU LUCRĂRI MONTAJ-
melor a căror analiză a fost organizaţii politice şi ob tării patriei socialiste, bună tivă la lupta pentru pace şi a presei bulgare". tid şi ,guvernamentale cu INGINER CONSTRUCTOR.
începută în cadrul întîlni- şteşti. stării popoarelor Iugoslaviei, dezvoltarea colaborării inter Cu acest prilej, in piaţa baneze aflate in vizită in
rilor şi negocierilor anteri întăririi frăţiei şi unităţii naţionale şi cu prilejul îm „9 Septembrie“ din Sofia a Bulgaria. Limite ide salarizare 2 425 lei lunar cu in
oare. O atenţie deosebită a In cadrul şedinţei, Mialko lor, triumfului cauzei socia plinirii vîrstei de 80 de avut ioc o mare manifesta însoţiţi de frumoase care demnizaţie maximă 250 lei lunar.
fost acordată problemelor Todorovici, preşedintele A- lismului. ani, anunţă agenţia TASS. ţie a şcolarilor. In tribuna alegorice, purtind numeroa înscrierile pentru concurs se fac pînă la da
europene. dunării Federale, i-a înmînat oficială ise aflau Todor Jiv
tovarăşului I. B. Tito Ordinul se pancarte, precum şi por ta de 3 iunie 1972.
Miercuri după-amiază, A- de Erou Naţional, pentru kov, prim-secretar al C.C. al trete ale celor mai de sea De asemenea, angajează urgent:
lexei Kosîghin şi preşedinte merite deosebite în dezvol P.C. Bulgar, preşedintele mă oameni de cultură bul
le Richard Nixon au sem tarea şi întărirea partidului încheierea convorbirilor oficiale dintre Consiliului 'de Stat, Gheorghi gari, şcolarii din Sofia au o- ® MACARAGIU POD RULANT 20 TF.;
nat acordul dintre guverne comuniştilor iugoslavi, în Traikov, .preşedintele Fron jerit un frumos spectacol ® LĂCĂTUŞI MECANICI;
le Uniunii Sovietice şi Sta organizarea şi conducerea re cancelarul federal al Austriei tului Patriei, iStanlco G’o- miilor de locuitori ai capi • STRUNGARI;
telor Unite cu privire la co zistenţei naţionale antihitle dorov, preşedintele Consiliu 0 INSTALATORI;
laborarea în cercetarea şi fo riste în anii celui de-al doi şi cancelarul R.F. a Germaniei lui de Miniştri, şi alţi condu talei bulgare şi oaspeţilor
losirea spaţiului cosmic în cători de partid şi de stat. lor aflaţi in tribune. 0 MUNCITORI NECALIFICAJI (bărbaţi).
lea război mondial, în fău
scopuri paşnice, Totodată, rirea noului stat iugoslav şi VIENA 24 (Agerpres). — securităţii şi cooperării, rela
Vladimir Kirillin, preşedin în desfăşurarea construcţiei Convorbirile oficiale desfăşu ţiile Austriei cu Piaţa comu
tele Comitetului pentru Şti socialiste. rate la Viena între cancela nă lărgită.
inţă şi Tehnică de pe lîngă Toţi cei prezenţi au ova rul federal al Austriei, Bru Intr-o declaraţie făcută du Reuniunea comitetelor nationale
Consiliul de Miniştri al ţionat cu însufleţire momen no Kreisky, şi cancelarul pă încheierea convorbirilor,
U.R.S.S., şi Wiliam Rogers, tul înmînărli celei mai înal R.F. a Germaniei, Willy cancelarul Bruno Kreisky a din Europa ale U.N.I.C.E.F.
secretarul Departamentului Brandt, care a efectuat o vi
te distincţii iugoslave pre afirmat că este optimist în
de Stat al S.U.A., au semnat zită de două zile în Austria,
şedintelui I. B. Tito. legătură cu intrarea celor
acordul cu privire la cola Preşedintelui Tito i-a fost s-au încheiat miercuri sea două state germane în O.N.U., PARIS 24. — Coresponden cuvîntul reprezentantul dele
borarea sovieto-americană în înmînată, în cadrul aceleiaşi ra. In cadrul convorbirilor chiar din această toamnă. La tul Agerpres, Paul Diacones- gaţiei române, Virgiliu Radu-
domeniul ştiinţei şi tehnicii. au fost abordate, între alte cu, transmite : La Paris au lian. preşedintele Comitetului
şedinţe, Carta popoarelor şi rîndul său, cancelarul Willy început lucrările celei de-a naţional român pentru
La ceremonia semnării au naţionalităţilor din Iugosla le, relaţiile dintre R.F. a Brandt a afirmat că guver XVIII-a reuniuni a comite U.N.I.C.E.F., adjunct al mi
participat Leonid Brejnev, via, în semn de omagiu pen Germaniei şi Austria, proble nul său intenţionează să telor naţionale din Europa nistrului educaţiei şi învăţă
Nikolai Podgornîi, alţi con tru activitatea sa revoluţio me privind ratificarea trata continue întărirea relaţiilor mîntului, preşedintele Consi
ducători sovietici. nară pusă în slujba frăţiei, telor R.F.G. cu U.R.S.S. şi cu ale U.N.I.C.E.F. Luînd cuvîn liului Naţional al Organiza
Polonia, pregătirea conferin cu ţările socialiste europe tul la deschidere, ministrul (219)
ţei general-europene asupra ne. de externe francez, Maurice ţiei pionierilor, care a avan
Schumann, a urat, în nume sat ideea ca, pe lîngă preo
le guvernului francez, deplin cupările de pînă acum,
succes lucrărilor. Ministrul U.N.I.C.E.F. să acorde o a- l.l. L. Hunedoara
Luptele din Vietnamul de sui francez a salutat prezenţa, tenţie sporită educării tine
pentru prima dată, a repre
rei generaţii în spiritul idea
zentanţilor comitetelor din lurilor de pace, prietenie, Organizează în data de 29 mai 1972, orele
SAIGON 24 (Agerpres). — tacurilor unităţilor F.N.E. a- România şi Ungaria. „ţări respect şi înţelegere între po 15,00, concurs pentru ocuparea posturilor de:
Agenţia France Presse anun proximativ 70 de morţi şi ră prietene Franţei şi a căror poare, al stabilirii unor con — tehnician principal normator ;
ţă că în Vietnamul de sud niţi. activitate în domeniul tacte mai largi de colaborare — tehnician principal constructor,
au continuat să se desfăşoa ★ U.N.I.C.E.F. se dovedeşte di cu factorii interesaţi în asis înscrierile la concurs se fac pînă la data da
re puternice lupte în zona SAIGON 24 (Agerpres). — namică". tenţa copiilor şi a educării 29 mai, orele 10,00, în condiţiile prevăzute de
Platourilor înalte, în special Pe frontul An Loc — Sai- In plenara reuniunii a luat lor.
pe şoseaua care leagă oraşe gon, au continuat, în ultime Legea 12/1971 şi H.C.M. 914/1968.
le Kontum şi Pleiku. Marţi le 24 de ore, atacurile pu (212)
după-amiază au fost distruse ternice ale forţelor patrioti Congresul Mişcării Populare
aici trei tancuri şi a fost do- ce împotriva unor baze şi
’’ borît un avion de asalt a- poziţii saigoneze. a Revoluţiei din Republica Zair
p rţinînd forţelor saigoneze. In întreaga regiune An
a întreprinderea poligrafică
In ultimele 24 de ore, uni Loc s-au desfăşurat, în ulti şi-a încheiat lucrările
tăţile saigoneze eliopurtate mele zile, lupte intense. Tru
de forţele aeriene ale S.U.A. pele saigoneze care fuseseră KINSHASA 24 (Agerpres). In încheierea dezbaterilor, Hunedoara — Deva
care se străduiesc să deschi aduse pentru a ataca oraşul Corespondenţă de la Viorel congresul a adoptat o serie
dă traficului şoseaua din An Loc, controlat de patri Popescu. — Primul congres de rezoluţii în domeniul po
tre cele două oraşe — şosea oţi, continuă să se afle blo ordinar al Mişcării Populare liticii interne, preconizînd Angajează strungar şi electrician, categoria
cate în aceleaşi puncte unde a Revoluţiei şi-a încheiat,
controlată de patrioţi — au măsuri pe planul structurilor
au fost transportate vinerea miercuri, lucrările în prezen politice, sociale, economice şi
continuat să rămînă blocate trecută de elicoptere ameri ţa preşedintelui Republicii financiare, precum şi în do Informaţii, la sediul întreprinderii din strada
şi au înregistrat în urma a- cane. Zair, Mobutu Şese Seko. meniul politicii externe. Bariţiu 13, telefon 12324.
CAIRO. — Delegaţia de *>■ -tm*» ţii de ştiinţe exacte. Aceas
partid sovietică, condusă de tă măsură arbitrară a fost
V. G. Lomonosov, membru Cadran ■ Cadran luată ca răspuns la protes întreprinderea de gospodărie
al C.C. al P.C.U.S., al doi tele studenţilor împotriva
lea secretar al C.C. al P.C. acţiunilor abuzive ale poli
JAPONIA. Circa 3 000 de delegaţi japonezi şi reprezentanţi din Uzbekistan, aflată în ţiei, care, dispersînd o a-
francezi şi americani ai organizaţiilor pentru pace au demonstrat vizită în Republica Arabă vincia Ontario. Primind a- erre Ilarmel, va face, la 2 comunală şi locativă Orăştie
In oraşul Shizuoka împotriva stocării de bombe atomice şi cu hi ceastă lucrare, preşedintele iunie, o vizită Ia Paris. dunare studenţească, a ră
drogen. In acelaşi timp demonstranţii au cerut încetarea războ Egipt, la invitaţi-a Uniunii nit grav pe unul dintre
iului din Indochina şi desfiinţarea bazelor militare americane şi Socialiste Arabe, a purtat la universităţii, dr. B.C. Mat- participanţi Organizează concurs pentru ocuparea urmă
japoneze de pe teritoriul nipon. thews, a transmis calde LIMA. — Ministrul ener
Cairo convorbiri cu condu toarelor posturi :
cători ai uniunii, infor mulţumiri guvernului român giei şi minelor al Republi PARIS. — Preşedintele
mează agenţia TASS. Au şi realizatorului ei. cii Peru a anunţat că sta Republicii Africa Centrală, — 1 tehnician principal construcţii civile şi in
Funeraliile lui Jamsaranghiin Sambu fost discutate probleme pri TIRANA. — Guvernul tul peruan a preluat defi Jean Bedel o Bokassa, neofi dustriale ;
care
nitiv şi integral sub con
dezvoltarea
relaţiilor
vind
vizită
întreprinde
şi a colaborării dintre R.P. Albania şi guvernul trolul său bunurile aparţi- cială în Franţa, a conferit — 1 tehnician principal construcţii civile şi in
ULAN BATOR 24 (Ager Jamsaranghiin Sambu a P.C.U.S. şi Uniunea Socia Regatului Nepal au căzut nînd societăţii petroliere marţi, la Quai d’Orsay, cu dustriale, diriginte şantier ;
pres). — Miercuri, au avut fost înmormîntat în Piaţa re listă Arabă de acord să stabilească re „International Petroleum ministrul de externe fran
loc la Ulan Bator funeralii voluţiei populare din capita laţii diplomatice Ia nivel de Company", filială a socie cez, Maurice Schumann, şi — 1 tehnician construcţii civile şi industriale.
le lui Jamsaranghiin Sambu, la ţării. OTTA1VA. — La 22 mai ambasadă — informează tăţii nord-americane „Stan cu ministrul finanţelor, Va- Concursul va avea loc la sediul unităţii, azi,
membru al Biroului Politic La funeralii a participat o a avut loc. într-un cadru agenţia ATA. dard Oii of New Jersey", a lery Giscard d’Estaing. 25 mai a.c.
al Comitetului Central al delegaţie a Republicii Socia festiv, ceremonia donării, cărei naţionalizare a în înainte de a părăsi Pari Candidaţii vor prezenta actele de studii şi de
Partidului Popular Revoluţi liste România, condusă de to de către Ambasada română BRUXELLES. — Primul ceput în octombrie 1968. sul. preşedintele centrafri-
onar Mongol, preşedintele din Ottawa, a sculpturii can va avea. de asemenea, vechime in funcţie conform prevederilor Legii
Prezidiului Marelui Hural varăşul Leonte Răutu, mem „Metafora", realizată de ministru al Belgiei, Gaston MADKÎD. — Conducerea o întrevedere particulară nr. 12 (anexa 2).
Popular al Republicii Popu bru al Comitetului Executiv Cornel Badea, Universităţii Eyskens, însoţit de minis Universităţii din Madrid a cu preşedintele Franţei, Angajează, de asemenea :
lare Mongole. al C.C. al P.C.R. din oraşul IVatcrloo, pro- trul afacerilor externe, Pi- hotărît închiderea Facultă Georges Pompidou.
— instalatori tehnico sanitari calificaţi ;
— instalatori încălziri centrale calificaţi ;
— zidari calificaţi ;
— muncitori necalificaţi pentru curs de cali
RADIO •^TELEVIZIUNE ? ficare.
Salarizarea: conform H.C.M. nr. 914/1968 şi
/
DEVA: Osceola („Patria“); muzică populară; 1G,50 Publi Legii 12 1971.
Simon Bolivar („Arta“); SI- citate radio; 17,00 Antena tine
Jiul Farul 2-2 (2- MERIA: („Mureşul“); la munte şi la retului; 18,00 Orele scrii; 20,00 Informaţii la biroul personal al unităţii, tele
B.
D.
mare
HUNEDOA
Zece
20,05
REZULTATE : Steaua — Sport club Bacău 2-1 : RA: Farmecul ţinuturilor săl Tableta de seară; 20,55 Ştiinţa fon interurban 323.
melodii
preferate;
C.F.R. Cluj — Crişul 2 -0 ; Politehnica Iaşi Rapid 2-2; batice, Băieţi buni, băieţi răi la zi; 21,00 Revista şlagărelor; (204)
CALAN:
21.30
21,45
Petrolul — A.S.A. Tg. Mureş 5-0 ; Jiul - Farul 2-2 ; („Sidcrurgistul“); — seriile l-H Ma Din lirica Bijuterii muzicale; melodii
rele
premiu
(„11
—
populară
Sub nivelul aşteptărilor! gul roşu — „U" Craiova 0-1. F.C. Argeş — „U" Cluj 0-0 ; Stea- Iunie“); („Minerul“); Măsura ris şi versuri; 22,00 Radiojurnal ; seară; 22,55
U.T.A. --- Dinamo 1-2 ;
GHELAR:
PETROŞANI:
cului
dc
22.30
Concert
Locotenentul Bullill („7 Noiem Moment poetic. Max Jacob ;
brie“); Ritmuri spaniole („Re 23,00 Concert de scară (conti
Ultimul
LUPENI:
Firesc ar fi fost ca după dereglat prin schimbarea în CLASAMENTUL publica“); („Cultural“); LONEA: nuare) ; 24,00 Buletin de ştiri ;
războinic
0.03—6,00 estrada nocturnă.
21 de zile de întrerupere minutul 8 a lui Georgevici Anna celor JLU00 ele zile — se I.J.E.C.O.O.P. Deva
spectatorii (destul de puţini !) (întindere) cu Dodu şi prin 1. U.T.A. 24 12 7 5 43-21 31 riile I-1i („Minerul“); ANINOA-
prezenţi ieri la meciul Jiul- evoluţia slabă a lui Tonca şi • 2. F.C. Argeş 24 15 1 8 38-29 31 SA: Bătălia ele pe Neretva : ANGAJEAZA URGENT
(„Muncitoresc“)
PAROŞEN1
;
Farul să fi văzut o echipă — Georgescu. 3. „U" Cluj 24 13 4 7 34-22 30 Lovitură puternică („Energia“) ; 9,00 Telex ; 9,05 Prietenii lui Aşchiuţă —
ne gîndim la cea locală — Aşa stînd lucrurile în a- 4. Sport club Bacău 24 12 4 8 37-29 28 PETRILA: Îndrăgostiţii din Ma- emisiune pentru preşcolari; pentru atelierele de tîmplărie din Dobra
VULCAN:
dezlănţuită, puternică, cu for părare, nici pe linia media 5. A.S.A. Tg. Mureş 24 10 7 7 25-26 27 rona („Muncitoresc“); („Muncito 9,30 România in lume: 0 meseriaşi tîmplari.
pe
Sprijiniţi-1
şerif
Curs
ţe reîmprospătate, capabilă nă n-am văzut mari acţiuni 6. Steagul roşu 24 10 6 8 27-17 26 resc*“); URICANI: Greşeala fa 10.00 Lecţia a 17-a; dc limba engleză.
să abordeze meciul măcar de de legare a jocului (M. Ma 7. „U" Craiova 24 10 5 9 29-27 25 tală („7 Noiembrie“); OKAş- 10.30 Telecinrmateca : „Bătălia Informaţii la IJECOOP Deva, str. G. Enescu,
i-ani
Atunci
pe
condamnat
pe poziţiile cunoscute. Dar rian nu are fineţea necesa 8. Steaua 24 9 6 9 30-22 24 TIE: la moarte („Patria“); Me pentru apa grea". O pro
toţi
n-a fost aşa. Am văzut un ră pentru aşa ceva, iar Li- 9. Dinamo 24 9 6 9 31-28 24 dicul de la asigurări („Flacă ducţie franco-norvegiană; nr. 40, telefon 12440 sau la atelierul Dobra,
Portativ
Jiu domolit. întortocheat în bardi nu poate face singur 10. Rapid 24 10 4 10 30-30 24 ra“); GEOAGIU-BAI: Aurul; 12.00 uşoare T.V.; — revista muzicii telefon 126.
frumoasă
so
Cea
fel şi fel de... bulboane, in totul). De aceea, înaintaşii, şi 11. Jiul 24 9 6 9 23-28 24 HAŢEG: („Popular“); mai BRAD: Mirii 12.45 Telejurnal;
ţie
capabil să înfrunte un ad în special Mulţescu, trebuiau 12. Farul 24 7 8 9 22-31 22 anului II („Steaua roşie“); GU- 16,30-17,00 Curs dc limba ger
mană. Lecţia a 16-a — re
versar care se considera în să vină în spate după mingi, 13. Petrolul 24 8 6 10 17-28 22 RABAKZA: Viaţa in doi („Mi luare;
vins înaintea partidei. Farul pe care apoi greu le mai pu 14. Politehnica Iaşi 24 5 9 10 25-35 19 nerul“) ; ILIA: Cazul C. L. („Lu 17.30 Deschiderea emisiunii dc
mina“).
după-amiază.
a obţinut un punct nesperat, teau conduce pînă la finali 15. C.F.R. Cluj 24 5 7 12 20-32 17 limba maghiară; Emisiune in
neplanificat, la care nici nu zare, în faţa unei apărări 16. Crişul 24 2 6 16 10-37 10 18.30 In întimpinarea Conferin întreprinderea
se gîndea. Dar cînd a văzut hotărîte, mai ales în final, ţei Naţionale a P. C. R.
că i se oferă, nu l-a refuzat. cînd constănţenii au sesizat ETAPA VIITOARE : Farul — U.T.A. Steagul roşu PROGRAMUL I: G,00 Muzică Sensul acţiunii : Perfecţio electrocentrale Deva
şi actualităţi; 7,00 Radiojurnal;
Echipa Jiul a apărut ruptă, că se conturează egalul. A — Steaua ; A.S.A. Tg. Mureş — C.F.R. Cluj ; Rapid — 8.00 Sumarul presei: 9,30 Odă 19.00 narea; din Argentina —
Imagini
de
Buletin
10,00
române;
dezbinată, neputincioasă — fost unul din cele mai slabe Crişul ; „U" Cluj — Petrol ul ; I-'.C. Argeş — ,.U" Cra- limbii 10,05 Dragă mi-e Oltenia film documentar; ANGAJEAZĂ urgent pentru C.T.E. Mintia ur
ştiri;
după expresia antrenorului meciuri ale Jiului în acest iova ; Dinamo — Jiul; Sport club Bacău Politehnica — muzică populară; 10,30 Clu 19.20 1001 de seri „Felix mota
Eugen Iordache. campionat. Iaşi. bul călătorilor; 11.00 Buletin de nul“; mătoarele categorii de muncitori :
ştiri; 11,05 Melodii de Sile Di-
Slăbiciunea echipei a fost Golurile Jiului frumoase, nicu; 11,15 Din ţările socialis 19.30 Telejurnal; - vopsitori industriali ;
manifestată în apărare, înoe- dar puţine pentru victorie... te; 11,30 Medalion coral Con 20.00 Reflector: „Procesomanii“; - laborant chimist (bărbat) ;
Cintă
Jean
12,00
pînd cu portarul Marincan, au fost marcate de Mulţescu stantin Baciu; Patty Pravo; 12,15 20,15 Tinerii despre ei înşişi; - vulcanizatori ;
şi
Pâunescu
introdus în prima repriză cu (min. 11) şi Naidin (min. 25), Recital de operă Kim Borg ; 20,55 Conferinţa Naţională a masă rotun - electricieni pentru întreţinere şi exploatare;
—
Scriitorilor
caracter de verificare a po din acţiuni colective, purtate 12,30 Intilnire cu melodia popu dă, in studio, cu partici
sibilităţilor în condiţii de în careu. PRONOEXPRES lară şi interpretul preferat ; panţi la lucrările recentei - maşinişti benzi transportoare ;
13.00 Radiojurnal; 13,15 Avan
joc. Nu poate fi însă nimeni Arbitrul C. Ghemingeanu premieră cotidiană; 13,30 Tot conferinţe; - manevranţi ;
Compozitorul
săp-
acuzat de acest „experiment !" a condus slab, cu întreruperi înainte; 14,00 Serghei Rahmani- 21,10 Pagini dc umor: Buster - şefi de manevră ;
Kcaton (III);
—
lămlnli
Situaţia echipei în clasament nejustificate, decizii eronate, Rezultatele concursului nr. 21, din 24 mai 1972 nov; 14,40 Doine şi jocuri popu 21,50 Mai aveţi o întrebare 1 - muncitori necalificaţi (bărbaţi).
şi însuşi meciul cu Farul o- dar rezultatul n-a fost influ EXTRAGEREA I : 17, 25, 13, 4 43, 44. lare; 15.00 Buielin de ştiri; 15,05 22.20 Iugoslavia. De la lupta dc
Pagini
din
radio;
Tribuna
15,25
fereau 'cadrul unei verificări enţat de arbitraj, însă aces Fond de premii : 612 960 lei. muzica de estradă; 16,00 Radio eliberare, la construirea so Informaţii suplimentare se pot obţine la ser
cialismului.
optime. Dar, pînă ca Marin ta a creat o stare generală EXTRAGEREA A II-A: 12, 10, 7, 27, 1. jurnal: 16,15 Noi înregistrări tar; Film documen viciul personal şi învăţâmint al întreprinderii, te.
can să primească golurile lui de nervozitate. Fond de premii : 577 043 lei. ale corului de copii al Radio- lefon 11150, interior 215.
televiziunii; 16,30 Interpreţi de 22.45 24 de ore.
Tănase (min. 14) şi Turcu (193)
(min. 31), apărarea Jiului s-a N. STANC1U > jmemmMBmmBmmsumommzt—-------------------------------------------------------—
Redacţia $1 administraţia darului i Deva, str. Dr. Petru Groza nr. 35 Telefoane or 1 23 17, 7 15 85, I 15 88 — Tiparul» întreprinderea poligrafică Devu.