Page 31 - Drumul_socialismului_1973_03
P. 31

3
             DRUMUL SOCIALISMULUI • Nr. 5 648 ® VINERI 9 MARTIE 1973



                                                                    P R O I E C T                                                    D E                     L E G E





                                                           privind administrarea fondului locativ şi reglementarea



                                                                               raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi



                 Potrivit  hotărîrii  recentei  plenare  a  C.C.  al  P.C.R.,  se              Capitolul III                        chiria  calculată  la  tariful  de   —  cu  50  la  sută  pentru  cei   grădinile   aferente   suprafeţe­  conformitate   cu   prevederile
              supune  dezbaterii  publice  Proiectul  de  lege  privind  admi­                                                      bază   prevăzut   pentru   sala­  cu  un  venit  mediu  lunar  pe   lor  locative,  indiferent  de  des­  prezentei legi.
              nistrarea   fondului   locativ   şi   reglementarea   raporturilor                                                    riul   tarifar   sau   pensia   chi­  membru   de   familie   cuprins   tinaţie,  tariful  anual  al  chiriei   ART.  46.  Litigiile  în  legătu­
              dintre proprietari şi chiriaşi.                                    închirierea locuinţelor din fondul                 riaşului pînă la 800 lei.     între 901 şi 1 500 lei ;      este de 1 leu/mip.            ră   cu   repartizarea,   deţinerea
                 Observaţiile,   propunerile   şi   sugestiile   oamenilor   muncii         locativ de stat                          ART.   31.   Calculul   chiriei   —  cu  75  la  sută  pentru  cei   ART  45.  Contractul  de  în­  sau  folosirea  suprafeţei  loca­
              pe   marginea   proiectelor   supuse   dezbaterii   vor   fi   trimise                                                pentru  locuinţa  ocupată  de  o   cu  un  venit  mediu  lunar  pe   chiriere  pentru  suprafeţele  lo­  tive  cu  altă  destinaţie  decît
              pînă  la  data  de  15  martie  1973  la  Comitetul  de  stat  pen­                                                   familie   în   care   sînt   mai   membru   de   familie   cuprins   cative  cu  altă  destinaţie  de­  aceea  de  locuinţă  vor  fi  so­
             tru   economia   şi   administraţia   locală,   Calea   Victoriei   nr.   ART.  16  Contractul  de  în­  ART.  20.  In  cazul  persoane­  mulţi   salariaţi   sau   pensio­  între 1 501 şi 2 500 lei ;  cît  aceea  de  locuinţă  se  în­  luţionate  de  către  organele  de
              63-69.                                                    chiriere   pentru  locuinţele   din   lor   care   sînt   transferate   în   nari  se  va  face  pe  baza  sala­        cheie  în  formă  scrisă,  pe  ba­  arbitraj,   cînd   toate   părţile
                                                                        fondul  locativ  de  stat  se  în­  interes  de  serviciu  în  altă  lo­  riului  tarifar  lunar  sau  pen­  —   cu  100  la  sută  pentru   za ordinului de repartizare în  sînt organizaţii socialiste.
                                                                        cheie în formă scrisă.        calitate,  spaţiul  ocupat  de  a-   siei celei mai mari.   cei  cu  un  venit  mediu  lunar
                     MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ                             Contractul   de   închiriere   cestea  şi  de  membrii  familiei   ART.  32.  Tariful  de  bază  se   pe  membru  de  familie  peste
                  A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA                       pentru  suprafeţele  locative  cu   cu  care  se  mută  devine  dis­  majorează   cu   30   la   sută   2 500 lei
                                                                        destinaţia  de  locuinţă  din  fon­  ponibil,  ta  obţinerea  altei  lo­  pentru   locuinţele   cu   încălzi­  ART.   34.   La   chiria   cal­  Capitolul VI
                        ADOPTĂ PREZENTA LEGE                            dul  locativ  de  stat  are  va­  cuinţe  în  localitatea  respecti­  re  centrală  sau  gaze  la  sobe   culată   potrivit   articolelor
                                                                        loare   de   înscris   autentic   şi   vă.                  ori  se  reduce,  după  caz,  pen­  28—33  se  adaugă  12  lei  lunar
                                   Capitolul I                          constituie titlu executoriu.                                tru   întreaga   suprafaţă   locui­  pentru  baie  cu  cadă  şi  8  lei   Obligaţiile organizaţiilor de stat care
                                                                                                        ART,  21.  Nici  o  persoană
                                                                         ART.  17.  Locatarul  princi­  nu  poate  fi  evacuată  din  lo­  bilă, după cum urmează :  lunar  pentru  baie  numai  cu
                             Dispoziţii generale                        pal  are  dreptul  să  subînchi-                             —  15  la  sută  pentru  came­  duş. __                         închiriază şi ale chiriaşilor în legătură cu
                                                                        rieze   o   parte   din   suprafaţa   cuinţa  deţinută  în  mod  legal   rele  situate  la  subsol  sau  în   ART.  35.  Chiria  pentru  su­
             ART.  1.  Fondul  locativ  de   celaşi  nivel  sau  la  nivele  di­  locativă  a  locuinţei,  dacă  a-   decît  în  cazurile  şi  în  condi­  mansarde   aflate   direct   sub   prafaţa   subînchiriată   este   e-   întreţinerea, repararea şi folosirea fondului
                                                                                                      ţiile prevăzute de lege.
            stat   se   administrează   şi   se   ferite,  care  împreună  formea­  ceasta   nu   constituie   suprafa­            acoperiş ;                     gală   cu   chiria   aferentă   su­  locativ de stat cu destinaţia de locuinţă
           închiriază   de   întreprinderi   ză  o  unitate  locativă  de  sine   ţă disponibilă.      ART.  22.  In  caz  de  divorţ,   —  10  la  sută  pentru  locuin­  prafeţei   locuibile   subînchiria-
           specializate   subordonate   co­  stătătoare,   determinată   ca   a-   Subînchirierea  se  face  ast­  dacă  soţii  nu  au  convenit  alt­  ţele   lipsite   de   instalaţii   de   te  şi  a  dependinţelor  la  ca­
           mitetelor   executive   ale   con­  tare prin construcţia sa.  fel :                       fel,  beneficiul  contractului  pri­  apă,   canal,   electricitate   sau   re  are  acces  subchiriaşul,  cu   ART.   47.   Organizaţiile   de   ART.  49.  Chiriaşii  sînt  o-
           siliilor  populare  sau  de  alte   La   închiriere   se   va   ţine   a)   persoanelor  stabilite  de   vitor   la   locuinţă   foloseşte   numai  de  una  ori  unele  din­  o  majorare  de  pînă  la  15  la   bligaţi  să  plătească  cu  regu­
           întreprinderi de stat.         seama,  pe  cît  posibil,  ca  în-   comitetele  executive  ale  con­  soţului  căruia  i  s-au  dat  în   tre acestea ;  sută.  In  cazul  în  care  acest   stat   care   închiriază   suprafeţe   laritate  cotele  ce  le  revin  din
                                                                        siliilor  populare,  dacă  au  do­
                                                                                                                                                                                                locative  cu  destinaţia  de  lo­
             Fondul  locativ  de  stat  con­  tr-un  apartament  să  locuiască   miciliul  sau  viza  de  flotant  în   îngrijire  copiii,  iar  în  cazul   —   10  la  sută  pentru  lo­  spaţiu   este   mobilat,   majora­  cuinţă  sînt  obligate  la  :  repa­  cheltuielile   de   întreţinere   şi
           struit   din   fondurile   proprii   o   singură   familie.   In   cazul   localitatea  respectivă,  ori  sînt   cînd  nu  sînt  copii,  soţului  ca­  cuinţele  construite  din  mate­  rea  poate  fi  pînă  la  150  la   rarea  şi  înlocuirea  tuturor  e-   reparare  a  părţilor  şi  instala­
           ale   întreprinderilor   şi   orga­  în   care   apartamentul   depă­  îndreptăţite,   potrivit   legii,   re a obţinut divorţul.  riale   de   construcţie   inferioa­  sută, în raport de confort.  lementelor  de  construcţii  şi  in­  ţiilor  de  folosinţă  comună  ale
           nizaţiilor   economice   de   stat   şeşte  nevoile  unei  familii,  cu   să-şi   stabilească   domiciliul   In   toate   celelalte   situaţii   re   ca   paiantă,   chirpici   şi   ART.   36.   Chiria   datorată
           se  administrează  şi  se  închi­  cel  puţin  o  cameră  separată,   sau  reşedinţa  în  acea  locali­  instanţa  care  pronunţă  divor­  lemn.      de   salariatul   unei   organizaţii   stalaţii   din   exteriorul   clădirii   clădirii,  iar  la  încetarea  con­
                                                                                                                                   o
                                                                                                                                                                                                                             tractului  de  închiriere  sînt  o-
                                                                                                                                     Reducerile  se  aplică  cumu­
                                                                                                                                                                                                şi  al  anexelor  ei,  a  elementelor
           riază de către acestea.       acesta  poate  fi  închiriat  mai   tate ;                   ţul  va  hotărî  care  dintre  soţi   lativ.               de   stat,   al   unei   organizaţii   de   instalaţii   aferente   clădirii
             Fondul  locativ  construit  din   multor   familii   cu   respectarea   b)   turiştilor,   cetăţeni   ro­  va  avea  beneficiul  contractu­  ART.   33.   Pentru   suprafaţa   cooperatiste  ori  al  altei  orga­  —  ascensor,  hidrofor,  instala­  bligaţi   să   predea   suprafaţa
           fondurile   proprii   ale   organi­  dispoziţiilor   legale   privind   mâni  sau  străini,  stabiliţi  de   lui privitor la locuinţă.  locuibilă  excedentară  care  de­  nizaţii   obşteşti,   pentru   lo­     locativă  în  stare  de  folosinţă,
                                                                                                                                                                                                                             ţinîndu-se  seama  de  starea  în
           zaţiilor   cooperatiste   sau   ale   normarea fondului locativ.  oficiul de turism.        ART.  23.  Persoanele  care  o-   păşeşte  norma  locativă,  la  ta­  cuinţa   deţinută   în   clădirile   ţie   de   încălzire   centrală   şi
           altor   organizaţii   obşteşti   se   Prin   cameră   separată   se   Subînchirierea  se  face  nu­  cupă  fără  contract  de  închi­  riful  de  bază  se  aplică  o  ma­  proprietate  de  stat,  se  va  re­  preparare  a  apei  calde,  puncte   care a fost închiriată.
           administrează  şi  se  închiriază   înţelege   acea   încăpere   care   mai  pe  bază  de  contract  în­  riere  o  suprafaţă  locativă  din   jorare progresivă de :  ţine  de  către  acea  organiza­  termice,  crematorii  —  precum   In   cazul   neîndeplinirii   de
           de către acestea.             nu  serveşte  de  trecere  pentru   cheiat  în  formă  scrisă,  care   fondul  locativ  aflat  în  admi­                ţie  pe  statul  de  salarii  din   şi   efectuarea   transformărilor   către  chiriaş  a  obligaţiilor  pe
                                         locatari,   pentru   intrare   sau                                                          —  25  la  sută  pentru  primii                                                         care  le  are  cu  privire  la  în­
             ART.  2.  Suprafaţa  locativă   ieşire   ori   pentru   folosirea   se   înregistrează   la   adminis­  nistrarea   întreprinderilor   de   10 mp ;  remuneraţia   lunară   cuvenită   instalaţiilor  de  ardere  ca  ur­
           cuprinde   suprafaţa   locuibilă   dependinţelor.           traţia   sau   circumscripţia   fi­  stat  prevăzute  în  articolul  1   —  50  la  sută  pentru  urmă­  acestuia,   indiferent   de   orice   mare  a  schimbării  combustibi­  treţinerea  şi  repararea  locuin­
           şi dependinţele.                ART.  4.  Suprafaţa  locativă   nanciară respectivă.       alineatul  1  vor  fi  evacuate,   torii 10 mp ;           alte  reţineri,  chiar  dacă  prin   lului.                 ţei  proprietate  de  stat,  lucră­
                                                                                                                                                                                                 Suprafaţa  ,  locativă  închiriată
             Prin   suprafaţă   locuibilă   se   cu   altă   destinaţie   decît   a-   Contractele   de   subînchiriere   fără  atribuirea  altei  suprafeţe   —  100  la  sută  pentru  res­  aceasta   se   depăşesc   limitele   se  predă  chiriaşului  în  stare   rile  necesare  vor  fi  executate
           înţelege   suprafaţa   camerelor   ceea  de  locuinţă  cuprinde  su­  se  încheie,  în  cazul  persoane­  locative,  pe  baza  deciziei  co­  tul suprafeţei locuibile.  prevăzute  de  art.  409  din  Co­  normală de folosinţă.  de  către  unitatea  sau  organi­
                                                                                                                                                                 dul  de  procedură  civilă.  Mo­
           care,   determinate   ca   atare   prafaţa  locativă  necesară  des­  lor  de  la  lit.  a,  între  locata­  mitetelor  executive  ale  consi­  Pentru  chiriaşii  cu  un  ve­                                    zaţia   care   închiriază,   urmînd
           prin   construcţia   lor,   servesc   făşurării   activităţii   economi­  rul  principal  şi  subehiriaş,  iar   liilor  populare  ale  municipi­  nit  mediu  pe  membru  de  fa­  dalitatea   reţinerii   se   stipu­  ART.  48.  Chiriaşii  sînt  obli­  ca   contravaloarea  acestor  lu­
           pentru   locuit,   inclusiv   holu­  ce,   social-culturale,   adminis­  în   cazul   turiştilor   prevăzuţi   ilor,   sectoarelor   municipiului   milie  mai  mare  de  900  lei   lează  în  contractul  dc  închi­  gaţi  la  plata  chiriei,  precum   crări  să  fie  recuperată  de  la
                                                                                                                                                                 riere.
                                                                       la  lit.  b,  între  locatarul  prin­
           rile şi camerele de trecere.  trative  sau  obşteşti  şi  depen­  cipal şi oficiul de turism.  Bucureşti,  oraşelor  şi  comune­  lunar,  care  nu  cumpără  lo­                    şi  la  întreţinerea  şi  repararea   chiriaşi.
             Prin   dependinţe   se   înţeleg   dinţele aferente.                                     lor.                         cuinţa  ce  o  ocupă  în  condi­  Chiriaşii,   alţii   decît   cei   elementelor   de   construcţii   şi   Chiriaşii  vor  plăti  în  între­
                                                                                         subînchirie­
                                                                                    de
                                                                         Contractele
           încăperile  care  deservesc  su­  Comitetele   executive   ale   re  vor  prevedea,  în  mod  o-   Evacuarea  se  face  de  către   ţiile  şi  în  termenul  prevăzute   prevăzuţi   în   alineatul   prece­  instalaţii   din   interiorul   locu­  gime,  pentru  toate  persoanele
           prafaţa  locuibilă  şi  anume  :   consiliilor  populare  vor  iden­                       întreprinderile  care  au  în  ad­  de  lege.  chiria  calculată  po­  dent,  vor  plăti  chiria  în  con­  inţei  şi  ale  părţilor  de  folo­  cu   care   locuiesc,   cheltuielile
           vestibulul,  antreul,  tinda,  ve­  tifica   spaţiile   construite   cu   bligatoriu,   tarifele   şi   terme­  ministrare   fondul   locativ   de   trivit  art.  28—33  se  majorea­  diţiile   prevăzute   în   contrac­  sinţă  comună  ale  clădirii  şi
           randa,   culoarul,   bucătăria,   destinaţia   de   locuinţe,   care   nele  de  subînchirieri.  Tarife­  stat  prevăzut  în  alineatul  pre­  ză după cum urmează :  tul de închiriere.  anexelor acesteia.      pentru  apă,  canalizare,  ilumi­
                                                                                                                                                                                                                             nat,  încălzire,  precum  şi  alte
                                                                       le  pentru  subînchirierea  de  la
           chicineta,   oficiul,   cămara,   sînt  folosite  în  prezent  în  alt   lit  a  sînt  cele  prevăzute  în   cedent,  iar  în  caz  de  opunere,                                      Chiriaşii  sînt  obligaţi  la  re­
           camera   de   baie,   closetul,   scop  şi  vor  lua  măsuri  ca   prezenta  lege,  iar  cele  pentru   evacuarea   se   face   împreună                                            pararea  şi  înlocuirea  elemen­  cheltuieli  ce  decurg  din  folo­
           spălătoria,   uscătoria,   pivniţa,   în  termen  de  un  an  acestea   subînchirierea  de  la  lit.  b  vor   cu organele de miliţie. '       Capitolul V                                                        sirea   părţilor   şi   instalaţiilor
           boxa  la  subsol,  magazia  din   să  fie  redate  scopului  pentru   fi   stabilite   prin   hotărîre   a                                                                          telor  de  construcţii  şi  insta­  comune alo clădirii.
           zid, logia şi terasa acoperită.  care au fost construite.   Consiliului de Miniştri.        ART.  24.  Locatarii  princi­                                                           laţii  deteriorate  ca  urmare  a   ART.  50.  In  locuinţele  pro­
             ART.  3.  Apartamentul  cu­   ART.   5.   Locatar   principal   Contractul   de   subînchiriere   pali  şi  cei  ce  locuiesc  împreu­  Normarea, repartizarea şi stabilirea chiriei   folosirii   lor   necorespunzătoa­  prietate   de   stat   se  interzice
           prinde   una   sau   mai   multe   este  persoana  fizică  sau  juri­  încheiat  cu  încălcarea  preve­  nă  cu  aceştia  pierd  dreptul  de                                        re,   indiferent   dacă   acestea
           camere  de  locuit  cu  depen­  dică   titulară   a   contractului   derilor'   alineatelor   precedente   folosinţă  a  suprafeţei  locati­  pentru fondul locativ cu altă destinaţie                            chiriaşilor   să   execute   modi­
           dinţele aferente, situate la a-  de închiriere.                                           ve  şi  vor  fi  evacuaţi  fără  a-                                                       sînt  în  interiorul  sau  exterio­  ficări  de  spaţii  sau  alte  mo­
                                                                       este  nul  de  drept,  iar  sumele   tribuirea  altei  suprafeţe  loca­    decît aceea de locuinţă                      rul clădirii.
                                                                       încasate  în  temeiul  lui  se  fac   tive, în următoarele cazuri :                                                                                   dificări constructive.
                               Capitolul II                            venit la stat.                  a)  dacă  pricinuiesc  însemna­
                                                                         încălcarea   dispoziţiilor   pre­  te  stricăciuni  locuinţei,  clădi­                                                                    Capitolul VII
                                                                                                                                     ART.  37.  Suprafeţele  loca­
                                                                                                                                                                   ART.  41.  Tariful  de  bază  al
                                                                                   prezentul
                                                                                             articol
                     Normarea locuinţelor din fondul                   văzute   în  contravenţie   şi   se   rii  în  rare  aceasta  este  situa­  tive  cu  altă  destinaţie  decît   chiriei   lunare   pentru   supra-
                                                                       constituie
                               locativ de stat                         sancţionează  cu  amendă  de  la   tă.  instalaţiilor  şi  accesoriilor   aceea  de  locuinţă,  aflate  în   ţa  locativă  folosită  pentru  bi­  Dispoziţii cu privire la locuinţele construite
                                                                       1  000  la  3  000  lei.  Sancţiunea   acestora,   precum   si   oricăror   administrarea   directă   sau,   rouri este :
             ART,   6   Norma   locativă   ducere  colectivă  ale  întreprin­  se  aplică  de  comitetele  exe­  alte  bunuri  aferente  lor,  sau   după  caz,  în  proprietatea  or-   a)   pentru  organizaţiile  so­  din fondurile proprii ale întreprinderilor
                                                                                                                           drept
                                                                                                                      fără
                                                                                                     dacă
                                                                                                           înstrăinează
                                                                                                                                   ganizaţiiloî-
                                                                                                                                                           al­
                                                                                                                                              socialiste,
                                                                                                                                                        a
           pentru   locuinţele   din   fondul   derilor  şi  ale  celorlalte  uni­  cutive  ale  consiliilor  populare   părţi ale acestora ;  tor  persoane  juridice,  precum   cialiste, 3,50 Iei/mp ¡
           locativ  de  stat  este  de  10  mp   tăţi,  vor  lua  măsuri  ca  locuin­  ale   municipiilor,   sectoarelor           şi  a  persoanelor  fizice,  folo­  b)   pentru  persoanele  juri­   şi organizaţiilor economice de stat
           suprafaţă   locuibilă   pentru   ţele  ce  vor  fi  închiriate  direc­  municipiului   Bucureşti,   oraşe­  b)  dacă  prin  comportarea  lor   site   ca   birouri,   sînt   supuse   dice,   altele   decît   organizaţi­
           fiecare   persoană.   In   cazul   torilor,  inginerilor  şefi  şi  al­  lor   şi   comunelor,   pe   baza   fac   imposibilă   convieţuirea   normării.  ile  socialiste,  precum  şi  pen­
           cînd   din   construcţie   rezultă   tor  cadre  de  conducere  ale   proceselor  verbale  de  consta­  pentru  alţi  lor  ilari  din  ace­           tru persoanele fizice, 5 lei/mp.  Art.  51  Suprafeţele  locati­  ART.  52.  Suprafaţa  locati­
           camere  mai  mici  pot  fi  a-   acestora  să  fie  situate  in  ime­  tare   încheiate   de   împuterni­  laşi   apartament   sau   clădire,   Pentru   fiecare   salariat   cu   Pentru   suprafaţa   locativă   ve   din   clădirile   proprietate   vă  aflată  în  administrarea  di­
           tribuiţi şi 8 mp de persoană.  diata  apropiere  a  locului  lor   ciţii acestora.        ori   împiedică   folosirea   nor­  muncă  de  birou  se  va  folosi   excedentară   folosită   ca   bi­  de  stat  construite  de  între­  rectă   a   întreprinderilor   sau
             ART.  7.  Suprafaţa  locuibilă   de muncă.                  Contravenţiilor   prevăzute   mală  a  locuinţei  de  către  alţi   o  suprafaţă  medie  ce  nu  va   rouri  se  plăteşte  o  chirie  ma­  prinderi  şi  organizaţii  econo­  organizaţiilor   economice   de
           care  depăşeşte  norma  locati­  ART.  10.  Cetăţenii  care  au   în  alineatul  precedent  le  sînt   locatari ¡       depăşi  5  mp  calculată  pe  în­  jorată  de  100  la  sulă  faţă  de   mice  de  stat  din  fonduri  pro­  stat   poate   face   obiectul
           vă  constituie  suprafaţa  exce­  un   venit   mediu   pe   fiecare   aplicabile   prevederile   Legii   c)  dacă  locuinţa  a  fost  obţi­  treaga   unitate   cu   excepţia   tariful de bază.  prii,   aflate   în   administrarea   schimbului  numai   între  sala­
           dentară.                      membru  al  familiei  mai  mare   nr.   32/1968   pentru   stabilirea   nută  ca  urmare  a  săvîrşirii   celor  care  lucrează  la  plan­            lor,   se   închiriază   de   către   riaţii   aceleiaşi   unităţi   şi   cu
             Suprafaţa   excedentară   com­                            şi   sancţionarea   contravenţi­  infracţiunii  de  filodormă  sau   şetă  şi  a  altor  categorii  de   ART.  42.  Tariful  de  bază  al   conducerile   acestora   numai   aprobarea   conducerii   acesto­
           pusă  din  una  sau  mai  multe   de  900  lei  lunar  nu  vor  mai   ilor.  fără   contract   a altor infracţiuni ;    salariaţi   stabilite   de   Consi­  chiriei  lunare  pentru  suprafa­  salariaţilor lor.  ra.
                                         primi  locuinţe  din  fon.dul  lo­
                                                                         Subînchirierea
           camere  separate  poate  fi  în­  cativ  de  stat.  Prevederile  pre­  scris,  în  scopul  vădit  de  a  o-   d)   dacă  nu  plătesc  cu  rea   liul  de  Miniştri,  pentru  care   ţa   locativă   folosită   în   alte   Contractul   de   închiriere   a   ART.   53.   Comitetele   exe­
           chiriată   altor   persoane   în­                           coli   aplicarea   dispoziţiilor   credinţă  timp  de  3  luni  con­  suprafaţa  medie  nu  va  depăşi   scopuri   decît   pentru   birouri   suprafeţelor   locative   prevăzu­  cutive  ale  consiliilor  populare
           dreptăţite.   închirierea   se   fa­  zentului  alineat  se  aplică  în-   prezentului   articol,   constituie   secutiv   chiria   sau   cota-parte   6 mp de fiecare salariat.  este :  te  în  alineatul  precedent  este   vor  lua  măsuri  pentru  iden­
           ce   cu   prioritate   persoanelor   cepînd din anul 1974.                                a  cheltuielilor  ce  le  revin  oo-   Suprafaţa   locativă   folosită   a)   pentru  suprafaţa  locati­  accesoriu   al   contractului   de   tificarea   spaţiilor   de   locuit
           îndreptăţite   la   extindere,   po­  Sînt  exceptaţi  de  la  preve­  infracţiune   şi   se   pedepseşte   trivit  dispoziţiilor  legale.  Da­  ca  birouri  şi  care  depăşeşte   vă   folosită   pentru   activităţi   muncă.  destinate  unor  camere  oficiale
                                                                       cu  închisoare  de  la  o  lună  la
           trivit   dispoziţiilor   legale,   în   derile   alineatului   precedenţi   un an sau cu amendă.  că  în  cursul  procesului  de  e-   suprafaţa   rezultată   din   apli­  social-culturale,  precum  şi  pen­   sau  case  de  oaspeţi  şi  pentru
           funcţie  de  veniturile  cele  mai   ofiţerii,  subofiţerii  şi  maiştrii   Ori  de  cîte  ori  celelalte  fap­  vacuare  se  plăteşte  suma  da­  carea   dispoziţiilor   prevăzute   tru   cazarea   unor   specialişti,   In  cazul  în  care  contractul
           mici  care  revin  pe  membru   militari  din  cadrul  Ministeru­  te  prevăzute  în  prezentul  ar­  torată,  instanţa  va  putea  res­  în   alineatul   precedent   con­  2,50 lei/mp ;  de   muncă   încetează,  chiriaşii   închirierea  lor  în  conformita­
           de  familie  şi  de  numărul  co­  lui  Apărării  Naţionale  şi  cei   ticol  se  săvîrşesc  în  astfel  de   pinge  cererea,  obligînd  pe  pî-   stituie   suprafaţa   locativă   ex­  b)   pentru  suprafaţa  locati­  respectivi  sînt  obligaţi  să  e-   te   cu   prevederile   prezentei
           piilor în întreţinere.        din  cadrul  Ministerului  de  In­  condiţii   îneît   potrivit   legii   rît   la   plata   cheltuielilor   de   cedentară.  vă  folosită  pentru  ateliere  de   liberez.e  locuinţa  deţinută,  în   legi  Spaţiile  de  acest  fel  afla­
             Au  dreptul  la  o  cameră  în   terne.                   penale   constituie   infracţiuni,   judecată.   Instanţa   va   admite   Prin  Hotărîre  a  Consiliului   către  artiştii  plastici  şi  mese­  termen  de  3  luni  de  la  înce­  te   în   incinta   întreprinderilor
           plus,  cu  majorarea  corespun­  Salariaţii  transferaţi  în  inte­  acestea  vor  fi  urmărite,  ju­  totuşi   cererea   de   evacuare   de   Miniştri   se   vor   stabili   riaşii autorizaţi, 3 lei/mp ¡  tarea contractului de muncă.  sau   în   apropierea   acestora
           zătoare  a  chiriei,  potrivit  pre­  res  de  serviciu  în  altă  locali­  decate  şi  sancţionate  conform   dacă  împotriva  locatarului  s-a   funcţiile   din   unităţile   socia­  Salariaţii   întreprinderilor   şi   vor  fi  închiriate  cadrelor  de
           vederilor  prezentei  legi,  per­  tate,  cei  angajaţi  în  noile  în­  legii penale.    pronunţat   anterior   o   hotărîre                           c)   pentru  suprafaţa  locati­  organizaţiilor   economice   de   conducere   din   întreprinderile
           soanele  care  prin  natura  ac­  treprinderi,   precum   şi   tinerii   ART. 18. Subînchirierea su­  definitivă  prin  care  a  fost  o-   liste  pentru  care  se  poate  a-   vă   folosită   pentru   activităţi   stat   cărora   li   s-au   închiriat   respective,  pentru  a  putea  in­
           tivităţii  ce  o  desfăşoară  ne­  muncitori  şi  specialişti  ce  se   prafeţei acordate peste norma   bligat  la  plata  chiriei  ori  la   corda  o  cameră  (birou)  sepa­  comerciale,  industriale  şi  pres­  locuinţe  în  condiţiile  primului   terveni  în  mod  operativ,  în
           cesită   spaţiu   suplimentar   sau                                                       cota-parte   a   cheltuielilor   ce-i   rată,   precum   şi   limitele   de   tări  de  servicii  în  municipiul   alineat  şi  care  au  lucrat  în   caz de necesitate.
                                         încadrează  pentru  prima  .da­  locativă categoriilor de persoa­                         spaţiu                        Bucureşti  8  lei/mp,  iar  pen­
           datorită   stării   sănătăţii   ori   tă  în  muncă  vor  putea  bene­  ne stabilite în conformitate   revin,  sau  la  plata  cheltuie­              tru depozite. 7 lei/mp.       întreprinderea   respectivă   cel   De  asemenea,  vor  lua  mă­
           stării  fizice  au  nevoie  de  un   ficia  în  continuare  de  locuin­  cu prevederile art. 7 alin. 3   lilor de judecată.  ART.  38.  Repartizarea  su­                           puţin  10  ani  au  dreptul  să  le   suri  pentru  a  se  amenaja  pe
           asemenea spaţiu.              ţe  din  fondul  de  stat,  timp  de   este interzisă.        Evacuarea  locatarilor  în  ca­  prafeţei  locative  cu  altă  des­  La  celelalte  municipii,  pen­  deţină   şi   după   pensionarea   oraş   spaţii   comune   destinate
                                                                                                                                   tinaţie  decît  aceea  de  locuin­
             ART.  8.  Cetăţenii  care  au   5  ani,  indiferent  de  venit.  Du­  încălcarea   prevederilor   ali­  zurile  prevăzute  de  prezentul   ţă se face de către :  tru  suprafaţa  locativa  folosi­  lor.       cazării  temporare  a  unor  sa­
                                                                                                                                                                 tă  pentru  activităţi  comercia­
           un   venit   mediu   pe   fiecare   pă  această  perioadă  vor  tre­  neatului  precedent  atrage  pier­  articol  se  dispune  de  instan­           le,  industriale  şi  preşlări  de   In  caz  de  deces  al  salaria­  lariaţi,  care  să  funcţioneze  pe
                                                                                                                                     —
           membru  al  familiei  de  pînă   bui  să-şi  construiască  sau  să-şi   derea  dreptului  locatarului  la   ţa judecătorească.  pentru   Consiliul   de   Miniştri   servicii,  tariful  de  bază  este   tului   sau   pensionarului,   eva­  principiul hotelurilor.
                                                                                                                                          organele
                                                                                                                                                            de
                                                                                                                                                   centrale
           la  900  lei  lunar  vor  beneficia   cumpere   o   locuinţă  proprie­  suprafaţa  acordată  peste  nor­  ART.  25.  Cînd  interese  de   stat,  cooperatiste  şi  ale  altor   de  6  lei/mp,  iar  pentru  .depo­  cuarea  soţului  sau  a  celorlalţi   ART.  54.  Dispoziţiile  pre­
           în  continuare  de  locuinţe  din   tate   personală,   dacă   venitul   ma   locativă,   fiind   aplicabile   stat   impun   folosirea   unor        zite este de 5 lei/mp,        membri  ai  familiei  sale  care
           fondul  de  stat,  în  conformi­  mediu  lunar  pe  fiecare  mem­  şi  dispoziţiile  alineatelor  6-8   clădiri   proprietate   de   stat,   organizaţii obşteşti :                                               zentei  legi  se  aplică  în  mod
           tate  cu  normele  legale  şi  cu   bru  al  familiei  depăşcşte'^OOO   şi 10 ale art. 17.  mutarea  locatarilor  din  aces­  —   organele   centrale   ale   In   oraşe,   pentru   suprafaţa   locuiesc  cu  acesta  nu  se  va   corespunzător   şi   locuinţelor
                                                                                                     te  clădiri  în  alte  locuinţe  co­
           plata chiriei corespunzătoare.  lei,   pe   măsura   dezvoltării   ART.  19.  Persoanele  care  se   respunzătoare  se  dispune  prin   administraţiei   de   stat,   pentru   locativă  folosită  pentru  acti­  putea  face  decît  cu  atribuirea   construite  din  fondurile  între­
             închirierea   suprafeţei   lo­  construcţiei  de  locuinţe  şi  a   mută  definitiv  în  altă  locali­  hotărîre  a  Consiliului  de  Mi­  suprafeţele   locative   aflate   în   vităţi   comerciale,   industriale   unui  spaţiu  locativ  corespun­  prinderilor  şi  organizaţiilor  e-
           cative  din  fondul  locativ  de   numărului  de  locuinţe  desti­  tate  îşi  păstrează  dreptul  do   niştri.         administrarea  directă  a  orga­  şi  prestări  de  servicii,  tariful   zător            conomice de stat.
           stat  aflat  în  administrarea  u-   nat vînzării,          folosinţă   asupra   locuinţei   ce   ART.  26.  Locatarii  princi­  nizaţiilor   subordonate   aces­  de  bază  este  de  5  lei/mp,  iar
           nităţilor  prevăzute  la  art.  1   In  cazuri  .deosebite,  cînd  so­  deţin,  cel  mult  6  luni  de  la  da­  pali  au  dreptul  să  facă  între   tor organe ;  pentru  depozite  este  de  4  lei/
           se  face  în  următoarea  ordine   licitantul   ara   condiţii   fami­  ta  mutării,  fără  a  o  putea   ci  schimb  de  locuinţă,  cu  a-   —  organele  locale  ale  ad­  mp.                        Capitolul VIII
           de prioritate :                liale  grele,  comitetele  execu­  subînchiria  pe  aceasta  perioa­  probarea   unităţilor   socialiste   ministraţiei   de   stat,*   pentru   In  localităţile  rurale  tariful
             —  cetăţenilor  ale  căror  lo­                                                                                       suprafeţele   locative   aflate   în   de  bază  prevăzut  pentru  su­
                                          tive   ale   consiliilor   populare   dă.                  prevăzute la articolul 1.     administrarea  directă  a  orga­
           cuinţe  urmează  a  fi  demola­  pot  aproba  închirierea  de  lo­                                                                                    prafeţele  locative  cu  altă  des­  Dispoziţii cu privire la locuinţele de serviciu
           te  ;  în  cazul  cînd  aceştia  au   cuinţe  din  fondul  locativ  al                                                  nizaţiilor   subordonate   acestor   tinaţie  situate  în  oraşe  se  re­
           venituri  mai  mari  decît  900   statului  şi  pentru  salariaţii  ca­          Capitolul IV                           organe,   în   proprietatea   altor   duce cu 30 la sută ;      şi la căminele muncitoreşti pentru tineret
           lei  pe  membru  de  familie  li   re  au  un  venit  mediu  de  pî­                                                    persoane   juridice,   precum   şi   d)   pentru  suprafaţa  locativă
           se  asigură  locuinţe  din  fon­  nă  la  1  000  lei  lunar  pe  fie­   Stabilirea şi plata chiriei                    a persoanelor fizice.         a  garajelor  folosite  de  orga­
                                                                                                                                                                                                 ART.  55.  Se  consideră  locu­
           dul  locativ  de  stat  pînă  la   care membru al familiei.                                                               Pentru   nerespectarea   pre­  nizaţiile  socialiste,  de  alte  per­  inţă  de  serviciu  suprafaţa  lo­  ART.   58.   Pentru   folosirea
           primirea  în  folosinţă  a  locu­  ART.  11.  In  cazul  locuinţe­  ART.  27.  Chiria  pentru  lo­  chiriei   este   unic   pe   întreg   vederilor   referitoare   la   nor­  soane  juridice  şi  de  persoa­   locurilor  în  căminele  munci­
           inţei   proprietate   personală,   lor  construite  din  fondurile  de   cuinţă  se  fixează  potrivit  cu  :   cuprinsul   ţării,   indiferent   de   marea   spaţiului   locativ   cu   nele fizice, 3 lei/mp.  cativă   aflată   în   administra­  toreşti   pentru   tineret,   locata­
           construită sau cumpărată :                                  tariful   de   bază,   gradul   de                          altă   destinaţie,   conducătorii                           rea  directă  a  unei  unităţi  so­  rii vor plăti un tarif lunar.
                                          investiţii  centralizate  şi  nomi­                        proprietar.                                                   Plata   chiriei   pentru   garaje   cialiste  de  stat,  situată  în  in­
             —     muncitorilor   calificaţi,   nalizate  prin  plan,  pe  noile  o-   confort   al   locuinţei,   salariul        unităţilor   socialiste   vor   fi   închiriate   salariaţilor   se   face   cinta  unităţii  ori  în  imediata   Comitetul dc Stat pentru
            în  primul  rînd  celor  din  ma­  bicctive  mai  importante,  con­  tarifar  lunar  sau  pensia  chi­  Tariful  de  bază  lunar  este   sancţionaţi   disciplinar   sau   cu   în  condiţiile  prevăzute  de  ar­  apropiere  a  acesteia  sau  a  lo­  Preţuri, Ministerul Finanţelor
            rile unităţi industriale :    tractul  de  închiriere  este  ac­  riaşului.              cel   prevăzut   în   tabelul   de   amendă între 1 000—1 500 lei.  ticolul 36.           cului  de  muncă,  destinată  ca­  cu consultarea Consiliului
             —  salariaţilor transferaţi   cesoriu  contractului  de  mun­  ART. 28. Tariful de bază al  mai jos :                   ART.  39.  Garajele  proprie­                                                           Central al Uniunii Generale
            în interesul serviciului din   că.                                                                                     tatea   unităţilor   socialiste   se   ART.  43.  Tariful  de  bază  al   zării  salariaţilor  şi  membrilor   a Sindicatelor şi a Comitetu­
                                                                                                                                                                                               lor  de  familie,  în  cazul  în
            alte localităţi;                ART. 12. Suprafaţa curţilor                                                            repartizează  de  către  comite­  chiriei  lunare  prevăzut  la  ar­  care   prezenţa   permanentă   a   lui Central al Uniunii Tine­
              —  cadrelor de specialitate   şi grădinilor aferente clădiri­                             Tariful de bază în funcţie de   tele   executive   ale   consiliilor   ticolele  41  şi  42  se  majorează   salariaţilor   în   preajma   locu­  retului Comunist vor stabili
            care lucrează în producţia    lor va fi închiriată odată cu   Categoria suprafeţelor         salariul tarifar sau pensia   populare   ale   municipiilor,   cu  30  la  sută  pentru  suprafa­  lui  de  muncă  este  impusă  dc   metodologia unitară de calcul
            materială, în activitatea de   suprafaţa locativă, în exclu­                                     chiriaşului           sectoarelor  municipiului  Bucu­  ţa  locativă  dotată  cu  încălzi­  caracterul specific al muncii.  al tarifului, astfel îneît să se
            proiectare, cercetare ştiinţifi­  sivitate sau, după caz, în fo­                                                       reşti,   oraşelor   şi   comunelor,   te  centrală  sau  gaze  la  sobe                  acopere cheltuielile de între­
            că şi învăţămînt ;            losinţă comună, şi trecută în                                                            aeordîndu-se   prioritate   per­  ori  se  reduce,  după  caz,  pen-   ART.  56.  Modul  şi  condiţi­  ţinere şi funcţionare a insta­
              —    absolvenţilor   repartizaţi   contractul de închiriere.                            pînă 1;   1 100 lei  1 300 lei  1 600 lei  1 600 lei  soanelor   juridice   sau   fizice   Iru   întreaga   suprafaţă   loca­  ile  de  folosire  a  locuinţelor   laţiilor comune, folosirea mo­
            în  producţie  veniţi  din  alte  lo­  ART.  13.  închirierea  .de  lo­                    1 800 lei  801—  1 101—  1 301—  peste   care  au  sediul  sau  locuiesc   tivă, după cum urmează :  de  serviciu  şi  a  terenurilor  a-   bilierului şi cazarmnmentului,
            calităţi ;                    cuinţe  în  oraşele  mari  se  poa­                                                      în  clădirea  sau  în  apropierea   —  10  Ia  sută  pentru  clădi­  ferente  fac  obiectul  unui  con­  precum şi toate celelalte chel­
              —  familiilor cu mai mulţi   le  face  numai  persoanelor  şi   —  la suprafaţa locuibilă                            clădirii  în  care  este  situat  ga­  rile  lipsite  de  instalaţii  de   tract  de  închiriere,  ca  acce­  tuieli reprezentînd diferite
                                                                                                                                                                                                                            servicii prestate locatarilor.
            copii;                        familiilor  care  domiciliază  sau   (lei/mp)              1,80  2,20  2,40  2,50  2,70  rajul.   Cînd   sînt   mai   mulţi   apă,   canal,   electricitate   sau   soriu  al  contractului  de  mun­
                                                                                                                                                                                               că.  Dispoziţiile  prezentei  legi
              —  tinerilor căsătoriţi ;   care  au  dreptul  să-şi  stabi­  —   la  suprafaţa  dependinţe­                         solicitanţi,   dintre   care   unul   numai,  una  ori  unele  dintre                           Tarifele diferenţiate pe ca­
              —  celor  încadraţi  pe  bază   lească  domiciliul,  în  condiţi­  lor  (bucătărie,  chicinetă,  baie,               este   o   organizaţie   socialistă,   acestea ;            privitoare  la  normarea  spaţiu­  tegorii de cămine vor fi sta­
                                                                                                                                                                    I
            de  concurs,  veniţi  din  alte  lo­  ile legii, în aceste oraşe.  cămară,  vestibul,  antreu,  tin­                   repartizarea   se   face   acesteia.   ~- d5  la  sută  pentru  supra­  lui  locativ  se  aplică  şi  locu­  bilite de Consiliul de Miniştri.
                                                                                                                                                                                                                              ART.  59.  Sarcinile  adminis­
                                                                                                                                                                                               inţelor de serviciu.
            calităţi ;                      Prin  hotărîre  a  Consiliului   dă,   verandă,   culoar,   debara,                    Garajele  pot  fi  repartizate  în   faţa   locativă   folosită   pentru                 traţiei   căminului,   drepturile
              —  celorlalţi cetăţeni.     de  Miniştri  se  stabilesc  ora­  oficiu) (lei/mp)       0,72  0,88  1,00  1,00  1,00   folosinţă   comună   cînd   capa­  birouri  situate  la  subsol  sau   Salariaţii şi familiile lor
              In   cadrul   categoriilor   de   şele  mari  în  înţelesul  alinea­  —  la  suprafaţa  teraselor  a-                citatea   lor   şi   condiţiile   de   în  mansarde  aflate  direct  sub   care ocupă locuinţe de servi­  şi  obligaţiile  locatarilor,  pre­
            mai  sus,  se  acordă  preferinţă:   tului precedent.        coperite.  boxelor  în  subsol  şi                        acces permit aceasta.         acoperiş,  care  nu  au  fost  des­  ciu pierd dreptul de folosin­  cum  şi  ale  personalului  cămi­
            celor  care  au  condiţii  grele  de   ART.  14.  Locuinţa  poate  fi   altor   dependinţe   în   folosinţă              Persoanele  juridice  şi  fizice   tinate  prin  construcţie  acestui   ţă a acestora odată cu desfa­  nului,  modul  de  utilizare  a
            locuit,  îndeosebi  celor  cu  mai   ocupată  numai  după  încheie­  exclusivă (lei/mp)  0,36  0,44  0,50  0,50  0,50  care   deţin   cu   chirie   garaje   scop ¡                cerea contractului de muncă   bunurilor  de  folosinţă  comu­
            mulţi copii.                  rea contractului de închiriere.                                                          proprietate  de  stat  pot  face   50  la  sută  pentru  supra­  din iniţiativa sau din vina   nă,  măsurile  de  asigurare  a
                                                                                                                                                                                               lor.
              ART.  9.  Salariaţilor  din  u-   ART.  15.  Locuinţa  din  fon­                                                     schimb   de   garaje,   substitu-   faţa  locativă  folosită  de  co­                    ordinii  şi  disciplinei  în  cămin
             nităţile  socialiste  de  stat  li  se   dul  locativ  de  stat  se  atri­  ART.   29.   Pentru   chiriaşii   teşugăreşti   sînt   asimilaţi   cu   indu-se  în  drepturi  şi  obli­  operativele de invalizi.  ART.  57  Căminele  munci­  se   stabilesc   prin   regulament
             vor  închiria  locuinţe  pe  baza   buie   în   folosinţa   titularului   care  nu  sînt  salariaţi  sau  pen­  salariaţii,   luîndu-se   ca   bază   gaţii,  cu  aplicarea  în  mod  co­  Reducerile  se  aplică  cumu­  toreşti  pentru  tineret  sînt  des­  interior  de  funcţionare,  apro­
             propunerilor   colectivelor   de   contractului   de   închiriere   şi   sionari  se  aplică  tariful  pre­  de   calcul   retribuţia   tarifară   respunzător   a   prevederilor   lativ.  tinate   cazării   tinerilor   mun­  bat  de  comitetul  sau  consi­
             muncă   în   care-şi   desfăşoară   membrilor  familiei  sale,  care   văzut  pentru  salariaţii  cu  pe­  a categoriei de încadrare.  privind schimbul de locuinţe.  Tarifele pentru băile şi du­  citori  şi  specialişti,  care  nu
             activitatea,  aprobate,  după  caz,   vor  fi  prevăzuţi  nominal  în   ste  1  600  lei  salariu,  cu  ex­  ART.  30.  Persoanele  inca­  ART.  40.  Tariful  de  bază  al      dispun  de  alte  posibilităţi  de   liul  oamenilor  muncii,  —  după
             de   comitetele   sau   consiliile   contractul de închiriere.  cepţia   acelora   care   primesc   pabile  de  muncă  din  cauza   chiriei  lunare  pentru  suprafe­  şurile existente în spatii cu   cazare   în   localitatea   unde-şi   caz  —  clin  întreprinderea  ca­
             oamenilor  muncii,  ori  de  ce­  Fac  parte  din  familie,  în   ajutor  social,  cărora  li  se  a-   bătrîneţii  sau  bolii  şi  lipsite   ţele  locative  cu  alta  destina­  altă destinaţie decît aceea de   au  locul  de  muncă.  Căminele   re  are  în  administrare  cămi­
             lelalte   organe   de   conducere   înţelesul   alineatului   prece­  plică  tariful  de  bază  prevă­  de  mijloace,  precum  şi  stu­  ţie  decît  aceea  de  locuinţă  es­  locuinţă sînt cele prevăzute   muncitoreşti   pentru   tineret   nul respectiv.
             colectivă.   Comitetele   execu­  dent,  soţii  şi  copiii,  precum  şi   zut  pentru  cei  cu  salariu  sau   denţii  fără  alte  venituri  de­  te  unic  pe  întreg  cuprinsul   la art. 34.
                                                                                                      cît  cele  provenite  din  bursă,
             tive   ale   consiliilor   populare,   părinţii   soţilor   întreţinuţi   de   pensie pînă la 800 lei lunar.  care  locuiesc  singuri,  plătesc  ţării, indiferent de proprietar.  sînt  administrate  de  către  în­
             împreună cu organele de con­  aceştia.                      Membrii cooperativelor meş­                                                               ART. 44, Pentru curţile şi  treprinderi socialiste de stat.  (Continuare in pag. a 4-a)
   26   27   28   29   30   31   32   33   34   35   36