Page 32 - Drumul_socialismului_1973_10
P. 32
nm&rwm
mam
DRUMUL SOCIALISMULUI • Nr. 5 831 ® MIERCURI 10 OCTOMBRIE 1973
BUKiMuaKamujwiM mag— muu«»»*
întreprinderea de utilaj minier
Rogojelu
A N G A J E A Z A
I 0[ MUM A DEZBĂTUT Dezbateri ¡n organele pensionari şi muncitori calificaţi, categoriile III-VI de
de lucru ale Conferinţei salarizare în următoarele meserii :
— lăcătuşi
SITUAŢIA DIN «IM T general-europene j TRANSPLANTURI DE — tratamentişti
— strungari
I OASE ARTIFICIALE
! ÎN IUGOSLAVIA — frezori
— turnători
NEW YORK 9 — Cores al secretarului general, am flictului, inclusiv războiul, GENEVA 9 Corespondentul european în acest domeniu. (324)_
pondentul Agerpres, Constan basadorul Gunnar Jarring, şi că a sosit timpul ca edi Agerpres, C. Vlad, transmite: El s-a referit pe larg la ne Doctorul Ljupce Serafi-
tin Alexandroaie, transmite : vizînd reglementarea pe ca ficarea păcii în regiune să In organele de lucru ale con cesitatea intensificării coope mov, docent al facultăţii
Consiliul de Securitate a fost lea tratativelor a conflictu se facă prin mijloace paşni ferinţei privind securitatea rării pe baza respectării prin de medicină din Skoplie, a
convocat, luni seara, la ce lui din zonă, însă, datorită ce, care reclamă un efort şi cooperarea în Europa au cipiilor independenţei şi su fost primul din Iugoslavia
rerea S.U.A., pentru a dez respingerii lor de către Is concertat al tuturor statelor continuat, luni. într-o atmo veranităţii naţionale şi a evi şi printre primii doctori
bate situaţia creată în O- rael, eforturile de mediere interesate. sferă constructivă,, dezbaterile denţiat importanţa pe care din lume care au început întreprinderea de cariere
rientul Apropiat. au intrat în impas. Vorbito Consiliul de Securitate, că asupra problemelor înscrise România o acordă educării transplatarea şi inserţia
După adoptarea ordinii de rul a apreciat, în continuare, ruia, potrivit Cartei, îi re pe ordinea de zi. tineretului în spiritul înal chirurgicală de articulaţii
zi, preşedintele Consiliului, că Naţiunile Unite au con vine sarcina primordială de In subcomisia pentru prin telor idealuri de pace, res artificiale. Aproape 250 de şi balastiere Braşov
Laurence Mc Intyre (Aus ceput acordul de încetare a a apăra pacea şi securitatea cipii, reprezentantul român. pect reciproc, şi cooperare infirmi, cei mai mulţi din
tralia), i-a invitat să ia parte focului drept un prim pas, o lumii, a declarat Donald Ion Diaconu, a arătat că sin între popoare. tre ei ţintuiţi la pat sau STRADA TRANSILVANIA, NR. 28
la dezbateri pe miniştrii de soluţie temporară şi nicide Maintland, reprezentantul gura bază reală şi durabilă In ce priveşte formele şi aproape imobili, sînt acum
externe ai Egiptului şi Is permanent al Angliei la a procesului de edificare a capabili să meargă sau
cum definitivă pe calea spre metodele de cooperare, de ANGAJEAZA DE URGENJA
raelului, Mohamed Hassan el restabilirea păcii în zonă. O N.U. — nu trebuie să piar securităţii în Europa este legatul român a relevat, prin chiar să alerge cu articu
Zayyat, şi, respectiv, Abba dă timp cu stabilirea vino respectarea riguroasă a prin laţii artificiale ale şoldului © 1 electrician de întreţinere categoria 3-6
Ministrul egiptean a subliniat tre altele, importanţa acordu
Eban, precum şi pe adjunc vatului, ci să treacă la gă cipiilor fundamentale ale rilor culturale interguverna- transplantate de ăr. Sera-
ac
a
tul ministrului de externe al că guvernul ţării sale rezoluţiei sirea unei soluţii eficiente. dreptului internaţional şi, în mentale şi a înţelegerilor di fimov şi echipa lui. Informaţii la unitatea Cariera Brănişca. Telefon 6.
prevederile
ceptat
Siriei, Muhammad Zakaria Anglia — a spus vorbitorul special, a suveranităţii şi in recte între instituţiile de De aproape doi ani, dr. Asigurăm cu un apartament la Deva,
Ismail. Consiliului de Securitate, din — consideră că rezoluţia dependenţei statelor, a ega Serafimov şi echipa lui (327)
noiembrie 1967, şi s-a pro învăţămînt superior, a schim
Luînd cuvîntul la dezba Consiliului de Securitate din lităţii în drepturi, a nere- sint angajaţi într-un pro
nunţat pentru transpunerea burilor de studenţi şi cadre
teri, reprezentantul perma noiembrie 1967 constituie pia curgerii la forţă şi la ame didactice, a deschiderii de iect referitor la conceperea
nent al Statelor Unite la Na lor în practică. tra unghiulară a ajungerii ninţarea cu forţa, a neinter lectorate de limbă şi civili şi implantarea genunchiu
ţiunile Unite, John Scaii, a Huan Hua, reprezentantul la o reglementare politică a venţiei în treburile interne, zaţie, a îmbunătăţirii pre lui artificial.
permanent al R.P. Chineze la
declarat că scopul iniţiativei conflictului. El a cerut Con a dreptului popoarelor de a zentării fiecărei ţări în ma
S.U.A. privind convocarea O.N.U., a menţionat că ac siliului să se pronunţe pentru dispune de ele însele ; el a nualele şcolare, precum şi a HOTEL CU in 000 DE întreprinderea Ofelu Roşu
Consiliului de Securitate este tualele evenimente din Ori încetarea imediată a ostili subliniat că una din sarci cooperării în vederea găsirii LOCURI LA MOSCO
de a identifica măsurile ce entul Apropiat se datoresc tăţilor militare. nile importante ale conferin de soluţii reciproce avanta
se impun pentru soluţionarea perpetuării ocupaţiei de că Ambasadorul Uniunii So ţei este de a consacra şi joase pentru echivalarea di VA ANGAJEAZĂ URGENT
acestei chestiuni şi s-a pro tre Israel a teritoriilor arabe vietice la O.N.U., Iacov Ma- formula, cu toată claritatea plomelor. Delegatul român
nunţat pentru încetarea ime acaparate prin forţă şi a a- lik. adjunct al ministrului a- principiile destinate să gu s-a referit, de asemenea, la Hotelul care va fi cons — manevranţi vagoane cale ferată şi muncitori
diată a ostilităţilor militare, preciat că o eventuală re facerilor externe, a declarat verneze relaţiile dintre sta contribuţia ţării noastre tn truit în regiunea parcului necalificaţi pentru secţiile : oţelărie, refractare şi tră-
restabilirea condiţiilor pro zoluţie a Consiliului de Secu că soluţionarea conflictului tele participante. domeniul, cooperării în învă- Izmailovo va fi cel mai gâtoria de bare.
pice ajungerii pe cale paş ritate în problema Orien din Orientul Apropiat recla Luînd cuvîntul în cadrul ţămîntul superior, subliniind mare din capitala sovie Informaţii suplimentare la întreprinderea Oţelu
nică la o soluţie definitivă tului Mijlociu ar trebui să mă retragerea trupelor is- dezbaterilor generale din activitatea Centrului euro tică. Acest hotel gigant cu
includă drept soluţie a con 10 000 de locuri este aproa Roşu, biroul personal, telefon 120.
a conflictului din Orientul raelicne de pe teritoriile a- subcomisia pentru probleme pean al UNESCO pentru în-
Apropiat. flictului renunţarea de către rabe ocupate prin războiul le cooperării în domeniul e- văţămîntul superior de la pe de două ori mai mare (326)
A urmat la cuvînt minis Israel la politica de ocupa din 1967. U.R.S.S., a spus ducatiei, reprezentantul ţării Bucureşti, cît şi însemnătatea decît cunoscutul hotel
trul de externe al Egiptului, ţie şi restabilirea deplină a vorbitorul, se pronunţă pen noastre. Dumitru Trancă. a \iitoarei conferinţe a miniş- „Rossia" din Moscova, care
Mohamed Hassan el Zayyat, drepturilor populaţiei pales tru o pace justă şi echitabi învăţămîntului din ţă era considerat pînă acum
care a respins propunerea tiniene în conformitate cu lă în Orientul Mijlociu, prin prezentat punctul de vedere rile membre ale UNESCO, cel mai mare din Europa.
S.U.A. ca toate trupele să se interesele şi aspiraţiile sale care să fie garantat dreptul al delegaţiei române asupra care se va ţine la sfîrşitul Şapte colective de arhi
retragă pe poziţiile ocupa naţionale. la existenţă al tuturor sta- problemelor legate de dez lunii noiembrie în capitala tecţi din Moscova au pre Fabrica de nutrefuri
te înainte de izbucnirea os Subliniind faptul că Isra teloi din regiune. Absenţa voltarea cooperării pe plan ţării noastre. zentat proiecte pentru acest
tilităţilor militare. El a de elul şi-a expus deja în unei soluţii politice a situa hotel-colnplex. Una din
clarat că, în numeroase rîn- plenara Adunării Generale a ţiei de tensiune din zonă, condiţiile puse o constituie combinate Orăştie
duri, Egiptul s-a prezentat O.N.U. opiniile în legătură creată de războiul din 1967. / posibilitatea de folosire a
în faţa Consiliului de Secu cu izbucnirea ostilităţilor din a dus la reizbucnirea osti lui ca sat olimpic în cazul ANUNJĂ
ritate cerîndu-i să ia măsuri Orientul Apropiat, ministrul lităţilor. Malik a relevat, în In Comitetul pentru tutelă desfăşurării jocurilor olim
urgente pentru a determina de externe israelian, Aba încheiere că este imposibil să pice din 1980 la Moscova. Scoaterea la concurs a postului de contabil şef
Israelul să se retragă de pe Eban. a declarat că uşa ne se stabilească relaţii de con
toate teritoriile ocupate prin gocierilor este deschisă pen vieţuire paşnică în zonă fă al Adunării Generale a O.N.U. PEREŢI PORTATIVI în condiţiile Legii 12/1971.
forţă în anul 1967. Activita tru a înlocui războiul cu pa ră abolirea regimului do ocu ÎMPOTRIVA ZGOMO Concursul se va ţine la sediul F.N.C. Orăştie la
tea Consiliului — a spus el cea, şi linia de încetare a paţie străină. TULUI
— a fost. insă, paralizată de focului cu graniţe stabile şi O nouă şedinţă a Consi NAŢIUNILE UNITE 9 — ireversibil de afirmare a vo data de 15 octombrie a.c. (luni ora 10).
vetoul S.U.A. El Zayyat a garantate. Vorbitorul a rele liului de Sv'curitate urmează Trimisul special Agerpres, inţei popoarelor de a-şi hotă Relaţii suplimentare la telefon 193 Orăştie, sau
declarat că Egiptul a accep vat că, pînă în prezent, s-au a fi fixată prin consultări Victor Martalogu, transmite : rî propriile destine. El a re întreprinderea „VEB In- sediul F.N.C. Orăştie, str. Luncii nr. 1.
tat propunerile constructive încercat toate metodele vio între membrii acestui orga In Comitetul pentru tutelă al marcat, în continuare, că re dustrielărmschutz" din
ale reprezentantului personal lente de reglementare a con nism al Naţiunilor 'Unite. Adunării Generale a O.N.U. crudescenţa măsurilor de re Leipzig a prezentat recent (331)
continuă dezbaterile asupra presiune şi violenţă din An un nou produs : un pere
punctului de pe agenda se gola. Mozambic Namibia şi te portativ şi flexibil care
siunii, referitor la problema Zimbabwe, actele barbare apără împotriva zgomote
portugheze
Evoluţia evenimentelor teritoriilor aflate sub admi comise de forţele rasiste din ale in halele de producţie
lor
regimurile
de
şi
mecanice
nistraţie portugheză.
şi
construcţiei
Luînd cuvîntul. reprezentan Africa de Sud şi Rhodesia instalaţiilor industriale, în
constituie o altă trăsătură a
tul României, Petre Vlăscea- evoluţiei din ulitmul timp întreprinderile pentru fa Valorificarea merelor şi nucilor —
din Orientul Apropiat nu, a exprimat satisfacţia legătură , a situaţiei din coloniile bricarea panourilor şi în
de-
în
legaţiei
Peretele
române
marile
ateliere.
cu proclamarea independenţei din sudul continentului a- are o greutate redusă prin contractări şi achiziţii -
Guineei-Bissau, eveniment a- frican. Perpetuarea unei a- (2,5 kg/m 2 ) şi poate atinge
CAIRO 9 (Agerpres). — A- armatei siriene a dat publi că aviaţia israeliană a bom semenea stări, continuarea răz
genţia MEN şi postul de ra cităţii un comunicat, reluat bardat două aeroporturi mi vînd o semnificaţie istorică boaielor coloniale, menţinerea o înăţime de 5 m.
dio Cairo au difuzat, marţi, de agenţia MEN. care relevă litare egiptene, situate la profundă in lupta popoarelor forţelor militare şi de ocupa o importantă sursă de venituri!
mai multe comunicate în ca că forţele armate siriene îşi Koutnich şi Mansoura. Co africane' pentru 'cucerirea şi ţie în colonii a practicilor ca VOM SCĂPA DE TÎN-
re se arată că, după ce au menţin poziţiile cucerite în mandamentul militar israe consolidarea independenţei. re încalcă drepturile elemen Ţ ARI ?
preluat controlul asupra în regiunea înălţimilor Golan lian a anunţat, potrivit agen Reprezentantul român a a- tare ale populaţiilor indige Toamna îşi etalează din — 1,20 lei kg. La achiziţii,
tregului litoral estic al Cana şi continuă să înainteze, în ţiilor de presă, că aviaţia şi preciat că evoluţia situaţiei ne afectează în mod serios Se cunosc neplăcerile nou roadele bogate. Mere preţurile sînt : calitatea I —
lului Suez, forţele militare pofida intervenţiei aviaţiei marina israeliană au scufun din Angola şi Mozambic con provocate de dezagreabilele şi nuci sînt din abundenţă. 1,70 lei kg, calitatea a Il-a
egiptene au continuat să îna israeliene. Intr-un mesaj dat cinci nave militare egip firmă angrenarea tot mai pacea şi securitatea pe conti- insecte, ţînţarii. Metode Pentru toţi producătorii ele — 1,10 lei kg.
inteze pe toată linia frontu transmis de postul de radio tene. hotărîtă a mişcărilor de eli . nentul african şi în întreaga le folosite, cu ajutorul sub pot aduce mari venituri. Cu Puteţi valorifica şi merele
lui, străpungerile atingînd pe Comandantul frontului is berare naţională în procesul lume. stanţelor chimice, au trezit o singură condiţie: să fie căzătură. La contract se
alocuri. 15 kilometri în inte Damasc, preşedintele Siriei, raelian din Sinai, general valorificate — prin contrac plăteşte kg cu 0,75 lei, la
Ilafez Assad, a declarat că protestele vehemente ale
riorul Peninsulei Sinai. Un forţele armate siriene deţin maior Shmuel Gonen, a ară ecologilor, care afirmă că tări şi achiziţii — la cen achiziţii cu 0,70 lei.
purtător de cuvînt militar a în întregime controlul asupra tat, într-un interviu _ radio în acest fel nu sînt dis trele de legume şi fructe din Iată acum preţurile la
anunţat că forţele armate e- înălţimilor Golan. Forţele si difuzat, că. în cîteva puncte' Situaţia din Chile truşi numai ţînţarii, ci se judeţ! Preţurile sînt deose nuci în coajă. La calitatea
giptene au eliberat oraşul riene — a declarat un purtă de pe malul răsăritean al bit de avantajoase şi se o- pentru export : la contract:
Kantaraest, situat pe malul Suezului sînt în curs de des deteriorează şi alte elemen norează imediat. extra — 9.00 lei kg, calitatea
tor de cuvînt la Damasc — SANTIAGO DE CHILE 9 mat că aproximativ 1 800 de te ale mediului înconjură Pentru informarea tutu
răsăritean al Canalului Sucz, făşurare lupte violente. El a I — 7,50 lei kg, calitatea a
şi au capturat un mare nu au respins contraatacurile is adăugat că partea egipteană (Agerpres). — La aproape o deţinuţi au fost eliberaţi du tor. De curînd, specialişti ror producătorilor prezentăm Il-a — 5.00 lei kg. Calitatea
raeliene. iar aviaţia a dejucat lună de la lovitura de stat pă ce au fost supuşi intero din Israel au pus la punct preţurile pe grupe, la con
măr de tancuri israeliene de continuă să treacă peste Ca pentru intern, conform STAS
tip „Centurion". încercările avioanelor inami nalul Suez efective militare. reacţionară, junta militară gatoriilor. mii de persoane ne un sistem eficient, dar care tract şi la achiziţii : Mai nr. 1288/1971, extra — 6,00
ce de a zădărnici înaintarea vinovate continuă să se afle înlătură deficienţele meto întîi la mere, grupa A. So lei kg, calitatea I — 5,00 lei
Comunicatele difuzate la Potrivit unui comunicat is chiliană nu a reuşit să-şi con
Cairo anunţă că trupele egip în zona podişului Golan. Co raelian, reluat de France solideze regimul. Represiuni sub stare de arest în diferite dei cu substanţe chimice. iurile Golden delicios, Gus- kg, calitatea a Il-a — 4.00
municatele
difuzate
Da
la
tene terestre şi unităţile de Presse, trupele israeliene s-ar le sîngeroase împotriva for puncte ale ţării Este vorba despre nişte tav durabil, Ionared, Ionat- lei kg.
blindate au distrus, în îna masc menţionează că forţele ■afla în apropierea malului ţelor democratice din ţară Membrii unei echipe a Co lămpi cu raze ultraviolete han, Parmen auriu, Delicios Pentru a vă putea valo
intarea lor, poziţiile inamice, aeriene şi bateriile de anti răsăritean al Canalului Suez. (arestări, razii, percheziţii), mitetului internaţional al plasate în cadrul unei re roşu. Starkrimson, Vellspur rifica merele la preţuri mari,
provocîndu-le acestora pier aeriană ale Siriei au inter Pe de altă parte, purtătorul s-au transformat tot mai mult Crucii Roşii, care au vizitat ţele de sirmă încărcată cu şi altele. Ia contract, calita la calitatea I. recoltaţi-le
deri în oameni şi materiale venit împotriva avioanelor de cuvînt militar de la Tel într-o vînătoare împotriva li Stadionul naţional din Capi electricitate ; lămpile atrag tea I — 2,50 lei kg, calitatea numai cu mîna, cu codiţă,
de luptă. Un comunicat al israeliene, care au efectuat Aviv a anunţat că, în zona derilor politici de stînga, a tala chiliană (transformat in insectele care venind în a Il-a — 1.80 lei kg. La a- sortaţi-le pe soiuri şi cali
comandamentului armatei e- raiduri asupra înălţimilor înălţimilor Golan, aviaţia is altor personalităţi progresiste, loc de detenţie pentru apro contact cu firele electrice chiziţii, preţurile sînt: cali tăţi, manipulaţi-le atent.
giptene, reluat de agenţia Golan, doborînd cinci apa raeliană continuă să efectue în timp ce economia chiliană ximativ 5 000 de persoane) şi sînt electrocutate. Expe tatea I — 2.25 lei kg, cali Pentru a valorifica nuci
MEN, a informat că forţele rate. ze raiduri asupra poziţiilor trece printr-o perioadă deo portul Valparaiso, au declarat rienţa a avut loc cu rezul tatea a IT-a — 1,70 lei kg. le la calităţi superioare şi
Postul de radio Damasc siriene. El a menţionat că, în că au întîlnit aici o situaţie Merele din grupa B : Lon- a primi preţuri mari păs-
militare egiptene au distrus sebit de dificilă dintre cele mai dificile. Echi tate excelente în localita
în întregime brigada israeli- şi-a întrerupt marţi, la 10,10 această zonă. unităţile israe Comunicatele difuzate de pa a cerut sprijinul unor so-- tea vest-germană Krefeld, don Peping, Creţesc Pătul, traţi-le în locuri uscate, In
ană de blindate 190, care o- GMT. emisiunile. pentru a liene au doborît un elicopter juntă şi agenţiile de presă cietăţi naţionale de Cruce ro în apropierea unui frec Renet de Bauman. Renet de straturi subţiri, lopătîndu-la
pera în Sinai, iar comandan transmite un comunicat al sirian care încerca să para informează despre noi ares şie pentru ajutorarea deţinu ventat teren de camping. Canada, Roşioare de Geoa- zilnic.
tul acesteia a fost făcut pri- comandamentului militar si şuteze efective în spatele tări şi execuţii, în timp ce n- ţilor din Chile Lămpile funcţionează şi giu. Sovari şi altele, la con Puncte de preluare a me
ionier. Potrivit agenţiei rian. relevînd că şase avioa frontului trupelor israeliene. vertismentele de împuşcare Pe de altâ parte, Anne Mă în timpul zilei, dar în tract. calitatea 1 — 2,20 lei relor şi nucilor funcţionea
France Presse, forţe terestre ne israeliene de tip „Phan- Un alt comunicat militar pe loc a persoanelor care se special în cursul nopţii kg, calitatea a Ii-a — 1.60 ză în toate bazinele produ
şi unităţi blindate egiptene tom", au atacat obiective ci israelian a anunţat că avia opun regimului militar au rie Sunybom. care s-a depla ţînţarii sînt atraşi de lu lei kg. La -'•hiziţii, calita cătoare din judeţ. Aici vă
continuă să traverseze Cana vile din Damasc, iar alte a- ţia israeliană a atacat, marţi, fost reînnoite In ultimele zi sat în Chile, cu delegaţia In mina foarte puternică şi tea I — 2 00 lei kg, calita puteţi p'fezenta orieînd. cu
lul. . parate — obiective din Homs, cartierul general al Statului ternaţionalei socialiste, a con sînt electrocutaţi. Se con tea a H-a — 1.50 lei kg. orice cantitate.
înregistrîndu-se şi victime o- Major al armatei şi aviaţiei le, după cum relevă agenţii firmat la o Conferinţă de pre Merele din grupa C: Plata se face pe loc 1
Agenţia MEN a difuzat un le de presă au avut loc ares să, ştirile despre torturile şi sideră că sistemul va pu
iomunicat al purtătorului de meneşti — relatează agenţii siriene din regiunea Damasc, tări -în masă la Santiago. Vi execuţiile care au loc in tea da şi mai bune rezul Masanschi, Poinic, Roşu de
cuvînt militar egiptean, care le United Press International clădirea radiodifuziunii, alte na del Mar, Taica, Antofa tate, dacă lămpile vor fi Stetin, Domnesc şi altele, (Material publicat
şi France Presse. Avioanele obiective strategice, rafinării Chile. la contract, calitatea T — la cererea I.L.F. Hune-
a făcut cunoscut că aviaţia gasta şi în portul Talcauano. Referindu-se la situaţia e- instalate în jurul lacurilor
egipteană a bombardat insta siriene şi forţele de apărare le şi uzinele electrice din re La Taica, potrivit unui co conomică a ţării, ministrul şi bălţilor. 1,80 lei kg, calitatea a Il-a doara-Deva)
laţiile petroliere israeliene antiaeriană au intrat în ac giunea Homs. Potrivit surse municat al juntei, au fost e- de finanţe în cabinetul mili
de la El Belaim, din Sinai, ţiune, doborînd şapte avioane lor israeliene, aceste bom xecutate, în ultimele 24 de tar, Lorenzo Botuzzo, a decla
inamice, după o luptă aeria
provocîndu-le însemnate ava nă violentă — s-a anunţat la bardamente au constituit o ore, trei persoane. Secretarul rat că inflaţia monetară a
rii. In apropierea deltei Nilu Damasc. Potrivit agenţiei si ripostă la atacurile întreprin general al cabinetului militar, depăşit procentul de 320 la
lui forţele navale egiptene au riene de presă SANA — ci reluat de agenţia Reuter, a sută şi a anunţat că preţurile 9.00 Buletin de ştiri ; 9,30 Via nul IV) : Carpaţii meridio
interceptat o flotilă israeliană tată de France Presse —, se de forţele siriene asupra declarat că 40 de civili „care la unele produse de primă ţa cărţilor ; 9,50 Muzică uşoa nali. Matematică (Consul
ră ; 10,00 Buletin de ştiri ; 10,05
care înainta sub acoperirea cartierele rezidenţiale din unor obiective civile israe au încercat să evadeze“ au necesitate — pîine, zahăr, u- Cîntăreţi ai satelor noastre ; taţii clasa a XII) : Analiza
matematică ;
unei formaţii de elicoptere. Damasc au constituit ţinte liene. fost executaţi. Deşi el a afir- lei — vor fi reajustate. 10.30 Vreau să ştiu (emisiune de 10.00 Telex ;
In cursul bătăliei navale an ştiinţă şi tehnică pentru şco
ale bombardamentului israe lari). Pagini din istoria ştiin 10.05 Municipalitatea răspunde
. DEVA : O afacere pe cinste
gajate au fost scufundate 5 lian. Comunicatul comanda („Patria-); Ordonanţa Selmenko ţei. Isaac Newton — evocare bucureşteanului ;
vase şi au fost doborîte patru mentului militar sirian sub („Arta"); SIMERIA: Lumea se radiofonică ; 10,50 Lucrări mai 10,25 Telecinemateca pentru ti
puţin cunoscute ; 11,00 Buletin
elicoptere ale inamicului. PARIS. — Peste 700 de fir şi 20 septembrie, 86 de şcoli minelor, Jorge Maldonaldo, la distrează („Mureşul") ; HUNE de ştiri ; 11,05 Muzică uşoară ; neret. Lupoaica. O produc
„Israelul
că
va
Trei vase egiptene au fost liniază consecinţele acestei supor me din 26 de ţări au partici primare şi 12 şcoli secundare, Tayacaja a fost pusă în func DOARA . Şapte zile („Siderur- 11.15 Litera şi spiritul legii ; ţie a studiourilor bulgare.
gistul“); Tu, eu şi micul Pa
Cu Ilka Zafirova, Ghcor-
ta
ac
avariate ţiuni". pat la tradiţionalul Tîrg eu cu peste 30 000 de elevi, au ţiune prima turbină de la hi ris şi Marea evadare, seriile I- 11.30 Cinci cîntece populare din ghi Kalaiancev, Naum So-
Comandamentul armatei e- ropean de mobilă şi de pro început noul an şcolar. In ca drocentrala construită pe riul II („Constructorul") ; Cînd le Ardeal de Dumitru Capoianu ; pov ;
12 00 Discul zilei — Roberto
CA-
mor
gendele
;
(„Arta")
giptene a anunţat că aviaţia Pe de altă parte, purtătorii duse utilizate in industria mo pitala provincială Loc Ninh, Mantaro, cea mai puternică LAN : Atentatul („11 Iunie") ; Carlos : 12,15 Recital de operă 11.50 Interpretul preferat : Ma
israeliană a bombardat ora de cuvînt sirieni — relatea bilei, organizat la Lyon, în pe numărul elevilor a crescut cu sursă de energie electrică din TELIUC ; A fost odată un poli Magda Ianculescu ; 12,30 Intîl- lta Lătăreţu ;
nire cu melodia populară şi in
şul Port Said, unde mai mul ză agenţiile UPI şi France rioada 6-9 octombrie. Prezen Peru. ţist („Minerul“); GHELAR: An terpretul preferat ; 13,00 Radio 12.00 Telejurnal ;
te clădiri au fost avariate şi Presse — au dezminţit afir tă pentru a 10-a oară la a- tracit („Minerul“); PETROŞANI: jurnal ; 13,15 Avanpremieră co 17.30 Curs de limba rusă. (Lec
Noiem
(„7
Frontul
nomad
s-au semnalat victime în rîn- maţiile israeliene potrivit că ceastă manifestare comercială MONTEVIDEO. - In prime brie") ; Opiul şi bîta („Repu tidiană ; 13,30 Concert de prînz; ţia 62) ;
dul populaţiei. Un alt comu rora aviaţia siriană a atacat de amploare, România a ex le nouă luni ale acestui an, blica") ; LUPENI : Salcimul li 14.00 Compozitorul săptămînii — 18.00 Telex ;
14,30 Opereta
Zeno Vancea ;
nicat informează că avioane localităţi civile în partea de pus o bogată gamă de garni costul vieţii a înregistrat în liachiu (..Cultural") ; Eolomea „Vraja muzicii“ de Rodgers (se- 18.05 Tragerea pronoexpres ;
(„Muncitoresc“); LONEA : Năs
israeliene au încercat să a- nord a Israelului. turi de mobilă. Produsele ro Uruguay o creştere cu 67,2 la cut liber („Minerul") ; PETRI- lecţiuni) ; 15,00 Buletin de ştiri; 18.15 Steaua polară — emisiune
taţe aeroporturi egiptene si mâneşti s-au bucurat de apre 20 la sută faţă de anul tre sută. LA : Adio, arme. seriile I-II 15,05 Fişier editorial ; 15,15 dc orientare şcolară şl
15,30
Cîntă Ion Cristoreanu ;
tuate pe liniile avansate ale O cierea specialiştilor, a oame cut, iar în şcolile secundare („Muncitoresc“); VULCAN: Jan Muzică de estradă ; 16,00 Radio profesională;
darmul
(„Mun
plimbare
la
frontului, dar au fost inter nilor de afaceri, precum şi a cu 50 la sută. PARIS. - Agenţia pentru E- citoresc“); URICANI : Omul nu jurnal. Buletin. meteo-rutier ; 18,35 Festivalul Jocului fecio
TEU AVIV 9 (Agerpres). — e singur („7 Noiembrie“); O- 16.15 „In sport e tinereţea resc din Transilvania. Re
ceptate de forţele de apărare publicului. nergia Nucleară a O.E.C.D. şi RAŞTIE : Semnale („Patria“) ; noastră“ — cîntece şi marşuri ; portaj ;
antiaeriană ale Egiptului, ca Un comunicat militar dat ROMA. - Intre 4 şi 8 oc Agenţia Internaţională pentru Frumos, onest, emigrant în 16.30 Ştiinţa la zi ; 16,35 Me 18.50 Ştiinţa românească azi ;
publicităţii la Tel Aviv şi re dalion Radu Şerban : 16,50 Pu
re au doborît 16 aparate. HANOI. - Ministerul de ex tombrie s-au desfăşurat la Energia Atomică au dat pu Australia („Flacăra“) ; GEOA- blicitate radio ; 17,00 Simfonia 19.15 Publicitate ;
Potrivit surselor militare luat de agenţia United Press terne al R.D. Vietnam a dat Roma „Primul congres de o- blicităţii un raport intitulat GIU-BAI : Lupul mărilor şi a Vil-a în La major de Bee- 19,20 1001 de seri. Dl. Goe;
Răzbunarea ; HAŢEG :
Copiii
egiptene, în cursul luptelor International anunţă că tru publicităţii o declaraţie care dontostomatologie preventivă" „Uraniu - resurse, producţie, căpitanului Grant („Popular") ; thoven ; 17.36 Muzică populară
Telejurnal. Cincinalul îna
desfăşurate în Sinai au fost pele şi aviaţia israeliană au condamnă cu severitate admi şi cel de-al 10-lea Curs inter cerere", în care îşi exprimă BRAD : Drumurile bărbaţilor interpretată de Iustina Bălu- 19.30 inte de termen. 1973 —
ţeanu, Milenko Lukin, Constan
(„Steaua roşie“); GURABARZA:
capturaţi 125- militari israeli- desfăşurat, în tot cursul nop nistraţia saigonezâ pentru a- naţional de perfecţionare „Ac îngrijorarea în legătură cu po A venit un soldat de pe front tin Sofian : 18,00 Orele serii ; an hotărîtor ;
eni, iar de la declanşarea lup ţii de luni spre marţi, lupte tacurile aeriene comise recent tualităţi în stomatologie", or sibilitatea diminuării in viito („Minerul“) ; ILIA : Ceaţa 20.00 Zece meiodii preferate ; 20.00 Cîntecul săptămînii: De-a
20.45 Consemnări de prof, Ni-
telor. forţele armate egiptene pentru a contracara pătrun împotriva unor regiuni din ganizat de în Uniunea Medicală rii ani a rezervelor ţărilor oc („Lumina“). colae Predescu ; 20,50 Cîntă colindat aceste locuri, ci
colaborare
Balcanică,
provincia Tay Ninh, aflate sub
cu
au doborît 97 avioane. Se derea tancurilor egiptene pe Asociaţia Internaţională de cidentale in acest domeniu. Ion Luican ; 21,00 Revista şlagă neva ;
Guvernului
Revolu
menţionează că numai marţi ste Canalul Suez şi pentru controlul Provizoriu al Republicii „Adoptarea de urgenţă a u- relor ; 21,25 Moment poetic. Li 20.05 Trofeul Carpaţi la hand
rică africană : 21,30 Bijuterii
ţionar
au fost distruse în Sinai 102 a-şi consolida poziţiile în faţa Vietnamului de Sud. Stomatologie. Din ţara noas nor măsuri în vederea accele muzicale ; 22,00 Radiojurnal : bal feminin. România —
(repriza a Il-a).
Ungaria
tancuri israeliene. Un purtă contraatacurilor siriene de pe tră a luat parte la aceste rării lucrărilor de explorare a 22.30 Concert de seară : 24,00 Transmisiune directă din
Buletin de ştiri ; 0,03—5.00 Es
tor de cuvînt egiptean a co înălţimile Golan. Un purtă VIETNAMUL DE SUD. - In manifestări o delegaţie con uraniului - se declară în do PROGRAMUL I : 5,00 Buletin trada nocturnă. Sala sporturilor de la Pi
municat că luni. trupele e- tor de cuvînt a declarat că zonele eliberate ale Vietna dusă de prof. M. Popescu Bu- de ştiri ; 5,05 Melodii în zori teşti :
giptene au pierdut 10 avioa aviaţia israeliană a atacat o- zeu, preşedinte de onoare şi cument — este absolut nece dc zi ; 5,20 Dragi mi-s cîntecul 20.30 Telecinemateca. Ciclul „Re
mului de sud, noul an şcolar secretar general al Uniunii şi jocul ; 5,40 Jurnal agrar : gizori contemporani“: Ella
ne, mai multe tancuri şi au raşul egiptean Port Said, a- 1973-1974 a fost inaugurat sară pentru menţinerea unor 5,50 Muzică uşoară ; 6.00—8,05 Kazan. „La est rle Eden“
înregistrat pierderi de vieţi- firmînd că au fost provocate cu un număr de şcoli şi de Medicale Balcanice. rezerve adecvate. Situaţia este Radioprogramul dimineţii ; 8,08 O — după romanul Iul John
omeneşti. preocupantâ, întrucit cererea Matineu muzical. Arii de virtu Stelnbeck. Cu James
ozitate din opere ; 8,25 Moment
însemnate daune instalaţiilor elevi de cîteva ori sporit. In LIMA. - In prezenţa minis Dean. Iulia Harrls, Ray-
O provincia Quang Tri, între 15 trului peruan al energiei şi este în continuă creştere. poetic. Bartalis Janos ; 8,30 La 9,00 Teleşcoală. Fizică. Electro mond Massey ;
DAMASC 9 (Agerpres). — portuare din oraş. Ua Tel o microfon, melodia preferată ; magnetism. Geografie (a- 22. s 24 de ore.
Comandamentul Suprem al Aviv s-a anunţat, totodată.
Redacţia şl administraţia ziarului: Deva. str. Dr. Petro Groza, nr. 35. Telefoane: 72 138 (economic), 11 588 (viaţa satului). 12 138 (social, audienţe, scrisori), 12 317 (cultură sport) - Tiparul I p Deva.