Page 11 - Drumul_socialismului_1974_03
P. 11
DRUMUL SOCIALISMULUI ® Nr. 5 953 @ DUMINICĂ 3 MARTIE 1974
--1
în loc de primă avancronică '74
Antrenorul şi căpitanul echipei 7 PUTEREA CHEMĂRII PRO- l
■ FESIEI © In 1968, la vîr
I FESIEI In 1968. In vîr- i
Fiecare om, mai ales tînăr, are un exemplu în viaţă, mmm 1 sta de 25 de ani, lacob
un model pe care doreşte să-l urmeze, să-l realizeze. | Rus, de la uzina cocso-
Astfel, pentru mulţi tineri din Baia de Criş, soţii-medici gfîîi «, « i chimică din cadrul C.S.
Liliana şi Marin Sida sînt un exemplu de urmat. Şi Jiul Işi spun părerile 1 Hunedoara, a fost avan-
aceasta nu numai prin natura profesiei ci, mai ales, prin ^ sat şef de echipă. Era o
exemplul dăruirii de sine, prin respectarea cuvîntului dat, 1 recunoaştere a meritelor
prin promptitudinea cu care se înfăţişează la fiecare che După o lungă şi obositoare sale în muncă, în fru-
dividuală
va
mare, prin competenţa cu care rezolvă fiecare caz, prin mm aşteptare, vacanţa fotbalistică noi auspicii şi tactice. începe sub mulă tactică capabilă să ne \ moaşa meserie de cocsar,
ducă la ţelul nostru. Vom a-
grija cu care înconjoară pe fiecare pacient. s-a Încheiat ieri, dar startul Iată pe ce se bazează an linia echipa Mihalache — Ni- i pe care şi-a ales-o în 1967,
Jurămîntul lui Hipocrate este legămîntul de bază al oficial al Azi, cînd returului se dă trenorul Traian Ivănescu cînd tu, Tonca, Georgescu, Dodu — / cînd a intrat la Şcoala pro-
astăzi.
Jiul
pentru
celor doi medici-soţi, statorniciţi în comuna Baia de Criş debutul înscanvnă mai mult reafirmă: „Ba ora actuală Jiul Naghi, Stoker, Libardi — Stoi 1 fesională din Hunedoara, şi ,
este o echipă bună, cu sufi
chiţă, Roznai, Mulţescu. (Re
acum şapte ani, cu dorinţa de a fi de folos oamenilor decît reluarea propriu-zisă a ciente individualităţi, dar zerve: Naidin, G. Stan. Iîna- ţ pe care a îndrăgit-o din \
competiţiei. Pentru că, odată strîns unite într-un scop şi che). Precizez că posturile la
cu meciul do ia Craiova, Jiul, interese unice, aptă să fur înaintare nu sînt fixe; aici i 1960 — primul an de con- l
în intenţiile antrenorului Tra- nizeze evoluţii de calitate, avem noi schema noastră, cu 1 fruntare directă cu pro-
ian Ivănescu, trebuie să fie o care să atragă publicul Ia sta care sper că vom reuşi, dacă ţ ducţia. Ar fi putut deveni
altă echipă faţă de cea care dion în număr tot mai mare". cei trei vor juca cum le cer, i furnalist, ca şi tatăl său,
RESPECT FATĂ DE SEMENL a început campionatul. Adică, Şi mai departe: iar în apărare ne-am asigurat ’ dar şi-a ales meseria de
să fie echipa cu comportarea
impetuoşilor
faţa
barajele
în
Vrem ca în retur să o-
—
primei părţi a
din finalul
campionatului — bună, cu ferim spectatorilor noştri jo atacanţi olteni, rezultat bun la \ cocsar. Şi nu regretă. Azi
—
Deci,
t el este cel mai bun cocsar ,
curi plăcute, pe puncte şi go
itSi? * un joc propriu, echilibrat, luri, să readucem în principală Craiova? / din ţară — titlu cucerit la i
noastră
Grija
apt de rezultate onorabile. .Şi,
— Da, în condiţiile enunţate,
DRAGOSTE FATA IE ■MMM» ' pentru a lega returul de Jiu spectatorii, să-l simţim mai de corectitudine sportivă. ţ faza finală a concursului ; \
tribune
este
fi
turului,
antrenorul
nalul
mai
Şi acum o opinie din rîndul
metalur-
bun
l
„Cel
aproape de noi, să ne simtă
lui a căutat o. verigă solidă,
confecţionată din elemente mai aproape de dînşii. echipei, a celui mai autorizat i gist", desfăşurată la finele l
distincte ce trebuiau ameste — Pentru această opţiune, jucător. Petre Libardi, căpi * anului trecut la Bucureşti. )
tanul alb-negrilor.
material
Comunistul Nicolae Poinar este mecanic pe o locomotivă e- cate într-un Acesta se monolit, încă din debut, de la Cra — Mergem la Craiova cu ^ Asta este puterea chemă- 1
consistent.
prezintă
iova,
„anunţaţi"
din mediul sătesc, din care au plecat şi s-au ridicat şi lectrlcă pentru subteran la I.M. Barza. Intreţinînd în mod co sub forma unităţii de spirit a că vă trebuie să-i promisiune. gîndul că n-avem ce pierde. V rii profesiei...
ţineţi
de
respunzător maşina pe care lucrează, el reuşeşte să excludă în
ei. Dar în cazul lor mai există un jurămînt, nescris, con totalitate stagnările în producţie, realizînd în mod exemplar sar tuturor componenţilor, a at Vă reamintim că prin ziarul E un joc în deplasare şi deci i POLITEŢE © In urmă cu
cu
firea
de
pierdem
firmat de idealul lor comunist de viaţă şi de muncă, acela cinile pe care le are. Foto: GH. ÎMPĂRAT mosferei respirate la aceeaşi nostru, la începutul pregătiri nu ne unei înfrîngeri. Mer 1 două zile, pe şoseaua na
volum
groaza
intensitate
şi
acelaşi
al dragostei de locurile natale, de semenii lor. de toţi. Sudura tineri — veterani lor de iarnă, aţi promis ceva gem să jucăm bine şi să ob ţională Deva - Simeria
în legătură cu meciul de Ia
Aşa cum un adevărat comunist nu se poate limita s-a produs, am fost asiguraţi, Craiova... ţinem ce putem mai mult. In circula autocamionul cu
orice caz. Ia scor mare nu
aşa cum au dorit-o antrenorul
numai la profesia sa, tot aşa cei doi soţi dau dovadă de , Eu cred in puterea şi conducerea administrativă a — Da, am promis că vom vom fi învinşi. Nu sîntem nr. 21-HD-364, încărcat cu
multă răspundere pentru rezolvarea intereselor comunei, f echipei. avea o comportare foarte bună victime sigure. Apoi, se pare marfă. Sus, între nişte 1
şi vom obţine un rezultat bun.
participînd activ la viaţa culturală şi obştească a acesteia. In angrenajul Jiului, Ia pini- Repet promisiunea. Ne vom că nici gazdele noastre nu sînt lăzi, se găseau două mun- L
formă
într-o
Şi,
prea
mare.
Medicul Liliana Sida povesteşte cu multă modestie oanele de atac Libardi, Stoker, vinde foarte scump pielea şi mai este jocul, meciul, fiecare ,’ citoare. In cabină lingă }
de cazurile vindecate de-a lungul anilor, de bătrînii re- exemplului personal** Tonca, Georgescu, Dodu, Nai- dacă se va juca corect, am cu desfăşurarea lui, nimeni ) şofer doi bărbaţi radiind 1
din s-au cuplat — după Mul-
vom obţine
speranţa că
un
puşi pe picioare, de copiii născuţi sub asistenţa ei, care în ţescu. Naghi şi Roznai — Ni- punct, iar dacă am avea şi nu poate spune dinainte ce se ^ de sănătate. I
întîmplă. Ştim doar ce vrem
anul acesta vor merge prima dată la şcoală. Cei 14 sala ţu, Stoichiţă, Mihalachc şi unul din portarii titulari — şi pentru asta luptăm. i - Nu le e frig fetelor i
mal recent Enache, toţi înţe-
sau Bologan
Ion Gabriel
riaţi din subordinea dînsei vorbesc oricînd cu deplin Mă întreb de ce am ales facă de ruşine, să aveţi legîndu-şi rolul şi locul în mergem la victorie. — Jiul joacă azi primul meci i din caroserie ? — i-am în- >
respect despre dînsa, care este exemplu şi model de ca erou al acestor rînduri în ei încredere şi sprijin ? funcţionarea unul mecanism, — Apropo de portari. Ştim al returului, tocmai la liderul ) trebat pe cei doi - Parte- \
campionatului. Apoi va întîlni
urmat pentru toţi. pe tovarăşul Ştefan Manta ? Vă întrebăm pentru că ştim uns cu acel simţ profesional că Ia ora aceasta (Ieri — n.n.) pe C.S.M. Reşiţa, ia Petroşani l nie Căinanţ şi Dănilă To- t
al
să
tînărului
antrenor,
apt
Prezenţa medicului Liliana Sida este simţită şi re Şi-mi răspund : poate pen că în echipă aveţi mulţi compenseze lipsa experienţei aveţi la dispoziţie numai pe — altă echipă solidă —, după i dea, '
cunoscută în întreaga comună. Mereu în mijlocul oame tru că îi cunosc munca şi-i tineri. muncii la divizia A. debutantul Mihalache. care va pleca la F.C. Con Ţ — Nu ştim, că în
— Dar e posibil să vină şi
nilor, ca deputată a circumscripţiei electorale nr. 2 — văd faptele de fiecare zi, — Eu cred în puterea Cu aceste atribute, Jiul se Bologan, care a primit drept stanţa. Dacă Jiul scapă din ^ cabină e cald, a venit răs-
acest triunghi de forţă cu faţa
Centru, contribuie la prosperitatea ascendentă a viitoru poate pentru că nu l-am exemplului personal. Pen aliniază la start, sperînd în- de joc Ia noi, legitimat dc la cît mai curată, atunci putem I punsul unuia dintre ei. Da,
tr-o reaşezare a sa pe coor
lui centru urban. Propagandistă la învăţămîntul de partid, auzit niciodată spunând tru a putea cere unui om donatele care i-au făcut cînd- F.C. Bihor. Dacă nu vine fi convinşi că returul va fi J în cabină era cald. Unde
membră a brigăzii ştiinţifice a căminului cultural, alături „nu" la apelurile colecti să muncească şi să se com va faimă: dinamism, redutabi- vom încerca totuşi să-I pro frumos, aşa şi cum şi-l doresc ţ o fi politeţea?
antrenorul
Jucătorii,
cum
tejăm cît mai bine pe Miha
de soţul ei, contribuie la ridicarea nivelului de cultură vului nostru. porte cum se cuvine, tre litate pe teren propriu, anga lache. In această săptămînă ni-1 dorim şl noi. ţ CĂSĂTORII @ Aproape 1
jare plină de elan în depla
generală, civilizaţiei şi educaţiei socialiste a maselor. — Ştim că pînă la Mintia buie să fii tu, în primul sare. Dar Jiul a adăugat foarte am pregătit temeinic jocul de i zi de zi, la Orăştie se în- J
In activitatea medicului pediatru Marin Sida se re aţi parcurs un drum lung jrînd, 'exemplu. mult la capitolul tehnică in- la Craiova, adoptlnd o for N. STANCIU 1 temeiază familii noi. In- \
marcă aceeaşi corectitudine, solicitudine. Un fapt meri pe marile şantiere ale ţării — Ce reprezintă ultima ţ tr-una dintre zile am asis- l
toriu poate fi consemnat: în timpul activităţii sale nu a — Sibiu. Tîrnăveni, Li- inovaţie realizată de dum 1 tat la întemeierea familiei }
avut nici un caz de mortalitate infantilă. vezeni, Braşov. Ce v-a neavoastră ? J Popescu - Dragoş — Gheor- 1
Timpul consemnează succesele acestor oameni pasionaţi chemat la termocentrala — Am conceput şi con ţ ghe şi Niculiţa. El, 20 de 1
de meserie, animaţi de dragostea de oameni. In ziua noastră ? — l-am întrebat fecţionat un dispozitiv pen gest mărunt în aparenţă con 1 ani, lăcătuş la U.F.E.T., mi- i
cînd i-am întîlnit, consemnaseră în registru vreo 50 de pe tovarăşul Manta. tru schimbarea buteliilor stituie o faptă bună, dar că ; reasa, 18 ani, casnică. Şi 1
pacienţi, după care Liliana Sida, în calitate de deputat, — Am aflat că aici se de azot la mecanismele şi-a ajutat un coleg se ve 1 încă două amănunte: sint ^
se îndrepta spre consiliul popular pentru dezbaterea cu construieşte una din cele oleopneumatice ale între de din însăşi comportarea ^ născuţi în aceeaşi zi, 25 I
cetăţenii a planului de sistematizare a localităţii. Apoi mai mari termocentrale ale rupătoarelor de înaltă ten sa şi solicitudinea de care i mai, dar la o diferenţă de J
urma să participe la plenara comitetului de femei. Soţul, ţării şi mi-am dat seama siune din staţiile exteri a dat dovadă. ) 2 ani, dinsul este din Stra- \
Marin Sida, se îndrepta spre spitalul unificat, fiind de că e nevoie de oameni ca oare, datorită căruia ope O săptămînă „calmă" privind numărul şi gravitatea eveni Apoi a plecat mai de ţ ja - Suceava, dînsa din
gardă pînă a doua zi. lificaţi. Cînd am văzut raţiile, care durau 4,5-5 mentelor rutiere, cu zile care îndeamnă la drumeţie, deşi sînt parte să-şi rezolve şi sarci i Peşceana - Vîlcea. Ca
cam răcoroase, cu circulaţie intensă dar şi cîteva avarii de auto
şi oraşul Deva, altfel de nile ce le avea, dar fiindcă
Iată sentimentul cu care generaţia actuală, crescută ore, se realizează acum în vehicule şi chiar 4) „victimă" a străzii, care a suferit fractura pi nimeni nu a avut timp să-i I familie s-au constituit la
şi educată de partid, întîm pină prin fapte cea de-a cât îl ştiam, mi-am zis : 45 de minute. ciorului drept. Condiţii pentru producerea de accidente sînt crea mulţumească o facem pe \ Orăştie. „DA" au mai
te insă frecvent şi multe dintre acestea au fost constatate
de
XXX-a aniversare a Eliberării şi Congresul al Xl-lea al Aici rămîi să munceşti frâ- — Ce vă îndeamnă să către agenţii de circulaţie drept abateri contravenţionale şl la această cale. l spus cu toată convingerea
P. C. R., la care se va aproba şi proiectul de norme ale ţioare" ! căutaţi mereu noul în rîndul lor vinovaţii au fost sancţionaţi prompt. ' Nicolae Nidan, inginer la
In această perioadă s-au efectuat verificări tehnice intense,
vieţii şi muncii comuniştilor, în care se arată : „O tră — Chiar şi atunci cînd muncă ? atît pe trasee cît şi Ia garajele unor unităţi deţinătoare de mij NĂRAVUL DIN FIRE „Marmura" Simeria, şi Ma-
sătură de bază a profilului moral al membrilor de partid, sînteţi solicitat să veniţi — Tot dragostea pentru loace de transport auto, constatîndu-se că sînt încă autovehicule La coloana U.T.T.C.F. din rioara Vaida. Un „Da" ce
care pătrund pe drumurile publice deşi prezintă defecţiuni de
a tinerilor comunişti, trebuie să fie înalta conştiinţă noaptea sau în zilele de ea. Şi eu cred că toţi mun natură să pună în pericol siguranţa circulaţiei. Chiar şi unele localitatea Pui fusese deta va rămîne legămînt pe viaţă!
profesională, responsabilitatea pentru îndeplinirea exem sărbătoare, dacă situaţia o citorii, şi mai ales membrii autoturisme aparţinînd persoanelor particulare au uzuri pro şat de la Iscroni autocamio @ De la începutul acestui
plară a sarcinilor încredinţate, intoleranţa faţă de cere ? de partid, au această dato nunţate la sistemele de frînare, Ia direcţie şi chiar la instalaţiile nul 21-HD-1474 împreună cu ţ an şi pînă în prezent, în
chiul, superficialitate sau indisciplină în muncă". — Chiar şi atunci, dar aş rie. de iluminare şi semnalizare. şoferul său Dobre Nicolae. 1 oraşul Vulcan au fost în- Ţ
Recomandăm ca pentru evitarea consecinţelor neplăcute ale ac
Este principiul călăuzitor al soţilor-medici Sida, în zice — mai ales atunci. cidentelor, atelierele avizate pentru verificarea tehnică anuală să După cîteva zile de activi ' registrate un număr de 30 \
toată activitatea şi viaţa lor. , — Cum procedaţi pentru MIRCEA LEPĂDATU înceapă această operaţiune, iar deţinătorii de autoturisme pro tate, la postul de miliţie s-a ţ de căsătorii. Luise şi Du- ,
Prof. NICOLAE CRISTEA ca oamenii din echipa pe electrician prietate personală să se prezinte ia unităţile specializate pentru auzit că Nicuşor, cum îi spun mitru Ungureanu, Valeria 1
a efectua aceste revizii.
Baia de Criş care o conduceţi să nu vă Termocentrala Mintia colegii, are darul beţiei şi şi Mihai Popovici, Maria l
CLIPA DE NEATENŢIE Cercetările, care continuă, pentru a nu face „necazuri" şi Simion Căbulea, Viorica ?
Micuţa Georgeta fusese la vor stabili vinovăţia fiecăruia în comună lucrătorii de mi şi Zoltan Utrata, Lucreţia şi 1
film şi cum locuinţa sa se şi în consecinţă sancţiunile. liţie l-au avertizat. Dar el, Tudor Dodenciu sînt doar ţ
află departe de centrul o- „negustor cinstit", a început cîţiva dintre tinerii care i
A raşului Deva a folosit auto UN GEST MĂRUNT, O să se văicărească, cum că e şi-au întemeiat de curînd o '
In întîmpinarea zilei de 8 Martie buzul care oprea chiar in FAPTĂ MARE I nedreptăţit, că e calomniat şi familie. Tuturor mult noroc \
apropierea blocului de pe La ieşirea din Spini spre bîrfit, deşi în tichetul de şi fericire.
strada Minerului. O dată a- Orăştie exiită o curbă a contravenţii al permisului său NAŞTERI © 88 de cetă-
junsă la destinaţie, fetiţa a drumului cu vizibilitate care de conducere erau consem ţ ţeni noi are Orăştia de la în-
Sănătatea—9a ea acasă Bîkmţul ursei... şezători coborît printre primii. Gră nu permite efectuarea ma nate deja alte două abateri i ceputul anului în curs. 49
de acest gen. Dar nu au
nevrelor de depăşire în con
bită să ajungă cît mai re
1 de băieţi şi 39 de fete. ©
trecut nici 24 de ore de la
Mesele rotunde. întîlnirile Intîlnirea cu pensionarii pede acasă, a ieşit de după diţii de siguranţă. Chiar în avertisment şi Dobre Nico \ Am răsfoit registrul nou-năs-
acel loc rămăsese în pană
şi lectoratele organizate (în majoritate femei) de Femeile din oraşul siderurgic dc pe Cerna întîmpină autovehiculul cu care sosise imobilizat pe carosabil un lae a fost prins cu „mîţa-n i cuţilor. La băieţi cel mai ,
pe teme ale sănătăţii au la căminul cultural de bă- sărbătoarea zilei lor cu merituoase acţiuni obşteşti, pe şi ea, încercînd să traverseze autovehicul greu. Intervenţi sac", băuse şi el un păhărel, .' adesea apare numele loan, l
constituit cîteva din acţiu trîni din Brad şi-a dove care le adaugă roadelor înscrise în munca de zi cu zi în drumul pe cealaltă parte. ile la autobaza din Deva nu poate chiar mai mult, fiindcă ) tradiţional în partea locu- J
nile de ţinută, organizate dit, de asemenea, aprecie întreprinderi, pe şantiere, în unităţi economice. Concursuri Dar, în imediata apropiere, s-au soldat cu măsuri ime năravul era mai vechi şi nu l lui, dar însoţit de: Sorin, 1
din sens opus, se apropia un
de Comitetul orăşenesc al rea. Ea a avut ca bază de gen „Cine ştie, cîştigă" cu teme desprinse din munca alt autovehicul care a lovit-o, diate, cum dealtfel se în se putea opri doar la unul. / Marius, Cosmin, Adrian. ^
femeilor din Brad. „Măsu discuţie „boala hipertensi şi viaţa femeii, simpozioane şi mese rotunde la care s-au tîmplă mereu, aşa că vehi „M-aţi dat gata" — a fost } COMERŢUL © De vreme
dezbătut
întîlniri
cu
probleme
ale
natalităţii,
creşterii
rile întreprinse de partidul vă şi urmările ei". Tema a jurişti şi medici au fost tot atîtea manifestări ale con accidentîndra grav. culul rămînea în drum. Prin replica lui Nicuşor, cînd a ce nu are firmă, cetăţenii
O clipă de neatenţie, de
şi statul nostru pentru creş făcut ca participanţii să diţiei noi a femeii. neasigurare la traversarea apropiere se afla tractorul dat cu ochii de cel care-l ( din Haţeg şi mai ales că
/ lătorii care trec prin Ha-
terea natalităţii" a fost solicite organizarea perio străzii şi fetiţa a devenit vic rutier cu numărul 41-HD-916, sfătuise să-şi vadă de trea
tema a două mese rotunde, dică a unor astfel de în- Recent, comitetul de sprijin de pe lingă Leagănul de timă a străzii, din fericire aparţinînd I.C.F. Hunedoara- bă. Şi nu cu prea multă pă ) {«9 nu ştiu cui să se adre- .
organizate cu lucrătoarele tîlniri. copii din Hunedoara, care găzduieşte aproape 200 de copii, Deva, al cărui conducător s-a rere de rău a predat per i seze pentru funcţionarea de- i
din unităţile comerciale a organizat o şezătoare mai puţin obişnuită. „Vrem să rămasă totuşi în viaţă. deplasat imediat ce a aflat misul de conducere şi me , fectuoasă a chioşcului de L
Tot oraşul Brad a fost facem o şezătoare utilă pentru leagănul de copii" — a seria de şofer pentru un 1 lingă autogara. „Acoperită" i
şi cu cele din atelierul de Aceeaşi clipă de neatenţie că poate ajuta un semen de timp. A primit şi un „premiu" ^ cu bileţelul care specifică 1
organi
ţesut covoare al fabricii de gazda de lectoratului orăşenesc spus preşedinta comitetului de sprijin, tovarăşa Valeria şi în acelaşi timp nesocoti al său şi în acelaşi timp si (să se înţeleagă proces-ver- i „vin imediat", vînzătoarea ţ
comitetul
zat
industrie locală. Modul în Marinescu. Şi sub îndrumarea organizaţiei de partid din rea regulilor de circulaţie i guranţa traficului în general, bal de contravenţie) pentru 1 de aici îşi face programul i
care s-au desfăşurat dez al femeilor pe tema : cartierul nr. 9 al oraşului, şezătoarea preconizată s-a do se pot imputa şi şoferului remorcîndu-l pînă la un re- recordul său în ale băuturii. \ zilnic după bunul plac. Pă- 1
„înfăptuirea politicii de vedit deosebit de utilă. In cele trei ore ale şezătorii, timp Martin Petru care a condus fucjîu din afara carosabilu
baterile, seriozitatea temei I cat! La chioşc se găsesc <
mografice a partidului şi în care medicul Bianca Tomescu a dat, zecilor de femei în acel timp autovehicu lui. Serviciul circulaţie
au suscitat interesul una statului nostru, cerinţă a prezente, sfaturi pentru sănătatea lor, s-a cîntat şi s-au lul 31-HD-3844, aparţinînd Nicolae, tractoristul, poate din cadrul Inspectoratului / chiar şi ţigări B.T. Ţ
nim al participantelor. dezvoltării viitoare". spus glume — mîinile n-au stat o clipă locului. E.G.C.L. Deva, si tot autobuz. nu si-a dat seama că un judeţean de interne 1 STRADA © In oraşul ţ
ţ nou din Brad, edilii au t
■construit o fîntînă artezia- î
ţ nă. Oamenii de aici au )
l numit-o „Rinichiul" datorită i
' formei sale. Că fîntina nu ?
este foarte arteziană, că e l
Treptat, întreaga chestiune începe să \ ---- ------ w, ,„.,u,,u, V.U c 1
prindă contur, identificarea celor im L plină de murdărie şi că l
plicaţi călăuzind fasciculul de lumină al < este un focar de infecţie, «
înţelegerii spre esenţa problemei. I ar trebui să dea de gîndit '
gospodarilor oraşului. I
Reactualizarea cazului presupune şi
căutarea tuturor acelor oameni care a- REFLECTOR © „Frumog- (
marea le-adoarme / Ne fură sufletul rob jurii, zbirii/ Că din Albac cu Horia/ ocazia demolării unui vechi edificiu, pe veau ceva comun cu el. In această or
depărtării / verde meduză, floarea soa Cu Iancu din Vidra / Porni-voi sus, licula merită atenţie, în primul rând, dine de idei, reconstituirea ca act sea sa" gazetă de perete a i
Editoriale relui, mării / “. pe umerii mulţimii / Deputat / La marea pentru rigoarea dramaturgică a construc mănă cu un joc de inteligenţă care pre secţiei mecanice a F.I.L. )
Brad
n-o mai citeşte ni- ş
Credem că poezia cea mai semnifica ctitorie/ A' Unirii/". („Balada Alba ţiei sale. Folosind procedeul flash-back- tinde obţinerea imaginii integre prin meni. Articolele, îngălbenite l*
tivă care dă şi titlul primului ciclu Iulia"). ului, regizorul Vladimir Sredel (autorul operaţia anevoioasă a asamblării frîn- de vreme (luna decembrie
este „Rădăcina", poezie scrisă cadenţat Astfel; în poemele lui Ion Brad, Is filmelor „Două duminici" şi „Cei cinci turilor muzicale. 1973), nu mai spun nimic.
Ion Brad: „Hloapte CU de simplu, în care exaltarea juvenilă toria devine vibraţia neamului românesc, din cer“) creează un raport de cores Poate ne spune ceva co
a aducerii aminte se conjugă cu tra poetul necolorînd cu nimic sensul ei de pondenţă dintre două planuri tempora Ca orice poveste angajată într-o ple lectivul gazetei de perete.
gismul evocării unei stări de spirit, veacuri. le, avînd mobiluri identice de anchetă. doarie pentru ivirea obiectivă a adevă Aşteptăm.
rului, şi aceasta a dosarelor uitate se
privighetori 66 sensul poetului stînd sub zodia „cea Atît Siniţîn — protagonistul planului încheie cu izbânda anchetatorilor. CONTRAVENŢII © La un
prezentului —, cît şi Beliţki —• pierit
sului ce doare". Ion Brad nu trebuie ANA POP SÎRBU în trecut din pricina aceleiaşi bancnote Cîţiva actori ca ; Ivan Nasonov, Va- ^ control efectuat la magazi-
catalogat cu un poet tragic prin excelen Hunedoara — urmăresc descoperirea comorii păzite ■ nul alimentar din Dîlja au
ţă, ci poezia lui trebuie simţită prin leri Olşanski, Mihail Labanov asigură o ieşit la iveală o serie de
Noua carte de versuri a poetului Ion filonul ei cel mai acut, căci versurile în safe-ul unei bănci elveţiene. distribuţie optimă, oferind portrete ve
Brad — „Noapte cu privighetori", apă lui I. Brad stau sub zodia unei du Acţiunea porneşte de la încercarea ridice. integrate unui film ce se vizio neajunsuri: cîntarele şi
rută în Editura Eminescu, se struc reri echilibrate. Emoţia vine din acea NEP-ului de a poseda bancnota care nează cu reale satisfacţii. greutăţile — murdare, loca
lul — foarte prost gospodă
turează pe frumuseţea morală a amin „rădăcină povestitoare", care există şi este, de fapt, cheia tezaurului traspor-
tirii — ca stare de veghe —, pe redi- va exista pentru cel născut la sat, pen tat dincolo de graniţă, cu scopul asi AL. COVACI rit, ^ sub tejghea, în rafturi )
mensionarea stărilor primare, trăite în gurării familiei imperiale, în caz că a- şi în magazia de mină - i
mare dezordine. Pentru toa- /
satul natal, versurile fiind rostite ca tru dezrădăcinatul care nu poate uita ceasta ar reuşi să părăsească Rusia. . te acestea şi altele încă, 1
un cîntec şoptit, de nuanţă imagina pulsaţia amurgului verii, a fragilelor um Marea Revoluţie Socialistă din Octom ^ gestionara Maria Ceuţă a 1
tivă : „Lumina să-şi mai adune un clo bre zidite în perete, a naşterii toam brie mătură ţarismul şi toate rămăşiţele Pentru , fost amendată. A plătit pe i
poţel subţire / Cînd inima va bate ca nei : „Acolo în cimitirul din sat / Am sale, rămînînd intactă. în schimb, pa V loc 250 lei. \
într-o amintire / Cine mă strigă ? Cine o rădăcină / Totul mi-a dat, totul mi-a siunea unui grup de foşti curteni şi \ OCFSE © Rusalim i
PR
c
reînvie ? / E numai satul din copilă luat / Soarele negru, fruntea de abur a nepnani de a pune mina pe averea se melomani i Stoica suferea de amnezie. 1
rie / mamei / De care copilăria încă se ani chestrată în safe-ul băncii elveţiene. 1 Uitase că are doi copii ’
Emoţia versurilor lui ‘Ion Brad se nă/ Sînt şi bătrîn prin ea, sînt şi copil/ Pentru a urmări soarta bancnotei, ţ pentru care instanţa il o- i
naşte din această singulară rarefiere Trăiesc din amintiri, mă joc cu sete / mirtînd efigia împărătesei Ecaterina. © Dintre noutăţile recent in ‘ bligase la pensie de între- J
trate în librării şi magazinele de
a poeziei tradiţionaliste în care princi Pe drumul acesta fragil / Al întoarce Sredel se întoarce în timp. succesiv, specialitate se pot aminti: „Me ţinere. Vreme de 6 luni a /
piul clasic al unităţii ideii se împleteşte rii / La ţara cît un leagăn / La umbre narind şirul de întîmplări ce se leagă , ţinut amnezia. Chemat din \
armonios cu o nouă formulă lirică, ab le zidite în perete/ Acolo să nu te de hîrtia enigmatică. Aflăm. în decursul lodii" de Marius Ţeicu. Acompa i nou în judecată, a fost con- t
niaţi de orchestrele de estradă ale
stractă, în care se conjugă descripţia şi sperii, / Cînd vei fi chemată, inima mea rememorării evenimentelor ce au avut Radioteleviziunii (dirijor Sile Di- damnat la un an închisoare *
evocarea, deloc violent, deloc patetic, Pe la amurgul verii/ Spre ziua de loc cu şase decenii în urmă, că cekistul nicu) şi Electrecordului (dirijor ^ şi ridicarea beneficiului
împlinind acea stranie frumuseţe rap toamnă a naşterii / La ceasul ce doa Beliţki fusese foarte aproape de solu Alexandru Imre). Anda Călugă- ■ graţierii altei pedepse de
sodică a versului, atît de rară azi. Na re / Fiindu-mi în codrul cel vechi / Sub- ţionarea cazului, dar un asasinat pune reanu, Marius Ţeicu, Olimpia Pan- ) 219 zile.
tura pentru poet devine un ceremonial pămîntean / O rădăcină povestitoare / “. capăt cercetărilor sale. chestiunea fiind ciu şi Aurelian Andreescu inter \ ULTIMA ORĂ © Coop era- J
cald, o ţînguire de cuvinte simple, nu Ciclul al doilea al volumului — „Sora trecută la capitolul dosarelor lipsite de pretează melodiile „O portocală",
trite din acea nostalgică amintire a co soarelui'", e rostit patriei, gorunului ce rezoluţie. „Frumoasele duminici". „Din fio \ tivele agricole de producţie »
drului, a verilor cu pădurile lor mirifice, creşte eroic, „Constelaţiei Eminescu", pie Cazul se redeschide atunci cînd banc rul primului sărut". i din Bretea Muresană, Brîz- l
nic Bo
a florilor uscate şi bătrîne. Satul din trelor de dacic-altar: „în aburul verde nota reapare, readucînd în centrul a- i ţ 5' Burjuc şi Gura- }
copilărie recheamă pe cel înstrăinat de tenţiei un dosar uitat. Cel ce preia şta » sada dispun de culturi de )
el: „Drumuri de ţară. Troiţe-Răscruci. / mă-nvălui, de grîne / să te respir, să te. feta cercetărilor de la înaintaşul căzut l trifoi şi sfeclă furajeră apte (
a
Te-ntîmpină cînd vii şi cînd te duci / gîndesc / scump leagăn al scripturilor la datorie este Siniţîn. un criminalist • P entf n produce sămînţă. ^
I In
ces
In satul din copilărie/ Ce-ntoarce capul române/ tu, cel străvechi, tu cel mai dotat, tenace, posedat de ideea că nu „ Ş t scop „Agrosem*
tineresc / în care osemintele-nfloresc /".
a
de bătrîn mirat / Că nu te-a mai văzut, există cazuri irezolvabile. Alături de el. Brigadă ştiinţifică i încercat să în-
i cheie contracte cu unităţi-
nu te mai ştie/ Pe cine cauţi? Unde Timpul Patriei, timpul Istoriei este se pune în slujba cauzei şi cekistul pen ) le agricole amintite mai
ai umblat ? / Cu el odată plîng în ur intim aliat cu trăirile concrete ale Pre Scenă din film. sionar Savelier, forînd în solul memo Politica internă şi externă a partidu ^ sus, pentru cumpărarea de
ma mea / Ilristoşii răstigniţi de tini zentului ; sperjurii lui Horia sînt bi riei cu scopul de a găsi toate acele lui şi statului nostru, legile şi respecta i seminţe. Dar consiliile de
chea / Cu lacrimi de rugină roşii / Ce ciuiţi direct de poet, care calcă şi el „Dosare de mult uitate" ete un film puncte de referinţă ce ar putea reani rea lor, despre îmbolnăvirile de sezon, 1 conducere ale cooperative-
cad pe florile uscate, pe vechile piroa alături de mulţime la marea ctitorie a poliţist de bună factură, fiind înzestrat ma cazul împins, de forţa împrejurări circulaţia pe drumurile publice — iată | lor agricole respective nici ,
ne / A treia oară n-au cîntat cocoşii/ Unirii : „Printre ultimii oşteni / Ai re- cu toate calităţile genului, capabile să lor. pe o linie moartă. doar cîteva dintre temele dezbătute • cu i n-au vrut să audă de aşa l
De ce te-ai lepădat şi tu Ioane ? / Cine gelui-pădure Decebal / Am fost şi eu / stimuleze interesul spectatorului de ci Devotarţientul lui Savelier faţă de re prilejul întîlnirii brigăzii ştiinţifice din / ceva, '
mă strigă ? Cine reînvie ? / E numai L-am însoţit necunoscut de nime / Prin nema; intrigă ingenioasă, suspense, di zolvarea unei vechi enigme este mişcă Bucureşci cu locuitorii satelor Rovina şi
satul din copilărie / “ („Răscruce"). namism, acţiune alertă şi bogată în spec tor. Renunţînd la, viaţa tihnită de pen Curechiu. REPORTER
ţările române, pe Mihai / I-am zis vi
Metafora naturii capătă un sens dc teaz cu vocea din mulţime / La Alba taculoase întorsături. sionar, el îşi regăseşte vechiul _ elan, Au răspuns la întrebările cetăţenilor
efuziune lirică eminesciană : „Marea Iulia în sumbrul turn/ Unde s-a şters Incorporînd întreprinderea unui ofiţer considerînd că descoperirea adevărului medicul Lina Eftimiu, profesorii Stelian
ne-adoarme, marea ne-aprinde / toate este o datorie morală faţă de amintirea Circo, Aurel Badiu şi şeful postului de
întrebările vechi, suferinde / toate per înscrisul / Lăsaţi orice speranţă ! / Am de miliţie, de a dezlega misterul legat unui camarad dispărut în exerciţiul miliţie Gheorghe Toma.
fidele somnului arme/ marea le-aprinde, Stat închis cu Horia/ Nu bănuiau sper de o bancnotă de 100 de ruble, găsită cu funcţiunii. )________ __________ :