Page 66 - Drumul_socialismului_1973_06
P. 66
^. .^,.0issBfl^aBaKflBm8gng^ga3iaBaaga3«>jgaBsga^^ g -¿sap» ^^TX^i^Jisxsa&^iiSKaa^LiS^xx
DRUMUL SOCIALISMULUI © Nr. 5 736 MIERCURI 20 IUNIE 1973
BWliaTgSSBaZMjaaE^IUaSBan^^
A. W rectă faţă de buna desfăşu Central, ale organelor supe
Trebuie să acordăm mai plasări In străinătate. Sîn-
multă atenţie creşterii rolu tem partizanii unor contac rare a invăţămintului de toa rioare de partid. Cînd vor
Secretariat,
de
cuprind
besc
lui organizaţiilor de partid te internaţionale largi, înţe te gradele. tot aparatul nostru, pentru
din şcoli şi universităţi. In legem că ştiinţa noastră nu Am lăsat la sfîrşit Minis că, în fond, Secretariatul
prezent nu-şi îndeplinesc' în trebuie să se izoleze ; dimpo terul Educaţiei şi Invă-
mod corespunzător rolul de trivă ! Dar contactele nu tre ţămîntului pentru a su poartă răspunderea organi
că
tu
organizator şi îndrumător al buie să se desfăşoare în da blinia acestor aplicarea necesi zării şi mobilizării întregu
lui aparat de care dispunem,
măsuri
turor
cu privire la dezvoltarea şi perfecţionarea invăţămintului întregii activităţi din învă- una bunului mers al învăţă- tă o cotitură în felul de pentru a-şi îndeplini obliga
a
nostru,
calităţii
mîntului
ţămînt. Sînt, clacă vreţi, pu
ţin în urma consiliilor uni sale. muncă al ministerului. Am ţiile. Se înţelege, cerem şi
versitare. Or, consiliul uni Creşterea rolului organiza avut hotărîri bune. Desigur, Consiliului de Miniştri sâ
(Urmare d!n pag. 1) vitate pentru tinerelul pînă vorbi aceeaşi limbă. Iată de o scădere a nivelului învăţă- versitar este sub controlul ţiilor de partid în controlul orice hotărîre, chiar şi aceas exercite un control mai efi
la vîrsta de 18 ani. Este clar ce învăţarea limbilor străi mîntului. Rectoratele, care comitetului de partid, al or şi în conducerea învăţămîn- ta pe care o luăm acum, cient, să urmărească perma
că nu se poate impune zilnic ne de circulaţie mondială dispun de multe drepturi, ganizaţiei de partid, nu in tului, presupune ca ele să ve poate şi trebuie permanent nent cum se aplică hotăriri-
vederilor legii, a hotărîrilor elevului — şi cred că aceasta este obligatorie. Vina Minis trebuie să acţioneze pentru perfecţionată. Nimic nu e le. Nu trebuie să ne lat Un im
de partid, nu a exercitat un e valabil şi pentru student terului Educaţiei şi In- îmbunătăţirea profilului învă- vers, Trebuie puse organiza gheze ca toate cadrele didac perfect. Dar este necesar ca iar peste 5 ani ca să ana'i-
tice să-şi îndeplinească obli
control şi o urmărire efecti — mai mult de 6 ore de în văţămîntului este că nu ţămîntului tehnic superior. ţiile de partid din universi gaţiile, să participe la efor Ministerul Educaţiei şi In- zăm cum se aplică aceste
vă, permanentă a realizării văţămînt — în care să fie in a luat măsuri pentru Trebuie să începem prin a tăţi în drepturile lor legiti văţămîntului să asigure so hotărîri. In mod operativ,
sarcinilor stabilite. cluse şi orele de clasă şi pregătirea cadrelor necesare pune ordine în concentrarea me ! Ele sînt forţa conducă turile pentru ridicarea nive luţionarea operativă, rezol permanent să aducem per
lului invăţămintului nostru.
Dacă asemenea stări de lu practica. Este suficient să se predării acestor limbi şi că şi reducerea specializărilor, toare, ele controlează activi varea la timp a pro fecţionările care se impun
cruri negative nu s-ar fi ma înveţe în şcoală 30—36 de o- n-a urmărit predarea la ni mergînd pe calea formării u- tatea, ele trasează sarcini Trebuie să crească rolul şi blemelor. Trebuie o mai în sistemul invăţămintului.
nifestat, dacă ele ar fi fost re pe săptămînă, în care să velul corespunzător a aces nui inginer cu un profil larg, consiliilor universitare ! Co răspunderea comuniştilor în largă atragere a forţelor de Se pun mereu noi probleme,
mai hotărît combătute, ne-am fie inclusă predarea, semina tora. Vor trebui luate urgent care să poată lucra în orice muniştii, indiferent de gradul conducerea întregii activităţi care dispune învăţămîntul se impun continuu îmbună
fi putut înfăţişa acum cu re rul, laboratorul, practica. Da măsurile pentru a se aduce sector al ramurii respective. lor ştiinţific, sînt obligaţi, ca din învăţămînt! Ei trebuie nostru, inclusiv în cercetare, tăţiri. învăţămîntul este
zultate mai bune. Cred că e că vrem ca copilul, tînărul îmbunătăţirile ce se impun Trebuie să aducem îmbună membri de partid, să aplice să asigure îndeplinirea lini pentru stabilirea măsurilor poate cel mai mobil sector
bine ca, după cinci ani, să poată învăţa temeinic, tre în această direcţie. tăţiri în sistemul de preda hotărîrile organizaţiei de ei partidului. Fiecare organi corespunzătoare care se im social şi trebuie să ţinem
cînd discutăm ceea ce am re buie să reducem orele de pre S-a vorbit aici despre li re, punînd accentul, aşa cum partid din care fac parte. zaţie de partid, fiecare co pun în acest sector. Sper că permanent seama de acest
alizat, cînd luăm noi măsuri dare, încărcate cu elemente ceele de specialitate. Sînt se întîmplă pe plan mondial, Desigur, organizaţia de par munist" poartă răspunderea Ministerul ; Educaţiei şi lucru. Activitatea noastră
în vederea îmbunătăţirii în inutile, cu repetări fără dis- unele neajunsuri în organi pe activitatea de laborator şi tid nu-i poate spune unui pentru aceasta. Să ridicăm în Invăţămintului va trage trebuie să fie şi ea foarte
tregii activităţi în învăţă- zarea liceelor tehnice, în spe pe activitatea practică. Aşa savant cum să rezolve o pro mod hotărît activitatea şi concluziile necesare şi, pe mobilă. Mai mult ca în alte
mînt, să menţionăm aceste cernămînt, să aducem serioase cializarea lor. In primul rînd, cum am prevăzut în lege, blemă ştiinţifică, dar poate rolul organizaţiilor de par baza hotărîrilor pe ca domenii, se cere multă ope
îmbunătăţiri metodelor şi for
neajunsuri, pentru ca ele să melor de predare în învăţă trebuie criticată fărîmiţarea profesorul trebuie să-şi pe şi trebuie să-i spună ce să tid ! Spun aceasta pentru că re le vom lua, va realiza rativitate, energie, participa
fie eliminate, astfel încît să mîntul nostru de toate grade exagerată a specialităţilor. treacă jumătate din timp cu facă el ca membru de partid, sînt aici primii secretari ai o îmbunătăţire substanţială, re activă.
putem realiza In mai bune le. Dacă vrem să pregătim tineri studentul, la practică. In inclusiv pentru ridicarea în- comitetelor judeţene de par începînd din anul acesta, a Sînt convins că, pe baza
condiţiuni ceea ce vom sta S-a vorbit aici despre învă- în domeniul chimiei, nu a- rest să lucreze în laborato văţămîntului. Organizaţia de tid. Chiar dacă nu m-am re invăţămintului. hotărîrilor pe care le va a-
bili în această plenară. vem nevoie să creăm licee rul de cercetare, tot cu stu partid trebuie să controleze ferit în mod concret la ei, doptâ Comitetul Central,
După cum aţi văzut, se fac ţămîntul in limbile naţionali de mase plastice, de cauciuc, dentul. S-a luat un anumit cum se desfăşoară activita cred că au înţeles că aceste Se impune, desigur, ca şi vom putea obţine ridicarea
o serie de propuneri, cred, tăţilor conlocuitoare. Pe drept de fire etc. Trebuie să facem curs în această privinţă, dar tea ştiinţifică, cum se folo critici se adresează şi comi Secretariatul Comitetului
judicioase, care asigură dez cuvînt în raportul prezentat un liceu de chimie în care trebuie accelerat. Trebuie să seşte timpul de muncă în tetelor judeţene de partid, Central să asigure un con invăţămintului nostru la un
nou nivel, mai înalt, cores
trol mai eficace, mai opera
subliniază
justeţea politi
se
voltarea într-o formă uni cii partidului nostru în acest să se predea şi chimia orga adoptăm formele verificate şcoală. Nu e un secret că birourilor comitetelor judeţe punzător cerinţelor dezvoltă
tară a întregului sistem de domeniu, rezultatele obţinute nică şi anorganică şi care, in pe plan internaţional. Este numeroase cadre didactice ne, inclusiv primilor secre tiv, asupra felului cum se a- rii economico-sociale a ţării.
învăţămînt din ţara noastră. în crearea unui învăţămînt ultimul an, să asigure o anu necesar să dezvoltăm labo petrec cam mult timp In de tari, care au răspundere di plică hotărîrile Comitetului
Avem posibilitateă să urmă mită specializare. Altfel nu ratoarele, să dotăm cores
rim, într-o concepţie unitară, larg pentru întregul tineret, vom avea nici o finalitate, punzător atelierele, şi să fa
întregul proces de învăţămînt Inclusiv în limbile naţionali vom scoate un tînăr care nu cem realmente din ele ate
tăţilor
rezulta
conlocuitoare,
şi de pregătire a cadrelor, tele deosebite ale întregii poli va avea nici o cultură de liere de producţie, de proto-
începînd de la grădiniţele tici naţionale a partidului bază chimică, şi care, din tiouri de serie mică. Trebuie
de copii. nostru. punct de vedere practic, se să ajungem acolo ca şcoala
Grădiniţele trebuie să facă va pricepe mai puţin decît să împletească organic ştiin
şi ele parte din procesul de Se pune problema: este sau nu absolventul şcolii profesiona ţa cu producţia. Dacă vom
educare şi formare a copi necesar ca tînărul de naţio le să lucreze la fibre sau la dezvolta corespunzător ate
lului. Invăţămintului preşco nalitate maghiară sau germa cauciuc. Deci nu trebuie să lierele în licee si universi
lar nu i s-a acordat la noi nă să înveţe în şcoală şi lim renunţăm la liceul de chi tăţi, nu va mai fi nevoie ca
suficientă atenţie. Va trebui ba română ? Cred că nu asi- mie, ci la fărîmiţarea specia tinerii să-şi facă practica In (Urmare din pag. 1) besc de agricultură, unde Avem un minister cu răspun problemă de importanţă na
câ în viitor, aşa cum se pre gurîndu-i condiţii să înveţe lităţii. Acelaşi lucru este va uzină. muncile mai uşoare sînt fă deri în problemele sănătăţii, ţională, nu vreau să mă o-
vede în material, să fie cu această limbă i-am face o labil în construcţii de maşini, învăţămîntul superior tre cute de bărbaţi, iar activi ministere care răspund de presc acum mai mult asupra
prinşi efectiv toţi copiii In a- nedreptate, ci invers, dacă în industria lemnului şi în buie să pregătească oameni că nu s-a acordat atenţia tatea de producţie propriu- diversificarea bunurilor de ei, dar cred că toţi vor în
cest sistem, sau, în orice caz, l-am lăsa în continuare^ să celelalte domenii. pentru producţie. Să dezră cuvenită promovării iemedor zisă, la cîmp, est executată consum, fiecare minister are ţelege să acţioneze cu ţoală
cel puţin In ultimul an. Con nu cunoască limba română. In prezent, in construcţii de dăcinăm complet mentalita în diferite sectoare de acti e într-un fel sau altul aseme răspunderea pentru rezolva
sider măsurile ce se propun In felul acesta l-am pune în maşini, avem circa 7-8 spe tea care se mai întîlneşte vitate. Prin aceasta partidul aproape în întregime de fe nea atribuţiuni. Şi ministe rea ei.
mei. Deci, este încă mult de
tr-o
inegalitate
de
situaţie
în întregime juste. Va trebui cialităţi de licee. Pînă şi con încă în învăţămîntul superior şi statul, societatea au fost îndreptat pentru a aşeza mai rele construcţiilor de maşini Se pun aici şi un şir de
să creăm condiţii materiale faţă de tineretul român, de tabilul se diferenţiază pentru şi In special la unii părinţi, private de un aport mai bine lucrurile în societatea au destule de făcut în a- probleme organizatorice. S-au
ca, realmente, copiii pînă la oarece practic în felul aces cooperativa agricolă de pro potrivit căreia nu s-ar cuveni mare pe care peste Rimata te noastră. ceastă direcţie. Există însă făcut unele propuneri pe
6 ani să poată primi o anu ta el nu ar putea avea ac ducţie, pentru cooperativa ca, după atîta şcoală, tînărul din populaţia ţării putea sa-i Este necesar să luăm mă lipsuri în soluţionarea pro care, desigur, va trebui să
mită educaţie şi anumite cu ces liber la toate formele su meşteşugărească, pentru co să meargă în producţie. Dar aducă în soluţionarea pro suri pentru a dezvolta mai blemelor. Se impune ca or le analizăm. Fără să dimi
noştinţe care să le faciliteze perioare de învăţămînt. Am operativa de consum, pentru pentru ce se pregăteşte tînă blemelor noastre sociale, m rapid serviciile şi producţia ganismul creat pentru bu nuez în vreun fel rolul Con
intrarea în învăţămîntul pro- mai spus şi cu alte prilejuri: turism, pentru comerţul inte rul nostru ? Pentru a face conducerea societăţii. Este unor bunuri de consum. A- nuri de consum să exercite siliului Naţional, al comisii
noi nu vom putea crea insti
piiu-zis. Trebuie să conside tute speciale de fizică,^ chi rior, pentru comerţul exte teorie, sau pentru a deveni clar, tovarăşi, că, în aceas vem şi în această privinţă un control mai temeinic pen lor de femei, cred că nu pe
răm grădiniţele ca o parte a mie sau alte specialităţi pen rior. Ce fel de liceu este a- funcţionar ? însuşirea ştiinţei tă direcţie, trebuie^ sa adu un program. Din păcate, în tru asigurarea îndeplinirii acestea trebuie să punem
invăţămintului, pregătitoare cesta ? Noi avem nevoie de celei mai înaintate este ne cem corectivele _ Şi îmbunătă primii doi ani ai cincinalu prevederilor stabilite în plan, accentul. A trata problema
— dacă vreţi —, dar ca o tru tinerii care nu cunosc un contabil care să fie bun cesară pentru a spori bogă ţirile corespunzătoare. lui nu s-a urmărit cum tre inclusiv privind calitatea şi activităţii femeilor în socie
parte a invăţămintului. limba română. De aceea, a ori unde ar lucra. Regulile ţia materială a societăţii ca Aş avea însă de reproşat buie şi nu s-a realizat în diversificarea acestor produ tate, legat de unele comisii
nu crea condiţii pentru în
învăţămîntul de 10 ani este văţarea limbii române ar în contabile trebuie să fie uni re nu se poate realiza în a- ceva şi femeilor. Ele însele mod corespunzător a-cest se şi a serviciilor. Dacă vom sau de Consiliul Naţional,
conceput acum, după părerea semna să-l punem pe tînă tare peste tot, evidenţa tre fara producţiei. Acest lucru ar trebui să fie ceva mai ac program. Nu de mult a fost realiza — şi trebuie să rea înseamnă de fapt a diminua,
mea, într-o formă mai unita rul maghiar sau german In buie să fie aşezată pretutin tineretul îl înţelege. El are o tive să nu admită sa ne analizată această situaţie şi lizăm — în condiţiuni bune a subaprecia această activi
ră. Aceasta creează posibilita tr-o situaţie de inegalitate deni pe aceeaşi bază. Exage atitudine bună, foarte bună tratate doar ca reprezentan s-au luat măsuri pentru în ceea ce am prevăzut, multe tate. Trebuie să pornim de
tea generalizării lui, a înfăp faţă de colegul său român. rările au pornit de la aş putea spune. Trebuie îm te în diferite comitete, ci sa făptuirea programului, chiar djn problemele ridicate as la necesitatea ca toate or
tuirii obligativităţii ca între Nu am fi marxişti, nu am fi faptul că Ministerul E- bunătăţită însă organizarea se impună prinţr-o Partici pentru a se face mai mult tăzi aici, şi care realmente ganismele noastre să consi
gul tineret să absolve 10 cla comunişti dacă am proceda ducaţiei şi Invăţămintului şcolii pentru a asigura tine pare mai intensa în viaţa decît ne-am propus iniţial în constituie greutăţi, vor fi dere şi să trateze femeia la
se. Trebuie părăsită vechea în felul acesta. Una este să n-a condus acest învăţămînt retului pregătirea practică socială. Dacă vorbim de_ cre planul cincinal în această soluţionate pînă în 1975. fel ca pe oricare 'cetăţean.
mentalitate şi vechea situa asigurăm — şi trebuie să a- care a fost lăsat în atribu corespunzătoare. Aceasta e area condiţiunilor de depli privinţă. O altă mare problemă este Aşa trebuie să le ţjudecăn^,
ţie de a pierde pe drum cir sigurăm — posibilitatea tu ţia ministerelor de speciali una din obligaţiile principa nă egalitate între sexe, a- In mod similar se pune aceea a rolului important şi nu ca pe o categorie de care
ca 10 la sută din copil. Şcoa turor de a învăţa în limba tate. Au fost preluate vechi le pe care le avem faţă de ceasta înseamnă că trebuie problema şi în ce priveşte pe care^ îl are femeia în so trebuie să ne ocupăm din
la, învăţătorul, profesorul sînt proprie, şi alta e obligaţia le şcoli tehnice menţinîn- tînăna generaţie, faţă de vi să-i tratăm pe toţi oamenii creşele şi căminele. Avem cietate, în a da viaţă, a creş cînd în cînd. Femeia trebuie
obligaţi să găsească forjele noastră, a societăţii, de a-i du-se vechea organizare, nu itorul ţării noastre. După pă nu ca bărbaţi şi femei « £ Şi aici prevederi bune. S-a te şi a educa copiii, tînăra să-şi găsească locul, aşa cum
de educaţie cele mai cores sprijini pe tinerii de alte na s-au adus îmbunătăţirile co rerea mea, avem o bază te calitatea lor de membu de greşit însă dîndu-se întrea generaţie, în asigurarea ti îl are în producţie, în toate
Iată
respunzătoare.
de
ce.
punzătoare pentru ca toţi co ţionalităţi să înveţe şi limba trebuie să reorganizăm lice meinică pentru a rezolva în partid, de cetăţeni, pe cave ga răspundere consiliilor nereţii însăşi a naţiunii funcţiile de conducere, în ra
piii să parcurgă această pe română, limba de stat care-i ele de specialitate, să le con următorii ani cu succes a- îi judecăm exclusiv după populare, care au mers pe noastre socialiste. Trebuie să port cu capacitatea, cu po
rioadă obligatorie de învă- ajută să aibă acces liber, ne centrăm, să le punem pe o ceastă problemă. Dispunem si munca pe care o depun. Cred linia de a nu construi creşe spunem deschis că, după sibilităţile sale reale. In ce
ţămînt. Obligaţia statului, a limitat, în toate domeniile de bază temeinică. de cadre, avem şi o bază că înseşi femeile trebuie sa şi cămine pe lingă întreprin măsurile din 1967, în ultimii priveşte capacitatea politică,
societăţii, nu este să-i scoată activitate. In felul acesta tre materială corespunzătoare. acţioneze mai intens pentru deri, ci numai în cartiere. A ani din nou natalitatea a intelectuală, „nu există nici o
afară din şcoală pe cei care buie înţeleasă problema. Şi în ce priveşte şcolile Trebuie să punem cu fermi a contribui la lichidarea stă fost o orientare greşită şi scăzut. Trebuie să aducem deosebire. In istoria noastră,
învaţă mai greu, ci să gă- In material se pune şi pro profesionale s-a alunecat tate această sarcină în faţa rilor de lucruri negative ca trebuie să revenim asupra cxitici_ serioase Ministerului oa şi în întreaga istorie a
1 se'âscă mijloacele potrivite _a-i blema ca tinerii de naţionali spre exagerare, spre fărîmi învăţămiptului nostru supe re mai dăinuie în acest do ei. ^ Creşele şi căminele .— Sănătăţii, medicilor. Unii omenirii, sînt nenumărate
ajuta pe toţi copiii să-şi în tate română din comunele şi ţarea meseriilor. Trebuie să rior. meniu. mai cu seamă cele de zi sau medici manifestă o atitudine exemple de eroine. Femeile
suşească cunoştinţele cores judeţele unde se vorbeşte şi dăm şi tinerilor din aceste Nu doresc să mă ocup de S-a vorbit aici, pe drept săptămînale — trebuie să lipsită de răspundere .piaţă nu au făcut cu nimic mai
punzătoare. Să creăm şi sis limba unei naţionalităţi con şcoli o pregătire multilatera învăţămîntul pedagogic, de cuvînt, de necesitatea unor fie construite pe lingă între de pericolul îmbătrînirii na puţin decît au făcut bărba
teme separate, de cămin, de locuitoare, să cunoască _ şi lă. Dacă e vorba să înveţe o diferite forme de pregătire măsuri de ordin social. Am prindere. In acest fel, aces ţiunii noastre. Trebuie apli ţii în diferite împrejurări
a cadrelor didactice. Şi aici
internat pentru acei care au limba acesteia. Este cred just, anumită operaţie dintr-un trebuie să aducem îmbună luat sau sînt în curs de a- tea pot fi gospodărite mai cată cu hotărîre legea, pu- grele ale luptei revoluţiona
condiţiuni mai grele, să le asi normal. Este necesar să luăm proces de producţie, aceasta tăţiri în sensul legării învă- doptare un şir de masuri. bine; se pot soluţiona mai nîndu-se capăt acestor stări re. Tot astfel în ştiinţă, în
gurăm profesori speciali. Pe măsuri în acest sens, să se poate realiza în cursuri de ţămîntului de practică. In Problema locurilor de mun uşor decît in cartier un şir de lucruri negative. Este ne producţie. Femeile nu numai
alţii să-i trecem în şcoli spe creăm condiţii corespunzătoa scurtă durată. De aceea, nu trecut, învăţătorul, profesorul că trebuie privită ca o pio- de probleme. însăşi construc cesar ca organele noastre de că nu fac mai puţin, dar în
transformăm
învă-
ciale, în aşa fel Încît, prac re. Este evident că intr-un trebuie să profesional într-un de liceu ştiau să conducă şi blemă generală, nu ca una ţia lor se va realiza mai re partid, comitetele judeţene, multe domenii fac chiar mai
ţămîntul
tic, întregul tineret să par- sat unde sînt şi români şi mijloc de a-1 învăţa pe tînăr activitatea practică — desi specială a femeilor. La noi, pede şi în condiţiuni mai a- consiliile populare, Comite mult, şi cu mai multă pi i-
/ curgă cele 10 clase obligato maghiari, sau şi români şi o operaţie simplă. Şcoala gur, la nivelul cerinţelor de după cum se ştie, populaţia vantajoase decît în cartiere. tul Central, să acorde mai cepere. Pornind de aici, tre
rii. Este inadmisibil să raai germani, învăţătorul, indife profesională trebuie să dea atunci. din agricultură reprezintă Am discutat această proble multă atenţie acestei pro- buie să asigurăm ca femeia
existe astăzi tineri care să se rent că e de naţionalitate ro o pregătire multilaterală, să Vorbind de orientarea pro circa 48 la sută. Avem încă mă şi va trebui ca i-ieepînd blem-e fundamentale pentru să ocupe locul corespunzător
ducă la armată cu una sau do mână, maghiară sau germa fesională, cineva a spus aici mult de făcut pentru a atra de anul viitor să s.- acţio dezvoltarea societăţii, a na în raport, dacă vreţi, pînă
uă clase de şcoală. Invăţămîn- nă. trebuie să cunoască am creeze muncitori de înaltă ca că trebuie să avem psihope- ge populaţia satelor în in neze în acest spirit. Am pre ţiunii noastre, pornind de la la urmă, cu procentul de 51
care
.de
lificare,
e
nevoie
tul trebuie să asigure cadrul bele limbi. Altfel nu va avea peste tof. In această privin dagogi. Dar ce face profeso dustrie. Programul ^ elaborat văzut să depăşim cu ceva rolul important, vital pe care la sută care îl deţine în so
şi măsurile necesare ca între posibilitatea să lucreze bine ţă trebuie să aducem îmbu rul ? Nu intră aceasta în a- la Congresul al _ X-lea Şi prevederile cincinalului pri ii femeile în dezvoltarea cietatea noastră. In legătură
v
e_
gul tineret să-şi însuşească cu copiii. De aceea, este ne nătăţiri. Ministerul Educaţiei tribuţiile lui ? Cine poate cu perspectiva pînă în 1990 pi vind construcţia de creşe şi societăţii, în păstrarea să cu aceasta, subliniez din nou
cunoştinţele la nivelul a 10 cesar să ne gîndim la aseme şi Invăţămintului nu trebuie noaşte mai bine ce înclina vade rezolvarea în linii ge cămine —- şi vom urmări ca nătăţii şi^ tinereţii naţiunii că răspunderea principală
ani de şcoală. nea măsuri practice care să să se lase — să spun aşa — ţii are elevul ? Nu cei care nerale a acestei probleme. aceasta să se realizeze, am- noastre, sînt necesare atît ri revine partidului, Comitetu
Formele propuse aici sînt corespundă situaţiilor concre condus In această orientare predau diferitele discipline ? Sarcina noastră este de a ur plasînd construcţiile mai dicarea nivelului lor de con lui nostru Central.
acceptabile şi, după ctte am te din fiecare loc, pornind de cerinţele fiecărui minis Trebuie să vie un specialist mări realizarea acestui _pro- ales pe lingă întreprinderi. ştiinţă, cit şi soluţionarea u- In acest, sens trebuie să
înţeles, toţi tovarăşii au fost de la necesitatea asigurării ter, ale fiecărei întreprinderi din afară care să facă teorii gram, de a crea »locuri de Ne-am gîndit, de asemenea, nor probleme sociale. De acţionăm în viitor spre a
de acord cu ele. Cei 10 ani condiţiilor ca tineretul să care judecă lucrurile pe mo abstracte despre cunoaşterea muncă pentru cîteva milioa să trecem la realizarea unor aici şi necesitatea rezolvării putea obţine o schimbare
vor fi realizaţi în trei trepte: poată învăţa în limba naţio ment, fără o privire genera tânărului ? Nu e mai firesc ne de oameni, care urmeaza construcţii mai ieftine, mai problemei serviciilor, a di radicală în promovarea fe
ciclul primar, gimnaziul şi li nalităţii respective, şi în lă. De aceea avem un minis să capete asemenea cunoştin să treacă din agricultură simple, cum am văzut că versificării bunurilor de con meilor, în participarea lor la
ceul. De ce este nevoie să acelaşi timp să poată învăţa ter al invăţămintului, ca să ţe psihopedagogie? profesorul spre industrie. In acest cadru există şi în alte ţări ; aceas sum, asigurarea condiţiunilor conducerea tuturor sectoare
procedăm astfel? Pentru că şi limba română. Limba ro conducă unitar, să asigure o de specialitate care poate ur se pune şi problema de a n- ta ne va da posibilitatea să de muncă corespunzătoare, lor de activitate din societa
sistemul de pînă acum — ctnd mână nu este pentru nici un politică unitară de pregătire mări zilnic înclinaţiile tine sigura, in anumite sectoare, realizăm nu număr mai ma dezvoltarea reţelei do creşe tea noastră socialistă. Astfel
după clasa a VlII-a tineretul tînăr care trăieşte în Româ pentru toate domeniile de retului şi aprecia, în funcţie condiţii de ocrotire şi de re de locuri în creşe şi că şi cămine. problemele îşi vor găsi solu
se despărţea, o parte mer- nia o limbă străină ! Este activitate. Cu o serie de ob de aceasta, în ce direcţie protecţie a muncii în gene mine. Acelaşi lucru îl vom S-a făcut aici un şi de ţiile corespunzătoare şi nu
gî-nd spre 'şcoala profesională limba societăţii noastre so servaţii făcute aici, prevede trebuie orientat ? Pornind de rai, pentru toată lumea şi, m face şi în ce priveşte cămi pi opuneri care trebuie r a- ne vom aminti de ele numai la
şi alta spre liceu — dezorga cialiste şi trebuie învăţată rile din raport, referitoare la Ia necesităţile de orientare anumite locuri, special pen nele pentru tineret, spre a nalizate. Este necesar să ne 8 martie şi la diferite plena
de toţi cetăţenii români. Nu
tru femei. In acest cadru se
niza şcoala. Trebuie să mer învăţămîntul general şi la profesională nu înseamnă cer create condiţii pentru putea satisface într-o măsu gîndim cum să aplicăm mai re. Acestea trebuie să Le
gem pe un sistem unitar de mai astfel se pot realiza con licee, cred că pot fi accepta neapărat să creăm noi spe participarea efectivă a fe- ră mai mare cerinţele. bine prevederile din rapor preocupări zilnice — parte
10 ani, urmînd ca după aceea diţii reale de egalitate în te şi adoptate ca orientare cialităţi de profesori. Perfec- meilor în diferite sectoare Desigur, toate aceste pro tul prezentat cu privire la integrantă a întregii noastre
să se facă separarea celor drepturi. Putem discuta ori viitoare după care să se con tionînd învăţămîntul, trebuie de" activitate. In ultimii doi bleme d ordin social, deo organizarea schimburilor de activităţi.
e
aceasta
realitatea
care merg la liceu şi a celor cât, dar poate fi egalitate ducă Ministerul Educaţiei şi să mergem la ridicarea nive ani au fost luate o sene de sebit de importante, sînt 4 ore. în aşa fel încît fe Nu doresc să mă opresc
Nu
este.
^
care merg în Învăţămîntul Invăţămintului, toate minis lului de cunoştinţe al învă măsuri în construcţiile de S ns legate de dezvoltarea meii să-i rămînă mai mult la problemele de educaţie,
aceleiaşi
dacă
ţări
cetăţenii
profesional. Cu o subliniere nu cunosc limba statului, ca terele, toţi aceia care au a- ţătorului şi profesorului. la maşini — unde se considera Senei a ă a ţării. Ceea ce se timp liber în perioada creş de etică şi echitate socialis
— ca în primii doi ani de li re le permite să-şi desfăşoa tribuţiuni în acest domeniu creşterea răspunderii lor. Nu că nu pot lucra femei _ — impune însă este ca tot ce terii copiilor. In afară de tă pentru că acestea sînt
ceu, ultimii' doi ani de şcoală re activitatea în oricare do de activitate. mai astfel vom putea obţi pentru asigurarea locurilor am prevăzut să fie realizat celelalte măsuri la care probleme generale. Femeile
din cei zece obligatorii, tre meniu. In ce priveşte învăţămîntul ne o ridicare calitativă a în de muncă şi a condiţiunilor in bune condiţiuni, ca toate m-am referit, să ne gîndim trebuie să acţioneze în ca
buie pus un mare accent pe superior, lucrurile sînt mai tregului proces instructiv şi corespunzătoare pentru în consiliile populare care au la crearea unor condiţiuni drul activităţii generale po-
cunoştinţele practice. între Pornind de aici, doresc să clare. Aici s-au adus multe educativ. Trebuie să ridicăm cadrarea femeilor. răspundere directă în reali mai favorabile de pensiona lilico-educative în acelaşi
gul învăţămînt trebuie să pre mă refer şi la problema lim îmbunătăţiri, drumul pe care rolul cadrelor didactice în zarea acestor sarcini, comi re, fie reducînd perioada de mod în care acţionează toa
gătească tineretul pentru pro bilor străine. Nu se poate am pornit, punînd un accent procesul educativ, în sensul Trebuie să recunoaştem tetele judeţene d partid, să muncă, pentru femeile care tă lumea.
e
ducţie, pentru muncă. Şi tî- spune că stăm prea bine cu mai mare pe învăţămtntul hotărîrilor partidului. desigur că sîpt şi anumite urmărească mai îndeaproape au d la 3 sau 4 copii în sus, Rezolvînd mai bine pro
In acest sens, este necesar
e
domenii
de
unde
activitate
nărul din liceu şi cel din uni învăţarea limbilor străine ; tehnic, e un drum bun. In să crească şi rolul asociaţi e mai bine să lucreze băr soluţionarea problemelor. A- fie mărind ’pensia acelora blemele participării femeii
dimpotrivă, în această direc
versitate trebuie să fie în ţie există încă neajunsuri se funcţie de prognozele pe care ilor comuniste studenţeşti, baţi. In loc să-i ţinem pe ceastă obligaţie revine şi mi care au crescut un număr la viaţa socială, făurirea so
stare să execute o muncă con rioase. Avem obligaţia de a le vom avea, este necesar să participarea lor activă la îm bărbaţi în munci uşoare, sa-i nisterelor, celorlalte orga mai maro do copii. cietăţii socialiste multilate
cretă în societatea socialistă. asigura tineretului nostru asigurăm ca planificarea spe bunătăţirea procesului in îndreptăm spre muncile mai nisme centrale care trebuie In general, va trebui să ral dezvoltate în România
Fiecare trebuie să înţeleagă cialiştilor să ţină seama de structiv şi educativ, consulta să vegheze la realizarea obi studiem soluţiile corospun- se va putea realiza în condi
grele, unde se cere şi un e-
că nu se pregăteşte să devi .posibilitatea de a învăţa în perspectiva dezvoltării socie rea studenţilor în legătură fort. fizic mai mare. In ectivelor stabilite. Avem zătoare pentru rezolvarea în ţiuni mai bune. Sînt con
nă funcţionar, ci pentru a con şcoli limbi străine. Dacă ne tăţii noastre. După părerea cu aceste probleme. S-au schimb, să asigurăm condiţi destule organisme care răs condiţii mai bune a proble vins că Comitetul Central va
tribui la sporirea avuţiei na gîndim la viitor, la apropie mea, problemele care se pun obţinut rezultate bune în uni ca femeile să ocupe pund de bunurile de consum, mei fundamentale la care fi de acord cu acest mod de
rea între naţiuni, este clar că
ţionale. Consider eă trebuie învăţarea limbilor străine acum în faţa invăţămintului participarea studenţilor la locurile de muncă unde, dm de servicii. Am creat şi un m-am referit — dezvoltarea a judeca lucrurile şi că în
să înscriem ca principiu de constituie o problemă de ba superior sînt mai mult de cercetare. Trebuie să antre punct de vedere fizic, nu se consiliu specia!, condus de naţiunii, menţinerea unui e- hotărîrea noastră, mai cu
bază în hotărîrea Comitetului ză a apropierii — nu numai ordin calitativ. Avem, cred, năm mai mult studenţimea cer eforturi deosebite. Une un membru al Comitetului chilibru normal între vîrste, seamă în activitatea noastră
Central şi în lege, că jnvă- in cadrul României, între ro suficiente centre universita în asigurarea unei participări ori însă astăzi se întîmplă Executiv, vicepreşedinte al asigurarea tinereţii întregii viitoare, acest spirit îşi va
ţăniîntul trebuie să pregăteas mâni şi naţionalităţi, dar şi re ; nu este nevoie să ne pro mai largi a studenţilor, a tocmai invers. Nu mai vor găsi expresie, se va reflecta
că tineretul pentru muncă şi pe scară mai generală. Lă- punem să mai creăm noi fa asociaţiilor lor la întreaga Consiliului de Miniştri. societăţi. Aceasta este o în tot ceea ce vom face.
viaţă. Aceasta este sarcina fun sind însă la o parte a- cultăţi. După părerea mea, activitate din institute şi u-
damentală a unui învăţămînt ceastă perspectivă înde cel puţin pînă în 1980 tre niversităţi.
cu adevărat serios, capabil să părtată, trebuie să spu buie să punem la punct ceea In ce priveşte predarea
pregătească poporul pentru nem că accesul la cuceririle ce avem. Centrele de care ştiinţelor sociale, activitatea
pot
dispunem
satisface
în
construcţia societăţii socialis ştiinţei şi tehnicii contempo bune condiţiuni necesarul de educativă, politică, cetăţe
te şi comuniste. (Aplapze). rane nu este posibil fără stă- cadre pentru dezvoltarea de nească. In această privinţă
Este necesar să aducem o pînirea măcar a două limbi perspectivă a României. Ceea avem, după cum se ştie, o
serie de îmbunătăţiri formelor de circulaţie mondială. As ce se cere acum este ridica hotărîre. Cred că este nece
şi metodelor de predare. E- tăzi fără limba rusă nu te rea calitativă a întregului sar să-i aducem anumite îm
xistă o preocupare destul de poţi descurca într-un şir de învăţămînt universitar. bunătăţiri, în sensul unor
susţinută pentru a se lăsa probleme tehnice. Fără en In primul rînd se pune precizări. Trebuie eliminate
profesorului mai mult timp gleză, de asemenea, nu te problema îmbunătăţirii pro unele tendinţe care încarcă
liber în vederea studiului şi poţi descurca în cele mai gramelor, a specialităţilor. Şi inutil timpul elevilor şi stu
altor activităţi. Mai puţină multe probleme tehnice. La aici trebuie combătută spe denţilor, realizate unele sim
preocupare există însă la pe- fel în ce priveşte germana, cializarea excesivă. Nu pu plificări. Să asigurăm pre
dagoqul nos.tru de a lăsa co franceza. Nu întîmplător se tem avea buni specialişti da darea marxism-leninismului,
pilului timp de studiu. Co predă în şcoală rusa, france că mergem la o specializare a materialismului dialectic şi
pţii sînt supraîncărcaţi cu za, engleza şi germana. S-a excesivă. In chimie nu pu istoric, a cunoştinţelor poli
predarea. Există un număr pornit tocmai de la necesită tem avea facultăţi şi pentru tice, nu repeţind mecanic an
prea mare de ore de predare. ţile dezvoltării societăţii fibre, şi pentru mase plasti de an aceleaşi lucruri sau
Acesta este valabil şi in în noastre. Cel puţin în condi- ce, şi pentru cauciuc. La fel reluînd ceea ce se face în
văţămîntul superior. _ Trebuie ţiunile de astăzi. Ce va fi in construcţii de maşini, în cadrul organizaţiilor U.T.C.
să mergem cu hotărîre la îm peste 100 de ani se metalurgie, în energetică, in Trebuie pus accentul nu pe
bunătăţirea procesului de în- va vedea atunci. Se va ginerul, indiferent în ce do predarea lecţiilor, ci pe stu
văţămînt. In primul rînd, es merge probabil spre re meniu lucrează, trebuie să diu, pe seminarii, pe antre
te necesar să se înţeleagă ducerea limbilor, spre apro aibă un orizont ştiinţific narea tînărului la activitatea
faptul că elevul, studentul, nu piere şi nu spre diversifica foarte larg. Specializarea ex politică, cetăţenească. In fe Brigada de sortatoare dir. secţia materiale da construcţii a l.M.C. Bîrcea, condusă de Florica Mihoc, aduce în prodactio
pot învăţa nelimitat. Noi m rea lor. Ca să se înţeleagă, cesivă, în fapt, nu a dus la lul acesta şi educaţia politică o contribuţie însemnată atît prin importanţa muncii sale cit şl prin calitatea acesteia. Foto: V. ONOIU *
trecut ceream 6 ore de acti oamenii trebuie să poată creşterea cunoştinţelor, ci la va da rezultate mai bune.