Page 102 - Drumul_socialismului_1972_07
P. 102

2                                                                                                                                                                                                             ama—a—
               (Urmare din pag. t)    sau diminua, în funcţie de în­  tate  cu  prevederile  Legii  nr.   Salariile  tarifare  se  diferen­  (3), Ramurile, subramurile ş( tru cele şapte grupe sint ur-   (3)  Absolvenţii  şcolilor  de   stat, vor fi   retribuiţi cu sala­
                                      deplinirea  unor  indicatori  su­  12/1971,  reducerea  totală  a   ţiază,  în  unele  ramuri,  subra-   activităţile reprezentative pen- mătoarele :  maiştri, muncitorii şi tehnicie­  riul tarifar   al nivelului   de
                                      plimentari, specifici activităţii  vechimii minime necesare pro­  muri  sau  activităţi,  pe  mal                                                     nii  care  sint  numiţi  pe  funcţii   bază  sau  al  gradaţiei  care  să
         tru  executarea  unor  obiecte                                                                                                                  GRUPA I                            de  maiştri  în  conformitate  cu
         *nu lucrări.                 respective ;                  movării  pînă  la  ultima  treaptă   multe  niveluri  de  salarizare,                                                                                 le asigure   două clase  mai
                                        e) forma de salarizare cu ta­  în  cadrul  aceleiaşi  categorii   în  raport  de  complexitatea                                                     prevederile  Legii  nr.  12/1971   mult decît   salariul ce-!  pri­
          In  contract  se  prevăd  atît                            nu poate depăşi 1/5.          procesului  tehnologic  şi  de   —  Industria minieră : uni­  rilor  care  aplică  la  muncitori   privind  încadrarea  şi  promo­
        lucrările  care  urmează  a  ti   rife  sau  cu  cote  procentuale   (3) Muncitorii care sînt pro­  gradul  de  înzestrare  tehnică   tăţi  pentru  extracţia  subtera­  nivelul A de salarizare.  varea  în  muncă  a  personalu­  meau  ca  muncilori  sau  tehni­
        executate,  condiţiile  în  care   din  valoarea  achiziţiilor,  des­  movaţi  într-o  categorie  supe   sau  de  importanta  lor  pentru   nă a cărbunelui şi a minereu-           lui din unităţile socialiste de  cieni.
        acestea  vor  trebui  realizate,   facerilor  sau  prestărilor  de   rioară  de  calificare  se  înca­  dezvoltarea,  economiei  naţio­     GRUPA A II-A
        cit  şi  sumele  cuvenite  pentru   servicii,  cînd  veniturile  cuve­  drează  la  nivelul  de  bază  al   nale,  precum  şi  —  în  unele                                                D. — Salariile tarifare aie personalului
        salarii,  in  acord  global  pot   nite  se  calculează  asemănător   noii  categorii  s’au  la  treapta   cazuri  •—  în  funcţie  de  forma   —  Industria metalurgiei fe­  tăti  pentru  extracţia  subtera­
                                      acordului  direct,  proporţional
        lucra  toate  categoriile  de  per­                         care  să  le  asigure  o  creştere   de  salarizare  utilizată,  în  a-   roase şi neferoase.  nă 6 cărbunelui şi a minereu­
        sonal  ale  subunităţii,  inclusiv   cu  nivelul  de  realizare  a  sar­  a  salariului  tarifar.  echivalen­  cord sau in regie.  —  Foraj,  explorări  şi  pros­                                       de conducere
        cadrele  de  conducere  ale  a-   cinilor  stabilite  pentru  fiecare   tă cu o treaptă.   Ierarhizarea  .  salariilor  tari­  pecţiuni geologice.    rilor  care  aplică  la  muncitori
                                      lucrător.  Tarifele  şi  cotele                                                                                         nivelul B sau C de salarizare.  ART.  25.  —  Salariile  tarifa­  consiliilor  populare  judeţene
        cesteia  Sumele  corespunză­                                 ART.  16.  -  Reţelele  tarifa­  fare  medii  ale  reţelelor  tari­  —  Industria minieră: uni-
                                                                                                                                                                                                                          şi  al  municipiului  Bucureşti,
        toare  valorii  lucrărilor  execu­  procentuale  se  deterimnă ast­  re se stabilesc pe ramuri, sub-   fare  calculate  după  nivelul  de                                           re  ale  personalului  de  condu­  cu  acordul  Ministerului  Mun­
                                                                                                                                                                                            cere  se  diferenţiază  atît  în
        tate  lunar  se  plătesc  —  sub   fel  Incit  la  îndeplinirea  sarci­                   bază, pe ramuri, subramuri  şi                    GRUPA A III-A                           raport  cu  funcţia  ocupată,  ni­  cii,  pentru  celelalte  centrale  şi
        formă  de  avans  —  din  care   nilor  lunare,  considerate  ca   ramuri  sau  activităţi  din  ca­  activităţi,  pentru  muncitorii   —  Industria construcţiilor de   aplică  la  muncitori  nivelul  A   velul  de  studii,  grupa  de  ra­  pentru  unele  unităti  cu  spe­
        se  retine  o  garanţie  de  10-20   norme  de  muncă,  veniturile   drul economiei.      calificaţi este următoarea i  maşini:  unităţi  care  aplică  la   de salarizare.         muri  din  care  face  parte  uni­  cific deosebit;
        la  sută.  Plata  sumelor  reţinu­  realizate  să  corespundă  celor                                                                                   —  Construcţii-montaj: trus­  tatea,  cît  şi  cu  gradul  de  or­
        te  se  face  la  terminarea  lu­  obţinute  de  personalul  cu  a-                                                     muncitori  nivelul  Ao  sau  A   turi  şi  întreprinderi  de  gradul   ganizare  al  unităţii,  stabilit   c)  de  către  ministere,  cele­
        crărilor  în  raport  de  Îndepli­  tribuţii  şi  răspunderi  simila­                  Număr                           de salarizare.                                               în  conformitate  cu  prevede­  lalte  organe  centrale  şi  de
        nirea  condiţiilor  şl  la  terme­  re,  plătit  pe  baza  salariilor   Reţelele tarifare  categorii  Coeficient         —   Industria  energiei  elec    specia! şi-gradul I.      rile art. 26.                 către  comitetele  executive  ale
        nele  convenite  in  contractul-   tarifare  de  încadrare;  la  de­  Ramura şi nivelul  de        de ierarhizare                                :     —  Transporturi căi ferate.    ART.  26.  —  (1)  Unităţile  e-   consiliilor  populare  judeţene
        angajament;                   păşirea  sau  nerealizarea  sar­    de salarizare       încadrare                        trice şi termice: unităţi care  —  Transporturi aeriene.     conomice  se  Încadrează,  in   şi  al  municipiului  Bucureşti
         —  acord  pe  bază  de  nor-   cinilor,  venitul  este,  ca  şi  în                                                                       GRUPA A IV-A                             raport  de  mărimea  şi  comple­  pentru  celelalte  întreprinderi,
                                                                                                                                                                                                                          aflate  in  subordinea  lor  di­
        mă-plan,  clnd  salariul  cuvenit   cazul  salarizării  in  acord,  di­                                      Í*                                                                     xitatea  activităţii  ce  o  desfă­  rectă  sau  a  centralelor,  pre­
        pe formaţia de muncitori, sec­  rect  proporţional  cu  nivelul                       Grupa I                            —  Industria  chimică:  com­  —  Industria  materialelor  de   şoară,  în  mai  multe  grade  de   cum  şi  pentru  fabricile,  uzi­
        tor  de  maistru,  atelier  sau   de realizare a sarcinilor.                                                           binate  chimice  şi  petrochimi­  construcţii:  întreprinderi  pro­  organizare,  al  căror  număr   nele  sau  alte  unităti  asemă­
        alte  subunităţi  se  stabileşte   Această  formă  de  salarizare   Mine subteran           A 5            2,0!        ce,  precum  şi  alte  unitătj  im­  ducătoare  de  ciment  unităţi   pentru  fiecare  ramură,  sub-   nătoare  din  componenta  cen­
        in  raport  cu  gradul  de  reali­  se  aplică  îndeosebi  în  ramura   Mine subteran       B 5            1,79        portante din industria chimică.  de  prefabricate  din  metal  şi   ramură  sau  activitate  în  par­  tralelor ;
        zare  a  cantităţii  de  produse   circulaţiei mărfurilor.   Construcţii de maşini *)       C 5            1,62          — Industria petrolului şi ga­  beton armat şi auloclavizat.  te  se  stabileşte  prin  anexele
       prevăzute  în  plan.  Un  aseme­  ART.  12. —  (1) Corespunză­  Mine subteran                D 5            1,52        zului  metan  :  schele  de  ex­  —  Industria de prelucrare a   Ia prezenta lege.           d)  de  către  organul  de  con­
       nea  acord  poate  include  ingi­  tor  organizării  proceselor  de                                                     tracţie, rafinării.           lemnului : combinatele mari de   (2)  Gradul  de  organizare  al   ducere  colectivă  a  unităţilor
                                                                                                                                                                                                                          pentru  secţiile  şi  atelierele  de
        neri,  tehnicieni,  maiştri',  alte   muncă  şi  modului  de  stabili­             Grupa a Il-a                          —  Agricultură : întreprinderi   exploatare   şj  prelucrare  a   unităţilor  se  determină  pe  ba­  producţie,  precum  şi  pentru
       categorii  de  personal,  precum   re  a  normelor  de  muncă,  for­                                                    agricole  de  stat,  unităţi  de   lemnului.                 za următoarelor criterii:     alte  subunităţi  similare  din
       şi  cadrele  de  conducere  ale  a-   mele  de  salarizare  se  aplică   Metalurgie feroasă  A 6            1,52        mecanizarea  agriculturii  şi  al­                            —  volumul  şi  complexitatea   cadrul unităţilor respective.
       cestor  subunităţi.  In  cazuri   individual sau colectiv.    Construcţii **)                B 6            1,45        te unităţi importante.          —  Transporturi navale.      activităţii;
                                                                                                                                                                                                                            ART.  27.  —  (1)  Salariile  ta­
       justificate  din  punct  de  vede­  (2)  In  cazul  acordului  co­  Construcţii de maşini (1)  ' Ao 6      1,41                               GRUPA A V-A                             —  gradul de automatizare şl   rifare  ale  funcţiilor  de  con­
                                                                                                                  1,39
                                                                                                      6
       re  economic  această  formă  de   lectiv,  repartizarea  salariilor   Foraj                                1,37                                                                     de  mecanizare  a  proceselor  de   ducere  a  unităţilor  —  direc­
       salarizare  se  poate  aplica  şi   se  face,  de  regulă,  în  raport   Metalurgie neferoasă  6                          —  Industria uşoară : unităţi   —   Gospodăria  comunală  :   producţie;                 tor,  inginer-şef,  contabil-şef  şi
       la  nivelul  Întregii  unităţi,  in-   cu  salariile  tarifare  de  înca­                                               de  tăbăcărie,  sticlă  şi  cerami­  distribuţia  gazelor  naturale,  u-   —  tipul  producţiei  —  ex­  funcţii  echivalente  —  sînt  sti-
       cluzînd  şi  cadrele  de  condu­  drare  şl  cu  timpul  lucrat.  Cu              Grupa a IlI-a                         că  fină,  unele  unităţi  mari  şj   zinele de apă şi termoficare.  primat  prin  mărimea  seriei  şi   bilite,  in  afara  cazurilor  pre­
       cere  ale  acesteia.  In  acest   acordul  majorităţii  membrilor   Construcţii de maşini    A 6           1,36         complexe  de  textile  şi  con­  —  Circulaţia  mărfurilor:  u-   tehnicitatea produselor;  văzute  in  mod  expres  prin
                                                                                                                                                                                             —
                                                                                                                                                                                                  volumul  activităţii  de
       caz  salariul  cuvenit  se  stabi­  formaţiei  de  lucru  şi  a  con­  Construcţii (2)       A 5           1,36         fecţii  cu  nivel  tehnic  deosebit,   nităti  mari  şi  complexe  cu  ca­  pregătire a fabricaţiei;  lege,  in  sume  fixe.  La  aceste
       leşte  in  raport  cu  gradul  de   ducerii subunităţii de produc­  Enerqie electrică        A 6           1,36         unităţj  de  bunuri  metalice  şi   racter  reprezentativ  din  co­  —  ponderea  producţiei  des­  salarii  se  adaugă  o  indemni­
       realizare  a  unul  indicator   ţie,  din  care  face  parte  a-   Transporturi cale ferată                1,34         electrice de consum.           merţ, turism şj alimentaţie pu­  tinată exportului;         zaţie  de  conducere,  stabilită
       cantitativ  prevăzut  prin  plan   ceastă  formaţie,  salariile  indi­  Poligrafie           A 6           1,31           —  Transporturi auto.       blică,  mari  întreprinderi  de   —  coeficientul  de  schim­  in  mod  diferenţiat,  pe  ramuri
       la nivelul unităţii. In industrie   viduale  cuvenite  pot  fi  majo­                                                     —  Exploatarea forestieră.  aprovizionare  tehnico-maleria-   buri ;                     şi  activităţi,  după  mărimea  u-
       acest  Indicator  va  fi  producţia   rate  sau  diminuate cu pînă la              Grupa a IV-a                           —  Industria alimentară : fa­  lă.                          —  răspîndirea  subunităţilor,   nitaţii  şl  complexitatea  sarci­
       marfă,  iar  in  celelalte  ramuri   20  la  sută,  în funcţie  de  con­                                                brici  mari  şi  complexe  de  ulei,                         precum  şi  alte  criterii  speci­  nilor.  Mărimea  indemnizaţiei
                                                                                                                                                               •)  Toate  anexele  .legii  vor  fi  di­
       de  activitate  ministerele  vor   tribuţia  efectivă  a  fiecărui   Construcţii de maşini  B 6            1,30         fabrici  de  zahăr.  întreprinderi   fuzate  după  definitivarea  textu­  fice.            se  stabileşte  Intre  limitele  a-
       stabili  pentru  fiecare  unitate   membru  al  formaţiei  la  reali­  Mecanici agricoli                   1,30         piscicole.                    lui proiectului de lege.        Normele  pentru  determina­  probate  in  anexele  la  prezen­
       indicatorul corespunzător spe­  zarea  lucrărilor  şi  în  limita   Enerqie electrică       B 6            1,30                                                                      rea  gradului  de  organizare  al   ta lege, pentru funcţia respec­
       cificului  activităţii  acesteia.   sumei  cuvenite  pe  întreaga   Chimie                   A 6           1,30                                       Vl-a                           unităţilor,  stabilite  pe  baza  a-   tivă,  in  raport  de  calităţile
       Pentru  fiecare  procent  de  de­  formaţie.                  Tăbăcărie-prelucrare                                        —  Industria uşoară : între­  prinderi  de  morărit  şi  panifi­  cestor  criterii,  se  aprobă  de   personale  ale  fiecărui  cadru
       păşire  a  indicatorului  stabi­  Sumele  cuvenite  personalu­   cauciuc                      5            1,30         prinderi  de  textile,  de  confec­  caţie cu mecanizare complexă.  Consiliul de Miniştri.  de  conducere,  de  către  orga­
       lit,  salariul  cadrelor  de  con­  lui  de  execuţie  tehnic,  econo­  Transporturi auto                  1,30         ţii  din  textile,  piele,  blănuri   —  Industria  locală:  între­  (3)  încadrarea  in  grade  de   nul  care  l-a  numit.  Indemni­
       ducere  ale  unităţii  se  majo­  mic,  de  altă  specialitate  şi   Construcţii            B 5            1,29         şi cauciuc.                    prinderi  de  produse  din  lemn,   organizare  a  unităţilor,  pe  ba­  zaţia  de  conducere  nu  face
       rează  cu  acelaşi  procent  cu   celorlalte  categorii  de  perso­  Mine suprafaţă          A 6           1,28           —  Industria alimentară i În­  chimice, textile, din piele.  za  normelor  prevăzute  la  alin.   parte  din  salariul  tarifar,  dar
       care este diminuat salariul ta­  nal  pentru  lucrările  executa­  Poligrafie               B 6            1,27         treprinderi  de  industrializare                             (2),  se  face  după  cum  urmea­  se  include  in  calculul  salariu­
       rifar  in  cazul  nereallzărit  a-   te  In  toate  formele  de  acord   Petrol              A 6           1,26         a  cărnii  şi  a  laptelui,  unităţi   Circulaţia  mărfurilor:  între­  ză :               lui mediu.
       cestuia, conform art. 38 şi fă­  colectiv,  peste  salariile  tarifa­  Sticlă                 7            1,26         de  vin,  bere,  alcool,  unităţi   prinderi  mari  de  comerţ  cu   a)  de  Consiliul  de  Miniştri,   Ierarhizarea  salariilor  tari­
       ră  a  putea  depăşi  limita  pre­  re  cuvenite  pentru  timpul  e-                                                    frigorifice,  întreprinderi  im­  amănuntul, alimentaţie publică   pentru  centrale  şi  întreprin­  fare  de  bază  ale  principalelor
       văzută la art. 34.            fectiv  lucrat  se  suportă  din                    Grupa a V-a                           portante de conserve ţ între-  şi hotelieră.                 deri, în gradul special;      funcţii  de  conducere  din  în­
         Această  formă  de  salariza­  fondul  de  salarii  total  admi­  Enerqie electrică       C 6            1,25                                                                       b)  de  către  ministere,  cele­  treprinderi  în  raport  cu  sala­
       re  va  crea  posibilitatea  ca  şl   sibil.                  Chimie                        B 6            1,23                               Grupa a Vil-a                          lalte  organe  centrale  şi  de   riul  tarifar  de  bază  al  ingine­
       personalul  care  lucrează  în   (3)  Muncitorii  care  execută   Petrol                    B 6            1,23           —  Industria  materialelor  de                             către comitetele executive ale  rului este următoarea :
       regie, din cadrul unităţilor sau   în  acord  individual  lucrări  de   Prelucrarea lemnului  A 6          1,23                                       este   prevăzută   in   anexele
                                                                                                                                                             legii.
       subunităţilor  care  trec  la  a-   categorii  superioare  încadră­  Exploatări forestiere   A 6           1,23         construcţii : cariere-balastiere.
                                                                                                                                                               ART.  23.  —  (1)  Salariile
                                                                                                                                 —  Industria  locală  :  unităti
       cord  pe  bază  de  normă-plan,   rii  lor  sînt  plătiţi  corespun­  Textile                 6            1,23         cu activităţi specifice locale.  principalelor  funcţii  de  execu­  Funcţia ___________________________Gradul Întreprinderii
       să  obţină  cîştiguri  proporţio­  zător  tarifelor  lucrărilor  efec­                                                    —  Circulaţia  mărfurilor:  în­  ţie  tehnice,  economice  şi  de         Special  I    II   III  IV     V    VI
       nale  cu  gradul  de  îndeplinire   tuate.  Muncitorilor  care  exe­             Grupa a Vl-a                           treprinderi  mici  de  comerţ  şi
       a   sarcinilor   stabilite   prin   cută  temporar,  în  acord  indi­                                                   alimentaţie publică.          altă  specialitate  din  Întreprin­  Director  2,20  2,10  2     1,90 ■ 1,71  1,55 1,40
       plan.                                                                                       B 6            1,20                                       deri  sînt  Ierarhizate  în  raport
                                     vidual,  lucrări  inferioare  cu   Mine suprafaţă                                           (4)  încadrarea  în  grupe  a                               Director
         Majorarea  de  salarii  se  a-   două  sau  mai  multe  categorii   Materiale refractare    5            1,20         tuturor  ramurilor,  subramuri-   cu grupa de ramuri după cum   tehnic       2,10  2      —   * ---   _     _    _
       cordă  în  cadrul  fondului  de   decît  cea  a  încadrării  lor  li   Materiale de construcţii  A 5       1,20         lor şi activităţilor economice  urmează :                     Inginer-şef    2     1,90  1,90  1,81 1,62   1,48 1,33
       salariu  admisibil  şi  numai  a-                            Confecţii piele                  5            1,20                                                                       Director
       tuncl  cînd  şl  sarcinile  privind   se  poate  plăti,  în  raport  cu   Alimentară         A 5           1,20                                                                         comercial    2     1,90  1,81  1,71  —     —     —
       calitatea  produselor,  consu­  timpul lucrat, şi diferenţa din­                                                                               economist,                             Contabil-şef   2     1,90  1,81  1,71 1,55   1,40 1,27
                                     tre  salariul  tarifar  corespun­
       mul de materii prime şi mate­  zător  categoriilor  lor  de  în­                  Grupa a Vil-a                           Grupa                 chimist,             funcţii          Şef serviciu teh-
       riale  normate,  reducerea  pre­                                                                                          ramuri     inginer    fizician  tehnician  economice          nic sau şef sec-
       ţului  de  cost  au  fost  îndepli­  cadrare  şi  salariul  tarifar  al   Prelucrarea lemnului  B „6       1,19                                   etc.                medii             tie producţie   1,55  1,48  1,40  1,33 1,21  1,11  • --
                                     categoriei  cu  care  sînt  tarifa­
       nite )                                                       Alimentara                     B 5            1,17                                                                       Şef serviciu
                                     te  lucrările,  ambele  la  nivel                              A 5           1,17
        —  acord  indirect,  cînd  per­  de bază.                   Gospodăria comunală                                                   sim­ prin­ sim­   prin­  sim­ prin­ sim­  prin­      economic      1,48  1,40  1,33  1,27 1,16  1,05  —
       sonalul  care  deserveşte  ne­  (4)  Alegerea  celei  mal  po­  Agricultură                                                         plu  cipal  plu  cipal  plu  cipal  plu  cipal    Şef birou teh-
       mijlocit  mai  mulţi  lucrători   trivite  forme  de  salarizare   (sector zootehnic)         5            1,17                                                                         nic  sau  şef
       salarizaţi  In  acord  —  ale  că­                           Mine suprafaţă                 C 6            1,16            I sub-                                            —          de atelier   1,27  1,27  1,27  1,21 1,16   1,05
       ror  realizări  sînt  condiţionate   dintre  cele  stabilite  prin  con­  Exploatări forestiere  B 6       1,16             teran  1,56  1,72   —     —    1,46  1,96   —             Şef birou
                                                                                                                                    supra-
       de,  felul  cum  sînt  deserviţi  —   tractul  colectiv  se  face  de  că­  Industria locală  6            1,16             fată    1,34  1,48 1,22  1,34  1,32  1,70 1,14              economic     1,21  1,21  1,21  1,16 1,09   1     —
                                     tre  organul  de  conducere  co­
       primeşte  salariul  proporţional   lectivă  a  unităţilor.  Forma  de              Grupa a VIII-a                          II sub-                                         1,43       Inginer        1     1     1     1     1   is au f¥J  1
       cu, nivelul mediu de îndeplini­                                                                                             «teran  1,4L  1,56             1,39                                                                     *
       re  a  normelor  realizate  de   salarizare"în  acord  va  fi  fo­  Materiale de construcţii  B 5          1,14              supra-             —     —         1,79   —     —        Salariile medii  ale funcţii-
       lucrătorii respectivi ;       losită  în  toate  cazurile  în  ca­                                                                                                                  lor  de  conducere  «  întreprin­  re) sînt Ierarhizate oe  grupe
                                     re  există  condiţiile  necesare   Alimentara                 C 5            1,14             fată   1,28  1,41 1,22   1,34  1,26  1,62 1,14  1,43                                   de ramuri şi grade de  orga-
         b)  in  regie  sau  după  timp,   aplicării  ei  şi  se  justifică  din   Gospodăria cofhunală  B 5      1,14           III      1,22  1,34 1,22   1,34  1,20  1,54 1,14          derilor (salariul tarifar, inclu-
       cind  salariul  tarifar  stabilit  pe   punct de vedere economic.  Agricultură                                            IV       1,16  1,28 1,16   1,28  1,14  1,46 1,14  1,43     siv indemnizaţia  de conduce-  mzare, după cum urmează :
                                                                                                                                                                                  1,43
       oră,  zi  sau  lună,  se  acordă                                 (sector vegetal)             5            1,14            V       1,10  1,22 1,10   1,22  1,09  1,39 1,09
       personalului  pentru  timpul  e-   Formele  de  salarizare  în  a-   Cariere-balastiere       5            1,10           VI       1,05  1,16 1,05   1,16  1,05  1,32 1,05  1,36
       fectiv  lucrat,  la  realizarea  in­  cord  pe  bază  de  normă-plan,   Circulaţia mărfurilor              1,07           VII      1     1,10  1     1,10  1    1,27       1,30       Gradul de organizare             Grupa de ramuri
       tegrală  a  sarcinilor  de  servi­  mixtă  şi  cu  tarife  sau  cote   Silvicultură           3            1,00                                                       1    1,24                        I    II    in    IV   V     VI   VII
       ciu.                          procentuale  vor  fi  utilizate  cu
                                     aprobarea  organului  ierarhic
         La  muncitori  sarcinile  de   superior.                                                                                                                                            Special        2,34  2,22  2,05  1,94  1,82 1,72  1,62
                                                                         •) NlveJ nou propus, care va putea fl utilizat tn limita fon-
       serviciu  se  exprimă  fie  sub                              dului de salarii planificat, la unele secţii de  tehnicitate deosebită  (2)   Salariile  tarifare  ale   rul  total  de  posturi  cu  studii   I  2,21  2,10  1,94  1,82  1,70 1,61  1,51
       forma  unei  norme  de  produc-  .   Utilizarea  formelor  de  sala­  sau la unele meserii de aşchie tori, din întreprinderile  de acest  funcţiilor  de  execuţie  tehni­  superioare  existente  în  cadrul   II  2,08  1,98  1,82  1,70  1,58 1,50  1,41
       ţie  zilnică  sau  lunară,  fie  sub   rizare  în  acord  progresiv,  în   profil subordonate Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini.  ce,  economice  şi  de  altă  spe­  centralei.  La  fiecare  centrală   111  1,97  1,86  1,71  1,59  1,48 1,40  1,33
                                                                         **) Nivel nou propus, care va putea fl utilizat, în limita fon-
       formă  de  sferă  de  atributiuni   acord  progresiv  diferenţiat  şi   dului de salarii planificat, la unele şantiere  ce execută  obiective  cialitate  din  centrale  sint  în   pot  exista  cel  mult  10  posturi   IV  1,74  1,64  1,50 1,41  1,33 1,26  1,19
       ce  se  stabilesc  pe  o  zonă  de   in  acord  pe  bază  de  normă-   economice deosebit de importante, din unităţile subordonate Mi-  cadrul  fiecărei  grupe  de  ra­  ia  funcţiile  de  inginer  (eco­  V  1,55  1,46  1,34  1,29  1,19 1,14  1,09
       deservire  precizată,  fie  sub   plan  la  nivelul  întreprinderii   nlsterului Construcţiilor Industriale.            muri  cu  o  clasă  de  salarizare   nomist,  chimist,  fizician  etc.)   VI  1,38  1,30  1,20  U4   1,09 1,05   1
       alte  forme  specifice  ramurii,   se  aprobă  de  ministere,  cele­                                                    mai  mari  ca  cele  ale  funcţii­  principal  I  şi  II,  luate  îm­
       subramurii  sau  activităţii  în   lalte  organe  centrale  şi  de  co­  Pentru  munci  în  acord  se   ART.  18.  —  Pentru  salariza­  lor  corespunzătoare  din  între­  preună.
       care  lucrează.  Pentru  perso­  mitetele  executive  ale  consi­  pot  utiliza  în  ramura  con­  rea  muncii  în  acord,  încadra­  prinderi,  cu  excepţia  celor   ART.  24.  —  (1)  Salariile  ta­
                                                                                                                               din  grupa  I,  pentru  care  sînt
       nalul  de  execuţie  tehnic,  eco­  liilor  populare  judeţene  şi  al   strucţii  de  maşini  niveluri  cu   rea  lucrărilor  calificate  în  ca­  egale.  rifare  ale  maiştrilor  se  stabi­  (2) Salariile  tarifare  ale  ra — se stabilesc pe un nivel
       nomic,  de  altă  specialitate,   municipiului  Bucureşti,  cu  a-   5  la  sută  mai  mari  decît  cele   tegorii  tarifare  se  face  pe  ba­  (3)  La  centrale  se  vor  putea   lesc corespunzător cu răspun­  funcţiilor de conducere  ale  de bază şi 5 gradaţii.
       pentru  personalul  funcţionă­  cordul Ministerului Muncii.  prevăzute  în  ierarhizare,  iar   za  prevederilor  din  indicatoa­  utiliza  şi  funcţiile  de  inginer   derea  şi  rolul  lor  în  produc­  comparlimentelor şi subunită-  Salariile tarifare medii, la
       resc şi personalul administra­  ART.  13  —  (1)  Consiliul  de   în  ramurile  construcţii  şi  pre­  rele  tarifare  de  calificare,  iar   (economist,  chimist,  fizician   ţie,  astfel  ca  să  li  se  asigure   tilor din  cadrul unităţilor —  nivel de bază ale acestor lunc-
                                                                                                                                                             un  salariu  tarifar superior sa­
                                                                                                                                                                                            şef serviciu, şef
                                                                                                                                                                                                           secţie
       tiv  de  întreţinere  şi  de  pază,   Miniştri  stabileşte  metodolo­  lucrarea   lemnului,   pentru   a  celor  necalificate  pe  baza   şi  altele  similare)  principal  I   lariilor  tarifare  ale  muncitori­  ductie, şef birou, şef  pro-  tii sînt ierarhizate pe  grupe
       sarcinile  de  serviciu,  atribuţi­  gia  de  aplicare  a  formelor  de   munca  în  regie,  niveluri  cu  5   listelor  de  lucrări  necalifica­  şi  principal  II.  Salariile  tari­  lor  încadraţi  în  cea  mai  mare   atelier  de ramuri şi grade de organi-
       ile  şi  răspunderile  se  stabi­  salarizare prevăzute la art. 11   la sută mai mici.    te  ;  încadrarea  lucrărilor  în   fare  ale  acestor  funcţii  se  di­  categorie  de  salarizare,  care   şi funcţii le echivalente acesto-  zare, astfel:
       lesc  concret  pentru  fiecare   şi  poate  aproba  experimenta­  ART.  17.  —  (1)  Muncitorii   trepte  de  salarizare  se  face   ferenţiază  după  gradul  de  or­  lucrează sub conducerea lor.
       loc  de  muncă  şi  pentru  fie­  rea  altor  forme  de  salarizare,   din  ultima  categorie  de  cali­  finind  seama  de  diferenţierea   ganizare al centralelor.  (2)   Salariile   tarifare   ale   Grupa de ramuri  Gradul de
       care  executant.  Numărul  de   pe  o  perioadă  de  pînă  la  cel   ficare  a  reţelei  tarifare,  care   existentă  în  gradul  de  com­  Numărul  posturilor  de  ingi­  maiştrilor  şi  maiştrilor  princi­            organizare *)
       salariat!  din  această  categorie   mult  un  an  şi  in  limita  fon­  execută  la  un  înalt  nivel  ca­  plexitate  şj  de  dificultate  a   ner  (economist,,  chimist,  fizi­  pali  sînt  diferenţiate  pe  ra­  I  II  III  IV  V  VI  VII
       de  personal  trebuie  să  fie   dului de salarii planificat.  litativ  o  gamă  largă  de  lu­  lucrărilor  din  cadrul  aceleiaşi   cian  etc.)  principal  I,  poate  fi   muri,  subramuri  şi  activităţi
       determinat  pe  baza  unei  fun­  (2)  Ministerul  Muncii  îm­  crări  deosebit  de  complexe,   categorii.             de  cel  mult  4  la  sută  şi  cel   în  corelaţie  cu  salariile  tari­  Special  a  1,85  1,78  1,73  1,64  1,56  1,49  1,42
       damentări ştiinţifice, prin nor­  preună cu ministerele, celelal­  pot  fi  salarizaţi  ca  muncitori   ART.  19.  —  Salariile  tarifa­  de inginer (economist, chimist,   fare  ale  muncitorilor  din  sub­  b  1,58  1,53  1,48  1,41  1,34  1,27  1,22
       mative şi norme de muncă ;    te  organe  centrale  de  resort,   specialişti.            re  ale  personalului  operativ   fizician  etc.)  principal  II  de   ordine,  fiind  ierarhizate  după   I  a  1,75  1,70  1,64  1,56  1,49  1,42  1,35
         c)  forma  mixtă  de  salariza­  şi  comitetele  executive  ale   (2)   Numărul   muncitorilor   a  cărui  activitate  este  asemă­  cel mult 6 la sută din numă­  cum urmează :               b   1,58  1,53  1,48  1,41  1,34  1,27  1,22
       re,  cind  salariul  cuvenit  este   consiliilor  populare  judeţene   specialişti  se  stabileşte  de  că­  nătoare  cu  cea  a  muncitori­                                          »11         a  1,67  1,80  1,56  1,49  1,42  1,35  1,28
       constituit  dintr-o  parte  fixă   şi  al  municipiului  Bucureşti   tre  ministere,  celelalte  organe   lor  calificaţi  se  diferenţiază,                                                     b   1,58  1,53  1,48  1,41  1,34  1,27  1,22
       reprezentind  o  cotă  din  sala­  exercită  controlul  modulul  de   centrale  şi  de  comitetele  exe­  in  cadrul  aceleiaşi  funcţii  şi                                          III         a  1,59  1,54  1,49  1,42  ! ,35  1,28  1,22
       riul  tarifar  ce  se  acordă  in   utilizare  a  formelor  de  sala­  cutive  ale  consiliilor  populare   calificări,  pe  un  nivel  de  bază   Ramura, subramura sau activitatea   Coeficient de  b  1,50  1,46  1,41  1,34  1,27  1,22  1,16
       regie  şi  dintr-o  parte  variabi­  rizare  şi  iau  măsuri  pentru   judeţene  şi  al  municipiului   şi  trei  trepte  de  salarizare  ;  Ia                      ierarhizare      IV         a   1,44  1,40  1,35  1,28  1,22  1,17  1,11
                                                                                                                                                                                                        b
       lă  determinată  pe  baza  formei   respectarea  strictă  a  regle­  Bucureşti pentru unităţile sub­  stabilirea   salariilor   acestei            Grupa I                             V              1,43  1,39  1,34  1,27  1,22  1,16  1.11
       de  salarizare  în  acord  cores­  mentărilor din acest domeniu,   ordonate  in  limita  a  1  la  sută   categorii  de  personal  se  apli­                                                      a  1,28  1,25  1,21  1,16  1,11  1,05  1
       punzător  cu  gradul  de  înde­  urmărind  ca  în  fiecare  unita­  din  numărul  muncitorilor  ca­  că  toate  reglementările  refe­  Mine subteran    A               1,72          VI ••)      b  1,30  1,25  1,22  1,16  1,11  1,05  I
       plinire a sarcinilor stabilite :  te  să  se  aplice  formele  de  sa­  lificaţi  existenţi.  In  limita  nu­  ritoare  la  salarizarea  muncito­  Mine subteran  B     1,55
                                                                                                                                                                               1,48
                                                                                                                                 Mine subteran
                                                                                                                                                               C
         d)  în  scopul  creşterii  efi­  larizare  care  permit  înfăptui­  mărului  aprobat  de  organele   rilor.             Mine subteran                 D               1,41
       cienţei  activităţii  atît  in  ca­  rea  cît  mai  deplină  a  princi­  centrale  ierarhic  superioare,   ART.  20.  —  Salariile  tarifa­                                             •) a -funcţiile de şef  serviciutehnic sau economic,şef de sec-
       zul  salarizării  în  acord,  cît  şi   piului  repartiţiei  după  muncă   centralele  stabilesc  numărul   re  pentru  muncitori  şi  norme­  Grupa a Ii-a                                  ţie producţie şi alte funcţii echivalente,
       al  celei  în  regie,  salariul  cu­  şi  care  se  dovedesc  a  fi  cele   muncitorilor  specialişti  pentru   le  privind  acordarea  salariilor   Metalurgie feroasă  A  1,41         b — funcţiile de şef birou tehnic sau economic, şei atelier şi
                                                                                                                                                                                                   alte funcţii echivalente.
       venit  pe  baza  indicatorilor   mai  stimulative  pentru  Înde­  unităţile subordonate şi unită­  pe  trepte  de  salarizare  sint   Metalurgie feroasă  B             1,35          •*) La gradul VI nu există asemenea funcţii.
       cantitativi se poate majora   plinirea sarcinilor.          ţile componente.              cuprinse in anexele legii *).   Foraj                                         1,35
                                                                                                                                 Metalurgie neferoasă                          1,35
          B. — Salariile tarifare ale muncitorilor                           C. — Salariile tarifare ale personalului                                 Grupa a III-a                           (3)  Salariile  tarifare  ale  per­  muri  şi  pentru  acelaşi  grad
                                                                                                                                 Construcţii maşini            Ao şi A         1,28         sonalului de conducere al cen­  de  organizare  sînt  mai  mari
                                                                                                                                                                                            tralelor  se  diferenţiază  pe
                                                                                                                                                                                                                          cu  o  clasă  de  salarizare  In
                                                                            de execuţie tehnic, economic şl de altă              Energie electrică             A               1,28
         ART.  14.  —  (1)  Salariile  ta­  ramura  sau  activitatea  in  care                                                                                                              grupe de ramuri şi 3 grade de   cazul  centralelor  decit  cele  ale
       rifare  ale  muncitorilor  se  sta­  meseriile, funcţiile sau specia­                                                                        Grupa a IV-a                            organizare  (special,  I  şi  II).   funcţiilor  corespunzătoare  din
       bilesc  pe  categorii  de  Înca­  lităţile  sînt  de  bază,  împreu­               specialitate                           Mine suprafaţă                A               1,22         Salariile  acestui  personal  în   întreprinderi,   cu   excepţia
       drare,  prevăzute  în  reţelele   nă  cu  uniunile  sindicatelor                                                          Construcţii maşini            B               1,22                                       celor  din  grupa  I  de  ramuri
       tarifare  sau  pe  funcţii,  sepa­  de  ramură,  în  colaborare  cu                                                       Energie electrică             B               1,22         cadrul fiecărei grupe de ra­  la care sînt egale.
       rat  pentru  muncitorii  califi­  celelalte  organe  centrale  inte­  ART.  21.  —  Salariile  tarifa­  grupe  de  ramuri,  in  vederea   Constructii-monla j           1,22
       caţi  şl  separat  pentru  cei  ne-   resate  şi  de  acord  cu  Minis­  re  ale  personalului  de  execu­  atragerii  forte!  de  muncă  în   Poligrafie  A           . 1,22                E. Salariile tarifare ale personalului
       calif icati.                  terul  Muncii  şi  Uniunea  Ge­  ţie  tehnic,  economic  şi  de  al­  ordinea  priorităţii  ce  se  acor­  Petrol         A               1,22
         (2)  Categoriile  de  încadrare   nerală a Sindicatelor.  tă  specialitate  se  stabilesc  pe   dă  ramurilor,  subraraurilor  şi   Chimie            A               1,22                              funcţionăresc
                                                                                                 activităţilor  din  economia  na­
       reflectă  la  muncitorii  califi­  ART.  15.  —  (1)  Salariile  ta­  funcţii  şi,  în  cazurile  prevă­                                       Grupa a V-a
       caţi  cunoştinţele,  nivelul  de   rifare  se  stabilesc  diferenţiat,   zute  de  lege,  şi  pe  grade  pro­  ţională,  corespunzător  politicii                                      ART.  28.  —  Salariile  tarifa­  şl  de  importanta  locului  de
       calificare şi experienţa necesa­  pentru  fiecare  categorie  a  re­  fesionale.  Pentru  fiecare  func­  economico-sociale  a  statului   Mine suprafaţă  B            1,16         re  ale  personalului  funcţionă­  muncă.  Salariile  tarifare  ale
       ră  pentru  executarea  în  bune   ţelei  tarifare,  pe  un  nivel  de   ţie  salariile  tarifare  se  stabi­  în  actuala  etapă  de  dezvoltare   Energie electrică  C  1,16       resc  sint  stabilite  pe  un  nivel   acestui personal sint, de regu­
       condiţiuni  a  lucrărilor  de  di­  bază  şi  pe  trei  trepte  de  sa­  lesc  pe  un  nivel  de  bază  şl   a societăţii.  Poligrafie                  B               1,16         de  bază  şt  —  după  caz  —  pe   lă,  aceleaşi  în  toate  unităţile
       ferite  grade  de  complexitate,   larizare.  Prin  treptele  de  sala­  6 gradaţii.        (2).  Salariile  tarifare  medii   Sticiă                                   1,16         4  sau  5  gradaţii,  aşa  cum  se   din economie, cu unele excep­
       aşa  cum  sînt  prevăzute  în  in­  rizare,  în  cadrul  categoriei  de   ART.  22.  —  fl).  Salariile  ta­  ale  acestui  personal,  la  nivel   Chimie  B            1,16         arată  în  anexele  la  prezenta   ţii prevăzute in anexele legii.
                                                                                                                                 Petro!
       dicatoarele  tarifare  de  califi­  încadrare,  se  diferenţiază  sa­  rifare  ale  personalului  de  e-   de  bază,  pe  grupe  de  ramuri,   Tăbăcărîe-prelucraro  B  1,16         lege,   fiind   diferenţiate   pe   Ierarhizarea  salariilor  tari­
       care.                         lariile  în  funcţie  de  calităţile   xecutie  tehnic,  economic  şi  de   sint  ierarhizate  după  cum                                               funcţii  în  raport  de  calificarea   fare  medii,  la  nivelul  de  ba­
         (3)  Indicatoarele  tarifare  de   personale   ale   muncitorilor,   altă  specialitate  din  întreprin­                    cauciuc                                   1,16         cerută  pentru  realizarea  sar­  ză,  ale  unor  funcţii  reprezen­
       calificare  se  elaborează  pen­  reflectate  în  rezultatele  obţi­  deri se diferenţiază pe şapte  urmează i            Prelucrare lemn               A               1,16         cinilor  încredinţate  şi  în  ca­  tative  din  această  categorie
       tru  meseriile,  funcţiile  şi  spe­  nute în muncă.                                                                      Exploatări forestiere                         1,16         zurile prevăzute de lege —    de personal este următoarea :
       cialităţile  aprobate  de  Consi­  (2)  In  cursul  unui  an  pot
       liul de Miniştri.             fi  promovaţi  în  trepte  superi­  Grupe de ramuri, subramuri     Coeficient de                                  Grupa a Vl-a
         (4)  Categoriile  de  încadrare   oare  de  salarizare,  în  condiţii­                                                  Mine suprafaţă                C               1,11                                       - simplu        principal
       la  muncitorii  necalificaţi  re­  le  prevăzute  de  Legea  nr.  12/   sau activităţi           ierarhizare              Materiale refractare                          1,11
       flectă  greutatea  muncii  pres­  1971  privind  încadrarea  şi                                                           Prelucrare piele                              1,11           Stenodactilograf                1,0           1,19
       tate  ;  lucrările  necnlificate  din   promovarea  în  muncă  a  per­    I                    1,55 (subteran)            Textile                                       1,1!           Achizitor                       1,0           1,18
       categoriile  2  şi  3  de  încadra­  sonalului  din  unităţile  socia­                         1,34 (suprafaţă)           Materiale de construcţii A                    1,11           Dactilograf, funcţionar        1,0           1,14
       re  sint  prevăzute  în  listele  de   liste  de  stat,  pînă  la  cel  mult                                              Prelucrare lemn               B               1,11           Arhivar, registrator           1.0           1,13
       lucrări necalificate.         40  la  sută  din  numărul  total           II                   1,41 (subteran)            Alimentara                    A               1,11
         (5)  Indicatoarele  tarifare  de   al muncitorilor din unitate.                              1,28 (suprafaţă)
       calificare  şi  listele  de  lucrări   Reducerea  vechimii  pentru                                                                             Grupa a Vil-a
       necalificate  se  întocmesc  pe   promovarea  de  la  o  treaptă         III                   1,22                        Alimentara                    B şi C         1,05                 F. Salariile tarifare afe personalului
       baza  normelor  aprobate  de   de  salarizare  ia  alta  nu  poate       IV                    1,16                       Industria locală                              1,05
       Consiliul  de  Miniştri,  de  către   depăşi  1/3  din  vechimea  de                                                      Gospodărie comunală            A              1,05                administrativ de întreţinere şl de pază
       ministere,   celelalte   organe   un  an  necesară  pentru  trece­       V                     1,11                                             Grupa a VIII-a
       centrale  şi  comitetele  execu­  rea  de  la  nivelul  de  bază  la     VI                                                Cariere-balastiere                           1,00           ART.  29.  —  Salariile  tarifa­  tii,  în  raport  de  atribuţiile  ce
       tive  ale  consiliilor  populaTe   treapta  I  şi  de  cile  2  ani  pen­                      1,05                       Materiale de construcţii B                    1,00         re  ale  personalului  adminis­  le revin, fiind stabilite pe un
       judeţene  şi  al  municipiului   tru  trecerea  la  treptele  urmă­     VII                                                Gospodăria comunală          B               1,00         trativ  de  Întreţinere  şi  de
       Bucureşti care coordonează    toare. Totodată, în conformi-                                    1
                                                                                                                                                                                            pază sînt diferenţiate pe func-  (Continuare in pag. a 3-a)
   97   98   99   100   101   102   103   104   105   106   107