Page 103 - Drumul_socialismului_1974_03
P. 103
DRUMUL SOCIALISMULUI ® Nr, 5 976 « SIMBĂTĂ 30 MARTIE 1974 3
■a———
TOVARĂŞUL NICOLAC CEAUŞESCU-
PREŞEDINTE âl REPUBLICII SOCIALISTE ROM AN!A
Oamenii muncii din judeţul Hunedoara, asemenea minu ţele fierbinţi a'le poporului său, ale clasei muncitoare, ridicind sebită din partea conducătorului partidului şi statului ; dialo
Mecanizatorul Emil Trosan execută lucrări fle întreţinerea
natului nostru popor, trăiesc, în aceste zîle, momente isto mereu mai sus flacăra vie a încrederii în făurirea unei 'lumi' gurile sale rodnice şi apropiate cu minerii, siderurgiştii, cei culturilor pe o tarla cu grîu a C.A.P. Mărtineşti.
rice de neasemuită satisfacţie sufletească pentru învestirea a dreptăţii şi echităţii pentru cei ce muncesc. Numele ţi lalţi oameni ai muncii, cu organele şi organizaţiile de partid Foto: VIRGIt, ONOIU
solemnă a marelui fiu al ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, activitatea neobosită a primului preşedinte al Roinâniei vor au fost urmate, întotdeauna, de un plus de angajare sinceră,
cu cea mai înaltă şi de răspundere funcţie în statul nostru fi încrustate în istorie ca un model de slujire pilduitoare a faptică, a locuitorilor acestor meleaguri — romani, maghiari,
socialist, cu inscmnele demnităţii şi prestigiului putorii su cauzei construcţiei viitorului socialist şi comunist, aşezării na germani şi de alte naţionalităţi — în îndeplinirea neabătută
verane. ţiunii noastre pe un loc demn intre statele lumii, a cauzei a tuturor sarcinilor trasate de partid. Reporterul nostru în post fix transmite:
Din adincuri de abataje, de pe platformele în care se plă păcii şi prieteniei între popoare. De această activitate se leagă In aceste momente de o deosebită semnificaţie politică în
mădeşte metalul, de la pupitrele de comandă, de pe înălţimile tot ceea ce s-a făcut pentru perfecţionarea vieţii economice şi viaţa naţiunii noastre socialiste, fiecare comunist, fiecare om
schelelor, întinsele ogoare sau din sălile de studiu şi labora sociale, pentru trecerea cu succes la o nouă etapă în edificarea al muncii are ca supremă năzuinţă angajarea şi mai mare cu
tot ce are mai bun, pentru înflorirea patriei scumpe — Re
toare, toate gîndurile înconjoară cu cea mai aleasă stimă pe societăţii socialiste româneşti, pentru formarea culturală şi
publica Socialistă România —, pentru a contribui Ia creşte
conducătorul iubit al partidului şî statului, pe militantul re morală multilaterală a omului care o zideşte. rea continuă a strălucirii şi măreţiei sale în rîndurile popoare
voluţionar care, de peste 4 decenii, s-a identificat cu năzuin Judeţul nostru s-a bucurat şi se bucură de o atenţie deo lor lumii. •
Omagiu OMULUI care a dat atît
de mult patriei şi poporului său Ginduri de fierbinte
recunoştinţă Vicepreşedintele Consiliului plat un necaz în familie. Am
Din toate colţurile judeţu neavoastră, iubite tovarăşe român, văd garanţia înfăptui — muncitoare, ţărănci coope popular al comunei Brănişca, fi vrut să însămînţăm şi car
lui au pornit spre Capitala pa Nicolae Ceauşescu, să facem to rii depline a politicii interne şi ratoare, intelectuale — integra Vestea alegerii tovarăşului acest an a unor producţii re Alexandru Olaru, şi-a scos pe tofi. Dar inginerul şef de
triei noastre zeci şi zeci de tul pentru ca, alături de cei externe a partidului şi statului, te în efortul general de con Nicolae Ceauşescu în funcţia cord. Ferma noastră legumico masă cîteva hîrtii albe, pe la C.A.P. Boz ne-a spus că
mesaje adresate marelui fiu al lalţi oameni ai muncii din pa consacrată triumfului ideilor struire a societăţii socialiste de preşedinte al Republicii So lă, unde lucrez, are prevăzut care apoi a început să le um vor semăna ei mai întîi a-
ţării, tovarăşul N i c o l a e tria noastră, să ne înzecim e- nobile ale socialismului, păcii şi multilateral dezvoltate, au pri cialiste România îmi umple în acest an să realizeze o pro ple cu fraze. în biroul vecin, ceastă cultură şi apoi ni se
Ccauşcscu, primul preşedinte al forturile pentru traducerea în colaborării între naţiuni, spo mit cu deosebită bucurie şi sa inima de bucurie şi de satis ducţie marfă de 1 100 tone secretarul consiliului popular va trimite nouă maşina de
României, prin care se expri viaţă a programului stabilit de ririi prestigiului şi autorităţii tisfacţie alegerea Dumneavoas facţie. Am văzut şi văd, ca legume, la care se adaugă încă comunal, Constantin Murari, plantat". Neliniştea preşedin
mă imensa, incomensurabila Congresul al X-lea şi Confe României socialiste pe toate tră în înalta şi prestigioasa toţi cetăţenii patriei noastre, 100 tone — angajamentul a- şi-a început activitatea în a- telui s-a prelungit în acea zi
bucurie faţă de acest istoric e- rinţa Naţională ale Partidului meridianele globului, creşterii funcţie de preşedinte al Repu în persoana tovarăşului Nicolae celaşi mod. întocmiri de si pînă în jurul orei 10,30, pen
Tniment, precum şi angajarea Comunist Român, pentru reali bunăstării şi fericirii întregului blicii Socialiste România. sumat în întrecere ca răspuns tuaţii şi expedieri de hîrtii. tru că numai atunci a sosit!
-.rbinte a tuturor cetăţenilor zarea cincinalului înainte de nostru popor". Acest moment încununează Ceauşescu pe omul de ome la chemarea cooperatorilor din Pentru că şi aşa prezenţa în unitate semănătoarea mul®
ţ oe pe aceste meleaguri — termen, pentru ridicarea patriei In telegrama Comitetului ju- munca şi dăruirea de o viaţă a nie care a luptat şi luptă cu Scorniceşti. Ne-am pregătit noastră îi cam deranjează nu aşteptată. Dacă era desigur
' vîrstnici şi tineri, bărbaţi şi celui mai iubit şi stimat fiu al abnegaţie şi dăruire pentru temeinic să îndeplinim acest i-ani tulburat din preocupări cineva prezent de la- consiliul
femei. — de a se dărui înfăp poporului român, preţuirea u- înflorirea patriei noastre so obiectiv. Acum facem rcpica- pe cei doi tovarăşi. Am aş popular în teren, lucrurile nu
ridicarea prestigiului
cialiste,
tuirii politicii partidului, mă nanimă de care se bucură în internaţional al ţării, pentru tul răsadurilor de ardei, iar teptat să vedem cînd se vor se petreceau aşa. Poate că
reţei opere de făurire a viito Te!egrame adresate de organizaţiile de ţară şi peste hotare personalita în cîmp s-a început plantatul decide să meargă totuşi pe munca în cîmp ar fi mers
rului socialist şi comunist. tea distinsă a revoluţionarului progres şi pace în lume. verzei timpurii pe cele 5 hec teren, acolo unde în aceste bine şi la C.A.P. Boz. Aici
Exprimînd simţămintele de partid, de masă şl obşteşti, şi conducătorului comunist ce-1 Consider că cea mai grăi tare planificate. Răsadurile zile se pun bazele recoltei a- am întîlnit situaţia ur*
bucurie şi aleasă stimă pe ca reprezentaţi. toare dovadă care să exprime produse pe mai mult de 1 300 nului 1974. Intre timp, mai mătoare': Inginerul şef, Că
re comuniştii, toţi oamenii de colectivităţile de muncă hunedorene Vă dorim, iubite şi stimate recunoştinţa noastră fierbinte mp răsadniţe se prezintă bi precis între orele 7-10, ne-am lin Barbu, trimisese în
muncii din municipiul Dcva_ o tovarăşe Nicolae Ceauşescu, faţă de grija pe care preşedin ne şi avem garanţia că, avînd deplasat în teren pentru a ne jurul orei 9 pe meca
încearcă cu prilejul învestirii multă putere de muncă, sănăta tele Republicii Socialiste organizată munca în acord edifica asupra stadiului lu nizatorul Liviu Moraru să
tovarăşului Nicolae Ceauşescu noastre pe noi culmi ale ci deţean Hunedoara al U.T.C. se te, energie şi viaţă îndelungată România o poartă progresului global, vom obţine rezultatele crărilor agricole. Iată ce am însămînţcze borccag la briga
în funcţia de preşedinte al Re vilizaţiei" — se spune în în spune, între altele : spre binele naţiunii române şi şi modernizării agriculturii, ri scontate. găsit. da Tîrnăviţa, într-o tarla un
publicii Socialiste România, te cheierea telegramei. „în numele celor peste 66 000 al destinelor păcii în lume". dicării nivelului de trai al în La ferma legumicolă a în de se află plantaţia dc pomi,
legrama Comitetului municipal „Hotărîrea unanimă a re de utecişti — muncitori, mi tregului nostru popor, este AURICA BĂDICA treprinderii de producere şi Brigadierul de cîmp, care răs
de partid şi a Consiliului popu centei plenare a Comitetului neri, siderurgişti, constructori, Vibrant, emoţionant, este munca fără preget pe ogoare şefă de echipă industrializare a legumelor din punde dc lucrările din aceas
lar municipal arată în continu Central al P.C.R., votul isto cnergetieieni, lucrători ai ogoa mesajul adresat conducătorului pentru a asigura obţinerea în la C.A.P. Simeria Haţeg, unde majoritatea sala tă brigadă, l-a „deturnat" pe
iubit de către cei mai tineri ce
are : ric al marelui sfat al ţării au relor, elevi şi studenţi — vă tăţeni ai judeţului — pionierii: riaţilor sînt angajaţi pe du tractorist din brazdă pentru
„Investirea în funcţia de su reolează un destin eroic, legat aducem din toată inima, rată nedeterminată şi cunosc că terenul nu era suficient de
premă răspundere în faţa po prin fire trainice de destine mult iubite tovarăşe Nicolae „în aceste zile de epopeic deci care le sînt îndatoririle bine pregătit. Mai trebuia
porului reprezintă o recunoaş le poporului român şi ale pa Ceauşescu, cele mai sincere şi efort creator, cînd toate inimile de serviciu, lucrul în cîmp a discuit o dată şi fertilizat. In
tere firească a activităţii remar triei noastre scumpe, aflată — mai calde felicitări cu prilejul bat în consonanţă cu ale celui început după ora 8. Nici u- ginerul şef a rămas contraria®
cabile pe care Dumneavoastră, datorită contribuţiei neobo alegerii Dumneavoastră ca pre mai iubit fiu al României so O veste stindard nul dintre muncitorii care lu cînd a văzut discuind un
mult stimate tovarăşe Nicolae site aduse de Dumneavoas şedinte al Republicii Socialiste cialiste, vă transmitem un fier crează în această fermă nu s-a tractor în locul unde spera
Ceauşescu, aţi adus-o ^ şi o a- tră, mult iubite tovarăşe România, vă dorim ani mulţi binte mesaj de recunoştinţă obosit măcar să semneze con că se seamănă. „îi pun eu la
duceţi la progresul neîncetat al Nicolae Ccauşcscu — în plin de viaţă şi deplin succes în în pentru neţărmurita grijă pe ca O veste stindard flutură so încă proaspăt, cuvintele obiş dica de prezenţă. Constatarea punct — nc-a asigurat el.
patriei şi al poporului român, proces de edificare a societăţii deplinirea înaltelor şi nobilelor re nc-o purtaţi, pentru tot ceea lemn şi sărbătoresc în primă nuite, care se doresc acum aceasta nu ne-a mai mirat Una Ic spun şi alta fac". îna
1 aşezarea unor raporturi in- socialiste multilateral dezvolta misiuni pe care partidul şi sta ce, prin exemplara Dumnea vara însorită a acestui an pe măsura lui, se dovedesc mai tîrziu cînd am auzit o inte de • a lua măsura pe ca
■ ' inalc noi, democratice, te 1 — se arată în telegrama tul nostru vi le-au încredinţat. voastră dăruire şi abnegaţie co jubiliar peste întinderea lu poate necuprinzătoare spre a întrebare adresată de ing. re şi-a propus-o, îi recoman
er
, oaţj atc şi respect între toa- Consiliului judeţean al sindica Pentru noi toţi, viaţa Dum munistă, aţi făcut şi faceţi pen minată a ţării. Este o veste exprima o bucurie şi o mîn- Liviu Ardeanu, şeful fermei dăm inginerului şef să-şi pu
t
e e SoIj[ :, de colaborare şi nă mai întîi la punct progra
te între popoare, la ri- telor. neavoastră este un minunat e- tru tînăra generaţie, pentru fe pe care întregul nostru po drie de asemenea proporţii, legumicole, unei salariate : mul dumnealui de lucru. în
por, într-o superbă şi tradi
;icte - ' estigiului României In aceste clipe remarcabile, xemplu de slujire devotată a ricirea şi progresul scumpei ţională unanimitate, o salută iar entuziasmul dobîndeşte „Silvia e acolo ?" „Nu, n-a tre orele 7,30—9,30 nu s-â
a c]
patriei, de luptă dîrză, pătrun
noastre patrii.
accente de un nobil pate
ea pr lume. unice în istoria multimilenară venit" — a răspuns persoana
îo a patriei noastre, organele şi să de o profundă principialitate ...Strîns uniţi, sub faldurile cu entuziasmul propriu numai tism. în asemenea momente întrebată. După care ingine mişcat din sediul cooperati
cbliste
ucccse dobîndite de organizaţiile sindicale, toţi partinică şi fermitate revoluţio purpurii ale drapelului comu înaltelor şi epocalelor bucu fiecare se gîndeşte la munca rul a rămas surprins. Acti vei. Se ocupa cu treburi ca
. nfe1e tru în opera de e- membrii de sindicat din jude nară, de muncă plină de pa nist, vă asigurăm, tovarăşe se rii naţionale. Instituirea func lui, angajîndu-se în intimita vitatea în fermă nu merge re nu ţin de meseria sa.
Ur
s
popor,,/ nos) socialismului în siune şi eroism pentru deplina ţiei de preşedinte al Repu tea propriei sale fiinţe să nu tocmai rău. Mecanizatorii de Această situaţie, deloc mul
ditic are t indisolubil legate ţul Hunedoara trăiesc satisfac izbîndă a socialismului, pentru cretar general, că vom face to blicii Socialiste România a- precupeţească nici un efort aici fac lucrări de calitate. O ţumitoare, întîlnită în ziua
a
Romiânia ; , . numele Dumnea- ţia deplină şi marea bucurie că ridicarea patriei noastre pe noi tul pentru a da comuniştilor pare azi ca o consecinţă fi pentru a-şi ridica strădaniile mare parte din teren s-a în- dc 27 martie a.c. în unităţile
s n
de mYmca j vasta contribuţie Dumneavoastră, mult stimate culmi ale progresului şi civili hunedoreni certitudinea de a le rească a evoluţiei naţiunii înspre maî bine, pînă la înăl sămînţat în timp optim, aşa amintite mai sus, s-a petrecu®
voastră, Jf ţi avut-o şi o aveţi tovarăşe secretar general, aţi zaţiei". fi vrednici Urmaşi şi continua noastre de-a lungul ultime ţimea limpede, cinstită şi cum ar fi de exemplu: mor pentru că factorii de răspun
pe care a* ea creatoare a adevă- acceptat cu gratitudine mărea tori, că au crescut nu numai lor trei decenii şi, totodată, dreaptă, a acestui istoric act covi pe 12 ha şi pătrunjel pe dere de la consiliul popula®
la aplicai enerale ale marxism- ţa sarcină de a fi preşedinte al După ce raportează despre un tineret demn, educat în spi se înscrie în teritoriul tradi naţional. 5 ha. „Morcovii s-au însă- se „dezlipesc" greu de hîrtii.
rurilor p lui, potrivit condiţii- Republicii Socialiste România, angajarea femeilor hunedorene rit patriotic şi revoluţionar, ci ţiilor de neatîmare şi dor mînţat mai devreme — afir
leninismu rcte ale ţării noastre, în această alegere, oamenii în anul istoricelor evenimente, de mai bine ale acestui po Am în aceste clipe convin ma şeful fermei — pentru că Ce considerăm că ar trebui
lor conc muncii hunedoreni văd un o- telegrama Consiliului judeţean şi o generaţie al cărei atribut gerea fermă că mă aflu în să aibă în atenţie primarul
.rea în funcţia de pre- al femeilor continuă : arc unicitatea profund umanis por brav şi demn. Alegerea asentimentul tuturor oameni dorim să valorificăm şi rări- comunei pentru urnirea lu
Alege 'al Republicii constituie magiu adus primului cetăţean tovarăşului Nicolae Ceauşescu lor de artă şi cultură ai pă turile". E o intenţie bună ca crurilor spre bine :
şedinţe noi un nou prilej de a al ţării, iubitului conducător al „Alături de întregul popor, tă a unei noi istorii : genera în suprema funcţie s-a făcut mîntului românesc, cînd îm re merită toată lauda. Dar nu © La toţi salariaţii consi
pentru ;aja în faţa ţării, a Dum partidului, statului şi poporului femeile judeţului Hunedoara, ţia comunismului". în ritmul bătăilor de inimă exprim aici, cu deplină res acelaşi lucru se poate spu liului popular să li se „con*
ne anp şi al adeziunii noastre, a tu ponsabilitate, solidaritatea ne ne despre folosirea fondului fişte" cheile dc la birouri,
turor celor ce iubim trecu limitată şi devotamentul ne de timp. Se începe lucrul a- măcar între orele 7-10 dimi
tul, prezentul şi viitorul aces precupeţit faţă de întîiul pre proape în fiecare zi după neaţa şi 13-15 după-amiaza,
tui pămînt, a tuturor celor ce şedinţe al Republicii Soda ora 8. ore la care se simte nevoia
Cel mai iubit fiu al poporului Pentru Cîteva minute, mun credem nestrămutat în des liste România, N i c o l a e La C.A.P. Brănişca, pre impulsionării muncii în cîmp.
® Fiecare salariat să răs
citorii constructori Dumitru tinul luminos al Republicii Ceauşescu, căruia îi doresc şedintele unităţii, Petru Moţ pundă Concret de un sectft®
— pe care l-am găsit la da
întîiului
cu respectuoasă dragoste şi
Persoana
noastre.
nostru-conducătorui nostru Slmtnluc, Tulic şi Nicolae nostru preşedinte, prin înde cu toată căldura sufletească torie în incinta unităţii agri dc activitate, de o unitate a-
tlîpan,
Gheorghe
Gheorghe
îndelungată
sănătate,
viaţă
Bodeanu, de la I.C.S. Hune lungata, lucida şi ferma sa şi aceeaşi prodigioasă şi lu cole, dînd o mînă de ajutor gricolă, pentru a se putea şti
la încărcatul seminţei de sfe
activitate pusă cu consecven
cine de ce răspunde.
In imensele hale, ateliere şi de plan şi a angajamentelor a- cerile petrecute sub ochii noş doara, lotul 3 al şantierului ţă în slujba celor mai alese cidă putere de muncă spre clă de zahăr pentru însămîn-
J \ nboratoare ale combinatului sumate în marea întrecere so tri în ţară poartă semnătura 4, s-au strîns în jurul apa idealuri ale acestui popor, fericirea întregii noastre na ţatul unei suprafeţe de 15 © Să se pună în funcţie şi
idcrurgic, munca se deslăşoară cialistă de realizare a cincina nevăzută, dar atît de puternic ratului de rgdio. Sînt mo este o garanţie de necontes ţiuni socialiste 1 ha cu această cultură — sta aici tradiţionalele planuri de
muncă săptămînalc, pentru a
a înaltă tensiune. Oamenii trec lului înainte de termen. imprimată în mintea noastră, a mente emoţionante. Se trans tat a drumului pe care ţara ca pe spini. „I-am rugat pe se putea controla activitatea
grăbiţi pe străzile pavoazate — Noi sprijinim alegerea to tovarăşului Nicolae Ceauşescu mit lucrSrile adunării so îl va urma către cele mai RADU CIOBANU vecinii noştri de la Boz să fiecăruia în parte.
ca la alese sărbători. Mulţi ci varăşului Nicolae Ceauşescu în — spune şeful de echipa Petru lemne pentru alegerea pre înalte culmi ale progresului membru titular al ne trimită maşina de însă-
tesc ziarele, mai mulţi s-au a- funcţia de preşedinte al_ Repu Weiss. şedintelui republicii. şi civilizaţiei. Uniunii Scriitorilor din mînţat. Nu ştiu ce-o fi cu Pentru mîine ne-am propus
dunat în grupuri şi ascultă la blicii Socialiste România prin Intr-0 „haltă" de întreţinere Sărbătorescul eveniment e R.S.R. ea de nu mai soseşte?! Ingi să vă relatăm despre lucrări
tranzistoare ştirile ce marchea fapte de muncă deosebite, a locomotivei sale Diesel, me nerul nostru, Mihai Lăpu- le de îmbunătăţiri funciare ce
s-au făcut şi se vor face.
ză istoricul eveniment: alege adaugă prim-furnalistul Ilie canicul Constantin Gănilă ne-a geanu, lucrează la discuit pe Deci pe mîine.
rea t o v a r ă ş u l u i Nicolae Mîtcă, de la cuptorul 4. spus : un tractor în locul unui me
Ceauşescu, secretar general^ al — Sînt bucuros şi fericit. canizator, căruia i s-a întîm- N. PANAITESCU
Partidului Comunist Român, în Tovarăşul Nicolae Ceauşescu
înalta funcţie de preşedinte al este învestit cu cea mai înaltă
Republicii Socialiste România. Vibrantă funcţie în stat. Avem deplină
Pretutindeni domneşte o^ at încredere că îşi va face dato |H METRONOMUL PRODUCŢIEI
mosferă sărbătorească, de însu ria ca şi pînă acum, cu cinste,
fleţire şi entuziasm. adeziune în patriotism, devotament revolu
Inginerul Eugen Gălbenuşă ţionar. Să ne trăiască !
Aceeaşi atmosferă sărbătoreas
ţine să remarce: „In ultimii clocotul muncii că, de entuziasm şi însufleţire,
9-10 ani, în ţara noastră au Sînt necesare cîteva
avut loc prefaceri spectaculoase. de apreciere şi angajare —- pe
şantierele de construcţii ale Hu
Oamenii trăiesc mai ^bine, eco nedoarei.
nomia a luat un avint ncmai- Urcăm pe platforma cuptoa — îmi vine greu să-mi adun „remedieri"
întîlnit, faţa locurilor s-a relor de fa O.S.M. I. Oţelul acum gîndurile, să găsesc cu
schimbat an de an in mai bine, curge şuvoi în oalele de tur vintele cele mai potrivite care
în mai frumos. Romania şi-a nare. II întîlnim în mijlocul să exprime sentimentele ce mă (Urmare din pag. I) participarea comuniştilor la
creat un înalt prestigiu pe toa oţclarilor pe tovarăşul _ Emil încearcă în aceste momente în discuţii lasă de dorit. în unele
te meridianele globului^ pentru Delapeta, secretarul comitetului care t o v a r ă ş u l Nicolae să muncească în acord global organizaţii munca comunişti
politica sa de pace şi înţelege de partid. Ne spune cu mîn- Ceauşescu este ales preşedinte la deschideri şi pregătiri, ca lor în rîndul masei de sala
re între popoare, pentru con drie : al Republicii Socialiste Româ dru prielnic de scurtare a du riaţi nu are 0 ţintă precisă,
tribuţia deosebita adusa la cau nia — s-a exprimat instalatorul ratei de execuţie a lucrărilor. birourile organizaţiilor de ba
za socialismului, a progresului — Plusul de producţie pe ca Vasile Bălan, Sînt cu trupul şi Am participat la E.M. Pa- ză îşi fac de multe ori doar
uman. Toate aceste transfor re ne-am propus să-l dăm as sufletul alături de preşedintele rOşcni la adunările Organiza formal datoria. Noul comitet
de partid al exploatării cu
tăzi îl vom dedica marelui act
mări sînt legate de numele ce istoric ce se săvîrşeşte în Capi Republicii, de secretarul general ţiilor de bază nr. 1 şi 3. în noaşte aceste aspecte şi de a-
lui mai iubit şi preţuit fiu^ a tala ţării: alegerea tovarăşului al partidului, tovarăşul Nicolae primul rînd, prezenţa comu ccea este chemat să acţioneze
poporului nostru, ^tovarăşul Ceauşescu. niştilor Ia adunări este sub cît mai urgent posibil pentru
Nicolae Ceauşescu, căruia în Nicolae Ceauşescu în înalta
— Dacă stau să fac o para
tregul popor îi acordă azi vo funcţie de preşedinte al Repu lelă între viaţa mea de acum orice critică. Sînt semnalate întronarea ordinii şi discipli
blicii Socialiste România.
tul de încredere de _ a_ fi ales La rîndul său, topitorul şef 30 de ani şi de azi, diferenţa multe absenţe nemotivate, nei în toate compartimentele.
preşedinte al Republicii Socia Alexandru Nojogan completea este imensă — releva instalato
liste România". ză : rul Ion Firescu. Iar pentru ca
— Alegerea tovarăşului ca să crească mai mult în bine Un succes şl mai multe
Nicolae Ceauşescu în această — Ziua de azi Va rămîne în în anii viitori trebuie să avem Alegerea t o v a r ă ş u l u i omul care militează fără
înaltă funcţie este o recunoaş amintirea noastră ca una în un conducător înţelept, mare Nicolae Ceauşescu în func preget pentru cauza socia
tere incontestabilă a activităţii care s-a semnat un act) de în patriot şi revoluţionar, care ţia de preşedinte al Repu Înfăptuim lismului, pentru cauza pă cerinţe
sale prodigioase, _ depusă in semnătate excepţională în isto să-şi slujească ţara cu toate blicii Socialiste România cii în lume.
fruntea partidului şi _ statulm ria statului nostru. Acest eve fibrele fiinţei sale. Avem un are o importanţă covîrşi- Vom dovedi şi în con (Urmare din pag. 1) Iată, deci, cîţi „dacă" şi
nostru — aprecia maistrul lă niment deosebit — alegerea to asemenea conducător. Este to toare pentru politica in politica tinuare, prin fapte, că stă „dar“ există în această direc
varăşului Nicolae Ceauşescu în
cătuş Nicolae Cibu, secretarul funcţia de preşedinte al Repu varăşul Nicolae Ceauşescu. ternă şi externă a parti în putinţa noastră să tra ţie. Ne exprimăm părerea că
organizaţiei de bază pe_ schim Alţi constructori, între care dului şi statului nostru. Es ducem în fapt programul tetice: „Nu putem economi aici ar fi necesar să intervi
bul D — şi în acelaşi timp es blicii Socialiste România — le sudoriţa Floarea Troie, lăcătuşii te o mare bucurie pentru perfidului partidului şi nu vom pre si, în condiţiile prezente, un nă prompt, cu măsurile ce se
te o garanţie a mersului vigu precede pe celelalte două din Adam Ulmeanu şi Eugen Pis noi toţi cei 1 200 de comu cupeţi nici un efort pentru litru de lapte la toha de pro impun, şi organizaţia orăşe
acest an — a XXX-a aniver
ros şi sigur al Romanici pe sare a Eliberării patriei şi Con tol, şeful de echipă Vaier Ve- nişti din cadrul Exploată tru a le îndeplini cu suc ca exploatarea noastră, ca duse !". Ioan Tonch, secreta nească de partid. Pentru fap
drumul socialismului şi comunis reş, locţiitorul secretarului co rii miniere Vulcan, pentru ces. Ştim că prezenţa to re a extras în acest an su rul organizaţiei de partid : tul că, valoric, şi-a realizat
mului. Noi, comuniştii de la gresul al Xl-lca al partidului mitetului de partid al şantieru întregul personal că aceas varăşului Nicolae Ceauşescu plimentar 18 000 tone de „întrecerea n-a fost făcută bi sarcinile trimestriale de plan
secţia I furnale,_ alături de cei — pe care le întîmpinăfn cu lui construcţii-montaj din ca tă funcţie va fi îndeplini în funcţia de preşedinte al cărbune, să fie mereu în ne pînă acum. Iar de aici înainte de termen, colectivul
entuziasm, cu realizări deosebi
lalţi comunişti, de întreg drul I.C.S. Hunedoara — Mihai ră de cea mai proeminen Republicii reprezintă cea fruntea întrecerii socialiste înainte, totul depinde de ter unităţii trebuie felicitat. Pen
colectivul combinatului siderur te în muncă. Igua — şi-au exprimat bucu tă personalitate a ţării mai sigură garanţie că po a minerilor Văii jiului. minarea capacităţilor de pro tru realizarea celorlalte obiec
gic hunedorean, ne exprimăm Cei de la cuptoare industria ria deplină pentru alegerea to noastre. litica partidului nostru va GHEORGHE SĂCĂLUŞ ducţie!". Ing. Maria Bozdog : tive, pe care le are sau şi
deplin ataşamentul fierbinte le sînt în pauză. Iau masa şi varăşului Nicolăe Ccauşcscu în Avem în continuare sar fi înfăptuită cu succes. In secretarul „Dacă nu se face opinie îm- le-a propus, trebuie sprijinit,
faţă de partid, de secretarul ascultă la difuzor importantele funcţia de preşedinte al Repu cini importante de înfăp personalitatea tovarăşului comitetului de partid otriva celor indisciplinaţi, o- ajutat. Dc către toţi factorii
său general, şi ne angajăm sa veşti. blicii Socialiste România. tuit şi vom face lotul pen- Nicolae Ceauşescu vedem de la E.M. Vulcan I iectivele întrecerii nu vor fi competenţi şi răspunzători
muncim mai mult şi mai bine — Devenirea noastră, mersul realizate !". această direcţie. li
pentru îndeplinirea sarcinilo® nostru viguros înainte, prefa DUMITRU GHEONEA