Page 103 - Drumul_socialismului_1972_07
P. 103
(Urinare din pagina a 2-a) salariile sint mai mari, avînd tarifar se acordă în funcţie de le. In asemenea situaţii, uni deficienţe în activitate sau faţă de normele de consum rifar cuvenit conform regle pentru întreaga perioadă de
in vedere importanta locului realizarea sarcinilor proprii tăţile, cunoscînd din timp po au săvîrşit unele abateri dis stabilite la materii prime, ma mentărilor în vigoare cu un înlocuire, dacă această perioa
nivel de bază şi 4-5 gradaţii. de muncă. de muncă. sibilităţile de aprovizionare, ciplinare. teriale, combustibil şi energie. spor de 50 la sută din salariul dă depăşeşte 30 de zile ca
Salariile tarifare ale acestui Funcţiile reprezentative ale ART. 38. — (1) In cazul ne- au obligaţia să ia măsuri de ART. 51. — Premiul indivi Mărimea premiilor poate fi, tarifar de încadrare pentru lendaristice. înlocuitorul poa
personal sînt aceleaşi în toa personalului administrativ de realizării indicatorilor sau a dimensionare corespunzătoare dual ce se acordă la sfîrşitul de regulă, de pînă la 30 la primele două ore de depăşire te beneficia de această dife
întreţinere şi de pază şi ra sarcinilor prevăzute, salariile a numărului de personal; anului (gratificaţia) poate fi sută din valoarea economiei a duratei normale a zilei de renţă numai dacă nu este loc
te unităţile din economie, lucru şi de 100 la sută pen ţiitorul de drept al celui în
portul dintre salariile tarifare, tarifare se diminuează în u- — întreruperi importante în de cel mult un salariu tarifar realizate. In cazul unor ma
in afara unor cazuri prevăzu la nivel de bază, ale acestor nităţile economice astfel: alimentarea cu energic; lunar de încadrare. teriale importante sau defici tru orele următoare. locuit şi dacă, la stabilirea sa
te in anexele la lege, in care funcţii, sint următoarele : — la muncitori, cu un pro — neintrarea în funcţiune n ART. 52. — Indicatorii care tare, premiul poate fi de pînă (3) . Sporul acordat pentru lariului său tarifar, nu a fost
cent pentru fiecare procent unor capacităţi noi de pro condiţionează constituirea in la 50 la sută din valoarea e- munca prestată în zilele de luată în considerare şi aceas
de nerealizare a sarcinilor; ducţie în termenele stabilite tegrală a fondului de premie conomiilor realizate. repaus săptămînal sau în al tă atribuţie.
Funcţia Raportul — la personalul de condu in contracte, din vina con re pe ramuri şi activităţi, mo (2). Premiile pentru econo te zile în care, potrivit legii, ART. 07. — Personalul trans
cere al unităţii, cu pînă la 4 structorului ; dul de stabilire a beneficiului miile realizate se plătesc în nu se lucrează este egal cu ferat în interesul serviciului
procente pentru fiecare pro — calamităţi naturale ; realizat, precum şi de consti în altă localitate, precum şi
salariul tarifar de încadrare,
Personal de pază cent de nerealizare a indica — nerealizarea planului va tuire şi utilizare a fondului de limita fondului de salarii ad 'dacă munca astfel prestată n-a personalul mutat în cadrul a-
misibil al întreprinderii. In
torilor stabiliţi luaţi împreună. loric de export, ca urniare a celeiaşi unităţi, dar în altă
Şef formaţie, pază, pompieri 1,33 (2) în cazul în care acorda nepunerii la dispoziţie,' la ter premiere sînt prevăzute în a- cazul în care se realizează e- pulul fi compensată cu timp
Şef grupă paznici, pompieri 1,18 rea integrală a salariilor este menul stabilit, a mijloacelor nexele legii. conomii la unele materii pri libeţ corespunzător, potrivit localitate, are dreptul la :
Controlor poartă 1,18 condiţionată de realizarea u- de transport aparţinînd parte ART. 53. — Personalul din me şi materiale de importanţă legii. a) rambursarea costului trans
Paznic, portar, pompier 1 cadrul întreprinderilor şi al deosebită pentru economia na (4) . Personalul cu funcţii de portului pentru el şi membrii
nui indicator sau a unor sar nerului extern sau a neachi- centralelor care obţine reali ţională, prevăzute în anexele familiei sale şi pentru gospo
Personal administrativ cini ce nu sînt măsurabile, di tării la timp de către partene zări deosebite în muncă poate legii, iar economiile realizate execuţie şi cel operativ, ca dăria sa i
re, prin natura muncii, lucrea
de întreţinere minuările individuale se sta rul extern a mărfurilor livra- fi premiat în cursul anului, la fiecare din acestea repre tj) plata unei indemnizaţii
bilesc de către organul colec te ; dintr-un fond de premiere ce zintă economii nete la nivelul ză peste programul normal de egală cu salariul său mediu
Administrator principal imobil 1,23 tiv de conducere colectivă a — reducerea sarcinilor de se poate constitui în cadrul întreprinderii, pe baza confir lucru, poate primi, în locul lunar ;
Administrator imobil 1,13 unităţi, tinînd seama de efec producţie, de livrare, de intra fondului de salarii planificat, mării organului ierarhic su salariului şi al sporului aferen c) plata unei indemnizaţii
Curier 1,04 tele acestor nerealizări asu re în fondul de stat, de con- prin aplicarea unei cote de perior, fondul necesar pentru te muncii astfel prestate, un egale cu 1/4 din salariul său
Îngrijitor 1 pra desfăşurării activităţii u- tractări-achizitii, desfacere, a- pînă la 1 la sută asupra fon plata premiilor se eliberează spor de pînă la 45 la sută din mediu lunar pentru fiecare
nităţii, precum şi de gradul provizionare şi preluare, ca dului total de salarii planificat salariul tarifar, care se stabi membru de familie ;
de răspundere ce revine fie urmare a unor acte normati al unităţii. de bancă, în afara fondului leşte în raport cu timpul pre d) un concediu plătit de
de salarii planificat.
G. Prevederi comune subcapitolelor C-F căruia, corespunzător funcţiei ve fără modificarea corespun ART. 54. — (1). Ministerele, ART. 56. — Personalul poa văzut a fi prestat, în medie pînă la 5 zile lucrătoare, în
lunară, peste programul nor
zătoare a sarcinilor de plan ;
îndeplinite. Pentru personalul
de conducere a unităţii, dimi — reducerea sarcinilor de celelalte organe centrale, co te beneficia şi de premii în mal de lucru. Lista profesiu vederea mutării efective, a-
ART. 30. — (1) Promovarea care desfăşoară activitate a- nuarea salariilor tarifare’ se export sau import, ca urmare mitetele executive ale consi cursul anului pentru economii nilor şi a funcţiilor care pot cordat la cererea sa.
personalului in gradaţii se semănătoare cu aceea a per stabileşte în astfel de situaţii a aprobării organelor superi liilor populare judeţene şi al de forţă de muncă, la obţine beneficia de acest spor speci Indemnizaţia prevăzută la
face in conformitate cu pre sonalului de execuţie tehnic, de către organul ierarhic su oare, fără modificarea cores municipiului Bucureşti pol rea cărora contribuie nemijlo al, precum , şi cota concretă alin. 1 lit. b se plăteşte numai
vederile Legii nr. 12/1971 pri economic, de altă specialitate perior. punzătoare a sarcinilor de constitui un fond de premiere cit, In primul an de la data sînt prevăzute în anexele le- în cazul mutării efective a sa
vind încadrarea şl promova sau cu aceea a personalului Cotele de diminuare, între plan ; la dispoziţia conducătorilor a- aplicării măsurilor care au gii. lariatului în localitatea In ca
rea în muncă a personalului funcţionăresc sau a persona limitele de la alin. (1), sînt — modificarea unor sarcini cestor organe, de pînă la 0,1 determinat economia respec ART. 65. — Personalul care re a fost transferat, iar drep
din unităţile socialiste de stat. lului administrativ de întreţi prevăzute pe categorii de per de export sau import, ca ur la sută din fondul de salarii tivă, mărirea premiului poate lucrează în schimbul de noap turile de la lit. a şi c, numai în
In cursul unui an, in cadrul nere se stabilesc conform re sonal în anexele legii. mare a conjuncturii pe piaţa planificat anual pentru uni fi de pînă la 30 la sută din te şi are program de lucru de cazul schimbării domiciliului
fiecărei unităţi va putea fi glementărilor prevăzute pen ART. 39. In cazul indicato externă în perioada respecti tăţile economice în subordi valoarea economiei realizate, salariatului şi — după caz —
promovat în gradaţii cel mult tru remunerarea acestor cate rilor sau sarcinilor de plan vă, cu condiţia ca aceste mo ne | din fondul astfel consti în al doilea an de 10 la sută 7 ore primeşte salariul cuvenit a membrilor săi de familie în
30 la sută din personalul în gorii de personal. a căror realizare se urmăreş dificări să fie în avantajul e- tuit se pot acorda premii per şi în al treilea an de 5 la sută pentru 8 ore. Atunci cind pro acea localitate.
cadrat pe gradaţii. ART. 32. — Salariile tarifa te pe perioade mai mari de ronomici naţionale, confirma sonalului din aceste unităţi ART.57. — Personalul care gramul de Incru în timpul nop Drepturile cuvenite salaria
ţii este de 8 ore, pentru munca
Reducerea vechimii minime re ale personalului de execu o lună se pot efectua reţineri te pentru fiecare caz în par care, prin realizările obţinute, contribuie la obţinerea unor prestată se acordă un spor de tului potrivii alin. 1 se supor
pentru promovarea de la o ţie tehnic, economic şi de altă de 10-20 la sută din salariul te de către Ministerul Comer a adus o contribuţie deosebită rezultate economice superioa 15 la sută din salariul tarifar tă de către unitatea la care
gradaţie la alta nu poate de specialitate, ale personalului tarifar, care se restituie după ţului Exterior şi Comitetul de la îndeplinirea şi depăşirea re — altele decît cele prevă de încadrare, dacă timpul lu acosta a fost transferat; cos
păşi 1/3. Totodată, în confor de conducere, ale personalu încheierea perioadei, în raport Stat al Planificării. sarcinilor unităţii în care lu zute mai sus — poate benefi crat noaptea reprezintă cel pu tul transportului prevăzut la
mitate cu prevederile Legii lui funcţionăresc precum şi cu gradul de realizare a in Alte cauze considerate ca crează. cia de premii sau recompense, ţin jumătate din programul lit. a se avansează de unita
nr. 12/1971, privind încadra ale personalului administrativ dicatorilor sau sarcinilor de independente, specifice unor (2) . La dispoziţia conducerii astfel cum este prevăzut in de lucru. In mod excepţional, tea de la care se transferă şi
rea şi promovarea în muncă de întreţinere şi de pază din plan. ramuri, sînt prevăzute în a- centralelor se poate constitui anexele legii Consiliul de Miniştri poate a- se rambursează acesteia de
a personalului din unităţile toate ramurile, subramurlle şi ART. 40. — (1) In situaţia nexele legii. un fond de premiere din be ART. 58. — Premiile indi proba la unele întreprinderi către unitatea la care salariatul
socialiste de stat, reducerea activităţile economice şi so in care nerealizarea sarcinilor ART. 41. — Pentru persona neficiile planificate, a cărui viduale se aprobă de către majorarea pînă la 25 la sută se transferă.
totală a vechimii minime ne ciale se stabilesc pe 41 clase sau a indicatorilor de plan lul de execuţie tehnic, econo mărime poate fi de pînă Ia conducerea unităţii, de acord din salariul tarifar a sporului In toate cazurile de transfe
cesare promovării pină la ul de salarizare. Prima clasă de este determinată de cauze in mic şi de altă specialitate şi 0,05 la sută din fondul de sa cu comitetul sindicatului. Pen pentru munca în timpul nopţii. rare în altă Localitate, transfe
salarizare corespunde salariu dependente de unitate, centra personalul de conducere din larii planificat anual pe total rarea se va putea face numai
tima gradaţie a aceleiaşi func lui minim pe economie, iar lele — pentru unităţile subor instituţiile finanţate de la bu centrală. Din acest fond se tru persoanele încadrate în ART. 66. — (1). Persoana cu asigurarea suprafeţei loca
ţii nu poate depăşi 1/5. clasa 41 salariului maxim al donate şi pentru unităţile com getul de stat, indiferent de pot acorda premii în cursul funcţii de conducere a unităţii, care înlocuieşte un salariat tive corespunzătoare.
(2) Normele pentru stabili personalului din unităţile de ponente — ministerul, organul funcţia ocupată, salariile se a- anului personalului care a ob premiile individuale se apro cu funcţie de conducere, ce ART. 68. — Sporul pentru
rea salariilor tarifare ■ pe gra stat. central, comitetul executiv al cordă integral, corespunzător ţinut rezultate deosebite în bă de către conducerea orga lipseşte temporar din unitate, vechime neîntreruptă în ace
daţii sînt prevăzute în anexe Raportul dintre salariul tari consiliului popular judeţean timpului lucrat, la realizarea unităţile din cadrul centralei, nului ierarhic superior, de a- are dreptul să primească şi di eaşi unitate şi sporul pentru
le legii. far al fiecărei clase şl salariul sau al municipiului Bucu în întregime a sarcinilor indi inclusiv celui din aparatul cord cu organul sindical co ferenţa între salariul său şi condiţii vătămătoare sau peri
ART 31. — Salariile tarifa minim pe economie este ară reşti — pentru unităţile di viduale sau colective, care centralei. Premierea directo respunzător. salşriul prevăzut pentru func culoase de muncă se iau în cal
re ale personalului operativ tat în tabelul de mai jos. rect subordonate şi pentru decurg din planul de stat, din rului general şi directorilor pe ART. 59. — Pentru obţine ţia înlocuită. culul ajutoarelor pentru inca
centrale — pot autoriza con alte acte normative, din pla funcţiuni se face de către or rea unor realizări importante, Atunci cînd salariul tarifar pacitate temporară de muncă.
ducerea unităţii să aprobe re nurile de muncă ale unităţilor ganul ierarhic superior. cu caracter ştiinţific econo al funcţiei înlocuite este sta ART. 69. — Consiliul de Mi
Clasa Raport Clasa Raport Clasa Raport ducerea diminuării salariilor respective, precum şi din re (3) . Totalitatea premiilor ce mic, social sau cultural, per bilit pe gradaţii, diferenţa nu niştri va stabili pe ministere,
pentru personalul din aceste gulamentele de organizare şi pot fi acordate individual, con sonalul poate fi premiat din poate depăşi 3 clase de sala celelalte organe centrale şi
-
unităţi şi să dispună reduce funcţionare. La compartimen form prevederilor art. 53 şi ale fondurile bugetare special rizare, în afara cazului cînd, consilii populare judeţene şi al
1 1 15 1,85 29 3,70 rea diminuării salariilor pen tele care răspund de îndepli alineatelor (1) şi (2) nu poa destinate acestui scop, prevă nivelul de bază al salariului
2 1,04 16 1,95 30 3,90 tru cadrele de conducere a u- nirea unor indicatori prevă te fi mai mare de trei salarii zute în planurile de cheltuieli funcţiei înlocuite fiind mai municipiului Bucureşti fondul
3 1,09 17 2,05 31 4,05 nităţilor subordonate. zuţi în planul de stat, acorda tarifare lunare de încadrare, ale unor ministere sau ale mare de 3 clase, se acordă a- de salarii în limita căruia se
pot plăti sporuri pentru condi
4 1,13 18 2,15 32 4,25 (2) Cauzele care pot fi con rea salariilor se face şi în inclusiv — acolo unde este altor organe centrale. cest salariu. ţii vătămătoare şi periculoase,
5 1,18 19 2,26 33 4,50 siderate ca independente în funcţie de gradul de realizare cazul — indemnizaţia de con (2). Diferenţa de salariu pre în cadrul fondului de salarii
6 1,23 20 2,38 34 4,75 sensul alineatului precedent, a acestora. ducere. ART. 60. — Metodologia de văzut la alin. (1) se acordă planificat anual.
7 1,29 21 2,50 35 5,00 sînt următoarele : ART. 42. — Normele pri ART. 55. (1). Personalul poa aplicare a reglementărilor pri
8 1,34 22 2,63 36 5,25 — neprimirea la termenele vind executarea prevederilor te beneficia şi de premii în vind sistemul de premiere
prevăzute în lege se aprobă
9 1,40 23 2,75 37 5,50 stabilite prin contracte a unor art. 34-41 şi ale anexei cores cursul anului pentru economii de Consiliul do Miniştri. CAPITOLUL III
10 1,46 24 2,88 38 5,75 materii prime sau materiale, punzătoare ale prezentei legi
11 1,53 25 3,03 39 6,05 subansamble etc. provenite se emit de către Consiliul de J. Sporurile şi alte Principalele reglementari specifice
12 1,60 26 3,20 40 6,40 din import; Miniştri. drepturi de salariu
13 1,68 27 3,35 41 6,70 — neprimirea materiilor pri ART. 43. — In baza preve pe ramuri şi activităţi din economia
14 1,76 28 3,50 me agricole, vegetale şi ani derilor legii de faţă şi a ce ART. 61. — (1) In scopul late, se acordă un spor la sa
male, ca urmare a neîndepli- lorlalte reglementări, organe stimulării stabilităţii persona lariu pentru vechime neîntre
nirii de către unităţile secto le de conducere colectivă ale lului şi a reducerii fluctuaţiei ruptă în aceeaşi unitate, du naţională
Salariile tarifare corespun care pe baza reglementărilor unităţilor, de acord cu comi în toate sectoarele de activi- pă rum urmează :
zătoare claselor de salarizare în vigoare sînt 'menţinuţi pe rului socialist a sarcinilor de tetele sindicatelor, vor elabo t .
livrare, în volumul, structura
sint prevăzute în anexele le funcţii se stabilesc — în afara şi calitatea prevăzută în plan, ra regulamente de acordare a Tranşe de vechime Cotele din salariul ART. 70. — Reglementările ramuri şi activităţi din econo
gii. cazurilor în care legea preve pe baza confirmării lipsei de salariilor tarifare în raport de neîntreruptă tarifar sistemului de salarizare privind mia naţională, cu adaptările şi
ART. 33. — (1) Nomenclato de altfel — cu 1-3 clase de îndeplinirea sarcinilor. Aceste toate ramurile de activitate completările cerute de specifi
rul funcţiilor de execuţie teh salarizare mai mici decît cele resurse de către direcţiile ge regulamente se aprobă de că prevăzute la capitolul II din
nerale pentru agricultură, in
nice, economice, de altă spe prevăzute în nomenclator pen dustrie alimentară şi ape, co tre organul ierarhic superior între 5-10 ani 3 la sută prezenta lege se aplică în mod cul acestora, avlndu-se în ve
cialitate şi al funcţiilor de' tru funcţiile respective. ordonatoare a unităţilor cu şi se aduc la cunoştinţa între de la 10-15 ani 5 la sută corespunzător pe ramuri, sub- dere îndeosebi următoarele i
conducere, al personalului (3) Ministerele, celelalte or care s-au încheiat contracte gului personal. de la 15-20 ani 7 la sută
gane centrale .$ comitetele e-
[ u h cti'Chăresc? ad mirrtstrativ - de peste 20 ani 10 la sută A. Activităţi economice
întreţinere şi de pază din în xecutive ale consiliilor popu
treprinderi şi centrale, pre lare judeţene şi al municipiu I. Sistemul premial (2) Pentru personalul unită ilor, a cărui activitate este a) In industrie damentat, pe bază de norme,
cum şi clasele de salarizare lui Bucureşti, cu acordul Mi ţilor din industria minieră, direct legată de siguranţa cir numărul necesar de salariaţi
şi indemnizaţiile de conduce nisterului Muncii, vor putea ART. 44. — In scopul sti tru astfel de unităţi economi pentru muncitorii, mecanicii culaţiei, precum şi pentru ART. 71. — Aplicarea siste din această categorie de per
re sînt prevăzute în anexele include în nomenclatorul de mulării eforturilor îndreptate ce, fondul de premiere se a- de locomotivă şi personalul docheri, conducători de uti mului de salarizare în industrie sonal. Acolo unde procesul
operativ din unităţile de ex
legii. funcţii ce se aplică în unită spre sporirea eficienţei mun sigură prin subvenţie de la ploatare a căilor ferate sub laje portuare şi operatori de trebuie să stimuleze în mod muncii constă în supraveghe
(2) Salariile tarifare ale lu ţile pe care le coordonează cii în toate domeniile de ac bugetul de stat sau prin re deosebit: rea şl deservirea utilajelor
crătorilor care fac parte din unele funcţii prevăzute pen tivitate, se pot acorda perso distribuire în cadrul centra ordonate Ministerului Trans dană, sporul se calculează în — realizarea şi depăşirea sau a aparaturii, cum ar fi
rîndurile acestui personal şi tru alte ramuri sau sectoare nalului din unităţile de stat lei, iar pentru unităţile bu porturilor şi Telecomunicaţi- următoarele cote: planului de producţie valoric deservirea instalaţiilor în in
care nu îndeplinesc condiţiile de activitate, dar care se do premii anuale sub formă de getare cu caracter productiv şi fizic, în sortimentele stabi dustria chimică, producerea e-
de studii cerute de indicato vedesc a fi necesare şi unită gratificaţii, pentru rezultatele — prin planul de cheltuieli. Cotele din salariul tarifar lite ; nergiei electrice şi altele, tre
rul de studii şi vechime dar ţilor respctive. de ansamblu obţinute în anul A.RT. 49. (i). Personalul din — îmbunătăţirea continuă a buie să se stabilească norme
respectiv, precum şi premii aparatul ministerelor şi celor calităţii produselor în concor de muncă exprimate prin zo
lalte organe centrale care co
H. Condiţiile de acordare a salariilor în cursul anului pentru rezul ordonează activitatea unor Tranşe de din unităţile din industria din celelalte unităţi danţă cu cerinţele tot mai exi ne de deservire, număr de per
Pentru personalul
Pentru personalul
tate deosebite obţinute în ac
sonal sau alte forme de mă
gente ale beneficiarilor şi co
tivitatea desfăşurată. ramuri economice, precum şi .vechime minieră, care lucrează la prevăzute în respunzător condiţiilor de com surare a muncii, corespunză
ART. 34, — (1) Pentru fie lor de muncă concrete — sta ART. 45. — (1) In unităţi al direcţiilor din aparatul co neîntreruptă suprafaţă acest alineat petitivitate de pe piaţa exter toare activităţii desfăşurate.
care lucrător dintr-o întreprin bilite individual, pe echipă, pe le economice premiile anuale mitetelor executive ale con nă i (4) In scopul creşterii efi
dere, altă unitate economică linie de fabricaţie, pe sector se acordă din beneficiul reali siliilor populare judeţene şi — asigurarea unui ritm sus cienţei activităţii, la unele u-
sau instituţie, ţinînd seama de de maistru, atelier sau secţie zat. al municipiului Bucureşti care între 1-5 ani 2 la sută 3 la sulă ţinut de creştere a productivi nităţi industriale se vor apli
rolul ce-i revine la locul de de producţie — privind can (2) Fondul de premiere se funcţionează în regim econo de la 5-10 ani 3 la sută . 5 la sută tăţii muncii, prin promovarea ca forme de salarizare în ca
muncă sau în funcţia încre titatea şi calitatea produselor constituie dintr-o cotă din be mic beneficiază de premii a- de la 10-15 ani 5 la sută 7 la sută metodelor moderne de orga re salariul cuvenit în raport
dinţată, trebuie stabilite sar pe care trebuie să le execu neficiul anual realizat de fie nuale (gratificaţii) conform de la 15-20 ani 7 la sută 10 la sută cu realizarea sarcinilor canti
cini precise a căror îndepli te, cu respectarea consumuri care unitate. Cotele de consti prevederilor art. 45-48, pe ba peste 20 ani 10 la sută 12 la sută nizare a producţiei şi a muncii tative se majorează sau se di
nire este obligatorie. Acorda lor normate de materii prime tuire a fondului de premiere za rezultatelor obţinute de şi prin introducerea largă a minuează în funcţie do gra
rea salariului tarifar în între şi materiale. din beneficii pe ministere, ce totalitatea unităţilor economi (3) Lista meseriilor şi func progresului tehnic ; dul de îndeplinire a unor in
gime — şi după caz şi a in (2) Pentru muncitorii din ca lelalte organe centrale, consi ce din subordine. ţiilor din exploatarea căilor (4) Categoriile de locuri de — folosirea intensivă şi ex dicatori suplimentari, cum
demnizaţiei de conducere — drul activităţilor auxiliare sa liile populare judeţene şi al (2) . Personalul din aparatul ferate care beneficiază de muncă şi meseriile (funcţiile) tensivă a capacităţilor de pro sînt nivelul calităţii produse
depinde de îndeplinirea tutu lariul tarifar se acordă, ca şi municipiului Bucureşti se« a- ministerelor şi organelor cen sporul de vechime prevăzut cu condiţii vătămătoare şi pe ducţie, prin încărcarea comple lor sau consumul normat de
ror sarcinilor încredinţate, a- în cazul muncitorilor din ac probă anual de Consiliul de trale de sinteză economică sau la alin (2) se stabileşte de riculoase, la care se pot acor tă a maşinilor şi instalaţiilor şl materii prime şl materiale.
tît a sarcinilor ce decurg pen tivitatea de bază, la îndepli Miniştri, astfel îneît pe an al celor care coordonează ac Consiliul de Miniştri. da sporuri, precum şi criteriile utilizarea cît mai deplină a ART. 73 — (1) In unele ra
tru lucrători din planul uni nirea integrală a sarcinilor de samblul economiei fondul de tivităţi cu caracter social-cul (4) Personalul din alte sec de diferenţiere a cuantumului timpului lor disponibil, prin
tăţii, sau al compartimentului muncă, stabilite individual sau premiere să reprezinte pînă la tural, şi cel din aparatul pro acestora se stabilesc, în con generalizarea schimbului 2 şi muri şi activităţi din industrie,
în care lucrează, cît şi a sar eoldetiv, depinzînd de speci 3 la sută din beneficiile plani priu al comitetelor executive toare de activitate, remunerat formitate cu prevederile legii, extinderea schimbului 3 ; în funcţie de complexitatea pro
cinilor proprii de muncă. Ne- ficul activităţii. Sarcinile a- ficate, asigurîndu-se o propor ale consiliilor populare jude pe baza reţelelor de salariza de către orcjanele colective de — reducerea continuă a con ducţiei, a instalaţiilor, de teh
îndeplinirea integrală a sarci cestor muncitori constau fie ţie corespunzătoare între fon ţene şi al municipiului Bucu re aprobate pentru industria conducere ale ministerelor, ce sumurilor specifice şi valorifi nicitatea şi importanţa produ
nilor atrage după sine acorda în realizarea unui anumit vo dul de premiere, fondul de reşti, precum şi personalul din minieră, beneficiază după caz lorlalte organe centrale şi de carea superioară a resurselor selor executate sau de condi
de sporul de vechime neîntre
rea unui salariu diminuat. lum de lucrări, fie în asigura salarii şi volumul benefici celelalte instituţii finanţate de ruptă în aceeaşi unitate, du către comitetele executive ale materiale, folosindu-se norme ţiile generale de muncă, reţe
lele tarifare de salarizare pen
rea condiţiilor pentru buna
(2) Pentru nerealizarea sar desfăşurare a activităţii unei ilor. Cotele stabilite pe minis la bugetul de stat beneficiază pă cum lucrează la suprafaţă consiliilor populare judeţene de consum fundamentate teh tru muncitori sînt diferenţiate
cinilor ce decurg din planul grupe de muncitori de bază, tere, celelalte organe centra de premii anuale (gratificaţii) sau în subteran. şi al municipiului Bucureşti, nic ; pe mai multe niveluri de sa
unităţii sau al compartimentu a unui atelier, a unei secţii le şi comitetele executive ale (5) Cei care au, în cursul u- de acord cu comitetele uniu — ridicarea calificării profe larizare.
lui în care lucrează, diminua- . sau a întregii întreprinderi. consiliilor populare judeţene dintr-un fond ce se constituie nei luni, una sau mai multe nilor sindicatelor de ramură, sionale, asigurarea necesarului
rea maximă ce poate fi apli ART. 37. — (1) Pentru per şi al municipiului Bucureşti prin aplicarea unei cote de absenţe nemotivate, pierd pe baza regulamentului cadru de cadre calificate la nivelul Nivelul Ao al reţelei con
cată este de 20 la sută din sonalul încadrat pe funcţii de se defalcă de către acestea pe 1,5 la sută asupra fondului de sporul de vechime neîntrerup aprobat de Consiliul de Miniş cerinţelor ramurii şi preocupa strucţii de maşini va putea
salariul tarifar cuvenit pentru conducere a unităţilor econo unităţile subordonate, conform salarii planificat anual. tă pentru acea lună. tri. rea de raţionalizare a consumu fi utilizat, în limita fondului
timpul lucrat şi, după caz, şi mice, salariile tarifare se a- metodologiei elaborate de Mi (3) , — La unităţjle care rea ART. 62. — (1) Personalul (5) stabilirea concretă a lui de muncă; de salarii planificat, la cel
din indemnizaţia de conduce cordă potrivit specificului ac nisterul Muncii împreună cu lizează venituri din mijloace care lucrează la locuri de locurilor de muncă sau mese ~ gospodărirea cu maximă mult 30 la sută din totalul
re. La recuperarea nerealiză- tivităţii, în raport cu îndepli Comitetul de Stat al Planifi extrabugetare, fondul de pre muncă la care, cu toate mă riilor (funcţiilor) cu condiţii eficienţă a tuturor mijloacelor muncitorilor din întreprinderi
rii, sumele cu care au fost di nirea a doi pînă la patru in cării şi Ministerul Finanţelor. miere anuală se poate com surile luate, continuă să exis vătămătoare şl periculoase la materiale, în vederea creşterii le de acest profil subordonate
minuate salariile se pot resti dicatori sau sarcini de plan ART. 46. — La depăşirea sau pleta cu o parte de pînă la te condiţii vătămătoare, deter care — în condiţiile stabilite rentabilităţii şi a volumului de Ministerului Industriei Con
tui în proporţie de 70-100 la care trebuie să reflecte în Ia nerealizarea beneficiului 50 la sută din veniturile nete minate de acţiunea unor a- prin regulamente — se acor beneficii. strucţiilor de Maşini.
sută în funcţie de efectele a- mod sintetic activitatea uni- planificat, fondul de premie realizate peste cele planificate, dă sporuri, precum şi a mărimii (2) In scopul stimulării mai
cestor nerealizărl şl de du re cuvenit prin aplicarea co în condiţiile prevăzute în re genţi nocivi fizici, chimici, acestora, diferenţiat pe locuri ART. 72. — (1) in unităţile accentuate a creşterii produc
tătii. biologici ori de suprasolicita industriale este necesar să se
rata recuperării. La unităţile care au sarcini tei stabilite asupra beneficiu glementările în vigoare pri re fizică, sau condiţii pericu de muncă, se face de către aplice, peste tot unde este po tivităţii muncii, muncitorilor
(3) La nerealizarea sarcini de plan de export sau de în lui realizat se majorează sau vind destinaţia veniturilor rea loase care prezintă un risc comitetele, respectiv consiliile sibil şi se justifică economic, din ramurile construcţii de
lor proprii de muncă, dimi casări din prestaţii de servi se diminuează, după caz, cu lizate din mijloace extrabuge deosebit de accidentare sau oamenilor muncii, de acord forma de salarizare în acord. maşini şi prelucrarea lemnu
nuările aplicate pot ajunge cii internaţionale, unul dintre cîle un procent pentru fie tare. Fondul total de premie contagiune are dreptul la un cu comitetele sindicatelor. Organele colective de con lui care lucrează în acord li
pînă la 1/3 din salariul tari indicatorii de care este condi care procent de depăşire sau re, astfel majorat, nu poate spor la salariu. (6) Personalul care lucrează ducere ale unităţilor industria se pot acorda salarii tarifare
far şi, după caz, şi din indem ţionată acordarea salariilor de nerealizare. depăşi 3 la sută din fondul de în unele unităţi situate în lo le au obligaţia de a acţiona cu 5 la sută mai mari decît
nizaţia de conducere. Sumele trebuie să fie realizarea aces ART. 47. — Fondul de pre salarii planificat anual al a- (2) Sporul pentru condiţii calităţi cu condiţii deosebite permanent în vederea perfec cele ale muncitorilor care lu
corespunzătoare diminuărilor tor sarcini. miere constituit conform pre cestor unităţi. vătămătoare se acordă în su de muncă şi de trai poate be ţionării organizării producţiei crează în regie.
pentru nerealizarea sarcinilor (2) Pentru personalul de e- vederilor art. 45 şi 46 se a- ART. 50. — (1). Fondul de me fixe de 50-75-100-125-150 neficia de un spor' la salariul şi a muncii, a formelor de (3) După criteriile de la ali
proprii de muncă nu se resti xecuţie tehnic, economic şi de cordă integral cu condiţia în premiere cuvenit la finele a- lei lunar, corespunzător tim tarifar. Unităţile, categoriile măsurare şi evidenţă a mun neatul (1) sînt diferenţiate, de
tuie. altă specialitate şi pentru per deplinirii sarcinilor ce revin nului se repartizează întregu pului lucrat. Diferenţierea spo de personal şi cotele de spor cii depuse, creînd astfel con regulă, şi salariile tarifare ale
rului se face pe categorii de
(4) Diminuarea totală pentru sonalul de conducere din sec fiecărei unităţi la 2 pînă la 4 lui personal al unităţii, pro locuri de muncă şi se acordă ce se vor putea acorda sînt diţiile necesare în vederea personalului de execuţie teh
nerealizarea atît a sarcinilor ţii, ateliere sau alte subuni dintre ceilalţi indicatori ce porţional cu salariul tarifar, în funcţie de existenţa facto prevăzute în anexele legii. asigurărji unei remunerări cît nic, economic şi de altă spe
ce decurg din planul unităţii, tăţi de producţie de bază sau caracterizează activitatea aces inclusiv indemnizaţia acorda rului nociv sau de suprasolici ART. 63. — Şeful de echipă mai corespunzătoare cantităţii cialitate, precum şi ale per
cit şi a sarcinilor proprii de auxiliare, acordarea salariului teia. In cazul nerealizării a- tă cadrelor din conducerea u- tare fizică al cărui grad de sau brigadă care conduce o şi calităţii muncii depuse şi sonalului de conducere din u-
muncă nu poate depăşi 1/3 tarifar este condiţionată de cestor indicatori, fondul de nităţii. Fondul suplimentar de intensitate poate fi determinat formaţie de muncitori poate stimulării obţinerii unor rezul nităţile industriale.
din salariul tarifar şi — după realizarea a doi pînă la patru premiere se reduce cu 1 ta premiere, constituit conform prin măsurători cu aparatură beneficia pentru timpul lucrat tate tot mai bune în muncă. (4) La unităţile energetice,
caz — şj din indemnizaţia de indicatori de plan stabiliţi la sută pentru fiecare procpnt de prevederilor art. 49 alin. (3) de specialitate, sau în funcţie în această funcţie de un spor (2) In unităţile în care de muncitorii care sînt autorizaţi
conducere. nivelul subunităţii respective, nerealizare a fiecărui indica se repartizează celor care au de existenţa unui complex de de pînă la 10 la sută din sa păşirea producţiei planificate să lucreze la anumite locuri
tor în parte. Reducerea pentru
ART. 35. — (1) Salariul per sau, acolo unde acest lucru nu nerealizarea unuia dintre a- contribuit la realizarea de ve factori care, prin cumulare lariul tarifar, care se include prezintă un Interes deosebit de muncă ale instalaţiilor im
nituri peste cele planificate,
sonalului salarizat în acord se este posibil, la nivelul între ceşti indicatori nu poate fi conduc la efecte dăunătoare în salariul tarifar de încadra pentru economia naţională, portante, mari şi complexe,
stabileşte în raport cu gradul prinderii. mai mare de 15 la sută din tinîndu-se seama de aportul re. In unele activităţi speci cum ar fi extracţia de cărbu pot să beneficieze de salarii
de realizare a normelor de (3) Pentru personalul de e- fondul de premiere. fiecăruia la rezultatele obţi stării de sănătate. Pentru fice, sporul pentru conducerea ne şi de minereuri metalifere, tarifare majorate cu 5 la sută
personalul care lucrează la
nute. Odată cu aprobarea bi
muncă. xecuţie tehnic, economic şi de ART. 48. — La unităţile e- lanţului rezultatelor activită carotajul radioactiv, la defec- formaţiei de lucru se stabileş producţia de oţel, laminate şi fată de cele prevăzute in re
(2) Salariul tarifar al perso altă specialitate şi pentru per conomice planificate cu sub ţii din anul expirat, adunarea toscopie cu raze Roentgen sau te conform prevederilor din altele, se poate aplica forma ţeaua tarifară a ramurii.
nalului salarizat în regie se sonalul de conducere din com venţii de la stat per sold anual, generală a oamenilor muncii în alte locuri de muncă simi anexele legii. de salarizare în acord pro ART. 74. — (1) In unităţile
acordă în funcţie de realiza partimentele funcţionale, a- la cele planificate fără bene poate aproba ca, la repartiza lare sporul este de pînă la ART. 64. — (1). Personalul gresiv diferenţiat. Coeficientul industriale, printre indicatorii
rea integrală a sarcinilor ce-i cordarea salariilor tarifare es ficii şi la cele la care volu 200 lei lunar. care lucrează peste durata de majorare a salariului în a- care condiţionează acordarea
revin acestuia în îndeplinirea te condiţionată de realizarea mul beneficiului planificat hu rea fondului de premiere, normală a zilei de muncă sau cest caz poate fi de pînă la integrală a salariilor tarifare,
(3) Sporul pentru condiţii
planului, fie pe întreaga uni unor indicatori sau sarcini de acoperă fondul de premiere fruntaşii în întrecere să pri periculoase de muncă se a- în zilele de repaus săptămînal 1,2 şl se stabileşte diferenţiat, se vor stabili în mod obliga
mească premii pe baza unei
are dreptul să fie remunerat
tate sau pe subunităţi ale a- plan — dintre cei stabiliţi pen corespunzător cotei de consti cote mai mari cu pînă la 20 cordă, de reguli|, sub formă conform prevederilor alinea în raport cu importanţa pro toriu i
cesteia, fie pe grupe de per tru conducerea unităţii sau tuire aprobate^ la nivelul în la sută decît aceea stabilită procentuală între 5 şi 20 la telor (2) şi (3), dacă nu i s-a duselor realizate, precum şl — realizarea planului pro
sonal sau individual, tinînd alţi indicatori de plan — a- tregului minister sau organ sută din salariul tarifar cuve asigurat, în compensare, po cu nivelul de depăşire a sar ducţiei marfă sau a produc
seama de rolul şi răspunderea supra îndeplinirii cărora aceş central, precum şi la unele pentru restul personalului din nit pentru timpul lucrat în a- trivit legii, timpul liber co cinilor cantitative de pro ţiei marfă vîndută şi încasa
unitate.
fiecăruia în realizarea acestor tia au posibilitatea de a ac unităţi bugetare cu caracter semenea condiţii. Pentru une respunzător. ducţie. tă;
sarcini. ţiona cît mai direct. productiv, fondul de premie (2). Premiul se poate redu le activităţi şi locuri de mun (2). Munca prestată peste (3) Pentru personalul care, — nedepăşirea cheltuielilor
ART. 36. — (1) Pentru mun (4) Pentru personalul func re planificat se stabileşte du ce sub valoarea ce rezultă că deosebit de periculoase, datorită specificului activităţii planificate la 1 000 lei pro
citorii din activitatea de ba ţionăresc, precum şi pentru pă criterii asemănătoare cu potrivit prevederilor de la durata normală a zilei de lu este salarizat în regie, între ducţie marfă.
ză, salarizaţi în regie, salariul personalul administrativ de alin. (1) sau poate să nu fie prevăzute în anexele legii se cru, necompensată cu timp li prinderile au obligaţia de a
tarifar se acordă în raport cu întreţinere şi de pază din toa acelea care se aplică Ia ce acordat, în cazul persoanelor pot acorda sporuri procentua ber corespunzător, se remu stabili sarcini precise de mun
gradul de realizare a sarcini te compartimentele, salariul lelalte unităţi economice. Pen- care în cursul anului au avut le mal mari. nerează pe lîngă salariul ta că, determinînd In mod fun (Continuara in pagina a 4-o)